PUTEREA IERTĂRII

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

de Preot Sorin Croitoru

Ce-o să vă povestesc acum să știți că nu e o poveste,
Dar nici din Sfintele Scripturi și nici din vieți de sfinți nu este.
E-o întâmplare care mie mi s-a părut foarte frumoasă,
Un caz real ce ne învață trăirea sfântă, virtuoasă.

Avem nevoie de exemple căci cei de astăzi, din păcate,
La tot ce ne pretinde Domnul răspundem doar cu "nu se poate"..
Din cele ce Iisus ne cere, nimic nu este cu putință,
Dar asta, dragii mei, se-ntâmplă pe fondul lipsei de credință..

Și-acum o să vedeți cu toții că cei ce cred în nemurire
Au reușit întotdeauna să facă lucruri peste fire..
În Sfântul Munte, ni se spune, trăiau cu regulă de "sine"
Doi eremiți ce, zice cartea, aveau colibele vecine..

Erau de vârste diferite cei doi monahi din sihăstrie
Ce-și căutau desăvârșirea acolo, în sălbăticie:
La unul, pletele și barba păreau făcute din zăpadă.
La celălalt, argintul încă putea în păr să se mai vadă.

Deci cel cu părul alb ca neaua era bătrân și-n neputințe,
Iar bătrânețea de pe umeri îl covârșea cu suferințe..
Și orice ar fi vrut să facă, făcea cu mare greutate,
Icnind la fiece mișcare bătrânul cel adus de spate..

Ce cruce grea e bătrânețea.. Ferice cel ce o apucă,
Dar multe gemete va scoate săracul, încercând s-o ducă..
Iar cel de-al doilea dintre pustnici era la vârsta minunată
Când trupul încă e puternic și mintea este luminată,

Deci nici la prima tinerețe și nici la vârsta neputinței,
Ci la o vârstă numai bună să-și lucre faptele credinței.
Așa cum se întâmplă-n viață, vrăjmașul diavol, din păcate,
A început cum știe dânsul să bage niscai bețe-n roate..

Monahii pustniceau pe munte, dar tocmai sus, la căprioare,
Acolo unde nu-i fântână, nici râuri nu-s și nici izvoare.
Să știți că pustnicii nu-s îngeri, și ei au trupuri și se-adapă
Și tocmai de la mănăstire își aduceau râvnita apă..

La început cu două ciuturi cărau pe rând, cu osteneală,
Dar după-o vreme cel mai tânăr, cuprins de-o mare leneveală,
A ticluit un plan în minte făcut cu mare viclenie,
Dorind ca fără de sudoare să-și aibă apa în chilie..

Deci într-o zi a zis: "Bătrâne, să știi că mie nu-mi convine
Căratul apei la chilie să-l mai împart de-acum cu tine,
Căci eu sunt tânăr și-n putere, și ciutura o duc mai plină,
Apoi și postul meu e aspru, deci apa eu o beau puțină"..

Și a oftat adânc bătrânul, văzându-i lipsa de iubire
Și egoismul ce, desigur, nu îi era spre mântuire..
Dar blând precum o turturică, privind vecinul de pustie,
Oftând adânc din toți rărunchii, el i-a răspuns: "Așa să fie"!

Monahul înșelat de diavol a mers așa o perioadă,
Considerând căratul apei o imposibilă corvoadă,
Dar într-o zi, văzând că "moșul" ieși cu treabă prin pădure,
Monahul îi intră în casă, voind ca apa să i-o fure..

Acesta îi fusese planul născut din somnul rațiunii..
De multe ori comoditatea ucide sufletul la unii!
Ar fi putut în clipa-aceea cu Semnul Crucii să se-nsemne,
Dar el, uitând de Rai cu totul, a mai furat și niște lemne!

Imaginați-vă necazul și supărările de după,
Când vine cu ciuperci bătrânul și n-are apă pentru supă..
Și cum ardea de-o mare sete, ia ciutura și iar se duce
S-aducă, bietul, altă apă, făcându-și la tot pasul cruce..

"Să nu îl pedepsești, Iisuse, e tânăr și-a căzut, săracul,
Trimite-Ți harul peste dânsul și izgonește-l Tu pe dracul..
Tu i-ai iertat pe toți pe Cruce și moartea ai primit-o-n pace,
Te rog să-i ierți acestui frate și ce-a făcut și ce-o mai face"!

Și uite-așa ierta bătrânul, căci îl fura mereu vecinul,
Dar el în milă și-n iubire își prefăcea atunci suspinul..
Iar ca să poată să trăiască pe mai departe în pădure,
Căra în cantitate dublă, lăsându-l pe vecin să fure,

Și se ruga, sperând ca Domnul la pocăință să-l îndemne,
Iar el trăia cu jumătate din apa dusă și din lemne
Și se certa pe sine însuși, răpus fiind de osteneală:
"Ridică-te la rugăciune, ce faci, te-ai dat pe leneveală"?..

Dar în final căzu bătrânul, cuprins de neputința firii,
Iar frații cei bătrâni ca dânsul, din obștea mare-a mănăstirii,
Văzând la Sfânta Liturghie că strana lui rămase goală,
Au înțeles că eremitul fusese doborât de boală..

Deci au trimis la el îndată doi frați de jos, din chinovie
Și l-au găsit pe pat de scânduri, trăgând de-acum spre veșnicie..
Atunci au început să vină din obște toți cu mic, cu mare,
Să-i dea, cum este obiceiul, pe loc frățeasca sărutare..

Bătrânul povestirii noastre vorbea cu toți cu voce stinsă
Și-i saluta cu multe lacrimi, cu bucurie necuprinsă,
Căci lui deja i se vestise prin îngerii Dumnezeirii
Că i s-au pregătit în ceruri lăcașurile mântuirii!

Și-a fost să vină și vecinul, ferindu-se de bănuială,
Și a intrat smerit în suflet, cu mare frică și sfială,
În locul cel sărac în care de-atâtea zeci de ori intrase,
De unde, fără remușcare, de-atâtea zeci de ori furase..

"Blagosloviți, părinte sfinte", rosti cu voce sugrumată,
Și auzind această voce, bătrânul tresări deodată:
"Te rog, te rog să te apropii" îi zice, ridicând privirea,
Chemându-și răufăcătorul, pe care îl luă uimirea..

Și cum mai mulți monahi se uită spre cel chemat cu voce stinsă,
I se trădează-atunci rușinea pe fața lui de foc aprinsă,
Și-n timp ce vine la bătrânul, urându-i drum prin vămi cu pace,
Dorind să pară că îi pasă, smerită fața și-o preface..

În clipa-aceea muribundul, trăgându-i mâinile spre buze,
I le sărută pe-amândouă, iar el nu poate să refuze!
Pe frunte-ncep să îi apară broboane de sudoare rece,
Căci spaima-i zguduie ființa și-un gând atunci prin minte-i trece:

"Ce-nseamnă gestul ăsta, oare, o vrea cumva să mă demaște?..
Vai.. ce-or să creadă despre mine, când toți monahii m-or cunoaște?..
Nu-i înțeleg deloc purtarea.. N-a spus nimic atâta vreme,
Și chiar acum, pe patul morții.. De Judecată nu se teme?"..

Bătrânu-i înțelese frica, putând să-i vadă-n ochi uimirea,
Și-i spuse-n șoaptă: "Nu te teme, căci tu m-ai învățat iubirea!
Sărut aceste mâini sfințite, ce mi-au făcut atâta bine,
Căci tu furând puțină apă, eu Raiul l-am furat, vecine!

Tu mi-ai pricinuit suspine, dar astfel am deprins răbdarea;
Iertat eram de Tatăl nostru, când eu îți acordam iertarea..
Te iert din nou, în pragul morții, de toate cele îndurate.
Ridică-te din deznădejde, te-aștept în veșnicie, frate"!

Și a murit bătrânul pustnic, iar frații îl chemară "sfântul",
Căci o mireasmă minunată îndată i-a cuprins mormântul:
Mireasma bună a iertării, a îndurării și-a iubirii,
Mireasma păcii și-a blândeții, arvuna fiilor măririi..

Iar celui care-l prigonise atâta vreme pe "vecinul"
Nu i-au lipsit tot restul vieții amara jale și suspinul..
Venea în fiecare seară în cimitirul mănăstirii,
Și se cutremura de plânsuri, acolo-n taina tânguirii..

Deși bătrânul sfânt spusese pe patul morții că-l iertase,
A plâns la umbra crucii sale atâția ani cât îl furase
Și căuta cu mare râvnă bătrâni sihaștri prin pădure
Și le căra grămezi de lemne, găleți cu apă, poame, mure..

Și se dusese-n Athos zvonul de râvna ce o dovedise
Și toți vroiau să îl imite în obiceiul ce-l pornise
Iar despre el credeau părinții că e un sfânt din vremi trecute,
Încât dorind să se-ntărească, veneau ca să îl vadă sute..

Și-așa era.. Prin pocăință el viața mult și-o curățise
Și ca Maria Egipteanca cu post și lacrimi se sfințise,
Deci când a fost și el să moară, i-au pus mormântul lângă "sfântul"
Și ce să vezi, minune mare, și el înmiresma pământul!

