sâmbătă, 19 aprilie 2025

PE CRUCEA TA E SCRIS “IUBIRE”

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".





de Preot Sorin Croitoru
Pe Crucea Ta e scris “iubire”
Căci ea e semnul cel mai clar
Al dragostei de omenire,
De vreme ce Ți-a fost Altar.
Pe Crucea Ta e scris “iubire”,
Iar lemnul ei a devenit
O minunată pomenire
A Celui ce ne-a mântuit.
Pe Crucea Ta e scris “iubire”,
Căci folosindu-Te de ea
Ai dezrobit a noastră fire
De jugul celui ce-o robea.
Pe Crucea Ta e scris “iubire”,
A Ta și-a Tatălui Ceresc
Ce Te-a trimis la Pătimire,
Dorind tot neamul omenesc.
Pe Crucea Ta e scris “iubire”,
Ea știe cât ai suferit
Purtând-o fără-mpotrivire
Pe umărul Tău ostenit..
Pe Crucea Ta e scris “iubire”
Căci cuie străpungeau cândva,
Unindu-le în Răstignire,
Și lemnul ei și carnea Ta
Pe Crucea Ta ai scris “iubire”,
Primindu-l pe tâlhar în Rai
Și demonstrând compătimire
Și-n ceasu-n care Te sfârșeai.
Pe Crucea Ta scriind “iubire”,
Ne-ai dat-o armă de temut:
Se-ascunde plin de îngrozire
De ea vrăjmașul nevăzut!
Pe Crucea Ta e scris “iubire”,
De-aceea Sfinții Îngeri vor
Să se atingă cu uimire
De Lemnul cel mântuitor.
Pe Crucea Ta e scris “iubire”,
De-aceea o împodobim
Și-n zilele de prăznuire
O sărutăm și o cinstim.
De-aceea o purtăm sub haină,
Pe piept, spre inimă, în jos;
Ea este cea mai mare taină:
E Taina Domnului Hristos
Prin care Cerul Își vădește
Iubirea către om mereu,
Prin care omul își sporește
Iubirea sa de Dumnezeu..

Translate

Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA


BIBLIA ORTODOXĂ