BISERICA - CASA LUI DUMNEZEU: martie 2020

marți, 31 martie 2020

Unde să mă duc eu Doamne - Preot Florin Chirilă!

Rugaciune pentru mantuire

Slavă Ție, Împărate, Dumnezeule Atotputernice, Care cu purtarea Ta de grijă cea dumnezeiască și de oameni iubitoare m-ai învrednicit pe mine, păcătosul și nevrednicul, a mă scula din somn și a dobândi intrare în casa Ta. Primește, Doamne, și glasul rugăciunii mele, ca și al sfintelor și înțelegătoarelor Tale puteri, și binevoiește ca din inimă curată și cu duh de umilință să Ți se aducă Ție laudă din necuratele mele buze; ca și eu să mă fac părtaș fecioarelor celor înțelepte, cu luminată făclia sufletului meu, și să Te slăvesc pe Tine, Dumnezeu-Cuvântul Cel slăvit în Tatăl și în Duhul Sfânt. Amin.

Rugaciune pentru mantuire

Dumnezeul meu, cred intru Tine si ma rog Tie, intareste-mi credinta! Te iubesc, sporeste-mi dragostea! Ma pocaiesc, fa-mi cainta sa prisoseasca! Te slavesc ca pe intaiul meu inceput! Te doresc ca pe cea mai inalta dorinta a mea! Iti multumesc ca Binefacatorului meu cel vesnic! Te chem ca pe puternicul meu ajutor. Dumnezeul meu, binevoieste si povatuieste-ma cu intelepciunea Ta, calauzeste-ma cu dreptatea Ta, mangaie-ma cu milostivirea Ta, apara-ma cu puterea Ta. Iti inchin, o, Dumnezeule, gandurile, faptele, suferintele mele, ca in viitor sa ma gandesc la Tine, sa graiesc de Tine, sa lucrez dupa voia Ta, sa sufar pentru Tine.

Doamne, eu voiesc ceea ce voiesti Tu, pentru ca Tu voiesti sa ma supun voii Tale si fagaduiesc sa fac ceea ce voiesti Tu. Te rog cu umilinta, lumineaza-mi mintea, oteleste-mi voia, curateste-mi trupul si-mi sfinteste sufletul!Dumnezeule preabun, ajuta-ma sa ma curatesc de gresalele trecute, sa biruiesc ispitele viitoare si sa lucrez cuvintele virtutii. Umple inima mea de dragoste pentru bunatatea Ta, de ura pentru gresalele mele, de ravna pentru binele aproapelui si de defaimare pentru desertaciunile lumii. Fa-ma sa fiu supus mai-marilor mei si cu dragoste catre cei mai mici, credincios prietenilor si iertator vrajmasilor mei.

Vino, Atotputernice, intru ajutorul meu, ca sa biruiesc cele sapte pacate de capetenie, care sunt pricina tuturor pacatelor. Sa biruiesc adica: mandria, prin smerenie crestineasca,- iubirea de argint, prin milostenie,- invidia, prin dragoste si bucurie
pentru binele aproapelui,- desfranarea, prin infranare si curatie,- lacomia, prin cumpatare,-mania, prin rabdare,- lenea, prin barbatie crestineasca. Asemenea sa biruiesc si toate celelalte pacate si patimi ce izvorasc din acestea.

Si-mi da virtutile crestinesti: credinta, nadejdea si dragostea. Dumnezeul meu, fa-ma intelept intru lucrarile mele, curajos in primejdii, rabdator in nenorociri si smerit in propasire. Nu ma lasa sa uit vreodata a fi cu luare-aminte la rugaciuni si in biserica, cumpatat la masa, repede la implinirea datoriilor si statornic in hotarari. Doamne, insufla-mi grija sa am totdeauna constiinta dreapta, infatisare cuviincioasa, vorbire folositoare si purtare in buna randuiala.

Da-mi harul Tau, ca sa ma deprind a-mi stapani totdeauna patimile, a ma invrednici de darurile Tale, a pazi legea Ta si a merita mantuirea. Dumnezeul meu, fasa cunosc cat de mici sunt bunatatile pamantesti si cat de mari sunt cele ceresti, cat de scurt este timpul acestei vieti si cat de nemarginita este vesnicia. Ajuta-mi sa fiu intotdeauna gata de moarte si sa nu ma cutremur de judecata Ta, sa scap de chinurile cele vesnice si sa dobandesc raiul prin lisus Hristos, Domnul nostru. Amin.

luni, 30 martie 2020

.FIECARE CU LINGURA LUI! SUNTEȚI SIGURI?..

Aha, care va să zică vine lumea cu lingurița de acasă ca să se împărtășească.. Foarte bine! Dar mai întâi aplicăm canoanele Sfintei Biserici, iată cum facem: tu vii, îmi aduci lingura, îi pui etichetă cu nume, o lași la mine. Trebuie să ți-o sfințesc, e clar? O lași la sfânta biserică. Buun. Duminica viitoare vii la biserică. Vrei să te împărtășești? Păi nu poți în timpul slujbei, că n-am eu timp să-ți caut lingura prin pungă, doar nu ești numai tu cu pretenții din astea, am o pungă întreagă.

Așadar, eu îi împărtășesc în timpul slujbei pe cei fără aere din astea, oameni simpli, cum erau moșii și strămoșii lor. Buun, s-a terminat Sfânta Liturghie, hai și tu, fricosule, tu, ăla care te temi de viruși din Sfântul Potir! Ți-am gasit lingura, hopa, mare băiatul, gata, L-ai primit pe Hristos!

Stai, unde fugi așa?? Așteaptă-i pe toți cei din grupul "simandicoșilor", lingurile cui le lăsați? Nu vă mai trebuie de-acum? Bine, acum lingeți bine lingurile, să vă văd eu, să fiu sigur că nu rămâne vreo picătură din Sfântul Sânge pe ele..

Ce? Vreți să vi le ling eu? Da ce, s-a întâlnit hoțul cu prostul? Voi nu mâncați după alții și eu să ling după voi?? Eu ling după cei care mănâncă după alții. De cei care se îngrețoșează de frații lor și eu mă voi îngrețoșa! Bine, ați lins toți.. Acum vă aduc un lighenaș cu apă, ca să le și spălați. Le-ați spălat frumos? Hai, toți cu lingurile în pungă, ne mai trebuie, fiilor.

Ce?? Vreți să le luați acasă?? Păi trebuie să rămână în Sfântul Altar, dacă nu, o luăm de la capăt, iar trebuie să le sfințesc! Ce?.. V-ați săturat, nu mai vreți să vă împărtășiți cu lingurile proprii? Păi bine, fraților, așa spuneți! Știam că-i greu, dar astea-s canoanele.. Păi degeaba Sfânta Biserică folosește o singură linguriță la Sfânta Liturghie?.. Mânca-v-ar raiul să vă mănânce!

Vă pupă Părintele Sorin!

Rugăciune din Acatistul Domnului - cu preot Marius Sfercoci

NE VOM CONFORMA

(SUS INIMILE)

“De astazi vom lasa amvonul,
Si vom ingenunchia betonul,
Si vom sluji liber sub soare,
Cerand Divinului iertare.

Genunchi vor simti pamantul,
Ce i-a zidit candva Cuvantul,
Iar lacrima ce o sa cada,
Va fi samanta pentru roada.

Deasupra vor canta cocorii,
Icoanele ne vor fi norii,
Va fi nevoie de cainta,
Pentru un leac de biruinta.

Iar sub cupola cea celesta,
Din Romania cea funesta,
Va invia si moartea care,
Ne-a pustiit de vindecare.

Ne vom ruga in sfanta strada,
Credinta noastra n-o sa cada,
Iar zidul un veci n-o sa fie,
Bariera pentru Liturghie,

Vom face vie catedrala,
Din toata tara prinsa-n boala,
Si toti ne vom supune vremii,
Liturghisind la firul ierbii...”.

Bucuria mea, te rog sa nu uiti cuvintele Domnului Iisus Hristos pe care le-a spus Sfantului Apostol Petru: “Si Eu iti zic tie, ca tu esti Petru si pe această piatra voi zidi BISERICA MEA si PORTILE IADULUI N-O VOR BIRUI” (Matei 16:18).

Credinta, Nadejde si Dragoste! Amin si Aliluia!

Preot Ioan

duminică, 29 martie 2020

Cum ar trebui să ne petrecem ziua de duminică?

Duminica este ziua pe care trebuie să o închinăm lui Dumnezeu, iar această zi trebuie să o petrecem în mod diferit faţă de celelalte zile ale săptămânii. Este ziua în care ne ridicăm mintea şi sufletul către Dumnezeu cu profundă recunoştinţă şi ziua pe care o petrecem în rugăciune. Duminica este ziua pe care trebuie să o închinăm lui Dumnezeu, iar această zi trebuie să o petrecem în mod diferit faţă de celelalte zile ale săptămânii. Este ziua în care ne ridicăm mintea şi sufletul către Dumnezeu cu profundă recunoştinţă şi ziua pe care o petrecem în rugăciune. În Vechiul Testament era Sabatul iar în Noul Testament Duminica este ziua Domnului.
Bunul Dumnezeu i-a zis lui Moise în Vechiul Testament: „Adu-ţi aminte de ziua odihnei, ca să o sfinţeşti. Lucrează şase zile şi-ţi fă în acelea toate treburile tale. Iar ziua a şaptea este odihna Domnului Dumnezeului tău: să nu faci în acea zi niciun lucru: nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici sluga ta, nici slujnica ta, nici boul tău, nici asinul tău, nici orice dobitoc al tău, nici străinul care rămâne la tine.” (Ieşirea 20, 8-10)

În Vechiul Testament pedeapsa pentru cei care nu respectau această zi sfântă era moartea sufletului. Care este motivul acestei porunci date de Bunul Dumnezeu?

a. Duminica este zi sfântă în memoria creării lumii de către Dumnezeu. În Cartea Facerii se spune: „Şi a sfârşit Dumnezeu în ziua a şasea lucrarea Sa, pe care a făcut-o; iar în ziua a şaptea S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut. Şi a binecuvântat Dumnezeu ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că într-însa S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut şi le-a pus în rânduială.” (Facerea 2, 2-3)

b. Al doilea motiv pentru care respectăm ziua de duminică este în amintirea eliberării poporului lui Israel de sub dominaţie egipteană. „Păzeşte ziua odihnei, ca să o ţii cu sfinţenie, cum ţi-a poruncit Domnul Dumnezeul tău. Şase zile lucrează şi-ţi fă toate treburile tale. Adu-ţi aminte că ai fost rob în pământul Egiptului şi Domnul Dumnezeul tău te-a scos de acolo cu mână tare şi cu braţ înalt şi de aceea ţi-a poruncit Domnul Dumnezeul tău să păzeşti ziua odihnei şi să o ţii cu sfinţenie.” (Deuteronomul 5, 12-15)

Duminica este păstrată cu sfinţenie şi noi, fiind creştini ortodocşi, respectăm ziua de duminică pentru că am fost eliberaţi de sub păcat prin Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. În Faptele Sfinţilor Apostoli vedem cum vechii creştini se adunau duminica la frângerea pâinii şi să asculte învăţăturile Mântuitorului nostru Iisus Hristos. „În ziua întâi a săptămânii (Duminică) adunându-ne noi să frângem pâinea...” (Fapte 20, 7)

Sunt mai multe îndatorir de îndeplinit în ziua de duminică:

1. Să ne abatem de la fapte necuviincioase care ne tulbură sufletul, de la lecturi şi jocuri necuviincioase.

2. Să ne ridicăm mintea şi sufletul către Dumnezeu cu recunoştinţă, cu smerenie şi să avem o dispoziţie către rugăciune.

3. Să fim prezenţi în fiecare duminică la Sfânta Liturghie. Să dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate. Să ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

4. Să reflectăm asupra întregii creaţii a lui Dumnezeu şi asupra naturii Sale Atotputernice, Înţelepciunii Sale, Bunătăţii Sale şi Iubirii Sale necondiţionate pentru noi. Ar trebui să reflectăm şi asupra vieţii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, căii pe care a urmat-o, cale care L-a condus către moarte şi mai apoi către Înviere. „Ce vom zice deci la acestea? Dacă Dumnezeu e pentru noi, cine este împotriva noastră?” (Romani 8, 31)

5. Să reflectăm asupra patimii şi morţii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cât a suferit pentru noi.

„Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.” (Ioan 3, 16)

6. Să citim din Sfânta Scriptură şi să reflectăm asupra cuvintelor pe care le citim. Să încercăm să ducem o viaţă de sfinţenie. „Precum întru El ne-a şi ales, înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără de prihană înaintea Lui.” (Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel 1, 4)

luni, 23 martie 2020

O,DOAMNE TATĂ BUN ȘI SFÂNT

Autor,Nicu Fasolă.
20.03.2020.

O Doamne,Tată bun și Sfânt
Prin marea-ți îndurare,
Privește iar spre-acest pământ
Și spune numai un cuvânt...
...IERTARE

Azi, ca și fiul rătăcit
Venim cu umilință,
Am irosit tot ce-am avut
Nu ne-a ramas decât atât...
...CĂINȚĂ

De crezi că încă merităm
Să ne asculți Părinte,
Un semn din Ceruri așteptăm
Batista albă să vedem...
...NAINTE

Ne strânge iar la Pieptul Tău
Cu dragoste de Tată,
Știm c-am greșit, ne pare rău
Și te rugăm ca Dumnezeu...
...NE IARTĂ

Vrem recunoscători să-ți fim
Și plini de mulțumire,
Și orice-ar fi să pătimim
N-apoi să știm sa-ti daruim...
...IUBIRE ...Amin

RUGĂCIUNE

Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, care pe desfrânata şi pe tâlharul i-ai primit, primeşte şi rugăciunea mea pentru robul tău, duhovnicul meu (numele) ales de Tine să poarte povara păcatelor mele în faţa Ta, aşa cum Tu porţi povara lumii întregi în faţa Tatălui Ceresc. Iartă-i toate greşelile lui pentru dragostea şi jertfa stăruitoare ca să pun început bun de pocainţă eu, oaia rătăcită. Cercetează-l degrabă şi vezi nevoile lui. Vindecă-l de toată boala şi întinăciunea trupească şi sufletească şi de slăbiciunea firii celei căzute. Izbăveşte-l de toţi vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi, de tot răul şi ispitele ce i-au venit pentru păcatele mele. Sporeşte-i înţelepciunea, îndelunga răbdare, liniştea, pacea şi mulţumirea sufletească. Înmulţeşte-i puterea, sporeşte-i blândeţea şi purtarea de grijă şi împlineşte toate cele de folos lui. Dă-i minte luminată şi pricepere sfântă care se pogoară de la Tine, Împăratul Luminii. Bine-sporeşte în el Doamne şi dăruieşte-l sănătos, îndelungat în zile, drept învăţând cuvăntul adevărului Tău. Amin.

Sa rostim rugăciunea aceasta pentru
întărirea și bunăstarea părintelui și familiei lui
in fiecare zi.

joi, 19 martie 2020

VAI DE TINE, SLUGĂ OARBĂ !

Urcă Domnul către Templu, unde sunt dusmanii Săi
Negustori, zarafi, samsari, cămătari si farisei
Care, invoiti cu preoti ce slujeau in acel loc,
Au făcut din Templul jertfei, al Mamonei iarmaroc !

Si văzănd cum infloreste banul si negustoria
Nu-si mai stăpâni Prea Bunul, nici dezgustul, nici mânia
Si călcând printre tarabe, insotit de ucenici
Innodă bucăti de frânghii si îşi făuri un bici !

Cade biciul peste gloata, de avere nesătulă
Către poartă fug zarafii mâniosi si plini de ură,
Dar Hristos nu se opreste, biciuieste lăcomia
Si pe cei, prin care-n Templu a-nflorit negustoria !

,, - Din a Tatălui Meu casă, voi cei mici si voi cei mari
Ați făcut cu lăcomie, o peşteră de tâlhari !"
Asa le-a grăit Stăpânul, cum si azi incă le spune :
,, - Casa Mea nu-i casa voastră, ci e loc de-nchinăciune"

De aceea i-a aminte, tu ce-n Casa Lui esti slugă
Că si azi mai tine biciul ce i-a pus pe ei pe fugă,
Mâna Domnului asteaptă, incă este ridicată
Iară biciul, poate astăzi pe spinarea ta să cadă !

Si din clipa alungării, precum ne spune Scriptura
In a lor haine inimi a-ncoltit vicleană, ura,
Pentru Cel care si astazi poate să-i pună pe fugă
Că-i loveste si-n mândrie si in mâna de pe pungă!

Si au hotărât viclenii, negustori si-arhierei
Cum si astazi hotărât-au tot la fel, unii din ei,
Să îi cumpere o Cruce, si pe cel ce vrea sa-L vândă..
Au bătut cu totii palma..si in bărbi incep să râdă !

Vai de tine, slugă oarbă,ce gândesti ca cei nebuni
Că si-atunci ca si acuma, tu slujesti la doi stăpâni!
Dar sa nu uiti ca Stapânul cel din ceruri e doar Unul
Si slujind la alt stăpân, tu ridici spre Domnul pumnul !

Nu uitati,toti care astazi ,Īi slujiti pe la altare
Ce aveți in mână crucea si la gat engolpioane,
De nu vreti pe vesnicie, aruncati a fi in foc,
Să nu faceti din biserici al satanei iarmaroc !

Eliana Popa

duminică, 15 martie 2020

Preotul - "e om și el"

"Câte ştiţi despre o viaţă de preot trăită într-o viaţă de om,într-un trup ?
Poate în preot vedeţi doar un om care nu are grija zilei de mâine.
Dar oare chiar nu o are ? Oare nu suferă el când cel sărac vine să-i ceară ajutorul sau ceva de mâncare şi se vede neputincios ?
Oare nu deseori plângem seara când ştim că nu am făcut suficient bine ? Când poate de pe uşa casei noastre parohiale a ieşit un om plângând pentru că nu i-am găsit toate răspunsurile ?

Voi cei “din afara” vedeţi doar “ce se vede” şi credeţi ca nu e nimic dincolo..
Nimic mai mult decât evidentul,nimic ascuns,nimic profund… ca si cum preoţii nu ar fi fiinţe ca voi,oameni complecşi… cu bune şi rele.
Când aţi întrebat ultima dată un preot: “Cum te simţi,părinte ?”… Când aţi stat lângă un preot pentru el,nu pentru voi şi nevoile voastre ? Când aţi avut răbdarea,interesul să simţiţi şi nevoile lui ?

Aţi stat vreodată alături de un preot în noaptea singurătăţii lui să vedeţi cum strânge în mâini Sfanta Cruce sau priveşte fix icoana Pururea Fecioarei Maria…neînţelegând de ce se simte atât de singur cu un Dumnezeu atât de aproape ?
L-aţi privit măcar o clipă în toiul nopţii ridicându-se şi devorând paginile Ceaslovului sau ale altei cărţi de rugăciune sau fugind în biserică sau în capelă căutându-l pe Dumnezeu,căutând ceva,orice ca să nu mai fie singur ?

Aţi fost vreodată lângă un preot când stătea neputincios şi fără cuvinte în faţa unei dureri ce i se împărtăşea ?
Să fiţi lângă el când oamenii îşi spun necazurile,când mamele îşi îngroapă fiii sfâşiate de durere şi-l întreabă
“De ce?
De ce,părinte,de ce ?”

Ştiţi voi cum e să ţi se ceară minuni şi să nu le poţi face ?

Dar la scaunul de spovedanie aţi intrat vreodată ?
Aţi simţit teama neputinţei lui şi oboseala când omul vine să-şi lase păcatele ?
Ştiţi câtă durere şi câte întrebări rămân în inima unui preot după un suflet care se descarcă ?

Aţi transpirat vreodată la amvon predicând ?
Ştiţi oare emoţiile cu care el deschide uşa şi intră în biserică pentru sfânta Liturghie temându-se de Dumnezeu pentru nevrednicia cu care se apropie si că vor fi din ce în ce mai puţini oameni prezenţi ?
Ştiţi trăirile lui de la sfânta Jertfă ? Pasiunea lui ?
Iubirea lui? Puterea lui ?

Ştiţi voi ce se întâmplă acolo cu adevărat ca apoi să judecaţi ?

Aveţi idee cum e să priveşti un om care iţi primeşte binecuvântarea pe patul de moarte,şi care,deşi e pe moarte,îţi zâmbeşte cu linişte ?
Nu înţelege nimeni zâmbetul suferinţei lui… în afară de preot.
Pentru cei care judecă… convinşi fiind că au această autoritate.
Cine-i fără de greșeală ?"
- text preluat -

AMNEZIE

de Preot Sorin Croitoru

Doamne, Dumnezeul nostru,
Nu Te supăra pe noi,
Am uitat că-Ți suntem turmă,
Am uitat că-Ți suntem oi,

Am uitat de Cer, de Tine
Și de viața ce va fi,
Am uitat de pâinea noastră
Ce ne-o dai în orice zi..

Să nu încetezi, Stăpâne,
Să ne binecuvintezi,
Chiar de mulțumirea noastră
Niciodată n-o s-o vezi..

Am uitat că Tu din ceruri
Ne dai soare, ne dai ploi,
Ne dai umbră și răcoare,
Doamne, ăștia suntem noi..

Suferim de amnezie,
Ne-amintim de Tine rar,
Doar atunci când de nevoie
Ajutor Îți cerem iar..

Nu Te întrista, Stăpâne,
Asta facem și-ntre noi,
Nu ești singurul de care
Ne-amintim doar în nevoi!

Bieți leproși ce știu să strige,
Tânguindu-se mereu,
Care uită-ntotdeauna
Cine i-a scăpat la greu..

Teamă-mi este că ulciorul
Se va sparge într-o zi
Și în ziua-aceea, Doamne,
Toți de lepră vom pieri!

sâmbătă, 14 martie 2020

CĂLĂTOR CU CRUCEA-N SPATE !

(versuri: Eliana Popa)

Prin al lumii veac pășește, istovit de drum și sete
Călător cu crucea-n spate și cu nimb de raze-n plete
Parcă are-n ochi lumina dimineților de vară
Și pe chip parcă-L sărută, flori de crin si lăcrămioară!

Parc-ar vrea un strop de apă, cui să ceară? Cin' să-i dea ?
Numai crinul plin de rouă îi oferă cupa sa
Omul astăzi nu-L mai vede, iar de-L vede nu-i mai pasă
O, de-ar ști cine-i străinul, L-ar primii cu toți în casă !

Căci și astăzi duce-n spate, nevăzut păcatul lumii
Să ne facă fii Luminii...să nu fim plămada humii !
Vine-n fiecare casă, bate-n chip de călător
Sau ne-așteaptă lângă poartă, îmbrăcat în cerșetor !

,, - C-un bănuț Mă miluiește ! N-ai o pâine pentru Mine ?"
,,- Pleacă, lasă-mă , n-am vreme, fugi din calea mea, străine !"
,, - Lasă-Mă, să stau un ceas, pe pragul căsutei tale!"
,, - Nu am vreme pentru tine, vezi,străine de-a ta cale!"

,, - Dă-Mi un strop de apă rece, să mai prind un pic de viață
Si-un ștergar să-Mi scutur colbul și sudoarea de pe față!"
Omul Îl privi cu ură și grăbit închise poarta :
,, - Nu am vreme să-ți dau apă ! Mergi..și-mpacă-te cu soarta !

Nici ștergar nu am a-ți da, mergi și bate-n alte porți
Am atâtea de făcut, nu pierd timpul meu cu toți
Cerșetorii și pribegii.... ce îmi bat ades' în poartă
Du-te ! Du-te mai departe, fiecare cu-a lui soartă!"

Călătorul cel din Ceruri, se întoarce și oftează
,, - Nu am vrut să-ți tulbur duhul, omule cu mândră casă
Ți-am cerut un strop de apă și-o fărâmă dintr-o pâine
Ce oricum îți prisosește, și-o arunci mereu la câine !

Ce-ai crezut, sărmane suflet, că Eu îți rămân dator ?
Ți-aș fi dat și-aici răsplată și în veacul viitor
Căci la vremea Judecății, Eu,sărmanul zdrențăros
Aș fi poruncit la îngeri să îți dea veșmânt frumos

Apoi te-aș fi pus la masă, la ospăț împărătesc
În a Tatălui Grădină, unde sfinții locuiesc
Unde picură in cupe, apa vieții, apă vie
Unde-i viață far' de moarte și eternă bucurie!

Eu pleca-Voi mai departe... știu că am să găsesc milă
La o văduvă săracă, într-o casă mai umilă
Însă tu,cel care astăzi închizi poarta după Mine
Călător vei fi și tu...cu durere și suspine!

Va veni si vremea-n care, tu-Mi vei cere-un strop de apă,
Când în arșița eternă, îngeri răi cu foc te-adapă,
Când vei vrea un ceas odihnă de la muncile cumplite
Când vei plânge cu durere...nu voi lua nici Eu aminte !"

Rugăciune...de iertare

Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, miluiește‑mă pe mine, păcătosul, și‑mi iartă mie, nevrednicului robului tău, câte Ți‑am greșit în toată vremea vieții mele până acum și orice am păcătuit ca un om, cu voie sau fără de voie, cu lucrul sau cu cuvântul, cu mintea sau cu gândul, din nesocotință sau din înfumurare, din multă trândăvie sau din lenevie: ori de m‑am jurat pe numele Tău cel sfânt, ori de am jurat strâmb, ori de am hulit în gândul meu, ori de am ocărât pe cineva, ori de am năpăstuit, sau am întristat, sau am mâniat cu ceva, sau am furat, sau m‑am desfrânat, sau am mințit, sau am mâncat pe ascuns, sau pe vreun prieten care a năzuit la mine l‑am trecut cu vederea, sau pe vreun frate l‑am necăjit și l‑am amărât, sau stând la rugăciune și la cântare, mintea mea cea rea a alunecat spre răutăți; sau m‑am desfătat peste cuviință, sau am râs nebunește, sau am spus glume, sau m‑am trufit, sau la măriri deșarte m‑am gândit, sau la frumusețe deșartă am privit și m‑am biruit de ea, sau am bârfit, sau m‑am lenevit la rugăciune, sau porunca duhovnicului nu am păzit, sau vorbe deșarte am grăit, sau altceva rău am făcut, sau acestea toate și mai mult decât acestea am făcut și nu le mai țin minte, miluiește‑mă, Doamne, și mi le iartă toate, ca un bun și de oameni iubitor, ca în pace să adorm și să dorm, cântând, binecuvântând și slăvindu‑Te pe Tine, împreună cu Cel fără de început al Tău Părinte și cu Preasfântul și bunul și de viață făcătorul Tău Duh. Amin.

vineri, 13 martie 2020

Trimite Dumnezeu de sus

Azi semne mari precum a spus.
Războaie,boli de fel și fel
Că prea ne-am depărtat de El !

Fug toți de frică disperați
Din loc on loc înspăimântați,
Și se feresc și se ascund
De groaza morții suspinând !

Cel care-l are pe Iisus
E fericit oriunde-i pus,
Și orișice s-ar întâmpla
El știe că-i doar voia Sa !

O...dacă Dumnezeu ar vrea
Și fără virus te-ar lua,
Căci zilele de pe pământ
Sunt rânduite de Cel Sfânt !

Nu-i virus mai primejdios
Ca omul fără de Hristos,
E virusul numit PĂCAT
Ce de Iisus ne-îndepărtat !

Păcatul ce-a facut mereu
Zid între om și Dumnezeu,
De-aceea mult nu va mai fi
Când și sfârșitul va veni !

Omor și crime între frați
Pe străzi copii abandonați,
Bătrâni ce plâng într-un azil
Uitați de propriul lor copil.

Mii de copii nevinovați
Mor azi de mame avortați
Un cimitir de îngeri sfinți
Făcut de cei numiți părinți !

Acesta-i VIRUSUL cel greu
Căci am uitat de Dumnezeu,
Deci....
Dragi creștini...să nu uităm,
Primim n-apoi ce merităm !

.DECALOGUL POSTULUI MANTUITOR

• Nu tine ura, vrajmasie sau invidie. Calca-ti pe inima, mergi si te impaca cu toata lumea, si mai ales cu cei carora le-ai gresit. Iarta din toata inima ta, pentru ca si Dumnezeu sa te ierte pe tine.
• Spovedeste-te cat mai grabnic la preotul tau duhovnic si nu-l schimba. Marturiseste toate greselile si patimile, gandurile si intentiile rele.
• Nu te certa, nu blestema, nu injura. Cei care injura se aseamana celor care au scuipat fata Domnului nostru Iisus Hristos in timpul Patimirii Sale.
• Roaga-te cu smerenie in fiecare zi, dimineata, seara si de cate ori poti. Roaga-te si pentru binele dusmanilor, implinind astfel porunca Domnului, si El iti va da pace in suflet, bucurie si intelegere duhovniceasca.
• Fa milostenie dupa puterile tale, adica ai mila de altii, ca si Hristos sa aiba mila de tine. Ajuta orfanii, vaduvele, saracii, familiile nevoiase sau cu mai multi copii, fara a-i judeca pentru lipsurile lor.
• Intoarce la credinta pe cel cazut ori nestiutor, daruindu-i un sfat bun, o carte de zidire sufleteasca, o candela sau o icoana.
• Mergi si viziteaza un bolnav, un suferind, un infirm sau un neputincios. Usureaza suferinta si vei putea sa auzi si tu, la Judecata, chemarea Mantuitorului de a mosteni Imparatia Cerurilor.
• Pomeneste si fa milostenie pentru cei adormiti, dupa randuielile Bisericii, in semn de iubire, recunostinta si neuitare fata de ei.
• Ai grija sa nu te mandresti cu postul tau si cu nimic din ceea ce faci bun, ci in fiecare zi sa spui: „Sluga netrebnica sunt, pentru ca am facut numai ceea ce eram dator sa fac” (Luca 17, 10).
• Postiti pentru ca ati pacatuit, postiti pentru a nu mai pacatui, postiti pentru a primi darurile Duhului Sfant si a pastra ceea ce vi s-a daruit!
Acesta sa fie indemnul: sa postim cu folos! Fa din ziua impartasirii tale cu Sfantul Trup si Sange al Mantuitorului Hristos cea mai fericita sarbatoare a vietii tale, traind bucuria Invierii.

Parintele Nicolae Tanase

VREDNICIA CLIPEI

Bucuria mea, iata ce spune Dumnezeu: „In ce te voi gasi, intru aceea te voi judeca” (Iezechiel 33:20). Te-a aflat El in lacrimi de adevarata cainta si invinuire de sine, spovedit si impartasit? Te-a gasit spunand: “Am gresit la cer si inaintea Ta” (Luca 15:18).

Vezi, intr-o singura clipa Dumnezeu ia o hotarare: TE MANTUIESTE sau TE OSANDESTE! Iata, aceasta este VREDNICIA CLIPEI! Sfantul Isaac Sirul, ne invata asa: "Viata noastra pe pamant este ca o carte pe care o scriem fiecare dintre noi, prin FAPTELE NOASTRE, prin CUVINTELE NOASTRE si prin GANDURILE NOASTRE.

Cat suntem inca in viata aceasta, putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gandul. Prin pocainta, prin indreptare, prin inceputul bun, corectam “capitole” din viata noastra, fraze intregi din cartea vietii noastre, exprimari gresite! Dar, atunci cand s-a incheiat viata noastra pe pamant se pune sigiliu pe “cartea vieții” noastre si nu mai putem indrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci raman asa cum ne-a gasit ceasul mortii si ziua judecatii" (Sfantul Isaac Sirul).

Iar Sfantul Parinte Ioanichie Balan, spune: "Moartea s-a apropiat de noi si NU NE SPOVEDIM. Sfarsitul a venit si, totusi, NU NE IUBIM. Bolile si suferintele ne-au cuprins, dar, NU IERTAM DIN INIMA pe fratele nostru.

Citim carti sfinte, dar NU NE CUTREMURAM. Ne rugam putin, lipsim de la Biserica, NU MILUIM PE SARACI, suntem stapaniti de nepasare, impietrire si griji pamantesti. De aceea, NIMIC NU SPORIM si ne cheltuim in desert viata aceasta scurta”. Cine are minte sa ia aminte la cele de sus cuvinte!

Amin si Aliluia!

Preot Ioan 🛎.

duminică, 8 martie 2020

DUMINICA ORTODOXIEI...

SFANTUL TEODOSIE DIN ARGOS si MARETIA SFINTEI LITURGHII

“Bucuria mea, ce maretie este Dumnezeiasca Liturghie! Cat de mult cinsteste Dumnezeu pe om! Vine impreuna cu cetele Ingerilor la fiecare Sfanta Liturghie si-l hraneste pe crestinul ortodox cu Preasfantul Sau Trup si Sange! O, iubire cereasca, nepretuita! Multi crestini ortodocsi nu vin duminica la Sfanta Liturghie, calcand astfel Porunca a 4-a, nestiind ca “de va gresi intr-o singura porunca, s-a facut vinovat fata de toate poruncile” (Iacov 2:10). Si iata una din minunile, care ne dovedesc MARETIA SFINTEI LITURGHII: “Sfantul Teodosie din Argos a slujit o singura data o viața lui Sfanta Liturghie. Mitropolitul locului, in prima zi la hirotonitt diacon, in a doua zi l-a hirotonit preot, iar in a treia zi slujit pentru prima data, Sfanta Liturghie. In timpul Proscomidiei, cand a ajuns la momentul impungerii Sfantului Agnet cu copia, s-a vazut pe sine ca soldat, impungand cu o sulita ascutita trupul lui Iisus Hristos si indata ai iesit din coasta Lui, sange si apa.
Cine stie cu cata spaima si cutremur a pus in continuare vin si apa in Sfantul Potir?
L-a cuprins asa o groaza de mare, incat dupa ce a incheiat Sfanta Liturghie n-am mai slujit niciodata!” Asadar, ca trebuie si suntem datori sa nu lipsim de la Sfanta Liturghie. Cu frica de Dumnezeu si cu evlavie sa stam in Sfanta Biserica Crestin Ortodoxa, fiindca, pe cei care sunt atenti si evlaviosi, Dumnezeu ii umple de Har si de binecuvantare, iar pe cei neatenti ii osandeste ca nevrednici. Amin si Aliluia!
Preot Ioan .

vineri, 6 martie 2020

PĂCAT, POCĂINȚĂ, SPOVEDANIE

Cândva a spus un înțelept: "Când regreți, nu o spui înainte de a o dovedi, ci o dovedești înainte de a o spune". Da, dragii mei, acum că am intrat în perioada pocăinței, mai întâi de toate trebuie să știm ce este pocăința.. Deci.. ce este pocăința?
Ei.. nu-i chiar atât de simplu răspunsul la această întrebare.. De ce? Pentru că sunt fel și fel de suflete de oameni și cred că n-aș greși deloc dacă aș afirma că sunt atâtea feluri de pocăință, câți oameni Îl caută cu sinceritate pe Dumnezeu..
Există pocăința omului care nu-L cunoaște pe Dumnezeu decât din ceea ce a citit despre El. Există pocăința omului care L-a iubit pe Dumnezeu "din toată inima și cu tot cugetul său", apoi a căzut în păcat. Și există pocăință care se apropie mai mult de unul sau de celălalt dintre cele două feluri enumerate mai sus..
Pocăință de om care plânge de frica iadului, pocăință de om care plânge din dorința dobândirii Raiului, pocăința omului care se plânge pe el însuși, pocăința celui care plânge după Dumnezeu.. Pocăință care se exprimă în multe metanii, pocăință care se exprimă în post aspru, pocăință care se exprimă prin plânsul lăuntric al inimii..
În rezumat, pocăința este o stare de mare tristețe a inimii ce și-a cunoscut starea jalnică de îndepărtare de la "fața lui Dumnezeu" (psalmul 50) datorită păcatelor făcute. Starea fiului risipitor care "își vine în fire" și se plânge pe el însuși că a ajuns să mănânce roșcovele porcilor.. Fiul risipitor care plânge după Tatăl său..
Așadar, ca să înțelegem bine noțiunea de pocăință, trebuie să cunoaștem noțiunea de păcat, să cunoaștem consecințele păcatelor, apoi să Îl cunoaștem pe Dumnezeu câtuși de puțin.. Pentru că pocăința este un tip de raportare a omului la Dumnezeu: este vorba despre omul care știe că L-a supărat pe milostivul Dumnezeu.
Nu poate fi vorba despre pocăință atunci când omul nu-și cunoaște propriile păcate. Și nu poate cineva să-și cunoască păcatele, dacă nu înțelege nici măcar ce sunt ele. Multă lume vine la spovedanie și nu spune nimic din proprie inițiativă, ci așteaptă ca preotul să o "tragă de limbă" în privința propriilor păcate. Sau sunt persoane care la spovedanie nu zic mare lucru despre păcate, ci profită că în sfârșit "părintele" este obligat să le asculte, și încep să-și depene problemele și necazurile vieții.. De ce oamenii trec păcatele pe locul doi? Pentru că nu au înțeles cu adevărat gravitatea lor și aceasta pentru că pur și simplu.. nu știu ce înseamnă păcatul, în general!

PĂCATUL ESTE CĂLCAREA LIBERĂ ȘI CONȘTIENTĂ A PORUNCII LUI DUMNEZEU.

Aceasta fiind definiția, ca să-ți cunoști păcatele trebuie să cunoști mai întâi poruncile lui Dumnezeu, ca să știi ce anume ai încălcat din ce ți-a interzis Dumnezeu. Iarăși am văzut o superficialitate nepermis de mare la credincioșii noștri ortodocși. Este un fel de comoditate la oameni, ceva de genul: "De ce-i preot? Asta-i meseria lui, să mă întrebe de păcate"! Adică mulți oameni consideră că acolo, la spovedanie, este obligația preotului de a pune întrebări, întrucât ei sunt.. "oameni simpli"! Ei bine, dragii mei, una este ca eu să te întreb despre păcate, stimulându-ți memoria, și cu totul alta este că tu nu ai habar ce anume este păcat și ce nu este păcat..

Imaginați-vă că acum, când în toată Europa s-a interzis prin lege vorbitul la telefon în timp ce se conduce automobilul, voi țineți celularul la ureche cu mâna stângă și volanul cu dreapta și vorbiți fără nici o grijă înaintea polițistului de la circulație! Pe cine o să-l usture atunci când va rămâne fără carnet, pe mine, sau pe voi?.. Bineînțeles că pe voi.. Se poate spune domnului polițist: "Iertați-mă, dar noi nu cunoaștem legea!"? Nu, pentru că UNDE-I LEGE, NU-I TOCMEALĂ și este interesul persoanei să cunoască legile, dacă nu dorește penalizări..

Ei bine, dragii mei cititori, cu mult mai serioasă este problema cunoașterii legilor dumnezeiești, deoarece aici nu riscăm să mergem în închisoare, ci în iad, și nu pe un număr oarecare de ani, ci pe veșnicie! Și în afară de acest motiv, poruncile lui Dumnezeu sunt adevăratele "reguli de funcționare" ale neamului omenesc: numai viețuirea noastră conformă cu poruncile lui Dumnezeu ne poate aduce fericire, pentru că Dumnezeu este Tatăl nostru Care știe ceea ce este mai bine pentru noi.. Oare dumneavoastră nu ați fixat anumite reguli propriilor copii, tocmai pentru că știți ce este bun și ce este rău pentru ei?.. Tot la fel Creatorul nostru știe cum trebuie să trăim noi în viață, ca să fim fericiți și pe pământ și în veșnicie..

Poruncile lui Dumnezeu sunt de două feluri: cele care interzic și cele care obligă. Adică sunt porunci negative, care împiedică săvârșirea unor fapte rele și porunci pozitive, care determină săvârșirea faptelor bune . Prin poruncile negative Dumnezeu ne ferește de căderea în sfera imoralității și a răutății, iar prin poruncile pozitive, El ne obligă să urcăm pe scara virtuților creștine.

Rețineți că nu este suficientă "conservarea" noastră, evitarea de a comite răul. Aceasta este numai prima treaptă către Cer. Este obligatorie acumularea faptelor bune, căci numai faptele bune păzite prin smerenie, mântuiesc. Însuși Domnul Hristos afirmă: "Așa se întâmplă (adică se merge în iad, ca bogatul căruia i-a rodit țarina).. CÂND OAMENII NU SE ÎMBOGĂȚESC ÎN DUMNEZEU"!

Ce înseamnă asta? Înseamnă că oamenii nu au săvârșit fapte bune..

Câte îndemnuri nu făcea Domnul Hristos ca lumea să-și adune "comori în cer".. Aceste comori sunt faptele de milostenie. Tot la fel, untdelemnul din candelele fecioarelor celor înțelepte reprezintă faptele bune poruncite de Dumnezeu..

Iată deci cum cunoașterea poruncilor dumnezeiești este datoria noastră personală față de.. noi înșine! Necunoscând ceea ce vrea Dumnezeu de la noi, vom ajunge în situația penibilă a unei teribile sărăcii duhovnicești . Fără virtuți nu se poate intra în Împărăția Cerurilor.

Să vă ajute Dumnezeu ca să cunoașteți măcar de acum înainte sfintele Sale porunci, spre a voastră mântuire, amin!
Dumnezeu să vă binecuvânteze cu marele dar al pocăinței!
Preotul Sorin Croitoru de la Mantova (Italia)

CE-MI MAI RĂMÂNE?.. de Preot Sorin Croitoru

Eu n-am știut ce-i pocăința,
Căci la-'nceput nu Te iubeam;
În suflet nu aveam credința,
Nici dor de Tine nu aveam.

Abia când Ți-am primit lumina
În sufletul întunecat,
Am înțeles ce mare-i vina
Pentru căderea în păcat,

Căci Tu, iubindu-mă pe mine,
Ai fost atât de-ascultător,
Iar eu, neascultând de Tine,
Din nou pe Cruce Te omor!

Doar în genunchi, la rugăciune,
Eu am putut să înțeleg
Că pofta este urâciune
Și-am vrut de ea să mă dezleg.

Poftind a lumii frumusețe,
Eu am văzut, și văd și-acum,
Cum Tu, cu jale și tristețe,
Mă părăsești pe-al vieții drum..

Dorind să fiu slăvit de lume,
(Un drept ce este doar al Tău),
Și neslăvind Preasfântu'-Ți Nume,
M-ai dat pe mâna celui rău.

Și m-ai golit de fericire,
Lăsându-mă orfan și trist,
Căci fără calda Ta iubire,
Ce rost mai are să exist?..

Aceasta-mi este pocăința:
Durerea mea că am căzut,
Amestecată cu dorința
De-a regăsi ce am pierdut..

Suspinuri inima îmi naște
Și lacrimi ochii-mi izvorăsc;
Încep păcatul a-mi cunoaște
Și cunoscându-l, îl urăsc!

Nimic n-aș vrea să mă despartă
De Tine, Dumnezeul meu,
Dar necăderea e o artă
Și cere rugăciuni mereu..

Târziu Te-am cunoscut pe Tine,
Devreme am făcut ce-i rău;
Cu greu sfințenia se ține,
Ușor se-alunecă în hău!

În clipa asta, ce-mi rămâne?
Să-mi curgă lacrimi pe obraz
Și-'nlăcrimat, să-Ți cer, Stăpâne,
Să-mi vindeci viața de necaz!

Nu mai trăim la începuturi,
Când oamenii cădeau cu greu,
Făcându-și din credință scuturi
Și-'n lupte biruind mereu..

Acum rămâne doar căința
Pentru acei ce Te iubesc,
Căci Tu îi speli cu pocăința
Pe cei ce dragostea-Ți rănesc.

Și eu Îți cer, Iisuse Sfinte,
Cuvântul Tatălui Cel Viu:
Dă-mi lacrimi multe mai 'nainte
De-a fi cu-adevărat târziu!
amin

joi, 5 martie 2020

Aflarea Sfintei Cruci...

Dragilor, mâine 6 Martie este Aflarea Sfintei Cruci. Și care timp ar putea fi mai potrivit pentru pocăinta decât tocmai timpul acesta al începutului postului, în Duminica Înfricoșetoarei Judecați, când cinstim aflarea Crucii dătătoare de viată. ,,Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne, şi Sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o mărim. Că iată a venit prin Cruce bucurie la toată lumea ! ” Biserica Ortodoxa prăznuiește, ca pe o mare sarbatoare, Aflarea Cinstitei Cruci si a sfintelor piroane de catre Sfanta Elena mama Imparatului Constantin cel Mare, care reprezinta un eveniment istoric extrem de important, dar și un semn dumnezeiesc care a facut posibilă aceasta aflare pe care o descrie sinaxarul: Pe la inceputurile domniei Imparatului Sfantul Constantin cel Mare (306-337), imparatul cel dintai care a recunoscut credinta crestina alaturi de mama sa, Sfanta Elena planuiesc sa reconstruiasca orasul Ierusalim.Planuiesc sa ridice o biserica pe locul patimilor si al Invierii Mantuitorului nostru Iisus Hristos pentru a sfinti iarasi locurile strans legate de moartea si invierea lui Hristos si a sterge manjirea pagana din locurile sfinte. Sfanta Elena porneste spre Ierusalim cu o cantitate importanta de aur. Constantin cel Mare ii scrie o scrisoare Patriarhului Macarie (313-323), in care ii cerea sa o ajute pe Elena in fel si chip pentru restaurarea acelor locuri sfinte de o importanta nemaintalnita. Odata ajunsa la Ierusalim, Elena incepe sa darame templele pagane si sa sfinteasca toate locurile pe care acestia le-au murdarit. Cautand neincetat Sfanta Cruce, Elena cerceteaza pe la mai multi crestini si evrei fara a avea succes foarte mult timp. Totusi, in cele din urma un batran evreu pe numele sau, Iuda, ii spune Elenei faptul ca Sfanta Cruce este ingropata in spatele templului lui Venus. Sfanta Elena da ordin ca templul sa fie demolat si sa se faca sapaturi in acel loc. La putin timp distanta a fost gasit si Mormantul Domnului la Golgota. In apropierea acelui loc a fost gasita si o scandura cu inscriptia lui Pilat si cele patru piroane care au strapuns corpul Mantuitorului. Pasul urmator era sa determine cu exactitate care dintre cele trei cruci era d fapt crucea rastignirii Mantuitorului. Patriarhul Macarie a vazu un mort care era dus la groapa si a ordonat ca mortul sa fie asezat pe rand pe fiecare cruce. Odata asezat pe Sfanta Cruce, mortul a inviat imediat. La vazul acestora, toti oamenii care au luat parte la aceasta minune au fost convinsi ca au dat de Crucea Datatoare de Viata.
Dragilor, ”Ori de câte ori vedeți semnul Sfintei Cruci, să vă întrebați: „Eu dimineață m-am rugat? Sau nu m-am rugat?”. Când vedeți semnul Sfintei Cruci, să ziceți: „Eu Duminica trecută, la slujbă am fost? Sau nu am fost?”. Când vedeți semnul Sfintei Cruci și e zi de miercuri sau de vineri, să vă întrebați: „Dar eu postesc astăzi? Sau nu postesc?”. Cand vedem o cruce pe turla unei biserici, la o răspântie de drumuri, ne aduce aminte de un singur lucru: că suntem creștini ortodocși. Oricând vedeți o Sfântă Cruce, să vă aduceți aminte de faptul că ați fost botezați în această credință, că nașii dumneavoastră au rostit Crezul, că acel copil, care sunteți dumneavoastră acum, trebuie să aveți o viață cât mai aproape de ceea ce înseamnă creștinul ortodox. Oriunde vedeți această cruce, să spuneți: „Mama mea este Biserica Ortodoxă, tatăl meu este Iisus Hristos, sora mea este Maica Domnului!” – așa familie binecuvântată ne-a dăruit Dumnezeu! Ori de câte ori vedeți semnul Sfintei Cruci, să vă întrebați: „Eu de când milostenie n-am mai făcut? Când am dat eu ultima bucată de pâine unui sărac? Când am dat eu un caiet, toamna, la școală, pentru o familie cu mulți copii care nu are cu ce să-și cumpere un creion, un penar, o gumă, un caiet?,,
Aceasta este semnificația Sfintei Cruci! Noi o așezăm frumos, pe turla bisericii, tocmai ca ea să ne aducă aminte de acest lucru: că suntem creștini ortodocși! V-aș ruga mult, când mergeți la oraș, la sat, și vedeți semnul Sfintei Cruci, să vă opriți o clipă și să vă însemnați cu semnul Sfintei Cruci. Dacă sunteți parte bărbătească, să vă descoperiți capul și să ziceți „Mă, eu sunt creștin ortodox! Eu sunt creștin ortodox!”. Și, cu siguranță, gândindu-vă la acest lucru, se va strecura puțin câte puțin și în viața dumneavoastră, a celor care sunteți mai aproape sau mai departe de Sfânta Biserică, această voință: să mă rog, să postesc, să mă spovedesc, să merg la Liturghie, să fac milostenie și toate cele care sunt legate de viața noastră ortodoxă.
Ziua în care urma să fie răstignit apropiindu-se, Domnul spunea: «Părinte, a sosit ceasul, proslăveşte pe Fiul Tău» . Proslăvirea Sa era crucea. Că proslăvirea Sa era crucea, Evanghelistul ne-o arată prin aceste cuvinte : «Nu era dat Duhul Sfînt, pentru că Iisus nu Se proslăvise», cuvinte al căror sens este acesta: Harul nu fusese încă dat, pentru că vrăjmăşia la care oamenii erau hărăziţi nu fusese încă distrusă, fiindcă Hristos nu fusese încă ridicat pe cruce. Da, crucea a risipit mînia lui Dumnezeu faţă de oameni, i-a împăcat cu El, a făcut din pământ un cer, a reunit pe muritori cu îngerii, a răsturnat fortăreaţa morţii, a distrus puterea diavolului, a nimicit influenţa păcatului, a izbăvit pământul de greşeală, a readus adevărul, a alungat diavolul, a răsturnat templele lor, a minat altarele lor, a oprit jertfele lor, a împlîntat virtutea, a puls temeliile Bisericii. Crucea este voinţa Tatălui, slava Fiului, tresărirea Duhului Sfînt. Crucea este mîndria lui Pavel: «Să nu-mi fie a mă lăuda decît numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos» . Crucea depăşeşte soarele în strălucire, ca raze, ca splendoare, căci atunci cînd soarele se întunecă, atunci străluceşte crucea, şi soarele nu se întunecă, pentru că cel din urmă ceas al lui a sunat, ci pentru că este eclipsat de splendorile crucii. Crucea a rupt zăgazurile osîndei noastre şi a sfărîmat lanţurile morţii. Crucea, în sfîrşit, este monumentul iubirii lui Dumnezeu. «Aşa a iubit Dumnezeu lumea, încît şi pe unicul Său Fiu L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară» . «Fiind vrăjmaşi, scria Apostolul, ne-om împăcat cu Dumnezeu prin moartea Fiului Său». Crucea este parapet care nu poate fi străpuns, o armă nebiruită. Ea este siguranţa bogatului, comoara săracului, zidul care ne pune la adăpostul curselor duşmanului nostru, arma care ne apără contra atacurilor, biciul viciilor, gajul virtuţilor, un semn pe cît de nou pe atît de admirabil. «Neamul de acum cere un semn şi nu-i voi da alt semn decît acela al lui Iona» (Mat. XII, 39). «Iudeii cer semne, elinii înţelepciune, iar noi propovăduim pe Hristos Cel răstignit» «Crucea pentru noi este Hristos Cel răstignit pe care Îl predicăm». Crucea a deschis raiul, ea a introdus în el pe tâlharul de pe ea, şi neamul omenesc hărăzit a pieri şi nevrednic chiar de pămînt, ea l-a adus de mînă în cereasca împărăţie. Crucea ne-ar fi procurat şi ne-ar procura bunuri ca acestea — şi Domnul oare, ar fi refuzat să se sprijine de ea? Cine ar putea pretinde lucrul acesta ? ,,Fraţilor, cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu. Căci scris este: «Pierde-voi înţelepciunea înţelepţilor şi ştiinţa celor învăţaţi voi nimici-o». Unde este înţeleptul? Unde e cărturarul? Unde e cercetătorul acestui veac? Oare n-a dovedit Dumnezeu nebună înţelepciunea lumii acesteia? Căci de vreme ce întru înţelepciunea lui Dumnezeu lumea n-a cunoscut prin înţelepciune pe Dumnezeu, a binevoit Dumnezeu să mântuiască pe cei ce cred prin nebunia propovăduirii. Fiindcă şi iudeii cer semne iar elinii caută înţelepciune, însă noi propovăduim pe Hristos cel răstignit: pentru iudei, sminteală; pentru neamuri, nebunie; dar pentru cei chemaţi, şi iudei şi elini: pe Hristos, puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui Dumnezeu,,
Aflarea Sfintei Cruci si a Sfintelor Piroane este o sarbatoare extrem de importanta pentru toti crestinii din intreaga lume. Biserica Ortodoxa cinsteste aceasta sarbatoare in fiecare an la data de 6 martie. Aflarea cinstitei Cruci si a sfintelor piroane de catre Sfanta Elena, mama Imparatului Constantin cel Mare reprezinta un eveniment extrem de important. Crucea, altarul de Jertfă a lui Hristos pe care care a omorât păcatul lumii. ,,Si arhiereii si carturarii cautau cum sa-l prinda cu viclesug, ca sa-L omoare. Dar ziceau: Nu la sarbatoare, ca sa nu fie tulburare în popor.” Iisus se roaga în Ghetimani si roaga pe Petru, Iacov si Ioan sa stea si sa-l astepte, dar când termina în gaseste dormind, ei se trezesc dar nu mai era nevoie ca ei sa vegheze, sosise timpul pentru care Domnul Iisus i-a pregatit atâta. ,, Dormiti de acum si va odihniti! E gata! A sosit ceasul. Iata Fiul Omului este dat în mâinile pacatosilor. Sculati-va sa mergem. Iata, cel ce M-a vândut s-a apropiat.” Pacatul vine sa-l distruga pe Domnul Iisus Hristos, pacatul încearca sa-l distruga pe Mântuitorul lumii, pentru ca lumea sa ramâna robita pacatului. Toti asteupau o lupta, o capturare si o ucidere care sa puna capat luptei pentru stapânirea omului si prin el, înrobit, extinderea raului în lume. ,,Si îndata, înca vorbind El, a venit Iuda Iscarioteanul, unul din cei doisprezece, si cu el multime cu sabii si cu ciomege, de la arhierei, de la carturari si de la batrâni. Iar vânzatorul le daduse semn, zicând: Pe care-L voi saruta, Acela este. Prindeti-L si duceti-L cu paza. Si venind îndata si apropiindu-se de El, a zis Lui: Învatatorule! Si L-a sarutat. Iar ei au pus mâna pe El si L-au prins.” Iisus Hristos avea un plan, ei se credeau victoriosi. Domnul face un lucru deosebit, avea putere, avea forta, Dumnezeu care Înomenit a supus natura, boala, mizeria umana, foamea, moartea din dragoste si mila pentru om, face un lucru la care dusmanii sai, care l-au urmarit si cunosteau fiecare pas al sau de la intrerea în viata public, tematori ca nu-l vor putea prinde si nu-l puteau ucide nu se asteptau. El însa face un lucru deosebit, moare pe Cruce pentru pacat. ,,Omul care o va îndeplini va trai prin ea". Iar dreptatea din credinta graieste asa: "Sa nu zici în inima ta: Cine se va sui la cer?", ca adica sa coboare pe Hristos! Sau: "Cine se va coborî întru adânc?", ca sa ridice pe Hristos din morti!” Moare pentru pacat într-o modalitate pe care omenirea o falosea pentru cei mai mari pacatosi, ucigasi, tâlhari, imorali, cazuti, stigmatizati, asasini, criminali, homicizi. Cel neprihanit moare pentru pacatul nostru, ca sa ne mântuim, crucea devine locul mântuirii omenesti. Dumnezeu nu vrea mila pentru moartea Sa, ci credinta noastra. "Am fost aflat de cei ce nu Ma cautau si M-am facut aratat celor ce nu întrebau de Mine". Crucea, din instrument de tortura în antichitate, pe care osânditul îl purta adesea în spinare pâna la locul de execuție și pe care era apoi pironit cu cuie, dintr-un simplu obiect Obiect format din doua bucați de lemn, devine simbol al crestinisului, simbol al ritualului creștin, simbol al religiei crestine, simbol al credintei, fiindcă prin ea noi am fost mântuiti.
,,Obiect format din doua bucați de lemn Crucea lui se Sfințește ca de vei mărturisi cu gura ta ca Iisus este Domnul si vei crede în inima ta ca Dumnezeu L-a înviat pe El din morti, tu prin crucea Lui te vei mântui. Caci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se marturiseste spre mântuire. Caci zice Scriptura: "Tot cel ce crede în El nu se va rusina". Nu vă rușinați de Cruce, ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur, caci nu este deosebire între iudeu si elin, pentru ca Acelasi este Domnul și Crucea Sa tuturor, care îmbogateste pe toti cei ce-L cheama pe El. Caci: "Oricine va chema numele Domnului se va mântui". Rugați-vă lui Hristos și Sfintei lui Cruci. Aceasta este încununarea tuturor evenimentelor. Amin.
Ioan Monahul

miercuri, 4 martie 2020

Înţelesul şi folosul Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

1. Cine este Sfântul Andrei Criteanu?
Sfântul Andrei Criteanul s-a născut la Damasc în jurul anului 660, sub stăpânire musulmană, într-o familie creştină care i-a dat o educaţie aleasă. Mai târziu, el devine monah în „Frăţia Sfântului Mormânt”- Ierusalim, fapt pentru care a fost mai târziu supranumit şi „Ierusalimiteanul”.

Curând devine secretar al patriarhului de Ierusalim, iar în anul 685, în calitate de delegat al acestuia, semnează la Constantinopol actele Sinodului al VI-lea Ecumenic, care a condamnat în 681 erezia monotelită (a unei singure voinţe în persoana Domnului nostru Iisus Hristos).

Monahul Andrei rămâne în Constantinopol, unde i se încredinţează conducerea unei importante opere social-filantropice, în special conducerea unui orfelinat şi a unei case pentru bătrâni, lucrare socială foarte populară pentru Biserica bizantină din acea vreme.

În anul 692, a fost ales episcop de Gortyna, în Creta. De aici a primit şi numele de „Cretanul” sau „Criteanul”, pe care i l-a dat tradiţia bisericească.

Sfântul Andrei Criteanul a fost un mare episcop misionar. A construit biserici, a înfiinţat mănăstiri, a dezvoltat lucrarea filantropică a Bisericii, s-a ocupat de educaţia tineretului din eparhia sa, a ajutat pe creştinii care au suferit de pe urma incursiunilor musulmanilor în insulă etc. A fost un bun predicator, iar pentru a încuraja participarea poporului la viaţa liturgică a Bisericii a compus o mulţime de imne liturgice. El este considerat cel dintâi autor de canoane liturgice, între care cel mai renumit este Canonul cel Mare, care a intrat în cartea Triodul şi constituie o piesă liturgică deosebit de importantă pentru perioada postului Sfintelor Paşti.

Sfântul Andrei Criteanul a trecut la viaţa veşnică în anul 740, pe când se întorcea de la Constantinopol spre Creta. De aceea, mormântul său nu se află în Creta, ci în localitatea Eresos din insula Mitilina (Lesbos).

2. Ce este Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul?

Este vorba de un canon de pocăinţă, adică un lung imn liturgic (peste 250 stihiri), alcătuit din 9 cântări bogate, compuse, la rândul lor, din stihiri scurte de pocăinţă, ritmate de invocaţia: „Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă!”, cerere care aminteşte de rugăciunea vameşului din prima duminică a perioadei Triodului.

Canoanele liturgice au apărut la sfârşitul secolului al VII-lea şi începutul secolului al VIII-lea, înlocuind, în mare măsură, imnele liturgice numite Condac. Totuşi, între cântarea a 6-a şi a 7-a a fiecărui Canon se mai păstrează un Condac urmat de un Icos. Canoanele, care au fost compuse la început de creştini sirieni elinizaţi din Palestina, sunt mai sobre din punct de vedere muzical şi au un conţinut teologic mai accentuat.

Canonul liturgic are nouă cântări lungi, formate din multe stihiri scurte, iar acestea nouă intercalau la început cele nouă cântări biblice folosite în viaţa liturgică răsăriteană: Cântarea lui Moise (Ieşirea 15, 1-19); Noua cântare a lui Moise (Deuteronom 32, 1-43); Rugăciunea Anei, mama lui Samuel (1 Regi 2, 1-10); Rugăciunea profetului Avacum (Habacuc) (Avacum 3, 2-19); Rugăciunea lui Isaia (Isaia 26, 9-20); Rugăciunea lui Iona (Iona 2, 3-10); Rugăciunea celor Trei tineri; Cântarea celor Trei tineri; Cântarea Născătoarei de Dumnezeu (Luca 1, 46-55) şi rugăciunea lui Zaharia, tatăl Sfântul Ioan Botezătorul (Luca 1, 68-79).

Fiecare cântare a Canonului începe cu un Irmos (o strofă dătătoare de ton), se continuă cu stihiri mai scurte şi se încheie cu o laudă de preamărire adresată Sfintei Treimi (doxastikon) şi o laudă adresată Maicii Domnului (theotokion).

La Canonul iniţial al Sfântului Andrei Criteanul, mai precis la cântările a 3-a, a 4-a, a 8-a şi a 9-a, au fost adăugate de timpuriu câteva canoane mai mici, formate din trei cântări (trei ode), compuse de „Teodor” şi „Iosif”, adică Sfântul Teodor Studitul (+ 826) şi Iosif de Sicilia (+ 886).

În secolele XI-XII, un canon de două stihiri pentru o cântare a fost adăugat în cinstea Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, din vremea în care duminica a V-a din Postul Sfintelor Paşti a fost închinată pomenirii Sfintei Maria Egipteanca. Apoi a fost adăugată la sfârşitul fiecărei cântări o stihiră de cerere către Sfântul Andrei Criteanul însuşi.

După sinaxar se cântă sau recită 16 stihiri, toate intercalate între Fericiri.

3. Cum şi când se cântă/citeşte Canonul cel Mare?

Acest canon al Sfântului Andrei Criteanul se cântă pe glasul al 6-lea, care este mai trist. Irmosul se cântă de două ori, la începutul şi la sfârşitul cântării. Rugăciunea „Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă!” este însoţită de metanie mică şi de semnul sfintei cruci.

Canonul Sfântului Andrei Criteanul se citeşte pe fragmente în prima săptămână a Postului Sfintelor Paşti, în zilele de luni, marţi, miercuri şi joi, în cadrul Slujbei Pavecerniţei; iar în întregime se citeşte la Denia de joi din săptămâna a V-a a Postului Sfintelor Paşti, la Utrenie.

4. Ce conţine Canonul cel Mare?

Acest bogat şi frumos canon este, în acelaşi timp, meditaţie biblică şi rugăciune de pocăinţă. Canonul Sfântului Andrei Criteanul este un dialog al omului păcătos cu propria sa conştiinţă, luminată de citirea Sfintei Scripturi. Sufletul care se pocăieşte plânge că nu a urmat pilda luminoasă a drepţilor virtuoşi, ci robia patimilor arătate în mulţi păcătoşi, dintre care unii nu s-au pocăit, iar alţii s-au mântuit tocmai fiindcă s-au pocăit.

Cu inima plină de smerenia vameşului, cu strigătul de iertare al fiului risipitor şi cu gândul la înfricoşătoarea judecată, despre care vorbesc Evangheliile primelor trei duminici ale Triodului, autorul Canonului cel Mare ne arată, în acelaşi timp, durerea şi puterea pocăinţei, leac şi lumină a învierii sufletului din moartea păcatului.

Rugăciunea vameşului: „Dumnezeule, miluieşte-mă pe mine păcătosul!” devine, în Canonul Sfântului Andrei Criteanul, ritmul şi respiraţia pocăinţei în stăruitorul stih: „Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă!”.

Pocăinţa-rugăciune a fiului risipitor: „Părinte, greşit-am la cer şi înaintea ta, nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău, primeşte-mă ca pe una din slugile tale” ia accentul unui regret nesfârşit pentru păcat, ca pierdere şi moarte a sufletului care valorează mai mult decât toată lumea materială: „Ia aminte, Cerule, şi voi grăi; pământule, primeşte în urechi glasul celui ce se pocăieşte lui Dumnezeu şi-L laudă pe Dânsul” (Cântarea a Il-a, 2).

Păcatul este alipirea sufletului de cele pământeşti, încât: „…toată mintea ţărână mi-am făcut” (Cântarea a II-a, 6). Prin păcat se pierde frumuseţea nevinovăţiei din Rai, se pustieşte sufletul, se schimbă demnitatea omului în ruşine, iar apropierea de Dumnezeu se preface în înstrăinare de El.

Păcatul pe care îl descrie Canonul cel Mare nu este al unui singur om, ci al firii omeneşti căzute, începând cu Adam şi Eva. De aceea, Canonul cel Mare îmbină pocăinţa cu meditaţia la căderile în păcat sau biruinţa asupra păcatului, aşa cum se văd acestea în Sfânta Scriptură. Canonul cel Mare se cântă în Biserică în timpul perioadei de pocăinţă a Postului Mare al Sfintelor Paşti, tocmai pentru a se arăta că toţi oamenii au nevoie de pocăinţă şi de iertare a păcatelor pentru a ajunge la mântuire.

Marii păcătoşi care s-au pocăit şi s-au ridicat din păcat şi patimi devin nu numai dascăli ai pocăinţei pentru întreaga Biserică, ci şi rugători pentru cei ce se luptă cu păcatul sau se curăţă de el prin pocăinţă.

Astfel, Cuvioasa Maria Egipteanca este invocată în Canonul cel Mare în stihul: „Cuvioasă Maică Mărie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi păcătoşii!”. Iar mai târziu, Biserica a adăugat în Canonul Sfântului Andrei Criteanul şi stihul-rugăciune adresat chiar lui, autorului: „Cuvioase Părinte Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi păcătoşii!”.

Rugăciunile din Canonul cel Mare adresate Maicii Domnului şi Sfinţilor Apostoli arată, în general, legătura dintre pocăinţă şi înviere, dintre vremea Postului şi sărbătoarea Paştilor: „Apostoli, cei doisprezece de Dumnezeu aleşi, aduceţi acum rugăciunea lui Hristos, ca să trecem toţi curgerea postului, săvârşind rugăciuni de umilinţă şi săvârşind virtuţi cu osârdie; ca în acest chip să ajungem să vedem învierea cea slăvită a lui Hristos Dumnezeu, slavă şi laudă aducând” (Sedealna a 2-a de după Cântarea a III-a, Triod).

Maica Domnului, care a purtat în pântecele ei şi pe braţele ei pe Hristos-Domnul, arătându-L lumii, împreună cu Apostolii care au binevestit lumii pe Hristos, arată aici însăşi taina Bisericii. În ea lacrimile pocăinţei devin pregătire şi dor de înviere, arvună a vieţii veşnice, legătură de iubire a omului cu Dumnezeu.

Mărturisirea şi preamărirea Sfintei Treimi în Canonul cel Mare arată că pocăinţa creştină este taina refacerii comuniunii oamenilor cu Sfânta Treime. Botezaţi în numele Sfintei Treimi, creştinii reînnoiesc Taina Botezului prin lacrimile pocăinţei, mor pentru păcat şi înviază sufleteşte pentru Hristos.

Mărturisirea dreptei credinţe prin doxologie se leagă strâns de redescoperirea dreptei vieţuiri prin pocăinţă. Milostivirea Sfintei, Celei de o fiinţă, de viaţă făcătoarei şi nedespărţitei Treimi este temelia şi puterea care face ca „uşile pocăinţei” să devină „porţile împărăţiei cerurilor” deschise în inimile celor ce caută mântuirea şi viaţa veşnică.

Un alt element care susţine rugăciunea de pocăinţă şi, în acelaşi timp, constituie semnul pocăinţei profunde este plânsul sau lacrimile căinţei. Lacrimile sunt un dar de la Dumnezeu. Lacrimile care susţin rugăciunea de pocăinţă sunt numite întristarea cea după Dumnezeu, după expresia Sfinţilor Părinţi. Sfântul Ioan Damaschinul, explicând fericirea a doua, „Fericiţi cei ce plâng că aceia se vor mângâia”, arată clar că nu orice plâns aduce fericire, nu orice tânguire şi lamentare este o virtute, ci numai plânsul pentru păcate aduce mângâiere. Nu plânsul celui ce este supărat pentru că ar fi dorit să câştige mai mulţi bani, dar a câştigat mai puţini, sau a ratat o şansă de a ajunge într-un rang mai mare, dar nu a reuşit. Sfântul Ioan Damaschin arată că nu acesta este plânsul adevărat, ci acesta este un plâns egoist, un plâns din orgoliu. Plânsul adevărat este regretul sau căinţa pentru păcatele pe care le-am făcut, regretul sau căinţa pentru timpul pierdut, pentru energiile sufleteşti şi trupeşti pe care le-am cheltuit în zadar, fără niciun sens duhovnicesc şi fără nicio roadă folositoare altora.

În timpul Postului Mare, în Triod se subliniază legătura deosebită dintre taina smochinului neroditor care s-a uscat pentru că l-a blestemat Hristos Domnul şi existenţa umană cea îndepărtată de Dumnezeu, care nu aduce roada faptelor bune.

Sfântul Andrei Criteanul şi alţi Sfinţi Părinţi, meditând la pilda smochinului neroditor, cer lacrimile pocăinţei ca să ude cu ele smochinul neroditor al sufletului pentru a nu se usca definitiv. Iar Sfântul Efrem Şirul ne spune că sufletul omului păcătos este plin de spinii păcatelor şi de uscăciunea lipsei de iubire smerită faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni, însă lacrimile pocăinţei vin peste sufletul acesta plin de spini şi de uscăciune ca o ploaie curăţitoare şi roditoare. În acest sens, Părinţii duhovniceşti vorbesc despre curgerea lacrimilor nevoitorilor sau asceţilor din pustie care au făcut roditoare pustia prin rodirea virtuţilor. Nu e vorba doar de pustia fizică, exterioară, ci, în primul rând, ei au făcut roditoare pustia sufletului păcătos, transformând-o într-un sol fertil al virtuţilor. Părinţii Bisericii, mari dascăli şi trăitori ai pocăinţei, au împărţit lacrimile în două categorii: lacrimile de întristare numite şi „străpungerea inimii” şi lacrimile bucuriei. Lacrimile de întristare ard păcatul şi spală sufletul păcătos precum focul curăţă fierul de rugină. Aceste lacrimi pot continua şi după ce au fost iertate păcatele omului, ele transformându-se în lacrimile bucuriei care izvorăsc din rugăciunea curată. Însă în viaţa spirituală ortodoxă, lacrimile bucuriei se dobândesc, în general, după ce credinciosul a trecut prin lacrimile pocăinţei. Acest adevăr ni-1 arată Sfântul Ioan Scărarul care, în lucrarea sa Scara virtuţilor, vorbeşte despre „lacrimile pocăinţei celei de bucurie aducătoare”, adică despre bucuria iertării, bucuria ridicării, bucuria învierii sufletului din moartea păcatului.

După împăcarea omului cu Dumnezeu prin Spovedanie, lacrimile pocăinţei aduc pace în suflet. Lacrimile nu sunt un scop în sine, dar sunt semnul căinţei profunde şi semnul bucuriei iertării şi al refacerii comuniunii omului cu Dumnezeu, Izvorul bucuriei.

Cântările bisericeşti ortodoxe compuse, în general, de monahi care au plâns o viaţă întreagă, care s-au învrednicit de lacrimile pocăinţei şi de lacrimile bucuriei, conţin o bucurie paşnică şi pacificatoare. Ele nu urmează ritmul naturii umane împătimite de plăceri, ci urmează ritmul metaniilor, acela al pocăinţei. O astfel de muzică ajută la susţinerea rugăciunii de pocăinţă. Muzica din timpul…