joi, 8 septembrie 2022

Folosirea Psalmilor Pentru Indeplinirea Tuturor Dorintelor

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!". 


       Dintre toate cartile inspirate de Duhul Sfint, Psaltirea este ca soarele intre toate celelalte stele ale cerului. Psaltirea este o carte foarte puternica, este un lucru Ingeresc, o mostenire cereasca, de care toti demonii se tem.
Psalmii lumineaza cugetele sufletului omului, il aduc la cunostinta adevarului, ai descopera smerenia si pocainta, iar prin umilinta lacrimilor omul se incalzeste, se izbaveste de cel rau si apoi se veseleste in lumina Domnului nostru Iisus Hristos.
Dumnezeu trimite omului caldura Sa, a Duhului Sfint, prin descoperirea dumnezeiestilor Taine, il apropie pe om de EL, prin autocunoasterea personala si prin sporirea increderii in Dumnezeu Tatal,ca o expresie a adevarului vesnic si al dreptatii ceresti atotputernice.
Psaltirea se mai numeste si “Mica Biblie”, deorece in ea sunt tilcuite rugatorilor, toate faptele umanitatii din diverse perioade istorice, ajutorul divin dat si visteriile intelepciunii si ale cunoasterii firii lui Dumnezeu.
Dincolo de lectura propriu-zisa a psalmilor, Psaltirea este o carte invocatorie foarte puternica a Duhului Sfint. Psalmii sunt incarcati de diverse energii ceresti divine, care Nu se dezvaluie decit celor care le cunosc puterea.
Psalmii se pot asocia, aduna si demonta, in rugaciune, ca piesele unui joc de puzzle, sau de lego, in functie de scopul urmarit, pentru a crea in final o piesa, un rezultat, un tel atins, o dorinta indeplinita cu ajutorul Duhului Sfint al lui Hristos.
Preotii cunosc puterea invocatorie si divina a Psalmilor si ai folosesc in interesul obstesc al intregii societati crestine sau in diverse ritualuri crestine de binecuvintare, de multumire si de exorcizare.
De asemenea unii Psalmi pot fi folositi si in interes personal pentru indeplinirea unor dorinte ale omului din diverse imprejurari, sau pentru sfintirea si consacrarea obiectelor bisericesti , sfintirea apei, a locului sau chiar a unor medalioane crestine, etc.
Folosirea Psalmilor in interes personal trebuie sa se faca intotdeauna respectind libertatile si drepturile fundamentale de alegere, de afinitate emotionala, de decizie si de exprimare ale celorlalti oameni din societate, tinind cont de faptul ca “nimeni nu poate fi fericit, cind toti ceilalti din jurul lui sunt nefericiti!”

1.Dupa ce ai cazut in pacat: Psalmii 50, 45, 70 si 72;
2.Cind te supara necuratul: Psalmul 37.
3.In inchisoare, robie sau prizonierat : Psalmul 69;
4.Impotriva vrajmasilor care te asupresc: Psalmii 3, 19, 30 si 31;
5.Pentru dezlegare de farmece, vraji si descintece: Psalmii 139, 53, 50, 37, 24;
6.Cind bintuie ciuma sau alte boli molipsitoare: Psalmul 90;
7.Cind mergi la razboi: Psalmul 84;
8.Cind te apuca frica: Psalmii 6, 66 si 76;
9.Cind mergi sa te judeci cu cineva: Psalmul 20 si 75;
10.La dezlantuirea fulgerelor si trasnetelor sau cind bate grindina: Psalmul 84;
11.Cand incepi sa faci paine din recolta noua si incepi sa gusti din vin nou, sau sa mananci intai din orice fel de poame: Psalmul 33.
12.Pentru refacerea unei prietenii destramate: Psalmul 84;
13.Pentru pastrarea prietenilor si pentru intemeierea altor prietenii: Psalmul 33;
14.Pentru a cistiga dragostea si prietenia cuiva: Psalmul 138;
15.Pentru a atrage o persoana de sex opus: Psalmul 140;
16.Pentru armonie intre membrii familiei tale: Psalmul 133;
17.Pentru a salva o casnicie pe cale sa se destrame: Psalmul 140;
18.Pentru a pune capat singuratatii: Psalmul 148;
19.Pentru a pastra o casnicie fericita: Psalmul 139;
20.Pentru a face dintr-un dusman un prieten: Psalmul 4 si 28;
21.Pentru a face o sotie mai tandra si intelegatoare: Psalmul 45;
22.Pentru a usura durerea suferintei pricinuite de pierderea dragostei cuiva: Psalmul 57;
23.Pentru a depasii starile depresive: Psalmul 13;
24.Pentru a Nu fi dezamagit de un esec: Psalmul 117;
25.Atunci cind ai fost tradat de prietenii in care te-ai increzut: Psalmul 41;
26.Pentru obtinerea pacii interioare a sufletului si a armoniei inimii: Psalmul 147;
27.Pentru a avea puterea de a merge inainte, indiferent de obstacole: Psalmul 10;
28.Pentru a avea curajul de a face fata in situatii sociale dificile: Psalmul 141;
29.Pentru nasterea compasiunii si a bunei intelegeri: Psalmul 38;
30.Pentru inlaturarea invidiei si a ranchiunii: Psalmul 15;
31.Pentru a preschimba o tristete/suparare, intr-o bucurie: Psalmul 16;
32.Pentru trecerea examenelor si o mai buna concentrare la invatatura: Psalmul 134;
33.Pentru cresterea memoriei si a puterii de concentrare: Psalmul 119;
34.Pentru a ajuta la dezvoltarea spiritului si a calitatilor extrasenzoriale: Psalmul 14;
35.Pentru a scapa de un blestem si pentru ca sa-l intorci inapoi: Psalmul 93;
36.Pentru a infringe un dusman, un om care iti vrea raul: Psalmul 94;
37.Pentru ca sa opresti calomniile si birfele altora, asupra ta: Psalmii 2 sau 29;
38.Pentru a induce in eroare dusmanii, pentru a semana haosul in sanul lor: Psalmul 48
39.Pentru a castiga la unele concursuri de noroc, la pariuri sau la loterie: Psalmul 76;
40.Pentru a castiga respect, popularitate sau succes in politica: Psalmul 47;
41.Pentru a avea noroc bun si succes in viata ta, cea de toate zilele:Psalmul 65;
42.Pentru a aduce Pacea Domnului in casa ta: Psalmul 1;
43.Pentru a multumii Domnului pentru izbavirea din necazuri: Psalmul 17;
44.Pentru a ajuta la vindecarea unei persoane bolnave din anturajul tau: Psalmul 23;
45.Pentru imbunatatirea unei afaceri care va merge prost / in pierdere: Psalmul 26;
46.Pentru a implora / a cere protectia divina, in momentele grele ale vietii: Psalmul 22;
47.Pentru a scapa de un viciu (fumat, bautura, cafea, droguri etc): Psalmul 26;
48.Pentru binecuvintarea si sfintirea Icoanei Maicii Domnului: Psalmul 44;
49.Pentru pocainta sau exprimarea parerii de rau, in fata Domnului: Psalmul 50;
50.La departarea ereticilor de la cele sfinte si dreapta credinta: Psalmul 55;
51.Pentru a gasi o noua locuinta, un nou camin, o noua gazda: Psalmul 61;
52.Pentru binecuvintarea si sfintirea Icoanei Domnului nostru Iisus Hristos: Psalmul 88;
53.Atunci cind se ia o decizie / hotarire importanta in viata ta: Psalmul 90;
54.Pentru a obtine o avansare la serviciu / la slujba: Psalmul 92;
