duminică, 14 martie 2021

DRAGUL MEU, ACUMA PLÂNGI?..

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".



de Preot Sorin Croitoru
 
Dragul meu, acuma plângi
După Sfânta Liturghie?..
Ai uitat de câte ori
Îți ziceam, creștine, ție

Ca din moleșeala ta
Să te fi trezit odată,
Fiindcă într-o bună zi
Poate n-o să se mai poată?..
 
Deseori te-am învățat
Că nu-i timp de dat la pește
Chiar atunci când la Altar
Taica preotul slujește,
 
Că-L jignești pe Dumnezeu,
Care vine pentru tine
Și te află dus pe lac,
Pescuind fără rușine..
 
Mi-amintesc și când ți-am zis
Că nu este bine, dragă,
Tu să faci cumpărături
Când Biserica se roagă,
 
Sau să dormi pe perna ta
Când din turle se vestește
Cu un dangăt prelungit
Că-n Altare se slujește..
 
Iar acum, în timp de post,
Parc-ar merge-o Liturghie,
Însă chiar când vrei și tu,
Slujba, uite, n-o să fie,
 
Fiindcă Bunul Dumnezeu
S-a cam supărat pe tine
Și de data asta El
În Altare nu mai vine..

Evanghelia zilei de azi, Duminica izgonirii lui Adam din Rai (Ev. Matei 6, 14-21).

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".













''Zis-a Domnul: Dacă veți ierta oamenilor greșelile lor, va ierta și vouă Tatăl vostru Cel ceresc; iar dacă nu veți ierta oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșelile voastre.
Când postiți, nu fiți triști ca fățarnicii; că ei își întunecă fețele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă: și-au luat plata lor. Tu însă, când postești, unge capul tău și fața ta o spală, ca să nu te arăți oamenilor că postești, ci Tatălui tău, Care este în ascuns, și Tatăl tău, Care vede în ascuns, îți va răsplăti ție.
Nu vă adunați comori pe pământ, unde molia și rugina le strică și unde furii le sapă și le fură, ci adunați-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică și unde furii nu le sapă și nu le fură. Căci unde este comoara voastră, acolo va fi și inima voastră.''
Evanghelia zilei de azi, Duminica izgonirii lui Adam din Rai (Ev. Matei 6, 14-21).




Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA