luni, 10 august 2020

TAINA SFINTEI SPOVEDANII

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


   Bucuria mea, iata ce cuvinte minunate, ne-a lasat Sfantul Parinte, Ioan Iacob Hozevitul:

 “Pocainta-i Taina mare,
Data pentru fiecare,
Pentru tanar si batran,
Pentru sluga si stapan,

Pentru cel de la amvon,
Pentru cel ce sta pe tron.
Pentru turma si pastori,
 Pentru cei din inchisori,

Pentru cel ce zace-n pat,
Pentru tot cel botezat.
 Si precum ne-nvata Crezul,
Spovedania-i botezul,

 Care spala, care curma,
 Tot pacatul, fara urma.

Si cati Sfinti si Cuviosi,
N-au iesit din pacatosi?
Care-au plans si-au suspinat,
Pentru orisice pacat.

Tot mereu, parintii nostri,
 Si parintii dragi ai vostri,
Post de post se spovedeau,
Si mereu se-mpartaseau.

 Ei nu amanau cu anii,
Taina Sfintei Spovedanii,
Ci faceau cu pregatire,
Sfanta lor marturisire.

 Si n-aveau atunci, ca noi,
Viata buna, ci nevoi,
N-aveau carti de rugaciune,
Nici Biserici mari si bune.

N-aveau preoti multi in sate,
Dar vezi, nici asa pacate.
Nu cantau ca noi, frumos,
 Ci traiau dupa Hristos.

Nu spuneau din gura multe,
Ci doreau mai mult s-asculte,
 Orice vorba, orice sfat,
Le primeau cu-adevarat”.


   🙏 Intrebare: Daca Moise a fost oprit sa se apropie de Rugul care ardea, inainte de a-si scoate incaltamintea, oare, se vor putea apropia de Dumnezeu cei care nu s-au eliberat de “haina” pacatelor prin Taina Sfintei Spovedanii?

 Nuuu, nu vor putea! Sfintii Parinti spun toti la fel: Fara Spovedanie si Impartasanie nimeni nu se poate mantui!
                                                                                                                                  Preot Ioan 🛎.

duminică, 9 august 2020

CUVINE-SE ÎN POSTUL ADORMIRII

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".



de Preot Sorin Croitoru

Cuvine-se în Postul Adormirii
Să o slăvim pe Maica lui Hristos
Căci ea, ajunsă-n culmile măririi,
N-a părăsit poporul credincios.

Cuvine-se în fiecare seară
Și-n dimineți în fiecare zi,
Plecându-ne genunchii noștri iară,
Pe Maica lui Hristos a o slăvi.

Fiind atenți cu mintea la cuvinte,
Iar inima-ndreptând-o către Cer,
Să o cinstim cu paraclise sfinte
Și rugăciuni din Acatistier.

Suntem copiii Ei prin înfiere,
În ziua Răstignirii ne-a primit,
Când își privea Copilul cu durere
Agonizând pe Cruce răstignit.

N-a fost vreodată vreun creștin s-o cheme
Cu lacrimi șiroindu-i pe obraz
Să nu își vadă în puțină vreme
Completa izbăvire din necaz..

N-a fost vreodată vreun creștin să-i ceară
Tămăduire de păcatul său
Să nu înceapă să se simtă iară
Biruitor în lupta cu cel rău..

Maria este Mama noastră bună;
Oricât ar fi un om de păcătos,
În Maica lui nădejdea să și-o pună,
Crezând în mila Domnului Hristos,

Și va vedea cum i se schimbă viața,
Da, mari schimbări în viață va vedea:
Precum apare roua dimineața,
Așa și fericirea-n viața sa!










Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA