Nădejdia se naște din credința cea adevărată

Ai păcătuit? Nu-ţi cer nimic altceva decât aceasta: intră în biserică şi spune-I cu pocăinţă lui Dumnezeu: "Am păcătuit". citat din Sfântul Ioan Gură de Aur

Nădejdia este virtutea care se naşte din credinţa adevărată în Dumnezeu aşa cum copacul odrăslește din rădăcina sa. În viaţa creştinului, nădejdia coexistă cu două virtuţi: credinţa şi dragostea. Sfântul Apostol Pavel spune:”și acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdia şi dragostea” (Corinteni 13.13). Există mai multe mijloace prin care se garantează nădejdia creştină: rugăciunea cea deasă, mărturisirea cea sinceră a păcatelor, citirea deasă a cuvântului lui Dumnezeu şi mai ales împărtăşirea cât mai deasă cu de-viaţă-făcătoarele Taine, cu Trupul şi Sângele Lui Hristos.
Oamenii sunt ceea ce ştim că se află în ei. În unii se află bucurie  sau durere, în unii se află nădejdie sau deznădejdie, în unii se află lumină sau întuneric. Încă de la naştere fiecare om are talanţii daţi de Dumnezeu pe care trebuie să-i îmulțească şi pe care la sfârşitul vieţii, Dumnezeu îi va cere înapoi. Ne naştem, creştem şi fiecare trebuie să dea înapoi talanţii îmulțiți. Trecutul îl ştim, prezentul îl simţim şi trăim cu amintirile trecute. Viitorul îl construim în funcţie de nevoințele pe care le avem în prezent. Nădejdia este cea care uneşte ca o punte prezentul de viitor. Ea aduce ca un binoclu evenimentele viitoare mai aproape de prezent. Fiecare om îşi pune nădejdia în ceva. Unii îşi pun nadejdia în bani  şi averi, unii îşi pun nadejdia în oameni, iar unii şi-o pun în Dumnezeu. El este cel care nu ne va dezamăgii niciodată. Nădejdia în Dumnezeu este precum spune Sfântul apostol Pavel ca o ancoră tare. Fără de nădejdie ne putem scufunda în marea acestei vieţi din cauza valurilor provocate de furtuna păcatelor  ,a suferinţelor şi a tristeţilor.Vânturile vieții adică grijile cumlite, necazurile de tot felul ne fac să ne temem, să avem mai puțină credință și îndrăzneală la Dumnezeu și ne fac să ne scufundăm în apa …disperării.Ca să nu fim înghiţiţi de valuri trebuie să aruncăm această ancoră tare şi să ne salvăm sufletele. Precum ancora păzeşte corabia că să nu se scufunde aşa şi nădejdia fereşte sufletul de înecare ,cu deosebirea că ancora se agaţă de fundul mării iar nădejdia se agaţă de porţile cele cereşti. Vorbind despre nădejdie trebuie să scoatem la lumină şi cuvintele Sfântului apostol Petru care odinioară s-a afundat în mare şi s-a speriat pentru a nu fi scufundat :”Pentru aceea încingând mijloacele cugetului vostru, treziţi-vă, nădăjduiţi desăvârşit în harul care se aduce vouă prin descoperirea lui Iisus Hristos” (Petru 1.13).Când ne scufundăm în marea vieții ,când suntem deznădăjduiți să strigăm ca Sfântul Petru ”Doamne mântuiește-mă!” El este nădejdia adevăratului creştin. Cu cât viaţa cuiva este mai curată şi mai apropiată de voia lui Dumnezeu cu atât şi nadejdia lui este mai sigură. Credinţa este temelia nădejii. Omul care nădăjduieşte în Domnul este binecuvântat.”Binecuvântat să fie omul care nădăjduieşte în Domnul şi a cărui nadejdie este Domnul, deoarece acesta va fi ca pomul sădit lângă ape, care-şi întinde rădăcinile pe lângă râu şi nu ştie când vine arşiţa; frunzele lui sunt verzi, la timp de secetă nu se teme şi nu încetează a rodi” (Ieremia 17.7)
Plugarul în nădejdia unei culturi mai bune seamănă seminţe în ogorul său,  iar tinerii cu nădejdie păşesc în viaţă. Nădejdia înaripează sufletul cu o vie dorire către Dumnezeu. Moise încrezându-se în Dumnezeu a despicat în două Marea Roşie (Ies.24.21); iar prorocul Ilie a făcut să cadă ploaie după o secetă de trei ani şi şase luni.
Rostind cuvântul nădejdie ,trebuie să ne amintim de evanghelia slăbănogului de la Vitezda care de 38 de ani aștepta mişcarea apei pentru a se vindeca. Şi până la urmă aşa a fost. Domnul l-a vindecat văzând credinţa şi nadejdia lui. Un exemplu al nădejdii sunt locuitorii cetăţii Ninive care deşi fuseseră anunţaţi că cetatea lor va fi distrusă, ei nu au deznădăjduit, ci s-au întors din căile lor rele, au postit şi s-au rugat Domnului, iar El văzând pocăinţa lor i-a iertat. Deznădejdia este pierdearea încrederii în Dumnezeu, reprezentând unul dintre păcatele împotriva Duhului Sfânt. Omul poate ajunge la deznădejdie din cauza păcatelor şi atunci când crede că nu mai are nici un rost pe pământ. Unii oameni cred că păcatele lor sunt cele mai grele şi că Dumnezeu nu-i va ierta niciodată. De aceea unii refuză să se mai întoarcă pe calea cea bună , se îndepărtează de duhovnic şi de biserică.
 Trebuie să ştim că Dumnezeu ne iubeşte pe toţi şi că el ne aşteaptă ca pe fiul risipitor şi ca pe oaia cea pierdută. El are milostivire faţă de mulţimea păcatelor noastre.”Dumnezeu este Cel ce îndreptează” (Români 8.33)   Dumnezeu se întreabă” oare cei care cad nu se mai scoală şi cei care rătăcesc drumul nu se mai întorc?”(Ieremia 8.4). Sfântul Ioan Gură de Aur spunea că ”pe cel care a căzut în păcat, deznădejdia nu-l lasă să se ridice” iar Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ spune că “deznădejdia este moartea duhovnicească”. Prin nădejdie şi muncă omul poate lupta împotriva deznădejdii. Este important să ne ocupăm timpul într-un mod cât mai folositor atât pentru noi cât şi pentru cei de lângă noi. Putem picta, croşta, scrie, cânta, putem vizita pe cineva drag etc.. Oricât ar dura viața noastră să nu deznădăjduim. Nădăjduind în Domnul şi cunoscând marea lui iubire faţă de oameni , să ne îndepărtăm de tot răul, de toate păcatele noastre şi să mergem pe calea cea dreapta a virtuţiilor. 

Apopei Roxana