Neurofen duhovnicesc antidepresiv in 21 de tablete

Este lunga reteta dar ,este binefacatoare!


1. Parintele Arsenie Boca spunea: iubirea lui Dumnezeu fata de cel mai mare pacatos este mai mare decat iubirea celui mai mare sfant fata de Dumnezeu.

2. Un frate a mers la avva Sissoe si i-a spus: parinte, am cazut in pacat. Ridica-te!, i-a raspuns batranul simplu. M-am ridicat, dar am cazut din nou in cursa pacatului, a marturisit fratele cu tristete. Si ce te opreste sa te ridici din nou?, ii raspunse batranul. Pana cand?, intreba fratele. Pana te va gasi moartea, fie in picioare, fie cazut. Caci scris este: in ceea ce te voi gasi, in aceea te voi judeca. Roaga-te lui Dumnezeu sa te gaseasca, in ultimul moment, in picioare si in pocainta!

3. Parintele Ioan Negrutiu i-a spus unui tanar: sa ai grija sa nu cazi! Si daca ai sa cazi, sa ai grija sa cazi cu fata in sus!

4. Intrebat-au unii pe avva Sissoe: de va cadea vreun frate, n-are trebuinta sa se pocaiasca un an? Iar el a zis: aspru este cuvantul! Si iarasi au zis: dar sase luni? Si a raspuns batranul: mult este! Caci cred lui Dumnezeu, din tot sufletul, ca daca se va pocai unul ca acesta si in trei zile il primeste pe el Dumnezeu.

5. Cand dracii au vrut sa-l ispitesca pe Hierax (care avea deja 90 de ani) pentru ca acesta sa renunte la asceza, sub pretextul ca are inca destul timp inaintea lui, zicandu-i: batrane, ce-o sa te faci, ca mai inca 50 de ani de trait? Sfantul le raspunse: ma mahniti foarte tare, findca eu ma pregatisem sa mai traiesc inca 200 de ani.

6. La Skete, un batran luase la el un drac de care il slobozise pe un posedat. Pana la urma, la capatul a doisprezece ani, vazand ca dracul renunta si pleaca, i-a spus: de ce fugi? Mai ramai!

7. Povestesc unii despre un batran ca tragea sa moara si i-au inconjurat fratii patul si, iertandu-l, au inceput sa planga. Iar deschizandu-si ochii, a ras si iarasi a ras. A ras si a treia oara. Si l-au rugat fratii, graind: ce este parinte, ca plangem si tu razi? El le-a raspuns: radeam pentru ca va temeti toti de moarte si am mai ras pentru ca nu sunteti gata. A treia oara am ras ca de la osteneala merg la odihna. Si indata a adormit batranul.

8. Avva Olimpie cel al chiliilor, a fost luptat spre curvie si i-a zis lui cugetul du-te, i-a femeie! Si sculandu-se a framantat niste lut si a modelat o femeie. Apoi a zis: iata femeia ta! Trebuie dar sa lucrezi mult ca s-o hranesti! Si bietul lucra ostenindu-se mult. Si intr-o zi , iarasi framantand lut, si-a facut lui si o fiica si zicea gandului sau: a nascut femeia ta. Ai mai multa trebuinta sa lucrezi, ca sa poti sa-ti hranesti fiica si s-o imbraci. Si asa facand, sa topit pe sine. Si a zis cugetului: daca nu mai poti suferi osteneala, nici femeie sa nu cauti. Vazand Dumnezeu osteneala lui, a ridicat de la el razboiul si s-a odihnit.

9. In manastirea unde ar dori sa fie primit se prezinta un candidat la calugarie. Acesta ii marturiseste staretului: sa stiti, parinte, ca nu am nici credinta, nici lumina, nici curaj, nici incredere in mine si nici nu pot sa-mi fiu mie ajutor, iar altora cu atat mai putin. Nimic nu am. Firesc ar fi fost sa fie de indata respins. Nu a fost asa insa. Ci staretul ii raspunde: ce-are a face! Nu ai credinta, nu ai lumina; dandu-le altora, le vei avea si tu. Cautandu-le pentru altul, le vei dobandi si pentru tine. Pe fratele acesta, pe aproapele si pe semenul tau esti dator sa-l ajuti cu ce nu ai. Du-te! Chilia ta e pe coridorul acesta, usa a treia pe dreapta.

10. Parintele Sava de la Dragomirna, cand venea un frate la manastire il primea bucuros si ii spunea: bine ai venit frate! Prin venirea fratiei tale se va inmulti rugaciunea. Iar daca acelasi frate, dupa o vreme, isi exprima dorinta sa se retraga din manastire, parintele-i spunea cu blandete: bine frate. Prin plecarea ta se vor imputina ispitele.

11. Un parinte de la Sambata zicea: pe om daca-l iei de bun, bun il gasesti, si daca-l iei de rau, si rau il gasesti.

12. Doi monahi locuiau intr-un loc si s-a dus la ei un batran, ca sa-i cerce, si a luat un toiag si a inceput a sfarama verdeturile unuia. Fratele vazand s-a ascuns pana ce le-a sfaramat pe toate. Dupa ce a ramas o radacina neatinsa, i-a zis batranului: parinte, de voiesti, crut-o pe aceea, ca s-o fierb si s-o gustam impreuna. Atunci i-a facut batranul metanie fratelui, zicand: pentru nerautatea ta se odihneste Duhul Sfant peste tine, frate.

13. Un preot se plimba pe malul unui rau. La un loc, intalni pe o credincioasa de-a lui, spaland la rau. O intreba: ai inteles ceva din predica mea de Duminica trecuta? Femeia raspunse sincer: n-as putea spune… Preotul atunci se mahni si-i spuse: atunci am vorbit zadarnic pentru dumneata. Femeia, care era o buna credincioasa ii raspunse, aratand panza ce o spala: panza pe care apa o face asa de curata stie ea ceva despre apa? E de ajuns ca apa trece prin ea si o face alba. Asa si cu predica sfintiei tale, e deajuns ca trece prin sufletul meu si-l curata. Preotul atunci se veseli si-o lauda pe femeia credincioasa.

14. Intr-o zi, un om pacatos se jeluia unui credincios. Draga prietene, sunt un om pierdut! Cel credincios ii spuse atunci: bucura-te ca esti pierdut, dragul meu! Cum asa sa ma bucur? - ii raspunse mirat pacatosul. Da, fiinca este scris in Evanghelie: «Iisus a venit sa gaseasca pe cel pierdut…». Si ce trebuie sa fac pentru aceasta? Foarte lesne: sa te asezi in calea lui Iisus ca sa te gaseasca. Si care-i calea lui Iisus? Este calea pe care ne-o arata Evanghelia si Biserica Lui.

15. Un gospodar, fiind incercat de nevoi, fu silit sa-si mute familia intr-o casa mai mica. Sotia lui, auzind vestea aceasta, plangea. Unul dintre copii o intreaba: mama de ce plangi? De-acuma vom sta intr-o casa mica si urata, raspunse aceasta jeluindu-se. Dar copilul o intreba din nou: mama, in casa aceea mica si urata n-o sa mai vina Iisus? Rusinata de vorbele copilului, mama isi sterse lacrimile si nu se mai jelui de-atunci.

16. Despre Maica Tereza din Calcuta se spune ca era odata langa un bolnav si curata niste rani care miroseau urat. Ea vroia sa-l ajute pe omul acela care era in mare necaz si cineva care a trecut pe acolo i-a zis: eu n-as face asta nici pentru un million de dolari! Si Maica Tereza a raspuns: nici eu, pentru un million de dolari n-as face, dar pentru Dumnezeu fac!

17. Cei ce se necajesc din pricina banilor, sa stie si aceastea:
- Sa ai bani si prieteni este destul de usor;
- Sa ai prieteni si sa n-ai bani este o realizare;
- Prostii fac uneori bani, dar si banii fac destui prosti;
- Cu banii poti cumpara:
- o casa, dar niciodata un camin;
- un pat, dar nu somnul;
- carti, dar nu intelepciune;
- opere de arta, dar nu cultura;
- alimente, dar niciodata pofta de mancare;
- cosmetice, dar nu frumusete;
- medicamente, dar niciodata sanatate;
- un loc in biserica, dar nu in cer;
- un crucifix de aur, dar un Mantuitor niciodata

18. Sa nu se ingrijoreze nimeni: oricui ii este oricand dat a-L marturisi pe Domnul ---Nicolae Stainhardt---

Iata trei exemple care ne arata ca suntem imbiati cu posibilitatea de a ne recunoaste si vadi ucenici ai lui Iisus Hristos:
- Un om cumsecade ajunsese la batranete foarte cocosat de spate in asa fel incat nu mai putea saruta icoanele de pe iconostas. De aceea - povestea cu admiratie duhovnicul lui - de fiecare data batranul atingea cu varful toiagului icoanele la care nu ajungea, dupa care, cu evlavie, il saruta si se inchina.
- Parintele Teofil povestea odata despre cum Il slavea pe Hristos un cioban care nu stia nici o rugaciune. Si-anume cum: sarea ciobanul peste o bota si zicea: una mie Doamne, una Tie Doamne.
- Seara, dupa o zi de truda si tumbe, un mascarici intra intr-o biserica. Isi scoase din traista uneltele si incepu a inghiti foc si a face tot soiul de nazdravanii in fata icoanei Maicii Sfinte cu Pruncul in brate. Paraclisierul, indignat, tocmai se pregatea sa-l alunge cu aspra mustruluiala daca nu ar fi vazut, infiorandu-se, cum Prea Curata cobora din icoana spre a-i sterge sudoarea de pe frunte cu propria-i mahrama, in vreme ce Pruncul radea si batea din palme.

19. Un batran sedea in pustie, departe de apa ca la 12 mile. Si mergand intr-o zi sa aduca apa, s-a suparat si a zis: de ce este nevoie de osteneala aceasta? Voi veni si voi petrece mai aproape de apa. Aceasta zicand, a simtit pe cineva venind dupa dinsul. Si intorcadu-se, l-a vazut pe cel care venea dupa el, ca ii numara pasii. Si l-a intrebat batranul: cine esti? Iar el i-a zis: Ingerul Domnului sunt si sunt trimis sa numar pasii tai si sa-ti dau plata. Aceasta auzind batranul, intarindu-se cu sufletul, s-a facut mai osarduitor. Si a mai adaugat inca 5 mile, adica a locuit mai inauntrul pustiei.

20. Intr-o noapte, un om a visat ca strabate o plaja impreuna cu Dumnezeu. La fiecare pas, apareau pe cer imagini din viata lui. Si, cu fiecare imagine, pe nisip apareau doua randuri de urme: un rand lasat de urmele lui, iar celalat lasat de urmele Lui Dumnezeu. Omul privi pasii pe nisip. Vazu ca adeseori aparea un singur rand de urme. Si asta, chiar in cele mai grele momente din viata lui. Descoperirea l-a tulburat intr-atat incat il facu sa intrebe pe Dumnezeu: Doamne, mi-ai spus ca, de vreme ce m-am hotarat sa Te urmez, vei merge cu mine pana la capat. Dar uite, in clipele cele mai grele, vad doar o pereche de urme si nu inteleg de ce m-ai parasit tocmai atunci ?! Si Dumnezeu i-a raspuns: copilul meu drag, Eu te iubesc si nu te-am parasit niciodata! In clipele tale de incercari si de suferinta, exact acolo unde vezi un singur rand de urme, Eu te-am purtat in brate!

21. Se zice ca atunci cand Israel se afla la stramtorare, un mare rabin obisnuia sa se duca insotit de discipoli, intr-un loc anume dintr-o padure. Acolo, lovea o toba sacra, rostea un descantec, iar Dumnezeu il asculta si facea o minune. Urmasul marelui rabin nu mai avea toba sacra, dar se ducea si el in acelasi loc, rostea acelasi descantec si Dumnezeu il asculta. Urmasul lui nu mai cunostea nici vorbele magice ale descantecului, dar se ducea inca in locul cu pricina,iar Dumnezeu il asculta si pe el. In sfarsit, urmasul acestuia din urma nu mai stia nici locul unde se duceau predecesorii sai; inconjurat de discipoli, atunci cand poporul lui Israel era iarasi la stramtoare, el se multumea doar sa povesteasca ceea ce facea odinioara marele rabin; si iata - minune – Dumnezeu inca il asculta.

Neurofen duhovnicesc antidepresiv
Atentionari speciale:

Depresia este o boala a sufletului cu consecinte si asupra trupului! Nu uitati ca:

« Depresia se salasluieste in inima omului si-si mananca nascatoarea » (Cuviosul Antioh). Deci mare grija: acest « microb » duhovnicesc ataca inima, organul considerat cel mai important al omului!

« Cand depresia biruieste sufletul omului, paralizeaza voiciunea si rabdarea lui si-l intuneca. Depresia este o pedica in calea oricarei izbanzi » (Cuviosul Nil).

De depresie sufera cei lipsiti de credinta si nadejde.

Biserica, adevaratul Centru de diagnostic si tratament al depresiei, are leacuri din besug pentru a vindeca oameni deprimati. Ca este asa, Insusi Mantuitorul ne incredinteaza cand zice: «Veniti la Mine toti cei osteniti si impovarati si Eu va voi odihni pe voi » (Matei11,28)

Principalul raspunzator al acestei boli este diavolul si puterile lui!

Netratata depresia se agraveaza in timp.

Simptome:
Sentimente de plictiseala si dezamagire, descurajare, disperare, sentimente exagerate de vinovatie, sentimentul insingurarii, melancolie, frica.

Mod de administrare:
Doza optima si durata tratamentului trebuie individualizate in functie de severitatea
simptomelor si de raspunsul fiecarui pacient in parte. Tratamentul cu Neurofen nr. 3 este inutil daca nu este asociat cu postul si cu infranarea. «Nevointa impreuna cu cumpatarea, dragostea, rabdarea si linistea vindeca toate afectiunile sufletesti »(Cuviosul Talasie).

Iteractiuni:
A nu se amesteca « tabletele » acestui Neurofen cu bauturile imbatatoare!
A nu se consuma impreuna cu glumele desarte, nepotrivite sau nelalocul lor!

Contraindicatii :
Consumatorii acestui medicament nu vor dispretui pe cei care nu-l consuma, oricare ar fi motivele acestora din urma. In caz contrar, producatorii nu mai garanteaza eficacitatea medicamentului.

Conservare:
A se pastra cat mai la vedere, intr-un loc luminos, daca se poate in inima!  

Testamentul Parintelui Arsenie Papacioc: Aparam adevarul, orice ar fi. Daca e moarte, e sfintenie, daca nu e moarte, e lasitate

Mii de persoane, la înmormântarea părintelui Arsenie Papacioc

Parintele Arsenie Papacioc - marturie despre sine

V.: In ziua de astazi se spune ca e bine sa facem pace unii cu altii, sa fie intelegere intre confesiuni, intelegere intre religii. Ca Dumnezeu primeste rugaciunile oame­ni­lor, indiferent de religia in care se afla.

Pr. A.: Asta o spun oamenii, ca Dumnezeu vrea pace. Vrea pace mai mult decat oricine, dar nu cu dracul! Ce intalnire are adevarul cu neadevarul? Pentru care motiv, dupa 1054 de ani, s-au despartit? Si acuma vor sa ne impacam?! Mai mult decat ei, vrem noi pace – dar in adevar! Ii primim cu toata placerea.

Eram in preajma hramului. Si a sosit un preot din Paris, probabil cu gandul sa slujeasca a doua zi, ca era Sfanta Maria. Era si P.S. Serafim, in casa arhiereasca. Si a venit acolo, acest parinte, si s-a prezentat cand a intrat – ca era camera plina cu musafiri, vreo treizeci de persoane distinse din Constanta. Eram la o gustare, ca a doua zi era hramul, obiceiul locului. Si ala s-a prezentat, pana a ajuns la mine si la P.S. Serafim. Si: „Arsenie! Arsenie! Arsenie!…” Facea teatrul asta. Zic: „nu-mi place deloc”. Ce sa spuna el Apusului din partea parintelui Arsenie? Sa vina la rasarit, fara pretentii si smeriti. „Pai, (ei – n.n.) zic ca au dreptate”. Dreptate si dracu’ zice ca are. Asta nu e un argument. In sfarsit, nu ma lasa deloc.

D. V.: Era catolic?

Pr. A.: Era ortodox, draga, venea de la Paris, voia sa slujeasca a doua zi la noi, la… a venit un catolic sa slujeasca si nu i-am dat voie. Si i-am spus multe lucruri, si i-am spus si lucrul acesta: „Napoleon a omorat un demnitar. Si i-a spus cineva: «Sire, pe langa marele pacat pe care l‑ati facut ca l-ati omorat, ati facut si o nedreptate.»” Deci, aia era mai important decat moartea unui om. Si asa este! Nu putem sa sustinem un adevar dupa cum vrem noi. Biserica Ortodoxa n-a facut nicio greseala in manifestarea ei mistica, ca sa zica acum: „Hai sa ne impacam!” N-a facut nicio greseala. Sa vedem de unde au plecat ei, primii, chiar cu cafea, daca vor. Dar nu vrea! Si acum sa punem o intrebare: „daca vii sa ne impacam, renunti la filioque? Renunti la primatul papal? Renunti la indulgente? Renunti la imaculata conceptie?” Nu renunti la nimic. Deci, vizibil, vor sa puna mana… Dar ceea ce este important… Daca ai ochi de vazut, sa vezi ca ii roade ceva. Ii roade dorinta de hegemonie, ori un vierme care nu-i lasa in pace – pentru ca nu sunt in adevar. Pentru ca nu putem trece cu vederea. Dumnezeu nu vede toate aceste lucruri? Nu le suporta cu multa placere. Adevarul este singurul care odih­neste. Daca nu esti in adevar, nu esti in Dumnezeu. Si e numai unul adevarul. Eu sunt Adevarul si Viata. Ce putem ciunti din adevar? Nu ciuntim nimic. E vorba de cre­dinta, dragii mei, nu-i vorba de pacate de moarte, capitale si nu mai stiu cum. E vorba de cele mai grozave pacate. Pentru ca au fost anatemizati. Patriarhii Sinoadelor ecumenice, pe Nestorie l-au anatemizat si anatemizat a ramas. Pur si simplu nu i-a mai convenit, la 1054, cu acel Umberto, sa ne puna anatema pe sfanta masa. Si demonstrativ si indraz­net. Macar ca Roma era primus inter pares la sinoade, primul intre egali adica. Dar atata era, mai mult nu poti. Si in sfarsit, s-au dat de gol catolicii prin marturisirea papei (Ratzinger – n.n), prin care a fost declarata (Biserica Catolica drept – n.n) singura Biserica. De ce mai rezistam atata timp? Ma rog, ma rog! Dar noi cine suntem? Si cu cine vreti sa va impacati, daca voi sunteti singurii, singura Biserica? Si suntem obligati sa stam drepti la astfel de afirmatii si astfel de dorinte bolnave.

D. V.: Dar ce trebuie sa facem?

Pr. A.: Murim! Pentru adevar, asta facem. Nu se pune problema: aparam adevarul, orice ar fi. Daca e moarte, e sfintenie, daca nu e moarte, e lasitate.

D. V.: Si cum scapam de frica de moarte?

Pr. A.: Draga, viata inseamna moarte continua. Uite, a venit, il infruntam. Ma culc linistit, si asta nu e lucru putin, ca un crestin sa doarma linistit in privinta adevarului. Si noi suntem cei care trebuie sa marturisim adevarul. A anatemizat Biserica lumea de pe strada?Nu, ci pe cei care au sustinut un punct de vedere gresit? Nestorie, si ceilalti, nu-i luam pe toti. Pentru ca cuvantul asta (Filioque – n.n.), cu Sfantul Duh, ca vine de la Fiul,… s-a discutat in toate sinoadele, si nici unul n-a acceptat. Sfantul Vasile cel Mare a fost foarte activ in raspunsurile astea… Ca si cum Duhul Sfant ar fi nepotul lui Dumnezeu, stii, ca e tata, e fiul, si e si nepotul acuma. E de o fiinta Tatal, cu Fiul, cu Sfantul Duh. In trei chipuri, in trei fete, in trei persoane. Sigur ca lumea care crede intr‑un Dumnezeu o sa intrebe: „cum sunt trei?” Ei, Sfantul Spiridon – care e (praznuit – n.n.) chiar astazi – a dovedit (adevarul prin minunea – n.n.) cu caramida. Acest grozav Spiridon n-a facut nici un fel de teologie, n-a facut. Teolog e cine sustine adevarul. Ce teologie ceri? Avem teologi: Sfantul Ioan Evanghelistul, Grigorie de Nazianz si Ioan cel Nou (care a teologhisit aparand adevarul in fata celor prigonitorilor musulmani – n.n). Vrei sa faci pe teologul? Ce teologie? Adevarul poate sa-l apere oricine ar fi crestin.

D. V.: Dar mai sunt astazi oameni simpli, cum a fost Sfantul Spiridon? Inainte de a deveni episcop, el avea grija de oi, de animale. Mai sunt oameni simpli astazi, care au curatia credintei lui?

Pr. A.: Pai, fara discutie. E liber fiecare sa apere adevarul. Teologia randuieste lucrurile, dar nu e singura care are cuvant. Toti Sfintii Parinti, de la Sinoadele Ecumenice… Sfantul Atanasie era mai teologit, si era diacon. Si avea libertatea sa apere adevarul chiar daca nu era arhiereu. Ca la sinoade se alegeau, veneau arhierei. Dar adevarul il poate apara oricine. Ca acolo unde e adevarul, e Biserica. Nu unde e multime, unde e galagie, unde e „Hai, dom’ne, sa ne-mpacam!” Repet: „Biserica Ortodoxa n-a facut nicio greseala in manifestarea ei mistica, ca sa zica: «Sa ne-mpacam acum, hai! Am gresit si eu, si tu…»”

D. V.: Asa pun multi problema: au gresit catolicii, am gresit si noi, hai sa cadem la pace!”

Pr. A.: Adica, sa-mpartim pomana, stii? Sa-mpartim colacii. Nu-i asa, pozitia demna. Si acuma, i-as intreba chiar pe ei, sa spuna ei, teologi si papi si ce sunt: „unde e adevarul?” Dar hai sa ne-mpacam, nu? La un pahar de bere… sunt foarte siguri ca, mai da un rand, nu?

D. V.: Dar ne acuza ca suntem traditionalisti, ca suntem fanatici.

Pr. A.: Este o pozitie revoltatoare, chiar. Asa. A inceput sa miroase greu si ei singuri nu mai pot sa suporte propriul lor miros. Dragii mei, vreti sa fiti fericiti? Muriti pentru adevar! Pentru ca nu se poate chiar asa… Eu, cand eram in inchisoare, m-a chemat un colonel, cu santinele, cu pusti, si ma ducea la el – la Aiud era. Eu eram langa Aiud, acolo. Si m-a intrebat, sa-i spun daca exista Dumnezeu. Si i-am spus: „Domnule colonel, asta e o intrebare de scoala pri­mara. Si nu marturisesc ochii mei si ochii dumneavoastra? Marturisesc ca exista! Inima, sentimentele, comparatie intre valori, intre culori, intre… Dar dumneavoastra, ce motiv aveti de spuneti ca nu exista?” Dar pentru asta trebuia un mare curaj, ca acolo erai otreapa, nu erai… Zice: „Pai ce, razboiul din Rusia, care s-a dat in numele Crucii…” „Ce, in numele crucii? Nebunul ala de Hitler voia sa cucereasca lumea! Ce, in numele crucii?” Si el a fost biruit si am spus: „Si de ce nu credeti?” Si mi-a spus asa – si-a dat seama ca era infrant: „Si acuma, care e ultimul cuvant?” „Sunt gata sa mor pentru tot ce spun! Dumneavoastra incercati sa muriti pentru ce spuneti?” „Luati-l de aici!” – asta a fost iesirea tiranului: „Luati-l de aici!” Eu am fost bucuros ca nu m-a impuscat pe loc, stii? Ca asta era situatia la Aiud. Asta era una din marile probleme care framanta: nu erai sigur ca traiesti pana maine. Marturiseam prin morse, prin perete, si le spuneam: „Daca muriti pana maine, e valabila dezlegarea mea.” Le dadeam dezlegarea prin perete, asa. „Dar daca nu muriti si dati de un preot, marturisiti-va pacatele, ca …” – nu era cu mana pe cap, nu era… Intelegeti? Stare de spirit… Vreau sa spun, in ce stare de spirit traiam. Asta era. Asa ca moartea era foarte binevenita.

Si acum, la fel. Apara adevarul. Moartea nu inseamna moarte, dragii mei. Ai trecut de la moarte la viata. Dar cel putin lucrurile se vad, pentru ca ai aparat adevarul. Ce ziceti? Vorbim de constiinta noastra, nu vorbim numaidecat de adevaruri istorice. Dar lumea nu sta de vorba cu constiinta proprie. Hai sa vedem de adevar. Ce-au hotarat Sfintii Parinti? Ce cauta filioque asta, cand s-a hotarat la doua sinoade – in primul si al doilea – (invatatura despre n.n.) Sfanta Treime: Tatal, Fiul si Sfantul Duh. Cat l-a costat pe Grigorie de Nazianz sa apere adevarul? Chiar la moarte a zis: „Ma duc la Treimea mea.”

D. V.: Pe cei care apara invatatura ortodoxa, ceilalti ii acuza ca sunt fundamentalisti: „Esti extremist, esti mandru!” Ii pun intr-o situatie delicata.

Pr. A.: Draga, asta nu e o mandrie. Dar daca e o mandrie à la Hristos, e binevenita. Apostolii au aparat adevarul, iar noi suntem mandri ca aparam adevarul. Poti sa-mi spui orisicum ai vrea! Dar nu noi ridicam problema. Ei o ridica. Ce aveti, dom’ne, ce v-a apucat? De la 1054, pana acuma? Mai ales noi, romanii, avem o dovada materiala de la 1700: ne-au pacalit, sa tinem administrativ de ei. Ei, uitati‑va acuma: sunt mai catolici decat… ma rog, catolicii! Greco-catolici…

D. V.: Sunt mai agresivi in manifestari.

Pr. A.: O maica m-a intrebat care drac e mai (rau – n.n)… Toti dracii sunt ai dracului, aia e!

D. V.: Ce sa facem cu lipsa de dorinta de a cunoaste invatatura Sfintilor Parinti? Se practica o Ortodoxie care nu are baze dogmatice. Unii vor sa traiasca virtutea, fara sa cunoasca…

Pr. A.: Asta sa ii spuneti patriarhului, nu mie.

I. L.: Adica, si-n facultatile de teologie, la ce se invata acolo…Stiti? Asta e problema.

Pr. A.: Eu o sa va spun, dupa 60 de ani de preotie: sunt si calugar, sunt si crestin. Sunt si puscarias. Sunt si pustnic. Am dreptul sa apar adevarul. Dar chiar daca as fi oaie, cu glas as apara adevarul. Zic oaie, pentru ca am vazut, cand eram mic, o oaie care a dat cu piciorul si s-a culcat. Si n-a fost pentru mine o intrebare s-o intreb pe mama, ca am vazut alta oaie ca a facut asa. Zic: „Mamica, de ce a facut asa?” „Se inchina, mama, se inchina!” A, zic eu, daca oaia aia ma invata pe mine, aia e facuta de Dumnezeu pentru Dumnezeu. Si oricine e creatia lui Dumnezeu. E prea frumoasa Ortodoxia sa nu fie gratuita! Asta e…

D. V.: Ati spus ca sunt calugar, puscarias,… Dar ce ne facem, ca mor batranii, care au trecut prin inchisori. Mor cei care L-au marturisit pe Hristos fara frica…

Pr. A.: Pomeniti-i la morti! Ce sa facem? Pai, e lucrarea lui Dumnezeu. O zi, cat mai avem de trait, o saptamana, un an, o mie de ani – sa sustinem adevarul! Puteti sa mancati orice, sa beti orice, dar sa fiti in adevar.

D. V.: Parinte, dar exista o ruptura a acestei continuitati duhovnic – ucenic, ucenic – ucenic si tot asa. S-a rupt, pur si simplu, linia marturisitoare. Parintele Cleopa a trecut la Domnul, n-a lasat un ucenic pe masura. Ce ne facem? Pentru ca generatia de azi e in criza. Are nevoie de modele si …

Pr. A.: Intrebarea matale inseamna ca esti ucenicul ala. Recunosti, zici: „Ce ne facem?” Ceea ce inseamna ca simti raul pe spinare.

I.L.: Cum?

Pr. A: Din momentul in care intrebi lucrul asta, iti dai seama ca e o neregula. Pune-te la punct. Raspunsul la astfel de intrebari este asta: „intai sa te pui la punct tu”. Tu, care vezi lucrurile astea, stai asa. Si propovaduieste adevarul mai departe. Dar pune-te la punct, ca nu te ajuta harul lui Dumnezeu daca marturisesti adevarul si nu crezi in el. (Asta –n.n.) e mai grozav decat ateismul, sa-L recunosti pe Dumnezeu si sa nu-L asculti. Sa-L recunosti (aparent – n.n.) in sinea ta si in realitate sa nu-L recunosti.

D. V.: In fapte, nu. E foarte important ce ziceti, pentru ca, pe de o parte, sunt unii care tin de valorile morale, dar se indeparteaza de invatatura dogmatica, si altii, in extrema cealalta, tin de invatatura dogmatica, dar nu traiesc cum trebuie ortodoxia.

Pr. A.: Se repeta lucrurile. Fiecare ins este obligat sa se puna la punct, si daca a facut un mare efort, a devenit o mare forta. Si acolo e biserica, la ala care e pus la punct. Unde eAdevarul, acolo e Biserica. Si daca un ins o sustine acolo, nu e un singur ins acolo, e Biserica intreaga acolo, in el. Pune-te la punct tu, pentru ca esti un microcosmos in care se oglindeste un macrocosmos.

D. V.: Care sunt primii pasi pentru a se pune cineva la punct? A inteles cum stau lucrurile, a inteles care e adevarul. Cum sa se puna la punct?

Pr. A.: Isi face o cruce ortodoxa in fata lor. „Dom’ne, eu sunt ortodox” – dar sa faci cruce! Nu cu toata mana (ca si catolicii – n.n.). Si chiar crucea in sine. Cand s-a facut aceasta cruce, s-a facut tot de catre Duhul Sfant (Tatal, Sfantul Duh – toata inaltimea, Tatal, Sfantul Duh – toata adancimea; Fiul – toata latimea, Sfantul Duh – invocarea Sfintei Treimi). De aceea si fuge dracul, asta e marturia cea mai buna ca e sfantul adevar, ca fuge dracul de cruce. Nu fuge numai de semn, fuge si de invocarea semnului.

D. V.: Numai ca oamenii sunt dezinformati. Li se spune, de exemplu, ca parintele Staniloae a fost ecumenist, cand parintele Staniloae, inainte de a muri, a spus intr-un interviu: „Ecumenismul este erezia vremurilor noastre. Eu, unul, il socotesc produsul masoneriei…” Interviul exista, e si pe internet, poate fi ascultat. Dar ecumenistii zic: „Nu, parintele Staniloae a fost ecumenist.”

Pr. A.: Pai, daca vrei sa interpretezi ca Tatal nu e Tatal si Fiul nu e Fiul, Sfantul Duh nu e Sfantul Duh, – esti liber! Insa, raspund: nu putea un Staniloae sa fie ecumenist. Eu am stat de vorba cu el, si chiar ne intalneam, si cu el, si cu parintele Cleopa, nu mai vorbesc! Am trait impreuna in pustii.

D. V.: Si de Parintele Cleopa se zice ca a fost ecumenist. E chiar un articol pe tema asta – Parintele Cleopa, model de ecumenism.

Pr. A.: Draga, daca se hotaraste asa, si Sfantul Nicolae este ecumenist.

I.L.: Parintele Staniloae a spus ca „ecumenismul e produ­sul masoneriei. Si a avut dreptate Parintele Iustin Po­po­vici, cand a spus ca e pan-erezia vremurilor noastre”. Si unii au spus ca i s-a luat un interviu fortat (interviul Parin­te­lui Staniloae este inregistrat). Ca, domne’, i-au luat un in­ter­viu fortat si l-au obligat sa zica treaba aceasta. Si nu este ceea ce credea Parintele Staniloae. Asta este problema.

Pr. A.: Nu putea (fi ecumenist – n.n.)! Era un mare traitor. Eu nu va pot spune niste lucruri si slabiciuni ale parintelui Staniloae… Dar nu denatura adevarul. Am fost intr-un proces, cu Rugul Aprins, in sfarsit; pe mine m-a condamnat la 40 de ani; Parintele Staniloae – sase ani, cinci ani. Voiculescu, Mironescu, astia toti, cate cinci-sase ani. Mie atunci mi-a dat 40 de ani. M-a miscat intr-o forma vesela, cand am auzit, dar m-a costat, acolo te trata ca pe un puscarias, ca pe o fiara mare. 40 de ani! Si chiar s-a intamplat, la Jilava, cand ma dezbraca si ma tundea acolo, m-a intrebat un capitan, care comanda operatia asta: „Ce ai facut, ma?” Eu, de colo, zic: „N-am facut nimic, ma!” zice: „Ma, daca nu faceai nimic, iti dadea 10-15 ani! Nu-ti dadea 40!” Si s-a dat de gol, stiti? Si el singur vedea, el conducea, cum ar zice, mascarada asta. Am spus, in camera acolo era si (parintele – n.n) Staniloae, si Voiculescu, si Mironescu, si (parintele – n.n) Benedict (Ghius)…

D. V.: Oamenii se tem ca, daca apara Ortodoxia, au ne­cazuri: sunt dati afara de la serviciu, sunt vazuti ca niste ciudati – le e frica ca pierd, pur si simplu, locul pe care-l au. Ce sa faca oamenii? Cum sa biruie aceasta teama?

Pr. A.: Draga, eu v-am spus: pentru adevar trebuie sa si mori, nu numai sa-ti pierzi serviciul. Dar, daca nu e vorba de adevar, si este vorba de o interventie oarecare, de un exa­men oarecare, atunci apara-te pentru locul ala. Dar daca nu se poate, in final, sa te astepti… si cu nici un chip… pentru ca te asteapta o vesnicie neagra, o vesnicie, ingrozitor, vor­ba lui Cosbuc: „Nu de moarte ma cutremur, ci de ves­ni­cia ei.” Pentru ca ai avut ocazia sa fii in fruntea unei ves­nicii albe, si ai renuntat. Nu ne jucam! Viata nu e asta, decat arvunim pe cealalta cu asta, adica cu viata de pe pa­mant. Si repet ce-a spus Mantuitorul: „si veti trece de la moarte la viata”. Viata atunci incepe. Va dati dumneavoastra seama? Nu cunoasteti bucuria care te cuprinde atunci cand aperi ade­varul – fata de alte bucurii: ca ti-a mers bine la serviciu, sau ti-a marit leafa. Asta e o bucurie care te renaste… Si pentru ce (sa ne fie teama – n.n.)? Dragii mei, teama de moarte este o mare greseala. Teama de moartea fizica, murim in cateva clipe. A murit cutare, a murit pe scaun. Ti s-a oprit rasuflarea, in niste secunde, si ai terminat. Dar ce urmeaza? Ce ganditi, ca moartea vine sa-i faci o cafea? Vine sa te ia, nu-i chiar gluma! Dar cum te ia? Cum te duce?

D. V.: Totusi, oamenii nu-si dau seama ca pretul compro­misului e riscul de a-ti asuma iadul. Adica, nu-si dau seama ca pot ajunge in iad.

Pr. A.: Pai, nu prelungim discutia. Sigur ca da, ce mai! Intre­barea se pune: „care este adevarul?” Sa stie (oamenii – n.n.) adevarul tot: Tatal, Fiul si Sfantul Duh. Cine n-a aparat adevarul? Sa-i cu­noasca (oamenii – n.n.) pe Parintii lor. Lumea nu cunoaste frumusetea Ortodoxiei, de aia tot discuta atat de mult, si o compara. Nu cunoaste frumusetea si adancurile ei. Nu au o credinta traitoare. E o credinta mazgalita. (Ei – n.n.) asteapta Pastele cu fripturi si cozonaci. Nu il asteapta cu frumusetea Invierii.

D.V.: Ce sa faca un calugar care e amenintat ca va fi dat afara din manastire daca apara Ortodoxia?

Pr. A.: Ei, ferice de el! Dar el e ca un ortodox acolo, nu s-a dus ca un catolic. Si aia care-l dau afara, ii asteapta si pe ei o raspundere, nu-i chiar gluma. Un singur cuvant… Cum zice Sfantul Grigorie de Nazianz: „De orice cuvant in plus vom da raspuns.” Cu atat mai mult si de orice cuvant rusinos. Si, zic eu, si cu atat mai mult de orice cuvant ucigator. Pai, a nu apara adevarul e groaznic! E o suferinta teribila! N-ati vazut cei patruzeci de mucenici? Unul care a iesit (din ceata lor – n.n.), s-a topit. Iar altul, care a vazut cununile – dar se pune intrebarea daca a vazut cununile! – s-a dus el in iezerul ala. Cati nu vad cununile! Cine indrazneste sa spuna, la judecata cea din urma, ca n-a stiut? N-ai stiut? Ce n-ai stiut? N-ai stiut de ce bat clopotele? N-ai stiut care e adevarul? De ce n-ai intrebat? Ce voiai sa mai fi spus Hristos? N-a spus tot? Eu sunt Cel Ce sunt. Tatal, Fiul, Sfantul Duh. Si Nu stii ca Tatal e intru Mine si Eu intru Tatal? Ce mai venim cu argumente, cu Evanghelia lui Iuda, cu nu stiu ce… nu vedeti ce lupta se da in respectivul moment istoric, pentru uciderea (adevarului –n.n.)… Pentru ca diavolul, in lupta lui finala, dorinta lui apriga este sa nu recunoastem ca suntem facuti dupa asemanare cu Dumnezeu. Nu‑i convine dracului ca noi suntem asemanarea lui Dumnezeu. Si suntem: chip si asemanare. Fiinta umana este dincolo de inchipuiri. Zice Sfantul Grigorie de Nyssa, fratele Sfantului Vasile (cel Mare – n.n.) ca Dumnezeu are inca multe taine ascunse despre fiinta umana, necunoscute nici de ingeri, de nimeni. Pentru ca (omul – n.n.) e facut chip si asemanare. Nu l-a facut dintr-un cuvant, cum a facut scaune, domnii, incepatorii, arhangheli, ingeri, nu! L-a cioplit, l-a facut dupa chip si asemanare. De ce nu dam mai multa atentie acestui cuvant scripturistic? Creatia lui Dumnezeu… chip si asemanare. Si atunci nu-i convine satanei sa fim noi chip si asemanare, sa avem asemanare cu Dumnezeu, pentru ca el si-a pierdut toate aceste drepturi. El n-a fost creat dupa chip si asemanare. A fost creat ca o creatie ascultatoare, si gata!

D. V.: Bun, calugarul sa marturiseasca!

Pr. A.: Orice crestin (sa marturiseasca – n.n.)…

D. V.: Dar daca exista preoti care sunt amenintati ca daca apara credinta ortodoxa in fata ereziilor contemporane, vor caterisiti. Ce sa faca preotul care e amenintat cu caterisirea? „Daca nu taci si daca mai vorbesti despre catolici sau despre ecumenism, vei fi caterisit!” Ce sa faca?

Pr. A.: Nu va suparati: cine, ce sa faca?

D. V.: Preotul care e amenintat cu caterisirea: „Daca nu taci, vei fi caterisit”. Ce atitudine sa aiba?

Pr. A.: V-am spus: sa stii sa mori, ca sigur vei invia in fiecare zi. Ca viata inseamna moarte continua, aparand adevarul. Nu aparam un cozonac frumos de Paste. Aparam adevarul, care reprezinta Biserica si vesnicia, Creatorul! Sfanta Treime: Tatal, Fiul si Sfantul Duh. Aparam adevarul. Pentru un cuvant, daca l-ai spus, ori anatemizat, ori… ce, ne jucam? Sa fim gata de jertfa! Care ostas se duce pe front si nu se gandeste: „Mai, poate ma loveste vreun glont!” Uite, eu am fost intepat cu baioneta la un centimetru de burta. Dar a scapat ala pusca din mana, eu am scos baioneta care era infipta in mine, cu pusca cu tot, si ala a cazut in sant. Puteam sa-l omor. I-am spus: „Prostule, ce faceai?” Il condamna ca l-am dezarmat. Va intreb: cine a biruit, ala ca a bagat baioneta in mine, sau eu, ca am suportat? Mi-a fost un frate impuscat. Si am ajuns pe urma eu in situatia de puteam sa-l omor pe acela (pe ucigas – n.n.) in piata, in fata tuturor, ca fratele nu era orice persoana, era insemnat, dar am zis asa: daca-l omor, sunt dator la fratele meu si la Dumnezeu. Daca nu-l omor, ei sunt datori la mine. Mai bine sa fie ei datori la mine. Si nu l-am omorat. I-am trimis vorba sa stea linistit, ca nu i se face nimic – ii pun si paza, daca vrea. A murit el la doi ani, de tortura… Dar va intreb: cine a biruit, ei sau fratele meu, care e mort? Si dupa aia si noi, ca sa urmam ce lege se cuvine.

D. V.: Parintele Iulian de la Prodromu, duhovnicul schitului Prodromu, zicea asa, ca in vremurile de astazi, e nevoie ca mirenii sa aiba curajul sa marturiseasca Ortodoxia, chiar daca vor fi amenintati cu afurisirea; preotii sa aiba curajul de a marturisi Ortodoxia, chiar daca vor fi caterisiti. Ca daca va fi caterisit azi un preot, maine un preot, pana la urma, un episcop o sa aiba si el curajul de a spune adevarul despre ecumenism.

Pr. A.: Ei, nu mergem pe sirul… sa facem un lant prea mare, cu zale multe, stiti? Domne’, aperi adevarul. Nnu stiu ce va fi, dar adevarul trebuie aparat cu orice chip. Pentru ca tu, aparandu-l, toate cerurile stiu, toata Imparatia de sus stie ca tu ai aparat adevarul, si nu te lasa. Da, Dumnezeu da harul, dar nu le da la milogi, le da la eroi. Pastreaza-ti mai departe pozitia, ca nu mai conteaza viata. Nu vezi cum se pune problema? „Domne’, ori te omor, ori te dau afara…” Da-ma afara! Ca tu ai iesit ca un prost din ordinea cereasca, nu eu! Ce mai conteaza viata? Pe vremea Sfantului Constantin cel Mare erau atatia mucenici. La anul 300 erau atatia mucenici. Si intreb: cine a biruit? A biruit Arie, care a barfit adevarul? Cine a biruit? Turcii sau Stefan cel Mare, cine a biruit?

D. V.: Da, dar ca sa aperi adevarul, trebuie sa-l cunosti. Insa, in ziua de azi in care se merge chiar si spre o cenzurare a cartilor bisericesti.

Pr. A.: Draga, il cunoaste! Cine nu e ortodox? Pot sa spun: eu sunt catolic? Uite, eram la Pascani… si am auzit nitica galagie in spatele garii. Si m-am dus acolo. Era un grup foarte mare de oameni, cu un predicator oarecare. Eu, cu chipul meu, cand m-am apropiat, nu i-a convenit aluia. Dar eu i-am spus: „Cine sunteti, domnule? Ce e aici?” Si am facut cruce, stiti? „Lume buna, zic, puneti-l sa-si faca cruce -mi-am dat seama ce e! (sectant, adica – n.n.) – sa-si faca cruce daca predica”. Ca nu stie multe romanul, dar stie sa faca cruce. Asta a fost si motivul la catolici, cand au intrat la 1700: n-au putut sa-si faca crucea altfel. Si atunci au zis: „faceti crucea cum fac grecii, si tineti administrativ de noi”. Iar ala, cand a auzit, a fugit, si-a dat seama. Dar eu i-am spus: „Dumneata ia, cauta in Testament, in locul cutare, unde spune de cruce, ca e nebunie pentru altii, iar pentru noi este salvare”. Dar el zice: „Cauta in Evanghelia matale!” – ca el stia ca noi (ortodocsii – n.n.) nu le avem (la noi – n.n.). Eu aveam Noul Testament printr-o intamplare. Cand a vazut ca scot Noul Testament, a fugit, si-a dat seama ca sunt „de meserie”! Adica, un fel de „uite, nu e”! Asa.

D. V.: Dar din Molitvelnic s-a scos slujba de primire a catolicilor in Biserica Ortodoxa. Ce sa facem cu aceasta lipsa reala?

Pr. A.: Dom’ne, sa te pui la punct tu, intai. Asta sa faci. Si mai departe, spui care-i adevarul. Cum ma intrebi mata pe mine, intrebi mata si pe altii, sau te intreaba pe mata altii, si tot asa. Apara adevarul! Ce poti sa faci acum? „Lume buna, eu sunt ortodox, si asta e foarte mare lucru”…

Solutia este moarte continua, moarte continua. Cand Mantuitorul s-a apropiat de Nazaret, a zis ca „Mergem pe tarmul celalalt”, si S-a culcat in corabie, stiti. In timpul asta, valuri acopereau corabia, si ceilalti: „Doamne, Doamne, scoala, ca pierim!” „Va si vedeati in fundul marii, cu Mine cu tot! N-am spus Eu ca e bine s-o luam pe aici, n-am spus?”… Dar vreti fara valuri, vreti fara apa? Vreti fara nitel rece pe spinarea ta calda? Nu se poate fara jertfa. Toata frumusetea Invierii. Grozava! Ca nu-i vorba ca… dar toata creatia a trait momentul Invierii. N‑ar fi fost asa de frumoasa Invierea, daca n-ar fi fost crucea mai intai. Sa stii sa mori si sa inviezi in fiecare zi… Amin!

I. L.: O intrebare, Sfintia voastra, in legatura cu cartea Singur Ortodoxia. Au spus unii ca v-au fost luate interviurile fortat.. Un mic cuvant despre acest lucru.

Pr. A.: Draga, in momentul in care am semnat, inseamna ca am stiut ce am spus. Ca au spus ca n-ar inceput si sfarsit – dar are continut. Ia uite! Sa judecam de forma lucrurile, nu fondul lucrurilor?… Si cine zice lucrul asta? Cine e impotriva si cine vrea sa-si piarda scaunul. Stii? Nu e… Asa e pe toate partile. Si lasa-te in voia lui Dumnezeu. Pentru ca, va repet: bucuria ca aperi adevarul n-o cunoasteti, cat de grozav e de odihnitoare si cat e de… Si ai un nume, o identitate, nu mergi pe inertie. Cum am fost ieri, mergem si astazi. Aoleu, sa nu ma lovesti… Stiti cum e? Se poate intampla sa nu pa­testi lucru mare. Dar pe un iepure il gonea ogarul, il urma­rea vanatorul, si s-a bagat in maracini si statea linistit acolo, ferit. Dar o furnica nu-l lasa deloc. El nu putea sa se miste, dar ea il tot pisca: „pisca-ma, nemernico, ca numai tu lipseai acum…” In felul acesta, stii, cate o furnica din asta te deranjeaza. Asigurati-va viata voi intai! Lasa fur­nica, te zgandareste acolo, dar nu mori! Iar daca mori, e fericirea ta, ai trecut de la moarte la viata ca un marturisitor, nu ca un puturos sau ca un las. Pentru ca, va spun: ati vazut ce a patit ala care a renuntat la cei 40 de mucenici? S-a topit! „Caldura ai vrut, caldura iti dau!” Nu ne jucam cu asta. Pentru adevar, in esenta, trebuie sa stii sa mori. Nu conteaza deloc ca .Mai stii momentul istoric cand Dumnezeu iti da tie, intr-o forma vizibila, castig de cauza? Dar e foarte mult la Imparatia Cerurilor (sa duci lupta – pana la biruinta – n.n.), te lasa pe tine, dar te ajuta nevazut. Puterile astea ascunse de noi nu se cunosc de oameni, nici de noi insine, dar va re­pet, iar va repet: bucuria aceasta e atat de insemnata, de odihnitoare, de cereasca, de vesnica… Dragii mei, e putin lucru? Mori pentru adevar. Nu e un adevar sustinut de doi, il sustine Biserica intreaga, Ortodoxia, chiar numele ei. De ce s-a dat asa? Or­todoxia? Dreapta credinta! Dar ii roade ceva (pe heterodocsi – n.n.)… ganduri de cucerire. Daca a venit papa la noi, in Romania, n-a venit sa vada ca bisericile sunt pline, si ca e credinta si e cre­din­ta, si ca e un popor traitor. A facut demonstrativ o Litur­ghie, sa vada. Lasa, ca au gresit pe toate fetele lucrurilor… pentru ca e obis­nuit, romanul nostru e un fel de sancta simplicitas, stiti? Sunt oameni simpli, dar ia uite cum se-nchina. Ia uite, aia n-o face” „Ia uite, aia n-o face!” „La cununie; va declar sot si sotie.” Si-atata tot!

D. V.: Legat de rugaciune… Sunt unii care zic: „hai sa practicam rugaciunea lui Iisus, si asa, prin rugaciunea lui Iisus ne vom infrati: ortodocsii cu catolicii cu protestantii, ca ne uneste mistica, ne uneste trairea lui Dumnezeu”. Poate sa-i uneasca rugaciunea lui Iisus pe ortodocsi si pe catolici?

Pr. A.: „Nu te supara…”, nu poti sa stai, sa te rogi, ei se roaga in limba lor… Ei se roaga demonstrativ… Ne rugam sa ne ajute Dumnezeu sa rascolim cerul? Sa-L punem in situatia, cum se zice: „Doamne, scoala-te si nu ma lasa! Nu dormi, Doamne!”

D. V.: Ca-n Psaltire!

Pr. A.: Cat traiti, nu se potriveste. Dar mai e un lucru, domne’! De ce nu ne desteptam si noi? Ei demonstrativ vor sa facem lucrul asta. Au un scop. Avem o marturie: la 1700. Uite, dom’ne, de ce a facut-o. Pentru ca sunt o singura biserica, zic ei. A gresit enorm papa asta, si a dat in cap tocmai ecumenismului. „A, sunteti o singura biserica? Dar noi ce suntem? De ce ma numesti sora? Si pana acuma, ce suntem? Si la 1054, cand ai trecut prin toate sinoadele ecumenice, pana la 787. Chiar la Sinodul VI, in problema monotelita, a fost ca mucenic papa Martin. Deci am trait aceste lucruri pana la 1054. Cine v-a format? Sinoadele ecumenice, nu putem trece peste ele cu nici un chip. Cand s-a hotarat la Sinodul II ecumenic, Simbolul credintei… si munca si stradania Sfantului Grigorie (de Nazianz – n.n.) … si s-a discutat si la Sinodul III, cu „Theotokos”, si la Sinodul IV, s-a discutat ca Sfantul Duh purcede de la Tatal… Si nu e in nici un chip altceva decat o singura putere in trei fete. O singura putere, nu Tatal cel mai tare, Fiul mai tare si Duhul mai mic. Nu exista! Cand ai zis Sfantul Duh, ai cuprins toata Sfanta Treime. Ca daca ti-a scos (cineva – n.n.) un ochi, sufera si celalalt, sufera tot. Asa ca nu permitem, chiar la sfarsitul veacurilor, la malul lucrurilor, cum am zice, sa ne pierdem Ortodoxia, sa ne pierdem credinta. Rusine mare-mare lasitatea asta, sa o faci (pierderea credintei – n.n.) de frica! Dragii mei, ce „frumoasa e moartea cuviosilor Lui!” De la Psalmi… Ei, daca puteti sa nu muriti, nu ziceti nimic. Dar (tacand – n.n.), moartea neadevarului (intra – n.n.) in tine… Ai aparat adevarul… N-ai aparat draga vreun porc mistret, n-ai aparat vreo caprioara ca era in bataia vanatorilor. Ai aparat cerurile cerurilor. Pe Stapanul cerurilor cerurilor. Nu stiati tot ce am vorbiti? Stiam… dar eu mi-am dat drumul (la cuvant – n.n.) ca stiam ca sunteti ortodocsi. Nu se poate fara jertfa, sa stiti. Cine fuge de cruce, fuge de Dumnezeu. Nu se poate fara cruce, dragii mei. Dar e corect vorbit: moartea inseamna viata. Moartea continua inseamna viata. Cruce. Si mai inseamna cruce sa duci ce nu-ti convine. Dar te stapaneste credinta, invatatura credintei. Credeti dumneavoastra ca te intreaba moartea cate diplome ai? Te intreaba cui ai slujit, sfinte sau prostule. Eu, peste cativa ani implinesc o suta. Ce-ar fi sa ma vand ca un prost, acuma, de frica unei sabii? Nu, domne’! Nu! Doamne, primeste-ma si pe mine in imparatia Ta! Doamne, am murit pentru Tine, daca suntem credinciosi… Va dati seama? Ce zice Hristos? Ca am aparat adevarul! O farama de adevar, macar! Ca dracul asta si vrea. Zice: „da-mi un deget”. Hot! Ca daca stapaneste un deget, stapaneste tot! Ce cauta in casa ta putoarea asta? Daca bagi acolo o farama de hoit, iti impute toata casa. Si asta vrea dracul. Si pe urma se serveste de fire. Ca daca firea ta nu … Pai, nu ne-a facut Dumnezeu, ne-a facut liberi? Ne-a dat inger pazitor. Nu i-am spus noi inger pazitor. Dumnezeu i-a spus inger pazitor. Pazitor: nu doarme in post. E pazitor! Si spune cum sa nu mori, daca Nu-i chiar gluma, dragii mei! Va rog sa tineti adevarul. Daca am reusit sa va intind aripile, sunt bucuros. Iar bucuria e mai mare, cand stii ca e si altul bucuros ca tine.
| Danion Vasile