SFANTUL LUCA AL CRIMEII ...

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!". 

  Bucuria mea, iata 10 lucruri mai putin stiute despre Sfantul Luca, al Crimeii, care s-a nascut in secolul al XIX-lea, a trecut la cele vesnice in secolul al XX-lea si continua sa faca minuni pana in zilele noastre:

1. Sfantul Luca al Crimeii s-a nascut in familia lui Felix Voino-Iasenetki, in Kest, Crimeea, pe 27 aprilie 1877, fiind botezat cu numele Valentin.

2. Avand un mare talent artistic, s-a inscris la Academia de Arte din Kiev, pe care a abandonat-o apoi, a urmat medicina in Kiev.

3. In anul 1904, in timpul razboiului ruso-japonez, Valentin merge in Orientul indepartat si lucreaza ca medic chirurg. Aici si-a intalnit si viitoarea sotie, pe Anna Vasilievna Lanskaia, cu care a au avut patru copii.

4. Sfantul Luca refuza sa opereze fara sa se roage in fata icoanei Maicii Domnului pe care el insusi a asezat-o in sala de operatie. De asemenea, inainte de interventia chirurgicala, ii insemna pe pacienti cu iodina (solutie dezinfectanta), in semnul crucii.

5. A realizat un numar mare si variat de interventii chirurgicale si s-a facut remarcat mai ales in chirurgia oftalmologica, efectuand transplanturi de cornee.

6. In urma decesului prematur al sotiei sale, Sfantul Luca al Crimeii raspunde chemarii preotesti, fiind hirotonit diacon pe 26 ianuarie şi preot pe 2 februarie 1921. Apoi, intra in monahism (luand numele Luca, dupa Sfantul Evanghelist pe care-l urma in lucrarea apostoleasca).

7. Pentru ca marturisea credinta crestina, a fost anchetat, arestat si intemnitat, apoi trimis in exil timp de 11 ani, in Siberia si in alte zone de pe teritoriul Uniunii Sovietice. Continua sa traiasca in conditii modeste, daruindu-si toate castigurile saracilor sau orfanilor de razboi.

8. In anul 1942 situatia Bisericii Ortodoxe Ruse s-a imbunatatit, iar Sfantul Luca a fost numit Arhiepiscop de Simferopol si Crimeea. In urmatorii 15 ani a militat pentru redeschiderea Bisericilor si incetarea persecutiei religioase.

9. A trecut la Domnul pe 11 iunie 1961, la varsta de 84 de ani, iar pe 17 martie 1996 ramasitele sale pamantesti au fost deshumate, in contextul procesului de canonizare, in prezenţa a aproape 40.000 de oameni. Osemintele raspandeau o mireasma placuta, iar inima lui a fost gasita neputrezită. Dupa trei zile, pe 20 martie, Moastele sale au fost mutate in Biserica Sfintei Treimi din Simferopol.

10. In sedinta de lucru din 28-29 septembrie 2012, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a hotarat includerea, incepand cu anul 2013, in calendarul crestin ortodox roman, a pomenirii Sfantului Ierarh Luca, Arhiepiscopul Crimeii, cu ziua de praznuire la 11 iunie, model de ierarh si medic crestin care se bucura deja de cinstire deosebita in multe Biserici Ortodoxe”.

 Bucuria mea, te rog sa nu uiti ultimele cuvinte ale Sfantului Luca al Crimeii: “NU VA TEMETI! LUATI PUTERE DIN NUMELE LUI IISUS!”.
                                                                                                     🙏 Iisuse, Iisuse, iarta-ma, Iisuse!

                                                                                                                       Preot Ioan 🛎

Vrem ceva de la Hristos sau Îl vrem pe Însuși Hristos?

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

Dumnezeu este dispus să rămână cu desăvârșire în afara vieții noastre, este gata să ridice aceasta ca pe o cruce, însă nu este deloc dispus să devină o parte a vieții noastre. Astfel, atunci când cugetăm la absența lui Dumnezeu, nu merită să ne întrebăm pe noi înșine: Cine este vinovat pentru aceasta? Noi, totdeauna Îi atribuim vinovăția lui Dumnezeu, totdeauna Îl acuzăm pe El, fie direct, fie înaintea oamenilor, că este absent, că niciodată nu este prezent atunci când avem nevoie de El, că niciodată nu răspunde ori de câte ori scăpăm la El.

            Există clipe când suntem mai „evlavioși” ca de obicei și, mânați de acea „evlavie”, spunem: „Dumnezeu îmi pune la încercare răbdarea, credința, smerenia”. Aflăm o grămadă de moduri pentru a schimba judecata lui Dumnezeu împotriva noastră în lauda noastră. Suntem atât de răbdători, încât Îl putem suporta chiar și pe Dumnezeu. Când mergem să ne rugăm, totdeauna vrem CEVA de la El și niciodată pe EL. Aceasta se poate numi legătură? Ne purtăm în felul acesta cu prietenii noștri? Țintim mai ales la acela care ne poate da prietenia sau îl iubim pe prieten? Se întâmplă același lucru în legăturile noastre cu Dumnezeu?

          Să cugetăm puțin la rugăciunile noastre, la ale voastre și la ale mele. Gândiți-vă la căldura, la profunzimea și la intensitatea pe care le are rugăciunea voastră când se face pentru cineva pe care-l iubiți sau pentru ceva care are mare importanță pentru viața voastră. Atunci inima voastră este deschisă, tot lăuntrul vostru este pironit la rugăciune. Nu cumva aceasta înseamnă că Dumnezeu are vreo oarecare însemnătate pentru voi? NU, nicidecum! Ci, în mod simplu, vă preocupă numai subiectul rugăciunii voastre.

        Când faceți rugăciune plină de însuflețire, profundă și intensă, care se referă la persoana iubită sau la situația care vă mâhnește, apoi vă întoarceți la următoarea cerere, care nu vă preocupă, și dispoziția voastră dintr-odată îngheață, ce s-a schimbat?

 Oare a „înghețat” Dumnezeu? Sau s-a „îndepărtat”? Cu siguranță nu! Ci aceasta înseamnă că toată înflăcărarea, toată intensitatea rugăciunii voastre nu s-a născut din prezența lui Dumnezeu, nici din credința voastră în El, din dragostea tare pentru El și din simțirea prezenței Sale, ci s-a născut numai și numai din neliniștea voastră pentru acea persoană sau pentru acea situație, iar nu pentru Dumnezeu. Așadar de ce ne surprinde faptul că această absență a lui Dumnezeu ne afectează? Pentru că noi suntem cei care absentăm, noi devenim reci, de vreme ce nu ne mai interesează Dumnezeu. De ce? Pentru că Dumnezeu nu are atâta însemnătate pentru noi.

          Există, de asemenea, și alte cazuri în care Dumnezeu este „absent”. Atâta vreme cât noi suntem adevărați, adică suntem cu adevărat noi înșine, Dumnezeu se poate să fie prezent și să facă ceva pentru noi, dar din moment ce ne străduim să devenim ceea ce în esență nu suntem, atunci nu ne rămâne nimic de spus, nici nu avem ceva al nostru. Ci devenim o personalitate ireală, o prezență nesinceră, iar de această prezență nu se poate apropia Dumnezeu.

Ca să ne putem ruga trebuie să trăim în starea care este definită ca Împărăție a lui Dumnezeu. Trebuie să recunoaștem că El este Dumnezeu, Împăratul, și trebuie să ne predăm Lui. Cel puțin trebuie să ne interesăm care este voia Lui, cu toate că nu suntem în stare s-o împlinim. Iar dacă nu suntem destoinici pentru aceasta, dacă ne comportăm cu Dumnezeu ca acel bogat tânăr, care nu a putut să-L urmeze pe Hristos pentru că era foarte bogat, atunci cum Îl vom întâlni?

Adeseori, faptul că am dori să dobândim prin rugăciune, printr-o profundă legătură cu Dumnezeu, pe care atât de mult o dorim, nu este decât o simplă dorință de fericire și nimic altceva. Nu suntem pregătiți să le vindem pe toate pe care le avem, ca să cumpărăm mărgăritarul de mult preț. Așadar cum este cu putință să dobândim acest mărgăritar de mult preț? Este El așteptarea noastră?
În cele din urmă vrem ceva de la Hristos sau Îl vrem pe Însuși Hristos?

                                                                                                                Mitropolitul Antonie de Suroj

Greşeşte...

Greşeşte cel care spune: „Nu există Dumnezeu“. Corect ar fi să spună: „Nu-L am pe Dumnezeu“, fiindcă toţi ceilalţi din jurul său spun: „EXISTĂ DUMNEZEU!“.
Greşeşte ca un bolnav cel care ar spune: „Nu există sănătate pe lume“, când ar trebui să spună: „EU NU AM SĂNĂTATE!“.
Greşeşte ca un orb cel care ar spune: „Nu există lumină pe lume“, când ar trebui să spună: „EU NU AM LUMINĂ!“.
Greşeşte ca un cerşetor cel care ar spune: „Nu există aur pe lume“, când ar trebui să spună: „EU NU AM AUR!“.
Greşeşte ca un răufăcător care ar spune: „Nu există bunătate pe lume“, în loc să spună: „EU NU AM BUNĂTATE!“.
Deci, totul atârnă de voinţa omului respectiv: DACĂ VREA SĂ CREADĂ, CREDE, IAR DACĂ NU VREA SĂ CREADĂ, NU CREDE!

Cuviosul Paisie Aghioritul: „Ortodocsii se vor ciocni cu cei din NATO

Extras din revista ATITUDINI, nr. 4

“Focul care s-a aprins în Balcani se va extinde. Stăpânirea rusească de astăzi se va răsturna şi popoarele ortodoxe ale Balcanilor se vor ciocni cu popoarele din NATO, pe terenul Turciei, care va dispărea de pe hartă. Ciprul va primi o palmă vremelnică de la turci. Din această conflagraţie generală, însă, se va naşte Bizanţul. Toate sunt conduse de Logosul divin, nici de americani, nici de evrei. Aceştia se impun câteodată, pentru că Dumnezeu îngăduie, ca să-i pedepsească pe ai Săi.

Vechiul Israel, evlavioşii din vechime, evreii, au fost pedepsiţi de 7 ori. Şi au fost robi timp de 70 de ani la perşi. Când s-a încheiat pedeapsa, aceştia au revenit. A fost o pedeapsă, o palmă dată de Dumnezeu, ca să se trezească. Aceşti evrei au fost vechiul Israel. Astăzi, noul Israel suntem noi, şi pedeapsa noastră este de 70 de ori câte 7 şi nu înşeptită, pentru că noi am avut cunoaşterea dumnezeiască. Robia noastră de 70 de ori câte 7 (1453 de la cucerirea Constantinopolului) concretizată prin Islam, de-abia acum se încheie. Acesta a fost canonul lui Dumnezeu pentru păcatele noastre.

Ceva asemănător s-a întâmplat cu poporul rus. Înainte cu 50 de ani m-am întâlnit împreună cu Bătrânul meu, Iosif Zăvorâtul, cu un călugăr rus, bătrân de vârstă. Ca să-l întărim despre cele înfricoşătoare întâmplate poporului rus, prin încercarea credincioşilor de către comunism, am vrut să-i dăm curaj, spunându-i cuvinte de mângâiere. Acesta însă a zis: „Nu este nimic, este o pedeapsă care va ţine 70 de ani“. „De unde ştii?” l-am întrebat. Şi răspunsul lui a fost: „În 1917, când s-a instaurat comunismul, creştinismul a fost scos în afara legii şi cel care ucidea creştini era socotit erou. Creştinii au intrat în panică şi cei bogaţi au evadat spre Europa, alţii au alergat către biserici, nădăjduind că Dumnezeu va face minunea să-i salveze. Într-o mare biserică, a Sfnţilor Apostoli, au intrat aproape 5000 de creştini. Bolşevicii, când i-au găsit, au pus foc bisericii. Unul dintre creştini n-a murit, ci a reuşit să se urce pe turle, a stat lângă o fereastră şi a respirat. Deci, acesta mi-a zis că atunci când se apropia moartea şi oamenii şi plângeau şi strigau, s-au arătat cei 12 Apostoli şi le-au spus că nu pot să-i ajute, pentru că Dumnezeu nu îngăduie. «Este pedeapsa pentru păcatele voastre, care va ţine 70 de ani!» au zis ei.

Acestea ni le-a spus călugărul rus, cu 50 de ani înainte. În perioada care s-a scurs de atunci aproape că am uitat cuvintele lui. Când a căzut însă turnul de hârtie al «bunăstării răsăritene», atunci mi-am amintit. Am stat şi am numărat şi am văzut că erau exact 70 de ani. Acum şi canonul nostru al celor 70 de ori câte 7 se încheie şi lucrurile vor reveni. Acum legea duhovnicească va fi aplicată în diferite chipuri. Întâi de toate, Dumnezeu va pedepsi pe marii vrăjmaşi ai Ortodoxiei: Islamul şi Catolicismul. Aceştia care lovesc nemilos Ortodoxia vor fi nimiciţi. Chiar şi cei care au distrus civilizaţia bizantină nu sunt turcii care au cucerit cetatea, ci cruciaţii europenii, catolicii, care i-au încurajat pe turci să distrugă Bizanţul. Aşadar, pe urmaşii lor, Dumnezeu îi va aduna acolo înlăuntru şi vor fi ucişi. Voi sunteţi mai tineri şi veţi vedea, de vreme ce veţi fi în viaţă.

Acum va fi marea conflagraţie, Armaghedonul. Ceea ce s-a pornit acum în Balcani nu se va opri. Ceea ce-l împiedică să se răspândească este stăpânirea rusească împărţită, care stă în coasta americanilor. Însă poporul rus îi va arunca şi popoarele creştineşti ale Balcanilor vor reveni. Ruşii vor acum să iasă la Marea Mediterană, acesta va fi imboldul. Însă nu va fi acesta adevărul, ci faptul că Dumnezeu îi provoacă precum instrumentele Lui. Aceştia coborând vor stinge şi vor pierde într-o săptămână vijelia turcească. Şi, când vor ajunge prietenii Turciei (adică urmaşii cruciaţilor), adică popoarele din NATO, ca s-o salveze, atunci acolo va fi marea conflagraţie şi vor fi nimiciţi. Ciprul va primi palma de la turci (pentru că acum este neatins), dar va fi vremelnică. Turcia se va stinge, şi nu va exista nicio pagină în istoria universală care să amintească faptul că a existat acest neam osândit.

Îmi iubesc mult patria şi mă întristez mult că astăzi fii grecilor se ruşinează să spună că sunt greci. Cuvântul grec nu înseamnă rasist. Această trăsătură poate fi pusă pe seama oricărui alt neam, în afară de greci. Acum însă nu mai suntem greci, romei, bizantini, suntem oameni îndumnezeiţi. Ne-am înălţat pe culmi. Este păcat faptul că astăzi diavolul a reuşit şi ne-a înrobit cârmuitorii. Deplâng Grecia vremurilor de acum, nu mai are nimic sfânt. Ca să se salveze ţara, ar trebui ca toţi conducătorii ei, oriunde s-ar găsi, să fugă în exil, să plece, pentru că cei care sunt astăzi sunt corupţi. În acest timp toate au fost vândute, sionismul internaţional îşi aplică astăzi programul pus la punct aici vreme de 180 de ani. Astăzi, însă când toţi suntem îngenunchiaţi şi nu mai există nădejde, Dumnezeul părinţilor noştri va interveni pentru sângele şi moaştele Sfnţilor noştri. Sângele grecesc care s-a scurs pentru Ortodoxie, unit astăzi, va deveni un râu năvalnic care îi va îneca pe canibalii care se numesc astăzi „mai-marii lumii”.

Când a fost dezagregat pentru prima dată atomul şi s-a construit bomba atomică, l-am auzit pe însuşi Eisenhower declarând: „Astăzi ne găsim la porţile matematicii greceşti!” Şi canibalul a spus adevărul! Cât despre situaţia din Iugoslavia de dinainte, aceasta este mâna Vaticanului, sunt „binecuvântările” Papei, ale „Marelui creştin“. Maşinaţiile din spatele tuturor acestora le zămisleşte sionismul internaţional, finanţatorul internaţional, care se numeşte America. Sioniştii sunt America, ea de fapt nu există. Deci, aceştia după ce primesc mesajele sataniste, le pun înainte Vaticanului, acesta le preschimbă în planuri şi în continuare cheamă Islamul să le aplice. Acesta este modul în care funcţionează astăzi planurile satanice. Aceştia au reuşit să-i înrobească pe conducătorii noştri. Nădejdile noastre sunt doar în Dumnezeu, iar voi să vieţuiţi creştineşte, pentru că vă spun cu mâna pe inimă, şi veţi vedea, că nu mai avem zile multe. Ceea ce s-a aprins acum în Balcani va continua. Acesta este mobilul prin care Dumnezeu în felul Său îi va elibera pe creştini şi-i va înălţa din nou la linia de plutire. Şi Bizanţul va reveni. Şi ştiţi de ce? Pentru că popoarele europene se vor reuni la loc. Cine le va dirija? Nimeni! Noi doar să păstrăm credinţa ortodoxă“.

(Din volumul Mica Filocalie a cuviosului Paisie Aghioritul, in curs de aparitie la editura Egumeniţa)

Săvârşirea răului este o slăbiciune, nu o putere. Făcătorul de rele este un slăbănog, nu un viteaz.
De aceea socoteşte întotdeauna pe răufăcătorul tău mai slab decât tine şi, precum nu te răzbuni pe un copil neputincios, tot aşa nu căuta să te răzbuni pe făcătorul de rău. Deoarece el nu este răufăcător din pricina puterii lui, ci din pricina slăbiciunii lui.
În acest fel, vei strânge putere cât marea ce nu se revarsă să înece pe copilul care aruncă pietre în ea.
(extrase din Învătături despre Bine si Rău – Sf. Nicolae Velimirovici)

Cum se poate ajunge la necredinţă

                   Pr. Paisie Aghioritul
- Părinte, cum se întâmplă că oameni credincioşi ajung la ateism?

- In problema aceasta pot exista două cazuri. In­tr-un caz se poate ca cineva să fi fost foarte credincios, să fi lucrat puterea lui Dumnezeu în viaţa lui prin multe fapte palpabile şi apoi să fi ajuns la o tulburare în problema credinţei. Aceasta se întâmplă, de pildă, atunci când cineva face nevoinţă fără discernământ şi cu egoism, adică prinde viaţa duhovnicească în mod sec. “Ce a făcut cutare Sfânt - să încerc s-o fac şi eu” - şi începe să facă o nevoinţă fără discernământ. Dar, încet-încet, fără să-şi dea seama, se creează înăuntrul lui un simţământ fals că, deşi n-a ajuns la măsurile cutărui Sfânt, dar pe aproape tot este. Astfel îşi con­tinuă nevoinţa. Dar în timp ce, mai înainte de acest gând, îl ajuta harul dumnezeiesc, acum începe să-l părăsească. Pentru că ce treabă are harul lui Dum­nezeu cu mândria? Aşadar nu mai poate face nevoinţă ce a făcut-o mai înainte şi se sileşte pe sine. Dar cu sila se creează stres. Vine şi mândria care este ca un tărăboi şi creează o stare tulbure. Şi deşi a făcut atâtea şi a lucrat harul dumnezeiesc şi a avut şi experienţe dumnezeieşti, încet-încet începe să aibă gânduri de necredinţă şi să se îndoiască de existenţa lui Dumnezeu.

Al doilea caz este atunci când unul lipsit de carte vrea să se preocupe de dogme. Ei, aceasta nu e bine! Altceva este să arunce o privire, ca să cunoască dogma. Dar şi unul cu ştiinţă de carte, de va merge cu mândrie să cerceteze dogma, şi pe acesta îl va părăsi harul lui Dumnezeu, deoarece are mândrie şi va începe să aibă îndoieli. Fireşte, nu vorbesc de unul care are evlavie. Unul ca acesta, şi fără de carte de ar fi, poate arunca o privire cu discernământ, până acolo unde poate cerceta, şi să înţeleagă dogma. Dar cel care nu are o stare duhovnicească bună şi merge să se ocupe cu dogmatica, unul ca acesta, chiar de ar crede puţin, după aceea nu va mai crede deloc.

- Părinte, necredinţa s-a întins mult în vremea noastra.
- Da, dar adesea chiar şi la aceia care spun că nu cred în Dumnezeu, se vede ascunsă înăuntrul lor puţină credinţă. Odată mi-a spus un tânăr: „Nu cred că există Dumnezeu!”. „Hai mai aproape“, i-am spus. “Auzi cum ciripeşte rândunica? Cine i-a dat această harismă?”. Sărmanul a fost mişcat de aceasta. A plecat acea împietrire a necredinţei şi i s-a schimbat faţa.
 Altă dată au venit doi vizitatori la Colibă. Erau cam de 45 de ani si trăiau o viaţă foarte lumească. Şi precum noi, mona­hii, spunem: “Deoarece viaţa aceasta este deşartă, le lepădăm pe toate“, tot astfel şi aceia spuneau, dar din cealaltă parte: „Nu există altă viaţă“. Şi de aceea atunci, pe când erau tineri, şi-au lăsat studiile şi s-au aruncat în viaţa lumească. Au ajuns în punctul în care erau nişte cârpe şi sufleteşte, şi trupeşte. Tatăl unuia a murit de supărare. Celălalt a distrus averea mamei sale şi a îmbolnăvit-o de inimă. După discuţia pe care am avut-o, au văzut lucrurile altfel. „Ne-am făcut netrebnici”, spuneau. I-am dat unuia o icoană pentru mama lui. Am vrut să-i dau şi celuilalt o icoană, dar n-a lua­t-o. “Dă-mi o scândurică din cele pe care le rindeluieşti“, îmi spune. „Nu cred în Dumnezeu. Eu cred în Sfinţi”. Atunci i-am spus: “Fie că eşti oglindă, fie capac de cutie de conservă, nu străluceşti dacă nu cad razele de soare peste tine. Sfinţii au strălucit cu razele haru­lui lui Dumnezeu, precum stelele strălucesc cu lumina luată de la soare! ”.

Cum sa ne raportam la glume ?

Un frate l-a intrebat pe un batran oarecare, zicand: - Parinte, de va voi vreun frate sa-mi vorbeasca si sa-mi spuna niste cuvinte nefolositoare sau glume lumesti si vorbe desarte, oare mi se cade a-i zice sa taca, sa nu vorbeasca vorbe desarte si nefolositoare si glume lumesti ? Raspuns-a lui batranul: - Nu, fiule, nicidecum nu ti se cade sa-i zici sa taca, orice va vorbi. Ca de-i vei zice sa taca, sa nu vorbeasca vorba fara de treaba, atunci cu acel cuvant il ocarasti pe fratele tau si-l rusinezi, ca si cum l-ai lovi cu palma peste obraz. Si peste putin, si tu insuti vei vorbi vorbe desarte si fara de treaba. Si in zadar, spre pacatul tau, ai ocarat si ai osandit cu mandrie pe fratele tau, poruncindu-i sa taca. Dar daca nu iti place a vorbi vorba fara de treaba, atunci nu vorbi, ci taci cu smerenie, si asa, cu tacerea si smerenia ta, ii vei da lui si altora chip bun.

,,Omul începe să moară sufleteşte de când începe să nu-i mai pese de Dumnezeu”

„Viaţa adevărată nu o are omul decât în iubirea simţitoare, dezinteresată faţă de alţii, care-şi are izvorul în credinţa lui Dumnezeu.”

          

Părintele Ioanichie Bălan: Ce ne învaţă Biserica Ortodoxă despre moarte? De când începe omul să moară? Ce înseamnă moartea spirituală?

Părintele Dumitru Stăniloae: Biserica Ortodoxă învaţă că omul începe să moară sufleteşte de când începe să nu-i mai pese de Dumnezeu. Nepăsarea de Dumnezeu îl face să nu-i mai pese nici de oameni. El este în stare să facă orice rău semenilor săi, sau nu se mai simtă obligat la nici un bine faţă de ei. Cel păcătos a murit sufleteşte, a devenit aspru, nesimţitor. El poate părea că se interesează de oameni sau că luptă pentru ei, dar de fapt el se foloseşte de ei pentru sine. Lucrul acesta se vede numai la o anumită vreme.

Viaţa adevărată nu o are omul decât în iubirea simţitoare, dezinteresată faţă de alţii, care-şi are izvorul în credinţa lui Dumnezeu. Omul acesta e mort sufleteşte, pentru că e uscat prin egoismul său. Orizontul lui e îngustat. Viaţa lui e lipsită de sens, de vibraţie nobilă. Ea se manifestă în izbucniri de poftă, de mânie, urmate de dezamăgiri, ca să înainteze într-o mare tristeţe sau disperare.

(Ieromonah Ioanichie Bălan, Convorbiri duhovnicești, Episcopia Romanului și Hușilor, vol II, 1984, pp. 64-66)

Arată-mi postul tău prin lucruri

din “Omilii si cuvantari”
SFANTUL IOAN GURA DE AUR
Prin care, vei zice?
De vei vedea sărac, miluieşte-l; de vei avea vrăşmaş, împacă-te cu el ; de vei vedea pe prietenul tău sporind, nu-l zavistui ; de vei vedea femeie frumoasă, trece-o cu vederea.
Şi nu numai gura să postească, ci şi ochiul, şi auzul şi picioarele, şi mâinile şi toate mădularele trupului nostru.
Să postească mâinile curăţindu-se de răpire şi de lăcomie.
Să postească picioarele, depărtându-se din  căile  ce  duc la priveliştile  fărădelegii.
Să postească  ochii,  învăţându-se  să  nu  caute niciodată la feţe frumoase,  nici să iscodească cele străine.  Că hrană a ochilor este  privirea.  Dacă  privirea va fi păcătoasă, vatămă postul şi răstoarnă toată mântuirea sufletului, iar de va fi după lege, împodobeşte postul.
Foarte necuviincios este, ca prin post, să ne oprim de bucate şi chiar de cele îngăduite, iar cu ochii să ne înfruptăm  şi de cele oprite.
Nu mănânci carne ? Să nu mănânci nici, dar nici cu ochii să nu pofteşti.
Să postească şi auzul. Iar post al auzului este a nu primi grăiri de rău şi clevetiri, că zice: „Auz deşert să  nu primeşti”.
Să postească şi gura de cuvinte de ruşine şi de ocară. Că ce folos este când ne depărtăm  de carne  de pasăre şi  de peşte, iar pe fraţi îi mâncăm şi îi  muşcăm.
Cel ce grăieşte de rău a mâncat carnea fratelui şi  a  muşcat  trupul  vecinului.
Pentru  aceasta  şi Pavel a îngrozit, zicând : „Iar dacă vă muşcaţi unul pe altul şi vă mâncaţi, vedeţi să nu vă nimiciţi voi între voi” (Galat 5,  15).
Nu ai înfipt dinţii în carne, dar ai înfipt grăirea de rău în  suflet,  stricând numele  cel bun al aproapelui.  Nenumărate rele ţi-ai pricinuit şi ţie şi aceluia,  şi multor altora. Că şi pe cel ce a auzit l-ai făcut mai rău, clevetind pe aproapele. Şi de va fi păcătos, se face mai trândav, aflându-te tovarăş al păcatului. Iar de va fi cu fapte bune se ridică spre mândrie şi se trufeşte, pentru căderea altora, nălucind lucruri mari pentru sine. Şi pe lângă toate acestea a vătămat obştea Bisericii, că cei ce aud nu clevetesc pe cel ce a greşit, ci ocările lor se îndreaptă asupra tuturor creştinilor.
Nu vei auzi pe cei necredincioşi  când zic : Cutare este desfrânat ! Ci lăsând pe ai lor, pe toţi creştinii îi clevetesc. Şi astfel ai adus pricină de a se huil numele lui Dumnezeu. Că precum de vom petrece lăudat, se slăveşte numele lui Dumnezeu, tot aşa de vom petrece în păcate se huleşte şi se ocărăşte numele Lui.
Apoi pe cel ce l-ai clevetit l-ai ruşinat, şi în acest chip mai neruşinat l-ai  făcut,  vrăşmaş  şi  pizmiaş făcându-ţi-l.  Iar pe tine  te-ai făcut vinovat pedepsei, căci ai vorbit lucruri care nu te privesc.
Şi să nu-mi spună cineva că atunci grăiesc de rău când spun minciuni, iar nu când grăiesc adevărul.
Chiar de vei spune adevărul prin clevetire,  vei  avea vină.  Că şi fariseul acela a clevetit pe vameş spunând adevărul,  dar aceasta nu l-a îndreptat. Spune-mi oare vameşul nu era vameş şi păcătos ? Arătat este tuturor că da. Dar pentru că fariseul l-a prihănit, a pierdut toate.
Voieşti să îndreptezi pe fratele tău ? Lăcrimează,  roagă-te lui  Dumnezeu    pentru el, ia-l deosebit şi  îndeamnă-l,  sfătuieşte-l,  roagă-l.
Aşa  şi  Pavel  făcea,  căci zice : „Mă tem ca nu cumva, venind iarăşi, să mă smerească Dumnezeul meu la voi şi să plâng pe mulţi care au păcătuit înainte şi nu s-au pocăit de necurăţia şi de desfrânarea şi de necumpătarea pe care le-au făcut” (II Cor. 12, 21). Arată dragoste  către cel ce a greşit  încredinţează-l că,  aducându-i aminte de păcat, porţi grijă de el, iar nu-l vădeşti.
Apucă-i picioarele şi sărută-i-le,  nu te ruşina  dacă voieşti  cu adevărat să-l vindeci. Asemenea şi doctorii fac, căci de multe ori roagă şi sărută pe bolnavi, ca să primească doctoria cea mântuitoare. Fă şi tu aşa. Arată preotului rana ; lucrul acesta este a celui ce poartă grijă, a celui ce are milă.
Şi nu numai pe cei ce grăiesc de rău, ci şi pe cei ce aud pe alţii grăind de rău, îi sfătuiesc să-şi astupe urechile şi să urmeze proorocului care zice : „Pe cel ce clevetea în ascuns pe vecinul său, pe acela l-am izgonit” (Ps. 100, 6).
Zi către vecinul tău : De ai pe cineva ca să-l lauzi şi să-l vorbeşti de bine, deschid urechile ca să primesc laudele, iar de voieşti să vorbeşti de rău, închid intrarea cuvintelor, căci nu sufăr să primesc gunoi şi noroi.
Ce dobândă primesc să ştiu că cutare este rău ?
Dimpotrivă, mare vătămare este lucrul acesta şi paguba cea mai de pe urmă.
Zi către vecinul tău : Să purtăm grijă de cele ale noastre, cum vom da seamă de greşalele noastre, iar iscodirea aceasta s-o folosim la viaţa noastră. Ce îndreptare şi iertare vom avea, când pe cele ale  noastre niciodată nu le luăm în minte, iar pe cele străine aşa cum de-adinsul le iscodim ? Şi dacă ar trece cineva şi s-ar uita în casa ta, cercetând cele dinlăuntru, face un lucru urât şi plin de ruşine, aşa şi cercetarea celor străine este un lucru al mojiciei celei mai de jos.
Şi lucru de râs este că astfel de viaţă având clevetitorul şi nepurtând grijă de ale sale, când spune cuiva ceva din cele ascunse, îl roagă pe acela şi îl jură ca nimănui să nu mai spună, prin aceasta arătând că a făcut un lucru vrednic de prihană. Şi dacă-l rogi şi-l juri pe acela căruia i-ai spus cuvântul, să nu-l mai spună la altul, dovedit este că nu ai încredere în el şi mai bine era să nu-l fi spus lui. De ţineai cuvântul erai în siguranţă. După ce l-ai vândut, de ce mai porţi de grijă să nu se răspândească. De voieşti să nu iasă cuvântul la altul, nu-l spune la nimeni. Iar după ce ai vândut altuia păzirea cuvântului, de prisos mai juri pe cel căruia i l-ai spus ca să-l păzească.
Dulce este a grăi de rău, vei zice. Cu adevărat dulce este a nu grăi de rău. Cel ce a grăit de rău, este îngrijorat, presupune, se teme, se căleşte, îşi muşcă limba şi tremură ca nu cumva să audă alţii cuvântul şi să-i vină vreo primejdie, pentru că a pricinuit vrajbă.
Iar cel ce ţine cuvântul, este fără de grijă şi cu multă dulceaţă trăieşte, căci zice : „Auzit-ai cuvânt? Să moară la tine” (Înţ. Is. Sirah 19, 10).
Ce înseamnă „să moară la tine” ? Să-l stingi, să-l bagi înlăuntru şi să nu-l laşi să iasă afară, nici puţin măcar. Iar mai bine este să te sileşti ca nici să superi pe cei ce grăiesc de rău pe alţii. Şi dacă vei primi cândva, bagă-l înlăuntru, omoară ceea ce ai auzit, dă uitării, ca să fii asemenea cu cei ce nu au auzit şi cu multă pace şi linişte vei petrece viaţa aceasta.
De vor vedea vorbitorii de rău că ne întoarcem de la ei, vor înceta şi ei acest obicei rău, îşi vor îndrepta greşala şi apoi vor petrece viaţă lăudată, iar pe noi ne vor avea ca pe nişte mântuitori ai lor şi ca pe nişte făcători  de bine.
Precum a grăit de bine şi a lăuda este începutul prieteniei, aşa şi vorbirea de rău şi cleveteala este începutul şi pricina vrajbei, a urâciunei şi a nenumărate rele. Nu din altă pricină am căzut în nepurtarea de grijă de cele ale noastre, ci din a iscodi şi a cerceta cele străine. Este cu neputinţă omului grăitor de rău şi iscoditor al vieţilor altora, să poarte grijă vreodată de petrecerea sa. Şi fiindcă toată osârdia lui o cheltuieşte la iscodirea altora, de nevoie este ca toate cele ale lui să rămână fără cercetare şi fără de nici o purtare de grijă.
Plăcut lucru este când toată stăruinţa noastră o cheltuim la purtarea de grijă de cele ale noastre şi la judecata păcatelor noastre. Şi numai astfel vom putea spori, Iar când totdeauna grijeşti de cele străine, când vei purta de grijă de răutăţile tale ?
Deci să fugim, iubiţilor, să fugim de vorbirile de rău, cunoscând că acestea sunt prăpastie diavolească şi pânditură a vicleşugului, diavolesc. Diavolul ne îndeamnă ca să nu purtăm griiă de cele ale noastre pentru ca să ne facem mai cumplite răspunsurile şi învinuirile la înfricoşata judecată. Şi nu numai lucru acesta este cel mai rău, că vom da seamă atunci pentru cele ce am vorbit, ci şi păcatele noastre în acest fel mai grele le facem, lipsindu-ne astfel de orice cuvânt de îndreptare.
Şi cel ce cercetează cu de-amănuntul cele străine, nu va dobândi niciodată iertare.
Nu pentru păcatele sale, numai pentru greşalele noastre ne va hotărâ Dumnezeu pedeapsă, ci şi pentru cele străine, adică când vorbim de rău pe fratele nostru. De aceea a sfătuit Dumnezeu, zicând : „Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi” (Mt. 7, 1).
Şi precum omul cel blând, iubitor de semeni şi iertător îşi micşorează păcatele sale, aşa cel mânios, crud şi neiertător îşi măreşte păcatele sale. Deci să izgonim din gura noastră toată grăirea de rău, ştiind că şi cenuşă de vom mânca, nici un folos nu vom dobândi din această aspră petrecere, dacă nu ne vom depărta de acest obicei.
Că nu cele ce intră în gură spurcă pe om, ci cele ce ies. De va mesteca cineva noroi, fiind tu de faţă, oare nu ocărăşti şi cerţi pe cel ce face unele ca acestea ? Fă la fel şi cu grăitorul de rău.
Că mirosul cel urât ce iese din mestecarea noroiului nu împunge aşa tare membrana creierului celor ce aud, precum împunge putoarea păcatelor străine şi viaţa necurată, mâhnind şi tulburând sufletul celor ce aud.
Să ne depărtăm dar, de grăirea de rău, de cuvintele de ocară, de hulă şi nici pe vecinul, nici pe Dumnezeu să nu-L vorbim de rău.
Că mulţi din vorbitorii de rău la atâta turbare au ajuns, încât de la clevetirea semenilor şi-au ridicat limba lor asupra Stăpânului. Şi cât de mare este răul acesta, vedem din lucrurile cele ce acum ne-au ajuns.

Anecdote duhovniceşti cu Părintele Ioil Ianakopoulos

 Ioil Ianakopoulos, unul dintre cei mai prolifici scriitori dintre părinţii greci contemporani. S-a născut în 1901 şi a trecut la Domnul în 1967, deci şi-a trăiat viaţa destul de aproape de societatea în care trăim. Mai jos am ales câteva întâmplări şi cuvinte ale părintelui:

Bomba cu hidrogen

Părintele Ioil zicea odată:

„Se neliniştesc oamenii pentru ce se va întâmpla dacă va fi război şi va cădea o bombă cu hidrogen...

Creştinul meu, ce sunt acestea care cugeţi? Ce bombă cu hidrogen să cadă? Bomba cu hidrogen a căzut! A căzut cu mii de ani înainte. Atunci când a păcătuit Adam, iar numele ei este moarte! Aşadar, ce importanţă are dacă va fi război? Ce importanţă are dacă vei muri împreună cu mulţi de la o bombă sau de unul singur din cauza unei boli?

Un fapt este sigur: vei muri! Fii aşadar gata şi încetează să te mat preocupi plin de nelinişte dacă va fi război şi dacă vor cădea bombe de un fel sau de altul... Bomba a căzut şi în fiecare clipă seceră o mulţime de vieţi omeneşti..."

„Acţiunile şi clocot”

Discuţie cu un teolog:

– Creştinul, părintele meu, trebuie să fie omul acţiunii. Viaţa monahală însemna lipsă de activitate.

- Oh, bietul de tine! Nu laşi puţin acţiunea şi clocotul pentru a privi puţin şi la starea ta? Doar acţiune şi clocot suntem, lăsând sufletele noastre să ajungă nişte pământuri sterpe. Curăţă-ţi cu mult sârg sufletul de patimi şi tot ce vei oferi aproapelui va fi nu din goliciunea ta interioară, ci din prisosul tău.

Răspuns împotrivitorilor monahismului

Un copil dintr-o familie vădit credincioasă sub anumite aspecte, educat şi cu un loc bun asigurat în societate, şi-a dorit să meargă la mănăstire. Familia a reacţionat cu duritate. I-au scris şi părintelui Ioil, rugându-l să facă ceva pentru ca să se răzgândească (copilul).

„Este păcat", scriau, „ca un om cu succes în viaţă să părăsească lumea".

Răspunsul părintelui Ioil:

„Credeţi că slujirii lui Dumnezeu - întrucât viaţa monahală aşa ceva este nu trebuie să i se dedice cei care au succes în viaţă, ci doar rataţii, naufragiaţii, oropsiţii? întrucât gândiţi aşa nu vă pot ura decât felicitări călduroase! şi mai sunteţi şi oameni credincioşi!..."

Asceză şi discreţie

Într-o anumită discuţie, apărând cu putere viaţa monahală, a zis: „Fără smerenie omul nu vede faţa lui Dumnezeu. Pentru trup smerenia înseamnă post, priveghere, reaua petrecere, asceză în general. Pentru suflet smerenia înseamnă neieşirea în evidenţă. Asceză şi neieşirea evidenţă, iată aşadar cele care ţin în smerenie atât trupul cât şi sufletul. Monahul exact acest lucru îl face: smereşte prin asceză trupul şi prin neieşirea în evidenţă (la vedere) sufletul."

Armonia Sfinţilor Părinţi

Părinţel Ioil spunea:

– Dacă îi citeşti pe Părinţi, vei vedea că în multe chestiuni au o poziţia originală, uneori intrând în dezacord cu ceilalţi. De pildă un loc din Scriptură unul îl poate tâlcui într-un fel, iar altul în mod diferit. Dacă există insă o chestiune la care niciun Părinte nu este în dezacord, aceea este legată de asceză. În privinţa ei există o armonie universală a tuturor Părinţilor. Toţi laudă postul, privegherea, sărăcia de bunăvoie, călirea trupului în condiţii dificile şi reaua petrecere în general. Nimeni nu laudă comodităţile, lejerităţile şi traiul bun. Pricepi semnificaţia acestui lucru?

Imitare sau admiraţie

A fost întrebat de cineva: - De ce întâlnim asprimi atât de mari în vieţile asceţilor? Este posibil să punem în practică astfel de lucruri?

- Sunt scrise fie pentru a-i imita, fie, dacă nu reuşim acest lucru, pentru a-i admira şi a ne smeri la vederea propriei noastre slăbiciuni. Nevoinţa celorlalţi ne cheamă, aşadar, la imitare sau la admiraţie şi smerenie. Noi, în loc să-i admirăm pentru reuşitele lor şi să deplângem starea noastră, îi batjocorim şi îi ironizăm. Ei, va să zică, nu au prins sensul adevărat al creştinismului, Insă 1-am prins noi!... Dumnezeul să ne lumineze pentru a ne vedea starea în care ne aflăm...

Sfinţii Părinţi înseamnă viaţă

Discutând despre Părinţi cu un teolog modernist, a spus:

- Suntem atenţi la ce au spus şi scris Părinţii, şi nu la cum au trăit în loc să facem comentarii la textele Părinţilor, ar trebui mai bine să le copiem viaţa. Părinţii s-au rugat mult, au privegheat mult, au postit mult, au iubit sărăcia şi simplitatea, au urât cugetarea lumească, s-au războit cu înşelăciunile, s-au scârbit de comodităţile vieţii, au fugit de ranguri, au iubit mucenicia. Facem noi aşa ceva? Ţinem în mâini cărţile Părinţilor şi viaţa noastră constituie o negare a vieţii lor. Părinţii sunt viaţă, nu filologie.

„Apostolul este frumos"

Într-o altă discuţie, care se referea la cei ce reduc Sfânta Liturghie doar la ce se vede şi se aude, a spus: - Îi auzi că fac următoarea remarcă: „Ce frumos a citit cântăreţul Apostolul".

Ce frumos a recitat cântăreţul Apostolul ar trebui să spunem sau ce frumos a fost Apostolul citit de cântăreţ? Conţinutul Apostolului a fost frumos şi la el trebuie să luăm aminte

Simplitate - Profunzime

Într-o discuţie, unde se vorbea de predică: - Predica trebuie să fie simplă şi profundă. Profundă pentru a atrage şi simplă pentru a fi înţeleasă.

Muncă şi moarte

Părintele Ioil lucra neîncetat. În pofida faptului că se îmbolnăvise de tuberculoză în tinereţile lui, ţinuse toate posturile. Din pricina aceasta, unul dintre prieteni 1-a sfătuit să mai slăbească şi din post şi din muncă.

Răspunsul lui a fost:

- lubitul meu, omul undeva trebuie să se consume şi să se şlefuiască. Dacă nu se şlefuieşte în muncă, se şlefuieşte în păcat. Nu exista fericire mai mare ca cineva să se şlefuiască în lucrarea lui Dumnezeu. Lucrare şi moarte, aceasta să fie deviza noastră. Să muncim aşadar, pentru că vom muri.

Credinţă şi minuni

Înainte de război, călătorind cu trenul spre Atena, într-o staţie a auzit că în acel loc se petrece o minune (o icoană lacrima). A rămas în tren, fară să fie influenţat de această ştire, citind în continuare o carte, timp în care trenul se golea cu rapiditate, călătorii alergând către biserica respectivă - care era aproape de gara - pentru a vedea minunea. După puţin timp, s-au întors. Cel care stătea exact în faţa părintelui loil se uita la acesta cu asprime. Îi era clar ca „popa" - doar el - nici măcar nu se clintise din locul său.

– Matale, părintele, se vede că nu crezi! - i-a spus mustrător părintelui loil.

– Eu cred şi de aceea nu mă impresionează minunile. Tu nu crezi! Şi te-ai dus să vezi minunea ca să crezi. Nu este aşa? Ia spune-mi, acum crezi?

Nota de trecere sau foarte bine

Discuţie cu un profesor de gimnaziu:

- Părintele meu, nu găsesc deloc corect că un creştin să facă binele pentru a se bucura de răi şi pentru a scăpa de iad. Binele ar trebui să-I facem numai şi numai din dragoste pentru Dumnezeu.

- Tu, în schimb, când îi evaluezi pe elevi tăi, numai cu nota minimă şi maximă îi notezi. Nu ai şi alte note?

- Am la dispoziţie o mare varietate De note. Plec de la zero la 10. Cei care iau de la cinci în sus promovează, ceilalţi sunt picaţi.

- Creştinismul are şi el propria lui scară de evaluare. Foarte bine primesc cei care fac binele numai şi numai pentru că doresc, că fii ai lui Dumnezeu, să împlinească voia Tatălui lor. Celor care fac binele doar pentru a avea parte de bunătăţile raiului le dă cea mai mică notă. La fel primesc şi cei care vor să scape de iad. Toate aceste note sunt mai sus de cinci şi, prin urmare, de promovare, atât timp cât cei care le iau fac binele. Tu, dacă vrei, luptă-te pentru nota cea mai mare. Nimeni nu te împiedica. Priveşte-i însă cu simpatie pe acei sărmani care se silesc fie pentru un amărât de cinci.

Îndemn la împăcare

Dialog cu un ţăran:

- ...Dar nu pot, părintele meu, să-i vorbesc eu primul. Fratele meu trebuie să-mi vorbească primul. El a greşit, nu eu. Şi apoi el este mai mic decât mine.
- Tu spune-mi, cine este mai mare? Noi sau Dumnezeu?
- Mai încape. întrebare? Dumnezeu, desigur.
- Cine a greşit celuilalt? Dumnezeu nouă sau noi Lui Dumnezeu?
- Noi am greşit lui Dumnezeu.
- Şi cine a făcut primul pas spre împăcare? Noi ne-am îndreptat către Dumnezeu sau El către noi?
- Dumnezeu a venit spre noi.
- Aşadar?
- Aşadar, vă mulţumesc. Aveţi dreptate. Eu voi merge primul către fratele meu.

Să înveţi conştient"

Răspuns unei alte persoane care avea dificultăţi să ierte pe cineva care îl rănise:

- ...Să înveţi bine „Tatăl nostru". Mă auzi?

- „ŢâţâI nostru" îI ştiu părinte pe din afară de când eram copil.

- Îl ştii pe din afară dar nu pe şi pe dinăuntru.

- Ce vreţi să spuneţi?

- Nu i-ai pătruns incă sensul. reciţi mecanic. Dacă it ştiai pe dinlăuntru îl iertai cu multă bunăvoinţă pe aproapele tău, întrucât altfel nu împlineşti nici tu condiţia ca Dumnezeu să-ţi ierte păcatele tale. „şi ne iartă datoriile noastre, precum şi noi iertăm datornicilor noştri” - aceasta înseamnă aşadar.

- Aşadar să înveţi „Tatăl nostru” pe dinăuntru. De acord?

Duşmănia celui căruia i-ai făcut bine

Fragment dintr-o predică de a sa:

„Când faci un bine şi nu ţi-e recunoscut acest lucru, atunci binele tău este legat doar de răsplata lui Dumnezeu. Când faci insă un bine şi din pricina lui îţi găseşti beleaua, atunci binele tău s-a încununat!"

Nu Căutaţi recunoştinţă

Ceva. asemănător a spus şi altădată:

„Când faci un bine şi aştepţi recunoştinţă, repede vei fi dezamăgit şi îţi vei pierde liniştea, întrucât oamenii de obicei sunt nerecunoscători. Când faci un bine, să te aştepţi la rău din partea celui căruia i 1-ai făcut. Aşa, când te vei confrunta cu nemulţumirea lui, nu te vei mai tulbura, pentru că vei fi pregătit. Iar dacă vei avea parte de recunoştinţă, bucuria ta va fi mare, întrucât altceva ai aşteptat şi altceva ai găsit".

Darul şi dăruitorul

Cu altă ocazie zicea iar: „Noi, oamenii, obişnuim să privim la dar şi nu la dăruitor. Nu, omul meu! Să cauţi la dăruitor şi nu la dar. Când dăruitorul este bun, să iei ce iţi dă. Când Dăruitorul este Dumnezeu, să iei darul Lui fără să cauţi ce este. De este sănătate, boală, bogăţie, sărăcie, slavă, batjocură, orice ar fi, tu să iei cu bucurie. Ştie El de ce ai nevoie îţi dă exact ce îţi este de folos".

Bogăţie materială şi sărăcie duhovnicească

Fragment dintr-un alt cuvânt al său:

„Două feluri de bunuri există: materiale şi duhovniceşti. Noi, pe de o parte, când e vorba de cele materiale, privim nu la ce avem, ci la ce ne lipseşte; în timp ce, în privinţa celor duhovniceşti, nu ne uităm la ce ne lipseşte, ci la ce avem.

Nu aşa, fratele meu! Invers să faci! La bunurile materiale să vezi nu ce îţi lipseşte şi să te văicăreşti, ci câte ai şi să-l slăveşti pe Dumnezeu pentru cele pe care bunătatea lui ţi le-a dat. La bunurile duhovniceşti, adică la virtuţi, să vezi nu ce virtuţi ai şi să te umfli de mândrie, ci câte îi lipsesc, şi să te smereşti pentru sărăcia ta duhovnicească şi aşa să câştigi îmbelşugat mila Domnului".

0ligarhia

Un alt fragment: „Deseori cerem celorlalţi să ne dea totul, fie că pot, fie că nu. Nu aşa, creştinii mei! Nu trebuie să avem pretenţia că ceilalţi să ne dea atâta dragoste cătă vrem noi, ci să ne fie îndeajuns cât pot ceilalţi să ne ofere..."

(Fragmente din cartea "Anecdote duhovniceşti")

"Reţeta" de mântuire lasata Părintele Paisie Aghioritul

- Cautati cu tot sufletul colacul de salvare al mantuirii langa Dumnezeu.

- Ingraditi-va nevoile materiale pentru ca ele aduc o mare greutate si neliniste.

- Nu-i invidiati pe oamenii care au bani, comoditati, slava si putere, ci pe aceia care traiesc in virtute, cumpatare si credinta.

- Nu cereti de la Dumnezeu lucruri care sustin doar viata trupeasca, ci mai ales ceea ce este bun si de folos pentru sufletul vostru.
- Schimbati-va viata, descoperiti adevaratul sens al ei, rascumparati vremea pe care ati irosit-o pe drumul ce l-ati parcurs pana in prezent.
- Nu va puneti increderea in modul de gandire al oamenilor lumesti.
- Tamaduiti-va de bolile care domina viata oamenilor care nu au invatat sa posteasca, sa se infraneze, sa se roage si sa spere...
- Nu deznadajduiti. Dumnezeu este pretutindeni prezent si-l iubeste pe om.
- Taiati orice legatura cu raul, vietuiti liberi in conformitate cu voia lui Dumnezeu.
- Faceti dovada credintei voastre si prin faptele iubirii catre aproapele.
- Hotarati-va! Ce va doriti mai mult de la viata: simpatia lumii sau o intoarcere reala catre Dumnezeu?
- Aproape toate problemele incep de la gura (felul in care vorbesti) si de asemenea de la cat de legat esti de patimile tale.

CUVINTE DE FOLOS

culese din patericul egiptean ŞI din aSketicon

Învăţătorul este dator să fie străin de iubirea de stăpânire, de iubirea de argint, de slavă deşartă departe de mândrie, nebatjocorindu-se de linguşire, neorbindu-se de daruri, de pântece nebiruindu-se, nestăpânindu-se de mânie, ci îndelung răbtător, blând cu toată puterea, smerit cugetător mai ales, îngăduitor şi suferitor, purtător de grijă şi iubitor de suflete.

(AMMA THEODORA)

Siliţi-vă să intraţi prin uşa cea strâmtă, că precum pomii, de nu vor lua ierni şi ploi, nu pot face roadă, aşa şi nouă veacul această iarnă ne ieste. Şi Împărăţiei cerurilor nu vom putea să ne facem părtaş, fără numai prin multe necazuri şi ispite!

(AMMA THEODORA)
De-mi va fi cineva foarte iubit şi voi cunoaşte că mă duce în vreo greşală, îl înlătur de la mine.

(AVVA  AGHATON)
Omul trebuie să ia aminte în tot ceasul la judecata lui Dumnezeu.
(AVVA  AGHATON)

Calea strâmtă şi îngustă aceasta este, să-şi silească cineva gândurile sale şi să-şi taie voile sale pentru Dumnezeu. Şi aceasta este ceea ce s-a zis de apostoli: Iată noi am lăsat toate şi am venit după Tine(Matei XIX, 27.).

(AVVA  AMONA)

Sunt unii care şi-au topit trupurile lor cu nevoinţa şi pentru că nu au avut dreaptă socoteală, departe de Dumnezeu s-au făcut.

(AVVA  ANTONIE)

Nimeni neispitit nu va putea să intre în Împărăţia Cerurilor. Că zice: ridică ispitele şi nimeni nu este care să se mântuiască.

(AVVA  ANTONIE)

Cel ce bate bucata de fier, întâi socoteşte cu mintea ce va să facă: secere, cuţit sau topor ? Aşa şi noi trebuie să socotim, care faptă bună uneltim, ca să nu ne ostenim în deşert.

(AVVA  ANTONIE)

De la aproapele este viaţa şi moartea, că de vom dobândi pe fratele, pe Dumnezeu dobândim; iar de vom sminti pe fratele, lui Hristos greşim.

(AVVA  ANTONIE)

Oriunde vei merge, pe Domnul să-L ai înaintea ta totdeauna. Şi orice vei face, să ai mărturie din Sfintele Scripturi şi în orice loc vei şedea, să nu te mişti degrabă. Acestea trei păzeşte-le şi te vei mântui.

(AVVA  ANTONIE)

Va veni vremea ca oamenii să înebunească şi când vor vedea pe cineva că nu înebuneşte, se vor scula asupra lui, zicându-i că el este nebun, pentru că nu este asemenea lor.

(AVVA  ANTONIE)

De vom căuta pe Dumnezeu, se va arăta nouă şi de-L vom ţine pe El, va rămâne cu noi.

(AVVA  ARSENIE)

Când fecioara este în casa tatălui său, mulţi vor să se logodească cu dânsa. Iar după ce va lua bărbat, nu place tuturora; unii o defaimă, iar alţii o laudă şi n-are cinste aşa multă ca întâi când era ascunsă! Aşa şi cele ale sufletului: după ce se vor vădi, nu pot să încredinţeze pe toţi.

(AVVA  ARSENIE)

Pe cât îţi este cu putinţă, nevoieşte-te, ca lucrarea ta cea dinlăuntru să fie după Dumnezeu şi să biruiască patimile cele din afară.

(AVVA  ARSENIE)

Tâlharul pe cruce era şi duntr-un cuvânt s-a îndreptat. Şi Iuda cu apostolii era împreună numărat şi într-o noapte a prăpădit toată osteneala şi s-a pogorât din ceruri în iad. Drept aceea, nimeni făcând bine, să nu se fălească, căci toţi cei ce s-au nădăjduit în sineşi, au căzut.

(AVVA  XANTIE)

De nu va zice omul întru inima sa că eu singur şi Dumnezeu suntem în lume, nu va avea odihnă.

(AVVA ALONIE)

De va voi omul, de dimineaţa şi până seara ajunge în măsură dumnezeiască.

(AVVA ALONIE)

Taie prieteşugurile celor mulţi, ca să nu se ridice război asupra minţii tale şi va tulbura chipul liniştirii.

(AVVA DULA)

Adu-ţi aminte totdeauna de ieşirea ta şi nu uita judecata cea veşnică şi nu va fi greşeală în sufletul tău.

(AVVA EVAGRIE)

Mare lucru este cu adevărat a se ruga fără răspândire, dar mai mare este şi a cânta fără răspândire.

(AVVA EVAGRIE)

De va veni omul în smerenie şi neagoniseală şi neosândire vine la el frica lui Dumnezeu.

(AVVA EVPREPIE)

De voieşti să te mântuieşti, când vei merge la cineva, să nu apuci mai înainte să grăieşti, până nu te va întreba.

(AVVA EVPREPIE)

Cele trupeşti sunt materie. Cel ce iubeşte lumea, iubeşte sminteala şi împiedicările. Deci de se va întâmpla să se piardă cândva ceva, aceasta trebuie să o primim cu bucurie şi cu mărturisire, fiindcă ne-am izbăvit de griji.

(AVVA EVPREPIE)

Aceste trei lucruri cere Dumnezeu de la tot omul, care are sfântul botez, adică: credinţa dreaptă de la suflet, adevărul de la limbă şi înfrânarea patimilor, adică curăţenie, de la trup.

(AVVA GRIGORE TEOLOGUL)

Mai mare este a se înstrăina cineva decât a primi pe străini.

(AVVA IACOV)

Atunci când se laudă cineva de alţii, trebuie să socotească păcatele sale şi să pună în minte că nu este vrednic de laudele cele ce se zic.

(AVVA IACOV)

Precum lihnariul în cameră întunecată luminează, aşa şi frica lui Dumnezeu când va veni în inima omului, îl luminează şi-l învaţă toate faptele cele bune şi poruncile lui Dumnezeu.

(AVVA IACOV)

Oamenii au mintea sau la păcate, sau la Iisus, sau la oameni.

(AVVA ILIE)

De nu va cânta mintea împreună cu trupul, în zadar este osteneala. Că de iubeşte cineva necazul, mai pe urmă se face lui spre bucurie şi odihnă.

(AVVA ILIE)

Ce poate păcatul, unde este pocăinţa şi ce foloseşte dragostea unde este mândria?

(AVVA ILIE)

Deşi foarte proşti şi nebăgaţi în seamă suntem înaintea oamenilor, să ne bucurăm pentru aceasta, ca să ne cinstim înaintea lui Dumnezeu.

(AVVA IOAN COLOV)

Poarta cerului este smerenia şi părinţii noştri, prin multe ocări bucurându-se au intrat în cetatea lui Dumnezeu.

(AVVA IOAN COLOV)

De va voi împâratul să ia vreo cetate, apa întâi o opreşte şi hrana şi aşa vrăjmaşii de foamete pierind, se supun lui! Aşa şi patimile trupului: dacă cu post şi cu foamete va petrece omul, vrăjmaşii slăbesc către sufletul lui.

(AVVA IOAN COLOV)

Trei cete sunt cinstite înaintea Domnului: când omul este bolnav şi i se adaugă ispite şi cu mulţumire le primeşte. Iar a doua este când cineva îşi face toate lucrurile sale curate înaintea lui Dumnezeu şi nu are nimic omenesc. Iar a treia, când cineva şade sub supunerea unui părinte duhovnicesc şi se leapădă de toate voile sale. Aceasta are o cunună mai mult...

(AVVA IOSIF TEBEO)

Vopseaua cea dintâi nu iese, precum se întâmplă la porfiră. Şi după cum ramurile cele tinere se întorc şi se pleacă lesne, aşa fac şi noii începători, fiind întru supunere.

(AVVA ISAIA)

De va voi Dumnezeu să miluiască pe vreun suflet, iar el se smereşte şi nu suferă, ci îşi face voia sa, îl sloboadă pe el să pătimească cele ce nu voieşte, ca aşa să-l caute pe El.

(AVVA ISAIA)

De va voi cineva să răsplătească rău pentru rău, poate şi numai cu ameninţarea să vateme conştiinţa fratelui.

(AVVA ISAIA)

Nimic nu foloseşte pe noul începător aşa de mult ca ocara. Că precum este pomul, care se udă în toate zilele, aşa este noul începător, care se ocărăşte şi suferă.

(AVVA ISAIA)

Fiindcă mare este înălţimea smeritei cugetări şi căderea mândriei, vă sfătuiesc pe voi ca pe aceea să o iubiţi, iar întru aceasta să nu cădeţi.

(AVVA ISIDOR PELUSIOTUL)

Mulţi din oameni poftesc cu adevărat fapta bună, dar pe calea care duce spre dânsa, pregetă să umble. Iar alţii nici faptă bună nu socotesc că este. Trebuie dar pe aceia să-i plecăm să lepede pregetarea, iar pe aceştia să-i învăţăm, că cu adevărat fapta bună este faptă bună.

(AVVA ISIDOR PELUSIOTUL)

 Răutatea şi de la Dumnezeu pe oameni i-a depărtat, şi pe unii de alţii i-a dezbinat. Deci, de aceasta cu toată osârdia trebuie să fugim şi să alergăm după fapta cea bună, care şi la Dumnezeu ne aduce şi pe unii cu alţii ne uneşte. Iar a faptei celei bune şi a filosofiei hotar este neprefacerea cea cu pricepere.

(AVVA ISIDOR PELUSIOTUL)

Faptele cele bune cinsteşte-le, nu te închina desfătărilor. Că faptele cele bune sunt lucru fără de moarte, iar desfătările lesne se sting.

(AVVA ISIDOR PELUSIOTUL)

Patima cea cumplită şi prea îndrăzneaţă a iubirii de bani, saţiu neştiind, la răutatea cea mai de pe urmă mână sufletul cel robit. Drept aceea, mai ales la început să o gonim. Că de va stăpâni, nebiruită va fi.

(AVVA ISIDOR PELUSIOTUL)

Viaţa fără de cuvânt mai mult foloseşte decât cuvântul fără de viaţă. Căci viaţa şi tăcând foloseşte, iar cuvâtul şi strigând supără. Dar dacă şi cuvântul şi viaţa se vor întâlni, fac o icoană a toată filosofia.

(AVVA ISIDOR PELUSIOTUL)
A trăi după Dumnezeu, este cu neputinţă dacă vei fi iubitor de dezmerdări şi iubitor de argint.

(AVVA ISIDOR PREOTUL)
Dacă după lege vă nevoiţi postind, nu vă mândriţi. Iar dacă pentru aceasta vă lăudaţi, mai bine să mănânce carne decât să se îngânfeze şi să se laude cineva.

(AVVA ISIDOR PREOTUL)
Dacă cineva se va da pe sine la băutura de vin, nu va scăpa de bântuiala gândurilor. Că şi Lot, silit fiind de fetele lui s-a îmbătat de vin şi prin beţie diavolul spre păcatul cel fără de lege lesne l-a găsit.

(AVVA ISIDOR PREOTUL)

Dacă împărăţia cerurilor pofteşti, defaimă banii şi de dumnezeiasca răsplătire te ţine.

(AVVA ISIDOR PREOTUL)

Dacă pofteşti mântuirea, fă toate cele te duc la dânsa.

(AVVA ISIDOR PREOTUL)

Trebuie ucenicii şi ca pe nişte părinţi să iubească pe cei cu adevărat dascăli, şi ca de nişte stăpâni să se teamă. Şi nici pentru dragoste să nu slăbească frica, nici pentru frică să nu înegrească dragostea.

(AVVA ISIDOR PREOTUL)
Smerita cugetare este mai mare decât toate faptele bune, pentru că poate să scoată pe om din însăşi adâncuri, măcar de a fi păcătos ca un drac. Pentru aceea şi Domnul mai înainte de toţi fericeşte pe cei săraci cu duhul.

 (AVVA LONGHIN)

De s-a făcut întru tine defăimarea ca laudă şi sărăcia ca bogăţie şi lipsa ca îndestulare, nu vei muri. Căci cu neputinţă este cel ce crede bine şi lucrează cu blagoslovenie să cadă în necurăţia patimilor şi în înşelăciunea diavolilor.

(AVVA MACARIE)

Să nu dormi în chilia fratelui ce are nume rău.

(AVVA MACARIE)
Să nu faci rău cuiva nici să osândeşti pe cineva. Acestea păzeştele şi te vei mântui.

(AVVA MACARIE)
De ne vom aduce aminte de răutăţile ce ne fac oamenii, ridicăm puterea aducerii aminte de Dumnezeu. Iar de ne vom aduce aminte de răutăţile diavolilor, vom fi nerăniţi.

(AVVA MACARIE)
Dacă dojenind pe cineva, te vei porni spre mânie, împlineşti patima ta; căci nu cumva pe alţii să-i mântuieşti şi pe tine să te prăpădeşti.

(AVVA MACARIE)
Nu ştie satana de ce fel de patimi se biruieşte sufletul. Seamănă adevăr, dar nu ştie de va secera unele gânduri, adică pentru curvie, iar altele pentru grăirea de rău şi asemenea, celelalte patimi. Şi la ce fel de patimă va vedea sufletul că se pleacă, aceea i-o dă lui.

(AVVA MATOI)

Pe cât se apropie omul de Dumnezeu, pe atât se vede pe sine păcătos, căci proorocul Isaia văzâd pe Dumnezeu, se făcea ticălos şi necurat pe sine.

(AVVA MATOI)
De nu se va uni fapta cu rugăciunea în zadar se osteneşte omul.

(AVVA MOISE)



De nu va avea omul în inima sa cum că este păcătos, Dumnezeu nu-l ascultă pe el.

(AVVA MOISE)
Robul care se leneveşte de lucrurile stăpânului său să se gătească spre bătăi.

(AVVA NIL)
Rugăciunea este este odraslă a blândeţii şi a nemânierii.

(AVVA NIL)
Nu voi după cum ţi se pare, să se facă lucrurile tale, ci după cum place lui Dumnezeu şi vei fi tulburat şi nemulţumit în vremea rugăciunii tale.

(AVVA NIL)
Orice vei face spre izbânda fratelui ce te-a nedreptăţit pe tine, toate spre sminteală ţi se vor face în vremea rugăciunii.

(AVVA NIL)
Făţarnic este cel ce învaţă pe aproapele lui un lucru la care el nu a ajuns, căci scris este: vezi paiul din ochii fratelui tău, şi iată, bârna din ochiul tău, şi celelalte.

(AVVA PIMEN)

Credinţa este a petrece cu smerita cugetare şi a face milostenii.

(AVVA PIMEN)

De îşi va aduce omul aminte de cuvântul cel scris că din cuvintele tale te vei îndrepta şi din cuvintele tale te vei osândi va alege mai mult tăcerea.

(AVVA PIMEN
De te vei socoti pe tine de nimic, vei avea odihnă, ori în ce loc te vei afla

(AVVA PIMEN)

De va greşi omul şi va tăgădui, zicând n-am greşit, nu-l mustra. Iar de nu, îi tai osârdia; iar de vei zice lui: nu te mâhni, frate, ci te păzeşte de acum înainte, îi ridici sufletul spre pocăinţă.

(AVVA PIMEN
Nu locui în locul unde vezi pe unii că au zavistie asupra ta. Fiindcă nu sporeşti.

(AVVA PIMEN)

Cel ce vorbeşte pentru Dumnezeu, bine face şi cel ce tace pentru Dumnezeu, asemenea.

(AVVA PIMEN)

Omul are trebuinţă de smerită cugetare şi de frica lui Dumnezeu totdeauna ca suflarea ce iese din nările lui.

(AVVA PIMEN)

Precum fumul goneşte albinele şi atunci se ia dulceaţa lucrării lor, aşa şi odihna cea trupească goneşte frica lui Dumnezeu din suflet şi prăpădeşte toată lucrarea cea bună a lui.

(AVVA PIMEN

A învăţa pe aproapele, aste ale unuia ce este sănătos şi nepătimaş, fiindcă ce trebuinţă este să zidească cineva casa altuia şi să o risipească pe a sa?

(AVVA PIMEN)

Orice nedreptate îţi va face fratele tău şi tu te vei mânia pe el, în zadar te mânii. Chiar de îţi va scoate ochiul tău cel drept şi îţi va tăia mâna ta cea dreaptă şi te vei mânia pe el, în zadar te mânii. Iar de te desparte de Dumnezeu, atunci să te mânii tare.

(AVVA PIMEN)

Precum dacă cineva va pune într-un vas şarpe şi scorpie şi îl va astupa, negreşit, cu vremea mor, aşa şi gândurile cele rele, de la draci odrăslind, prin răbdare lipsesc.

(AVVA PIMEN)
A te arunca pe sine îinaintea lui Dumnezeu şi a nu te măsura pe sine şi a lepăda înapoi voia ta, sunt unelte ale sufletului.

(AVVA PIMEN
Răutatea pe răutate nu o surpă nicidecum, ci dacă cineva îţi va face rău, fă-i tu bine, ca prin facerea de bine să surpi răutatea.

(AVVA PIMEN)

Urâciune este pentru Dumnezeu toată odihna trupească.

(AVVA PIMEN

Oricine va răspunde cuvânt mai înainte de a auzi, neînţelepţie îi este lui şi defăimare. De vei fi întrebat, răspunde, iar de nu, taci!

(AVVA PIMEN)

Omul care învaţă, dar nu face cele ce învaţă, pe sine nu se poate curăţi, ci toată întinăciunea este plină şi toată necurăţenia într-însa se află.

(AVVA PIMEN)

In orice ceas vom acoperi greşala fratelui nostru şi Dumnezeu o acoperă pe a noastră; şi în orice ceas o arătăm pe a fratelui şi Dumnezeu o arată pe a noastră.

(AVVA PIMEN)
Lipeşte-te de omul care se teme de Dumnezeu şi apropiindu-te, te vei învăţa ;i tu a te teme de Dumnezeu.

(AVVA PIMEN)

David când s-a luat la luptă cu leul, de gâtlej la ţinut şi îndată l-a omorât. Deci dacă şi noi vom ţine gâtlejul şi pântecele noastre, vom birui cu ajutorul lui Dumnezeu leul cel nevăzut.

(AVVA PIMEN)

Nu avem trebuinţă de nimic decât de minte trează.

(AVVA PIMEN)
Este om, care se pare că tace, dar inima lui osândeşte pe alţii. Unul ca acesta totdeauna grăieşte. Şi este altul care de dimineaţa până seara grăieşte şi tăcere ţine, adică fără de folos nimic nu grăieşte.

(AVVA PIMEN
Intoarce-ţi ochii tăi, să nu vadă deşertăciuni; căci slobozenia omoară sufletele.

(AVVA PIMEN)
Aceste trei capete sunt folositoare: a te teme de Domnul, a te ruga neîncetat şi a face bine aproapelui.

(AVVA PIMEN)

Bună este ispitirea, că aceasta face pe om mai lămurit.

(AVVA PIMEN)
Toate cele peste măsură sunt ale dracilor.

(AVVA PIMEN)

De vei tăcea, vei avea odihnă în tot locul unde vei locui.

(AVVA PIMEN
Mai mare decât acestă dragoste nu este cu putinţă să afle cineva, decât să-şi pună sufletul pentru aproapele său. De va auuzi cineva un cuvânt rău, adică de mâhnire, putând şi el să zică asemenea şi se va lupta să nu-l zică, sau de i se va face strâmbătate şi va suferi şi nu va răsplăti, unul ca acesta îşi pune sufletul său pentru aproapele său.

(AVVA PIMEN

A păzi şi a lua aminte de sine, şi socoteala cea dreaptă: aceste trei fapte bune sunt povăţuitoare ale sufletului.

(AVVA PIMEN)
Cel ce voieşte să se izbăvească de păcate, prin plâns se izbăveşte şi cel ce voieşte să agonisească fapte bune, prin plâns le agoniseşte. Căci plânsul este calea pe care ne-a dat-o nouă Scriptura şi părinţii noştri zicând: plângeţi că altă cale nu este decât aceasta!

(AVA PIMEN)
De vei vedea câteva lucruri şi vei auzi cuvinte, să nu le povesteşti aproapelui tău, căci este surpare de război.

(AVVA PIMEN)



culese din patericul egiptean ŞI din aSketicon
Mulţi în vremea aceasta au ales odihna mai înainte de a le-o da Dumnezeu.
(AVVA THEODOR AL FERMEI)

Altă faptă bună nu este, ca nedefăimarea.
(AVVA THEODOR AL FERMEI)

De nu va socoti Dumnezeu lenevirile cele întru rugăciuni şi robirile cele întru citirea psalmilor, nu putem să ne mântuim.
(AVVA THEODOR CEL DE LA ENNAT)

Fiindcă se depărtează mintea de la privirea spre Dumnezeu, pentru aceasta suntem robiţi de patimile trupeşti.
(AVVA THEONA)

Totdeauna bucuraţi-vă, neîncetat vă rugaţi, pentru toate mulţumiţi.
Aceasta faceţi şi puteţi să vă mântuiţi.
(AVVA VENIAMIN)

Când eşti în pace şi nu ai altă luptă, atunci mai mult te smereşte, ca nu cumva bucurie străină intrând, să ne lăudăm şi să fim daţi la război. Că de multe ori Dumnezeu pentru neputinţele noastre, nu ne lasă să fim daţi spre luptă, ca să nu pierim.
(AVVA VISARION)

Cel ce voieşte ca să-i asculte degrabă Dumnezeu rugăciunea, când se scoală, să-şi întindă mâinile sale către Dumnezeu, mai înainte de toate şi mai înainte de sufletul său, să se roage pentru vrăjmaşii săi din suflet; şi prin această ispravă, ori pentru ce se va ruga lui Dumnezeu, îl ascultă pe el.
(AVVA ZINON)

Amestecul cu vorbele oamenilor tulbură inima şi o umple de ruşine în vremea rugăciunii, lipsind-o de îndrăzneală.
(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)

Ia aminte la gânduri şi ele se vor risipi, că cel ce se teme de ele, cade zdrobit sub greutatea lor. Cel ce se teme de uneltirile dracilor dovedeşte că nu are credinţă în Dumnezeu; dar cel ce se aruncă înaintea lui Iisus cu toată inima, stă neclintit înaintea lor.
(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)

Săturarea de somn stârneşte patimile în trup; mântuirea sufletului este vegherea cu măsură. Somnul mult ingroaşă inima, iar vegherea cu măsură, subţiază. Este mai bine să dormi şi să taci cu ştiinţă, decât să veghezi în vorbă deşartă.
(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)

Cugetă la gheenă, ca să urăşti lucrurile ei.
(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)

Cugetarea în frică de Dumnezeu păzeşte sufletul de patimi, iar grăirea cuvintelor lumeşti îl întunecă şi îl ţine departe de virtute. Iubirea celor materialnice tulbură mintea şi sufletul, iar lepădarea acelora, îl luminează.
(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)

Îndrăgeşte rugăciunea necontenită, pentru ca inima ta să se lumineze.
(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)

Pe cel ce se îngrijeşte să dea seamă lui Dumnezeu de toate faptele sale, Dumnezeu îl va curăţi de păcat în calea sa; dar cel ce este nepăsător, şi zice: "Voi merge până acolo", se va sălăşlui cu cei răi.
(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)

Sunt patimi şi sunt virtuţi, şi dacă noi ne lăsăm biruiţi de patimi, suntem cu adevărat trădători.
(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)

Din cugetarea la înfricoşata judecată se naşte frica de Dumnezeu, iar nesocotirea conştiinţei izgoneşte virtuţiile din inimă.
(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)

Cei ce vor să dobândească virtuţile, chiar dacă se poticnesc, nu se slăbănogesc, ci se silesc necontenit.
(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)

Păzeşte-ţi urechile ca să nu-ţi pricinuieşti singur război.
(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)

Cercetează-te în fiecare zi şi afla ce patimi ai biruit şi nu te încrede în tine, căci cu milostivirea şi puterea lui Dumnezeu ai biruit.
(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)

Ia aminte, frate, la duhul care aduce omului întristarea, că fără număr sunt cursele lui, pentru a te face neputincios. Întristarea după Dumnezeu e bucurie, dacă te afli în căile Lui. Iar cel ce-ţi zice: "Unde vei merge, că nu este pocăinţă pentru tine?", Acela este de la vrăjmaşul, care îndeamnă pe om să lase înfrânarea. Dimpotrivă, întristarea după Dumnezeu nu-şi pune nădejdea în om, ci zice: "Nu te teme, mergi înainte; Dumnezeu ştie că omul este neputincios, şi-l întăreşte".
(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)

Iubeşte pe cei credincioşi, ca printr-înşii să fii şi tu miluit. Cinsteşte pe Sfinţi, ca râvna lor să te mănânce (Psalmul 68, 11).
(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)

Precum rugina mănâncă fierul, aşa şi slava oamenilor roade inima celui ce o primeşte. Precum mărăcinii care cresc în vie îi nimiceşte rodul, tot aşa şi slava deşartă nimiceşte osteneala creştinului, dacă o primeşte.
(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)

Cel ce primeşte cunună, e încununat pentru că a biruit pe vrăjmaşii împăratului.
(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)

Grăbeşte-te la lucrul tău, ca să nu te sfâşie fiarele sălbatice.
(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)

Fraţii tăi să vadă lucrurile tale cele bune şi să fie aprinşi de dorinţa de a le urma.
(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)

Nu căuta să deprinzi răutatea celui ce te-a mâhnit, ca să nu-i răsplăteşti cu rău in inima ta.
(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)

Dragostea de Dumnezeu izgoneşte nepăsarea, iar lipsa de frică o trezeşte.
(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)

Urăşte cuvintele lumii, pentru ca inima ta să vadă pe Dumnezeu.
(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)

Împodobirea trupului este ruinarea sufletului, dar e bine a avea grijă de el, cu frică de Dumnezeu.
(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)

Cel ce se osteneşte cu pricepere, taie toate patimile, căci scris este: Grija va veni la omul înţelept.
(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)

Trezvia este de mare ajutor sufletului, aşa cum acedia vine în ajutor răului.
(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)

Traiul bun izgoneşte ştiinţa; înfrânarea pântecelui smereşte patimile, pe când căutarea mâncării le trezeşte fără osteneală.
(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)

Îndrăgirea răspândirii este cădere pentru suflet, iar ridicarea sa se face întru liniştirea cu ştiinţă.
(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)

Milostenia făcută cu ştiinţă naşte prevederea şi duce la dragoste; nemilostenia, dimpotrivă, arată că eşti lipsit de virtute.
(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)

Nu te socoti drept, până la cea din urmă suflare. Nu gândi cu mândrie că eşti bun, fiindcă nu poţi avea încredere în vrăşmaşii tăi. Nu fi fără de grijă pentru tine, cât mai eşti în viaţă, până ce vei scăpa de toate puterile întunericului.
(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)

Nu iubi lenea, şi frica de Dumnezeu se va sălăşlui întru tine.
(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)

Rugăciunea necontenită nimiceşte robia patimilor, iar nesocotirea ei este maica uitării.
(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)

În fiecare zi, sculându-te dimineaţa, adu-ţi aminte că vei da seama lui Dumnezeu de tot lucrul şi nu vei greşi împotriva Lui, şi frica Sa se va sălăşlui întru tine. Pregăteşte-te pentru întâlnirea cu El şi vei face voia Lui.
(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)

Din nerănirea conştiinţei aproapelui se naşte smerenia. Slava de la oameni naşte câte puţin mândria.
(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)

Urăşte pofta mâncărurilor ca să nu te stăpânească amalicul patimilor.
(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)

Cine nu se osândeşte pe sine, nu va putea răbda mânia.
(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)

Lepădarea voii pentru aproapele este semn că mintea priveşte virtuţile; iar împlinirea voii sale este semn de neştiinţă.
(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)

Împetrirea inimii stă în vieţuirea cu bogăţie.
(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)

Miluieşte cu dărnicie pe cel ce se află în nevoie, pentru ca să nu te ruşinezi în adunarea Sfinţilor şi de bunătăţile lor.
(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)

Începutul virtuţiilor este smerenia, iar începutul patimilor este lăcomia pântecelui. Sfârşitul virtuţiilor este dragostea, iar sfârşitul patimilor este îndreptăţirea de sine.
(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)

Cel ce a fost bolnav, ştie ce e sănătatea. 
(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)

Păzeşte-ţi ochii şi inima ta nu va vedea cele rele. Cel ce se uită spre ceva cu poftă, acela curveşte(Matei 5, 28).
(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)

Precum cariul nimiceşte lemnul, tot aşa răutatea din inimă întunecă sufletul.
(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)

Înainte de orice, în fiecare zi, gândeşte-te unde te afli şi unde vei merge la ieşirea din trup şi nu-ţi vei nesocoti nici un ceas sufletului tău; cugetă la slava Sfinţilor şi râvna lor te va îmboldi şi pe tine. Cugetă şi la ruşinea care acoperă pe cei păcătoşi, şi aceasta te va feri întotdeauna de rele.
(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)

Cel ce tace ca să nu-şi vădească cugetele, dovedeşte că umblă după cinstea oamenilor şi slava cea de ocară, pe când cel ce-şi descoperă sincer cugetele Părinţilor le izgoneşti departe de sine.
(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)

Osândeşte-te aici în fiecare zi, pentru lipsurile tale, şi nu te vei teme la înfricoşatul ceas al morţii.
(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)

Ostenelile trupeşti sunt uneltele virtuţilor, pe când nepăsarea, creşte lăstarii patimilor. Neosândirea aproapelui este cetatea de apărare pentru cei ce se luptă cu ştiinţă, pe când osândirea nimiceşte cetatea, prin neştiinţă.
(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)

Cel ce nu se socoteşte pe sine a fi ceva şi cel ce nu ţine întristarea, arată că nu face voia patimilor, ci pe a lui Dumnezeu.
(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)

Iubirea bunurilor lumeşti întunecă sufletul, iar nesocotirea lor în toate, aduce ştiinţă.
(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)

Îndeletniceşte-te cu lucrul mâinilor, ca şi săracul să aibă pâine, căci nelucrarea este moarte şi pustiire sufletului.
(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)

Adu-ţi aminte de împărăţia cerurilor, pentru ca dorirea ei să te tragă la ea.
(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)

Cui îi place să vorbească înaintea oamenilor dovedeşte că este lipsit de frică de Dumnezeu; căci frica de Dumnezeu este paznic pentru suflet, ajutor şi străjer pentru minte, care ucide pe toţi vrăjmaşii săi.
(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)

Cel ce caută slavă de la Dumnezeu se sileşte să izgonească necurăţia de la sine.
(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)

Paza limbii înalţă mintea la Dumnezeu, dacă se face cu ştiinţă, iar vorbăria naşte acedia şi nebunia.
(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)

Plânsul izgoneşte degrabă toate patimile.
(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)

Păzeşte-ţi limba pentru ca inima ta să se lumineze.
(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)

Iubirea de osteneală izgoneşte patimile, iar trândăvia degrabă le naşte.
(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)

Grija de limbă arată pe nevoitor, iar nestăpânirea limbii arată că virtutea nu se află în tine.
(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)

Cum este o casă fără uşi şi fără ferestre, în care intră în voie animalele cele necurate, aşa este omul care lucrează şi nu-şi păzeşte osteneala sa.
(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)

Cere întotdeauna sfatul Părinţilor şi vei avea oduhnă de-a pururi.
(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)

Cel ce mereu îşi aşteaptă moartea, nu păcătuieşte mult, dar cel ce nădăjduieşte viaţă lungă, se va încurca în multe păcate.
(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)

Nu iubi trândăvia, ca să nu te întristezi când vei ajunge la învierea morţilor.
(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)

Nu te lega de vreo obişnuinţă şi vei avea mintea paşnică.Nu te bizui pe puterea ta şi vei primi ajutorul lui Dumnezeu. Nu urî pe nimeni, că nu-ţi va fi primită rugăciunea; să ai pace cu toţi, ca să te rogi cu îndrăzneală.
(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)

Nu iubi vinul, ca să nu te lipseşti de bucuria lui Dumnezeu.
(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)

Cine-şi aruncă sufletul înaintea lui Dumnezeu ajunge la răbdare, fără tulburare a ocărilor; lacrimile acestui suflet sunt străine de toate cele lumeşti.
(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)

Bunătatea naşte curăţia, iar răspândirea naşte patimile.
(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)

De nevoie este câştigarea cărţilor creştineşti la cei ce pot să le dobândească. Că şi singură vederea cărţilor mai pregetători către păcat ne face pe noi şi către dreptate ne îndeamnă să ne ridicăm.
(SFANTUL EPIFANIE, EP. CIPRULUI)

Greşale-le drepţilor sunt împrejurul buzelor, iar a păcătoşilor izvorăsc din tot trupul. Pentru aceea cântă David: pune, Doamne, strajă gurii mele şi uşă de îngrădire împrejurul buzelor mele, şi zis-am, păzi-voi căile Tale, ca să nu greşesc cu limba mea!
(SFANTUL EPIFANIE, EP. CIPRULUI)

Dumnezeu cu foarte puţin preţ vinde dreptăţile la cei ce se sârguiesc să le cumpere: pe o bucăţică de pâine, pe o haină proastă, pe un pahar cu apă rece, pe un bănişor.
(SFANTUL EPIFANIE, EP. CIPRULUI)

Mare vânzare a mântuirii este a nu şti nici una din dumnezeieştele legi.
(SFANTUL EPIFANIE, EP. CIPRULUI)

Omul împrumutâdu-se de la om pentru sărăcie, sau pentru trebuinţa înmulţirii şi dând înapoi, mulţumeşte cu adevărat, dar dă înapoi întru ascuns, fiindcă se ruşinează. Iar stăpânul Dumnezeu dimpotrivă, întru ascuns împrumutându-se, răsplăteşte înaintea îngerilor şi a arhanghelilor şi a drepţilor.
(SFANTUL EPIFANIE, EP. CIPRULUI)

Mare prăpastie şi adâncă groapă este neştiinţa Scripturilor.
(SFANTUL EPIFANIE, EP. CIPRULUI)

Mare întărire spre a nu păcătui este citirea Scripturilor.
(SFANTUL EPIFANIE, EP. CIPRULUI)