Lasă pe Dumnezeu să judece!…pilde

Într-o zi, a venit la o sfântă mănăstire, Isac Tebeul, care locuia departe, în pustia Tebaidei, și aflând că un ucenic păcătuise de mai multe ori, l-a osândit.
După judecată s-a întors în sihăstria sa. Când s-a apropiat de chilie, a văzut cu uimire cum înaintea ușii stă un tânăr, strălucitor ca soarele, cu o sabie în mână.
-Cine ești – a întrebat bătrânul – și ce poftești de la mine?
-Sunt Arhanghelul Mihail, a răspuns tânărul. Nu te las să intri înăuntru.
-Din ce pricină, Mărite Arhanghel?
Și a răspuns îngerul:
-Dumnezeu m-a trimis aici, zicând: Întreabă-l pe Isac ce poruncește să fac cu fratele lui pe care l-a judecat și l-a osândit?
Bătrânul s-a rușinat îndată și, căindu-se, a zis:
-Am greșit, iartă-mă!
Îngerul a răspuns:
-Scoală-te, Dumnezeu te-a iertat. Păzește-te, de acum înainte, să nu judeci pe cineva mai înainte de a-l fi judecat Dumnezeu.
Ce aprigi suntem când judecăm pe alții și cu câtă iuțeală suntem gata să osândim și să dăm verdicte! De-am fi mai aspri cu noi înșine și blânzi și înțelegători cu ceilalți!

RAIUL SI IADUL

Odată un creştin se ruga lui Dumnezeu ca să-i arate Raiul şi Iadul. După ce s-a rugat el un timp, se pomeneşte într-o noapte cu un înger, care îi spune: Dumnezeu ţi-a ascultat rugăciunea şi m-a trimis ca să-ţi arăt Raiul şi Iadul. L-a luat de mână şi l-a condus în faţa a două uşi. A deschis una dintre ele, iar creştinul nostru a privit înăuntru. În mijlocul încăperii era o masă mare şi rotundă. În mijlocul mesei era un vas mare cu mâncare, care, după mirosul îmbietor, părea a fi deosebit de plăcută. Însă oamenii care stăteau în jurul mesei erau slabi ca nişte schelete, flămânzi, palizi si bolnăvicioşi. Fiecare avea în mână câte o lingură cu coadă foarte lungă. Ajungeau cu lingurile până la vasul cu mâncare, umpleau lingurile, însă când trebuia să introducă lingurile cu mâncare în gură, nu reuşeau fiindcă lingurile aveau cozile foarte lungi. Se părea că de mult timp se chinuiau aşa. Creştinul s-a cutremurat la vederea acestei nenorociri şi suferinţe şi mare milă l-a cuprins. Îngerul i-a spus: ai văzut Iadul. Hai să vezi şi Raiul.

Au mers la a doua uşă şi au deschis-o. Era o încăpere exact ca prima. Avea masă mare şi rotundă cu o oală mare cu mâncare, care împrăştia acelaşi miros plăcut. Cei care erau în jurul mesei aveau în mâini aceleaşi linguri cu cozi lungi, cum aveau şi cei din camera alăturată. Nici ei nu puteau să introducă singuri mâncarea în gură, însă, spre deosebire de ceilalţi din camera alăturată, aceştia păreau hrăniţi, erau veseli şi cântau. Atunci creştinul i-a spus îngerului: nu înţeleg nimic. De ce aceştia se simt ca în Rai, iar ceilalţi se chinuiesc ca în Iad ? E simplu, i-a spus îngerul. Vezi tu, ei au învăţat să se hrănească unul pe celălalt, în timp ce egoiştii, lacomii, indiferenţii se gândesc doar la ei înşişi.

Frumoasă istorioară. Atâta timp cât îl vom hrăni pe aproapele, atâta timp cât îl vom folosi sufleteşte, pe noi înşine ne vom hrăni. De aceia vă îndemn, fraţilor, să nu pregetaţi al folosi pe aproapele, căci este poruncă de la Hristos: să-l iubim pe aproapele ca ne noi înşine