MEDITAȚIE ÎN LUNEA CEA MARE ...14 apr. 2025

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

 

Dacă citim cu atenție pasajele evanghelice care se referă la Patimile Domnului (cele cuprinse în Denia de Joi seară) ce descoperim? Un Dumnezeu Care demonstrează o minunată umanitate! El nu vine pe pământ nici să ceară de la noi fără să ofere de la El Însuși, nici să Se ofere pe El Însuși fără să ne ceară să ne oferim la rândul nostru. Nu aș putea iubi un altfel de dumnezeu, vă spun sincer. Dumnezeul meu Se smerește, iubește, tămăduiește, mângâie, îmbărbătează, Se jertfește, rabdă, încasează, acceptă.. Totul de dragul nostru. Iar la urmă ne cere și nouă.. ce anume? Ne cere să încercăm să-L imităm!

 "Poruncă nouă dau vouă: să vă iubiți unii pe alții PRECUM EU V-AM IUBIT PE VOI". E înălțător! El a iubit și a demonstrat-o în fapte, iar acum ne cere și nouă să ne iubim între noi. Nici măcar nu ne-a cerut să-L iubim pe El, vă dați seama?.. Ne-a cerut să ne iubim noi între noi. În privința Lui ne-a cerut doar să-L ascultăm, să-I luăm în serios cuvintele, nu să-L iubim. Iar prin toate poruncile pe care ni le-a dat, sau prin toate tâlcuirile Sale noi la poruncile mai vechi ale Decalogului nu a urmărit altceva decât să ne curățe de patimi, de murdărie sufletească. Să creeze o societate pe pământ lipsită de ură, de mândrie și de răutate. Să creeze o societate în care diavolul cu vicleniile lui să nu-și mai găsească locul. O societate pe pământ care să fie o icoană a Împărăției Cerurilor. O imagine reflectată a Raiului chiar aici, în viața asta pe pământ. Gândiți-vă și dumneavoastră: dacă ar fi iubire pe pământ, dacă ar fi răbdare, îngăduință, blândețe și smerenie, nu ar fi Raiul pe pământ?! 

Vă mai amintiți satul bunicilor, vi-i mai amintiți pe bătrânii aceia de prin sate care-și dădeau la Sfânta Liturghie sărutarea păcii cu căciulile în mână?.. Eu mi-i amintesc, slavă Domnului că i-am prins. Ei bine, când intram în copilărie în satul bunicilor mei tocmai asta simțeam: că mă aflu într-o împărăție minunată, o împărăție a iubirii pe pământ. Dar de ce? Pentru că bătrânii noștri trăiau în viața lor cotidiană evanghelia lui Hristos! Ne place, oare, lumea în care trăim acum? Tehnologie, știință, progres științific, toate acestea pentru ce? Pentru o viață trăită în ură și în dispreț față de cel de lângă noi.. Prefer de un milion de ori sapa bătrânilor de odinioară decât schimbătorul de viteze al bolizilor de astăzi. Prefer de o mie de ori înapoierea tehnologică unită cu dragostea de om, decât progresul tehnologic trăit în ura față de om.

Iisus?.. Dumnezeul meu favorit! Nu că ar fi mai mulți dumnezei, o zic așa, în mod retoric. Nu L-aș da pe Hristosul meu nici pe meditativul Buddha, nici pe războinicul Mahomed, nici pe intelectualul Confucius. Cu nimeni și cu nimic nu L-aș înlocui pe Iisus Hristos, Cel Care a murit de dragul nostru, poruncindu-ne să ne iubim între noi.

Mă uit la scena Răstignirii Domnului și văd în lacrimile acelea de suferință bucuria facerii de bine. Văd în ochii aceia tumefiați cum apare bucuria.. Hai, Iisuse, încă puțin, hai că poți.. Mai rabdă puțin, căci în curând vei umple cerurile de suflete și calendarele de sfinți.. Mai rabdă, Iisuse, căci în curând păcatul meu va dispărea în sângele Tău, în curând murdăria mea sufletească se va curăți în Harul Tău, în curând mă vei îmbrăca în haină luminoasă.. Îți voi fi alături, Iisuse, toată săptămâna aceasta, Te voi însoți și Te voi îmbărbăta. Mai rabdă, Iisuse, până vineri, sâmbătă noaptea vei învia din morți.. Te iubesc, Iisuse al meu, Te iubesc..

Fiu de DUMNEZEU!

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

În cuiele care, pe cruce,
Scumpul Tău Trup L-au pironit,
Și eu, cândva, ISUSE dulce,
Cu neștiință am lovit!

Atunci când nu Te-am cunoscut,
Am fost un păcătos și eu,
La fel ca cei ce n-au crezut,
Că, Tu, ești Fiu de DUMNEZEU!

Nici eu, prin păcătoasa-mi fire,
Nu am crezut atunci în Tine,
Și nici în Sfânta Ta Iubire,
Ce ai purtat-o pentru mine!

Dar când ispitele, în cale,
Pe drumul vieții mi-au ieșit,
Mi-am amintit vorbele Tale,
Ce pentru mine le-ai rostit...

De-atunci, străbat prin valuri marea,
Fiindcă în Tine-mi pun speranța,
Și cred că, numai Tu...Ești Calea
și Adevărul...și Viața!

Și astăzi vii, adeseori,
Dureri și patimi să alini,
Mulți așteptându-Te cu flori,
Iar mai apoi, cu crengi de spini!

Și astăzi, cu un gest sublim,
Tu intri-n suflete sărace,
Întocmai ca-n Ierusalim,
Să lași și dragoste și pace!

Dar...vai...ce repede, pe rând,
Te uită mulți ce-au fost sărmani,
Și când ajung bogați, Te vând,
Pe niște amărâți de bani!

Și azi, IiSUSE, drag și dulce,
Mulți încă Te mai răstignesc,
Chiar dacă nu Te pun pe cruce,
O fac prin felul cum trăiesc!

Tu strigi și-acum, ca altădată,
Pentru bogat...pentru sărac:
Îndură-Te, iubite Tată
Și iartă-i...că nu știu ce fac!

--------------------------------------------------
Dorel Mărgan

Semnificatia fiecarei zile din Saptamana Patimilor.

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

 
                   

Iata-ne ajunsi la ultima treapta a urcusului duhovnicesc pe care Postul ne-o pune in fata: Saptamana Patimilor sau Saptamana cea Mare. In timpul ei ne reamintim si retraim ultimele zile din viata Mantuitorului, cu intreaga lor tensiune si drama launtrica, intr-o stare de sobrietate si maretie in acelasi timp, de tristete, dar si de bucurie, de pocainta, dar si de nadejde. Fiecare zi are un inteles si un mesaj foarte clar si adanc.

Primele trei zile se numesc mari si sfinte pentru ca reamintesc sensul eshatologic al Pastelui. A patra zi, joi, marcheaza cea din urma Cina a Domnului cu ucenicii Sai si tradarea lui Iuda. A cincea zi, vineri, numita si “Pastile Crucii”, este cu adevarat inceputul Pastelui (Trecere), iar sambata este ziua in care tristetea este transformata in bucurie prin omorarea mortii.

Lunea cea mare

“Iata Mirele vine in miezul noptii si fericita este sluga pe care o va afla priveghind; iar nevrednica este iarasi cea pe care o va afla lenevindu-se. Vezi, dar, suflete al meu, cu somnul sa nu te ingreunezi, ca sa nu te dai mortii si afara de Imparatie sa te incui; ci te destepta strigand: Sfant, Sfant, Sfant esti Dumnezeule, pentru rugaciunile Nascatoarei de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi”. (Troparul zilei)
In aceasta zi, se face pomenire de fericitul Iosif, cel preafrumos, si de smochinul ce s-a uscat prin blestemul Domnului.

De astazi incep Sfintele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos. Iosif cel prefrumos – fiul cel mai mic al patriarhului Iacov, nascut din Rahila – este icoana a lui Hristos, pentru ca, asemenea lui, si Domnul nostru a fost invidiat de iudei, a fost vandut de ucenicul sau cu treizeci de arginti, a fost inchis in groapa intunecoasa a mormantului. Sculandu-Se de acolo prin El insusi, imparateste peste Egipt, adica peste tot pacatul, il invinge cu putere si, ca un iubitor de oameni, ne rascumpara prin darea hranei celei de taina, dandu-Se pe El insusi pentru noi si ne hraneste cu paine cereasca.
Tot in aceeasi zi facem pomenire de smochinul cel neroditor care s-a uscat prin blestemul Domnului (Matei 21, 17-19). Ca sa convinga poporul nerecunoscator ca are putere indestulatoare si spre a pedepsi, ca un Bun nu vrea sa-si arate puterea Sa de a pedepsi fata de om, ci fata de ceva care are o fire neinsufletita si nesimtitoare.

Istoria smochinului a fost asezata aici spre a indemna la umilinta, dupa cum istoria lui Iosif a fost asezata spre a ne infatisa pe Hristos. Fiecare suflet lipsit de orice roada duhovniceasca este un smochin. Daca Domnul nu gaseste in el odihna, a doua zi, adica dupa viata aceasta de acum, il usuca prin blestem si-l trimite in focul vesnic.

