vineri, 2 februarie 2018

Istoricul praznicului Întâmpinării Domnului

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


Papa Gelasiu a introdus praznicul Întâmpinării Domnului, la Roma, ăn 494. Astfel, a fost înlocuită vechea serbare păgână a Lupercaliilor, care îl cinstea pe Pan, omorâtorul de lupi (Lupercus) şi ocrotitorul turmelor. În Răsărit, praznicul a fost introdus de Împăratul Justin în 526 şi generalizat de Justinian.

La catolici, sărbătoarea pune accent pe persoana Fecioarei (se şi numeşte "Curăţirea Sfintei Marii" – "Festum Purificationis Beatae Mariae Virginis" ) , în vreme ce ortodocşii pun în centrul praznicului pe Prunc, iar sărbătoarea face parte din cele dedicate Mântuitorului.

Copiii sunt închinaţi la biserică la 40 de zile

Modelul Sfintei Familii este păstrat şi astăzi. La 40 de zile de la naştere, mamele merg cu pruncii lor la biserică pentru a-i aduce ofrandă lui Dumnezeu. Preotul citeşte mamelor moliftele de curăţire, care le permit să revină la Biserică şi să participe la Sfintele Taine, inclusiv să se împărtăşească. Pruncii sunt luaţi în braţe de preoţi şi închinaţi la icoanele împărăteşti, din dreapta şi stânga altarului, care îi înfăţişează pe Mântuitor şi pe Mama Lui. Băieţii sunt duşi şi în altar.

Obiceiuri şi tradiţii de Stretenie - Ziua Ursului


Ziua de 2 februarie se mai numeşte în popor şi Ziua Ursului. Acum, anotimpul rece se luptă cu cel cald, moment propice pentru a face previziuni meteorologice.

Ursul este un personaj totemic în credinţele populare, asociat cu un bătrân puternic şi înţelept, în legătură cu care puneau schimbarea vremii. Dacă de Stretenie e soare şi ursul îşi vede umbra, iarna se mai prelungeşte cu încă şase săptămâni. Dacă, însă, e vreme noroasă şi ursul nu-şi vede umbra, înseamnă că frigul va slăbi, iar primăvara e aproape.

Acest obicei este specific şi altor spaţii geografice, inclusiv cel nord-american.

Pentru a-i câştiga bunăvoinţa ursului, oamenii îi lasă în cale ofrande constând în carne şi miere.

Copiii sunt unşi cu grăsime de urs pentru a deveni puternici şi rezistenţi, iar cei mai firavi şi mai plăpânzi sunt botezaţi Ursu.

Cei sperioşi sunt afumaţi cu păr smuls din blana unui urs. De asemenea, în satele colindate de ţiganii ursari, bărbaţii se lasă călcaţi de urs, pentru a fi sănătoşi şi puternici.

Acum dupa ce v-am explicitat icoana Intampinarii Domnului,sa va spun niste lucruri mai de "finete",mai de interior al mintii si inimii.Sunt lucruri pe care putini le abordeaza in scrierile lor.

Purtat din brate in brate, ca un pe-un nor usor, Soarele dreptatii lumnieaza in biserica tuturor. Trebuie de la inceput sa facem distinctia dintre ceea ce este un braţ si o mână. In cantarile liturgice, la slujba Intampinarii Domnului, este folosit adesea cuvantul braţ, si foarte rar mână. Batranul Simeon l-a purtat in brate pe Hristos, si nu in maini.

Bratul este segmentul superior al mainii, luat de la umar la cot, fiind partea care sta cel mai aproape de san. Sanul, pieptul, se afla intre brate ca-ntr-un cleste. Am putea spune ca este imbratisat in mod natural, pasiv. Asadar, Batranul Simeon imbratiseaza pe Hristos. Actul acesta este plin de dinamicitate; imbratisarea lui nu mai este una naturala, pasiva, ci supranaturala, activa. Aceasta dinamicitate aratata prin purtarea lui Hristos din brate in brate seamana ca un leganat, de aceea se si canta Leganusul (Catavasii) la sarbatoarea Intampinarii.

Deci aceasta purtare a Domnului pe brate are legatura cu sanul, care adaposteste inima. Este mai degraba o imbratisare tainica a Domnului cu inima, cand aceasta se leagana. Nu de aceea Dreptul Simeon poarta si numele de Primitor de Dumnezeu si Purtator de Dumnezeu, fiindca primeste si poarta (leagana) pe Dumnezeu. El e de fapt o prefigurare a hristoforilor noului testament, care nu in brate, trupeste, l-au leganat pe Hristos, ci tainic in inimi, atunci cand rosteau rugaciuni neincetate.

    Simeon nu L-a gustat euharistic pe Hristos, ci doar L-a purtat, primindu-L ca pe-un Cărbune din bratele ca niste cleste ale Maicii Domnului. Este si aici o prefigurare a impartasirii, avand ca baza vedenia lui Isaia, care zice: “Atunci unul dintre serafimi a zburat spre mine, având în mâna sa un cărbune, pe care îl luase cu cleştele de pe jertfelnic. Şi l-a apropiat de gura mea şi a zis: Iată s-a atins de buzele tale şi va şterge toate păcatele tale, şi fărădelegile tale le va curăţi” (Isaia 6, 6-7).

                Despre aceasta, cateva stihiri liturgice spun clar: “Cărbunele cel ce s-a arătat mai’ nainte dumnezeiescului Isaia, Hristos ca cu nişte cleşte, cu mâinile Născătoarei de Dumnezeu, acum se dă bătrânului” şi iarasi, “Curăţitu-s-a Isaia, luând cărbunele de la Serafim, bătrânul a strigat Maicii lui Dumnezeu: Tu ca un cleşte cu mâinile mă luminezi, dându-mi pre Acela pre carele porţi, lumina cea neînserată, şi carele pre pace stăpâneşte”.

‘Stransoarea’ bratelor Maicii Domnului ca de cleste arata clar intruparea Domnului. Acest lucru este exprimat simbolic si de bratele-i care inconjoara pe Cel nemarginit. Ea este adesea numita in stihiri drept norul Luminii, sau nor usor care poarta pe Soarele dreptatii. Este folosit termenul “usor” ca sa arate starea de slobozenie fata de pacat capatata prin Intruparea Domnului.



             Slobozenie dorea si Batranul Simeon, rostind acel “Acum slobozeste-ma Stapane…”, dorind numaidecat a se lepada de viata aceasta trecatoare pentru ca sa o primeasca pe cea vesnica. Era dorinta de a binevesti lui Adam, pogorat in adancime, ca L-a purtat in brate pe Hristos – Dezrobitorul Iadului. Acest leganel, ca un danţ tainic, este vadit-aratat de dinamicitatea imbratisarii Domnului atat de catre Fecioara, cat si de Batranul. Din sanul Maicii Domnului in sanul Dreptului Simeon – leganat ca un danţ este drumul care merge de la feciorie la batranete. Insusi Mantuitorul crestea si Se intarea cu duhul. Cand a fost intampinat in Biserica, El a fost purtat din brate in brate.

sursa
http://ro.netlog.com/artasireligie/photo/photoi...-

miercuri, 24 ianuarie 2018

MANDRIA.

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".
 

   "Mandria, este sentimentul de incredere exagerata in calitatile proprii; orgoliu, trufie, ingamfare. In spiritualitatea ortodoxa, mandria este considerata un pacat capital, inceparura tuturor caderilor. "Mandria este tagaduirea lui Dumnezeu, nascocirea dracilor, dispretuirea oamenilor, maica osandirii, nepoata laudelor, pricinuitoarea caderilor, izvor al maniei, judecatoarea oamenilor, potrivnica lui Dumnezeu, radacina hulei. Inceputul mandriei este sfarsitul slavei desarte. Mijlocul ei este dispretuirea aproapelui, vestirea nerusinata a ostenelilor proprii, lauda de sine in inima, ura mustrarii. Iar sfarsitul ei este tagaduirea ajutorului lui Dumnezeu, falire cu ravna sa, narav dracesc" (Sfantul Ioan Scararul). Felurile mandriei: Trufia, Semetia, Ingamfarea, Parerea de sine, Simtirea de sine, bizuirea pe sine, increderea in sine, multumirea de sine, pretuirea de sine, trambitarea de sine, lauda de sine, inchipuirea de sine, indreptatirea de sine. Mandria isi ia hrana uneori chiar din multumirea adusa lui Dumnezeu. Unde s-a intamplat o cadere, acolo s-a salasluit mai intai mandria".

                                                            CUVANT DESPRE MANDRIE

   "Acolo unde este mandrie, nu este Har. Mandria ne face sa pierdem Harul si, o data cu el, iubirea de Dumnezeu si indrazneala in rugaciune" (Sfantul Siluan Athonitul). "Pentru mandrie ne lasa Dumnezeu in necazuri. Toate pacatele sunt uraciune inaintea lui Dumnezeu, dar cel mai uracios este mandria" (Sfantul Antonie cel Mare). "Pacatul curviei poate fi tamaduit de oameni; pe cel al lacomiei il tamaduiesc Sfintii, iar mandria numai de Dumnezeu poate fi tamaduita" (Sfantul Ioan Scararul). "Mandria este iubire de sine pana la dispretuirea lui Dumnezeu, in timp ce smerenia este iubirea lui Dumnezeu pana la dispretuirea de sine" (Fericitul Augustin). "Nu te ridica la inaltime, ca sa nu cazi in adancime" (Sfantul Grigorie Teologul). "Pe cel smerit multi il iubesc, iar pe cel mandru si infumurat il urasc si oamenii care au acelasi duh de mandrie" (Avva Iacov). "Sa nu ne inaltam unul fata de altul, pentru ca pamantul ne va nivela pe toti si ne va darui fiecaruia o parte egala" (Sfantul Dimitrie al Rostovului".
   Dragii mei, Duhul Sfant ne paraseste atunci cand ne mandrim, sufletul nostru se tulbura si chiar nici nu avem cu ce sa ne mandrim, fiindca n-am facut noi cerul si pamantul.
                                                                                                                     Preot Ioan.

Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA