BISERICA - CASA LUI DUMNEZEU: februarie 2018

miercuri, 28 februarie 2018

CERTIFICATUL DE NASTERE

Cat de veche este credinta ortodoxă? Dacă sunteți romano catolic, este bine sa știți că, până în anul 1054, Catolicii au fost una cu cea Ortodocsii. În acel an, Papa de la Roma s-a desparțit de cele patru Patriarhate apostolice (Constantinopol, Alexandria, Antiohia si Ierusalim) și a început să facă schimbări dogmatice. Astfel, catolicii au o vechime de 1 000 de ani.
Dacă sunteţi luteran, credinta dumneavoastră ratacita (falsa), a fost întemeiată de către Martin Luther, un fost călugăr catolic in anul 1517.
Luther (TATAL SECTANTILOR), pe patul de moarte, dandu-si seama cat de mult a gresit, s-a căit, spunand: VAI MIE, ACEASTA RATACIRE NU SE VA SFARSI IN VEAC! Se referea la nenumăratele secte.
Dacă aparţineţi asa zisei (falsei) biserici Anglicane, credinta dumneavoastră ratacita (falsa), a fost întemeiată de către regele Henric al VIII în anul 1534, deoarece Papa nu i-a acordat dreptul de a divorța și a se recăsători.
Dacă sunteţi prezbiterian, credinta dumneavoastră ratacita (falsa) a fost înființata de John Knox în Scoţia, în anul 1560.
Dacă sunteţi congregaționist, credinta dumneavoastră ratacita (falsa), a fost iniţiată de către Robert Brown, în Olanda în anul 1582.
Dacă sunteţi protestant episcopal, credinta dumneavoastră ratacita (falsa), a fost o ramură a asa zisei bisericii Anglicane, înfiinţată de către Samuel Senbury în coloniile americane, în secolul 17.
Dacă sunteţi baptist, îi datorati principiile credintei dumneavoastră rătăcite (false), lui John Smyth, care a lansat-o la Amsterdam în anul 1606.
Dacă apartineti asa zisei bisericii Daneze Reformate, îl recunoaşteţi ca fondator pe Michelis Jones, deoarece credinta dumneavoastră ratacita (falsa), își are originile în New York, în anul 1628.
Dacă sunteţi metodist, credinta dumneavoastră ratacita (falsa), a fost fondată de către John şi Charles Wesley în Anglia, în anul 1774.
Dacă sunteţi mormon, bazele credintei dumneavoastre rătăcite (false), au fost puse de catre Joseph Smith în Palmyra, New York, în anul 1829.
Dacă sunteti membru al asa zisei (falsei) bisericii Armata Salvării, secta dumneavoastră a fost inițiată de catre William Booth, în Londra, în anul 1865.
Dacă sunteti membru al asa zisei (falsei) bisericii Scientologice, anul în care aceasta credinta ratacita (falsa), s-a născut este 1879, iar cea care a fondat-o este Mary Baker Eddy.

Daca apartineti uneia dintre organizatiile religioase cunoscute sub numele „Biserica Nazarineanului”, „Evanghelia Penticostala,” „Biserica Sfânta” sau „Martorii lui Iehova”, credinta dumneavoastra ratacita (falsa), este una dintre sutele de noi secte fondate de oameni în ultima sută de ani.
Dacă sunteti CRESTIN ORTODOX, religia dumneavoastră a fost fondată în anul 33 de către Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Nu s-a mai schimbat din acel moment. Sfanta Biserica noastră are acum 2 000 de ani vechime şi, din acest motiv, Ortodoxia, Biserica Sfintilor Apostoli şi a Sfinților Părinţi, este considerata cu adevărat „Una Sfânta Sobornicească şi Apostolească Biserică”. Aceasta este cea mai importanta moștenire pe care putem să o transmitem tinerilor acestui nou mileniu.
Preot Dr. Mitiades Efthimi - Grecia.

duminică, 25 februarie 2018

Duminica Ortodoxiei...

În această zi celebrăm ceea ce a adus Hristos în lume pentru înnoirea ei: viața cea nouă împreună cu Sfânta Treime. Ceea ce numim „Ortodoxie” înseamnă înțelesul corect și adevărat al relației noastre cu Dumnezeu, pe care l-a păstrat cu sfințenie Biserica creștină din Răsăritul Europei și Orientul Apropiat, numită, prin urmare, Ortodoxă. În traducere, „slăvire dreaptă” sau „credință dreaptă”, Ortodoxia desemna în primele veacuri înțelegerea corectă a învățăturii lui Hristos așa cum o mărturisea Biserica, în comparație cu ereziile sau interpretările greșite ale oamenilor, condamnate de sinoadele ecumenice ca falsificări, care produceau multă tulburare în lumea creștină. În anul 843 în prima Duminică din Postul Mare s-a proclamat la Constantinopol sărbătoarea Ortodoxiei ca dreapta credință a Bisericii împotriva tuturor ereziilor care au bântuit comunitățile creștine până atunci.
Numele a fost preluat după Schisma cea mare din 1054 de către Biserica Răsăriteană, care nu a schimbat nimic din viața și trăirea primilor creștini, având ca fundament Tradiția apostolică cu Sfânta Scriptură, Sfânta Liturghie și Sfintele Canoane.
Ortodoxia este, așadar, viața cea nouă de comuniune cu Dumnezeu Tatăl, în Fiul cu Duhul Sfânt, pe care Biserica Răsăriteană o păstrează și o transmite lumii fără schimbare. Aceasta se regăsește în cei trei stâlpi de credință și trăire creștină, care ne descoperă trăirea primilor creștini: aceeași învățătură de credință, aceleași sfinte slujbe și aceleași canoane sau rânduieli de viață. Viața cea nouă a Bisericii este o experiență ce nu poate fi cuprinsă în cuvinte, ci doar trăită la nivel personal, de aceea chemarea lui Filip adresată lui Natanael, așa cum este consemnată în pericopa din Evanghelia după Ioan (1, 43-51), citită astăzi, este o invitație de a descoperi personal această trăire înaltă: „Vino și vezi” (Ioan 1,

46).

Pentru că adevărul ei nu este dovedit prin argumente raționale sau prin mijloace de îndoctrinare ideologică sau religioasă, ci descoperit de fiecare prin propria experiență împreună cu Hristos în Duhul Sfânt, Ortodoxia are ca simbol icoana, adică vederea realităților duhovnicești: „Și Cuvântul trup S-a făcut și S-a sălășluit între noi și am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har și de adevăr” (Ioan 1, 14). Viața creștină pe care o propune credința ortodoxă este o trăire concretă care dovedește fiecăruia adevărul lui Dumnezeu, așa cum l-a descoperit Domnul Hristos, așa cum a fost propovăduit de Sfinții Apostoli, așa cum a fost explicat de Sfinții Părinți ai Bisericii și așa cum a fost definit de Sinoadele Ecumenice în primele secole. Un creștin ortodox nu doar aude despre Hristos din Sfânta Scriptură, ci Îl și vede pe Hristos în icoane și, mai ales, se unește cu Hristos în Taina Sfintei Euharistii. Practic, în Biserica Ortodoxă avem adevărul vestit de Sfântul Apostol Ioan: „Ceea ce era la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noștri, ce am privit și mâinile noastre au pipăit despre Cuvântul vieții - și Viața s-a arătat și am văzut-o și mărturisim și vă vestim Viața de veci, care era la Tatăl și s-a arătat nouă. Ce am văzut și am auzit vă vestim și vouă, ca și voi să aveți împărtășire cu noi; iar împărtășirea noastră este cu Tatăl și cu Fiul Său Iisus Hristos” (I Ioan 1, 1-3). Acesta este textul biblic care vorbește cel mai direct despre ceea ce înseamnă Ortodoxia.
Dovada că Biserica Ortodoxă are viața și credința primilor creștini este că ea este singura confesiune creștină una și unică în întreaga lume și în multitudinea culturală a omenirii: oriunde s-ar afla, creștinii ortodocși mărturisesc aceeași învățătură de credință cu același înțeles duhovnicesc, săvârșesc aceleași slujbe liturgice și rugăciuni de slăvire a lui Dumnezeu și respectă aceleași rânduieli canonice în viața creștină zilnică. Comunitățile ortodoxe sunt organizate autonom în fiecare țară sau cultură, dar păstrează împreună în mod neschimbat învățătura, slujbele și canoanele, ca mărturie a vieții creștinismului primar.
Astăzi, sărbătorim Ortodoxia ca viață a Bisericii lui Hristos și o mărturisim lumii seculare de astăzi ca singura cale de mântuire. Pentru aceasta, creștinii ortodocși nu trebuie să fie mândrii de ceea ce au, ci mai ales responsabili de ceea ce trebuie să facă.

RETETA DUHOVNICEASCĂ

• VREI, LINISTE IN SUFLETUL TĂU? Atunci, să nu-ti doresti nimic din cele trecătoare. Cel mai bogat om din lume, este acela care se multumeste cu putin, fiindcă putinul nu se termină niciodată. Si apoi dacă ai avea toate bogătiile lumii, unde le-ai pune? N-ai auzit că nu poti avea totul?

• VREI, PACE IN SUFLETUL TĂU? Atunci, pe cat iti stă in putere, caută pacea cu cei din jurul tău, pacea cu tine insuti si pacea cu Dumnezeu (Iisus Hristos este Impăratul Păcii).

• VREI, ODIHNĂ SUFLETULUI TĂU? Atunci, fii crestin ortodox "fierbinte" si cere de la Dumnezeu: BLANDETE si SMERENIE si vei afla odihnă sufletului tău.

• VREI, ECHILIBRU IN SUFLETUL TAU? Atunci, să nu uiti că Dumnezeu fără om rămane tot Dumnezeu, dar omul fără Dumnezeu este NIMIC. Asadar, TOATA VIATA TA, LUI HRISTOS SA O DAI, prin Post, Rugăciune, Spovedanie, Impărtăsanie Mers la Sfanta Liturghie si Fapte bune.

• VREI SĂ FII TARE? Atunci, pune-ti intotdeauna nădejdea in Dumnezeu (NIHIL SINE DEO = NIMIC FĂRĂ DUMNEZEU) si in tot ce realizezi să spui: CU AJUTORUL LUI DUMNEZEU am realizat, am implinit, am obtinut...

• VREI SĂ FII FERICIT? Atunci, citeste din Biblie capitolul FERICIRILE (Matei 5: 1-12). Bucură-i pe altii si bucurie mare se va sălăslui in sufletul tău. Fii milostiv, fiindcă, MAI FERICIT ESTE A DA, decat a lua.

• VREI SA FII IUBIT? Atunci, iubeste tu pe Dumnezeu, pe aproapele tău, pe vrăjmasii tăi si nu astepta să fii iubit. Dumnezeu te va intreba doar dacă TU I-AI IUBIT PE TOTI si nu dacă te-au iubit celalti pe tine.

Preot Ioan.

sâmbătă, 24 februarie 2018

.MARE ATENTIE !

Bucuria mea, iti trimit "Imnul iubirii". Sa-l citesti cu mare atentie si o sa vezi ca in suflet avem doar patimi, iar virtuti nu avem deloc (poate doar urme slabe de virtuti). Si atunci, cred ca trebuie cel putin sa ne smerim si sa recunoastem, ca suntem departe de a implini PORUNCA IUBIRII, fiindca, NU IUBIM PE VRAJMASII NOSTRI!. Ce sa mai vorbim de iubire de vrajmasi, cand nu putem ierta nici macar o jignire, o privire urata, o nedreptate... Iisus Hristos, nu ne-a recomandat, nici nu ne-a sfatuit, ci ne-a poruncit: "SĂ IUBITI PE VRAJMASII VOSTRI!" (Matei 5:44). Si daca este porunca dumnezeiasca, trebuie implinita ca sa ne putem mantui sufletele.
Amin si Aliluia!

IMNUL IUBIRII...

