duminică, 21 august 2022

SĂ-I CERI IERTARE LUI HRISTOS!

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".



de Preot Sorin Croitoru
 
Sunt ca smochinul fără rod,
Lipsit mereu de fapte bune,
Căci tot promit, dar nu le fac,
Și iată, viața-ncet apune..

Mă voi trezi că sunt bătrân,
Privindu-mă într-o oglindă,
Și cine știe ce tristeți
În suflet or să mă cuprindă..

Puțină vreme mi-a rămas
Ca să îmi cumpăr untdelemnul
Și încă trag de timp și-amân,
Deși aud mereu îndemnul

De a-l agonisi, lucrând
Cu hărnicie fapte bune,
Ca nu cumva să plâng și eu
Precum fecioarele nebune..

O, suflet leneș și-mpietrit,
Nu vezi cât de aproape-i moartea?..
De ce nu vrei să faci nimic
Din cele ce te-nvață Cartea?..

Nici rugăciuni, nici plâns, nici post,
Tu nici nu știi ce-i pocăința..
Nici milostenie nu faci,
Nici nu îți înmulțești credința..

Vai ție, suflet adormit,
Că zboară timpul vieții tale..
Măcar în post să te trezești,
Să plângi cu-amar, cuprins de jale..

Să-I ceri iertare lui Hristos
De clipele-n zadar trecute,
În care-atâtea se puteau
Și totuși nu au fost făcute..

Să-I ceri iertare lui Hristos
Că vremea dată pentru ele,
În loc să o petreci lucrând,
Ți-ai cheltuit-o doar în rele!..

Să-I ceri iertare lui Hristos
De-atâta har primit degeaba,
Rămas în suflet fără rod,
Căci te-ai luat mereu cu treaba..

Să-I ceri iertare lui Hristos
Că ai trăit în nepăsare
Și-n loc să te aprinzi de dor,
Te-ai stins în lene și-n uitare..

Acum e vreme de canon,
Când inima de plâns se frânge ,
Acum e vremea pentru plâns,
Te roagă, suflete, și plânge!

Și poate bunul Dumnezeu,
Văzându-ți inima umilă,
Ți-L va trimite iar din cer
Pe Duhul Său Cel Sfânt din milă

Și poate-atunci vei învia
Ca Lazăr, mort de patru zile,
Și-n viața ce ți-a mai rămas
Îl vei slăvi și tu, copile..


sâmbătă, 20 august 2022

FII MULTUMIT, NU TE MAI PLANGE ATAT !

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


Dacă-ţi vine-aşa în minte un cuvânt rău, de ocară,
Şi-a ta limbă este gata să îl dea pe el afară,
Tu gândeşte-te, creştine, cu smerenie firească
La un mut, ce tot ascultă, dar nu poate să vorbească.

Când te-apasă neputinţe, când picioarele te dor,
Când vederea-ţi este slabă, sau auzul nu-i uşor,
Tu gândeşte-te, creştine, la cei fără de picioare,
La orbi, surzi şi paralitici, ce trăiesc aşa sub soare.

După ce, sătul de muncă, obosit, soseşti acasă,
Iar mâncarea ce te-aşteaptă nu îţi pare prea gustoasă,
Înainte de a spune că nu-ţi place, măi, creştine,
Tu gândeşte-te la fraţii ce n-au niciun colţ de pâine.

Înainte de-a te plânge că în casă n-ai condiţii,
Că n-ai lux, n-ai termopane sau moderne achiziţii,
Tu gândeşte-te că unii n-au nici casă, nici ogradă,
Că trăiesc sub cerul liber şi adesea dorm pe stradă.

Dacă soţul sau soţia ţi-au greşit, iubite frate,
Înainte ca să-l judeci pentru cele întâmplate,
Tu gândeşte-te că-n lume sunt atâţia soţi uitaţi,
Sunt atâţia oameni singuri, care plâng nemângâiaţi.

Astăzi când te plângi de viaţă, de cumplita ei povară,
Tu gândeşte-te, creştine, la aceia ce plecară
Prea curând din viaţa asta, regretând al vieţii dar,
Ce-şi doreau să mai trăiască doar o zi, atâta doar…

Când te plângi pe la prieteni de copiii tăi zburdalnici,
Neascultători şi mândri, uneori, ba chiar obraznici,
Tu gândeşte-te, creştine, la părinţii fără fii,
La căsuţele în care n-auzi glasuri de copii.

Înainte de-a te plânge că stai mult la semafoare,
Că maşina e prea veche, şi distanţa e prea mare
De acasă la serviciu, şi e drumul plicticos,
Tu gândeşte-te, creştine, la acei ce merg pe jos.

Când vorbeşti despre serviciu, despre şefii tăi şi trudă,
Şi te plângi pe la prieteni de-a ta soartă rea şi crudă,
Tu gândeşte-te, creştine, şi privirea îţi aruncă
Spre şomerii care astăzi nu găsesc un loc de muncă.

Înainte ca să judeci, să condamni, să osândeşti,
Tu gândeşte-te, creştine, în ce stare te găseşti.
Nu uita că nu e nimeni pe pământ făr’ de păcat,
Iar cel care osândeşte, şi el va fi judecat.

Dacă-ţi pare rugăciunea lungă şi obositoare,
Tu gândeşte-te, creştine, că sunt unele popoare
Idolatre şi păgâne, ce se roagă în zadar,
Ce nu au ca noi, creştinii, scumpul şi cerescul har.

Când primeşti loviri şi scârbe de la fraţi sau venetici,
Tu ia pildă de răbdare de la sfinţii mucenici
Şi priveşte spre Golgota la Acela, care duce,
Umilit şi plin de sânge, dar cu dragoste, o cruce.

Când atâtea gânduri sumbre vor făţiş să te doboare,
Cu-ale lor sclipiri viclene şi săgeţi nimicitoare,
Du-te iute la duhovnic şi demască-l pe vrăjmaşul,
Căci el e, să ştii, creştine, autorul, el, trufaşul.

Versuri  
R. Iftinoiu


Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA