Iertarea

Iertarea este necesara atunci cand nici trecerea cu vederea, nici tolerarea, nici acceptarea nu sunt de ajuns pentru a rezolva problema. Primul pas al iertarii este hotararea de a nu incerca sa provoci o cantitate egala de durere persoanei care a cauzat raul. Atunci cand te iert, renunt la dreptul de a te rani pe masura. Iertarea incepe cand renuntam la ideea de a fi chit si atunci cand hotaram sa nu ne mai gandim la revansa.

Urmatorul pas al iertarii implica o noua maniera de a vedea si de a trai. Atunci cand suntem raniti incetam sa ne mai uitam la cel care a cauzat rana ,nu mai vedem persoana, ci doar rana noastra. Cand ne plasam intr-o stare de neiertare fata de celalalt tindem sa credem numai lucruri rele despre persoana in cauza. Ne vine sa ne gandim la el numai in termenii durerii pe care ne-a cauzat-o. Atunci cand ne iertam unii pe altii, incepem sa vedem mai clar. Nu ignoram ranile, dar trecem cu privirea dincolo de ele. Redescoperim umanitatea din cel care ne-a ranit. Si acea persoana este fructul a doi parinti imperfecti; este la fel de ranita, singura, slaba sau mioapa ca si mine. Si poarta-la fel ca mine- chipul lui Dumnezeu.

Al treilea stadiu al iertarii, cel care arata ca ai facut intr-adevar un progres real, este atunci cand constati ca-i vrei binele persoanei respective. Incepi sa speri lucruri frumoase pentru cel care te-a ranit. Ii doresti din toata inima ca totul sa fie in regula intre el si Dumnezeu, ca relatiile sale sa-i fie sanatoase si viata sa-i fie una fericita. Vei mai avea si ganduri negre dar traiectoria inimii este indreptata in directia corecta. Atunci cand doresti lucruri bune pentru persoana care te-a ranit profund, vei sti ca Marele Dumnezeu Iertator a lucrat in inima ta.

Dumnezeu ne porunceste sa iertam ori de cate ori suntem raniti si sa ne impacam ori de cate ori este posibil, pentru ca viata este prea scurta ca sa nu facem asa. Nu vom mai avea niciodata o alta ocazie pentru asta. Daca nu ierti- daca lasi mandria, resentimentele, incapatanarea si autoapararea sa stea in calea ta- vei deveni o persoana dificila si plina de amaraciune. Vei purta in inima ta o povara care va strivi umanitatea din tine. Vei deveni mai rece, cu fiecare zi ce trece. Vei muri.
(dupa John Ortberg)

Ne rugăm Lui Dumnezeu să ne ierte: păcatele, greșelile, îngustimea vederilor, prejudecățile, neștiința și un lanț cam lung, care prea cumplit ne strânge. Dacă Dumnezeu ni-l iartă, cade lanțul de pe noi și iarăși suntem liberi. Dar Dumnezeu ne dezleagă lanțul nostru care ne chinuiește, numai dacă dezlegăm, mai întâi noi, lanțul în care ținem legați pe frații noștri.

Dacă noi nu iertăm, nici Dumnezeu nu iartă.

Mai mult: iertarea lui Dumnezeu e de așa fel atârnătoare de iertarea noastră, încât, fără aceasta, rugăciunea noastră ni se întoarce în blestem. Căci zice: ”Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum iertăm și noi greșiților noștri”. Deci dacă noi nu iertăm, neîndurarea noastră întoarce cuvintele rugăciunii pe dos, fără să ne dăm seama, așa: ” Doamne nu ne ierta nouă, căci nici noi nu iertăm greșiților noștri”,- ceea ce e un blestem.
Deci, în această privință, iertarea noastră atârnă mai mult de noi decât de Dumnezeu.

(Părintele Arsenie Boca-Lumina de pe munte)