Împărtășania te desăvârșește, nu-ți iartă păcatele. Dacă te spovedești, Dumnezeu te dezleagă prin duhovnic și la împărtășit. Dar să te dezlege de păcate mai întâi. De faptul că ai o ură pe cineva – te-a jignit cineva și ai zis: „Treaba lui, ce dacă m-a jignit!”
Nu! Trebuie să-l înconjori, să faci o legătură sufletească, ori să-ți recunoști greșeala, ori, în sfârșit, nu-l lași să aibă o apăsare sufletească asupra ta. Să nu zici: „Nu mai am nimic cu el!”, că e tot un fel de a-l disprețui și a te vedea pe tine mai presus de el. Păstrează o legătură măsurată, care se potrivește cu armonia. Vorbește cu el, ca să vadă că ești cald, nu respingător. Ura îsi face loc imediat. N-ai nimic cu el, dar nu-i dai bună-ziua. N-ai tu chiar nimic cu el? Sau te saluți cu toată lumea, dar cu amărăciune și cu noduri.
Asta nu e bine. Frățiile voastre trebuie să știți că a iubi pe vrăjmași este o poruncă. Dar pe nevrăjmași? Dar pe unul care ţi-a năzărit: „Uite și ăla cum e, fistichiu!” Trebuie să fiți serioși în ce privește relația mută cu lumea, nu relația manifestată. Trebuie, ori să-l compătimeşti, ori să-l fericeşti în inima ta.
Extras din ”Cuvânt despre bucuria duhovnicească” – Pr. Arsenie Papacioc, Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2003, pag. 117-138