Mă primenește, Doamne!

Mă pregătește, Doamne, de moarte – pocăit:
Să am la îngropare veșmântul primenit,
Dă-mi lacrimi – să mă cureți, cu ele, de păcat,
Precum Ți-e drag, Stăpâne, mă află luminat.

Mă primenește, Doamne, cu darul Tău cel sfânt
Și candelă-mi aprinde puținul meu pământ
În care Tu-mi coboară în cel din urmă-mi ceas
Nădejdea Învierii – ca tot ce mi-a rămas.

Deretecă-mi chilia săpată-adânc în piept,
Ca-n ea, cu-ncredințare, smerit să Te aștept
Să mă ridici din tină: suflare de duh viu -
Biruitoare clipă a ceasului târziu.

Puțin pământ… Ce multă iubire i-ai adus,
Ca să ii dai suflare din Duhul Tău, de Sus,
Ce strălucire vie în inima-mi de lut
Ai fulgerat din viața Ta fără de-nceput!…

Ce întelesuri sfinte și fără de-a putea
Să le priceapă-n totul sărmană-mi inima,
Ca-ntr-o cocioabă strâmtă, de lut puțin și orb,
Să-mi dai merindea vie-a Luminii să o sorb…

Ce necuprinsă taină a dragostei ce ești,
Ca, în săraca-mi tină să vrei să locuiești -
Și-apoi, ce ne-nțeleasă minune: să mă duci
Din negura vâltorii, în Taina Sfintei Cruci!

Precum ai zis, Stăpâne, c-afară n-ai sa lași
Pe cel care-și îndreaptă spre Tine ai săi pași,
Azi trecere spre Tine fă-mi ziua ce-a apus
Și, înnoptându-mi trupul, răsari-mi duhul – Sus.
About these ads