BISERICA - CASA LUI DUMNEZEU: 04/25/21

duminică, 25 aprilie 2021

SFÂNTA ȘI MAREA LUNI

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

Să mergem săptămîna aceasta după Iisus Hristos, pe drumul Crucii, care pentru noi este drumul vieţii, al iertării şi al mîntuirii. Fără acest drum nimeni dintre oameni nu se poate mîntui”. “Cum putem noi să dormim sau să lipsim de la biserică cînd Hristos priveghează şi se roagă pentru toată lumea? Cum putem noi să rîdem şi să bem cînd Fiul lui Dumnezeu este dat în mîinile hulitorilor şi ucigaşilor necredincioşi? Cum putem noi să mîncăm acum cînd Domnul vieţii, posteşte şi suspină pentru noi? Cum să lipsim de la biserică acum, cînd Hristos este trădat de propriul său ucenic şi este vîndut iudeilor ca să fie judecat şi răstignit? Să mergem săptămîna aceasta după Iisus Hristos! În Sfânta şi Marea Luni se face pomenire de fericitul losif cel preafrumos şi de smochinul care s-a uscat prin blestemul Domnului. Biserica noastră ne prezintă pe Iosif, un tânăr frumos, care a fost al unsprezecelea fiu al Patriarhului Iacov şi a fost invidiat de fraţii lui, aruncat în groapă şi vândut unor ismaeliți. Cumpărătorii săi l-au dus în Egipt şi l-au vândut, la rândul lor, unei căpetenii de la curtea faraonului, Putifar, a cărui soţie a vrut să păcătuiască cu el. Iosif s-a împotrivit cu putere, ea l-a calomniat şi Iosif a fost întemniţat. Apoi a devenit tâlcuitorul viselor faraonului, cunoscând mare cinste şi slavă. Iosif este o pildă de curăție și de credință față de stăpânul său; a ales închisoarea decât să se învoiască la momelile desfrânate ale egiptencei. Preafrumosul Iosif e pomenit, pe de o parte, pentru curăția lui, iar pe de alta, pentru că este icoană a Mântuitorului. Așa cum Iosif a fost vândut de frații săi cu gând ucigaș, dar mai apoi s-a făcut izbăvitorul lor, hrănindu-i cu pâine în vremea foametei, tot așa și Mântuitorul Hristos a fost vândut și dat la moarte de neamul Său, dar S-a făcut mântuire lui Israel și întregului neam omenesc, hrănindu-ne cu pâinea cea cerească a Preacuratului Său Trup. Tot astăzi ne amintim de acel smochin uscat şi blestemat pe care Hristos l-a găsit neroditor în drumul Lui. "Smochin neroditor este tot sufletul care nu se adapă din Izvorul vieții, Hristos, și nu aduce rodul duhovnicesc al Evangheliei." (Părintele Petroniu Tănase) De aceea, Vecernia de luni ne îndeamnă: „Temându-ne, fraților, de pedeapsa smochinului celui uscat pentru nerodire, să aducem roade de pocăință lui Hristos, Cel ce are mare milă”.

Săptămâna Mare...

Iată Săptămâna Mare, haideţi să ne-mbrăţişăm,
haideţi să lăsăm dreptatea care credem c-o avem,
haideţi să luăm iubirea ce se pare c-am uitat,
haideţi să ne dăm iertarea cu sărut adevărat.
Trebuia de mult să ţinem seama de Cuvântul spus,
să vedem Ispititorul cum l-a biruit Iisus,
să-nţelegem că ispita cea mai grea e cea din rai
şi că cel mai greu te lepezi de dreptatea care-o ai.
Este Săptămâna Mare, iată, este Sfântul Post,
haideţi în genunchi cu toţii, să uităm de tot ce-a fost,
să ne-ntindem mâna păcii şi sărutul iubitor,
să iertăm, pentru-Nviere, toţi şi toate tuturor.
Vine Marea Înviere, Vine Paştele – Hristos,
să-L întâmpinăm cu suflet primenit şi credincios,
să ne înnoim fiinţa din străfunduri şi deplin,
să intrăm în Sărbătoare oameni noi, cu chip divin…

Saptamana Sfintelor Patimi a Domnului

- NU TAIATI DIN CRUCE -

de Preot Paroh Iconom Stavrofor Aurel Sas

„Si cel ce nu-si poarta crucea sa si nu vine dupa Mine nu poate sa fie ucenicul Meu” (Luca 14:27).

„Ce bine e Crucea intreaga s-o porti! „… El, din lume, ne-a asteapta la fel, cu Crucea intreaga sa mergem spre El…” (de poetul crestin, Costache Ioanid).

Cu adevarat, ne vesteste Mantuitorul Iisus Hristos, ca cine nu-si poarta crucea lui si nu-L urmeaza pe El nu poate fi ucenicul Lui. Iar in alta Scriptura zice: „Si cel ce nu-si ia crucea si nu-Mi urmeaza Mie nu este vrednic de Mine” (Matei 10:38). Ambele Scripturi reveleaza salvarea omului prin urmarea lui Hristos cu purtarea Crucii, despre care Mantuitorul ne-a prevenit cand a zis: „Acestea vi le-am grait, ca intru Mine pace sa aveti. In lume necazuri veti avea; dar indrazniti. Eu am biruit lumea. (Ioan 16:33). Indraznirea purtatorului de Cruce in necazurile si suferintele lui, trebuie sa constea in credinta ca, Iisus din biruinta Lui da si fiecarui purtator de Cruce biruinta, precum i-a dat omului si invierea din moartea pacatelor din Invierea Lui.

Purtarea crucii in aceasta viata, din partea fiecarui om, inseamna sa-si duca fiecare viata sa asa cum este, cu greutatile, necazurile, infrangerile, bucuriile, realizarile etc, dupa Scriptura prin care Domnul zice: „Si zicea catre toti: Daca voieste cineva sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea in fiecare zi si sa-Mi urmeze Mie”(Luca 9:23), cu credinta in ajutorul lui Dumnezeu care ii va aduce biruinta, precum Domnului Iisus, Care ducand crucea vietii noastre a Inviat a 3-a zi, aducandu-ne si noua invierea din moartea pacatelor. Crucea trebuie dusa de fiecare in viata, astfel: „Cu ochii atintiti asupra lui Iisus, incepatorul si plinitorul credintei, Care, pentru bucuria pusa inainte-I, a suferit crucea, n-a tinut seama de ocara ei si a sezut de-a dreapta tronului lui Dumnezeu” (Evrei 12:2).

In aceasta Scriptura ni se descopera ca Iisus a „suferit crucea”, dar aceasta suferinta i-a adus biruinta Invierii cu Inaltatrea de-a dreapta tronului lui Dumnezeu. Iar despre omul care isi va duce crucea suferintei, Iisus il asigura, zicand: „Si veti fi urati de toti pentru numele Meu; iar cel ce va rabda pana la sfarsit, acela se va mantui” (Marcu 13:13). ?i "Oricine va chema numele Domnului se va mantui" (Romani 10:13).

A taia din cruce, inseamna a carti impotriva lui Dumnezeu si a tuturor din cauza suferintei si a renunta la credinta si nadejdea in ajutorul Domnului si a pleca lasandu-i pe atatia care depind mai ales de tine in lipsuri si greutati. Ori, in suferintele de azi, ca: boli, lipsurile economice, a taia din cruce, mai insemana, a putea recurge si la alte fapte ale pacatului. Calea purtarii crucii este smerenia dupa pilda data de Domnul, zicand: „S-a smerit pe Sine, ascultator facandu-Se pana la moarte, si inca moarte pe cruce. (Filipeni 2:8).

Lipsa de smerenie il duce pe om la mandrie si aroganta care il desparte de Dumnezeu si la care Iisus ii raspunde: „Iar de cel ce se va lepada de Mine inaintea oamenilor si Eu Ma voi lepada de el inaintea Tatalui Meu, Care este in ceruri” (Matei 10:33), Iar celui care va marturisi, Domnul il asigura: „Oricine va marturisi pentru Mine inaintea oamenilor, marturisi-voi si Eu pentru el inaintea Tatalui Meu, Care este in ceruri” (Matei 10:32). Sa ne gandim numai, la ce cruce grea au de purtat cei care au ramas de la cutremurele de pamant din China din 2008, luna Mai, unde au ramas cinci milioane fara adapost, Haiti, din Ianuarie, 2010 si Cile din Februarie, 2010, care pe langa nevoile de tot felul au si durerea pentru cei cazuti sub zidurile cutremurelor!

In saptamana Sf. Patimi a Domnului ne amintim in fiecare an, cum Iisus a dus Crucea Sa cu greutatile vietii noastre, dupa Scriptura care zice: „Si ducandu-Si crucea, a iesit la locul ce se cheama al Capatanii, care evreieste se zice Golgota, Unde L-au rastignit, si impreuna cu El pe alti doi, de o parte si de alta, iar in mijloc pe Iisus” (Ioan 19:17-18). Iar din inaltul Crucii Iisus a iertat pe toti, zicand: „Iar Iisus zicea: Parinte, iarta-le lor, ca nu stiu ce fac” (Luca 23:34). Domnul si Mantuitorul Hristos Iisus, a suferit si a murit pe Crucea Golgotei pentru pacatele noastre, dupa Scriptura care ne descopera, zicand: „Pentru ca si Hristos a suferit odata moartea pentru pacatele noastre, El cel drept pentru cei nedrepti, ca sa ne aduca pe noi la Dumnezeu, omorat fiind cu trupul, dar viu facut cu duhul”(1Petru 3:18). Deci, desi noi eram nedrepti si pacatosi Iisus nu a „taiat din crucea” suferintei Sale pentru noi si nu ne-a scos pe nici unul de la mantuire din Crucea chinurilor Sale, ci a platit pretul rascumpararii si a zis: „Parinte, iarta-le lor, ca nu stiu ce fac”(Luca 23:34). Crucea vietii lui Iisus, cu cei nascuti de la Adam si pana la sfarsit, era grea de vina fiecarui om.

Deci, stimate cititorului, in incheierea scurtei meditatii, rezulta dupa Sf. Scripturi ca: Iisus a fost rastignit si a murit in locul meu, al tau si al fiecarui om, incepand de la Adam si Eva si pana la ultimul om care va fi la a 2-a Lui venire sa judece vii si mortii, de unde rezulta sa „Nu taiem din Crucea” vietii noastre, ci sa o ducem in fiecare zi cu Credinta in ajutorul lui Dumnezeu si astfel „cel ce va rabda pana la sfarsit se va mantui” (cf. Matei 24:13), adica va birui, atat in viata aceasta cat si in dobandirea vietii viitoare.

In cartea „Sfintii Inchisorilor” de Ioan Ioanalide, putem gasi exemple de fii ai neamului nostru si a altor neamuri care „nu au taiat din crucea” suferintei in inchisorile din Romania, ci au marturisit Credinta lor Crestina in fata condamnarilor communist-ateiste, ducandu-si crucea dupa revelatia Scripturii care zice: „Cuvantul crucii pentru cei pe calea pierzarii este nebunie, iar pentru cei pe calea mantuirii este puterea lui Dumnezeu”(1Cor. 1:18). Pentru „sfintii inchisorilor” puterea crucii suferintei lor era puterea de la Dumnezeu prin care si-au dus crucea fara a taia din ea, ajungand din cetatile negre ale imchisorilor in Cetatea Eterna a Luminii Divine si a fericirii vesnice cu Cel dintat purtator de Cruce: „… Marele Dumnezeu si Mantuitor al nostru Hristos Iisus„(Tit 2:13)

Si acum, poezia marelui poet crestin, Costache Ioanid, „Nu Taiati din Cruce”, din volumul „Porumbite Albe”, atat de edificatoare, ne va lamuri pe deplin. Poetul prezinta un crestin care isi duce Crucea, zicand: „Pe o lespede rece, din greu rasufland,/ cu umbre ciudate pe chipul sau bland,/ sta frant de oboseala batranul crestin”. Sub povoara Crucii, batranului „O clipa in suflet ii strabat indoieli…” si „Astfel, c-un umar de Cruce proptit/ batranul se lasa de somn biruit./ Si iata, in somnul de truda si-amar,/ lumini si imagini in minte-i rasar...” si vede cum ingerii „il cheama pe nume si semne ii fac” atunci crestinul „indata porneste sub Cruce plecat” urcand „Pe drumul de munte el urca din nou”.

Simtind povoara Crucii tot mai mult, batranul crestin se gandeste ca zadarnic se lupta si cerul tot mai departe-l zarea „Se leagana pasii. Avantul e frant./ Batranul crestin e cazut la pamant” zicandu-si: „Mi-e peste putere. Aicea raman”. Zacand la pamant, batranul crestin, a auzit un glas (de la cel rau), zicand: „Ehei, mai crestine,… prea mare-i povoara,/ prea mult ai de tras… Ia barda aceasta si taie din lemn!... Aceasta-i o Cruce ce nu poti s-o duci…” Atunci crestinul batran a ascultat glasul strain (a celui rau) a luat barda si „Din Cruce reteaza un pic… inca-un pic./ O pune pe umar… incearca un pas./ Loveste cu barda in ce-a mai ramas!”.

Apoi, simtind ca-i e mai usor a pornit pe cale, „cu Crucea scurtata … urmand pe Hristos…. !!!“. Pe drum se-ntalneste batranul crestin cu multi frati, ducandu-si Crucea, si i-a „lasat in urma sub Cruce plecati”, mergand degraba pe poteci „Ajunge la poarta Cetatii de Veci”. Zidurile Cetatii le-a vazut sclipitoare si „Armate de ingeri cu lanci aurii! Dar, vai, de la el pan-la poarta e un sant,/ pe care nu-i punte, nici barna, nici lant/. Si striga batranul de taina patruns”. Dar la strigatul lui nu a raspuns nimeni, dar vede „Deodata din vale, cu ochii sclipitori,/ cu Crucea pe umar, vin frati si surori./ Ei vin cu nadejde. O vorba nu spun,/ Ci repede Crucea ca punte si-o pun/ Ei trec peste punte, pe poarta patrund,/ Iar Crucea in urma se pierde-n afund”.

Astfel, batranul crestin vazand cum fratii lui au pus Crucea lor ca o punte peste raul de intrare in Cetatea Eterna si a fericirii vesnice cu Iisus, Care nu a taiat din Crucea salvarii noastre de loc. „Batranul ia crucea, cu-al dorului val,/ Si-ncearca s-o puie si el de pe mal./ Dar crucea-I scurtata… Au toate un rost…/ Ce bine-ar ajunge de-ar fi cum a fost!/ Crestinii trec santul si intra pe porti./ Ce bine e Crucea intreaga s-o porti!”.

In cele din urma „Crestinul de-afara, de jale rapus,/ Cu greu peste sant lemnul crucii si-a pus/ si incearca sa treaca. Un pas … inca un pas …,/ O, cat de-aproape al Domnului glas!.../

Dar crucea deodata … se duce-n abis…/ Si cade batranul in golul temut…/ Rasplata-I pierduta si sceptru-I cazut!/ Dar iata ce taina… ! El nu stie cum /…. Crestinul acum din somn s-a trezit./ Dormise o clipa. Si visul ciudat/ un somn si o lumina din ceruri i-a dat”.

Astfel batranul crestin trezindu-se si-a luat „Cruce-I intreaga si fara scurtari! Acum el va spune oricui catre Rai: „Din Crucea credintei nimic sa nu tai. Apoi, incheie poetul aratand: cum Iisus a venit de la Tatal catre noi cu „Crucea intreaga” si „sange suvoi”. „Si-acum El, din lume, ne-a asteapta la fel,/ cu Crucea intreaga sa mergem spre El…”

Amin.

Multi oameni mari si poeti crestini au ajuns in inchisorile comuniste, care si-au dus „Crucea intreaga” printe care si marele poet crestini Traian Dorz, pe care Costache Ioanid il prezinta lumii, astfel: „Tu, cantaret placut al Mantuirii,/ rapsod incununat in lupta grea,/ tu ai slujit in cortul intalnirii/ si-ai dat raspuns Golgotei, jertfa ta!/ Si-acolo unde canta trandafirii/ si vesnic alte ceruri se deschid,/ tu vei sluji in cetele maririi/ si vei canta alaturi de David!”. O asemenea prezentare o putem gasi numai la oamenii mari crestini care s-au „lepadat de sine si si-au luat crucea” (cf. Matei 16:24) intreaga si au urmat pe Hristos, ca si Costache Ioanid si altii.

Si acum, cateva versuri de poetul crestin Traian Dorz, in cantarea Golgotei si a Crucii cu rastignirea lui Iisus, unde a platit pretul mantuirii neamului omenesc, zicand: Ca prin multe tari din lume omul in viata a trecut, cu atatea vai si deluri minunate „dar nici-un deal din lume nu m-a atras asa,/ ca-acel al carui nume se chiama Golgota”. Apoi, ca dealul Golgotei nu se inalta cu varful pana la nori „… dar nici pe-n deal din lume nu m-am simtit asa,/ de Dumnezeu aproape, ca sus, pe Golgota”. De ce? Pentru ca, desi nu sunt brazi inalti, nici iarba verde jos, dar este sus un lucru pretios, care „e Crucea rastignirii si Jertfa de pe ea,/ ne-a daruit viata, aceasta-I Golgota”. Nu sunt nici izvoare de ape si nici rauri curgatoare, prezinta poetul, „dar iese de sub Cruce izvorul minunat,/ ce tot pacatul lumii l-a sters si l-a spalat./ De-acolo si talharul se-ntoarce credincios/ si mantuit se-ntoarce caitul pacatos,/ acolo-L vezi pe Domnul, cand plangi sub Crucea Sa,/ acolo-I har si pace, aceasta-I Golgota./ O, suflete ce-n lume suspini nemangaiat,/ inalta-te spre locul acela minunat, acolo mantuirea si pacea vei afla,/ acolo-I fericirea … aceasta-I Golgota”, din poezia (Prin multe tari frumoase).

In poezia „Aceasta-I Golgota” poetul descrie dealul Golgotei ca izvor de “Apa Vie” cu Crucea si Jertfa lui Iisus ca pret al mantuirii, cand zice: „Tasneste din vecie si-n veci Nu va seca,/ izvor de Apa Vie, aceasta-I Golgota”„.. in orice clipe grele nadejdea e Iisus. “… sub Crucea rastignirii in Jertfa de pe ea,/ e pretul mantuirii, aceasta-I Golgota”.

Din Vinerea Mare a rastignirii lui Iisus pe Cruce, cateva versuri din poezia „Cu Domnul spre Golgota”, in care prezinta ce rasplata a pregatit lumea pentru salvarea adusa de Iisus: /… pentru Dumnezeu, o cruce lumea a gasit rasplata./ Din cununa si din cuie curg siroaie lungi de sange,/ jos strangand in brate Crucea mama Lui, Maria, plange./ Plange alaturi ucenicul ingropandu-si fata-n palme,/ Cand spre Domnul fariseii scuipa-n hule si-n sudalme/. Toate poeziile sunt din volumul (Cantari nemuritoare).

Poetul crestin Traian Dorz a stat 16 ani in inchisorile communist-ateiste ca si conducator al „Oastei Domnului” in Biserica Ortodoxa, neavand aparatori nici intre ierarhii Bisericii, precum nu a avut nici preotul Iosif Trifa, prin care Domnul Dumnezeu a asezat „Oastea Domnului” in Biserica Ortodoxa cu credinciosi devotati. Poetul Traian Dorz a scris peste 10.000 de poezii crestine spre slava lui Dumnezeu si mantuirea credinciosilor, dintre care multe sunt puse pe note si cantate cu mare insufletire de credinciosi pe drumul mantuirii in Hristos.

Nici Costache Ioanid nu a fost lipsit de urmaririle, persecutiile si arestarile comuniste impreuna cu sotia sa, de la o adunare crestina, cand i s-a confiscat tot ce scrisese din 1945 pana in 1963, ca la Traian Dorz. Ne dam seama ce lucrari spirituale de valoare a pierdut poporul roman prin confiscarea si distrugerea scrierilor pentru mantuire.

Cu toate acestea scriitori crestini nu s-au descurajat si au inteles sa-si duca Crucea suferintei, continuand sa scrie mai departe cu orice risc si astfel avem azi pentru generatii in limba noastra „limba sfanta, limba vechilor cazanii…” carti cu hrana spirituala pentru generatiile de viitor.

De ce? Pentru ca ei au cunoscut vorbirile Marelui Dumnezeu cu proorocii Sai din Biblie, ca de exemplu: cand i-a zis Domnul lui Ieremia proorocul sa ia si sa scrie din nou tot ce-i va spune (cf. Ieremia 36:27-32), dupa ce regele Ioachim al regatului Iudeia a ars Cartea ce o scrisese Ieremia inainte din gura Domnului (cf. Ieremia 36:22-26).

Mai amintesc unul, ca mare poet crestin al neamului nostru pe Vasile Militaru, care si-a dus crucea intreaga pana ce a apus in inchisoarea de la Aiud. Acest poet a pus in versuri Psaltirea cu toti cei 150 de Psalmi! Si cat de multi ar mai fi de amintit din cartea „Sfintii Inchisorilor” de Ioan Ioanalide, spre marirea lui Dumnezeu si pilde de urmat in viata de a „Nu taia din Cruce” si de purtare a „Crucii intregi” pe drumul mantuirii in Hristos.

Un alt purtator de Cruce in inchisorile tariste din Siberia il gasim in cartea “Duhovnicul inchisorilor” unde un preot calugar ortodox in Taina Sf. Spovedanii a primit marturisirea a 25 de mii de detinuti pe care apoi i-a impartasit in inchisoare cu Sfintele Taine, murind astfel impacati cu Dumnezeu! 25 de mii de detinuti in inchisoare sa-i primeasca calugarul cu riscul vietii la martirisire si impartasanie???!!!

O minte fara credinta in Dumnezeu nu poate intelege aceasta.

Astfel trebuie inteles ca, nimeni fara purtarea Crucii sale in persecutiile tiranilor necredintei nu se va putea mantui. Asa putem spune: O, ce dulce este Cruce suferintei pentru ca ea este Crucea mantuirii. De unde, iarasi, sa nu – Taiem din Cruce – caci e Crucea mantuirii noastre si a altora. In Crucea noastra sunt in primul rand pacatele noastre, suferintele noastre de tot felul, apoi sunt poate cei din familia noastra, sunt poate rudele noastre, alaturi de semenii nostri ca oameni ai necredintei, care in comparatie cu Crucile celor dinainte amintiti sunt asa de usoare.

Intelegand, acum, ce inseamna a „Nu taia din cruce”, si Nu „cu Crucea scurtata … urmand pe Hristos…. !!!, iata chemarea Domnului pentru cei ce vor sa se mantuiasca, zicand: „Si chemand la Sine multimea, impreuna cu ucenicii Sai, le-a zis: Oricine voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-Mi urmeze Mie” (Marcu 8:34). Deci, urmarea lui Hristos pentru mantuire este o alegere libera a oricui, dar cu doua conditii: lepadarea de sine si luarea crucii. Lepadarea de sine care consta, in lepadarea fiecaruia de omul cel vechi din el, al necredintei si pacatului si a se imbraca in omul cel nou al credintei care isi poarta crucea sa cu smerenie pentru mantuire in Hristos, prin Har, Credinta (cf. Efeseni 2:8) si Fapte bune, despre care Scriptura zice: „Vrei insa sa intelegi, omule nesocotit, ca credinta fara de fapte moarta este? Caci precum trupul fara suflet mort este, astfel si credinta fara de fapte, moarta este” (cf. Iacov 2:18-26). ).

Asadar, purtarea Crucii intregi, inseamna mantuire prin Har, Credinta si fapte bune pe drumul sfant spre Cetatea Vesniciei cu Dumnezeu „Cu Crucea intreaga sa mergem spre El (spre Iisus)…”

Amin.

Cu frateasca dragoste in Crucea lui Hristos,

Parintele Aurel Sas