joi, 12 ianuarie 2023

HARUL PREOȚIEI

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!". 


de Preot Sorin Croitoru
 
De i-ai cere unui înger să te ierte de păcate,
El îndată ți-ar răspunde: "Nu e cu putință, frate,
O asemenea putere orice preot a primit,
Eu sunt înger plin de slavă, dar n-am fost hirotonit!

Eu pot doar să dau povețe, îndemnând la pocăință
Pe creștinii care-n suflet au o brumă de credință,
Să se ducă fiecare, cât ar fi de păcătos,
Să-l dezlege de păcate slujitorul lui Hristos!"

De i-ai cere unui înger să-ți slujească-o Liturghie,
Cu smerenie îndată duhul ți-ar răspunde ție:
"Nu pot să-L cobor pe Domnul în Agnețul din Altar,
Numai preoților voștri li s-a dat așa un har,

Noi cu mare bucurie coborâm cu slavă mare,
Însoțindu-ne Stăpânul jos, în Sfintele Altare,
Și ne îndulcim de harul slujbei Sfintei Liturghii
Care se oficiază-n mănăstiri și-n parohii!"

Vezi, creștine, câtă slavă au primit smeriții clerici
Care Îl slujesc pe Domnul, ostenindu-se-n biserici,
Că nici îngerii din ceruri, nici alți oameni pe pământ
Nu-I slujesc în felul ăsta Dumnezeului Preasfânt?..

Preotu-i menit de Domnul înainte de-a se naște;
Lui i-a dat Divinitatea a putea și a cunoaște.
Mijlocește pentru lume, stând cu spatele la ea,
Și se-ntoarce-apoi cu fața, ca pe Duhul Sfânt să-L dea!

Serafim lipsit de aripi, pe Hristos pe mâini Îl ține;
Heruvim în haină neagră, este plin de har în sine.
Aparține, trup și suflet, întru totul lui Hristos;
E colacul de salvare pentru orice păcătos!

Fericit creștinul care lucrul ăsta îl pricepe,
Și măcar de-aici încolo să-l cinstească va începe,
Cunoscând că prin "Părinte" Se arată Dumnezeu
Și că unde e un preot este și Hristos mereu!

NEGUSTORUL CEL BOGAT ...

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".



           Bucuria mea, se spune ca, intr-un oras vietuia un negustor foarte bogat care avea trei fii. Negustorul, era sarguincios si aduna bogatii peste masura. Si cand l-au intrebat la ce-i trebuie atatea bogatii si de ce le pofteste atat, el a raspuns.; Ma ostenesc ca sa-i asigur pe copiii mei si sa nu le pofteasca si ei! cei trei fii au auzit si s-au lenevit parasind orice fel de lucrare.Cand tatal lor a murit au inceput sa cheltuie bogatia.
 Parintele lor a dorit sa se intoarca din lumea cealalta, ca sa-si vada copiii cum traiesc fara osteneala si sudoare. Dumnezeu i-a ingaduit si s-a intors in cetate si a venit in casa lui.Cand a batut la usa, un necunoscut a aparut si i-a deschis.Tatal a intrebat de copiii sai, iar el i-a raspuns ca sunt la muncile de jos, din pricina trandavelii care i-a condus la betie si talharie. Ah! a suspinat nesabuitul tata. Eu am crezut ca voi construi RAIUL pentru copiii mei, dar am plasmuit iadul. Astfel nefericitul tata a iesit in oras si a inceput sa sfatuiasca pe toti parintii: ,, OAMENI BUNI SA NU FITI CUM AM FOST EU, FIINDCA, DIN IUBIRE PENTRU COPII I-AM ARUNCAT IN FOCUL IADULUI "FRATILOR NU LASATI MULTA AVERE COPIILOR INVATATI-I SA MUNCEASCA SI MESERIA SA LE-O LASATI DREPT MOSTENIRE. IMPARTITI O PARTE DIN AVEREA VOASTRA SARACILOR INAINTE DE A MURI." 

Intr-adevar nu exista lucru mai primejdios si mai pierzator de suflet decat sa mosteneasca cineva o avere mare! SA FITI SIGURI CA DE MARILE MOSTENIRI SE BUCURA MAI MULT DIAVOLII DECAT INGERII. Pentru ca prin nimic altceva diavolul nu-i pierde pe oameni mai lesne si mai grabnic decat prin marile mosteniri. De aceea sa lucrezi si sa-i inveti pe copiii tai sa lucreze! Si cand lucrezi sa nu privesti doar la castigul, la folosul si la succesul pe care-l aduce lucrarea ta. Ia seama doar la frumusetea si la multumirea pe care o aduce lucrarea ta prin ea insasi. Amin!

🙏 Har si pace sufletului tau. Amin si Aliluia!

                                                                                              Preot Ioan 🔔.

Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA