Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26).
Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel.
Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".
de Preot Sorin Croitoru
Se-apropie frumoasele Florii,
Când Domnul nostru iarăși o să vină
În strigăte voioase de copii,
Încălecând smerit pe o asină..
Din nou I-or pune ramuri de măslin
Și I-or așterne frunze la picioare,
Din nou va trece Domnul nostru prin
Tunel de flori frumos mirositoare..
Din nou Ierusalimul curios
Se va grăbi să-și laude Profetul,
Căci prin minuni, Mesia Cel milos
I-a cucerit încetul cu încetul..
Când mă gândesc la Sfintele Florii
Se veselește inima în mine,
Cuprinsă de acele bucurii
Ce se trăiesc la praznice creștine.
Va răsuna din nou, așa cum știm,
Ierusalimul sfânt de osanale,
Apoi același sfânt Ierusalim
Se va-mbrăca în hainele de jale,
Dar nu-i nimic, tristețea va-nceta
Duminică, în zorii dimineții,
Când, înviind, Hristos va arăta
Întregii lumi că este Domnul vieții!
Se-apropie Floriile din nou..
Mântuitorul la Calvar Se duce,
Întâmpinat cu slavă de erou
De cei ce Îl vor osândi la Cruce..
El, Domnul meu, iubitul Domn Iisus,
Ne-a învățat ce-nseamnă omenia:
De mila noastră sufletul Și-a pus,
Dorind să ne ofere veșnicia..