CANONUL SFÂNTULUI APOSTOL ANDREI

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI ! ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU” TINE ! NU TE MÂNIA PE NOI DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE ....

                                       CANONUL SFÂNTULUI APOSTOL ANDREI
I.
Apostole prea lăudate, roagă-te să mi se dea mie cuvânt luminat,
Ca să laud lucrarea ta prin care ai fost slăvit de Împărat,
Mintea mea cea neroditoare o arată izvorâtoare de înţelepciune,
Ca unul ce ai fost miluit de Dătătorul de bună dăruire.

Cu undiţa Crucii ai pescuit pe cei aflaţi în marea înşelăciunii,
Şi cu razele cuvintelor tale i-ai adus la cunoaşterea Luminii,
Şi pe mine, cel pururea întunecat de patimile de suflet stricătoare,
Cu lumina rugăciunii tale mă împodobeşte spre bună lucrare.

Bucură-te, stea în cununa Apostolilor lui Hristos,
Sfeşnic de aur în cămara Mirelui Celui Preafrumos,
Chemarea tuturor la limanul pocăinţei,
Săditor al gândurilor curate ale credinţei.

Slavă...

Doamne, Cel ce ai mărit pe Apostolul Tău întru slavă negrăită,
Adu-Ţi aminte şi de noi şi cu rugăciunea lui dă-ne cugetare smerită,
Din valurile patimilor ne scoate, pe noi, cei cuprinşi de întristare,
Şi la bogăţia cea cerească ridică mintea noastră cea pe pământ târâtoare.

Şi acum...

Cu rugăciunile Tale şi ale Apostolului celui întâi chemat,
Scoate-ne Curată, din tulburarea patimilor greu de purtat,
Strică cuibul ispitelor şi dăruieşte-ne aripile pocăinţei,
Ca să slăvim bunătatea Ta, alergând pe căile credinţei.

II.

Ucenic iubit al Glasului Cuvântului ai fost Andreie, strălucind cu fecioria,
Şi auzind în urechile inimii chemarea Cuvântului ai răspuns cu toată vrednicia,
Urechile sufletului meu, cele înfundate de păcate multe,
Le tămăduieşte ca să audă glasul poruncilor celor sfinte.

Cinstit-ai Patima lui Hristos şi pe cruce fost-ai răstignit,
După ce toate patimile cu puterea Duhului le-ai veştejit,
Pe mine, cel ce mă arăt smochin neroditor în grădina Cuvântului,
Cu ploaia rugăciunilor tale mă umbreşte, ca să aduc roadele Duhului.

Bucură-te, călăuzitorul corabiei rugăciunii,
Icoană strălucitoare a tainelor Treimii,
Întărirea celor căzuţi în adâncul pătimirii,
Lauda Apostolilor, străbătând marginile lumii.

Slavă...

Scoate-ne pe noi din arşiţa nerodirii, trimitând ploaia Luminii,
Ca să ne înălţăm gândul spre cer şi să-Ţi aducem roadele iubirii,
Pe piatra pocăinţei ne întăreşte, pe noi, cei ce am alunecat în păcat,
Ca să aducem mulţumire milostivirii Tale şi cununa gândului luminat.

Şi acum...

De Tine se bucură cetele îngereşti ca pe O Maică a Luminii,
Căci ai purtat în braţele Tale pe Risipitorul deznădăjuirii,
De frumuseţea Ta se îndulcesc toţi cei cu privire curată,
Şi saltă întru laude, minunându-se de mila-Ţi prea bogată.

III.

Frate iubit Apostolului Petru ai fost, chemându-l la comoara credinţei,
Şi cu râvnă ai urmat calea care făgăduieşte darurile umilinţei,
Pe Hristos L-ai purtat în cămara inimii tale celei smerite,
Şi ochii trupeşti văzându-L ai lăudat mângâierile sfinte.

Pescar de oameni ai fost sfinţit de Ziditorul tuturor,
Pe toţi scotând din marea necredinţei la liman mântuitor,
Nu mă trece cu vederea nici pe mine, cel sărăcit de fapte bune,
Ci cu milostivire mă îndreptează la a Luminii nepătimire.

Bucură-te, luminătorul pământului românesc,
Rugător neîncetat la tronul Împăratului ceresc,
Oglinda frumuseţilor celor îngereşti,
Făclia înţelepciunii dumnezeieşti.

Slavă...

În turnul faptelor bune ajută-mă să sui pe scara pocăinţei,
Căci căzând în întunericul patimii sunt străin de roadele credinţei,
Cu lumina darului Tău călăuzeşte-mă la limanul cel ceresc,
Ca să laud milostivirea Ta, aducând prinosul gândului duhovnicesc.

Şi acum...

Mă înspăimânt de înălţimea slavei Tale celei dumnezeieşti,
Căci doar Tu Te-ai făcut sălaş Cuvântului şi Vas al tainelor cereşti,
Pe Tine Te laudă îngerii şi oamenii cu nădejde aleargă la Tine,
Potoleşte întristarea sufletelor celor ce bolesc în pătimire.

IV.

Fost-ai mai înainte ucenic iubit al celui răsărit din cea stearpă,
Apoi ai urmat Cuvântului, ridicând lumea din robia întunecată,
Cu razele rugăciunilor tale luminează inima mea nesimţitoare,
Ca înţelegând cele dumnezeieşti, să aduc Stăpânului dreaptă închinare.

Cu inima te veseleai, văzând minunile lucrate de Hristos în popor,
Şi ai săltat văzând cum ţi se pleacă duhurile prin cuvânt mântuitor,
Fericit eşti Apostole, că numele Tău s-a scris în cer pe piatra Vieţii,
La judecată fii şi nouă apărător, ca să ne izbăvim din groapa morţii.

Bucură-te, podoabă ce străluceşte în cununa Sfinţilor,
Plinitorul testamentului iubirii dăruit Părinţilor,
Pecete nestricată a răbdării jertfitoare,
Rugător neîncetat pentru a noastră luminare.

Slavă...

Cuvinte, în cartea vieţii mă scrie şi pe mine, cel rătăcit,
Căci prin hăţişurile patimilor umblând, sunt de virtute lipsit,
Nu am inimă înfrântă şi spre păcatele mele niciodată nu privesc,
Şi încă fiind străin de umilinţă pe meleagurile patimilor pribegesc.

Şi acum...

Frumuseţea prea dorită a Apostolilor eşti şi Cununa mucenicilor,
În râurile rugăciunilor Tale spală-ne şi pe noi spre a dobândi curăţia Sfinţilor,
Cu suflarea rugăciunii Tale înviază sufletele noastre amorţite de păcat,
Şi ne împodobeşte mintea cu gândul pocăinţei în chip minunat.

V.
Cu penelul rugăciunii ai scris slovele Cuvântului în inima ta,
Şi cu înţelepciune L-ai propovăduit, înfruntând ispita grea,
Ca unul ce ai luminat lumea cu ale tale învăţături dumnezeieşti,
Ajută-ne şi pe noi să ţinem poruncile Domnului, săvârşind cele duhovniceşti.

Din adâncul răutăţii scoate-mă pe mine, cel ce am alunecat în păcat,
Întinde-mi toiagul Cuvântului şi mă luminează a urma pe Împărat,
Ca unul ce ai răspuns mai întâi chemării Sale dumnezeieşti,
Şi te-ai făcut Apostol al Domnului şi moştenitor al celor cereşti.

Bucură-te, cămara cea însufleţită a Cuvântului,
Lumină a rugăciunii prin aprinderea făcliei gândului,
Poartă cerească prin care intrăm la Hristos,
Cheie a rugăciunii cu gând luminos.

Slavă...

Întăreşte-ne Stăpâne, a călători smerit pe calea vieţii,
Căci vântul multor ispite ne trage spre prăpastia morţii,
Înconjoară-ne cu îngerii Tăi şi cu rugăciunile Apostolilor iubiţi,
Ca bine săvârşind călătoria să fim număraţi în ceata celor Sfinţi.

Şi acum...

Flori de rugăciuni aducem Ţie, mărturisind neputinţele noastre,
Iar Tu ca O Milostvă dăruieşte-ne mireasma gândurilor luminoase,
Roagă-Te împreună cu Apostolii să ni se dea nouă iertare păcatelor,
Şi întăreşte-ne pe piatra pocăinţei, ca să se slăbească lucrarea patimilor.

VI.

Împreună cu mucenicii eşti socotit, ca cel ce ai răbdat dureri cumplite,
Dar îndreptându-ţi gândul spre Hristos, ai voit a urma cele smerite,
Urmat-ai până la sfârşit Celui Ce pentru noi S-a răstignit,
Şi aducându-te lui jertfă curată, pe vrăjmaş ai nimicit.

Ca pe o piatră după asemănarea Pietrei vieţii din praştia Duhului fost-ai trimis,
Şi ai sfărâmat idolii lumii, propovăduind la toate neamurile pe Cel Răstignit,
Stâncă a răbdării te-ai arătat, neclătinată de viforul ispitelor răutăţii,
Iar acum te odihneşti la limanul bucuriei, luând cununa dreptăţii.

Bucură-te, lucrător neîncetat în via poruncilor dumnezeieşti,
Solitor la Hristos pentru ridicarea noastră din patimile trupeşti,
Săgeată a Înţelepciunii, nimicind cugetele înşelăciunii,
Nor luminos strălucind pe cerul Treimii.

Slavă...

Pe Tine Te slăvim, căci prin Tine am văzut lumina vieţii,
Pe Tine Te lăudăm, măcar că suntem lipsiţi de faptele dreptăţii,
Cu rugăciunile Apostolului Tău, îndreptează gândurile inimii noastre
Pe cărările pocăinţei celei aducătoare de multe daruri luminoase.

Şi acum...

Pe cărările pocăinţei mă îndreptează, ca Ceea Ce eşti Solitoarea mântuirii,
Şi doboară pe vrăjmaşii cei ce mă ispitesc cu gândurile întinăciunii,
Nu trece cu vederea pe cei ce îţi aduc daruri de rugăciuni,
Ci luminează-ne pe noi, ca Ceea Ce eşti Maica bunei povăţuiri.

VII.

În râurile rugăciunilor tale spală sufletul meu cel murdărit de păcate,
Şi din adâncurile Duhului cu undiţa minţii pescuiete nouă înţelesuri luminate,
Ca să le aducem ca hrană la masa prăznuirii tale celei dumnezeieşti,
Şi cu îngerii să săltăm în cămara rugăciunii celei cereşti.

În mreaja Cuvântului ai prins pe cei ce înotau în marea deşertăciunii,
Şi i-ai adus jertfă în focul Duhului, aşezându-i la masa Treimii,
Şi pe mine, cel scăpat în marea grijilor lumeşti mă miluieşte,
Cu undiţa Duhului trăgându-mă spre a vieţui dumnezeieşte.

Bucură-te, următorule al cărărilor Cuvântului,
Corabie înaintând prin suflarea Duhului,
Scoaterea noastră din adâncul răutăţii,
Lucrător iscsuit al faptelor dreptăţii.

Slavă...

Apostolii Tăi Doamne, ca nişte raze au împodobit pământul,
Şi au risipit întuneicul slujirii idoleşti numai cu cuvântul,
Pentru rugăciunile lor dă-ne nouă să-ţi slujim întru curăţie,
Ca să lăudăm milostivirea Ta cu adâncă şi curată veselie.

Şi acum...

Pe Tine Te laudă toată suflarea, ca pe Maica Ziditorului nostru slăvit,
Căci numai Tu ai fost aflată vrednică a purta în pântece pe Cel Mărit,
Fă să se înalţe şi în pământul inimilor noastre flori de rugăciuni,
Ca să-Ţi dăruim mireasma lor drept jertfă a bunei cinstiri.

VIII.

Cel dintâi ai auzit în cămara inimii glasul cel iubit,
Care mişcând corzile sufletului răspuns bun a slobozit,
Cu veşmântul Duhului te-ai îmbrăcat, ca un apostol sfinţit,
Şi dezlegi legăturile patimilor noastre ca un slujitor smerit.

La prăznuirea ta toată suflarea dănţuieşte minunat,
Căci eşti cel dintâi între Apostoli, ce calea Domnului ai urmat,
Iubit-ai din tinereţe fecioria şi însetai de desăvârşire,
Pentru aceasta şi te-ai învrednicit a fi chemat la păstorire.

Bucură-te, pomul cel plin de roade duhovniceşti,
Luminătorul celor ce caută cele dumnezeieşti,
Risipirea întunericului păgânătăţii,
Împreună slujitor cu următorii dreptăţii.

Slavă...

Cu cântări să slăvim pe Cel Ce este viaţa noastră,
Care a binevoit să înalţe firea noastră neputincioasă,
Prin propovăduirea Apostolilor ai risipit întunericul neştiinţei,
Şi ai tras pe toţi la înălţimea iubirii cu ancora credinţei.

Şi acum...

Gândul mi se cutremură, negăsind laudă pe măsură,
Căci ai întrecut şi cetele îngereşti întru lumină,
Pe scara milostivirii dă să-mi sui gândul neputincios,
Ca să Te laud cu credinţă ca pe Un Ocean de daruri luminos.

IX.

Ceata Apostolilor dănţuieşte astăzi la prăznuirea ta luminată,
Şi îţi împleteşte cunună de laudă cu multă iubire lucrată.
Nu ne trece cu vederea pe noi, cei ce te cinstim,
Ci sub umra rugii tale dă-ne să ne smerim.

Ca într-o carte a Vieţii ai scris în sufletul tău mărturisirea iubirii,
Şi ai ruşinat pe cei care se închinau idolilor pătimirii,
Luminează sufletul nostru spre vederea tainelor duhovniceşti,
Ca să te cinstim pe tine, izvorule al darurilor duhovniceşti.

Bucură-te, casă duhovniceacă a Înţelepciunii,
Blândeţe lucrătoare întru lumina nepătimirii,
Vasul cel de aur al darurilor Cuvântului,
Cea dintâi mlădiţă răsărită în via Cuvântului.

Slavă...

Se cutremură serafimii, învăpăiaţi de dorul nematerialnic,
Şi nu află desăvârşirea laudelor întru al lor zbor cucernic,
Pe mine, cel iubitor de cele pământeşti, mă ridică la înălţimea nepătimirii,
Ca să Te slăvesc pe Tine, Cel Ce eşti tuturor Izvor nesfârşit al luminii.

HRANA PENTRU SUFLET: CELE MAI PUTERNICE RUGACIUNI

HRANA PENTRU SUFLET: CELE MAI PUTERNICE RUGACIUNI

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata"....Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

SFÂNTUL APOSTOL ANDREI OCROTITORUL ROMÂNIEI

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI ! ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU” TINE ! NU TE MÂNIA PE NOI DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE ....

                            

                                                 Rugaciune catre Sfantul Apostol Andrei

 Aparatorule al nostru din nevoi, pentru lucrarea de multe minuni laude de multumiri aducem tie, noi nevrednicii si pacatosii. Si ca cel ce esti minunat si preamilostiv, izbaveste-ne pe noi din toate nevoile ca sa-ti cantam tie: bucura-te facatorule de minuni, Sfante Parinte Andrei. Priveste catre cei care se roaga catre tine si cu bunatate parinteasca tinde milostiva izbavire din toate nevoile, tuturor celor care canta lui Dumnezeu. Puterea cereasca umbrand duhul tau, ca dintr-un soare slobozeste sfante razele darurilor catre cei ce se ating de ele si tamaduieste pe toti cei bolnavi cu trupul sau cu sufletul.

Vifor de ispite si furtuni de nevoi invaluindu-ne pe noi, cu credinta alergam catre tine sfante ca prin rugaciunile tale sa le preschimbi pe toate in liniste. Vrand Facatorul tuturor fapturilor sa ne mantuiasca de inselaciunea dusmanilor, te-a trimis la noi ca pe un Apostol, ca prin tine sa invatam sa ne indepartam de toate inselaciunile lumii si prin viata curata sa ne apropiem de Dumnezeu.

Zid esti credinciosilor si turn neclintit tuturor celor ce se sprijina pe tine. pentru aceasta alergam noi la tine; roaga-te impreuna cu noi, pentru ca de rugaciunile tale sa se milostiveasca blandul Iisus si sa ne daruiasca iertare si dezlegare de pacate, noua, putin credinciosilor si pacatosilor. Si-acum si-n vecii vecilor, de-a pururea. Amin.

                                                   
Doamne Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis si s-a facut faptura, nu intoarce dumnezeiasca Ta fata de la noi cei pacatosi, ca sa nu vina asupra-ne mania cea groaznica si infricosatoare a durerilor, care este rodul pacatelor noastre pe care in toata ziua cu nesocotinta in chip nenumarat le savarsim. Noi suntem pacatosi si patimasi, netrebnici si plini de rautate, iar Tu esti izvorul vietii si al milostivirii; nu ne lasa, Doamne; nu trece rugaciunea noastra a pacatosilor, nici nu rasplati noua dupa nelegiuirile noastre, ci, pentru ca nu sintem vrednici a castiga prin sarguinta cea de toate zilele milostivirea Ta, daruieste-ne-o Tu, Doamne, ca un preamilostiv. Pentru rugaciunile apostolului Tau Andrei, daruieste-ne noua sanatate si viata ferita de toata rautatea. Pentru pomenirea lui cea de azi ne intareste cu darul Tau cel stapanitor, ca din adincul inimilor noastre, cu bucurie sa laudam praznuirea lui, si sa slavim preasfint numele Tau, in vecii vecilor. Amin.

CREZUL

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

Atâta ştiu despre Hristos...

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI ! ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU” TINE ! NU TE MÂNIA PE NOI DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE ....

Un om care mult timp mersese rau,s-a hotărât să se lepede de pacate..
Prietenii de pahar îl luau mereu în râs.
Unul odata îi zise
-Deci, ai luat calea bisericii?Trebuie să ştii multe despre Hristos.
Spune-mi, în ce ţară s-a născut?
-Nu ştiu.
-Câţi ani avea Maria,când a fost răstignit Iisus?
-Nu ştiu.
-Câte predici a ţinut?
-Nu ştiu.
-Stii foarte puţin şi…zici că te-ai convertit!
-Asa e.Stiu puţine despre El.
Dar uite ce ştiu sigur!
Până acu 3 ani eram un beţiv, aveam datorii mari, familia îmi era ameninţată de dezbinare,soţia şi copiii se îngrozeau când mă întorceam seara acasă.
Acum am terminat cu beţia, nu mai avem datorii, suntem o familie fericită.
Toate acestea le-a făcut Hristos pentru mine…

Celalalt a plecat ingandurat cugetatnd la situatia lui rea.
 

CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE SMIRNĂ ŞI TĂMÂIE

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI ! ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU” TINE ! NU TE MÂNIA PE NOI DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE ....

Motto: „Când va aprinde Aaron seara candelele, iar va arde

miresme (smirnă sau tămâie). Această tămâiere neîntreruptă se

va face pururea înaintea Domnului din neam în neam“

(Ieşirea30:8).

                                                                                                Preot Ioan

                            Iubiţi credincioşi,

Tămâia a fost folosită din toate timpurile şi de toate popoarele. În

America Centrală tămâia aparţine aceluiaşi simbolism ca sângele, seva

şi ploaia. Fumul de tămâie, ca şi norul, izvorăşte din spiritul sfânt. Nor

şi fum sunt două cuvinte înrudite în limbile din America Centrală. De

aici şi ritualurile celor ce aduc ploaia care înalţă spre cer nori de fum

(magie imitativă). Triburile maya quiche au folosit tămâia provenită

din copal (un copac), în toate ceremoniile lor religioase pentru a goni

spiritele rele. Cartea Chilam Balam din Chumayel spune că tămâia

este răşina cerului şi mirosul ei este atras spre mijlocul cerului. Până

în zilele noastre la triburile chorti, preoţii merg în procesiune să ardă

tămâie la miezul nopţii pentru a grăbi căderea primelor ploi. Folosirea

pipei păcii la Pieile-Roşii din America pecetluieşte o alianţă sau un

2

tratat, prin prezenţa divinităţii în urma trimiterii fumului spre

înălţimile cerului. În China antică se considera că fumul produs de

rugul funerar poartă cu sine sufletul defunctului. În ritualurile hinduse,

tămâia este legată de elementul aer despre care se spune că ar

reprezenta percepţia conştiinţei. Dacă fumul de tămâie este folosit la

modul artificial de anumite experienţe ale yoghinilor, în schimb

arderea bastonaşului parfumat serveşte mai degrabă, în metodele

budiste de meditaţie, la măsurarea timpului...

Se poate vorbi deci, de un obicei universal al tămâierii cu aceeaşi

valoare simbolică: el leagă pe om de divinitate, uneşte finitul cu

infinitul, muritorul cu cel nemuritor. Mulţi fraţi de-ai noştri, stând în

Sfânta Biserică Ortodoxă, văd cum preotul aduce Domnului mireasma

tămâiei, dar nu pricep pentru ce. De aceea, în câteva cuvinte vom

explica ce înseamnă tămâia şi ce mare folos sufletesc, ne aduce ea.

TĂMÂIA este un produs lichid, obţinut prin crestarea cojii libanului

(arbore exotic), şi care în contact cu aerul se solidifică. Termenul

tămâie îl întâlnim de două ori în Noul Testament:

1. În Evanghelia după Matei (2:11) citim că magii (craii) de la

Răsărit, călăuziţi de stea, căutau pe Pruncul Iisus şi pe Mama Lui.

Ajungând la Betleem, au căzut la picioarele Lui, I s-au închinat,

aducându-I ca daruri:

_ Aur - ca unui Împărat;

_ Tămâie - cu unui muritor;

_ Smirnă - cu unui Dumnezeu.

2. În Apocalipsă (5:8; 8:3) se vorbeşte de patru fiinţe şi douăzeci

şi patru de bărbaţi care se închină Mielului (adică lui Iisus Hristos),

având fiecare alăută şi cădelniţe de aur pline cu tămâie pe care o aduc

ca jertfă, alături de îngeri, împreună cu rugăciunile tuturor sfinţilor. Şi

tot în Apocalipsă (18:13) se arată că tămâia se comercializează pentru

utilitatea ei în cult. Grăuncioarele de tămâie puse în cădelniţă sau întro

căţuie, pe cărbuni înalţă un fum ce aduce un miros foarte plăcut ce

ne înalţă sufleteşte. Întâlnim cuvântul „tămâiere“ în expresiile:

„ceasul tămâierii“ (Luca 1:10), când « s-a arătat lui Zaharia

îngerul Domnului în dreapta altarului tămâierii » (Luca 1:11).

SMIRNA este o substanţă extrasă din scoarţa unui arbore exotic

(Stirax benzoin) care răspândeşte un miros plăcut, caracteristic. Este

întrebuinţată, ca şi tămâia, în cultul nostru ortodox.

Termenul de smirnă este folosit de trei ori în Noul Testament:

1. Magii de la Răsărit venind să se închine Pruncului Împărat

Iisus: „I-au adus Lui daruri: aur, tămâie şi smirnă“ (Matei 2:11).

2. Înainte de a fi răstignit pe cruce, Lui Iisus: „I-au dat să bea

vin amestecat cu smirnă, dar El n-a luat “ (Marcu 15:23).

3. Trupul lui Iisus mort, coborât de pe cruce, a fost

îmbălsămat cu „amestecul de smirnă şi aloe“ (Ioan 19:39) adus de

Nicodim.

CĂDELNIŢA este un mic recipient de metal, legat cu trei

lănţişoare care se unesc în partea de sus într-un mâner şi este folosită

la tămâierile prevăzute de tipic. Folosirea cădelniţei şi a tămâiei sau

smirnei este moştenită din cultul Vechiului Testament. Cele dintâi

cădelniţe folosite de creştini erau însă simple căţui din pământ (argilă,

ceramică) ori metal cum se mai folosesc şi astăzi în mod frecvent. O

cronică anonimă ne spune că împăratul Iustinian ar fi dăruit Bisericii

Sfânta Sofia din Bizanţ 30 de cădelniţe din aur împodobite cu pietre

scumpe. După patriarhul Gherman al Constantinopolului (secolul

VIII), cădelniţa simbolizează omenitatea Mântuitorului, focul

simbolizează divinitatea, iar fumul de tămâie simbolizează mireasma

Duhului Sfânt. Căuşul (arzătorul) căţuii, cădelniţei reprezintă

pântecele feciorelnic al Maicii Domnului, care a purtat într-însul

cărbunele cel Dumnezeiesc, Hristos. Totodată, cădelniţa aminteşte şi

de Altarul tămâierii din Cortul Mărturiei şi apoi din Templu (Evrei

9:4). Fiecare icoană se cădeşte (o tămâiem) de trei ori în numele

Sfintei Treimi.

FUMUL TǍMÂIEI închipuie rugăciunea noastră, care, dacă e

făcută cu toată evlavia, se înalţă către Dumnezeu ca fumul din jertfa

strămoşului nostru Abel, fiul lui Adam: „Şi a căutat Domnul spre

Abel şi spre darurile lui“ (Facerea 4:4).

De aceea, Psalmistul David spune atât de frumos: „SĂ SE

ÎNDREPTEZE RUGĂCIUNEA MEA, CA TĂMÂIA ÎNAINTEA

TA; RIDICAREA MÂINILOR MELE, JERTFĂ DE SEARĂ“

(Psalm 140:2). În popor se spune: „Cum e sfântul (aşa e) şi tămâia,

cum este omul aşa sunt şi faptele lui“.

Mirosul plăcut al tămâiei este asemănat în

Sfânta Scriptură cu mai multe lucruri:

► Sfântul Apostol Pavel aseamănă însăşi Jertfa

Mântuitorului cu o jertfă de tămâie, când spune că El S-a dat pe

Sine ca jertfă lui Dumnezeu: „SPRE MIROS DE BUNĂ

MIREASMĂ“ (Efeseni 5:2).

► Tămâia închipuie şi aromatele (smirna şi aloe) bine

mirositoare pe care le-a adus Nicodim pentru îngroparea

Mântuitorului (Ioan 19:39). Mirosul ei înseamnă şi buna

mireasmă a învăţăturilor creştine, pe care o aduc în lume, spre

înviorarea sufletească a oamenilor şi spre trezirea lor din păcate.

► Tot cu mireasma tămâiei este asemănată şi buna

mireasmă a darurilor pe care le dau creştinii ca ajutor Bisericii şi

preoţilor: „Un miros de bună mireasmă, bineplăcută lui

Dumnezeu“ (Filipeni 4:10-19).

► Tămâia este icoana mirosului de bună mireasmă a

rugăciunilor evlavioase şi unul dintre cele mai preţioase daruri ce

se aduc înaintea lui Dumnezeu: «Căci de la răsăritul soarelui şi

până la apusul lui, mare este numele Meu printre neamuri şi în

orice parte se aduc jertfe de tămâie pentru numele Meu şi

prinoase curate, căci mare este numele Meu între neamuri», zice

Domnul Dumnezeu (Maleahi 1:11).

► Însuşi Dumnezeu a poruncit să se ardă tămâie în Biserică,

la sfintele rugăciuni: „A aşezat jertfelnicul cel de aur în cortul

adunării, înaintea perdelei. Şi a aprins pe el tămâie mirositoare

cum poruncise Domnul lui Moise“ (Ieşirea 40:26-27). Însă nici un

dar nu este primit de Dumnezeu şi mai ales tămâia când omul nu este

împăcat cu fratele său: „Deci, dacă îţi vei aduce darul tău la altar şi

acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă

darul tău acolo, înaintea altarului, şi mergi mai întâi şi împacă-te

cu fratele tău şi apoi venind adu darul tău“ (Matei 5:23-24). Nu

este primit darul nici când omul rămâne în păcatele sale şi nu vrea să

se pocăiască şi nici când se răzvrăteşte împotriva preotului (Iuda 11).

► Proorocul Maleahi a profeţit că preoţii tuturor neamurilor

vor aduce tămâie curată lui Dumnezeu (Maleahi 1:8-12). Tămâia

curată, adusă de mâini neîngreunate de păcate este plăcută lui

Dumnezeu: „Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea

ta“. DIAVOLUL SE ÎNDEPĂRTEAZĂ când tămâiem, (de aici şi

zicala populară : „Fuge ca dracul de tămâie“) aşa cum s-a întâmplat

atunci când Tobie luând căţuia a tămâiat şi diavolul simţind mirosul

s-a depărtat (Tobit 6:17) şi MÂNIA DOMNULUI ÎNCETEAZĂ:

„Şi a zis Moise către Aaron: Ia-ţi cădelniţa, pune în ea foc de pe

jertfelnic, aruncă în ea tămâie şi du-o repede în tabără şi te roagă

pentru ei, că a ieşit mânie de la faţa lui Dumnezeu şi a început

pedepsirea poporului» (Numerii16:46). Biserica Legii celei noi are şi

ea altar („Deci, dacă îţi vei aduce darul tău la altar..“- Matei 5:23) şi

rânduială de cult ca şi cea veche.

► Aşadar, noi, creştinii, trebuie să aducem (după posibilităţi)

între altele şi daruri de tămâie sau smirnă la altar, unde preoţii le

vor folosi pentru preamărirea lui Dumnezeu. Tămâierea înseamnă

şi darul Sfântului Duh, a Cărui trimitere se cere de la Dumnezeu Tatăl.

Aceasta se vede şi din rugăciunea pe care o spun preoţii când

binecuvântează tămâia: „TĂMÂIE ÎŢI ADUCEM ŢIE,

HRISTOASE DUMNEZEUL NOSTRU, ÎNTRU MIROS DE

BUNĂ MIREASMĂ DUHOVNICEASCĂ, PE CARE PRIMINDO

ÎNTRU JERTFELNICUL TĂU CEL MAI PRESUS DE

CERURI, TRIMITE-NE NOUĂ HARUL PREA SFÂNTULUI

TĂU DUH“.

► Tămâind icoana Mântuitorului, arătăm astfel lui Dumnezeu

închinarea noastră cea mai smerită şi mai fierbinte numită

ADORARE.

► Atunci când preotul tămâiază spre icoana Maicii Domnului îi

arătăm prin aceasta o cinstire mult mai mare decât aceea arătată

Sfinţilor şi care se numeşte VENERARE.

► Când preotul tămâiază în Biserică Sfintele Icoane ale Sfinţilor

se arată prin aceasta o CINSTIRE deosebită.

► Iar când preotul tămâiază pe oamenii din Biserică sau din casa

unde face o rugăciune cere prin aceasta ca Dumnezeu să-i sfinţească

prin darul Sfântului Duh şi să-i ajute în toate necazurile şi nevoile lor.

► Tămâia este şi un dar, o jertfă adusă de noi lui Dumnezeu. Un

astfel de dar, respectiv smirnă şi tămâie, împreună cu daruri în aur, au

adus Mântuitorului, la naştere, Magii de la Răsărit (Matei 2:11). În

Noul Testament găsim scris despre Proorocul Zaharia, tatăl Sfântului

Ioan Botezătorul: „A ieşit la sorţi, după obiceiul preoţiei, să

tămâieze intrând în templul Domnului. Iar toată mulţimea

poporului, în ceasul tămâierii era afară şi se ruga“ (Luca 1:9-10).

În Apocalipsa se arată că: „cei douăzeci şi patru de bătrâni au

căzut înaintea Mielului (Iisus Hristos), având fiecare alăută şi cupe

de aur pline cu tămâie care sunt rugăciunile sfinţilor“ (Apocalipsa

5:8).

 

      Câteva mărturii ale Sfinţilor Părinţi despre tămâiere

 

SFÂNTUL IUSTIN MARTIRUL, care a murit pe la anul 167

d.Hr., ne spune că în vremea sa, jertfa Sfintei Liturghii era însoţită de

tămâieri cu bune miresme (Dialog 28, 29, 41).

SFÂNTUL CLEMENT, Episcopul Alexandriei (Pedagogul

2:8), ne spune că în Sfânta Biserică se tămâia mult pe atunci,

împlinindu-se astfel prezicerea proorocului Maleahi (Maleahi 1:8-12).

FERICITUL TERTULIAN arată că tămâia se întrebuinţa foarte

mult şi în vremea aceea; şi mai ales la îngroparea creştinilor se

aprindea multă tămâie, ca semn al rugăciunii şi al mângâierii şi

uşurării celui adormit. Tot el ne spune că tămâia alungă şi mirosurile

neplăcute din casă, aducându-ne astfel, pe lângă sănătatea sufletească

şi pe cea trupească.

