Apoi un preot spuse: „Despre Rugăciune vorbeşte-ne." Iar el răspunse zicând: „Voi vă rugaţi când sunteţi năpăstuiţi or în nevoie; de ce nu v-aţi ruga şi-n plină bucurie, şi-n zilele în care nimic nu vă lipseşte?
Căci rugăciunea e prelungirea sufletului în univers. Şi dacă e o mângâiere să vă abandonaţi în univers întunecimea, atunci e-o încântare să revărsaţi şi zorii. Iar dac-atunci când sufletul vă cheamă la rugăciune nu puteţi fi decât întunecaţi, ar trebui să vă mai cheme o dată şi înc-o dată, până-ntr-un ceas când veţi veni zâmbind. Prin rugăciune vă înălţaţi să-i întâlniţi în ceruri pe cei care se roagă în aceeaşi clipă, aceia pe care doar în rugăciune puteţi să-i întâlniţi. Faceţi astfel ca vizita voastră în acel templu nevăzut să fie întru bucurie şi dulce-mpărtăşire. Căci dacă veţi intra în templu numai pentru a cere, atunci nu veţi primi. Iar dacă veţi intra ca să vă umiliţi, nu vă veţi înălţa, şi dacă veţi veni ca să cerşiţi un bun al altcuiva, nu veţi fi auziţi. În templul nevăzut e de ajuns doar să intraţi. Nu pot să vă învăţ cum şi cu ce cuvinte ar trebui să vă rugaţi. Dumnezeu nu vă ascultă cuvintele decât dacă El însuşi vorbeşte prin voi. Iar eu nu vă pot învăţa ruga mărilor şi a pădurilor, şi-a munţilor. Dar voi, ce v-aţi născut din munţi, păduri şi mări, o veţi putea găsi în inimile voastre. Şi de veţi asculta doar în încremenirea nopţii, le veţi auzi murmurând în tăcere: «Dumnezeule, Tu care eşti sinele nostru cel înaripat, voinţa Ta prin noi voieşte, Dorinţa Ta prin noi doreşte, Puterea Ta prin noi preschimbă nopţile noastre, ce de la Tine sunt, în zile care tot din Tine vin. Nimica nu putem a-ţi cere, căci tu ne cunoşti trebuinţele chiar înainte ca ele să se nască-n noi: De Tine avem nevoie, iar dându-ne mai mult din Tine, ne dai tot.»"