"De as grai in limbile oamenilor si ale ingerilor, iar dragoste nu am, facutu-m-am arama sunatoare si chimval rasunator. Si de as avea darul proorociei si tainele toate le-as cunoaste si orice stiinta, si de as avea atata credinta incat sa mut si muntii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Si de as imparti toata avutia mea si de as da trupul meu sa fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseste. DRAGOSTEA indelung rabda; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieste, nu se lauda, nu se trufeste. DRAGOSTEA nu se poarta cu necuviinta, nu cauta ale sale, nu se aprinde de manie, nu gandeste raul. Nu se bucura de nedreptate ci de adevar. Toate le sufera, toate le crede, toate le rabda. DRAGOSTEA nu cade niciodata...

Si acum raman acestea trei: CREDINTA, NADEJDEA si DRAGOSTEA. Iar mai mare dintre acestea este DRAGOSTEA" (1 Corinteni 1-13).
Preot Ioan .

marți, 20 februarie 2018

PRECUM TÂLHARUL..

Sorin Croitoru

de Preot Sorin Croitoru

Tâlharul când gemea pe cruce,
Păcatele își amintea,
Căci orice palmă ce dăduse
Și orice rău ce îl făcuse,
Atunci în minte-i revenea..

Dar tu, creștin pe care viața
De multe ori l-a răstignit
Cu lipsuri și cu sărăcie,
Cu boli ce ard în carne vie,
Păcatele ți-ai amintit?..

Tâlharul când gemea pe cruce
Nu se-'ntreba: "De ce chiar eu?..";
Străpuns de cuiul suferinței,
Aprins de focul pocăinței,
El Îl slăvea pe Dumnezeu!

Dar tu, creștin pe care viața
Cu mari necazuri l-a lovit,
Fiind în iureșul căderii,
Al umilinței și-al durerii,
Pe Dumnezeu, tu L-ai slăvit?..

Tâlharul când gemea pe cruce
Fiind pătruns de remușcări,
Și-a cunoscut Mântuitorul
Ce Își salva ca Miel poporul,
Răbdând durere și ocări..

Și tu, când viața, din păcate,
Îți lasă-'n gură gust amar,
Să-ți amintești te rog, creștine,
Că-'n chinuri grele PENTRU TINE
Sorbea Hristos al Său pahar!..

Și să privești precum tâlharul
Spre chipul Celui chinuit
În fața Maicii care plânge,
Văzându-L plin de răni și sânge
Pe Fiul ei Cel preaiubit..

Să recunoști că pe dreptate
Le duci pe toate-'n viața ta,
Apoi să-I ceri să te primească
În viața cea dumnezeiască
Întru împărăția Sa.

S-a mântuit demult tâlharul
Și toți acei ce au cerut
Din inimi simple și umile
Stăpânului, bogate mile:
Stăpânul, iată-'n Cer i-a vrut!

luni, 19 februarie 2018

LÂNGĂ CRUCEA PĂRĂSITĂ

La o margine de codru ,pe-o colina însorită
Lângă potecuta-ngustă, stă o cruce părăsită
Răstignit in patru cuie, prăfuit de ani și vreme
Stă Hristos uitat și singur, peste El timpul se cerne !

Doar un biet copil ce zilnic paste turma de mioare
Se oprește să se-nchine, și se-ntreaba cu mirare:
,, - Cât mai poți să rabzi, Hristoase, cuiul și singurătatea,
Nu Ți-e frica de-ntuneric când se-asterne-n codru noaptea ?

Nu Ți-e foame, nu Ti-e sete, n-ai pe nimeni lângă Tine,
Ești și Tu la fel de singur, ești orfan la fel ca mine?
Eu pasc turma de mioare ca să-mi dea un colt de pâine,
Cel ce e stăpân pe turmă...azi îmi dă...dar nu știu, mâine !

Ți-am adus un colt de pâine, e mai veche dar e bună
Sunt prea mic...nu pot ajunge, să-ți dau jos acea cunună
Și să-Ti scot din frunte spinii, care pielea Ți-au străpuns
Cum sa fac, că-s mic, Hristoase și n-ajung așa de sus?

Ți-am adus și apă rece, că Ți-o fi amar și sete
Ei Ți-au dat oțet și fiere,da' zic: Dumnezeu să-i ierte !
Că și astăzi trec grăbiți și nu vor să se oprească,
Chinul să Ți-l ușureze, setea să Ți-o ostoiască !

N-ai nici haină, n-ai nici cușmă, pentru când o fi mai rece
Dar îți las a mea cămașă, că nu știu când 'oi mai trece
N-am mai multe că aș vrea ,să-ți mai las să ai de schimb
Dar, ce vad ? Sau mi se pare? Ai în jurul Tău un nimb?

Ooo...nu pot să cred Hristoase, că-ntinzi mâna către mine
Că nici cuiul nu mai poate, răstignit a Te mai tine !"
,, -Drag copil, grăiește Domnul, Crucea mea n-ar mai fi grea,
Dacă ar veni cu toții, cu iubire lângă ea.

Și eu sunt Păstor la oi,mi-am dat viata pentru ele,
Multe au plecat din statul, eu le caut cu durere
Și le-astept sa se întoarcă, să le mân către păsune
Cu iubirea mea cea sfântă,eu le strig ca să se-adune!

Tu ești mic, da-n suflet mare și bogat cum alții nu-s
C-ai întins un colt de pâine si-ai dat apă lui Iisus
Și-ti voi da, când va fi vremea, apa vie și merinde
Viață veșnică și Raiul, pentru dragostea-ti fierbinte !"

Și i-a pus Hristos pe creștet, mâna Sa cu răni de cui,
Si-a mâncat din pâinea tare, pusă înaintea Lui
Binecuvântând orfanul și gustând din apa rece,
S-a urcat din nou pe Cruce, pentru cei ce vor mai trece !

Eliana Popa

sâmbătă, 17 februarie 2018

Sfanta Liturghie la Lăsatul sec de brânză 2017

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.”

(Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

Sambata Sfantului Teodor Tiron

Sambata Sfantului Teodor Tiron si originea colivei

Minunea Sf. Teodor Tiron

Istoria bisericeasca arata ca, la 50 de ani dupa moartea Sfantului Teodor Tiron, imparatul Iulian Apostatul (361-363), dorind sa-i batjocoreasca pe crestini, a dat ordin guvernatorului orasului Constantinopol sa stropeasca toate proviziile din pietele de alimente cu sangele jertfit idolilor, in prima saptamana a Postului Mare.

Crestinii nu cunosteau nicidecum gandul cel rau al paganului imparat. Dar Domnul, Cel cu ochiul Sau atotvazator, a stricat mestesugul cel tainuit si inselator al calcatorului de lege, pentru ca a trimis, (aievea sau in vis), la Arhiepiscopul Evdoxie, care era pe atunci patriarh al Constantinopolului, pe rabdatorul Sau de chinuri, sfantul marele mucenic Teodor, care era din randuiala tironilor. Acesta, venind la arhiereu, i-a zis astfel: „Degrab sculandu-te, sa aduni turma lui Hristos si sa poruncesti cu tarie ca nimeni sa nu manance bucatele si bauturile cele ce se vand in targ, caci toate sant intinate cu sange din jertfele idolesti, dupa porunca paganului imparat“. Arhiereul intreba: „Cum s-ar putea ca cei saraci sa nu cumpere bucate din targ?“ Atunci i-a grait sfantul: „Sa li se dea coliva si se va mangaia neajungerea lor“.

Nepricepandu-se arhiereul ce este coliva, sfantul l-a luminat: „Coliva este facuta din grau fiert si asa ne-am obisnuit noi a numi graul fiert in Evhaita“. Dupa ce a aflat numele Sfantului care apoi s-a facut nevazut, patriarhul indata a adunat toata lumea crestinilor si le-a spus ceea ce a vazut si a auzit. Deci, facand crestinii coliva, s-au ferit neantinati de mestesugul vrajmasului. Nimeni n-a cumparat din bucatele imparatesti, incat toate s-au stricat in saptamana aceea si le-au aruncat in mare. Nelegiuitul imparat, vazand ca tainuita lui cursa s-a vadit si nimic n-a sporit, foarte tare s-a rusinat. El a poruncit ca iarasi sa se vanda in targ obisnuitele bucate.

Nu mult dupa aceasta, sarbatoarea Sf. Mare Mucenic Teodor in prima sambata a Postului Mare a fost randuita in calendar, pe vremea Patriarhul Nectarie al Constantinopolului (381-397). Vineri seara, la Sfanta Liturghie a Darurilor inainte Sfintite, dupa rugaciunea amvonului, se canta Canonul Sfantului Mare Mucenic Teodor, compus de Sf. Ioan Damaschin, dupa care se sfinteste coliva si se imparte credinciosilor.

Ce este coliva?

Numele vine de la grecescul κόλλυβα, τά — ta kolliva sau κόλλυβον, τό — to kollivon, care inseamna coliva.
Sigur nu ştiai asta! Coliva închipuie trupul mortului! Uite din ce trebuie să o faci şi cum, ca să fie primită:

La inceput coliva a servit ca hrana, iar mai apoi la pomenirea mortilor, dupa modele si traditii care existau deja in lumea pagana a timpului. Coliva, facuta din grau fiert, indulcita cu miere sau cu zahar, inchipuie insusi trupul mortului, deoarece hrana principala a trupului omenesc este graul (din care se face painea).

Ea este o ofranda ce se aduce pentru sufletele mortilor la zilele randuite pentru pomenirea lor (in ritualul Bisericii Ortodoxe, la romani). Coliva inchipuie insusi trupul mortului si este o expresie materiala a credintei in nemurire si inviere, fiind facuta din boabe de grau, pe care Hristos insusi le-a infatisat ca simboluri ale invierii trupurilor; dupa cum bobul de grau, ca sa incolteasca si sa aduca roada trebuie sa se ingroape mai intai in pamant si apoi sa putrezeasca, tot asa si trupul omenesc mai intai se ingroapa si putrezeste, pentru ca sa invieze apoi intru nestricaciune (Ioan 12, 24; I Cor. 15, 36 s.u,). Dulciurile si aromele care intra in compozitia colivei reprezinta virtutile sfintilor sau ale raposatilor pentru care se face coliva, sau dulceata vietii celei vesnice pe care speram sa o dobandeasca mortul.

Tot Coliva mai are o semnificatie profunda si tainica: Boabele de grau, care sunt adunate laolalta, simbolizeaza Biserica lui Hristos si pe membrii ei, cei vii si adormiti, care se gasesc impreuna in rugaciune. De aceea, la sfarsitul parastasului, cand preotul binecuvinteaza coliva, crestinii se apropie, apuca cu manile de marginile farfuriei si o leagana in semn de oferire catre Dumnezeu.

Coliva mai inchipuie si trupul celui adormit si este in acelasi timp un semn vazut al credintei nostre in Inviere, pentru ca este facuta din boabe de grau pe care insusi Mantuitorul le-a infatisat ca purtand in ele icoana sau asemanare invierii trupului: dupa cum bobul de grau ca sa incolteasca si sa aduca roada trebuie sa se ingroape mai intai in pamant, apoi sa putrezeasca si in final sa dea rod, tot asa si trupul omenesc mai intai se ingroapa si putrezeste pentru ca sa invieze apoi intru nestricaciune. De aceia la binecuvantarea colivei de catre preot cand se canta Vesnica Pomenire, rudele si prietenii celui adormit ridica farfuria cu coliva, leganand-o pe maini in semn de comuniune sau legatura cu raposatul. Acelasi lucru il inchipuie si gustarea din coliva dupa binecuvantarea ei.

Acelasi rost il are si coliva simpla, neinsotita de vin, adusa de cei vii in biserica la ziua numelui lor, spre cinstea si pomenirea praznicului sau sfintilor sarbatoriti in acea zi sau spre pomenirea mortilor care poarta numele acelor sfinti. Ea se binecuvinteaza de catre preoti fie seara, la sfarsitul vecerniei, fie (mai des) ziua, la sfarsitul Liturghiei, dupa rugaciunea Amvonului, printr-o rugaciune deosebita: «Doamne, Cela ce ai facut toate cu cuvantul Tau…».

Coliva se face la parastase (termene de pomenire: la 40 de zile, 3 luni, 6 si 9 luni si la un an de la deces, apoi in fiecare an, pana la 7 ani); la sambetele mortilor inscrise in calendar; impreuna cu coliva se aduc si colaci sau paine, vin si lumanari, care inchipuiesc Trupul, Sangele si Lumina lui Hristos. Obiceiul de a aduce vin la inmormantare si parastas si de a stropi cu el crucis trupul mortului sau mormantul ori pardoseala bisericii (la parastas) reprezinta o datina veche care, dupa unele pareri, ar fi o prelungire a libatiunilor (stropirilor) cu vin, pe care stramosii nostri romani le faceau pe morminte. In crestinism, aceasta stropire aminteste de aromatele si balsamul cu care a fost uns Trupul Domnului la punerea Lui in mormant; vinul acesta preinchipuie si invierea pentru viata cea vesnica. In unele regiuni vinul se amesteca cu untdelemn si simbolizeaza, prin stropire, curatirea trupului de intinaciunea pacatelor, iar in alte regiuni se amesteca cu apa indulcita ori cu agheazma si poarta numele de paos sau paus (lat. pausum = incetare, odihna, moarte; de aici repausat sau raposat, adica mort); in unele parti prin paos (paus) se intelege ofranda (vin, paine, vase) ce se aduce pentru morti la biserica. In Ardeal se aduce la inmormantari si parastase numai un colac, fara coliva. In locul ei se aduce un „pom“ (de obicei un bradut) impodobit cu zaharicale si lumanarele, care se poarta inaintea mortului cand se indreapta spre cimitir, pomul se infige in mormant (cand se aduce la parastase se da de pomana). Uneori in loc de pom se ia o simpla ramura care se infige in colac si se ridica in timpul cantarii (asa cum se ridica coliva la „Vesnica pomenire…“). Obiceiul de a aduce in loc de coliva un colac si pom se intalneste si in Moldova, dar aici pomul se aduce numai la 40 de zile de la moarte si se binecuvanteaza impreuna cu lucrurile care se dau de pomana. La parastas se impart, in biserica, lumanari aprinse, mai intai preotilor, ca si la inmormantare: lumanarile acestea simbolizeaza atat pe Hristos „Lumina lumii“, cat si lumina candelei credintei si a faptelor bune, care insotesc sufletul celui raposat. Aceeasi semnificatie o au lumanarile din sfesnice si cele care se aprind la capataiul mortului ori la morminte, ca si candelele care ard la morminte.

Leganarea colivei cu mainile este, pe de-o parte, expresia legaturii sufletesti vii si reale cu cei adormiti, iar pe de alta parte, inca un semn al invierii, asemanator celui din Sfanta Liturghie cand preotii leagana sfantul aer deasupra Darurilor la citirea Crezului pana la momentul cand se zic cuvintele “Si a inviat a treia zi, dupa Scripturi”, inchipuind cutremurul care a avut loc cu ocazia mortii si invierii lui Iisus Hristos (Matei 27, 51).
Sursa: Apologeticum.ro

duminică, 11 februarie 2018

Duminica Infricosatei Judecati

Duminica Infricosatei Judecati deschide o saptamana pregatitoare pentru inceputul Postului Mare. Intre duminica aceasta si Duminica izgonirii lui Adam din rai este condensata intreaga istorie a mantuirii neamului omenesc, pentru ca dupa aceea, pe parcursul Postului Mare, timpul acesta al istoriei sa fie cumva rastignit pentru a fi indumnezeit. De fapt, Duminica aceasta ne ajuta sa gandim ca toti vom muri si ca toti vom ajunge la un moment dat sa fim judecati de Dumnezeu, si avem sansa in timpul Postului Mare, prin pocainta, sa dobandim un raspuns bun la aceasta judecata.

sâmbătă, 10 februarie 2018

Astăzi in toate Bisericile Ortodoxe prăznuim Sambăta mortilor -Mosii de iarnă .

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".
La noi la biserică ca in fiecare sămbătă pe postul sfintelor Pasti se pomenesc cei dragi plecati dintre noi si care ne veghează de acolo de sus...de altfel in fiecare sâmbătă se fac pomeniri la noi la biserică..

Ce trebuie să facem pentru cei care nu mai sunt printre noi! Este foarte important !

Toţi cei care dorim să ne arătăm dragostea faţă de cei morţi şi să le dăm un ajutor real, putem să o facem cel mai bine prin rugăciuni pentru ei, şi mai ales prin pomenirea lor la Liturghie, când părticelele care sunt scoase pentru vii şi pentru morţi sunt amestecate în Sfântul Potir cu cuvintele: „Spală, Doamne, păcatele celor ce s-au pomenit aici cu Sfânt Sângele Tău, pentru rugăciunile Sfinţilor Tăi.”
Nu putem face nimic mai bun şi mai de seamă pentru morţi decât să ne rugăm pentru ei, făcându-le pomenirea la Liturghie. Au mereu nevoie de aceasta, şi mai ales de-a lungul celor patruzeci de zile, când sufletul răposatului porneşte pe calea sălaşurilor veşnice.
Trupul nu simte atunci nimic: nu vede pe cei apropiaţi care sunt adunaţi laolaltă, nu miroase mireasma florilor, nu aude cuvântările de îngropăciune. Dar sufletul simte rugăciunile făcute pentru el şi este recunoscător celor care le fac şi este duhovniceşte alături de aceia.
Faceţi pentru ei cele ce le sunt de folos şi cele ce sunt în puterile voastre. Folosiţi banii, nu pentru împodobirea cea din afară a sicriului şi a mormântului, ci pentru a ajuta pe cei în nevoi, pentru pomenirea celor care v-au fost apropiaţi şi au murit, pentru biserici, unde se fac rugăciuni pentru ei. Faceţi milostenie pentru cei morţi, purtaţi de grijă pentru sufletele lor. Înaintea noastră a tuturor, se află aceeaşi cale, şi cât vom dori şi noi, la rândul nostru, să fim pomeniţi în rugăciune! De aceea să fim şi noi milostivi faţă de cei morţi.
Să ne îngrijim de cei care au plecat în lumea cealaltă înaintea noastră, ca să facem pentru ei toate cele ce ne stau în putinţă, amintindu-ne că „fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui”.

Sf. Ioan Maximovici

Mai multe cititi aici:

http://bisericasfintilorpetrusipavel.blogspot.ro/

joi, 8 februarie 2018

OSTENEALA TRUPEASCĂ

si
ROADELE SUFLETULUI

Dragii mei, am putea spune ca omul se aseamana cu un copac. Frunzele sunt simbolul ostenelilor trupesti (zdroaba zilnica), iar roadele copacului sunt asemanate cu virtutilor sufletului (credinta crestin ortodoxa, blandete, smerenie, iertare, bunatate, milostenie, rabdare, iertare, rugaciune, post...). Deoarece, dupa cum este scris in Sfanta Evanghelie, tot pomul care nu face rod bun, este taiat si aruncat in foc, este vadit ca toata osteneala noastra trebuie sa fie pentru roade, adica pentru lucrarea virtutilor. Este nevoie si de acoperamantul, si de podoaba frunzelor, care sunt osteneala trupeasca, fiindca numai in trup fiind sufletul, avem nadejde de mantuire. Asadar, sa lucrezi tacerea, sa te culci si sa te scoli cu frica de Dumnezeu in suflet, fiindca frica de Dumnezeu este inceputul intelepciunii.
Ce frumos spune un avva (parinte) din Patericul egiptean:

"Doamne, Dumnezeule, si dacă vreau, si dacă nu vreau, mantuieste-mă, că eu, pămant cum sunt, poftesc păcatul, dar Tu, ca un Dumnezeu Atotputernic, impiedica-mă!"

Amin si Aliluia!
Preot Ioan 🛎.

marți, 6 februarie 2018

Pomenirea celor 40 de Mucenici din Sevastia Armeniei

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI ! ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU” TINE ! NU TE MÂNIA PE NOI DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE ....

“Toti acestia au fost soldati in armata romana, si puternic credinciosi Mintuitorului Hristos. Cind au inceput prigoanele impotriva crestinilor de sub imparatul Liciniu, ei au fost adusi inaintea comandantului. La amenintarea ca vor fi devestiti de onorurile lor militare, unul dintre ei, Sfintul Candid, a raspuns: „Nu doar onorurile militare, ci chiar si trupurile noastre poti sa ni le iei, caci nici o onoare nu este mai inalta decit aceea de a fi ai lui Hristos Iisus, Dumnezeul nostru”.

Dupa aceasta comandantul a poruncit slugilor lui sa-i bata cu pietre pe ostasi. Dar pietrele pe care slugile le aruncau asupra ostasilor crestini se intorceau si izbeau pe cei care le aruncau, lovindu-i si de moarte. Una dintre ele a izbit capul comandantului, zdrobindu-i toti dintii. Tortionarii, infuriati ca niste fiare salbatice, i-au legat pe cei patruzeci si i-au bagat pina la git intr-un lac inghetat, punind garzi pe mal care sa-i impiedice sa fuga. Timpul era cumplit de geros, iar apa lacului a inghetat in jurul trupurilor mucenicilor. Ca sa le faca si mai mare chinul, si pentru a-l convinge macar pe unul sa se lepede de Hristos si sa se inchine idolilor Romei, tortionarii au amenajat o baie la marginea lacului, in vederea ochilor mucenicilor.

Cu adevarat, unul dintre ei a cazut si s-a lepadat. El a iesit din iezer si a intrat in baie. Si iata, o lumina minunata a venit din cer si a incalzit apa, impreuna cu trupurile mucenicilor. Odata cu lumina, s-au pogorat din cer si treizeci si noua de cununi peste capetele lor. Vazind aceasta, una din garzile de pe mal si-a scos toate hainele de pe el, a marturisit cu glas mare Numele lui Hristos Dumnezeu si a intrat in lac, ca sa se invredniceasca el celei de a patruzecea cununi, in locul celui care tradase. Cu adevarat, a patruzecea cununa s-a pogorit pe crestetul lui.

A doua zi toti locuitorii orasului au aflat cu uluire si au vazut ca mucenicii nu murisera. Dar necuratul judecator a poruncit sa li se zdrobeasca fluierele picioarelor, iar trupurile lor sa se arunce in apa, asa incit crestinii sa nu-i mai poata gasi. Dar in a treia zi mucenicii s-au infatisat in vedenie lui Petru, arhiereul cetatii, poruncindu-i sa adune moastele lor si sa le scoata din apa. Episcopul impreuna cu clerul sau au iesit chiar atunci, in noaptea intunecoasa, si au vazut trupurile mucenicilor stralucind puternic in apa. Fiecare os care fusese smuls din trup plutea la fata apei, stralucind ca o candela.

Episcopul a adunat cu cinste aceste ramasite mai scumpe decit orice piatra scumpa si le-a ingropat cu cinste. Sufletele acestor mucenici care s-au jertfit pentru noi toti s-au inaltat la Stapinul Hristos, inviate in slava. Ei au luat mucenicia cu cinste, acoperindu-se de slava cea nepieritoare, la anul 320 dupa Hristos”.

Despre iubirea acestei lumi

“Sfintii 40 de mucenici au primit cununa muceniciei fiind bagati pe timp de iarna intr-un lac. Unul dintre ei nemaiputand indura frigul, a primit sa aduca jertfa zeilor, si iesind din apa a intrat intr-o baie calda si a murit pe loc. Aici se implineste cuvantul Mantuitorului:

„Cine va voi sa-si scape sufletul il va pierde” (cf. Marcu 8, 35),

pentru ca daca ar fi ramas sa mai indure putin ar fi primit cununa muceniciei si viata vesnica, insa iesind sa aduca jertfa zeilor si-a pierdut si viata aceasta si sufletul. Care este motivul pentru care el nu a mai suportat frigul? Gandul la lumea aceasta.

Daca ar fi avut gandul la Hristos si la Imparatia de sus, atunci ar fi ramas impreuna cu ceilalti. „Rece este apa”, spunea cel care se gandea la cele de jos, si care si-a pierdut sufletul. „Dulce este Raiul”, spunea cel care se gandea la cele de sus, si si-a mantuit sufletul.

Avand o descoperire a bunatatilor viitoare, cel care ii pazea a sarit in apa in locul celui care a iesit afara, si a marturisit ca si el este crestin, si a luat cununa muceniciei impreuna cu ceilalti.

Noi nici nu bagam de seama de cate ori, in fiecare zi, ne lepadam de Hristos, si vrem sa placem lumii, in loc sa ne ingrijim sa placem lui Dumnezeu.

Lauda lumii si dorinta de a fi cat mai sus, lumeste vorbind, ne face sa intram intr-un joc murdar, din care, daca nu ne convertim la Hristos, nu mai iesim niciodata. Necazurile si permanenta amenintare a lor, ne fac sa renuntam la marturisire si sa gasim scaparea imediata. Astfel nu ne folosim sufleteste si nici nu scapam de necazuri, ci zi de zi, ne adancim mai mult in baia calda a cartelii care nu face altceva decat sa ne ingreuneze necazul.

Lumea aceasta il neaga pe Hristos, prin faptele ei, iar noi trebuie sa mergem impotriva curentului, avand indrazneala de a infrunta nebunia acestei lumi, prin curajul unei vieti impreuna cu Hristos“.
In continuare va ofer o poezie scrisa de un prieten drag.

SFINŢII PATRUZECI DE MUCENICI
DIN SEVASTIA.. [Mosii de iarnă]

Spre dorita primavară care- aduce revenirea
Către viaţă toate iară si-n natură înverzirea,
Vorba-mi caldă iarasi vine, precum gândul cel senin
Sărbatorii să-i închine bun cuvânt către Creştin

Ca prin grai de Pomenire sa le-aduc scriind aici
Cum supuşi la chinuire, patruzeci de Mucenici
Si-au primit din cer Lumină prin cununi venind de Sus
Ca martiri fară de vină pentru crez intru' Isus

În Sevastia-n cetate din tot locul adunaţi
Fără fapte judecate, laolaltă condamnati
Doar prin gând de lepadare, de Hristos si Dumnezeu
Puteau a-şi găsi scăpare facând rugi vreunui zeu...

Însă nevoind s-o facă, cu pietre ce să-i lovească
Spre a-i obliga sa tacă voind faţa s-o lovească
Si spre cap spre trup si-n gură s-au pornit în razbunare
Însă pietre -n întorsură,. i-au lovit în înturnare

Văzând clar că nu se poate, i-au scos dezbrăcati afară
Într-un lac lângă cetate, aruncându-i ca sa piară
Înghetând în apa rece fără milă aruncati
Noaptea toată a petrece, goi în lac fiind lăsaţi

Dar unul voind scăpare s-a topit găsind căldura
Si-un soldat în completare s-a jertfit spre-a fi masura
Patruzeci cu toţi să fie, în plecarea spre Cel Sfânt
Ca să-şi poarte marturie catre Cer, dinspre Pamânt

Fluiere de la picioare le-au zdrobit şi-n foc i-au dat
Într-o apă curgatoare, ce-a rămas au aruncat
Însă Moaştele lor Sfinte au fost scoase mai apoi
Nu sunt vorbe sau cuvinte, ce pot şti să spun spre voi

Doar Minunea Lui Cerească si voia Lui Dumnezeu
Au putut sa împlinească, ce-am voit a spune eu
Cum primite -n dăruire tot în dar înspre lăsare
De la cei în vieţuire, sa le-avem spre închinare..

Moşi de iarnă-n Pomenire, avem azi de sărbătoare
Măcinici si-n'tru' cinstire, spre-a aduce inchinare
Să vă fie tihnă-n casă, fraţi intru' Ortodoxie
Viaţa bună şi frumoasă, prin cuvănt ce-mi las să vie...!

Cu pace şi iubire, către voi;
ANDREI BOTOŞANU SLEVOACĂ

duminică, 4 februarie 2018

FIULE RISIPITOR..

de Preot Sorin Croitoru

Fiule risipitor,
De ce ai fugit de Mine
Și te ofilești de dor,
Rătăcit prin țări străine?..

Oare Tata nu-ți dădea
Fericiri pe săturate
Când păzeai porunca Mea,
Trăind zilele curate?..

Cât de mult te bucurai
Când vorbeam în rugăciune..
Precum pruncul gângureai,
Îți mai amintești?.. Hai, spune!

Iar acum tu lăcrimezi,
Mâncând roșcove de porci..
Ce te face să nu crezi
Că Noi vrem să te întorci?..

Nu Îl știi pe Tatăl Meu?..
Și atunci, ce mai aștepți?..
Te iubim, și El și Eu,
Hai, încearcă să te-'ndrepți!

Îți promit să te ajut
Și să te sfințesc prin har.
S-o luăm de la-'nceput,
Vreau să fim prieteni iar!

Fiule risipitor,
De ce plângi nemângâiat
Și te ofilești de dor
În ținutul depărtat?..

Vino iar spre casa ta
Și să te gândești mergând:
"De la Tatăl meu din cer,
Nu mai plec de-acum nicicând"!
amin

Mai multe despre sărbătoarea de astăzi cititi aici:

https://bisericasfintilorpetrusipavel.blogspot.ro/2018/02/sfanta-liturghie-la-intoarcerea-fiului.html

vineri, 2 februarie 2018

Biserica Sfintilor Petru si Pavel - Mihail si Gavril: Sfânta Evanghelie la Intampinarea Domnului - 2018...

Mai multe cititi aici:
Biserica Sfintilor Petru si Pavel - Mihail si Gavril: Sfânta Evanghelie la Intampinarea Domnului - 2018...

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.”

(Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

Istoricul praznicului Întâmpinării Domnului

Papa Gelasiu a introdus praznicul Întâmpinării Domnului, la Roma, ăn 494. Astfel, a fost înlocuită vechea serbare păgână a Lupercaliilor, care îl cinstea pe Pan, omorâtorul de lupi (Lupercus) şi ocrotitorul turmelor. În Răsărit, praznicul a fost introdus de Împăratul Justin în 526 şi generalizat de Justinian.

La catolici, sărbătoarea pune accent pe persoana Fecioarei (se şi numeşte "Curăţirea Sfintei Marii" – "Festum Purificationis Beatae Mariae Virginis" ) , în vreme ce ortodocşii pun în centrul praznicului pe Prunc, iar sărbătoarea face parte din cele dedicate Mântuitorului.

Copiii sunt închinaţi la biserică la 40 de zile

Modelul Sfintei Familii este păstrat şi astăzi. La 40 de zile de la naştere, mamele merg cu pruncii lor la biserică pentru a-i aduce ofrandă lui Dumnezeu. Preotul citeşte mamelor moliftele de curăţire, care le permit să revină la Biserică şi să participe la Sfintele Taine, inclusiv să se împărtăşească. Pruncii sunt luaţi în braţe de preoţi şi închinaţi la icoanele împărăteşti, din dreapta şi stânga altarului, care îi înfăţişează pe Mântuitor şi pe Mama Lui. Băieţii sunt duşi şi în altar.

Obiceiuri şi tradiţii de Stretenie - Ziua Ursului

Ziua de 2 februarie se mai numeşte în popor şi Ziua Ursului. Acum, anotimpul rece se luptă cu cel cald, moment propice pentru a face previziuni meteorologice.

Ursul este un personaj totemic în credinţele populare, asociat cu un bătrân puternic şi înţelept, în legătură cu care puneau schimbarea vremii. Dacă de Stretenie e soare şi ursul îşi vede umbra, iarna se mai prelungeşte cu încă şase săptămâni. Dacă, însă, e vreme noroasă şi ursul nu-şi vede umbra, înseamnă că frigul va slăbi, iar primăvara e aproape.

Acest obicei este specific şi altor spaţii geografice, inclusiv cel nord-american.

Pentru a-i câştiga bunăvoinţa ursului, oamenii îi lasă în cale ofrande constând în carne şi miere.

Copiii sunt unşi cu grăsime de urs pentru a deveni puternici şi rezistenţi, iar cei mai firavi şi mai plăpânzi sunt botezaţi Ursu.

Cei sperioşi sunt afumaţi cu păr smuls din blana unui urs. De asemenea, în satele colindate de ţiganii ursari, bărbaţii se lasă călcaţi de urs, pentru a fi sănătoşi şi puternici.

Acum dupa ce v-am explicitat icoana Intampinarii Domnului,sa va spun niste lucruri mai de "finete",mai de interior al mintii si inimii.Sunt lucruri pe care putini le abordeaza in scrierile lor.

Purtat din brate in brate, ca un pe-un nor usor, Soarele dreptatii lumnieaza in biserica tuturor. Trebuie de la inceput sa facem distinctia dintre ceea ce este un braţ si o mână. In cantarile liturgice, la slujba Intampinarii Domnului, este folosit adesea cuvantul braţ, si foarte rar mână. Batranul Simeon l-a purtat in brate pe Hristos, si nu in maini.

Bratul este segmentul superior al mainii, luat de la umar la cot, fiind partea care sta cel mai aproape de san. Sanul, pieptul, se afla intre brate ca-ntr-un cleste. Am putea spune ca este imbratisat in mod natural, pasiv. Asadar, Batranul Simeon imbratiseaza pe Hristos. Actul acesta este plin de dinamicitate; imbratisarea lui nu mai este una naturala, pasiva, ci supranaturala, activa. Aceasta dinamicitate aratata prin purtarea lui Hristos din brate in brate seamana ca un leganat, de aceea se si canta Leganusul (Catavasii) la sarbatoarea Intampinarii.

Deci aceasta purtare a Domnului pe brate are legatura cu sanul, care adaposteste inima. Este mai degraba o imbratisare tainica a Domnului cu inima, cand aceasta se leagana. Nu de aceea Dreptul Simeon poarta si numele de Primitor de Dumnezeu si Purtator de Dumnezeu, fiindca primeste si poarta (leagana) pe Dumnezeu. El e de fapt o prefigurare a hristoforilor noului testament, care nu in brate, trupeste, l-au leganat pe Hristos, ci tainic in inimi, atunci cand rosteau rugaciuni neincetate.

Simeon nu L-a gustat euharistic pe Hristos, ci doar L-a purtat, primindu-L ca pe-un Cărbune din bratele ca niste cleste ale Maicii Domnului. Este si aici o prefigurare a impartasirii, avand ca baza vedenia lui Isaia, care zice: “Atunci unul dintre serafimi a zburat spre mine, având în mâna sa un cărbune, pe care îl luase cu cleştele de pe jertfelnic. Şi l-a apropiat de gura mea şi a zis: Iată s-a atins de buzele tale şi va şterge toate păcatele tale, şi fărădelegile tale le va curăţi” (Isaia 6, 6-7).

Despre aceasta, cateva stihiri liturgice spun clar: “Cărbunele cel ce s-a arătat mai’ nainte dumnezeiescului Isaia, Hristos ca cu nişte cleşte, cu mâinile Născătoarei de Dumnezeu, acum se dă bătrânului” şi iarasi, “Curăţitu-s-a Isaia, luând cărbunele de la Serafim, bătrânul a strigat Maicii lui Dumnezeu: Tu ca un cleşte cu mâinile mă luminezi, dându-mi pre Acela pre carele porţi, lumina cea neînserată, şi carele pre pace stăpâneşte”.

‘Stransoarea’ bratelor Maicii Domnului ca de cleste arata clar intruparea Domnului. Acest lucru este exprimat simbolic si de bratele-i care inconjoara pe Cel nemarginit. Ea este adesea numita in stihiri drept norul Luminii, sau nor usor care poarta pe Soarele dreptatii. Este folosit termenul “usor” ca sa arate starea de slobozenie fata de pacat capatata prin Intruparea Domnului.

Slobozenie dorea si Batranul Simeon, rostind acel “Acum slobozeste-ma Stapane…”, dorind numaidecat a se lepada de viata aceasta trecatoare pentru ca sa o primeasca pe cea vesnica. Era dorinta de a binevesti lui Adam, pogorat in adancime, ca L-a purtat in brate pe Hristos – Dezrobitorul Iadului. Acest leganel, ca un danţ tainic, este vadit-aratat de dinamicitatea imbratisarii Domnului atat de catre Fecioara, cat si de Batranul. Din sanul Maicii Domnului in sanul Dreptului Simeon – leganat ca un danţ este drumul care merge de la feciorie la batranete. Insusi Mantuitorul crestea si Se intarea cu duhul. Cand a fost intampinat in Biserica, El a fost purtat din brate in brate.

sursa
http://ro.netlog.com/artasireligie/photo/photoi...-

Pagini

Drumul Crucii

Faceți căutări pe acest blog