CUVANT LA BOTEZUL DOMNULUI

O ICOANA CU BOTEZUL DOMNULUI CE O AM IN CASA MEA....

Domnul nostru Iisus Hristos, după întoarcerea Sa din Egipt, vieţuia în Galileea, în cetatea Sa, Nazaret, unde crescuse, tăinuindu-şi înaintea oamenilor puterea şi înţelepciunea dumnezeirii Sale, pînă la vîrsta de treizeci de ani, pentru că nu era îngăduit cuiva dintre iudei, mai înainte de 30 de ani, să aibă rînduiala de dascăl sau de preot. Pentru aceasta nici Domnul Hristos pînă la aceşti ani nu a început propovăduirile Sale, nici nu Se arăta că este Fiul lui Dumnezeu şi Arhiereul cel mare, Care a străbătut cerurile pînă ce s-a împlinit numărul anilor Lui.

El vieţuia în Nazaret, cu Preacurata Sa Maică şi cu Iosif, părutul Său tată, care era lucrător de lemn şi cu care lucra împreună. După moartea lui Iosif, singur Domnul făcea acel lucru de mînă, cîştigînd prin osteneală, hrana pentru El şi pentru prea iubita Sa maică, ca să ne înveţe pe noi a nu ne lenevi şi nici a mînca pîinea în zadar.

Apoi, împlinindu-se cei 30 de ani şi venind vremea dumnezeieştii Lui arătări - precum zice Evanghelia -, ca să se arate lui Israel: A fost cuvîntul lui Dumnezeu către Ioan, fiul lui Zaharia, în pustie, trimiţîndu-l pe el ca să-L boteze cu apă. Deci, i-a pus un semn încredinţat după care putea să cunoască pe Mesia, Cel care a venit în lume, precum singur Botezătorul întru a sa bună vestire spune, zicînd: Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: "Deasupra Căruia vei vedea Duhul pogorîndu-se şi rămînînd peste El, Acela este cel ce botează cu Duh Sfînt".

Deci, ascultînd Ioan cuvîntul lui Dumnezeu, a venit în părţile Iordanului, propovăduind botezul pocăinţei, întru iertarea păcatelor. Pentru că el era acela de care mai înainte a zis Isaia: Glasul celui ce strigă în pustie, gătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui. Deci, venea la dînsul toată latura Iudeei şi a Ierusalimului, şi se botezau toţi de la dînsul, în rîul Iordanului, mărturisîndu-şi păcatele. Atunci a venit şi Iisus din Galileea la Iordan, ca să fie botezat de Ioan. El a venit într-acea vreme, după ce Ioan spusese mai înainte poporului despre El, zicînd:Vine în urma mea Cel mai tare decît mine, Căruia nu sînt vrednic să-I dezleg curelele încălţămintelor Lui. Deci, eu v-am botezat pe voi cu apă, iar Acela vă va boteza cu Duhul Sfînt.

După aceste cuvinte, a venit Iisus ca să Se boteze, cu toate că nu-I trebuia aceasta, ca unul Care era preacurat, fiind născut din Preacurata şi Preasfînta Fecioară, El Însuşi fiind izvorul a toată curăţia şi sfinţenia.

Însă Cel ce a luat asupra Sa păcatele a toată lumea a venit la rîu ca să sfinţească apele cu Botezul. A venit la ape ca să curăţească firea lor; a venit să Se boteze ca să ne pregătească baia sfîntului Botez. A venit la Ioan, pentru ca acesta să fie pentru dînsul martor nemincinos, văzînd pe Duhul Sfînt pogorîndu-Se peste Cel pe Care-L boteza şi auzind glasul Tatălui de sus.

Ioan se sfia de El, zicînd: Eu am trebuinţă să mă botez de Tine şi Tu vii la mine. Căci Ioan cu duhul L-a cunoscut pe El; pentru că mai înainte cu 30 de ani a săltat de bucurie în pîntecele maicii sale; deci, avea trebuinţă de botezul Lui, ca cel ce era în păcatul neascultării, cel adus de Adam asupra a tot neamul omenesc.

Iar Domnul a zis: Lasă acum, că aşa se cade a împlini toată dreptatea. Prin dreptate înţelege aici Sfîntul Ioan Gură de Aur poruncile lui Dumnezeu; ca şi cum ar fi zis: "De vreme ce toate cîte le porunceşte legea le-am săvîrşit şi singură aceasta a rămas, adică să Mă botez; deci, Mi Se cade să o săvîrşesc şi pe aceasta". Iar botezul lui Ioan era porunca lui Dumnezeu, precum el zice: Cel ce m-a trimis ca să botez cu apă, Acela mi-a zis.

Deci, cine l-a trimis? Arătat este că a fost Însuşi Dumnezeu, cum zice însăşi Scriptura: "A fost cuvîntul lui Dumnezeu către Ioan". Deci, Iisus, fiind în vîrstă de 30 de ani, S-a botezat pentru că omul de la această vîrstă se pleacă cu înlesnire către tot păcatul.

Aşa grăiau Ioan Gură de Aur şi Teofilact, cum că cea dintîi vîrstă a copilăriei are multă neştiinţă şi zburdălnicie, a doua vîrstă, a tinereţilor, se aprinde de poftă trupească, iar vîrsta de 30 de ani, a bărbatului desăvîrşit, este a iubirii de aur, a măririi deşarte, a iuţimii, a mîniei şi a tuturor păcatelor.

Pentru aceasta Hristos Domnul a aşteptat botezul pînă la această vîrstă, ca să împlinească legea cu toate vîrstele, să sfinţească firea noastră şi să ne dea putere, ca să biruim patimile şi să ne ferim de păcatele cele de moarte. După Botezul Său, Domnul a ieşit îndată din apă, adică n-a zăbovit; căci se povesteşte că Sfîntul Ioan Botezătorul, pe fiecare om care se boteza de dînsul, îl afunda pînă la cap şi-l ţinea astfel pînă ce-şi mărturisea toate păcatele sale şi numai după aceea îi afunda şi capul şi îl lăsa să iasă din apă; pentru aceasta, zice Evanghelia, că a ieşit îndată din apă. Ieşind Domnul din rîu, I s-au deschis cerurile, strălucind de sus o lumină în chip de fulger, iar Duhul lui Dumnezeu S-a pogorît spre Domnul, Cel ce S-a botezat, arătîndu-Se în chip de porumbel.

Întocmai cum în zilele lui Noe, porumbiţa a vestit micşorarea apelor, tot asemenea şi încetarea înecării păcatului a însemnat-o porumbelul.

Duhul Sfînt s-a arătat în chip de porumbel, pentru că acea pasăre este curată, blîndă, iubitoare de oameni, fără de răutate şi nu stă în locuri necurate. Tot asemenea şi Duhul Sfînt este izvorul curăţiei, noianul iubirii de oameni, învăţătorul blîndeţii, rînduitorul binelui şi fuge de la cel care se tăvăleşte în tina cea necurată a păcatului, fără de pocăinţă.

Pogorîndu-Se Duhul Sfînt ca un porumbel spre Domnul nostru Iisus Hristos, s-a auzit un glas din cer, zicînd: Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit. Aceluia deci, se cuvine mărirea şi stăpînirea, în vecii vecilor. Amin.

ASTAZI A FOST SLUJBA DE BOBOTEAZA,
AM FOST LA BISERICA , AM LUAT APA SFINTITA, AM STROPIT CASA SI NE-AM RUGAT LA DUMNEZEU PENTRU FAMILIE, PRIETENI SI DUSMANI.... VA PREZINT CATEVA POZE, DE LA BISERICA VIILOR, DE PE STRADA PETRU SI PAVEL ... DIN TIMISOARA...FACUTE CU TELEFONUL ...VA MULTUMESC, DUMNEZEU SA VA DEA SANATATE SI SA FITI BINECUVANTATI!

FRICA DE ISPITE

Izbăvitoare şi necesară este pentru creştin frica de ispitele pe care le întâmpină în fiecare zi. Această frică îl menţin pe creştin treaz duhovniceşte, atent, şi este cea mai bună cale de a preveni şi înfrunta toate provocările. Aceasta ne-a recomandat-o şi Domnul spunând: ,,Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu cădeţi în ispite” (Matei 26, 41).
Această frică va duce la evitarea cauzelor păcatului. Trebuie deci să evităm persoane, lucruri, obiceiuri, năravuri, moduri de viaţă, cărţi, reviste, emisiuni radiofonice şi de televiziune, lecturi smintitoare, internetul, precum şi alte lucruri despre care ştim că ne târăsc spre cugete şi fapte rele sau care ne fac să nesocotim cele trebuincioase pentru folosul nostru sufletesc.
După cum suntem atenţi la microbi şi căutăm să ne ferim de ei, sau de şerpii veninoşi, sau de fiarele sălbatice, ori de orice lucru vătămător sau primejdios, cu atât mai mult trebuie să ne ferim de fărădelegile şi greşelile care otrăvesc sufletul.

                                                                      Iubirea divină

Un creştin evlavios avea puţine bunuri pământeşti, dar avea, în schimb, mulţi copii. Întrebându-l odată cineva dacă numărul prea mare de copii pe care îi avea nu îi cauzau greutăţi în sărăcia lui, el a răspuns:
- Nu prea mă îngrijorez pentru aceasta, deoarece Tatăl meu este multimilionar şi îmi las copiii în grija Lui. Astfel, am şi siguranţa că nu li se va întâmpla nici nimic rău.
Când a fost întrebat cine este tatăl lui şi unde locuieşte, omul, arătând spre cer a spus:
- Tatăl meu locuieşte în ceruri, El este Bunul Dumnezeu. El îngrijeşte de toţi copiii Săi şi la fel va purta de grijă şi de cei ai mei. 

                                                              Icoanele sfinte


Fericitul Dositei călătorise odată cu un prieten al tatălui său la Ierusalim. Pe Dealul Măslinilor, unde Mântuitorul Îşi începuse chinurile trupeşti, au văzut o icoană care ilustra chinurile iadului. Privind icoana, Dositei s-a umplut de frică şi de spaimă.  Niciodată în viaţa lui de până atunci el nu auzise vorbindu-se despre iad şi despre cele ce îl vor aştepta acolo.
Privind foarte atent icoana, nici nu şi-a dat seama când lângă el a apărut o femeie acoperită cu un văl mare alb, plină de blândeţe. Era Preacurata Născătoare de Dumnezeu. Aceasta i-a explicat tânărului simbolul chipului arzând, arătându-i apoi feluritele chinuri care îl aşteaptă pe păcătosul nepocăit în iad.
Dositei devenise atât de pătruns de toate vorbele ei, încât abia respira. Apoi, după ce s-a mai recules puţin, a căpătat îndrăzneală şi să o întrebe ce ar trebui să facă el pentru a nu ajunge acolo.
- Fiul meu - îi spuse ea atunci - roagă-te cu sârguinţă, ţine posturile, evită păcatele şi te asigur că nu vei face cunoştinţă cu aceste pedepse şi chinuri.
După aceste cuvinte ea s-a făcut nevăzută, lăsând un spin înfipt în inima tânărului Dositei. Şi, de la momentul acesta, el a cugetat tot mai des şi mai adânc la cele spuse de Preacurata Născătoare de Dumnezeu.


                                                       Bine faci, bine găseşti

Un nobil care trăia într-un conac la marginea unui sat i-a chemat într-o toamnă pe toţi sătenii la un ospăţ ca să sărbătorească recolta bogată din acel an.
I-a anunţat pe oameni că, după petrecere, fiecare va primi câte un dar din partea lui. Le-a cerut însă ceva: să vină toţi cu vase pline cu apă pentru a umple fântâna din curtea conacului.
În ziua stabilită, toţi sătenii urcau la casa boierului, unii cu butoaie, alţii cu găleţi, alţii cu ulcioare. Fiecare ducea atât de multă apă cât  de mult respect îi purta nobilului.
Toţi au vărsat apa în fântână, au lăsat vasele într-un colţ al curţii şi au intrat la ospăţ. La finalul mesei, nobilul le-a mulţumit şi le-a urat drum bun spre case.
Nedumerirea se citea pe feţele sătenilor: "unde sunt darurile făgăduite?"
Când să-şi ia vasele cu care aduseseră apa, le-au găsit pe toate pline cu bani. Oamenii au plecat, unii nespus de bucuroşi, alţii cu regretul că nu căraseră mai multă apă, toţi însă convinşi că dacă bine faci, bine găseşti.