SFÂNTUL IPOLIT, episcopul portului roman de la gurile

Tibrului (235), zice într-o scriere a sa că „Bisericile plâng cu multe

lacrimi, fiindcă nu li se aduc jertfe , nici tămâieri“.

În veacul al V-lea, o femeie evlavioasă lăsase la moartea

soţului ei multe daruri pentru săraci şi cumpărase multă

tămâie ca să fie adusă ca jertfă lui Dumnezeu cu prilejul

îngropării ei. Toate acestea le-a lăsat în grija unui bărbat ce se

chema Dioscur. Acesta n-a vrut să aducă jertfă tămâia lăsată,

de aceea a fost mustrat de Sfinţii Episcopi adunaţi în anul 451

în Sinodul de la Calcedon, deoarece prin canonul 3 apostolic

se arată că tămâia este o jertfă bine primită înaintea

Domnului.

                         Tămâierea în timpul Sfintei Liturghii

Tămâierea este aşa de însemnată, încât ea se face la toate

rugăciunile mai de seamă pe care le rosteşte preotul. În vremea Sfintei

Liturghii ea se face de patru ori:

1. Cea dintâi tămâiere e cea din vremea când se pregătesc

prescurea şi vinul pentru a fi prefăcute apoi în Trupul şi Sângele

Domnului. Fumul acelei tămâieri înseamnă întunericul ce s-a făcut

peste tot pământul în timpul răstignirii Domnului.

2. A doua, se face în timpul citirii Apostolului. Prin ea se arată

buna mireasmă a învăţăturilor dumnezeieşti predate nouă prin Sfinţii

Apostoli, în tot locul unde au predicat ei (2 Corinteni 2:14).

3. A treia tămâiere se face în timpul cântării „Heruvicului“.

Aceasta închipuie norii pe care va veni Fiul lui Dumnezeu după cum

zice El Însuşi: „ ŞI ATUNCI VOR VEDEA PE FIUL OMULUI

VENIND PE NORI CU PUTERE ŞI CU SLAVĂ MULTĂ“ (Luca

21:27).

4. A patra tămâiere se face la Axion, adică atunci când preotul

spune din altar: „Mai ales pe Preasfânta, Curata,

Preabinecuvântata, Mărita Stăpâna noastră de Dumnezeu

Născătoarea şi pururea Fecioară Maria“.

                                                           Iubiţi credincioşi,

La toate popoarele lumii, chiar dacă sunt necreştine, se întâlneşte

cultul tămâierii (fie că folosesc beţişoare parfumate, lemn de santal etc.) şi

iată că acum după aproape 2000 de ani de credinţă sfântă ortodoxă au

venit sectele să ne înveţe că nu este bine să tămâiem. Deşi există dovezi

biblice clare pentru tămâiat, sectanţii refuză să facă acest lucru fiindcă

crucea, apa sfinţită şi tămâia sau smirna îi arde pe diavoli şi pe slujitorii

lor. Nu vă lăsaţi amăgiţi de ei, fiindcă niciodată nu a existat o epocă

populată cu atâţia învăţători falşi ca secolele XX şi XXI, atât de bogată în

lucruri materiale, dar atât de săracă spiritual. Numai într-un singur loc

poate fi găsit izvorul adevăratei învăţături, curgând de la însuşi

Dumnezeu, nesecat de secole şi veşnic cristalin: în Sfânta Biserică

Ortodoxă. Înţelegând folosul mare şi înţelesurile adânci pe care le avem

din fapta tămâierii, să aducem şi noi ca şi magii, tămâie la sfintele

rugăciuni.

După exemplul din Biblie, să aducem şi noi jertfă înaintea Domnului

smirnă sau tămâie şi în nici-un caz răşină. Această răşină este un clei

care se culege de pe coaja molizilor şi care prin ardere scoate fum

afectând pictura Bisericii, cădelniţa, veşmintele şi plămânii celor din

Biserică. Să ne ferim ca de foc să ne afumăm casa, icoanele, şi pe toţi

ai noştri cu fumul urât de Dumnezeu şi otrăvitor al tutunului, căci

banul dat pe tutun este pâinea pe care Dumnezeu ne-a dat-o şi pe care

noi o aruncăm! Deci să ne silim şi noi să ne înmiresmăm viaţa cu

buna mireasmă a tămâierilor sfinte acum şi pururea şi în vecii

vecilor. AMIN.

BIBLIOGRAFIE: Biblia E.I.B.M.,Bucureşti, 1994; Arhimandrit Ilie Cleopa, Călăuză în

credinţa ortodoxă, Tipografia centrală Chişinău; Părintele Serafim Rose, Mai aproape de

Dumnezeu, Editura Bunavestire, Galaţi, 2003; Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti,

Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1969; Jean Chevalier, Alain Gheerbrand, Dicţionar de

simboluri, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1969.