duminică, 14 noiembrie 2021

"Odată, un bătrân a fost întrebat:

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!"


-Părinte, învață-mă cea mai puternică rugăciune pentru că începe postul. Pentru că mă rog, mă rog, dar Dumnezeu nu mă aude. Acum începe şi postul şi aș vrea să am inima liniștită. Bătrânul, zâmbind, i-a răspuns:
-Doi oameni erau pe o insulă pustie și nu puteau să primească ajutor de nicăieri. Și s-au rugat, fiecare cât a putut mai bine. Mai întâi de toate, aveau nevoie de mâncare. S-au rugat și Dumnezeu a trimis mâncare unuia din belșug, iar celuilalt deloc. Apoi, aveau nevoie de un loc în care să se adăpostească de vreme. Unul a găsit o peșteră confortabilă, iar celălalt nimic. Pentru a pleca de pe insulă era nevoie de o barcă. Unul a găsit o astfel de barcă la mal, iar celălalt, nu. Când cel care a găsit barca a vrut să urce în ea și să plece de pe insulă, s-a gândit că prietenul său se află în aceeași nenorocire și a decis să-l ia cu el. Când au plecat din insulă, cel dintâi l-a întrebat pe celălalt:
-De ce, indiferent ce i-am cerut lui Dumnezeu, Dumnezeu mi-a dat, dar ție nu? Celălalt a răspuns:
-Dumnezeu mi-a dat tot ce I-am cerut, pentru că în toată această vreme I-am cerut doar un singur lucru: Să te ajute pe tine! Cea mai puternică rugăciune în post este iubirea aproapelui. Fii bun şi vei avea pe Dumnezeu in inimă!"

Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA