SFÂNTUL BONIFATIE ȘI AGLAIDA

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

              

de Eliana Popa

 
Minunat lucrează Domnul! Face sfânt din păcătos,
Despre-așa minune mare vă voi povesti mai jos.
A trăit în vechea Romă o femeie patriciană...
Aglaida...cunoscută și ca mare curtezană .

 
Avea multă bogăție însă patimi și mai multe
Le hrănea din plin pe toate, fără a vrea să le înfrunte.
N-avea soț, deci nici stăpân... era liberă la fapte,
Nu se abținea defel, de la pofte desfrânate.

Însă mai avea ceva, pe lângă averi și casă,
Un bărbat ce-i era slugă, vrednică și credincioasă.
Era tânăr și frumos, el se ocupa de toate
Aglaida-l îndrăgise și-l trăgea către păcate.

Bonifatie al nostru era vrednic cât o mie,
Dar avea și două patimi....desfrânare și beție...
Altfel era om de treabă, miluia pe cei sărmani,
Ajuta pe toată lumea, se-ngrijea de cei orfani.

 
Și-l ardea în piept dorința să-și îndrepte și el viața,
Până nu ( cum zice-o vorbă)s-o găta pe mosor ața!
Avea-n suflet remușcare pentru viața lui stricată,
Suspina ades spre Domnul cu o lacrimă curată!

 
Dumnezeu știindu-i gândul și dorința de-ndreptare,
Pentru faptele lui bune, pentru sufletul lui mare,
Hotărî să îl trimită pe o cale grea, dar sfântă,
Precum ne grăieste cartea și Părinții ne cuvântă.

Era vreme de prigoană...vreme de mucenicie,
Într-o lume de păgâni și de grea idolatrie,
Când erau uciși creștinii... secerați de cel viclean,
Precum spicele de grâu cad sub seceră în lan.

 
Aglaida, într-o zi, parcă își veni în fire
Și cătând adânc în suflet se gândi la mântuire.
Și-o dorinta i se-aprinse...stând și cugetând un pic,
Să aducă-n casă, grabnic, trupul unui mucenic.

 
Se gândi că potrivit pentru-ai împlini dorința,
Bonifatie ar fi ....fiindcă-n toate-și da silința.
Iată că-l cheamă degrabă și luându-l deoparte
Îi vorbi de-a ei dorință încolțită peste noapte :

 
,, - Frate, vreau să mă opresc...destul am păcătuit,
Și tu știi că împreună multe rele-am săvârșit!
Cum vom sta la Judecată? Ce răsplată vom primi?
Cât mai stăm în grele patimi? Până moartea va veni?

Am aflat de mucenici și de-a lor putere mare!
Iar pe cei ce îi cinstesc, îi ajută spre-ndreptare..
Daca mă iubești și vrei, ai să mergi într-o cetate
Unde mulți creștini sunt duși la osândă și la moarte!

Acolo să cauți bine...să-ți învingi temeri și frici...
Fiindcă uneori păgânii, pe bani grei, vând mucenici!
Să-mi aduci aici și mie sfinte moaște de martir,
Să îi țes veșmânt din lacrimi și din flori de trandafir,

 
Să îi fac din a mea casă o biserica frumoasă,
Și să-l rog să mijlocească pentru-o mare păcătoasă! "
Bonifatie-o ascultă ...parcă nu-i vine a crede
( Și de-atâta bucurie, mai că-i vine să se-mbete!)

Dar având spre-ndeplinire o poruncă așa mare
Hotărî și el că-i timpul ca să facă o schimbare.
Pregăti călătoria luând cu el mai multe slugi,
Puse în desagi de toate. Bani și aur multe pungi,

Ca să miluie săracii ce-i va întâlni pe cale
Și să cumpere, stăpânei, prețioasele odoare.
Însă când ieși din casă, pregătit fiind de drum,
Se-ndreptă spre Aglaida să-și ia omul rămas bun :

 
,, - Iată, plec! Dar ce voi face daca nu găsesc nimic?
Nici un trup sfințit cu sânge, nici un os de mucenic?
Dacă-n loc de sfinte moaște ...(și-aici râde copios)
Ți-or aduce trupul meu chinuit pentru Hristos ?

Îl primești cu mare cinste si cu flori de trandafir,
Dacă sluga ta cea dragă, va muri ca un martir?"
Aglaida-i râde-n față: ,, - Tu? Să mori pentru Hristos?
Bețivan și desfrânat! Fă-te, frate, serios!

Ia aminte și nu râde, curățește-te de patimi
Și pe drumul ce pornești, roagă-te cu sârg și lacrimi!
Câte rele-ai săvârșit, rana lor deloc nu frige ?
Iar de-acele sfinte moaște, fă-te vrednic a le-atinge!"

Bonifatie primește vorba ei, precum o palmă
Își dă seama de-a lui stare și de-a sufletului rană.
Și pe drumul ce-l străbate miluiește tot săracii
Tine post, se roagă-n taină de se sperie toți dracii!

 
Și ajungând într-o cetate, cea cu numele de Tars,
O dorință arzătoare ca un jar în piept i-a ars
Auzise că acolo e prigoana cea mai mare
Cad creștinii morți în chinuri ...și li-i moartea sărbătoare.

 
Își lăsă atunci toți robii să-l aștepte la un han.
Și plecă spre locul unde, moartea secera ca-n lan.
Ce văzu! O, Doamne, Sfinte! Multe trupuri de martiri
Prinși în lanțuri și în cuie, răbdând chin și biciuiri!

 
Spânzurați cu capu-n jos, puși în foc și în cuptoare
Și slăvind în chin pe Domnul, fac din moarte sărbătoare.
Bonifatie, uimit, fu cuprins de o sfântă râvnă
Și se duse lângă dânșii, înfruntând păgâna turmă.

 
Le mai ostoia durerea, îi îmbrățișa pe unii
Fără teama și slăvindu-L pe Hristos în văzul lumii.
Și mulțimea se-ntreba cine e? De unde vine?
Fremăta strigând la el și întreaga soldățime.

 
Și atunci judecătorul porunci să fie-adus!
A fost luat și dus la dânsul mai cu voie, mai pe sus.
,, - Cine ești, de-ai îndrăzneala să le ostoiești din chin ? "
,, - Bonifatie mă cheamă! Și sunt tot ca ei, creștin!"

,, - De nu vrei să dau poruncă să te bată ca pe ei,
Leapădă-te de Hristos, și-adu jertfă pentru zei!
Te voi pune-atunci în cinste și-ți voi da dregătorie
Și tot ceea ce-ți dorești, după pofta ta să fie!"

,, - Nu vreau să jertfesc la idoli căci destul am fost păgân,
Și pun trupul meu drept jertfa pentru singuru-mi Stăpân!
Zeii voștri sunt minciună, pietre îmbrăcate-n aur,
Eu mă-nchin lui Dumnezeu, Cel ce e al lumii Faur! "

Mâniindu-se păgânul, pe plăcutul lui Hristos,
La osândă îl trimise și-l legă cu capu-n jos.
Bicele cu plumb loviră pân' la os mușcând din el,
Trupul lui doar răni și sânge rupt cu ghiare de oțel!

Însă se-ntărea cu ruga și în tot calvarul său,
Se ruga pentru călăi și slăvea pe Dumnezeu.
Mult l-au chinuit călăii adâncindu-i suferința,
Însă mulți dintre păgâni, pe loc, și-au schimbat credința.

 
Și văzând judecătorul că nicicum nu-i vin de hac,
Poruncește la călăi să îi taie sfântu-i cap.
Și atunci minune mare, când aceștia l-au răpus,
Sânge-amestecat cu lapte in șuvoi din trup i-a curs!

Trupul lui sfințit în sânge și în chinurile morții,
A fost dus și aruncat lângă porțile cetății!
Și-n tot timpu-n care sfântul jertfă Domnului s-a dat
Robii lui rămași la han îl credeau prin crâșme beat.

 
Dar văzând că nu mai vine, sfinte moaște ca să cate ,
L-au tot căutat o vreme prin a Tarsului cetate.
Până unul din aceia, ce-au văzut cumplitu-i chin,
Le-a spus toată întâmplarea și cum a murit creștin.

 
Parca nu voiau a crede...însă omul i-a condus,
Până-n locul unde sfântul mort, sub pază, era pus!
Cu multi bani l-au cumpărat, cu greu l-au vândut păgânii,
L-au spălat, l-au pus în raclă și-au pornit să-l dea stăpânii.

 
Și în vremea-n care robii se-ntorceau cu el spre casă,
Aglaidei se vestește despre jertfa lui frumoasa.
Îngerul lui Dumnezeu i se-arată și-i vorbește :
, - Pregătește-te că iată, Bonifatie sosește!

Vine acela ce-a fost slugă, însă vine ca stăpân,
Să-l primești cu mare cinste că ni-i frate-n cer, acum..
Vei avea și tu la Domnul, rugător cum ți-ai dorit,
Călăuză-n viața asta și în clipa de sfârșit. "

Aglaida se trezește, strânge preoți...un sobor,
Și cu mare evlavie...cu cel mai fierbinte dor,
Îl întâmpină plângând cu cereasca bucurie,
Parcă nu-i vine a crede...dragul ei! Chiar el să fie?

Mucenic în acea raclă, cum i-a spus râzând atunci.
,, - Gata! își zise Aglaida! Ca o proasta stai și plângi.
De acum voi lăsa toate, voi da totul la sărmani,
Voi trăi în post și-n lacrimi, fară case, fără bani,

 
Pentru sfântul meu prieten voi zidi în satul meu
O biserică frumoasă...și cu el voi fi și eu.
Și voi cere lui Hristos, la sfârșitul vieții mele,
Să-mi fii călăuzitor printre vămi și locuri rele! "

Aglaida a trăit, încă paișpe ani si-un pic,
Doar în post și-n rugăciune...nu i-a trebuit nimic!
O biserică frumoasă pentru sfânt a ridicat,
Lângă racla lui, cu lacrimi, a vegheat și s-a rugat.

 
Iar în ceasul adormirii a primit și ea cunună
Și slăvesc în rai pe Domnul, tot ținându-se de mână!

Inainte-prăznuirea Întâmpinării Domnului nostru Iisus Hristos.

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

          Întru această zi, învăţătură la înainte-prăznuirea Întâmpinării Domnului nostru Iisus Hristos.

Să ştiţi, iubiţilor, că în această zi este înainte-prăznuirea aducerii la templul din Ierusalim a Domnului nostru Iisus Hristos, la patruzeci de zile de la naşterea Sa. După legea lui Moise, ducerea aceasta la templu, la 40 de zile de la naştere, avea o îndoită însemnătate: mai întâi, mama copilului, la această dată, era datoare să aducă jertfă, pentru curăţirea ei, de toate sângerările de la naşterea pruncului. Iar, în al doilea rând, după aceeaşi lege, la 40 de zile de la naştere, mama unui copil de parte bărbătească, dacă copilul era întâiul ei născut, trebuia să-şi aducă la templu copilul, ca să plătească un preţ şi să-şi răscumpere copilul, pentru că orice copil întâi-născut de parte bărbătească, era socotit partea lui Dumnezeu, după Lege. Deci, acestor rânduieli ale Legii vechi se supun şi Maica Domnului şi Dreptul Iosif, ducând la templu pe Iisus, la 40 de zile de la naşterea Sa. Şi împlinind Legea, supunându-Se adică Legii, în numele tuturor, Mântuitorul Iisus Se face liber în faţa Legii, şi Se pregăteşte, astfel, să lucreze ca Mântuitor al lumii, din mijlocul poporului şi în numele tuturor popoarelor din lume, slobozind pe oameni dintr-o robie mult mai grea, din robia păcatului, robie din care Legea veche, însăşi, nu putea să elibereze pe oameni. Şi puterea aceasta nouă de mântuire, mai tare decât Legea, este puterea jertfei Mântuitorului Iisus pe Cruce, pentru a împăca pe oameni cu Dumnezeu, credinţa în jertfa de mântuire a lui Iisus Domnul şi în fapte bune, făcute de noi împreună cu El.

Aceasta este vestea cea bună pe care ne-o spune cântarea bătrânului Simeon, ca şi mărturisirea Proorociţei Ana, şi, pe care o auzim în zilele acestea din Sfânta Evanghelie. Că, luând Pruncul dumnezeiesc în braţe, luminat de Duhul Sfânt, bătrânul zice: "Acum slobozeşte cu pace pe robul Tău Stăpâne, căci văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai pregătit-o înaintea tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel”. Iisus Hristos este aşadar puterea cea mare de mântuire a lui Dumnezeu în lume, El este lumina tuturor neamurilor, El este slava lui Israel şi a celui vechi şi a celui nou. Drept aceea, rogu-vă pe voi, să tăiem de la noi gândurile cele necuvioase şi, ca o pavăză luând credinţa, să ne întărim împotriva înşelăciunii celei fără de Dumnezeu. Ca să nu ne arătăm, prin lucrurile cele rele, luptându-ne cu Domnul, ca Irod, ci, mai vârtos, să fim chiar ajutători lui Dumnezeu, iubindu-L pe El din toată inima noastră şi pe aproapele ca pe noi înşine, precum a zis Domnul. Şi ştim cine sunt cei apropiaţi ai noştri ! Oare nu sunt aceştia, cu care facem milă, adică surzii, şchiopii, flămânzii, străinii, pe care Domnul I-a numit fraţi ai Săi? Că, dacă vom face milă cu aceştia, apoi aceştia ne vor deschide nouă uşile Raiului şi, fără de înfruntare, ne vor duce înăuntru, în patria noastră, dacă zgârcenia noastră nu ne va închide afară. Că, Însuşi Domnul, chemându-ne pe noi întru acea Împărăţie, zice: "Fiţi milostivi, că şi Tatăl vostru cel ceresc, milostiv este !” Fiţi fii ai Celui Preaînalt şi părtaşi ai Împărăţiei. Vedeţi, deci, cum Dumnezeu pe cei milostivi, fii ai Săi îi numeşte. Drept aceea, ascultând sfintele Lui cuvinte, să le scriem în inimile noastre, ca să-L auzim pe El grăindu-ne: "Veniti, binecuvântaţii Părintelui Meu, de moşteniţi Împărăţia cea gătită vouă de la alcătuirea lumii!” Acestei Împăraţii, moştenitori dorind a ne face, slăvim pe Preasfânta Treime, pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh ! Amin.