BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...
CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI
Urmeaza lincul...pentru a citi mai departe...
DIN SUFLET PENTRU SUFLET: DESPRE TATUAJE:
CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI
Motto: „Iar dacă robul va zice: îmi
iubesc stăpânul, să-i găurească urechea stăpânul şi-l va robi pe veci“ (Ieşirea 21: 5-6). „În trupul vostru să nu faceţi tăieturi pentru sufletele
morţilor, nici să scrieţi pe voi cu împunsături de ac (tatuaje)“ (Levitic 19: 28).
Preot Ioan
Iubiţi credincioşi,
Tatuajul,
străvechi mod de exprimare simbolică, este întâlnit în cea mai mare parte a
lumii, excepţie făcând China. Fie că este o emblemă valorică, fie o marcă de infamie,
el este un semn de apartenenţă la un anumit grup.
De multe ori în autobuz, în
tramvai sau pe stradă aţi văzut pe braţul unui bărbat „desenată“ o
femeie sub care stă scris un nume sub o inimă săgetată, sau orice altceva. Dar
tatuaje nu-şi fac numai bărbaţii, ci şi femeile. Acum a devenit o modă şi cei mai mulţi tineri sunt victime sigure
ale modei. Dar, dacă mulţi se tatuează, trebuie să-i imiţi şi să-ţi faci şi tu
neapărat cel puţin unul dacă nu mai multe ???
Primii purtători de tatuaje din România au
fost puşcăriaşii. Procedeul folosit de ei diferea complet de
orice metodă profesională cunoscută: cu ajutorul unui ac obişnuit se introducea
pastă de pix sub
piele,
după un contur desenat anterior. Acest mod de lucru, cu rezultate atât de urâte
şi neigienice, a avut o influenţă nefastă asupra percepţiei românilor despre
arta tatuajului.
Istoria tatuajului
Tatuarea nu este nicidecum o
practică modernă. „Cel mai de
temut“ - aceasta este traducerea aproximativă a cuvântului
polinezian care definea tatuajul. Unii specialişti susţin că există anumite
indicii care arată că tatuajul a apărut încă din preistorie. Omul din
Neanderthal vopsea cu roşu sau cu ocru osemintele morţilor şi le inciza într-un
desen regulat. Se presupune că şi viii foloseau aceeaşi metodă. S-au descoperit
mumii egiptene şi libiene tatuate, mumii care aveau o vechime de câteva sute de
ani înainte de Hristos. Potrivit cercetătorului Steve
Gilbert: „Cel mai vechi
tatuaj cunoscut, este un desen care îl reprezintă pe zeul Bes. În mitologia egipteană, Bes
era zeul voluptăţii şi al petrecerilor“. Acest
tatuaj aparţine unei femei care a trăit în timpul celei de-a 11-a dinastii a
Egiptului antic (cca.2000 de ani î.d.Hr.).
Tehnica ornamentărilor
corporale a fost semnalată de istorici în mai multe culturi ale lumii de la
triburile maori, la eschimoşi, la vechii egipteni şi până la indieni.
Multe triburi
de amerindieni obişnuiau
să-şi tatueze corpul şi faţa. Tehnicile de tatuare erau diferite de la o zonă
la alta. Amerindienii introduceau diverse culori în tăieturile pe care şi le
făcuseră anterior. Aceeaşi metodă o foloseau şi triburile din Tunisia, Aiwu din
Japonia, Ibo din Nigeria şi Chantal din Mexic. Eschimoşii
făceau înţepături cu acul prin care era tras un fir de aţă îmbibat în pigment.
În diverse zone ale Polineziei, Malaeziei şi Microneziei, pigmentul era
introdus în piele lovind uşor un instrument care semăna cu un cârlig. În Europa, tatuajele a
apărut în a doua jumătate a secolului XVIII, odată cu expediţiile căpitanului
Cook. Dacă în antichitate sclavii erau însemnaţi pe frunte, mai
târziu în perioada comerţului cu sclavi semnul apartenenţei era gravat cu
fierul roşu pe piept. Fugarii erau marcaţi cu o floare de crin. Semnul a fost
menţinut şi mai târziu, în Franţa. Cine nu îşi aminteşte de celebrul personaj
al lui Dumas, Milady de Winter, cea care avea pe umărul drept semnul
„V“. Floarea de crin sau „V“-ul erau semnele de recunoaştere pentru hoţi, iar condamnaţii la galere aveau pe braţ tatuate literele „GAL“. Abolirea definitivă a înfierării nu s-a produs decât odată cu apariţia cazierului judiciar. Şi grecii îşi însemnau prizonierii cu o cucuvea. Câteva sute de ani mai târziu, naziştii aplică metoda tatuajului ca semn de recunoaştere a unei categorii de populaţie supuse unei pedepse de cele mai multe ori, nemeritate. Prizonierii din lagărele de concentrare naziste aveau marcat pe antebraţul stâng un număr matricol corespunzător celui din registrul de evidenţă al lagărului, precedat de litera „D“, dacă era vorba de un evreu. Pentru realizarea marcării se folosea un fel de tampon având numere şi litere formate din ace mici, care era înmuiat în cerneală.
„V“. Floarea de crin sau „V“-ul erau semnele de recunoaştere pentru hoţi, iar condamnaţii la galere aveau pe braţ tatuate literele „GAL“. Abolirea definitivă a înfierării nu s-a produs decât odată cu apariţia cazierului judiciar. Şi grecii îşi însemnau prizonierii cu o cucuvea. Câteva sute de ani mai târziu, naziştii aplică metoda tatuajului ca semn de recunoaştere a unei categorii de populaţie supuse unei pedepse de cele mai multe ori, nemeritate. Prizonierii din lagărele de concentrare naziste aveau marcat pe antebraţul stâng un număr matricol corespunzător celui din registrul de evidenţă al lagărului, precedat de litera „D“, dacă era vorba de un evreu. Pentru realizarea marcării se folosea un fel de tampon având numere şi litere formate din ace mici, care era înmuiat în cerneală.
Moarte şi renaştere
Despre tradiţia de sute de ani
a tatuajelor s-ar putea scrie tomuri întregi. Ei vor să se simtă unici într-o
lume standardizată şi pentru aceasta trebuie să-şi schimbe înfăţişarea. Cu mii
de ani în urmă tatuajul indica o anumită poziţie socială sau juca un rol
protector. În „Levitic (19:28) sau a
treia carte a lui Moise“ se spune: „Pentru morţi să nu vă faceţi tăieturi pe
trupurile voastre, nici semne cu împunsături (tatuaje) să
nu faceţi pe voi. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru“. Ca şi
machiajul, tatuajul este făcut pentru a atrage atenţia, a seduce sau a agresa privitorul,
a-l preveni sau a-l ţine la distanţă. Spre deosebire însă de machiaj, care este
numai o „podoabă“ efemeră, tatuajul este definitiv, încrustat în piele, şi presupune
un aranjament definitiv şi total.
Celor doi regi ai Marii
Britanii, Eduard al VII-lea şi George al V-lea li se datorează recunoaşterea şi
aprecierea tatuajului ornamental japonez. Aceasta a devenit foarte la modă în
vremea celor doi regi. Din acest motiv maeştrii japonezi au deschis saloane în
porturi şi în marile oraşe: Londra, Hamburg; apoi la New York, San Francisco
etc. Adevărate opere de artă, aceste tatuaje ornamentale japoneze fascinează
prin ciudăţenia şi frumuseţea lor.
Primul tatuaj electric s-a realizat în 1894 în
SUA care a devenit în scurt timp centrul de influenţă al tatuajelor. Cei
care le realizează încep să se perfecţioneze din ce în ce mai mult. În prezent,
în occident,
există reviste dedicate în întregime acestui
subiect şi chiar congrese ale fanilor tatuajului. Pentru formarea unui specialist
sunt necesari 2-3 ani de şcoală de profil.
Interesant este că tot prin
tatuare se poate face conturul buzelor, al sprâncenelor, sau al pleoapelor
inferioare. Pot fi imitate şi diferite bijuterii. Virgil ne-a destăinuit care
este procedeul exact de tatuare. Clientul trebuie să semneze un formular de
accept, după care, pentru indecişi, urmează partea cea mai dificilă: alegerea
desenului. Într-adevăr este foarte greu să te decizi pentru că ai în faţă sute,
poate mii de desene în diverse reviste şi cataloage. Etapa următoare este „ştampilarea“, adică
aplicarea pe piele a matriţei cu desenul cerut. Văzând aparatul cu ace m-am
înfiorat. Pentru început se tatuează conturul
desenului, apoi sunt introduse culorile de la cele mai închise la cele
mai deschise. Virgil mi-a explicat că vopselele folosite nu conţin chimicale
toxice, pentru a nu dăuna organismului. Tot el a afirmat cu foarte multă convingere că procedeul
nu este deloc dureros. Senzaţia este doar de pişcătură datorită frecvenţei mari
a acelor aparatului, care funcţionează ca o maşină de cusut fără aţă.
Pielea va rămâne roşie (în locul respectiv) câteva zile după
care va dispare. Pentru ca tatuajul să nu se deformeze în timp, este important
ca persoana respectivă să nu se îngraşe sau să slăbească cu mai mult de 10 kg.
Cercetările din ultimii ani au dus la descoperirea unei bogate patologii a
tatuajelor. Datorită lor apar diverse leziuni maligne şi benigne: veruci,
granuloame, melanoame, maligne, etc. Acestea se datorează pigmentaţiilor de
tatuaj care conţin oxid de fier.
De multe ori se întâmplă ca un
„posesor“ de tatuaj să renunţe la el din diferite motive. Acest lucru este
posibil prin tratamentul cu laser. Dar trebuie spus faptul că în locul
respectiv va rămâne un semn destul de vizibil, ca după o arsură: „Tratamentul
cu laser permite îndepărtarea tatuajului fără sechele majore, dar necesită
şedinţe de tratament şi poate determina unele modificări pigmentare“, susţine
Dr. Carmen Radu. Tehnica cu CO2 a îmbunătăţit tratamentul „clasic“ ca nefiind
însoţit de modificări de ţesut sau cicatrice. Tatuajele negre beneficiază de
ZAG laser, spre deosebire de cele în culori galben, albastru şi verde. Oricum,
cine doreşte să scape de un tatuaj, trebuie să
ştie că
nu este deloc simplu. Azi cu el şi mâine fără el, este posibil să fim martori
la generalizarea acestui mod primitiv de manifestare a personalităţii.
Urmeaza lincul...pentru a citi mai departe...
DIN SUFLET PENTRU SUFLET: DESPRE TATUAJE: