vineri, 10 iunie 2022

DOBANDIREA DUHULUI SFANT

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


Bucuria mea, Sfintitul Parinte, Moise Aghioritul zice asa: “Fiecare om, este o personalitate distincta, care este capabila sa se uneasca cu Duhul Sfant. Sa se faca omul dumnezeu, asa cum Dumnezeu S-a facut om. Numai atunci omul se implineste, numai atunci isi gaseste echilibrul, se linisteste si se odihneste. Unul este scopul vietii noastre, dobandirea Duhului Sfant. Pentru aceasta dobandire merita sa ne dam toata osteneala noastra, sa ne nevoim, sa ne luptam, sa plangem si sa tanjim neincetat. Suntem distrasi de la acest scop pe care-l uitam, din pricina a mii de griji si preocupari si nu ne ingrijim deloc pentru ceea ce este mai important, ceea ce este esential si singurul scop care ne va lumina si ne va elibera”.
Sfantul Parinte, Arsenie Papacioc, ne spune asa: “Patru sunt caile prin care putem castiga pacea inimii si a constiintei: 1. Sa cautam intotdeauna locul cel mai de jos; 2. Sa ne multumim in toate cu cat mai putin din cele necesare vietii; 3. Sa ne rugam permanent, sa se faca numai voia lui Dumnezeu cu noi; 4. Sa ne lasam in toate numai in voia lui Dumnezeu”. Sfantul Parinte, Maxim Marturisitorul, zice: “Dumnezeu, Cel ce este Lumina prin fire, se preface in lumina in cei ce traiesc viata cinstita, dupa voia si poruncile lui Dumnezeu”. Iar Sfantul Parinte, Ciprian al Cartaginei, zice: “Pentru fii luminii este zi si in timpul noptii. Cand este oare fara lumina, cel care are lumina in inima sa?”

Sfinte Mucenice Dorotei, episcopul Tirului, Sfintilor Mucenici: Marchian, Nicandru, Iperehie, Apolon, Leonid, Arie, Gheorghe, Selneniad, Irineu si Pamvon (acestia pentru Hristos si pentru credinta cea intru El, chinuiti fiind de mai marele Egiptului cu flamanzirea, cu setea si cu frigul, lupta Muceniciei au savarsit), Sfinte Mucenice Hristofor (cel din Roma), Sfinte Mucenice Conon (cel din Roma, care fiind aruncat in mare, s-a savarsit) si Sfinte Mucenice Marcu (cel din Hios), ca unii care aveti indrazneala inaintea lui Dumnezeu, rugati-va si pentru noi pacatosii, acum, in ceasul mortii si in ceasul judecatii noastre. Amin!

Cu ale lor Sfinte rugaciuni, Doamne Iisuse, Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin si Aliluia!
                                                                                                                                      Preot Ioan .

joi, 9 iunie 2022

Ziua Eroiilor

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".



,,Viaţa asta-i bun pierdut
Când n-o trăieşti cum ai fi vrut!
Şi-acum ar vrea un neam călău
S-arunce jug în gâtul tău:
E rău destul că ne-am născut,
Mai vrem şi-al doilea rău?

Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moş îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănţuit.

Cei ce se luptă murmurând,
De s-ar lupta şi-n primul rând,
Ei tot atât de buni ne par
Ca orişicare laş fugar!
Murmurul, azi şi orişicând,
E plânset în zadar!

Iar a tăcea şi laşii ştiu!
Toţi morţii tac! Dar cine-i viu
Să râdă! Bunii râd şi cad!
Să râdem, dar, viteaz răsad,
Să fie-un hohotit şi-un chiu
Din ceruri până-n iad!

De-ar curge sângele pârău,
Nebiruit e braţul tău
Când morţii-n faţă nu tresari!
Şi însuţi ţie-un zeu îţi pari
Când râzi de ce se tem mai rău
Duşmanii tăi cei tari.

Ei sunt romani! Şi ce mai sunt?
Nu ei, ci de-ar veni Cel-sfânt,
Zamolxe, c-un întreg popor
De zei, i-am întreba: ce vor?
Şi nu le-am da nici lor pământ
Căci ei au cerul lor!

Şi-acum, bărbaţi, un fier şi-un scut!
E rău destul că ne-am născut:
Dar cui i-e frică de război
E liber de-a pleca napoi,
Iar cine-i vânzător vândut
Să iasă dintre noi!

Eu nu mai am nimic de spus!
Voi braţele jurând le-aţi pus
Pe scut! Puterea este-n voi
Şi-n zei! Dar vă gândiţi, eroi,
Că zeii sunt departe, sus,
Duşmanii lângă noi!"

George Coșbuc


Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA