marți, 10 ianuarie 2023

PARINTII TRUPESTI si PARINTELE DUHOVNIC

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".
                           
🙏 Iubiti credinciosi, ca preot crestin ortodox, vreau sa va marturisesc un crez al meu. Un om, ca sa fie OM INTEGRU, trebuie sa aiba PARINTI TRUPESTI (tata si mama), dar si PARINTE SPIRITUAL (adica un preot duhovnic). Altfel, el se aseamana cu o pasare care are doar o singura aripa (parintii trupesti). Fiinca, precum o pasare, sau un avion, cu o singura aripa, nu va zbura niciodata, tot asa nici sufletul celui care nu are preot duhovnic, nu va "zbura" in Imparatia lui Dumnezeu, ci, in osanda vesnica a iadului. Parintii trupesti, fac pentru copilul lor, tot posibilul SA NU DUCA LIPSA DE NIMIC, iar preotul duhovnic face pentru ucenicul sau, tot posibilul SA NU FIE LIPSIT DE MANTUIREA SUFLETULUI. 
Grija parintilor trupesti, o putem asemana cu o linie orizontala (fiindca, ei se ingrijesc de cele lumesti: casa, masina... ), in timp ce grija parintelui duhovnic este ca o linie verticala (fiindca, el ii arata ucenicului, cerul, calea cea stramta spre Imparatia lui Dumnezeu). Ori, aceste doua linii, orizontala si vericala, intersectate, formeaza o cruce, CRUCEA VIETII fiecaruia. Preotul crestin ortodox, este o calauza duhovniceasca in drumul catre Hristos. Fara preot, nimeni se poate mantui. De ce? Pentru ca fara el nu se savasesc Sfintele Taine. Sa nu uitati ca Sfintele Taine le savarseste Iisus Hristos, Dumnezeu, prin preoti in Duhul Sfant!

 Dupa zicala: "Si doctorul are nevoie de doctor", putem spune: "Si preotul are nevoie de preot". 


                                                                                                               Amin si Aliluia!
                                                                                                               Preot Ioan 🔔.


luni, 9 ianuarie 2023

."TACEREA" ESTE UN PACAT? ...

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!" 


 🙏 Bucuria mea, sa nu ramai in nici o zi dator lui Dumnezeu cu rugaciunea si nici omului cu cuvantul folositor. Se spune ca: "Tacerea este de aur." Da, asa este, dar nu totdeauna. CINE VEDE PACATUL SI NU IA ATITUDINE, IL TRADEAZA PE HRISTOS! 

Asadar, in anumite imprejurari, tacerea este un pacat; iata cateva exemple:
 
▪Cand taci la spovedanie si nu spui pacatele, e pacat.
▪Cand iti auzi copiii mintind, blestemand, injurand, graind de rau, etc. si taci si nu-i mustri, este pacat.
▪Cand copiii tai fac fapte rele si tu taci, este pacat.
▪Cand semenul tau pacatuieste si tu ii vezi sau stii pacatele si nu-l sfatuiesti de bine si taci, e pacat.
▪Cand nu-ti inveti copiii sa mearga la Biserica, sa se spovedeasca, sa se impartaseasca, sa faca fapte bune, sa fie respectuosi cu cei mari, sa se roage lui Dumnezeu, tacerea este un pacat.
▪Cand nu te rogi lui Dumnezeu pentru parintii tai sau pentru copiii tai, tacerea este un pacat.
▪Cand asculti pe cel ce vorbeste de rau si nu-l opresti, ci taci, e pacat.

🙏 Nu uita ca ai datoria de a vorbi despre oameni cu Dumnezeu - adica, 

A TE RUGA PENTRU EI - cat si datoria de a vorbi despre Dumnezeu catre oameni - adica, A-I INVATA CREDINTA CRESTIN ORTODOXA. 

Sa nu ramai in nici o zi dator lui Dumnezeu cu rugaciunea si nici omului cu cuvantul folositor. 

                                                                                                                  Amin si Aliluia!
                                                                                                                   Preot Ioan 🔔.

Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA