Necunoscut si tainic

19DEC

Necunoscut şi tainic
e-al nostru viitor,
nimic nu-şi ştie nimeni
de ceasul următor;
nu ştim ce ne aşteaptă
la orice pas făcut
căci drumul vieţii noastre
e-adânc necunoscut…

Numai Hristos, ne face drumul luminos
Numai Hristos, ne-aduce-un viitor frumos.

Necunoscut e-al morţii
şi loc, şi fel, şi ceas,
şi nu ştim pân-la ele
cât drum ne-a mai rămas;
nu-şi ştie nimeni clipa,
nu ştie-n care fel
şi-n care loc aşteaptă
sfârşitul pentru el.

Necunoscută-i Ziua
venirii lui Hristos
şi noaptea Judecăţii,
şi tot ce-i ne-ndoios
— ci numai locul unde
te duci cu ce-ai făcut
spre slavă sau osândă
nu ţi-e necunoscut.

http://luminapentrucandeladinsuflet.wordpress.com/2012/12/19/necunoscut-si-tainic/

Cum se poate ajunge la necredinţă

                   Pr. Paisie Aghioritul
- Părinte, cum se întâmplă că oameni credincioşi ajung la ateism?

- In problema aceasta pot exista două cazuri. In­tr-un caz se poate ca cineva să fi fost foarte credincios, să fi lucrat puterea lui Dumnezeu în viaţa lui prin multe fapte palpabile şi apoi să fi ajuns la o tulburare în problema credinţei. Aceasta se întâmplă, de pildă, atunci când cineva face nevoinţă fără discernământ şi cu egoism, adică prinde viaţa duhovnicească în mod sec. “Ce a făcut cutare Sfânt - să încerc s-o fac şi eu” - şi începe să facă o nevoinţă fără discernământ. Dar, încet-încet, fără să-şi dea seama, se creează înăuntrul lui un simţământ fals că, deşi n-a ajuns la măsurile cutărui Sfânt, dar pe aproape tot este. Astfel îşi con­tinuă nevoinţa. Dar în timp ce, mai înainte de acest gând, îl ajuta harul dumnezeiesc, acum începe să-l părăsească. Pentru că ce treabă are harul lui Dum­nezeu cu mândria? Aşadar nu mai poate face nevoinţă ce a făcut-o mai înainte şi se sileşte pe sine. Dar cu sila se creează stres. Vine şi mândria care este ca un tărăboi şi creează o stare tulbure. Şi deşi a făcut atâtea şi a lucrat harul dumnezeiesc şi a avut şi experienţe dumnezeieşti, încet-încet începe să aibă gânduri de necredinţă şi să se îndoiască de existenţa lui Dumnezeu.

Al doilea caz este atunci când unul lipsit de carte vrea să se preocupe de dogme. Ei, aceasta nu e bine! Altceva este să arunce o privire, ca să cunoască dogma. Dar şi unul cu ştiinţă de carte, de va merge cu mândrie să cerceteze dogma, şi pe acesta îl va părăsi harul lui Dumnezeu, deoarece are mândrie şi va începe să aibă îndoieli. Fireşte, nu vorbesc de unul care are evlavie. Unul ca acesta, şi fără de carte de ar fi, poate arunca o privire cu discernământ, până acolo unde poate cerceta, şi să înţeleagă dogma. Dar cel care nu are o stare duhovnicească bună şi merge să se ocupe cu dogmatica, unul ca acesta, chiar de ar crede puţin, după aceea nu va mai crede deloc.

- Părinte, necredinţa s-a întins mult în vremea noastra.
- Da, dar adesea chiar şi la aceia care spun că nu cred în Dumnezeu, se vede ascunsă înăuntrul lor puţină credinţă. Odată mi-a spus un tânăr: „Nu cred că există Dumnezeu!”. „Hai mai aproape“, i-am spus. “Auzi cum ciripeşte rândunica? Cine i-a dat această harismă?”. Sărmanul a fost mişcat de aceasta. A plecat acea împietrire a necredinţei şi i s-a schimbat faţa.
 Altă dată au venit doi vizitatori la Colibă. Erau cam de 45 de ani si trăiau o viaţă foarte lumească. Şi precum noi, mona­hii, spunem: “Deoarece viaţa aceasta este deşartă, le lepădăm pe toate“, tot astfel şi aceia spuneau, dar din cealaltă parte: „Nu există altă viaţă“. Şi de aceea atunci, pe când erau tineri, şi-au lăsat studiile şi s-au aruncat în viaţa lumească. Au ajuns în punctul în care erau nişte cârpe şi sufleteşte, şi trupeşte. Tatăl unuia a murit de supărare. Celălalt a distrus averea mamei sale şi a îmbolnăvit-o de inimă. După discuţia pe care am avut-o, au văzut lucrurile altfel. „Ne-am făcut netrebnici”, spuneau. I-am dat unuia o icoană pentru mama lui. Am vrut să-i dau şi celuilalt o icoană, dar n-a lua­t-o. “Dă-mi o scândurică din cele pe care le rindeluieşti“, îmi spune. „Nu cred în Dumnezeu. Eu cred în Sfinţi”. Atunci i-am spus: “Fie că eşti oglindă, fie capac de cutie de conservă, nu străluceşti dacă nu cad razele de soare peste tine. Sfinţii au strălucit cu razele haru­lui lui Dumnezeu, precum stelele strălucesc cu lumina luată de la soare! ”.

Cum sa ne raportam la glume ?

Un frate l-a intrebat pe un batran oarecare, zicand: - Parinte, de va voi vreun frate sa-mi vorbeasca si sa-mi spuna niste cuvinte nefolositoare sau glume lumesti si vorbe desarte, oare mi se cade a-i zice sa taca, sa nu vorbeasca vorbe desarte si nefolositoare si glume lumesti ? Raspuns-a lui batranul: - Nu, fiule, nicidecum nu ti se cade sa-i zici sa taca, orice va vorbi. Ca de-i vei zice sa taca, sa nu vorbeasca vorba fara de treaba, atunci cu acel cuvant il ocarasti pe fratele tau si-l rusinezi, ca si cum l-ai lovi cu palma peste obraz. Si peste putin, si tu insuti vei vorbi vorbe desarte si fara de treaba. Si in zadar, spre pacatul tau, ai ocarat si ai osandit cu mandrie pe fratele tau, poruncindu-i sa taca. Dar daca nu iti place a vorbi vorba fara de treaba, atunci nu vorbi, ci taci cu smerenie, si asa, cu tacerea si smerenia ta, ii vei da lui si altora chip bun.

Casa Domnului- Pilda

Într-o seară de iarnă, o tânără familie stătea în jurul mesei. Tatăl era trist şi apăsat de griji, iar mama plângea, ţinându-şi faţa în palme. Fetiţa lor cea mică,mirată de această situaţie, se apropie încet şi întrebă:.
- Mamă, de ce plângi?
- Fata mea, sunt zile grele nu mai avem bani şi pentru a putea trăi amvândut şi casa aceasta frumoasă.
Mâine va trebui să ne mutăm într-o casă multmai mică. De aceea plâng, fiindcă ne este greu să plecăm din acest loc minunat,unde am trăit în linişte atâţia ani, şi să ne mutăm într-o casă sărăcăcioasă şi cavai de ea…
- Dar, mamă, nu locuieşte Dumnezeu şi în casa aceea săracă în care ne vommuta?
Miraţi de credinţa copilei şi de adevărul spus de aceasta, părinţii au înţelescă, în viaţă, greutăţile şi necazurile de orice fel încolţesc sufletului omului, dar credinţa şi speranţa nu trebuie niciodată uitate, fiindcă doar cu ele în sufletdrumul spinos al vieţii e străbătut mai uşor.
"Precum meşterul aruncă aurul în topitorie şi-l lasă a se cerne şi a se curăţa prin foc până ce străluceşte, tot aşa şi Dumnezeu lasă sufletele omeneşti să fiecercetate de necazuri, până ce se curăţă şi se lămuresc.”
„De aceea, o astfel de cercetare a lui Dumnezeu este o mare binefacere pentru suflet.” (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Cred în tine, prietene

Cred în tine, prietene, dacă zâmbeşti, asta este ca o rază de soare care-mi îmbucură existenţa.

Cred în tine, prietene, dacă ochii tăi strălucesc de bucurie atunci când ne întâlnim.

Cred în tine, prietene, dacă împărtăşeşti durerile mele şi ştii să plângi cu cei care plâng.

Cred în tine, prietene, dacă mâna ta este deschisă pentru a dărui şi voinţa ta este generoasă pentru a ajuta.

Cred în tine, prietene, dacă cuvintele tale sunt sincere şi exprimă ceea ce simte inima ta.

Cred în tine, prietene, dacă ştii să înţelegi cu bunătate slăbiciunile mele şi mă aperi când sunt calomniat.

Cred în tine, prietene, dacă mă corectezi cu amabilitate.

Cred în tine, prietene, dacă ştii să te rogi pentru mine şi să-mi dai un exemplu bun.

Cred în tine, prietene, dacă prietenia ta mă conduce să-L iubesc mai mult pe Dumnezeu şi să-i tratez mai bine pe ceilalţi.

Cred în tine, prietene, dacă nu te vei ruşina să fii prietenul meu în momentele triste şi dureroase din viaţa mea.

http://luminapentrucandeladinsuflet.wordpress.com/2012/12/13/cred-in-tine-prietene/

Doamne, învaţă-mă iubirea Ta sfântă, pentru toţi semenii mei!

Vreau să iubesc, Iisuse, vreau pururi să iubesc...
chiar dacă toţi aceia ce-n inimă-i primesc
vedea-voi că-n necazuri şi-n greu mă părăsesc...
eu vreau... eu vreau, Iisuse, de-a pururi să iubesc...

Vreau să-i iubesc, Iisuse, pe toţi pân-la sfârşit...
chiar dacă şi aceia ce-odată m-au iubit
călca-vor prin noroaie pe sufletu-mi zdrobit,
vreau să iubesc, Iisuse, vreau... până la sfârşit.

Vreau pururi fraţi şi prieteni pe toţi să mi-i socot,
din inima întreagă şi sufletul meu tot,
chiar când zdrobit pe drumuri nici plânge n-o să pot,
vreau fraţi, vreau fraţi, Iisuse, şi prieteni să-i socot.

Ajută-mă, Iisuse, să pot iubi oricând
pe duşmani, pe prieteni, pe oamenii de rând,
pe toţi, pe toţi, Iisuse, un singur dor având:
să pot, să pot, Iisuse, să pot iubi oricând...
( Traian Dorz )

Scurte reguli pentru o viată cucernică

Crede, intr-un singur Dumnezeu, Preamarit si inchinat in Treime: Tatal si Fiul si Duhul Sfant.

Mai inainte de toate, de Dumnezeu teme-te si pe Dansul slaveste-L cu toata inima ta, ca si El sa te slaveasca pe tine impreuna cu sfintii Lui.

Cauta mai intai imparatia lui Dumnezeu si dreptateta Lui si celelalte ti se vor adauga tie.

Fii credincios lui Dumnezeu si Bisericii Sale Ortodoxe si ca fiu al ei, pazeste-i poruncile. Precum in timpul lui Noe au scapat de potop numai cei ce se aflau in corabie asa si acum nu te poti mantui in afara Bisericii Ortodoxe.

Scopul vietii este mantuirea sufleteasca, caci ce-i foloseste omului sa castige lumea intreaga daca-si va pierde sufletul sau.

Scurta rugaciune de mai jos este cel mai pretios dar al lui Dumnezeu dat omului : « Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu milueste-ma pe mine pacatosul ». Spune frate cu buzele si cu inima neincetat aceste cuvinte mantuitoare, deoarece lumineaza mintea, linistesc inima, ard pacatele, biciuiesc si izgonesc pe draci. Cu numele lui Iisus, biciueste vrajmasii caci nu este arma mai puternica in cer si pe pamant.

Acasa sa nu te lenevesti ci in fata icoanei cu candela aprinsa roaga-te lui Dumnezeu cu smerenie si credinta , dimineata si seara, inainte si dupa masa, la inceputul si la sfarsitul lucrului.

Orice lucru sa-l incepi cu binecuvantare lui Dumnezeu si sa-l termini multumind Lui.

Sfintei Cruci a lui Hristos inchina-te cu smerenie si sarut-o cu credinta si dragoste pentru ca pe ea rastignindu-se Domnul a savarsit mantuirea a toata lumea.

Icoanei Mantuitorului Hristos, icoanei Preacuratei Lui Maici si icoanelor sfintilor Lui, da-le cinstea cuvenita cu tot respectul si privind la dansele inalta-te cu mintea si cu simtirile catre aceia pe care ele ii inchipuiesc.

Respecta nunta ca o legatura sfanta si in casnicie du o viata cinstita, curata, plina de iubire si credinciosie. Fereste-te de avort prin care poti ucide un suflet care prin a sa traire (viata) ti-ar putea mantui tot neamul.

Creste copiii in dragoste de Dumnezeu si-i pregateste pe ei pentru a mosteni fericirea cea vesnica ca vei raspunde de ei la Infricosata Judecata.

Iubeste si cinsteste pe parintii tai ca-ti va fi bine in viata si vei trai ani multi pe pamant.

Tine cele 4 posturi din an si zilele de miercuri si vineri cu exceptia celor de harti prevazute in calendar.

Dimineata pe nemancate ia Sfanta Anafura, aghiazma si unge-te cu ulei sfintit prin care primim binecuvantarea lui Dumnezeu si harul Preasfantului Duh.

Cel putin o data pe an sa faci sfestanie in casa si in fiecare luna stropeste cu aghiazma casa si gospodaria.

Cand esti bolnav cheama preotii Bisericii pentru Sfantul Maslu.

Straduieste-te sa ai un pomelnic permanent cu vii si morti, la cel putin o biserica sau manastire. Rugaciunile inaltate la cer pentru cei ce au adormit in credinta sunt folositoare, desi ei nu sunt cu tine, sunt vii inaintea lui Dumnezeu.

Fugi de lux, desfranare, bautura, lene - mama tuturor relelor.

La lucru strain nu intinde mana.

Fereste-te de citirea cartilor eretice si de a purta discutii cu sectantii. Vorbele rele strica obiceiurile bune.

Sa te impotrivesti cu toata taria marilor pacate ce bantuie lumea : necredinta, vrajitoria, desfranarea, avortul, sinuciderea treptata prin droguri, tutun, alcool, cafea si sa te straduiesti sa-ti sfintesti viata.
Nimanui nu-i dori raul, iar binele ce ti s-a facut nu-l uita. Fii cu toata lumea in pace.

Zilnic impodobeste-ti sufletul cu fapte bune crestinesti : smerenie, bunatate, blandete, miloestenie, dragoste..ce apropie pe om de chipul si asemanarea cu Dumnezeu, adica nemuritor cu sufletul si plin de dragoste fata de aproapele. Milostenia n-a saracit nicodata pe nimeni, dar betia si desfranarea da.

Aratand lui Dumnezeu cainta pentru pacatele tale, marturiseste-le inaintea preotului duhovnic si cu binecuvantarea lui macar in cele patru posturi din an, sa te invrednicesti de marea fericire de a te impartasi cu Preacuratul, Prasfantul Trup si Sange al Mantuitorului Hristos spre iertarea pacatelor si fericirea vesnica si implineste canonul dat de duhovnic la spovedanie.

Osebeste din masa ta o praticica pentru sufletul tau, spre pastrare saracilor si da-o de pomana, si o vei primi inapoi cand te vei infatisa la judecata Domnului.

Dumnezeu a fagaduit iertare pacatosilor care se pocaiesc, dar nu in ziua de maine.

Crede ca Domnul nostru Iisus Hristos care s-a inaltat la cer va veni sa judece viii si mortii si va rasplati fiecaruia dupa credinta si faptele sale, dupa care va incepe pentru unii o viata fericita si vesnica, iar pentru altii chinuri vesnice.

Cuvant - Manastirea Frasinei

Veniţi de luaţi bucurie

Într-o zi au bătut la uşa chiliei mele doi tineri căsătoriţi. Mi-au adus un pomelnic şi mi-au cerut să le fac o rugăciune. Am intrat în vorbă cu ei şi, aşa cum mi-am statornicit eu o rânduială, i-am întrebat dacă merg la biserică. Şi atunci ei mi-au răspuns: „Nu suntem aşa de bătrâni ca să mergem la biserică”. Şi atunci am zis: „Doamne, înmulţeşte bătrânii!”.

Pr. Teofil Paraian - Veniţi de luaţi bucurie

ZGARCITUL

Un zgârcit, odată, şi-a ascuns banii într-o mică peşteră a cărei intrare a acoperit-o spre a nu se putea vedea.
Un tată disperat din cauza sărăciei crunte în care se zbătea, a hotărât să îşi pună capăt zilelor chiar în această peşteră. Pentru aceasta el a luat cu sine o funie.
Şi, intrând el în peşteră, a simţit cum pământul îi fuge de sub picioare. Atunci, el s-a apucat să sape, şi astfel, el a dat peste aurul zgârcitului. Scăpat de grija zilei de mâine, a lăsat funia acolo şi s-a întors cu multă bucurie la casa lui.
La scurtă vreme, zgârcitului făcându-i-se dor de aurul său, s-a dus să vadă ce mai este cu el. Şi, când şi-a dat seama că nu îl mai avea acolo, de supărare, a luat funia lăsată acolo de omul cel sărac s-a dus acasă şi s-a spânzurat.