1. Să te ierţi cu toţi cei din casă și din societate .
2. Să duci un mic dar la Sfântul Altar: un pomelnic, o lumânare, o prescură, o sticlă de vin şi una de ulei – ce poţi. Prin acel dar pe care-l duci tu la biserică, se binecuvintează casa ta, căci îl dai jertfă lui Dumnezeu.
3. Să mergi de dimineaţă !Ca să ajungi, să te poţi închina în linişte şi să îţi alegi locul în Sfânta Biserică fără să deranjezi Sfânta Slujbă.
4. Bărbaţii stau în dreapta, femeile în stânga.Aceasta este ordinea aşezării credincioşilor în biserică. Şi vârsta stabileşte ordinea aşezării: în faţă stau femeile şi bărbaţii mai vârstnici, iar cei mai tineri – în spatele lor. Între bărbaţi şi femei se lasă o cărare în mijlocul bisericii, ca să poată merge la altar cei care vor să se închine şi să ducă darul.
5. Nu vorbeşti în biserică. Este mare păcat. Doar dacă este neapărat nevoie poţi spune ceva, dar numai în şoaptă sau prin semne.
6. Nu ieşi înainte să se termine Sfânta Slujbă. Dacă ieşi înainte de terminarea slujbei, eşti asemenea cu Iuda, care a ieşit de la Cina cea de Taină şi s-a dus să-l vândă pe Hristos. Doar urgenţele justifică încălcărea acestei reguli canonice.
7. Nu săruţi sfinţii pe faţă. Când te închini la sfintele icoane, este păcat să săruţi sfinţii pe faţă. Dacă sfântul este pictat în picioare, îi săruţi picioarele.
8. Nu te mai duci să te închini……după ce preotul a dat binecuvântrea pentru Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, pentru că îi tulburi pe cei care vor să asculte Sfânta Liturghie. Nici darul nu îl mai duci, îl vei da, cu lumânare şi cu prescură, la sfârşit.
9. Stai în genunchi……când se cântă: ”Pe Tine Te lăudăm, pe Tine bine Te cuvântăm…!”. La fel la Axionul Maicii Domnului şi la Tatăl nostru.
10. După împărtăşanie nu mai săruţi mâna preotului sau sfintele icoane. Cei căsătoriţi, care vor să se împărtăşească cu Preacuratele Taine, trebuie să păzească curăţia în familie măcar trei zile înainte, iar după măcar două zile şi să citească rugăciuni înainte de Împărtăşirea cu Dumnezeieștile Taine. (Canonul)
11. Iei anafură pentru cei de acasă. Cel ce a venit la biserică se cheamă apostolul familiei. El trebuie să ia sfânta anafură pentru toţi cei din casă.
12. Cum ieşi din biserică. Când rosteşte preotul: ”Cu pace să ieşim! Întru numele Domnului!” şi sfârşeşte liturghia, mergi la miruit, faci trei închinăciuni în mijocul bisericii şi mergi acasă. De la biserică nu te opreşti până la uşa ta.
13. Acasă, spui rugăciunea Cuvine-se cu adevărat … la sfintele icoane şi, stând la masă cu familia, povesteşti ce ţi-a rămas în cap de la Sfânta Evanghelie şi predică.
14. După ce ai stat la masă, te odihneşti, apoi te duci, să faci vizite celor în necaz: bătrâni şi bolnavi. Le duci, dacă poţi, un dar cât de mic.
Așa să ne ajute Bunul Dumnezeu !
Părintele Cleopa Ilie Mănăstirea Sihăstria Neamț.