55.Pentru a cere ajutor Domnului la vreme de saracie si de mihnire: Psalmul 101;
56.Pentru a avea un copil / pentru a ramine insarcinata: Psalmul 103;
57.Pentru a intoarce norocul bun, binecuvintarea si sporul in gospodarie: Psalmul 110;
58.Pentru gasirea inspiratiei in creatia artistica si implinirea prin munca: Psalmul 111;
59.Pentru a capata incredere in fortele proprii si protectia Domnului: Psalmul 121;
60.Pentru binele mamei insarcinate si protectia copilului: Psalmul 123;
61.Pentru succes in afaceri, gospodarie si casatorie: Psalmul 127;
62.Pentru a lupta contra vrajitorilor si a tuturor ereticilor: Psalmul 134;
63.Pentru binecuvintarea si sfintirea Icoanei unui Sfint: Psalmul 138;
64.Pentru alungarea duhurilor necurate de la casa ta: Psalmul 142;
65.Pentru a alunga o fantoma a unui decedat sau un spirit rau din casa ta: Psalmul 144;
66.Pentru binecuvitarea Sfintei Cruci sau a Troitei celei noi: Psalmul 98;
67.Pentru binecuvintarea unei case noi: Psalmii 90 si 100;
68.Pentru cei suparati de duhuri necurate: Psalmii 142, 22, 26, 67 si 50;
69.Pentru locul sau casa atacat de farmece si descintece: Psalmul 69;
70.Pentru insanatosirea unui animal bolnav: Psalmul 8;
71.Pentru pentru binecuvintarea semanaturilor si a tarinii ce trebuie lucrate: Psalmul 64;
72.Pentru pentru vremuri de seceta sau neplouare: Psalmul 64;
73.Pentru vremuri de necontenire a ploilor si inundatii: Psalmul 68;
74.Pentru binecuvintarea corabiei noi, barcii si a plaselor pescarilor: Psalmul 106;
75.In vremuri de molime sau boli molipsitoare (ciuma, holera, viroze etc) : Psalmul 87;
76.Pentru binecuvintarea scolii, a scolarilor si spor la invatatura: Psalmul 33;
77.Pentru binecuvintarea ostasilor si a armelor acestora: Psalmul 34;
78.Pentru binecuvintarea si sfintirea steagului ostasesc: Psalmii 143, 17, 44 (4-7), 17 (53-54), 27 (9-12).
79.Pentru binecuvintarea si sfintirea steagului unei grupari de meseriasi: Psamul 127;
80.La sfinta taina a botezului in ortodoxie: Psalmul 31;
81.Pentru binecuvintarea casatoriei si la slujba cununiei: Psalmul 127;
82.Pentru a multumi Domnului pentru toata facerea de bine: Psalmul 117;
83.La slujba sfintului maslu in ortodoxie: Psamii 142 si 50;
84.Inainte de a te duce la spovedanie la duhovnic: Psalmii 69, 142 si 50;
85.La sfintirea mica a apei,(sfestanie) la ortodocsi:Psalmii 142, 50 si 33;
86.Pentru inmormintarea mirenilor, a copiilor si la parastase: Psalmul 90 si 50;
87.La rinduiala tunderii in monahism a calugarilor: Psalmul 26;
88.Pentru sfintirea locului si punerea temeliei unei biserici: Psalmii 142, 50, 83, 86, 126, 121, si 131;
89.Pentru binecuvintarea obiectelor bisericesti de mai jos:
-la binecuvintarea clopotului: 148, 150, 28 si 69;
-la sfintirea noilor vesminte (stiharul,epitrahilul,felonul,minecute si orarul): Psalmul 132;
-la sfintirea vaselor bisericii (cadelnita,catuia,copia,vasul de vin/anafora/apa):Psalmul 25
-la sfintirea vaselor de slujba ale bisericii (discul,potirul,steluta si lingurita): Psalmul 22;
-la binecuvintarea imbracamintelor bisericesti (prestol si jertfelnic): Psalmul 92;
-la binecuvintarea chivotului in care se pastreaza Dumnezeiestile Taine: Psalmul 131;
90.Cei 12 Psalmi alesi de Preacuviosii Parinti Pustnici din Muntele Athos, care se cinta ziua si noaptea: 26, 31, 56, 33, 38, 40, 69, 70, 76, 101, 50 si 103. (pentru pocainta!)

Se recomanda ca mirenii sa Nu blasteme pe nimeni, deoarece acest lucru Nu va ramine nepedepsit de Dumnezeu, deoarece noi Nu suntem pusi judecatori unii peste altii ci numai Domnul nostru Iisus Hristos este Judecatorul si El are puterea de a ierta pacatele oamenilor, iar Dumnezeu Tatal din cer a spus in Sf.Scriptura: “Judecata este a mea, Eu voi rasplati!!!”

Dumnezeu sa va binecuvinteze, ca sa folositi Psalmii CU INTELEPCIUNE si prin acest lucru sa fugiti de vrajitori si fermecatori, care sunt o uraciune in fata Domnului!

Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA