Milostenia nu poate fi numita milostenie, atata timp cat nu este savarsita intocmai cu porunca lui Dumnezeu. Valoarea milosteniei este atat de mare incat de ea poate depinde insasi mantuirea. Cand este savarsita in mod gresit, insa, milostenia nu Il bucura pe Dumnezeu, ci pe diavolul, care pune la temelia acesteia egoismul, slava de sine si mandria.
Potrivit cuvintelor Mantuirorului Iisus Hristos, faptele milei crestine sunt urmatoarele: a satura pe cel flamand; a adapa pe cel insetat; a primi pe cel strain; a imbraca pe cel gol; a cerceta pe cel bolnav; a cerceta pe cel aflat in necazuri si in nevoi (Matei 25, 31-46), precum si oricare alta fapta intemeiata pe compatimire si mila crestina.
Fariseii de odinioara si mass-media
Modalitatea brutala de lucru adoptata de mass-media poate goli de valoare pana si cele mai nobile subiecte, precum campaniile de milostenie si alte fapte asemanatoare. Printre stiri mondene si sportive, o actiune caritabila nu isi gaseste usor locul, ea fiind asezata undeva la coada listei sau intr-un moment de pauza, intre doua subiecte mai atractive.
Consider ca aceasta atitudine publica fata de actele caritative, care denota un soi de indiferenta si o lipsa de interes general, este una mai degraba folositoare celor care le savarsesc, decat suparatoare. Spun acest lucru pentru ca milostenia si generozitatea nu au fost iubite niciodata de popor, cand au fost asociate cu publicitatea si faima.
In toate locurile si in toate timpurile, lumea a dispretuit milostenia facuta cu surle si trambite. Fariseii din vremea Mantuitorul Iisus Hristos, ca si cei din zilele noastre, savarseau multe milostenii, insa intr-un mod josnic, cautand mai ales spre faima proprie decat spre durerile celor nevoiasi.
Pe langa aprecierile venite din partea celor care dobandeau ceva, cu siguranta fariserii erau si dispretuiti de acestia. In fapta lor milostiva, fariseii se foloseau de cei nevoiasi ca de niste trepte, pe care ei puteau creste mai bine in fata celorlalti. Cei nevoiasi sufereau atat pentru accentuarea situatiei lor precare, cat si pentru pretentia fariseilor de a li se multumi in mod public.
Acesti farisei au lasat "ucenici" de-a lungul timpului, care au ajuns pana in zilele noastre. Astfel, din motive de necinste, multi "binefacatori" fac din milostenie o parte a politicii de marketing (publicitate, incredere si vanzare). Pentru aceasta, aproape orice act caritabil adus la cunostinta publicului larg, cu ajutorul mijloacelor mass-media, este imediat suspectat de alte cauze decat cele sustinute. Pentru aceasta, evitarea oricarei publicitati de catre un asemenea eveniment denota tocmai autenticitatea lui.
Discretia si legatura personala
In privinta actelor de caritate, concluzia societatii este urmatoarea: intrajutorarea aproapelui este o chestiune de grup, iar oamenii pot scapa de suferinte si lipsuri sociale numai unindu-se la un loc. Pentru aceasta, orice suferinta colectiva sau personala poate ajunge in presa, pentru ca mai apoi sa fie asociata cu un numar de telefon si cu un cont bancar, in care se fie depuse donatiile. Acest lucru nu este neaparat rau, insa cauza principala a acestei atitudini nu este credinta in Dumnezeu si dragostea sincera de aproapele, ci umanismul secular, care, bazandu-se pe ratiune si justitie, indeamna la solutionarea problemelor sociale in vederea confortului propriu.
Facand o donatie anonima, binefacatorul nu da dovada de compatimire si smerenie, ci de comoditate, nevrand a-si parasi locul confortabil in care se afla. Doar socul simtit in urma intalnirii cu o realitate nemijlocita il poate schimba interior pe daruitor. Durerea si lacrimile, murdaria si mirosul, saracia si neputinta nu pot fi transmise prin mass-media.
Milostenia publica prezinta un dezavantaj major: nu apropie oamenii intre ei si nu creeaza legatura sufleteasca necesara unui asemenea act. Cel care face milostenie da valoare faptei sale in masura in care uneste compatimirea si generozitatea cu discretia. Doar savarsind faptele milei crestine in mod personal si discret, binefacatorul poate avea un contact real cu cel nevoias. Efortul de autodepasire, care se realizeaza prin coborarea celui ce ajuta in nefericirea celui ajutat, nu se regaseste in actele caritative publice.
Pentru ca o fapta de milostenie sa fie cu adevarat ziditoare de suflet si vrednica de rasplata cea vesnica, ea trebuie sa fie savarsita in cel mai bun mod cu putinta, iar acesta a fost aratat de Mantuitorul Iisus Hristos, cand a zis:
"Luati aminte ca faptele dreptatii voastre sa nu le faceti inaintea oamenilor, ca sa fiti vazuti de ei; altfel nu veti avea plata de la Tatal vostru Cel din ceruri. Deci, cand faci milostenie, nu trambita inaintea ta, cum fac fatarnicii, in sinagogi si pe ulite, ca sa fie slaviti de oameni; adevarat graiesc voua: si-au luat plata lor. Tu insa, cand faci milostenie, sa nu stie stanga ta ce face dreapta ta, ca milostenia ta sa fie intr-ascuns si Tatal tau, Care vede in ascuns, iti va rasplati tie" (Matei 6, 1-4).
Teodor Danalache
.jpg)
.jpg)
