CINE A GONIT LACUSTELE

O bătrână a avut un vis cu Maica Domnului, care i-a dezvăluit cum pot scăpa localnicii de lăcustele care le invadaseră grădinile şi livezile. Şi anume, să se facă o procesiune cu Icoana Preacuratei, în zona aceea, că lăcustele se vor ridica singure în nor şi se vor arunca în mare.

Bătrâna, foarte evlavioasă, femeie simplă, a povestit preotului satului şi sătenilor. Aceştia au crezut cuvintele ei, fiind mânaţi şi de disperarea de a nu afla niciun leac pentru invazia respectivă, dar şi de nădejdea în Dumnezeu şi în mila Maicii Sale.

Aşa că s-a făcut procesiunea... Exact cum spusese şi bătrâna, lăcustele s-au adunat în stol şi s-au aruncat singure în apa mării, care le-a adus la mal, înecate.

De-abia de aici începe tâlcul.

Pentru că oamenii n-au înţeles în totalitate minunea (cum era de aşteptat).

Şi anume, după scăparea de lăcuste, ei au dorit să mulţumească Maicii Domnului, dar şi bătrânei. Aşadar, i-au cumpărat haine noi şi scumpe acelei femei care avusese visul şi au scos iar Icoana în procesiune. Pe bătrână au pus-o în fruntea procesiunii, ca semn de cinstire. Numai că... Icoana a devenit brusc foarte grea şi nu a mai putut fi urnită. Întrebarea mulţimii: de ce, că doar era o procesiune de mulţumire către Maica Domnului!

Tot bătrânica şi-a dat seama şi le-a spus:

- Mamă, aţi greşit că m-aţi cinstit pe mine şi m-aţi pus în frunte, că Maica Domnului trebuie cinstită prima, ea a săvârşit minunea, eu doar am vestit dorinţa dânsei!

Femeia s-a dus acasă, s-a schimbat în hainele ei sărmane iar în fruntea procesiunii a mers... fără să mai opună rezistenţă, Icoana.

Aşadar... de câte ori nu greşim şi noi la fel, când mulţumim mai mult oamenilor decât lui Dumnezeu, Maicii Sale şi Sfinţilor, care lucrează nevăzut şi conlucrează la mântuirea noastră. Evident, nu trebuie să fim nerecunoscători, dar nici să uităm de Cel Care Poartă de grijă cu adevărat, pe deplin, neîncetat, cu iubire desăvârşită, de Dumnezeul nostru, neacordându-I cumva, din nebăgare de seamă, Lui, întâietatea răspunsului nostru de mulţumire, Lui şi apoi Sfinţilor Bisericii şi Sfinţilor Îngeri. Şi apoi, desigur, după datorie, tuturor binefăcătorilor noştri pe care îi ştim, din această lume

Mediaș cel ticălos și bătrânul călugăr!…pilde

Au fost niște oameni care aveau un băiat pe care-l chema Mediaș.
Copilul acesta era de mic tare dezmierdat și nu-l puneau părinții la nimic. Din pricina aceasta, când s-a făcut mai mare, îl certau, iar Mediaș, de ciudă, i-a omorât cu o măciucă. Și-a luat măciuca și a plecat în codru, ajungând un hoț de temut.
Mediaș a ucis mulți oameni. Odată chiar a prins un bătrân călugăr și a vrut să-l omoare.
I-a spus preotul călugăr care era și văzător cu duhul:
- Vrei fiule să mă omori și pe mine așa cum ți-ai omorât părinții, cu măciuca aceea?
-Mai bine lasă-mă să te spovedesc și să-ți dau canon, căci sunt bătrân și curând voi muri.
Mediaș nu știa ce-i aceea spovedanie,dar a ascultat fiind copleșit de înaintea vederea bătrânului.
Preotul călugăr îi spuse:
-Măciuca de măr cu care ai ucis s-o înfigi în pământ și s-o uzi cu apă adusă în gură, mergând în coate și în genuchi, până va înfrunzi și va face mere, plângând într-una fapta ta scârboasă înaintea Domnului.
Mediaș a făcut așa și mărul a slobozit frunze și mere. El ajunse de nu mai avea nici haine pe el, toate erau numai zdrențe și tot era numai răni.
A mai trecut odată preotul pe acolo și și-a adus aminte de el.
L-a văzut și i-a zis:
-Scutură mărul!
L-a scuturat și au căzut toate merele, afară de două. Dumnezeu îi iertase toate celelalte păcate, numai ucideea părinților nu.
Atunci părintele i-a spus că pe acestea numai lacrimile pline de căință le va putea șterge. Mediaș a început să plângă tare- tare, nemângâiat. Dintr-o dată, merele au căzut, iar el slăbit de suferință ceru bătrânului cea din urmă spovedanie și împărtășirea cu Sfintele Taine.
Așa Mediaș cel ticălos prin pocăință primi iertare păcatelor lui urâte dar primi și mântuirea sufletului lui prin dragostea bătrânului sporit și marea purtarea de grija a lui Dumnezeu.