miercuri, 28 mai 2025

... NECAZURILE, SUNT HAR ȘI DAR DE LA DUMNEZEU! DOAMNE, CUM SĂ TREC PRIN ACESTE ÎNCERCĂRI FĂRĂ SĂ MÂHNESC HARUL TĂU? ...

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".



🙏🏽 Bucuria mea, iată un cuvânt minunat și cât se poate de adevărat, lăsat nouă de Sfântul Părinte, Teofan Zăvorâtul: "Domnul Dumnezeu, dăruiește Harul, dar El vrea ca omul să-L caute și să dorească a-L primi, închinându-se cu toate ale sale lui Dumnezeu." Sfântul Părinte, Siluan Athonitul, grăiește așa: "Cel care poartă în sine pacea Sfântului Duh, o revarsă și asupra celorlalți, iar cine poartă în sine un duh rău, îl revarsă și asupra celorlalți. Sfinţii ascultă rugăciunile noastre şi primesc de la Dumnezeu puterea de a ne ajuta. Aceasta o ştie tot neamul cel creştinesc ortodox.” De aceea, să urmăm sfatul duhovnicesc al Sfântului Părinte, Arsenie Boca: "Când te scoli dimineaţa din somn, gândeşte-te că Dumnezeu îţi dă ziua, pe care n-ai fi putut să ţi-o dai singur, şi pune deoparte prima oră sau măcar un sfert de oră din ziua ce ţi s-a dat şi adu-o drept jertfă lui Dumnezeu într-o rugăciune de mulţumire şi de cerere bună. Cu cât vei face mai cu osârdie acest lucru, cu atât mai mult îţi vei sfinţi ziua, cu atât mai puternic te vei îngrădi în faţa ispitelor pe care le întâmpini în decursul zilei". Cât de minunat zice și Sfântul Părinte, Ioan Gură de Aur: "Când vine Duhul Sfânt, cele din noroi (inimile noastre de ­tină) le face aur. Iar Sfântul Părinte, Zaharia Zaharou, spune așa: "Atunci când trecem printr-o încercare, nu este deloc înțelept să-L întrebăm pe Dumnezeu "Doamne, de ce mi-ai dat această încercare?" ÎNȚELEPCIUNEA, constă în a întreba nu "DE CE?", ci "CUM?" - "CUM SĂ TREC PRIN ACEASTĂ ÎNCERCARE FĂRĂ SĂ MÂHNESC HARUL TĂU?" Așadar, să urmăm cuvântul Sfântului Părinte, Efrem Filotheiul, în care spune: "Când aveţi un necaz, o ispită, o supărare sufletească, economică, trupească, fie că-i boală, fie ispită sau orice alt rău, îngenuncheaţi şi rugaţi-vă să se facă voia lui Dumnezeu şi nu a voastră… Domnul, Care a îngăduit ispita, îi dă totodată omului şi mijlocul prin care să o depăşească". Sfântul Părinte, Isaac Sirul, ne îndeamnă așa: "Întinde haina ta peste cel ce a greşit şi acoperă-l. Şi dacă nu poţi lua asupra ta greşelile lui şi nu poţi primi certarea şi ruşinea în locul lui, rabdă-l măcar şi nu-l ruşina…". Cu privire la rostul necazurilor care vin asupra noastră, ne luminează Sfântul Părinte, Iosif Isihastul: "Deoarece numai atunci trimite Domnul necazuri, când omul face voia Lui. Întrucât necazurile sunt Har și dar de la Dumnezeu. Așadar, fără să vreți, mărturisiți că sunteți copii aleși ai lui Dumnezeu. Deoarece „Domnul îl ceartă pe cel pe care îl iubește și, ca un Părinte, pedepsește pe feciorul care Îi este drag”. Îndrăznește, deci, și mai degrabă bucură-te, că mult te iubește Domnul! Nu te întrista!"
 
🙏🏽 Har, milă și pace sufletului tău de la Iisus Hristos, al nostru Mântuitor și Dumnezeu!

                                                                                                   Amin și Aliluia!
                                                                                                  Preot Ioan 🛎️.

sâmbătă, 24 mai 2025

A FI MIRONOSIȚĂ ÎN ZIUA DE AZI..

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".




Mi s-a pus întrebarea într-un comentariu pe Facebook: "Ce înseamnă cuvântul "mironosiță"?" Pentru că eu mă refeream la Duminica trecută, care a fost dedicată Sfintelor Femei Mironosițe. Găsesc potrivit să răspund la această întrebare, ca să înțeleagă mai multe cititoare de pe pagina mea sensul Sfintei Duminici care tocmai a trecut.

Ceea ce este important de înțeles este faptul că femeile mironosițe sunt modele de urmat în toate epocile istoriei de către femeile creștine. Ele nu sunt niște simple "curiozități" din muzee. Nu studiem despre ele așa cum studiem vestimentația femeilor antichității, modul în care își aranjau părul nobilele romane, sau tipul de agrafe folosite de cetățenele vechii Atene pentru prinderea rochiilor.. Nu. Femeile mironosițe sunt modele DE STUDIAT ȘI DE URMAT! De studiat, pentru că, după exprimarea Sfântului Apostol Pavel, "credința vine prin auzire, iar auzirea, din cuvântul lui Dumnezeu". Dacă nu cercetăm Scripturile, de unde vom cunoaște aceste minunate femei? Apoi romanii spuneau că "cel ce nu cunoaște, nu are nici o dorință". Așadar, sunt convins că multe doamne, sau domnișoare, sau chiar fetițe, vor râvni felul de viețuire al Femeilor Mironosițe, dorind asemănarea cu ele, după ce vor fi citit cu atenție viața lor.

Femeile Mironosițe sunt modele de urmat pentru partea feminină de toate vârstele. Erau femei de condiție socială destul de modestă. Aveau vieți diferite și locuiau în zone ale Palestinei diferite. Majoritatea veneau din Galileea, dar le avem și pe surorile Marta și Maria din Betania, din zona Iudeei. Din rândul Mironosițelor fac parte femeile pe care le pomenește Sfântul Evanghelist Luca: " Și după aceea Iisus umbla prin cetăți și prin sate, propovăduind și binevestind Împărăția lui Dumnezeu, și cei doisprezece erau cu El. Și unele femei care fuseseră vindecate de duhuri rele și de boli: Maria Magdalena, din care ieșiseră șapte demoni, și Ioana, femeia lui Huza, un iconom al lui Irod, și Suzana și multe altele care le slujeau din avutul lor" (Luca 8;1-3). Iată deci că din categoria Mironosițelor nu fac parte doar acele femei care au asistat la Răstignirea Domnului și care L-au văzut apoi înviat, ci toate acele femei care au fost alături de Domnul timp de trei ani de zile, urmându-L, ascultându-I cu drag cuvintele, punând la dispoziția Domnului și a ucenicilor Săi o parte din agoniseala lor, ca să nu le lipsească nimic din cele necesare. Este drept că majoritatea dintre aceste femei au fost alături de Domnul Hristos și în Pătimirea Sa, dar dacă vreuna nu s-a aflat la Ierusalim în acele zile, nu i se poate șterge cinstea de a fi chemată "mironosiță".

Vedem din textul de mai sus că majoritatea femeilor avuseseră probleme grave înainte de a-L cunoaște pe Domnul. Ni se spune că din multe dintre ele Hristos izgonise demonii, eliberându-le din robia Satanei. De bucurie apoi, ele nu L-au mai părăsit pe Domnul.. Oare câte femei din zilele noastre nu au fost miluite de Bunul nostru Mântuitor? Oare pe câte nu le-a curățit El de patimi, dezlegându-le prin mâinile preoților Săi? Oare din câte nu a scos El demoni, știind că orice păcat care înrobește omul este de fapt un demon înfricoșător?.. Câte din aceste femei Îl urmează pe Cel ce le-a vindecat și le-a eliberat? Câte I-au închinat Domnului nu bănuțul lor, ci mințile și inimile?.. Câte au lăsat lumea, nu ieșind din ea, ci părăsind-i apucăturile cele păcătoase, urmându-I prin credință Domnului Hristos?..
Dintre mironosițe, una este pomenită de Luca în mod special. Despre Maria Magdalena ce ne spune Evanghelistul? Că scosese Domnul din ea "șapte duhuri". Ne spun Sfinții că fusese desfrânată mare Maria.. Sălaș de demoni. Dar când Îl cunoaște pe Domnul, ea Îl iubește din toată inima, iar El o eliberează, o curăță, o sfințește. Întâlnirea cu Hristos a provocat un cutremur în ființa Mariei. Hristos o transformă, o face.. ALTA. Maria devine model de sfințenie, întruchipare a curăției cuviincioase și pline de smerenie! Spuneți-mi mie, frumoase domnișoare, s-a produs în voi cutremurul acesta? De ce nu părăsiți obiceiurile desfrânate, dacă L-ați cunoscut pe Domnul? De ce umblați după "trendul" desfrânat al zilelor noastre? Învățați de la mironosița Maria: ea prin patimi fusese înrobită nu de unul, ci de șapte diavoli, dar a cunoscut importanța libertății și a înțeles că numai ținându-se strâns de Eliberatorul ei, această libertate avea să fie durabilă. Cum spune Mântuitorul: fără El, duhul necurat ia alte șapte duhuri, mai rele decât el, și se întorc la om, robindu-l în mod și mai tiranic! Încercați, tinere fete, să vă apărați de patimi, ca să nu ajungeți să tânjiți după libertate precum Maria! Căci eu nu văd în voi decât graba de a vă lăsa înrobite cât mai curând de către diavoli! Mai mult, chiar mamele voastre vă împing spre desfrânare de multe ori, în loc să vă păstreze fecioria ca pe o floare minunată ce Îi place lui Dumnezeu! Am auzit de multe ori: "Las-o, să se distreze, să nu mă urmeze pe mine, căci la ce mi-a folosit mie cumințenia"?..

Femeile Mironosițe au pus la dispoziția Domnului o parte din avutul lor. Din păcate, femeile de azi au ajuns să fie înrobite de patima agonisirii în mod grosolan! Nu se mai gândește nici una că "cei ce-L caută pe Domnul, nu se vor lipsi de tot binele"! Femeia de azi a dobândit un fel de obscură înțelepciune, învățând să "ducă banul acasă", fără a mai fi atentă la metoda folosită în acest scop. Se fură, se minte, se înșeală la cântar.. Iar în privința celor posedate, feri Doamne să le scape ceva din mânuțe!! Parcă înainte femeile nu aveau familii.. Dar știau că prin bănuțul dat săracului sau Bisericii, se binecuvântează casa lor și familia lor. Mi-e rușine mie pentru cele cărora nu le este rușine! Oare nu avem nimic de învățat de la Mironosițe?!

Femeile acelea sfinte erau pline de cuvintele Domnului. La El cugetau, după El tânjeau.. Femeile de azi nici măcar în Sfintele Duminici nu se gândesc la Domnul. Dacă mama ar zice cu autoritate în casă: "Gata, mâine, toată lumea LA BISERICĂ!", oare pruncii nu ar asculta-o? Cum o ascultă când este vorba de alte lucruri? Oare soțul nu ar asculta-o? Dar când vrea haine noi, sau bijuterii, cum știe să se facă ascultată?! Are femeia armele sale, este suficient să le folosească.. Bărbatul nu refuză niciodată femeia hotărâtă! Dar azi, este femeia cea care nu mai iubește Sfânta Biserică, de aceea se duce de râpă toată familia! Căci în mâinile sale se află mântuirea familiei întregi..

Cum vor posti copiii, de nu va posti mama? Cum se vor închina copiii, de nu o vor vedea pe mămica în genunchi? Cum se vor împărtăși copiii, de nu o va lua înaintea lor mama cu lumânarea aprinsă la Sfântul Potir?

Iată, dragele mele femei tinere sau vârstnice, aveți de învățat multe de la Femeile Mironosițe.. Să vă fie ele învățătoare, să vă fie ele lumină, cu ele să vă măsurați viața de azi înainte, nu cu lumea cea rătăcită!
Ce au fost Femeile Mironosițe? Femei cărora Hristos le-a cutremurat viețile, schimbându-le. Să dea Bunul Dumnezeu și în viețile femeilor noastre creștine cutremurul cel bun, spre mântuire veșnică, amin.

Preot Sorin Croitoru, Mantova Italia

vineri, 23 mai 2025

HRISTOS S-A INALTAT!

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".




"Astazi Hristos S-a-nalțat! 
Insa nu S-a-ndepartat, 
De omul ce L-a tradat, 
Fiindca-n pragul Cerului, 
Sade Maica Domnului, 

Si se roaga ne-ncetat,
 Fiului sau Inviat,
 Se roagă cu lacrimi grele, 
Si pacatele le cerne, 
Prin sita iubirii sale

, Cerand Mila si Iertare, 
Pentru noi, Azi de-Nălțare! 
Genunchii sa ni-i plecam, 
Numai ruga s-o-naltam,
 Pan' la poala Cerului,

 Multumindu-i Domnului,
 Care cu adevarat, 
A iubit si a iertat, 
Si la Cer a inaltat, 

Pamantul greu de pacat
 Langa Hristos toti sa stam,
 Domnului sa ne-nchinam, 
Mai smeriti, an dupa an"

 (Preot Olivian).

Si atunci pentru toata aceasta iubire Sfanta a Mantuitorului nostru, te indemn: Sa fii curat, ca floarea de smochin, Sa ai taria pietrei de rubin, Sa fii model in felul cum traiesti, Pe-aproapele ca pe un frate sa-l iubesti, Sa fii model in buna cuviinta, Sa intelegi iubirea prin credinta, Sa stii prin grai a vindeca o rana, Si vei primi a Sfintilor coroana, Pe campul darniciei fii model, Din primul rod, jertfește pentru El, Ca pomul cel sadit langa izvor, Racoarea ta s-ajunga tuturor. Pastreaza al ortodoxiei legamant, Model sa fii, in rugaciune si-n cuvant. Sa ai in suflet pace si in gand, Hristos S-a Inaltat la Cer, de pe pamant!"



SLAVA LUI DUMNEZEU PENTRU TOATE!  

                                                                         Amin si Alilui!
                                                                                Preot Ioan .

BINECUVANTARE

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".



Dumnezeu si Maica Domnului sa te binecuvanteze. Har, mila si pace de la Iisus Hristos, Mantuitorul tau. Dumnezeu sa fie cu tine si nimeni nu va putea fi impotriva ta. Fereste-te de rau si sa faci binele, pe cat iti sta in putere. Asta pentru ca: "BINE FACI, BINE GASESTI!", dar mai ales pentru ca: TOT CE FACI PENTRU TINE, VA DISPARE ODATA CU PLECAREA TA LA DOMNUL, dar, TOT CE FACI PENTRU ALTII, TE VA INSOTI IN VESNICIE, IN IMPARATIA LUI DUMNEZEU. 

Asadar, este rau sa fii EGOIST (Egoismul este radacina tuturor patimilor) si este minunat sa fii ALTRUIST (sa faci binele pe cat iti sta in putere, fara sa astepti rasplata).

 Si sa nu uiti ca: CINE ARE VOINTA si DORINTA, ARE SI PUTINTA sa mearga pe CALEA CEA STRAMTA care duce in RAI. 

                                                                                                       Amin si Aliluia!
                                                                                                          Preot Ioan 🛎

joi, 22 mai 2025

MANDRIA si PAREREA DE SINE

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


Bucuria mea, sa stii ca Sfantul Cuvios Ambrozie de la Optina, zice asa: “MANDRIA si PAREREA DE SINE, sunt mai rele decat CURVIA si UCIDEREA. Aceste din urma, l-au dus pe Proorocul David la SMERENIE si la POCAINTA, iar MANDRIA si PAREREA DE SINE, l-au condus spre cadere, precum el insusi marturiseste intr-unul din psalmi: „Eu am zis, nu ma voi clatina in veac” (Psalm 29: 6). Dupa cadere, insa, spunea cu totul altceva: „Iar eu sunt vierme si nu om, ocara oamenilor si defaimarea poporului” (Psalm 21:7). Dar tu cauta smerenia si sa primesti toate fara de carteala si fara de indoiala, fiindca, zice Sfantul Siluan Athonitul: "Daca omul incepe sa murmure si spune: Aceasta n-ar trebui sa fie asa, aceasta nu e bine, nu va avea niciodata pace in suflet.” Sfantul Parinte Arsenie Boca, ne indeamna asa: “Tu roaga-te fierbinte si nu te teme de nimic, nu te infricosa de necazuri, nu te inspaimanta de napaste fiindca, rugaciunile le vor inlatura”. Roaga-te asa:
 
Doamne Dumnezeule, te rog sa-mi dai puterea ca OCHII MEI, sa vada numai partea buna din oameni, INIMA MEA, sa ierte chiar si cele mai mari pacate si sa-i iubeasca pe vrajmasi, iar SUFLETUL MEU, sa nu-si piarda niciodata credinta crestin ortodoxa! SLAVA LUI DUMNEZEU PENTRU TOATE! 

                                                                                            Amin si Aliluia!
                                                                                            Preot Ioan .


vineri, 2 mai 2025

ATUNCI CÂND HARUL ESTE PREZENT, TOATE SUNT UȘOARE! ...

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".. 




   🙏🏽 Bucuria mea, Sfântul Părinte, Ioan de Kronstadt, zice așa: "Când îl avem pe Hristos în inima noastră, în toate aflăm mulțumire: amarul ni se pare dulce, sărăcia - bogăție, foamea - îndestulare, întristarea - bucurie!

Când nu îl avem, omul este pururea nemulțumit, nimic nu îl mai face fericit: nici sănătatea, nici mâncărurile și băuturile cele mai alese, nici desfătările. Pentru ca Hristos să se sălășluiască în noi trebuie să ne ostenim să dormim mai puțin, să întâmpinăm toate cu pace, răbdare și fără duh de răutate. Căci diavolul stă neîncetat la pândă, căznindu-se să ne lege cât mai adânc sufletul cu vreun păcat ori vreo patimă și, astfel, să ne răcească față de Dumnezeu". Iar Sfântul Părinte, Iosif Isihastul, ne-a lăsat acest minunat cuvânt de învățătură: "ATUNCI CÂND HARUL ESTE PREZENT, TOATE SUNT UȘOARE! Însă câteodată, din motive de prudenţă, se retrage, şi atunci omul îşi pierde nădejdea şi râvna se micşorează şi chiar şi credinţa păleşte. Acestea sunt cele mai aspre momente ale vieţii duhovniceşti pentru că, dacă Dumnezeu nu îl susţine, omul nu rezistă... Războiul diavolesc începe şi se opune hotărârilor noastre, după caz.

 Dar scopul lui principal este să lovească credinţa şi astfel să-l facă de râs pe om, dovedindu-l trădător si lepădător. Dacă reuşeşte asta, izbândeşte rană gravă, deoarece taie bunăvoinţa şi râvna, adică capul, şi în felul acesta stăpâneşte fără efort peste tot trupul. Toate se fac pentru credinţă, dar şi credinţa le întreţine pe toate.

 Dacă se zdruncină credinţa atunci toate se clatină şi linia frontului cedează." Sfântul Părinte, Paisie Aghioritul spune așa: "Când noi, din mărime de suflet, îl facem pe Dumnezeu să Se bucure de viaţa noastră, atunci El dăruieşte cu îmbelşugare binecuvântările Sale fiilor Săi mărinimoşi în ceasul în care au trebuinţă de ele. După aceea toată viaţa trece însoţită de binecuvân­tările dumnezeieştii purtări de grijă. Ore întregi vă pot povesti întâmplări despre minunata purtare de grijă a  lui Dumnezeu".

 De aceea Sfântul Părinte, Efrem Filotheiul ne îndeamnă la rugăciune: "Rugăciunea inimii, Iisuse, Iisuse, iartă-mă, Iisuse! este cea mai puternică rugăciune pe care o putem rosti în fiecare ceas, în fiecare clipă.

 Această Rugăciune sfințește gura, sfințește aerul, sfințește locul în care a fost rostită. Rostirea numelui lui Iisus Hristos este o armă puternică împotriva duhurilor răutății "Diavolul tremură la numele lui Iisus Hristos.” Dar este nevoie ca rugăciunea să fie făcută cu multă luare aminte: “Când rugăciunea se face astfel încât cineva să înțeleagă ce a cerut, adică, să fie conștient, atunci, frica diavolului este mult mai mare.”

   🙏🏽 Har și pace sufletului tău!
                                                                                                         Preot Ioan 🛎️.

SENSUL VIETII este INSASI VIATA

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".



SENSUL VIETII este INSASI VIATA

(de Arhimandritul Pavel Papadopulos) https://biserica-casaluidumnezeu.blogspot.com/

,,Din esecul nostru de a nu trai profunzimea vietii noastre, se naste dorinta si alipirea pentru toate cele de la ,,periferia vietii”. Nu ne mai saturam de cele materiale! Noi nu mai respiram, ci FUMAM! Nu gustam, ci MANCAM! Nu vedem ce privim! Nu ne indragostim, ci NE DESFRANAM! Nu ascultam, ci TACEM cu indiferenta!

 Nu jucam hora, ci, NE CLATINAM TRUPUL! Nu ne rugam, ci SPUNEM CUVINTE! Nu lucram, ci MUNCIM! Nu ne casatorim, ci SEMNAM NISTE CONTRACTE! Nu suntem bucurosi, SUNTEM PUSI PE POANTE! Nu iubim, ci SOCIALIZAM! Nu ne pocaim, ci ,,NE MARTURISIM”. Nu ne smerim, ci JUDECAM! Vorbim despre Dumnezeu, dar, nu traim cele dumnezeiesti! Si totusi, acolo unde zici ca toate merg spre pierzare, ca ti-ai pierdut viata, vine o clipa, o scanteie, o raza de umilinta si de simtire, iar inima ta incepe sa bata din nou. 

Este atunci cand pasesti pe un drum singur, prin ploaie, fara umbrela si te desfatezi de aceasta. Este atunci cand vezi un om intr-o sala si spui “Doamne ajuta!” sau “Slavit sa fie Domnul”

. Este atunci cand vezi un cunoscut si nu te multumesti cu o strangere de mana, ci il si imbratisezi. Este atunci cand saruti mainile unui bolnav de cancer. Este atunci cand nu te temi sa spui ,,TE IUBESC” omului de langa tine, prietenului tau, colegului tau, parintilor tai, copilului tau. Este atunci cand indraznesti sa plangi pentru greseala ta. 

Este atunci cand atentionezi cu farurile pe cei ce vin din fata, ca sa nu-i prinda radarul. Este atunci cand cele mici au capatat sens in viata ta si cand te-ai eliberat de cele pe care ti le inchipuiesti ca fiind mari. Profunzimea vietii, SENSUL VIETII este INSASI VIATA, iar nu cele de la periferia ei”.

 Viata, este darul cel mai de pret de la Dumnezeu, si de aceea ,,Toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam!”, fiindca, ,,Nu conteaza decat unde pune Dumnezeu sufletele dupa ce murim!”


                                                                                                Amin si Aliluia!
                                                                                               Preot Ioan .


Translate

Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA


BIBLIA ORTODOXĂ