“Camara Ta, Mantuitorule, o vad impodobita si imbracaminte nu am ca sa intru intr-insa. Lumineaza-mi haina sufletului meu, Datatorule de lumina si ma mantuieste”. (Condacul zilei)

Martea cea Mare

Aceasta zi ne pregateste pentru intrarea in camara Mantuitorului, cu doua parabole strict eshatologice – parabola celor zece fecioare (Matei 25, 1-13) si parabola talantilor (Matei 25, 14-30; Luca 19, 12-27).
Cand Domnul se suia la Ierusalim si se ducea la Patima, a spus ucenicilor Sai si aceste doua parabole, pentru ca nu cumva cineva traind in feciorie sa nu se ingrijeasca si de celelalte virtuti si mai ales de milostenie, prin care se vadeste stralucirea fecioriei.

Pe cinci dintre fecioare le numeste intelepte caci impreuna cu fecioria au avut si minunatul si imbelsugatul undelemn al milostivirii. Pe celelalte cinci le numeste nebune pentru ca, desi si ele aveau virtutea fecioriei, nu aveau in aceeasi masura milostenie. Pe cand se scurgea noaptea acestei vieþi au adormit toate fecioarele, adica au murit. Cu adevarat moartea se numeste somn. Pe cand dormeau ele, strigat mare s-a facut la miezul noptii; cele care au avut undelemn din belsug au intrat cu mirele la deschiderea usilor, iar cele nebune, pentru ca nu aveau undelemn din destul il cautau dupa ce s-au sculat din somn.

Pentru aceasta deci, au randuit dumnezeiestii Parinti pilda celor zece fecioare, impreuna cu cea a talantilor, ca sa ne indemne sa veghem necontenit si sa fim gata sa iesim in intampinarea adevaratului Mire prin fapte bune, dar mai cu seama prin milostenie, pentru ca nestiuta este ziua si ceasul sfarsitului vietii.

Daca vom savarsi o singura virtute, cea mai mare chiar, si nu ne vom ingriji de celelalte, si mai cu seama de milostenie, nu vom intra cu Hristos in odihna vesnica, ci vom fi intorsi rusinati. Si intr-adevar nu-i lucru mai rusinos ca fecioria sa fie biruita de bani.
“La ceasul sfarsitului, suflete, gandind si de taierea smochinului temandu-te, cu iubire de osteneala lucreaza-l, ticaloase, priveghind si strigand: Sa nu ramanem afara de camara lui Hristos”. (Condacul zilei)

Miercurea cea Mare

In aceasta zi, se face pomenire de femeia cea pacatoasa (Matei 25, 17-13; Luca 7, 37-50), care a uns cu mir pe Domnul pentru ca lucrul acesta s-a intamplat putin inainte de mantuitoarea patima.
Cand Iisus s-a suit in Ierusalim si era in casa lui Simon cel lepros, o femeie pacatoasa s-a apropiat de El si a turnat pe capul Lui acel mir de mare pret. Pomenirea ei s-a pus in acea zi pentru ca, dupa cuvantul Mantuitorului, sa se predice pretutindeni si tuturor fapta ei cea cu multa caldura. Ce-a indemnat-o oare la asta? Dragostea pe care ea a vazut ca o are Hristos pentru toti, dar mai cu seama faptul de acum, cand L-a vazut ca intra in casa unui lepros. Se gandea deci femeia ca ii va vindeca boala dupa cum l-a vindecat si pe acela. Si intr-adevar Hristos a tamaduit-o dandu-i iertare de pacate.
“Doamne femeia ce cazuse in pacate multe, simtind dumnezeirea Ta, luand randuiala de mironosita si tanguindu-se, a adus tie mir mai inainte de ingropare…” (Casiana monahia)

Joia Cinei celei de Taina

“Cand maritii ucenici la spalarea Cinei s-au luminat, atunci Iuda cel rau credincios, cu iubirea de arginti bolnavindu-se, s-a intunecat … Vezi, iubitorule de avutii, cel ce pentru acestea spanzurare si-a agonisit. Fugi de sufletul nesatios care a indraznit unele ca acestea asupra Imparatului. Cel ce esti peste toti bun, Doamne, slava Tie”. (Tropar)

Patru lucruri mai praznuim in aceasta zi: spalarea picioarelor, Cina cea de taina, Rugaciunea din gradina Ghetsimani si vanzarea si prinderea Domnului.

Inainte de a incepe Cina, Hristos S-a sculat, Si-a dezbracat hainele si El singur a spalat picioarele tuturor. Prin aceasta a vrut sa il faca pe Iuda sa se rusineze, iar celorlalti sa le aduca aminte sa nu umble dupa intaietati: “Cel care vrea sa fie intaiul sa fie slujitorul tuturor” (Marcu 9, 35), dandu-Se El insusi pilda. La sfarsitul mesei aduce vorba si despre vanzarea Lui. Dupa putin timp, luand painea a zis: “Luati mancati”; la fel si paharul, zicand: “Beti dintru acesta toti, acesta este Sangele Meu, al Legii celei Noi. Aceasta sa o faceti intru pomenirea Mea” (Matei 26, 26-28).

Dupa aceea, aratandu-Se om, spune ucenicilor: “Intristat este sufletul meu pana la moarte”(Matei 26, 38) si S-a rugat in Gradina Ghetsimani cu sudoare de sange (Luca 22, 44). Iuda cunostea locul si, luand cativa soldati, a venit sa-L prinda. A fost prins si dus la Ana, la Caiafa, si in cele din urma la Pilat. Acum Petru se va lepada de trei ori de Hristos, tagaduind ca-L cunoaste.
Pentru a ne reaminti de toate acestea, seara se scoate in mijlocul bisericii Sfanta Cruce.

Vinerea Patimilor

In aceasta zi, se pomenesc sfintele si mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos pe care le-a primit de bunavoie pentru noi. Se mai face inca pomenire de marturisirea mantuitoare facuta de talharul recunoscator care a fost impreuna cu El.

Biserica numeste Patimile Domnului: sfinte – pentru ca Cel ce le-a rabdat este Sfantul Sfintilor, sfintenia insasi; mantuitoare – pentru ca ele sunt pretul cu care Domnul a rascumparat neamul omenesc din robia pacatului; infricosatoare pentru ca nu poate fi ceva mai infricosator decat ocara pe care Facatorul a rabdat-o de la faptura Sa.

In aceasta zi nu se savarseste Liturghia pentru ca insusi Mielul lui Dumnezeu este jertfit acum; este vreme de post total, pentru ca Mirele s-a luat de la noi. (Matei 9, 15). Se fac numai ceasurile imparatesti care ne pun inainte nemarginita smerenie a Domnului, Crucea cea datatoare de viata si credinta talharului.

Seara savarsim denia prohodului Domnului, care este ultima treapta a tanguirii pentru Hristos, inainte de Invierea Sa. Se inconjoara de trei ori biserica cu Sfantul Epitaf – semn al celor trei zile petrecute in mormant.

“In mormant, Viata, pus ai fost, Hristoase, si s-au spaimantat ostirile ingeresti, smerirea Ta cea multa preamarind”. (Starea intai – Prohod)

Sambata Mare

In aceasta sfanta zi, praznuim ingroparea dumnezeiasca a Mantuitorului nostru Iisus Hristos si pogorarea in iad, prin care neamul nostru, fiind chemat din stricaciune, a fost mutat spre viata vesnica.
Iosif cel din Arimateea, coborand de pe cruce Sfantul trup al Domnului, l-a ingropat in mormant nou, punand o piatra mare la intrarea lui:

“Iosif cel cu bun chip, de pe lemn luand prea curat trupul Tau, cu giulgiu curat infasurandu-l si cu miresme, in mormant nou ingropandu-l, l-a pus”. (Tropar)

Cuvantul lui Dumnezeu a stat cu trupul in mormant iar cu sufletul Lui curat si dumnezeiesc Se pogoara in iad. Sufletul a fost despartit prin moarte de trup si L-a dat in mainile Tatalui. Si-a dat si propriul Sau sange, pret de rascumparare pentru noi. Trupul Domnului a suferit si despartirea sufletului de trup, dar nicidecum stricaciunea in intelesul unei putreziri a trupului.

Dupa-amiaza savarsim Liturghia Sfantului Vasile unita cu vecernia.

“Sa taca tot trupul omenesc si sa stea cu frica si cu cutremur si nimic pamantesc intru sine sa nu gandeasca, ca Imparatul imparatilor si Domnul domnilor merge sa se junghie si sa se dea spre mancare credinciosilor. Si merg inaintea Lui cetele ingeresti cu toata capetenia si puterea , heruvimii cei cu ochi multi si serafimii cei cu cate sase aripi, fetele acoperindu-si si cantand cantare: Aliluia, Aliluia, Aliluia”. (Heruvic)

Preotul din perspectiva credincioșilor

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

Dacă începe slujba la timp, este un tipicar și un formalist.
Dacă începe slujba cu întârziere, nu are respect pentru credincioși.
Dacă predica lui durează mai mult de 10 minute, vorbește prea mult.
Dacă predica lui durează mai puțin de 10 minute, este nepăsător și leneș.
Dacă își pregătește predicile, înseamnă că nu are har.
Dacă nu și le pregătește, este superficial.
Dacă biserica nu are bani, este un administrator slab.
Dacă biserica are bani, este prea lacom.
Dacă are grijă de cei săraci, vrea să se arate mare filantrop.
Dacă se ocupă de cei bogați, este interesat de câștig.
Dacă vizitează des casele credincioșilor pentru slujbe, niciodată nu-l găsești la biserică.
Dacă îi vizitează rar, este nepăsător față de oameni.
Dacă organizează sărbători în parohie, exploatează enoriașii.
Dacă nu organizează, îi lasă fără comuniune frățească.
Dacă spovedește îndelung, îi face pe ceilalți să aștepte prea mult.
Dacă spovedește repede, nu se dăruiește cu adevărat slujirii.
Dacă împodobește biserica, este risipitor.
Dacă nu o împodobește, este indiferent.
Dacă cere să se schimbe ceva în biserică, este un dictator.
Dacă nu cere nicio schimbare, este pasiv.
Dacă mustră păcatul, este prea aspru.
Dacă nu mustră păcatul, nu slujește adevărului.
Dacă predica lui conține fapte și adevăruri incomode, jignește oamenii.
Dacă vorbește doar în pilde și aluzii, este fățarnic.
Dacă nu reușește să mulțumească pe toată lumea, este lipsit de grijă pastorală.
Dacă încearcă să împace pe toți, este lingușitor.
Dacă are o mașină modestă, face de rușine parohia.
Dacă are o mașină bună, sigur a obținut-o pe căi necinstite.
Dacă predică la fiecare slujbă, îi place să se audă vorbind.
Dacă lasă pe altcineva să predice, se eschivează de la datoria sa.
Dacă este tânăr, nu are experiență.
Dacă este bătrân, ar trebui să se retragă.
Dacă moare… „Așa bun părinte nu vom mai găsi niciodată!”

sursa :

Parohia Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil Almaș Saliște

ÎNTRE DOI TÂLHARI PE CRUCE

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

Conform textului Scripturii, amândoi tâlharii cei împreună răstigniți cu Mântuitorul Iisus Hristos, l-au hulit la început pe Iisus.
(Matei 27, 44 și Marcu 15, 32)
La un moment dat, tâlharul din dreapta și-a dat seamă că Iisus totuși este un Om nevinovat de o astfel de moarte ca și ei.
Se căiește și spune cu voce lui Iisus să-l pomenească și pe el în acea împărăție despre care ceilalți îl ocărăsc că ar fi Împăratul ei.
Tot cu voce, în auzul tuturor celor de față, Mântuitorul Hristos îi spune că "astăzi va fi cu El în Rai". (Luca 23, 43)
Însă nici Matei, nici Marcu și nici Luca nu se menționează despre ei în Evanghelie că au fost martori oculari la răstignirea lui Iisus pe Golgota între cei doi tâlhari. Ci numai de ucenicul iubit, Ioan, se spune că a fost atunci acolo pe Golgota.
Deci, ce spune în Evanghelie Apostolul Ioan despre acel moment cu tâlharii aceia ?!?
<< Și ducându-Și crucea, a ieșit la locul ce se cheamă al Căpățânii, care evreiește se zice Golgota, unde L-au răstignit; și împreună cu El pe alți doi, de o parte și de alta, iar în mijloc pe Iisus>> (Ioan 19, 17-18). ATÂT. Nimic mai mult. Nici că amândoi l-au hulit, nici că unul s-a căit, nimic, doar că Iisus a fost răstignit între doi tâlhari.
Și atunci, de unde concluzia aceasta că numai unul dintre cei doi tâlhari s-a mântuit iar celălalt nu s-a mântuit ?!?
Doar pentru că unul dintre ei a fost auzit ce a rostit prin cuvânt, atunci când s-a căit ???
De unde știm că celălalt nici în gând nu s-a căit și nu a zis și el măcar un "Doamne iartă-mă" , după ce a văzut cum a murit Iisus înaintea lor, că ei au murit după aceea, cutremurul de pământ și întunecarea zilei ?!?
De unde suntem noi atât siguri de o împietrire a inimii celuilalt la modul absolut ?!? Am fost noi cumva acolo și mai ales, am fost cumva prezenți în gândul și în inima aceluia să vedem și să simțim ce a văzut și ce a simțit omul acela ??? Bineînțeles că NU.
Și atunci, de ce îl judecăm cu atâta ușurință că nu s-a mântuit ??? Cine oare ne dă nouă acest drept ??? Cumva Hristos, Cel care tocmai a zis << să nu judecați și să nu osândiți pe nimeni>> ?!?
De ce nu am putea crede, că Mântuitorul Iisus Hristos, așa cum a răspuns tâlharului din dreapta la cuvântul rostit, i-a răspuns și celuilalt la cuvântul gândit ?!? Oare Mântuitorul nu este El Dumnezeu adevărat și Om adevărat, iar ca Dumnezeu nu cunoaște dintotdeauna toate gândurile oamenilor ???
Sau Dumnezeu primește numai rugăciuni rostite cu voce tare iar cele din gând nu le aude sau nu le răspunde ?!?
Personal cred că amândoi acei tâlhari s-au mântuit, pentru că nu a fost întâmplătoare răstignirea lor atunci împreună cu Iisus, ci totul a fost Proniat de Bunul Dumnezeu și mai ales pentru că iadul atunci a fost golit de tot neamul lui Adam, pentru care Noul Adam, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul Iisus Hristos, S-a facut Om, ca pe tot omul, prin moartea și învierea Lui, să-l mântuiască din robia vicleanului diavol, cel ce a fost de la începutul lumii un ucigaș de oameni. Diavolul fiind cel mai mare tâlhar care a putut exista vreodată.
Să-L mărturisim pe Mântuitorul Iisus Hristos prin cuvânt și faptă, oricând și cu orice preț, să nu ne rușinăm de El în această lume a păcatului, nici dacă ar fi să murim pentru dragostea Lui. Și să nu judecăm niciodată gândurile și intențiile altor oameni, pentru că niciodată nu putem ști la modul absolut ce planuri de mântuire are Dumnezeu Proniatorul cu fiecare dintre noi. Amin.
__________________________
* un text de Protosinghelul Dimitrie Ivașco

PUNE NOD LA LACRIMI

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

           

(autoare Elena Caruntu)

“Mi-am carpit ciorapii si o bluza-n cot,
Insa fericirea sa mi-o cos, nu pot,
M-am dus in oras, sa cumpar o ata,
Sa pot coase, zile, noptile la viata.

Mi-a zis o babuta: Ce te straduiesti?
Ce-ai pierdut! Pierdut e! N-o sa-l mai gasesti!
Poti carpi pe tine, toata imbracamintea,
Sufletul nu-l cosi! Inima si mintea!

Viata nu se schimba, dar poti îndulci,
Fiecare clipa! Poti! Cu bucurii,
Si mai poti c-un zambet sa aduci lumina,
Casa multumita! Icoane in mana!

Omul in necaz, sa-i intinzi banuti,
Paine la flamanzi, papuci la desculti,
Nu te mania, cand ti-or rade-n nas,
Urii nu-i lasa, langa tine-un pas.


Nimeni n-are voie! Nicicand sa ingradeasca!
Binelui o usa! Iubirii, fereastra!
Coase daca vrei: Flori si cer pe iie,
Clipele sa-ti treaca, cant de ciocarlie!

Pune nod la lacrimi! Punte fa-i la dor,
Si-or parea usoare, toate cand te dor,
Nimeni nu-si carpeste inima ranita,
Nu intorci din drum, viata ratacita!

Nu rasare soare, cand e miezul noptii,
Nu poti fi pe plac, asa cum vor totii,
Insa poti ramane: Om de omenie
Viata, rai lumesc, pentru tine fie!”

Rugaciunea...

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".




       Multă lume îmi spune: „Părinte, nu mă rog. Mă rog seara, dar dimineaţa nu mai am timp să mă rog."

Şi mă gândesc: rugăciunile începătoare, adică Împărate ceresc, Sfinte Dumnezeule, Prea Sfântă Treime şi Tatăl nostru, durează trei minute. Dacă mai adaugi Crezul, Psalmul 50 şi o rugăciune către Maica Domnului, mai fac cinci minute. În total zece minute, să zic! Zece minute nu-I dai Lui Dumnezeu?

Toată viaţa noastră stă în mâinile diavolului, căci toate guvernele şi toate legislaţiile sunt demonice. N-au nimic de-a face cu Dumnezeu. Acţiunea lor e absolut omenească, fără nici un fel de relaţie cu Dumnezeu, ci chiar demonică. Numai dacă în ea se va impune sfinţenia, atunci va sluji Lui Dumnezeu. De aceea ne rugăm ca Dumnezeu să dea gândul cel bun conducătorilor ţărilor, să-i facă credincioşi. Demonismul acesta se resimte la nivel social. La patron, dacă patronul este un speculant, la întreprindere; oriunde lucrezi, lucrezi pentru diavol, adică pentru bunul tău trai. Lucrezi să-ţi câştigi viaţa ta de la o lume demonizată, stăpânită de demoni. Ei bine, rugăciunea de dimineaţă este momentul tău de despărţire de tot demonismul lumii.

 Îi ceri Lui Dumnezeu să te apere în ziua aceea de ispite, de mânie, de accidente, pentru că astăzi eşti, dar mâine poţi fi mort.

Fără ajutorul Lui Dumnezeu nu putem pune nici piciorul drept înaintea piciorului stâng, ca să facem un pas. De aceea rugăciunea noastră trebuie să fie continuă: dimineaţa mulţumim Lui Dumnezeu pentru că patul acesta al nostru n-a fost mormânt pentru păcatele noastre, iar seara, la fel, mulţumim Lui Dumnezeu pentru încă o zi care a trecut."

Părintele Gheorghe Calciu - "Cuvinte vii", ediţie îngrijită la Mănăstirea Diaconeşti

TREBUIA SĂ MORI

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

de Preot Sorin Croitoru

Dragostea Te-a dus la moarte,
Căci a trebuit să mori
Ca să scapi întreaga lume
De ai iadului fiori..

Dacă Tu, Iisuse Sfinte,
Nu Te-ai fi lăsat ucis,
Raiul zăvorât cu lacăt,
Nimeni nu l-ar fi deschis..

Buni și răi, deopotrivă,
Oameni generoși sau hoți,
Fără diferență iadul
I-ar fi înghițit pe toți!

Într-un mod ce nu-l pricepem,
Când întâiul om, Adam,
A căzut în înșelare,
A căzut întregul neam!

Tu Te-ai coborât, Iisuse,
Ca să dregi ce s-a stricat
Și prin jerta de pe Cruce
Să ne vindeci de păcat.

Sângele de Miel Îți curse
De pe Cruce, pe pământ..
Mântuire ne aduse
Sacrificiul Tău cel sfânt.

Așteptăm cu nerăbdare
Învierea Ta din morți,
Ca în sufletele triste
Bucurie să ne porți.

Oare pe pământul ăsta
Ce-i în viață mai frumos,
Decât strigătele noastre
Că "A ÎNVIAT HRISTOS"?..
amin

SĂRUTUL ÎNGERILOR ...

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

             

Puțini știu că în momentul când Domnul Iisus Hristos a fost coborât de pe Sfânta Cruce pentru a fi înfășurat în giulgiu și pus în mormânt, pe cer a apărut un nor în formă de disc mare, în culorile curcubeului, care răspândea o lumină caldă și difuză. Acest nor s-a așezat deasupra gropii, iar din el vibra o melodie armonioasă ca un ecou îndepărtat, iar voci îngerești cantau "Osana "!

Dar cea mai sfâșietoare scenă, povestește Sotirios Crotos, unul dintre cei șaptezeci de ucenici ce l-au însoțit pe Domnul, s-a petrecut în momentul când Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu s-a apropiat de trupul Fiului ei: ,,Mama Lui s-a apropiat, a îngenuncheat, și noi odata cu ea. 

Mă uitam la ea, o adevărată Maică a durerii. Câtă smerenie, supunere și ascultare la voia lui Dumnezeu, și în același timp câtă decență, demnitate și noblețe de regină, în imensa ei durere! Sufletul ei plângea. Plânsul sufletului nu se manifestă material, nu sunt lacrimi, nici bocet, nici geamăt, dar este așa de puternic și de cumplit, că-ți spintecă inima în două.

Ea a băgat mâna peste giulgiu, pe la ceafă, și i-a ridicat puțin capul. S-a aplecat și a atins obrazul ei de-al Lui. I-A DAT SĂRUTUL SUFLETULUI! Sărutul trupului se face obișnuit pe buze. Sărutul sufletului este pura atingere de la obraz la obraz, ESTE SĂRUTUL ÎNGERILOR ÎN CER.

I-a pus capul la loc și s-a retras în colțul stâng al gropii, lângă Ioan."

DESPRE CELE DOUĂ FORME DE CULT ALE BISERICII

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".



Se face o confuzie grosolană între cultul public și cel particular al Bisericii. Între "doi sau trei adunați în numele Meu" și "intră în cămara ta și roagă-te în ascuns".
Dragii mei, rugăciunea în comun, așa numitul "cult public", este cea care creează comuniunea și cea care întărește comunitatea membrilor Bisericii. "Să ne iubim unii pe alții, ca într-un gând să mărturisim pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh", cântă întreaga biserică la Sfânta Liturghie. Sfintele Taine al Bisericii săvârșite "de obște" nu doar unesc, ci propriu-zis alcătuiesc obștea bisericească pe structura Trupului euharistic al Mântuitorului nostru Iisus Hristos: "Că o pâine, un trup, suntem cei mulţi; căci toţi ne împărtăşim dintr-o pâine" (1 Corinteni 10,17). Este vorba despre "Pâinea cea adevărată, Care Se coboară din cer", adică despre trupul Domnului, așa cum El Însuși ne spune în capitolul 6 de la Ioan. Unitatea creștinilor este dezideratul cel mai fierbinte al Mântuitorului nostru Iisus Hristos. El S-a rugat la Cina cea de Taină "ca toți să fie una, precum suntem Noi", referindu-Se la "unitatea Duhului, întru legătura păcii" (Efeseni 4,3).
DAR,
Există un cult particular al fiecărui creștin în parte. Chiar Domnul ne îndeamnă să ne rugăm singuri, în "cămara noastră, care este în ascuns". El Însuși Se ruga în general "în ascuns", adică singur, retrăgându-se în liniște. Există, desigur, și câteva momente de rugăciune ale lui Iisus cu voce tare, dar acelea erau excepții, în timp ce regula era la El rugăciunea privată. De ce? Pentru că rugăciunea este un dialog intim cu Dumnezeu. Dumnezeu comunică cu fiecare dintre noi pe măsura curăției inimii noastre și pe măsura capacității noastre de a primi harul Său. Când ne rugăm toți împreună devenim o singură voce; când ne rugăm singuri aducem ca o jertfă bineplacută înaintea lui Dumnezeu dragostea noastră față de lumea întreagă. Așa cum fiecare are un sine propriu, gândurile sale proprii și sentimentele sale ascunse, tot la fel fiecare are nevoie de legătura sa directă și intimă cu Dumnezeu. Rugăciunea produce în suflet mișcări duhovnicești care nasc la rândul lor reacții fiziologice ale corpului. Fața se înroșește, inima își accelerează pulsul, fruntea se încruntă, ochii lăcrimează. Aceste "trăiri" nu pot să se dezvolte, să se desfășoare în prezența altora. O prezență omenească în camera noastră de rugăciune nu ar avea decât rolul de a ne inhiba. Două persoane se pot ruga alături concomitent. Una are sentimente de bucurie, cealaltă de tristețe. Una Îl slăvește pe Dumnezeu, cealaltă Îi imploră mila. Una se consideră păcătoasă ca tâlharul de pe cruce, cealaltă se consideră binecuvântată ca Petru pe Tabor. Una vede blândețe pe chipul din icoana lui Hristos, cealaltă simte mustrare pe fața Lui din cauza păcatelor proprii. Nu coincidem, dragii mei, în trăiri. Înțelegeți o dată pentru totdeauna că rugăciunea "de acasă" se face în taină, în singurătate. Se pot face rugăciuni și în comun, rugăciuni de cerere pentru binecuvântarea casei, dar ca regulă rugăciunea privată este intimă.
Nu există învățători ai rugăciunii mai mari decât sfinții asceți ai pustiei. Iar ei cum se rugau? Oare nu se retrăgeau în "pustia cea mai dinăuntru"?.. Oare nu se rugau în cea mai mare singurătate, ca uneori să se reunească în Liturghie și să se roage împreună?.. Care era regula generală? Rugăciunea în taină. Care era excepția? Rugăciunea împreună. În zilele noastre călugării "de chinovie", adică de obște, au ambele forme de rugăciune, cele șapte Laude în sfânta biserică și pravila de chilie. Numai ei pot povesti trăirile duhovnicești din timpul rugăciunii, dar se știe că aceste trăiri nu se produc în biserică, ci în chilie. În încheiere vă reînnoiesc sfatul ca atunci când vă rugați acasă să vă rugați în taină, singuri. Numai așa vă veți putea aprinde de focul dragostei dumnezeiești, devenind lumini din Lumină, numai așa veți ajunge pe piscurile iubirii de Hristos și de semeni. Iar umpluți de Duhul Sfânt fiind, veți fi izvoare de bunătate și făclii care luminează în jur. Așa să ne ajute Dumnezeu. Părintele Sorin

DESPRE BISERICA CEREASCĂ ȘI CEA PĂMÂNTEASCĂ

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

„Biserica cerească şi cea pământească formează o singură Biserică, unicul Trup al lui Hris­tos, iar Capul acestui Trup este însuşi Hristos. Biserica ecumenică este o biserică a vremurilor de pe urmă. Capul acesteia este Antihrist.”
De ce Biserica noastră este numită luptătoa­re? Mulţi sunt nedumeriţi şi cred că noi luptăm într-adevăr cu alte religii şi naţionalităţi.
– Există o Biserică Cerească – triumfătoare; aceasta este compusă din puterile cereşti şi din sfinţi, ca­re au biruit deja puterea păcatului. Există şi Biseri­ca pământească – luptătoare; aceasta e alcătuită din oamenii credincioşi, drepţi şi păcătoşi, care luptă cu păcatele, cu satana. Apostolii, ucenici credincioşi ai Domnului, au predicat Cuvântul lui Dumnezeu şi au fost bătuţi, chinuiţi, ucişi. Câţi oameni nu au pătimit pentru Hristos?! A curs o mare de sânge. Aceşti oa­meni formau în timpul vieţii lor Biserica luptătoare, fiindcă luptau direct cu satana.
Acum însă, aceştia au intrat în lăcaşurile raiului şi triumfă, deoarece l-au bi­ruit pe diavol. Biserica cerească şi cea pământească formează o singură Biserică, unicul Trup al lui Hris­tos, iar Capul acestui Trup este însuşi Hristos. Atunci când credincioşii sunt surghiuniţi, chinuiţi, este chinuit de fapt Trupul lui Hristos. Când este vărsat sânge de creştin, atunci se varsă sângele lui Hristos.
De 2000 de ani Biserica a fost persecutată de împaraţi precum Nero, Traian, Iulian şi Diocleţian, dar a rămas vie până astăzi. Biserica a fost persecutată şi de comunişti, care au vărsat o mare de sânge. Unui episcop i s-a spus la interogatoriu:
„Tu eşti singurul epis­cop care a rămas. Iată că nu mai existaţi!”
Acesta le-a raspuns:
„Hristos există!”
El era episcop, iar Hristos -Arhiepiscop, episcop peste toţi episcopii. Aşadar Biserica lui Hristos nu poate fi biruită!
– Ce este ecumenismul?
La începutul secolului al XX-lea a luat fiinţă aşa-zisa mişcare ecumenică (greceşte oikoumene — lumea), adica mişcarea pentru crearea unei singure Biserici, mondiale. Mulţi zic: „Dar ce este rău în asta? Doar Domnul ne-a spus: «Ca toţi să fie una!» (Ioan 17, 21)”.
Da, Domnul îi cheamă pe toţi, dar sub oblădu­irea Sa, în casa Domnului, care este Biserica. Ecumeniştii îndeamnă altfel la unitate: prin amestecul tuturor confesiunilor creştine şi păgâne şi nu neapărat catre unirea în Hristos. Ecumenismul propovăduieşte unirea într-o divinitate, care îi va cuprinde pe zeul păganilor şi pe Dumnezeul iudeilor, pe cel al musulmanilor... Oare este posibilă unirea cu iudeii, care nu-L recunosc pe Iisus Hristos? Este posibilă unirea creştinilor cu păgânii şi cu şamanii? Ce fel de Dumnezeu va fi acela la care se va închina această adunătură? Cel Adevărat oare? Sau poate cel care poartă numele Antihrist?
Biserica noastră Ortodoxă se roagă de 2000 de ani pentru unitatea tuturor oamenilor, dar într-o Biserica Ortodoxă, pentru ca toţi să fie uniţi cu Biserica întemeiată de Domnul Insuşi. Insă în cadrul ecumenismului este o amestecătură de credinţe, religii, slujbe, obiceiuri. Ecumeniştii tind să facă din toate religiile una singura, pentru ca toţi să aibă un duh. Numai că acel duh nu este al lui Hristos. Biserica din Ierusalim nu face parte din mişcarea ecumenică. Rusia a fost câteva decenii răstignită, înfierată. De aceea, în Biserica Ortodoxă au intrat mulţi eretici. Aceştia vor să-i unească pe ortodocşi cu păgânii şi cu protestanţii, să ne facă să credem că ecumenismul este de la Dumnezeu.
Cum putem afla dacă mişcarea ecumenică este de la Dumnezeu sau de la cel viclean? Foarte simplu: dacă acolo se ţin poruncile Apostolilor înseamnă că este de la Dumnezeu. Atunci când a venit Hristos, nu a venit să strice Legea, ci s-o împlinească. Dar cum la întrunirile acestea se merge împotriva poruncilor apos­tolice înseamnă că nu sunt de la Dumnezeu. Biserica ecumenică este o biserică a vremurilor de pe urmă. Capul acesteia este Antihrist.„

De Arhimandrit AMBROZIE IURASOV

NU FUGIȚI CREȘTINI DE PREOȚI

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

Nu fugiți creștini de preoți
Și nu îi mai judecați
Fără dezlegarea lor
În veci nu veți fi iertați.

Preotul e doar in martor
Lăsat de Domnul Hristos
Să ușureze povara
Omului cel păcătos!

Toate cele ce-ai greșit
Nu te rușina să-i spui
Fiindcă el are poruncă
Să nu spună nimănui.

Dacă i-am vedea pe aceea
Care nu s-au mântuit
Cât suspină acum în iad
Că de preoți au fugit...

Preotul e și el om
Cu poveri și slăbiciuni
Dar când mâinile își ridică
Dumnezeu face minuni.

Când el face semnul crucii
Orice lucru se și sfințește
Câte păcate ar avea
Harul Sfânt nu-l părăsește!

Atunci când ai văzut un preot
Tu salută -l respectuos
Căci el îți dă potirul vieții
Și Sfântul Trup al Lui Hristos.

Să faci lucrarea unui preot
Doar o zi ,fără de plată
Și n-ai să mai poți creștine
Să îl judeci vreodată.

AUTOR: DĂNIELA IBRIȘIN

.ALFA și OMEGA

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!"

Bucuria mea, fiindca Dumnezeu a imprimat in om chipul Sau, El fiind Alfa si Omega, inseamna ca si in om intalnim alfa și omega. Alfa este CUNOASTEREA si omega este IUBIREA. De multe ori, din dorinta si curiozitatea de a cunoaste, omul greseste, dar, EL POATE FI SALVAT PRIN IUBIRE. 

Avem ca exemplu, asigurarea data de Insusi Mantuitorul, Iisus Hristos, in privinta femeii din casa fariseului: "I SE IARTA MULT, PENTRU CA A IUBIT MULT" (Luca 7:47).

 Bucuria mea sa tii minte ca "omul cel drept" din noi este MIC, mic de tot, iar "omul cel pacatos" este URIAS, este un adevarat Goliat.

 De ce asa? 

Pentru ca de la caderea din Rai a protoparintilor nostri Adam si Eva, inclinarea spre RAU este mai mare decat inclinarea spre BINE! 

Dar, omul acela micut, este fratele lui Iisus Hristos, iar Goliatul este vrajmasul acelui om micut.

 Trebuie sa luam partea celui drept, ocrotindu-l, liberandu-l, intarind-ul si aducandu-l la lumina, ridicandu-l deasupra celui pacatos si dandu-i deplina intaietate (prin Post, Spovedanie, Impartasanie, Cainta, Lacrimi, Milostenie, Smerenie, Blandete, Iubire, Iertare...) ca sa putem spune impreuna cu Sfantul Apostol Pavel: "NU MAI TRAIESC EU, CI HRISTOS TRAIESTE IN MINE!" (Galateni 2:20). 

                                                                                                      Amin si Aliluia!
                                                                                                      Preot Ioan 

Copilul meu

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".4

gl  · 


Toaca bante-n sat
Și nimeni nu mai pleacă,
Toți stau și zac în pat,
La Slujbă ce sa facă?

E lungă nu am timp.
Mai bine merg la Mol.
Sunt tânără, muncesc,
Duminica mi-e somn.

Da. Sănătate am.
Dar nu să stau-n picioare,
Nu pot! mă plictisesc.
Și spatele mă doare.

Mă vait...știu prea mult.
Nu știu ce e cu mine.
Dar am o conștiință
Ce-mi zice: Nu e bine!

Revino-ti cu curaj,
Hai lupta-te un pic,
Hai vino la Hristos
Chiar de n-ai strâns nimic.

El uite te așteaptă
În brațe te primește,
Îți dă har , ajutor
Si-apoi te mântuieste.

 
De stai indiferentă,
Prea mult copilul meu,
Nu știi ce ai pierdut
Și-ți va fii tare greu.

Ași vrea ca mâine seară,
Sa-mi zic: Știi ce-am făcut?
Am fost la Liturghie,
Căci nu m-am dus demult.

 
Atunci ce bucurie mi-aduci copilul meu ,
O mie de metanii voi face în contul tău. 

Mihaela Stoica Cucoaneș

.Acatistul Bunei Vestiri...

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!"

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!

Împărate ceresc, Mângâieto­rule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și pe toate le îm­plinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doam­ne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vin­decă neputințele noas­tre, pentru numele Tău.
Doamne miluiește (de trei ori), Slavă..., și acum...
Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfin­țească-Se numele Tău, vie Împărăția Ta, fie voia Ta, precum în Cer așa și pe pă­mânt. Pâinea noastră, cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noș­tri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău. Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin.

Condac 1:

Apărătoare Doamnă, pentru biruin­ță, mulțumiri, izbăvindu-ne din ne­voi, aducem ție, Născătoare de Dum­ne­zeu, noi, robii tăi. Ci, ca aceea ce ai stăpâni­re nebiruită, izbăvește-ne din toate ne­­voile, ca să strigăm ție: Bu­cură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Icos 1:

Îngerul cel întîistătător din Cer a fost trimis să zică Născătoarei de Dum­nezeu: Bucură-te! Și împreună cu glasul cel netrupesc, văzându-Te pe Tine, Doamne, Întrupat, s-a înspăi­mân­­­tat și i-a stat înainte, grăind către dânsa unele ca acestea:
Bucură-te, cea prin care răsare bu­curia
Bucură-te, cea prin care piere bles­temul
Bucură-te, chemarea lui Adam celui căzut
Bucură-te, izbăvirea lacrimilor Evei
Bucură-te, înălțime, întru care ane­voie se suie gândurile omenești
Bucură-te, adâncime, care nu te poți vedea lesne cu ochii îngerești
Bucură-te, că ești scaun Împăratului
Bucură-te, că porți pe Cel ce poartă toate
Bucură-te, steaua, care arăți Soarele
Bucură-te, pântecele dumnezeieștii întrupări
Bucură-te, cea prin care se înno­iește făptura
Bucură-te, cea prin care Prunc Se face Făcătorul
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condac 2:

Știindu-se pe sine sfânta întru cu­răție, a zis lui Gavriil cu îndrăznire: Preaslăvitul tău glas cu anevoie se arată a fi primit sufletului meu; că naștere cu zămislire fără sămânță, cum îmi spui? Cântând: Aliluia!

Icos 2:

Înțelesul cel greu de pătruns cău­tând Fecioara să-l înțeleagă, a grăit către cel ce slujea: Din pântece curat, cum este cu putință să Se nască Fiu, spune-mi? Iar el cu frică a zis:
Bucură-te, tăinuitoarea sfatului celui nespus
Bucură-te, încredințarea celor ce au trebuință de tăcere
Bucură-te, începătura minunilor lui Hristos
Bucură-te, capul poruncilor Lui
Bucură-te, scara Cerului, pe care S-a pogorât Dumnezeu
Bucură-te, pod care-i treci la Cer pe cei de pe pământ
Bucură-te, minune, care de îngeri ești mult slăvită
Bucură-te, ceea ce ești rană de mult plâns a diavolilor
Bucură-te, ceea ce ai născut Lumina cea neapusă
Bucură-te, ceea ce n-ai învățat pe nimeni în ce chip s-a petrecut
Bucură-te, ceea ce covârșești mintea celor înțelepți
Bucură-te, ceea ce luminezi gându­rile celor credincioși
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condac 3:

Puterea Celui de Sus a umbrit-o atunci, spre zămislire, pe cea care nu știa de nuntă; și pântecele ei cel cu bună roa­dă, ca o țarină dulce, l-a arătat tuturor celor ce vor să secere mân­tuire, când vor cânta așa: Aliluia!

Icos 3:

Având Fecioara primit în pântece pe Dumnezeu, a alergat la Elisabeta; iar pruncul acesteia, îndată cunoscând în­chinarea ei, s-a bucurat și, cu săltă­ri în pântece, ca și cum ar fi cântat, a grăit către Născătoarea de Dumnezeu:

Bucură-te, vița mlădiței celei ne-vește­jite Bucură-te, câștigarea rodului celui fără de moarte
Bucură-te, ceea ce ai lucrat pe Lu­crătorul iubirii de oameni
Bucură-te, ceea ce ai născut pe Să­ditorul vieții noastre
Bucură-te, brazdă care ai crescut înmulțirea milelor
Bucură-te, masă care porți îndestularea milostivilor
Bucură-te, ceea ce înflorești Raiul desfătării
Bucură-te, ceea ce gătești adăpos­tire sufletelor
Bucură-te, tămâia rugăciunii celei primite
Bucură-te, curăția a toată lumea
Bucură-te, voia cea bună a lui Dum­nezeu către noi, cei muritori
Bucură-te, îndrăznirea celor muritori către Dumnezeu
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

 
Condac 4:

Vifor de gânduri necredincioase având în sine, înțeleptul Iosif s-a tulburat, uitându-se la tine, cea nea­me­s­tecată cu nunta, gândind că ești furată de nuntă, tu, ceea ce ești fără de prihană. Iar când a cunoscut că zămislirea ta este de la Duhul Sfânt, a zis: Aliluia!

Icos 4:

Au auzit păstorii pe îngeri lăudând venirea lui Hristos în trup și, alergând la Acela ca la un păstor, L-au văzut ca pe un miel fără de prihană în bra­țele Mariei, pe care lăudând-o, au zis:
Bucură-te, Maica Mielului și a Păs­torului
Bucură-te, staulul oilor cuvântătoare
Bucură-te, ceea ce ești chinuire pentru vrăjmașii cei nevăzuți
Bucură-te, ceea ce deschizi ușile Raiului
Bucură-te, că cele cerești se bucură cu cele pământești
Bucură-te, că cele pământești dăn­țuiesc împreună cu cele cerești
Bucură-te, gura apostolilor cea fără de tăcere
Bucură-te, îndrăznirea cea nebiruită a purtătorilor de chinuri
Bucură-te, temeiul cel tare al credinței
Bucură-te, cunoștința harului cea lu­minoasă
Bucură-te, cea prin care s-a golit iadul
Bucură-te, cea prin care ne-am îmbrăcat cu slavă
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condac 5:

Steaua cea cu dumnezeiască merge­re văzând-o magii, au mers pe urma lu­minii ei; și, ținând-o ca pe o făclie, cu dânsa căutau pe puternicul Împărat; și, ajungând la Cel neajuns, s-au bu­curat cântându-I: Aliluia!

Icos 5:

Au văzut pruncii haldeilor în bra­țele Fecioarei pe Cel ce a zidit pe om cu mâna; și, cunoscându-L a le fi Stă­pân, deși luase chip de rob, s-au nevoit cu daruri a-I sluji Lui și a-i cânta celei binecuvântate:
Bucură-te, Maica stelei celei neapuse
Bucură-te, raza zilei celei de taină
Bucură-te, ceea ce ai stins cuptorul înșelăciunii
Bucură-te, ceea ce luminezi pe tăi­nuitorii Treimii
Bucură-te, ceea ce ai aruncat dintru dregătorie pe tiranul cel fără de omenie
Bucură-te, ceea ce ai arătat pe Dom­nul Hristos, iubitorul de oameni
Bucură-te, ceea ce ne-ai izbăvit din slujirea cea idolească
Bucură-te, ceea ce ne curățești de lucrurile cele întinate
Bucură-te, ceea ce ai stins închi­narea la foc
Bucură-te, ceea ce ne-ai potolit văpaia patimilor
Bucură-te, îndreptătoarea înțelep­ciu­nii celor credincioși
Bucură-te, veselia tuturor neamurilor
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condac 6:

Vestitori purtători de Dumnezeu fă­cându-se magii, s-au întors în Babi­lon, săvârșind prorocia Ta; și, măr­turisindu-Te tuturor pe Tine, Hristoase, au lăsat pe Irod ca pe un mincinos, că nu știa să cânte: Aliluia!

Icos 6:

Strălucind Tu în Egipt, Lumina ade­vă­rului, ai izgonit întunericul minciunii. Că idolii lui, Mântuitorule, nerăb­dând tăria Ta, au căzut; iar cei ce s-au izbăvit de dânșii cântau către Năs­că­toarea de Dumnezeu:

Bucură-te, îndreptarea oamenilor
Bucură-te, căderea demonilor
Bucură-te, ceea ce ai zdrobit stăpâ­nia înșelăciunii
Bucură-te, ceea ce ai vădit înșelă­ciu­nea idolească
Bucură-te, mare care ai înecat pe faraonul cel netrupesc
Bucură-te, piatră care ai adăpat pe cei însetați de viață
Bucură-te, stâlp de foc care povă­țu­iești pe cei dintru întuneric
Bucură-te, acoperământul lumii cel mai lat decât norul
Bucură-te, hrană și potir cu mană
Bucură-te, slujitoarea bucuriei celei sfinte
Bucură-te, pământul făgăduinței
Bucură-te, izvorâtoare de miere și lapte
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condac 7:

Vrând Simeon să se mute din vea­cul acesta înșelător, Te-ai dat lui ca un prunc, dar Te-ai făcut cunoscut lui și ca Dumnezeu desăvârșit. Pentru aceea s-a mirat de înțelepciunea Ta cea ne­spusă, cântând: Aliluia!

Icos 7:

Arătat-a făptură nouă arătându-Se Făcătorul nouă, celor ce suntem făcuți de Dânsul, răsărind din pântecele cel fără de sămânță și păzindu-l întreg, pre­­cum a fost; ca noi, văzând mi­nu­nea, să o lăudăm, grăind:

Bucură-te, floarea nestricăciunii
Bucură-te, cununa înfrânării
Bucură-te, ceea ce ai strălucit chi­pul Învierii
Bucură-te, ceea ce ai arătat viața îngerească
Bucură-te, pomul cel cu luminoasă roadă, din care se hrănesc credincioșii
Bucură-te, copacul cel înfrunzit cu bu­nă umbră, sub care mulți se odihnesc
Bucură-te, ceea ce ai purtat în pân­tece pe Îndreptătorul celor rătăciți
Bucură-te, ceea ce ai născut pe Iz­bă­vitorul celor robiți
Bucură-te, îmblânzirea Judecătorului celui drept
Bucură-te, iertarea multor greșiți
Bucură-te, haina celor goi de în­drăzneală
Bucură-te, dragostea care biruiește toată dorirea
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!
Condac 8:

Văzând naștere minunată, să ne înstră­inăm de lume, mutându-ne min­tea la Cer; că pentru aceasta Prea­înaltul Dumnezeu pe pământ S-a ară­tat Om smerit, vrând să tragă la înăl­țime pe cei care-I cântă: Aliluia!

Icos 8:

Cu totul a fost între cei de jos, iar de cei de Sus nicicum nu S-a depărtat Cuvântul cel necuprins; că dumnezeias­­că pogorâre a fost, iar nu mutare din loc, și naștere din Fecioară primitoare de Dumnezeu, care aude acestea:

Bucură-te, încăperea lui Dumnezeu celui neîncăput
Bucură-te, ușa tainei celei de cinste
Bucură-te, auzirea cea cu neprice­pere pentru cei necredincioși
Bucură-te, lauda cea fără de îndo­ială a celor credincioși
Bucură-te, purtătoarea cea prea­sfântă a Celui ce este pe heruvimi
Bucură-te, sălașul cel preaslăvit al Celui ce este pe serafimi
Bucură-te, ceea ce ai adunat lucruri potrivnice întru una
Bucură-te, ceea ce ai unit fecioria și nașterea
Bucură-te, cea prin care s-a dezlegat călcarea poruncii
Bucură-te, cea prin care s-a deschis Raiul
Bucură-te, cheia Împărăției lui Hristos
Bucură-te, nădejdea bunătăților celor veșnice
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condac 9:

Toată firea îngerească s-a minunat de lucrul cel mare al întrupării lui Hristos; că pe Cel neapropiat, ca Dum­­ne­zeu, L-a văzut Om apropiat tuturor, petre­când împreună cu noi și auzind de la toți: Aliluia!

Icos 9:

Pe oratorii cei mult-vorbitori îi ve­dem tăcând ca niște pești fără de glas, despre tine, Născătoare de Dumne­zeu; că nu se pricep să spună în ce chip și Fecioară ai rămas, și ai putut naște. Iar noi, minunându-ne de o taină ca aceasta, cu credință cântăm:
Bucură-te, sălașul înțelepciunii lui Dumnezeu Bucură-te, comoara rânduielii Lui
Bucură-te, ceea ce îi arăți pe filo­sofi neînțelepți
Bucură-te, ceea ce ai vădit pe cei meșteri la cuvânt a fi necuvântători
Bucură-te, că au înnebunit întrebă­torii cei cumpliți
Bucură-te, că s-au veștejit făcătorii de basme
Bucură-te, ceea ce ai risipit vorbele cele încâlcite ale atenienilor
Bucură-te, ceea ce ai umplut mrejele pescarilor
Bucură-te, ceea ce ne-ai ridicat din adâncul necunoștinței
Bucură-te, ceea ce pe mulți i-ai lu­minat la minte
Bucură-te, corabia celor ce vor să se mântuiască
Bucură-te, limanul celor ce umblă cu corăbiile acestei vieți
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

 
Condac 10:

Vrând să mântuiască lumea, Împo­do­bi­torul tuturor a venit la ea, așa cum Însuși făgăduise; și, Păstor fiind, ca un Dumnezeu, pentru noi S-a arătat om ca și noi. Căci, cu asemănarea che­­mând pe cel asemenea, ca un Dum­­nezeu aude: Aliluia!

Icos 10:

Zid ești fecioarelor, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, și tuturor celor ce aleargă la tine; că Făcătorul cerului și al pământului te-a gătit pe tine, Curată, sălășluindu-Se în pântecele tău și învățând pe toți să îți cânte:

Bucură-te, turnul fecioriei
Bucură-te, ușa mântuirii
Bucură-te, începătoarea prefacerii celei pline de înțeles
Bucură-te, dătătoarea darului celui dumnezeiesc
Bucură-te, că tu ai înnoit pe cei ză­misliți întru rușine
Bucură-te, că tu ai învățat pe cei lipsiți de minte
Bucură-te, ceea ce ai stricat pe stri­cătorul gândurilor
Bucură-te, ceea ce ai născut pe Se­mănătorul curăției
Bucură-te, cămara nunții celei fără de sămânță
Bucură-te, ceea ce ai unit cu Dom­nul pe cei credincioși
Bucură-te, ceea ce între fecioare sin­­gură ai fost hrănitoare de prunc
Bucură-te, cămara cea împodobită a sufletelor sfinților
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condac 11:

Împărate sfinte, de Ți-am aduce cân­­tări și psalmi la număr întocmai ca nisipul, nimic nu plinim cum se cuvi­ne, căci se biruiește toată cântarea care se îndreaptă către mulțimea mi­lelor Tale celor multe, pe care le-ai dat celor ce-Ți cântă: Aliluia!

Icos 11:

Făclie primitoare de lumină, arătată celor ce sunt întru întuneric, o vedem pe Preasfânta Fecioară; că, aprinzând în sine Focul cel netrupesc, pe toți îi îndrep­tează spre cunoștința cea dum­ne­­zeiască ce luminează mintea cu ra­za ei și se cinstește cu chemarea aceasta:
Bucură-te, raza Soarelui celui înțe­legător
Bucură-te, raza Luminii celei neapuse
Bucură-te, fulgerul care luminezi sufletele
Bucură-te, ceea ce îi îngrozești pe vrăj­­­mași ca un tunet
Bucură-te, că dintru tine a răsărit stră­lucirea cea cu multă lumină
Bucură-te, că ai izvorât râul care curge cu ape multe
Bucură-te, ceea ce te-ai arătat icoană a cristelniței
Bucură-te, ceea ce curățești întină­ciunea păcatului
Bucură-te, baie, care speli conștiința
Bucură-te, pahar, care dai gust bucuriei
Bucură-te, mireasma mirosului celui bun al lui Hristos
Bucură-te, viața veseliei celei de taină
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condac 12:

Vrând să dea har datoriilor celor de demult, Dezlegătorul tuturor datorii­lor omenești a venit Singur la cei ce se înde­părtaseră de harul Lui și, rupând za­pisul, aude de la toți cântarea: Aliluia!

Icos 12:

Cântând nașterea ta, te lăudăm toți, ca pe o biserică însuflețită, Născă­toa­re de Dumnezeu; că, locuind în pân­tecele tău Domnul, Care ține toa­te cu mâna, a sfințit, a slăvit și a în­vățat pe toți să-ți cânte:

Bucură-te, locașul lui Dumnezeu-Cuvântul Bucură-te, sfântă care ești mai mare decât toți sfinții
Bucură-te, chivot poleit cu Duhul
Bucură-te, comoara vieții cea nede­șer­tată
Bucură-te, coroana cea scumpă a împăraților celor credincioși
Bucură-te, lauda cea de cinste a pre­oților cuvioși
Bucură-te, stâlp neclintit al Bisericii
Bucură-te, zidul cel nebiruit al Împărăției
Bucură-te, cea prin care se înalță biruințele
Bucură-te, cea prin care cad vrăjmașii
Bucură-te, tămăduirea trupului meu
Bucură-te, mântuirea sufletului meu
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

 
Condac 13:

O, Maică prealăudată, care ai năs­cut pe Cuvântul, Cel ce este mai sfânt decât toți sfinții, primind acest dar de acum, izbăvește de toată ispita și scoate din chinul ce va să fie pe toți cei care-ți cântă: Aliluia! (Acest Condac se zice de trei ori)

Apoi iarăși se citește Icosul întâi și Con­da­­cul întâi:

 
Icos 1:

Îngerul cel întîistătător din Cer a fost trimis să zică Născătoarei de Dum­nezeu: Bucură-te! Și împreună cu glasul cel netrupesc, văzându-Te pe Tine, Doamne, Întrupat, s-a înspăi­mân­­­tat și i-a stat înainte,

 grăind către dânsa unele ca acestea:

Bucură-te, cea prin care răsare bu­curia
Bucură-te, cea prin care piere bles­temul
Bucură-te, chemarea lui Adam celui căzut
Bucură-te, izbăvirea lacrimilor Evei
Bucură-te, înălțime, întru care ane­voie se suie gândurile omenești
Bucură-te, adâncime, care nu te poți vedea lesne cu ochii îngerești
Bucură-te, că ești scaun Împăratului
Bucură-te, că porți pe Cel ce poartă toate
Bucură-te, steaua, care arăți Soarele
Bucură-te, pântecele dumnezeieștii întrupări
Bucură-te, cea prin care se înno­iește făptura
Bucură-te, cea prin care Prunc Se face Făcătorul
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condac 1:

Apărătoare Doamnă, pentru biruin­ță, mulțumiri, izbăvindu-ne din ne­voi, aducem ție, Născătoare de Dum­ne­zeu, noi, robii tăi. Ci, ca aceea ce ai stăpâni­re nebiruită, izbăvește-ne din toate ne­­voile, ca să strigăm ție: Bu­cură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

                                       Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu

O, Preasfântă Născătoare de Dum­ne­zeu, Fecioară stăpână, ceea ce ești mai înaltă și mai presus decât îngerii și arhanghelii și mai cinstită decât toa­tă făptura; mirarea cea mare a în­ge­ri­lor, propovăduirea prorocilor, po­doa­ba cea aleasă a arhanghelilor, întă­rirea cea tare a mucenicilor, lauda cea preamărită a apostolilor, povățuitoa­rea cea tare a călugărilor, înfrânarea cea tare a postitorilor, curăția și slava fecioa­re­lor, veselia cea lină a mai­ci­lor, în­țe­lep­ciunea și învățătura prun­ci­lor, câr­muitoarea săracilor și a vădu­velor; îmbrăcăminte celor goi, sănă­tate celor bolnavi, izbăvire celor ro­biți; liniște celor de pe mare, liman bun celor înviforați, povățuitoare ne­os­te­nită ce­lor rătăciți, mergere ușoară celor călă­tori, odihnă bună celor oste­niți, aco­pe­rământ și scăpare celor asu­priți; nădejde celor fără de nădejde, ajută­toare celor lipsiți; celor săraci bo­găție neîmpuținată, celor întristați de-a pururea mângâiere, celor pe care nu-i iubește nimeni iubire cu smerenie; ce­lor păcătoși mântuire către Dum­­ne­zeu; tuturor creștinilor ocrotire tare, a­ju­tătoare nebiruită și folo­si­toare.

Prin tine, Cel nevăzut S-a făcut văzut, pentru care aducem rugăciune ție noi, robii tăi, Doamna noastră. O, preamilostivă împărăteasa a Luminii ce­lei înțelegă­toare și preamărită, care ai născut pe Împăratul nostru, Hristos Dumnezeu, Cel ce dă viață tuturor, ceea ce ești slăvită de cele cerești, minte înge­rească, stea cu totul luminoasă și mai sfântă decât toți sfinții; împărăteasa împăraților, Stăpâna tu­turor făpturilor, Fecioară încuviințată de Dumnezeu, Mireasă nestricată, pa­lat al Preasfân­tului Duh, tron de foc al Împăratului celui nevăzut, chivot ce­resc, purtător al Cuvântului lui Dumnezeu, căruța cea în chipul focului; odihna Dumne­zeului celui viu, zămislirea negrăită a tru­pului lui Hristos, cuibul Vulturului ce­resc, turtureaua cea cu bună glă­suire, porumbița cea preabună, lină și fără de răutate; Maică iubitoare de fii, adân­cul milelor, picătura care risipești mâ­nia lui Dumnezeu, adâncimea cea ne­mă­surată, taina cea negrăită, minu­nea cea neștiută, minune nespusă;

Bi­serică nefăcută de mână omenească a Însuși Împăratului tuturor veacuri­lor; tămâia cea cu bun miros, veșmânt cinstit, porfiră de Dumnezeu țesută, Rai sufle­tesc, odrasla pomului celui de viață purtător, floarea cea preafrumoa­să, care ai înflorit nouă veselia ce­reas­că, strugurele mântuirii noastre, paha­rul Împăratului Ceresc, întru care s-a dres de la Duhul Sfânt vinul harului Celui neîmpuținat; solitoarea legii, înce­pă­tura credinței celei adevărate a lui Hristos, turnul cel neclintit, pieirea ere­ticilor, sabia mâniei lui Dumnezeu îm­­po­triva tu­turor celor nelegiuiți; în­grozire diavolilor, biruință în războaie, păzi­toare adevă­ra­tă tuturor creștinilor și lumii încre­din­țată mântuire.

O, întru tot milostivă Doamnă Fecioară, Stă­pâ­nă Născătoare de Dumnezeu, auzi-ne pe noi cei ce ne rugăm ție și arată mila ta poporului drept-credincios; roagă pe Fiul tău să ne izbăvească de tot răul. Și păzește locașul acesta și toate orașele și satele creștinești și tot po­porul cel bine-credincios, care scapă la tine și cheamă numele tău cel sfânt, de toate năpas­tele, de boală, de cutremur, de po­top, de foc, de sabie, de venirea altor neamuri asupra noastră și de răz­boiul cel dintre noi, de toate durerile și tot ne­cazul. Ca să nu fie îm­puținați robii tăi nici cu răni, nici cu îngrozire, nici cu moarte, nici cu dreapta mânie a lui Dumnezeu; ci îi păzește și îi mântuiește cu mila ta, Doamnă, ceea ce te rogi pentru noi și pentru buna întocmire a văzduhului, spre vremi adu­cătoare de roadele cele de folos, pe care le dăruiești nouă. Izbăvește, ridică și miluiește din toate nevoile, Stăpână preami­los­tivă, Năs­că­toare de Dumne­zeu prea­lă­udată, pe cei ce sunt în primejdii. Adu-ți aminte de robii tăi și nu trece cu vederea lacrimile și suspi­narea lor; ci ne înno­iește pe noi cu bunătatea ta, ca să ne mângâiem cu mul­țumire, aflându-te pe tine ajută­toa­re. Milostivește-te, Doam­nă Prea­cu­rată, spre ajutorul po­po­rului celui binecredincios.
Nădej­dea noastră, adu­nă pe cele risipite: pe cei rătăciți pe cale povățuiește-i, pe cei căzuți de la dreapta credință iarăși la credință întoarce-i, pe cei bătrâni sprijinește-i, pe cei tineri îi învață, pe prunci hrănește-i și preamărește pe cei ce te preamăresc; dar, mai ales, păzește Sfântă Biserica Fiului tău și o ferește întru lungime de zile.

O, milostivă și preaîndurată Îm­pă­răteasă a Cerului și a pământului, Născătoare de Dumne­zeu, pururea Fecioară, miluiește cu mij­lo­cirea ta po­porul drept-credincios și toată drept-credincioasa creștinătate. Păzește-o sub acoperământul milei tale, apăr-o pe ea cu cinstitul tău aco­pe­rământ și roagă pe Hristos, Dumne­zeul nostru, pe Care mai presus de fire L-ai întrupat, să ne încingă pe noi cu putere de sus, ca să ne putem apăra împotriva vrăjmașilor ce se luptă îm­potriva noastră. Miluiește și mântu­iește prin ru­găciunile tale, Maică,, pe toți ortodocșii arhierei, preoți și diaconi și pe tot clerul bisericesc și pe tot poporul drept-credincios care se închină icoanei tale.

       Caută spre noi toți cu folosința ta cea preamilostivă, ridică-ne pe noi din adâncul păcatelor și ne luminează ochii inimii spre cău­ta­rea mântuirii. Milostivă fii nouă aici, iar la înfricoșătoarea Judecată, pe Fiul tău pentru noi roagă-L. Pe cei care s-au mutat întru dreaptă credință, din această viață în cea veșnică, îm­preună cu în­gerii, cu arhanghelii și cu toți sfinții, împărtășește-i ca să stea de-a dreapta Fiului tău și Dumnezeu; și prin rugăciu­nea ta învrednicește pe toți ortodocșii creștini să viețuiască cu Hristos, și cu bucurie în locașurile în­ge­rești să se desfăteze.

Că tu ești, Doam­nă, slavă a celor cerești și ajutătoare a pă­mântenilor; tu ești nădejdea și fo­lositoarea tuturor celor ce aleargă la tine și cer ajutorul tău cel sfânt; tu ești rugătoarea cea fier­binte către Fiul tău și Dumnezeul nostru, că rugăciunile Maicii mult pot spre îmblânzirea Stăpânului. Și, cu a ta mijlocire, în­drăznim să ne apropiem de sfântul altar, de harul preasfintelor și de viață făcătoarelor Taine, deși sun­tem ne­vrednici. Pentru aceea, și pe icoană văzând chipul tău cel întru tot cinstit și pe Cel Atotțiitor cu mâna ținând, ne bucurăm noi păcătoșii și, cu umilință căzând, pe acesta cu dragoste și cu frică îl sărutăm, așteptând, Doam­nă, prin sfintele și de Dumnezeu primitele tale rugăciuni, să ajungem la cele cerești ale vieții celei fără de sfâr­șit, și să stăm fără de rușine în ziua Ju­decății de-a dreapta Fiului tău și Dum­ne­ze­ului nostru, slăvindu-L pe El îm­pre­ună cu Cel fără de început al Lui Pă­rinte și cu Preasfântul și Bunul și de viață făcă­torul Lui Duh, acum și puru­rea și în vecii vecilor. Amin.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, și acum și pururea și în vecii vecilor! Amin. Doamne, miluiește! Doamne, miluiește! Doamne, miluiește! Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria, și cu ale tuturor sfinților, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pre noi!