miercuri, 3 ianuarie 2024

O SĂRBĂTOARE-N FIECARE ZI!

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!". 


de Preot Sorin Croitoru
 
S-a dus Crăciunul, Anul Nou s-a dus,
Mai așteptăm Botezul lui Iisus,
Apoi vom continua să ne trăim
Aceleași vieți pe care ni le știm..

În orice an mă întristez la fel
Văzând că-ncet, încet uităm de El
Și ne întoarcem în cotidian
Cu-aceeași fugă oarbă după ban..

Aș vrea Crăciun în fiecare zi,
Sau Bobotează veșnic dacă-ar fi
Și n-aș mai vrea o clipă nicăieri
Fără lumina Sfintei Învieri..

O sărbătoare e un mare dar,
E-o clipă de sfințenie și har
În care bunul nostru Dumnezeu
Ne-arată cum se va trăi mereu

De vom trăi acum cu El în gând,
Luptând să nu Îl supărăm nicicând,
Dorind poruncile să-I împlinim,
Și încercând mereu să Îl slăvim.

Crăciunul, iată, a trecut de-acum
Și Anul Nou dispare-ncet în fum,
Dar noi cu Dumnezeu putem trăi
O sărbătoare-n fiecare zi!

O ZI DE SĂRBĂTOARE

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


de Preot Sorin Croitoru
 
Dacă “sărbătoare”- înseamnă
Să bagi bine “la ghiozdan”,
Își doresc “creștinii” noștri
Muuulte sărbători pe an,

Că-i atât de bun purcelul
Când e rumenit frumos,
Și-i atât de fraged mielul
Întru slava lui Hristos..

Dacă “sărbătoarea” însă
E moment duhovnicesc
Când se-înalță mintea noastră
Spre Părintele Ceresc,

Sunt convins că le-ar mai ține
O fărâmă din popor:
“Noi cu sărbătoarea noastră,
Ei cu sărbătoarea lor!”

Nu uitați că sărbătoarea..
Are un SĂRBĂTORIT!
Când ciocnim și bem pahare,
La aceasta ne-am gândit?..

Ori Îl prăznuim pe Domnul,
Ori ne prăznuim pe noi.
Într-o zi de sărbătoare
Nu e loc de amândoi!


Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA