CUVANT CATRE CRESTINII ORTODOCSI DUMNEZEU ŞI OMUL

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI ! ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU” TINE ! NU TE MÂNIA PE NOI DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE ....

Motto: «Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică» (Ioan 3:16).

                                                                                                         Preot Ioan

                               (Sinteză din învăţăturile Sfinţilor Părinţi)

                                               Iubiţi credincioşi,

DUMNEZEU poate fi iubit, dar nu gândit. Poate fi prins şi apropiat prin iubire, dar niciodată prin gândire. Dumnezeu este începutul, mijlocul şi sfârşitul oricărui bine. În sine, Dumnezeu este gândire necunoscută, Cuvânt negrăit şi viaţă necuprinsă.
DUMNEZEU este asemenea unui cerc ale cărui margini nu sunt nicăieri, iar al cărui centru este pretutindeni. Pentru aceea a venit Hristos în lume să cunoască şi să înţeleagă tot omul cât de mult îl iubeşte Dumnezeu. Iisus se face ascultător Tatălui, vindecând propria noastră neascultare şi devine pentru noi modelul unei ascultări fără de care nu există mântuire.
DUMNEZEU, nu doar că nu lasă să fim ispitiţi peste puterile noastre, dar ne şi ajută chiar în ispită, ne sprijină şi ne întăreşte, dacă noi facem ce se cuvine din partea noastră şi nu ne lipsesc bunăvoinţa, nădejdea în El şi răbdarea. DUMNEZEU ne trimite darurile Sale cu o bucurie mai mare decât cea cu care le primim noi. Am văzut case şi m-am gândit la arhitect. Am văzut lumea şi am înţeles Pronia. Am văzut corabia fără cârmaci scufundându-se. Am văzut oameni neisprăvind nimic fără Dumnezeu. Am înţeles că toate există prin rânduiala Domnului. Chiar dacă noi ne depărtăm uneori de Dumnezeu, Dumnezeu rămâne mereu aproape de noi.
DUMNEZEU va avea întotdeauna ceva ce să-l înveţe pe om, iar omul va avea întotdeauna ceva de învăţat de la Dumnezeu. Unde este înţelepciunea lui Dumnezeu, nu mai este nevoie de înţelepciunea oamenilor. Este cu neputinţă să dobândim înţelepciunea fără să trăim într-un mod înţelept. Înalţă-te mai mult prin viaţă, decât prin gândire. A vorbi despre Dumnezeu este un lucru mare, dar este un lucru şi mai mare a te curăţi pentru Dumnezeu.
 IISUS ne-a împăcat prin Sine atât cu Tatăl cât şi între noi. La Iisus poţi privi fără să încetezi să-i priveşti şi pe ceilalţi. Dumnezeu s-a făcut purtător de trup pentru ca omul să poată deveni purtător de duh.Totul este săvârşit de la Tatăl, prin Fiul, în Duhul Sfânt: „Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Sfântul Duh, Treime Sfântă, slavă Ţie!“
 MÂNTUITORUL a ales Crucea fiindcă astfel se moare cu mâinile întinse. El s-a sfârşit îmbrăţişându-ne. Crucea este poarta tainelor. Prin linia verticală, crucea îl arată pe Dumnezeu, iar prin linia orizontală se arată toată zidirea în atârnare desăvârşită de Domnul, neavând alt suport al existenţei, altă nădejde afară de Dumnezeu.
CRUCEA este izvor de tămăduire, uşa tainelor, arma păcii, veselia sufletelor noastre. Orice faptă bună este o cruce. Calea lui Hristos este crucea de fiecare zi. Să nu-ţi duci crucea târâş, adică văitându-te, oftând şi cârtind, ci mulţumeşte-i lui Dumnezeu pentru toate: bune şi rele, ştiute şi neştiute. Nimeni nu s-a urcat vreodată la cer prin comoditate. Urmează-L pe Hristos nu numai la înviere ci şi la cruce. Fii totdeauna cu Dumnezeu dacă vrei ca Dumnezeu să fie totdeauna cu tine, sau altfel spus, caută-l pe Dumnezeu în vreme de pace, dacă vrei să-l găseşti în vreme de război. După fire, Dumnezeu este în afara tuturor lucrurilor. Dar prin lucrările Sale este în toate. Nici un folos nu vine din lucrarea omului fără înrâurirea de sus. Fiecare din noi este ajutat de celălalt în mod providenţial. OMUL dinafară nu este decât o oglindă a celui dinăuntru. Omul, corabie mică, dar acolo se află lei şi balauri, creaturi otrăvitoare şi răutate, cărări bolnave şi prăpăstii fără fund. Dar sunt de asemenea şi Dumnezeu şi îngerii, viaţa şi împărăţia, lumina şi apostolii, cetăţile cereşti şi comorile de har. Acolo sunt toate, este un altar.
OMUL este coroana creaţiei. Creştinii nu se nasc creştini, ci devin creştini. Nimeni nu se naşte creştin, dar oricine poate deveni creştin. Pentru a fi un bun creştin am pe Hristos întreg pentru mântuirea mea, Scriptura întreagă pentru studiul meu şi lumea întreagă drept parohia mea. Creştinii trăiesc în trup, dar nu după trup. Trăiesc pe pământ, dar vieţuiesc ca în ceruri. Ei nu sunt o societate nouă după trup, ci după spirit, căci deşi viaţa lor materială este la fel ca a tuturor oamenilor, ţinuta lor morală şi duhovnicească este excepţională, ei sunt pentru lume ceea ce este sufletul pentru trup. Fiecare din noi este pictorul propriei sale vieţi. Sufletul este pânza, virtuţile sunt culorile, iar Hristos este modelul pe care trebuie să-L pictăm. Purtarea creştinilor să fie cea mai bună apologie (apărare) a credinţei lor. Nu poate exista Biserică în afara iubirii. Biserica este o corabie, iar creştinii care merg la Sfânta Biserică şi intră în ea sunt izbăviţi din furtuna păcatelor. Ceea ce are omul dumnezeiesc în el, este putinţa de a face bine. În lume există un singur bine şi un singur rău: unicul bine este mântuirea, iar unicul rău este pierderea ei. Când un străin bate, caritatea îi deschide uşa ospitalităţii. Odată iniţiat îl întâmpină bucuria. Odată primit îl găzduieşte omenia. Pe cel flămând îl hrăneşte bunătatea, pe cel deznădăjduit îl călăuzeşte credinţa, iar pe cel tulburat, dragostea. Să ne cinstim unii pe alţii pentru a învăţa să-L cinstim pe Dumnezeu. O, dacă omul L-ar cinsti pe Dumnezeu aşa cum Dumnezeu îl cinsteşte pe om ! Nu trebuie să ne îngrijim de ale noastre, ci de ale altora. Este greu să-i deosebeşti pe cei cu adevărat săraci de cei prefăcuţi. Gândiţi-vă că este mai bine să dăm ajutor celor ce nu-l merită, decât să nu-l dăm celor care-l merită şi care au cu adevărat nevoie de el. Am căzut prin păcat, dar ne ridicăm prin căinţă. Cel ce-şi vede păcatele, va vedea pacea. Când noi ne aducem aminte de păcatele noastre, Dumnezeu le uită. Este multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se căieşte. Noi nu trebuie doar să iertăm, ci să şi uităm. Nu ierta doar din ascultare faţă de Dumnezeu ci din plăcere pentru ceilalţi. Dar acela care se împacă cu ceilalţi spre a fi lăudat, acela-şi face rău singur. A ţine minte răul, înseamnă a fi biruit de rău. Împacăte cu Dumnezeu şi mulţi oameni vor veni să se împace cu tine. Iertaţivă unul pe altul după cum v-a iertat şi Dumnezeu pe toţi în Hristos. Căinţa ne deschide cerul. Mărturisirea faptelor rele este începutul faptelor bune. Intră în Sfânta Biserică Ortodoxă şi te căieşte. Aici nu se trage la judecată, ci se dă iertarea păcatelor. Dumnezeu ne-a dat mila ca o poruncă a dragostei. Cu un bănuţ dăruit poţi cumpăra cerul. nu fiindcă cerul ar fi atât de ieftin, ci fiindcă Dumnezeu este plin de iubire. Dacă n-ai nici măcar acest bănuţ atunci dă un pahar cu apă rece. Hrăneşte-l pe cel ce moare de foame. Dacă nu o faci îl ucizi.
SUFLETUL trăieşte veşnic şi nu poate muri căci este suflare din suflarea lui Dumnezeu şi la judecata de apoi sufletul iarăşi se va uni cu trupul. Când veţi curăţa sufletele voastre, atunci se vor curăţi şi se vor împărtăşi de prezenţa lui Dumnezeu şi de dumnezeiasca şi cereasca Sa strălucire. Atunci sufletele vor fi ca nişte oglinzi curate, receptive la lumina dumnezeiască şi vor putea primi şi ele strălucire.
 CREDINŢA fără fapte moartă este. Cine nu crede că va învia şi că va da socoteală, ci gândeşte că toată fiinţa sa se mărgineşte la viaţa aceasta, aceluia nu-i va păsa mult de faptele bune.
CREDINŢA în înviere este adevărata mângâiere în suferinţe, în lupta cu ostenelile şi cu greutăţile vieţii. Cel ce crede, se teme, cel ce se teme, se smereşte. Cel ce se smereşte, se îmblânzeşte. Cel blând păzeşte poruncile, cel ce păzeşte poruncile se luminează, Cel luminat se împărtăşeşte de tainele cuvântului dumnezeiesc. 

CREDINŢA face ceea ce omul şi legea nu pot face. Un lucru mic, este un lucru mic, dar credinţa din lucrurile mici este un lucru mare. Cine e credincios în lucrurile mici, e credincios şi în cele mari. Trebuie să cerem de la Dumnezeu ceea ce este de folos sufletului, nu ceea ce ni se pare că este de folos nouă.
 POSTUL adevărat este abţinerea de la orice lucru rău. Eşti stăpân pe pântece, fii atunci dar stăpân şi pe limbă.
POSTUL acela este adevărat care este prezent în toate. Pe toate le curăţeşte şi pe toate le vindecă. Câţi săraci nu puteau fi hrăniţi datorită unei zile de post? Cel ce nu cunoaşte postul nu cunoaşte crucea. Nu-l invidiaţi pe cel bogat pentru averea sa, pe cel puternic pentru demnitatea sa, iar pe cel înţelept pentru ştiinţa sa. Căci toate acestea sunt mijloace ale virtuţii doar pentru cei ce le întrebuinţează bine. Fericirea în sine nu stă în ele însele.
 RUGĂCIUNEA este singura ce ne poate înălţa la cunoştinţa lui Dumnezeu. Teologia fără trăire este teologia diavolilor.
 RUGĂCIUNEA este alungarea întristării şi a descurajării, rodul bucuriei şi al mulţumirii. Nu se poate ca Dumnezeu să nu asculte rugăciunile omului.
 RUGĂCIUNEA ta rămâne neauzită când o acoperă strigătul celui năpăstuit de tine. Când tu vorbeşti în ascuns cu tine însuţi cuvintele tale sunt cercetate în cer, de aceea şi răspunsurile îţi vor veni de acolo. Dacă te vei ruga pentru toţi, toţi se vor ruga pentru tine. Inima cea mai milostivă este aceea care arde pentru toată făptura: pentru oameni, pentru păsări, pentru demoni şi pentru toată zidirea. Nici fecioare, nici femei măritate, nici monahi, nici mireni, ci o hotărâre dreaptă caută Domnul şi primind-o ca pe însăşi fapta, trimite aceluia Sfântul Duh pentru a lucra împreună cu el, pentru a îndrepta viaţa tuturor celor ce vor să se mântuiască.
RUGĂCIUNEA este lucrul cel mai simplu şi în acelaşi timp cel mai dificil. Ce să facă Dumnezeu cu mulţumirile noastre, când cu faptele îi arătăm doar nemulţumire. A-i mulţumi lui Dumnezeu când vântul este prielnic pe mare nu este ceva deosebit. A-i mulţumi însă când este furtună, atunci se arată adevărata recunoştinţă.

RUGĂCIUNEA înseamnă starea de permanentă recunoştinţă. Să mulţumim în toate pentru toate. Omul care mulţumeşte lui Dumnezeu pentru relele ce trec peste el nu simte acele rele.
RUGĂCIUNEA este prezenţa lui Dumnezeu în toţi şi în toate. Unde se termină rugăciunea începe păcatul. Cerul este adesea mai aproape de noi atunci când ne aplecăm, decât atunci când ne îndreptăm în sus. Doamne, Tu erai înlăuntrul meu, dar vai, eu însumi eram în afara mea. Rugăciunea este unitatea de măsură a dragostei. Omule, ai fost creat liber şi chemat spre libertate. Aşa că nu te face robul păcatelor. Acela este cu adevărat liber, care trăieşte întru Hristos. El se află deasupra tuturor nenorocirilor. Dacă el însuşi nu-şi va face rău, atunci niciodată altul nu-i va face rău cu adevărat.„Doamne, fă-mă robul Tău, ca să fiu cu adevărat liber“. 
MILOSTENIA înseamnă a da cu bunăvoinţă şi cu bucurie. Rugăciunea şi postul sunt lipsite de putere, neînsoţite de milă. Fără milostenie rugăciunile tale nu se ridică la cer şi nu uita că mila biruieşte judecata. Dacă nu dai cu tot sufletul, mai bine nu mai da, fiindcă aceasta nu este milostenie, ci pagubă. Mai mare fericire

este a da decât a lua. Nu dăm celorlalţi după cum merită, ci după cum au nevoie. Cu adevărat milostiv este acela care-i îmbrăţişează pe toţi şi nu lasă pe nimeni în afara inimii sale. Dăruind vei dobândi. De eşti drept teme-te de mânia lui Dumnezeu ca să nu cazi. Cine crede că stă (în credinţă), să ia aminte să nu cadă. De eşti păcătos încrede-te în mila Domnului ca să te poţi ridica. Trebuie să ţii capul plecat pentru că în felul acesta în suflet coboară smerenia şi evlavia. Astfel învăţăm să-i respectăm pe ceilalţi, să-i cinstim, să-i iubim ca mai buni decât noi, ca pe prietenii noştri, ca pe icoanele lui Dumnezeu. Dumnezeu nu ne-a spus: „Învăţaţi de la mine cum au fost făcute cerul şi pământul, cum au fost create toate cele văzute şi nevăzute, cum se fac minuni şi se înviază morţii“, dar ne-a spus: „Învăţaţi-vă de la mine că sunt blând şi smerit cu inima“.

 FAMILIA este o mică biserică. Toţi suntem fiii unei mari familii. Noi îl numim pe Dumnezeu Tată, dar El ne-ar putea răspunde: „Dacă tu ai fi fiul meu, ar trebui ca viaţa ta să fie după însuşirile mele, altfel, Eu nu recunosc în tine icoana Fiinţei Mele“. 
LUMINA este Dumnezeu. Fiţi mica reflexie a unei mari lumini. Sufletul şi Hristos, doar acestea două să te intereseze. Lumea toată de ar cădea, pe acestea două nimeni nu ţi le poate lua, afară numai dacă nu le dai tu, cu voia ta. Fii împăcat cu sufletul tău şi atunci cerul şi pământul se vor împăca cu tine. Dacă ajungem lângă Dumnezeu suntem în cer. Să ne facem sufletul cer. Caută-l
pretutindeni pe cel ce este pretutindeni.
 BINELE nu-l găsim în cele trecătoare ci suntem chemaţi să ne împărtăşim din bunurile cele veşnice şi adevărate. Ce sunt toate lucrurile vieţii în comparaţie cu liniştea inimii?Orice om de rând care L-a aflat pe Dumnezeu îl poate arăta prin felul lui de viaţă, mărturisindu-L în toate. Totul este făcut spre binele nostru, pentru mântuirea noastră. Să dorim binele fraţilor noştri şi mântuirea tuturor oamenilor mai mult decât pe a noastră. Suferi de pe urma unui om rău? Iartă-l ca să nu fie doi oameni răi. 
VIAŢA ŞI MOARTEA mea depind de ceilalţi căci, dacă l-am câştigat pe aproapele meu, L-am câştigat pe Dumnezeu. Mântuirea este în acelaşi timp şi lucrarea lui Dumnezeu şi a noastră. Dumnezeu este ascuns în poruncile sale, iar cei ce-L caută îl găsesc doar în măsura împlinirii lor.
  DRAGOSTEA este începutul şi sfârşitul mântuirii noastre. Eşti desăvârşit atunci când în locul tău îl preferi pe aproapele. A fi aproape sau departe de Dumnezeu depinde de om, deoarece Dumnezeu este oriunde.A iubi cineva pe cel drag este un lucru al firii. A iubi cineva şi pe vrăjmaş este un lucru al harului. Dragostea este bucuria de a face altora bucurie. Sărăcia şi bogăţia nu pot învinge dragostea, dar dragostea poate învinge şi sărăcia şi bogăţia. Dragostea îl preface pe cel ce iubeşte în chipul celui iubit. Dacă-L iubeşti pe Dumnezeu, Dumnezeu vei fi, dacă-l iubeşti pe diavol, diavol vei fi. Dacă-ţi iubeşti trupul, trup vei fi. Aceasta este cea dintâi lucrare a iubirii: de a uni pe cel ce iubeşte cu cel iubit. Dragostea este rădăcina şi izvorul binelui. Când am ajuns la iubire, am ajuns la Dumnezeu. Dragostea este adevărata slujbă pentru Domnul. Dragostea este raiul. Întrucât este iubire, Dumnezeu se mişcă, iar întrucât este iubit, Dumnezeu mişcă spre sine toate lucrurile care sunt capabile de dragoste. Dumnezeu nu se uită la fapte ci la dragostea cu care au fost făcute. Nu e nimic mult când oamenii iubesc puţin, aşa cum nu e nimic puţin când oamenii iubesc mult. Numai cine-şi iubeşte aproapele îl iubeşte pe Dumnezeu. Dumnezeu nu ne porunceşte şi nu doreşte să fim trişti în inima noastră. Mai degrabă doreşte ca din iubire pentru El să avem mereu bucurie în suflet. Omul dacă are virtuţi, dacă face fapte bune, dacă s-a unit cu Dumnezeu, sufletul său se va veseli cu bucuria cea adevărată. Pe cel ce se bucură în Domnul nici un necaz nu-l va scoate din bucuria lui. «Frica Numelui Tău, Doamne, varsă bucurie în sufletul meu!». Dacă vrei să fii fericit nu căuta fericirea. Fericit este acela care nu gândeşte rău. Cât despre mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu.

PREOŢIA se săvârşeşte aici pe pământ, dar ea are rang între dregătoriile cereşti. Însuşi Hristos a întemeiat această slujire. El a stabilit ca în timp ce suntem încă în trup, să facem serviciu îngeresc. Dacă cineva îl dispreţuieşte pe preot, imediat şi Dumnezeu îl va dispreţui pe el. Cel care-l vorbeşte de rău pe preot, îl loveşte pe Hristos în lumina ochilor.
 CĂLUGĂRUL este cel care, despărţindu-se de toţi, s-a unit cu toţi. Admirăm pe sfinţi nu atât pentru înţelepciunea şi iubirea lor în necazuri, ci mai mult, pentru că ei rămân la fel de râvnitori şi după ce furtuna a trecut, lăsând loc liniştit. Nu e nici o minune căinţa omului la necaz, ţinută în frâu prin frică, ci după ce a trecut încercarea, aceasta să continue în a-şi arăta înţelepciunea sufletului.
SFINŢENIA vine din dragoste. Toţi cei ce cred şi iubesc cu adevărat sunt sfinţi. Desăvârşirea omului este de a se socoti pe sine nedesăvârşit. Îi cinstim pe sfinţi imitându-i. Cât poate Dumnezeu cu puterea, poate şi Maica Domnului cu rugăciunea. Preasfânta Fecioară Maria, ea singură şezând între Dumnezeu şi oameni, pe Dumnezeu La făcut Fiul Omului, iar pe oameni i-a făcut fiii lui Dumnezeu.
DEZNĂDEJDEA este mai cumplită decât păcatul. Cel care îşi pierde nădejdea în Dumnezeu, acela face cel mai mare păcat, tăgăduind astfel că Domnul este iubire, milă şi putere.Cel care şi-a pierdut nădejdea a pierdut totul. Şi Iuda şi Petru au păcătuit. Cel dintâi a căzut în deznădejde curmându-şi viaţa. Cel de-al doilea a căzut în deznădejde, dar s-a ridicat prin căinţă, iar căinţa i-a adus iertarea lui Dumnezeu.
PĂCATUL este nedreptate. Degeaba tăiem crengile păcatului în afara noastră, dacă în noi rămân rădăcinile care vor creşte din nou. Cine păcătuieşte, fie se nedreptăţeşte pe sine, fie nedreptăţeşte pe altul. Iubeşte-i pe păcătoşi, dar urăşte faptele lor. A greşi este omeneşte. A deznădăjdui este diavolesc. Nu atacul gândului este păcat, ci convorbirea prietenească a minţii cu păcatul. Nu fi iubitor de sine şi vei fi iubitor de Dumnezeu. Egoismul este rădăcina tuturor patimilor. Nu căuta plăcerea în tine şi o vei găsi în ceilalţi. Indiferenţa şi lenea sunt mai vătămătoare decât toată lucrarea diavolească. Faptele săvârşite de oameni sunt de trei feluri : conform firii, mai prejos de fire şi mai presus de fire. Firească este pacea. Împotriva firii este duşmănia şi mai presus de fire sunt iertarea şi binele dezinteresat. Dumnezeu te-a făcut pe tine judecător, dar numai pentru păcatele tale, nu şi pentru ale altora. Dacă ierţi puţin, puţin ţi se va ierta. Dacă ierţi mult, multe ţi se vor ierta. Dacă ierţi din inimă, la fel îţi va ierta şi Dumnezeu ţie.

 ORI VEI FACE CE VREA DUMNEZEU, ORI VEI PRIMI CE NU VREI TU. 

BOGĂŢIA nu este în sine ceva rău sau bun, ci o unealtă de care te poţi folosi rău sau bine.
 Eşti bogat? Foarte bine. Eşti zgârcit? Foarte rău. Nu bogaţii vor fi

osândiţi, ci cei ce slujesc bogăţiei. În cele trecătoare nu poţi deveni bogat decât sărăcind pe altul. În cele duhovniceşti nu poţi deveni bogat decât îmbogăţind pe altul. Săracilor, ce vă lipseşte dacă-L aveţi pe Dumnezeu? Bogaţilor, ce aveţi dacă vă lipseşte Dumnezeu? Nimic nu este mai mare decât omul cu Dumnezeu şi nimic mai mic decât omul fără Dumnezeu. Fără Tine Doamne, nu sunt nimic în această lume. Prin urmare, fără Tine, ce-aş putea fi în veşnicie? Orice vei face, să faci după propriile tale puteri, cu ajutorul lui Dumnezeu, pentru mântuirea oamenilor.

 ORICE VEI VREA SĂ FACI ÎN VIAŢĂ, TOTDEAUNA SĂ-ŢI PUI NĂDEJDEA ÎN DUMNEZEU ZICÂND: VREAU SĂ FAC... CU AJUTORUL LUI DUMNEZEU! ŞI ATUNCI VEI REUŞI!
AMIN !