Aceasta este povestirea citită dintr-o carte veche
Și am găsit-o minunată, frumoasă fără de pereche..
Și vă întreb pe dumneavoastră: așa-i că îi învață multe
Pe cei ce de acum încolo vor vrea cuminți să o asculte?..

Să învățăm și noi blândețea, iertarea, pacea și iubirea
Și vom găsi și-n astă viață, și-n veșnicie fericirea!
amin

Rugăciunea Preasfinţitului Eremei (Schimnicul) către Sfântul Mare Mucenic Pantelimon (vindecătorul de boli)

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".
    

O, Mare Mucenice şi Tămăduitorule Pantelimon! Roagă-te lui Dumnezeu pentru noi şi nu lăsa să rămână în noi bolile trupeşti şi sufleteşti de care suferim. Vindecă bolile pricinuite de patimile şi păcatele noastre. Bolnavi suntem noi de lene, de slăbiciune trupească şi sufletească – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon. Bolnavi suntem noi de dorinţe şi împătimire de lucrurile trecătoare pământeşti – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon. Bolnavi suntem, o, Sfinte Pantelimon... Bolnavi suntem noi de uitare pentru lucrarea mântuirii, pentru păcatele, neputinţele şi pentru datoriile noastre – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon. Bolnavi suntem noi de ţinerea în mintea noastră a răului, de mânie, de ură, de tulburare – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon. O, Tămăduitorule al Sfântului Athos şi al întregii lumi! Bolnavi suntem noi de invidie, mândrie, îngâmfare, preamărire, de rând cu nemernicia şi netrebnicia noastră – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon. Bolnavi suntem noi de multele şi feluritele căderi în poftele trupului: în desfrânare, în mâncarea cea fără de saţ, în nereţinere, în desfătare – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon. Bolnavi suntem noi de prea mult somn, de prea multă vorbire, de vorbire deşartă şi de cea săvârşită cu judecată – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

O, Sfinte Pantelimon! Ne dor ochii noştri de privirile păcătoase...
Ne dor urechile noastre de auzul cuvintelor deşarte, al cuvintelor rele, defăimătoare.
Ne dor mâinile noastre neîntinse spre săvârşirea rugăciunii şi spre fapta cea de milostenie – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

Ne dor picioarele noastre nepornite grabnic spre Biserica Domnului, dar care uşor se îndreaptă spre căi rătăcite şi spre locuinţele acestei lumi – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.
Dar cel mai mult ne dor limba şi buzele noastre de rostirea cuvintelor zadarnice, deșarte, urâte, de nerostirea cuvintelor de rugăciune, de laudă sau de rostirea acestora cu nepăsare, cu neluare aminte şi fără de pricepere – tămăduieşte-ne, o, Milostive!
Tot trupul nostru este bolnav: Bolnavă este mintea noastră şi lipsită de înţelegere, înţelepciune şi de cugetare. Bolnavă este voinţa noastră, care se întoarce de la lucrurile sfinte şi se îndreaptă spre lucruri păcătoase, dăunătoare nouă şi neplăcute lui Dumnezeu. Bolnavă este închipuirea noastră, care nu doreşte şi nu este în măsură să conştientizeze atât moartea şi suferinţa veşnică a păcătoşilor, cât şi Fericirile Împărăţiei Cereşti, mânia Domnului, Pătimirile lui Hristos pe cruce, răstignirea Lui. O, Sfinte Pantelimon, tămăduieşte-ne. Ne doare totul în noi. În neputinţă este sufletul nostru cu toate puterile şi priceperile lui. În neputinţă este trupul nostru cu toate mădularele lui.

Tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon, Tămăduitorul cel fără de arginţi, Doctorul cel mult iubitor şi sluga Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Nu ne lăsa pe noi în urgia bolilor şi neputinţelor, ci tămăduieşte-ne cu puterea harului tău şi vom lăuda Preasfânta Treime: pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu care te trimite spre slujire bolnavilor şi vom mulţumi harului tău purtător de vindecări în veci. Amin.

NEAM ROBIT, CU PLÂNSU-N GEANĂ!

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

de Eliana Popa

Mai avem în astă țară și bărbați adevărați?
Mai avem în noi sămânța, dacilor neînfricați?
Mai avem, în firea noastră, vitejia cea străbună
Ce-a învins cotropitorii și cumplita Semilună?

Mai putem să naștem, astăzi, voievozi precum Ștefan?
Mai putem s-avem la cârmă un cucernic Brâncovean?
Poate-un Țepeș plin de râvnă să ne scape de hoție
Poate un Mihai Viteazu să ne scoată din robie?

Azi nu mai avem bărbații, precum cei de altădată!
Fiindcă Iuda se tot naște, vânzători și lupi de pradă
Neamul nostru, ăla, vrednic a rămas doar amintire,
Alergăm după iluzii, nu ne mai venim în fire!

Nu mai suntem noi stăpânii, alții au venit aici
Stăm tăcuți și ne supunem precum vitele sub bici!
Nu mai avem demnitatea celor ce-au murit eroi
Stăm plecați cu umilință și mânați ca niște oi!

Unde-ți e, române, locul? Între robi sau între lei?
Am ajuns săraci și-n drepturi, doar o țară de plebei!
Fiindcă ne-am lăsat seduși de o falsă libertate,
Și trăim în nepăsare, suntem rupți de realitate!

Am ajuns o biată turmă, fără drepturi, fără țară
Fiindcă cei ce sunt în frunte, vor ca neamul nost' să piară!
Noi tăcem cu frica-n suflet și scrâșnim din dinți tăcuți,
Când aceasta liftă crudă pune jugul celor mulți!

Neam robit, cu plânsu-n gene, când te vei trezi odată?
Temelia ta cea sfântă, azi, de lifte clătinată,
Se va prăbuși-n ruină, te vor îngropa de viu
Vei fi șters și din istorii, fără Cruce și sicriu!

CELE CINCI FELURI DE IMPARTASIRI

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

               Ne putem impartasi cu adevarat in cinci feluri, in Biserica lui Hristos.

      Prima impartasire si cea mai importanta este cea cu Trupul si Sangele Domnului.

A doua cale de impartasire, dupa Marele Vasile, este impartasirea duhovniceasca pe calea rugaciunii celei ganditoare a inimii. Poti sa vii in biserica si chiar daca esti oprit de preot sa te impartasesti pe cativa ani, te poti impartasi de o mie de ori pe zi si mai mult, pe alta cale, pe calea rugaciunii. Daca vii in biserica si zici rugaciunea " Doamne Iisuse Hristoae, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul ", cu toata inima, de cate ori ai suspinat dupa numele lui Iisus, de atatea ori te-ai impartasit, ca si cel ce a luat cu lingurita Sfintele Taine.
Aceasta este impartasirea pe calea rugaciunii celei ganditoare a inimii, cu care omul poate reusi sa se impartaseasca de multe ori pe zi, nu numai o data, cu aceeasi putere cu care se impartaseste si cel cu lingurita din Sfantul Potir.

Al treilea fel de impartasire este pe calea lucrarii poruncilor lui Hristos. Mantuitorul a spus sa postim, ne-a aratat cum sa postim; a zis sa ne rugam, ne-a aratat cum sa ne rugam; a spus sa primim pe cel strain, sa adapam pe cel insetat, sa hranim pe cel flamand, sa cercetam pe cei inchisi si sa iertam pe cei ce ne gresesc.
Cand facem aceste porunci, ne impartasim pe calea lucrarii poruncilor lui Hristos. Acesta este al treilea fel de impartasire. Si cu aceasta te poti impartasi de multe ori pe zi, de cate ori ai lucrat poruncile lui Hristos.
Auzi ce spune dumnezeiescul Maxim in Filocalie : " Hristos sta ascuns in poruncile Sale. Cine face o porunca il primeste pe Hristos. Si nu numai pe Hristos, ci toata Sfanta Treime ". Si auzi ce spune Scriptura : Cel ce Ma iubeste pe Mine si are poruncile Mele, si le pazeste pe ele, Eu si Tatal vom veni si lacas la dansul vom face.

Clar ! Nu numai Fiul, ci si Tatal vine. Si unde-i Tatal si fiul pe toata Sfanta TReime o primeste acela care lucreaza poruncile lui Dumnezeu, macar de ar fi oprit de la Sfanta Impartasanie de vreun preot. Intelegeti ? Acesta-i al treilea chip de impartasire pe cale lucrarii poruncilor.

A patra impartasire este prin auz. Cum ? Eu sunt oprit de preot pe atatia ani de la impartasire, fie ca sunt femeie sau barbat. Dar merg la biserica si ascult cu evlavie Sfanta Liturghie, Apostolul, Evanghelia, Heruvicul, Axionul, si predica preotului. Daca ascult cu evlavie cuvantul Domnului, de cate ori am luat un inteles duhovnicesc prin auz, de atatea ori m-am impartasit cu Hristos.

Aceasta este impartasirea prin urechi, al patrulea fel de impartasire. Si Apostolul spune clar : Credinta vine prin auz si auzul prin cuvantul lui Dumnezeu. Tu primesti cu lingurita pe Hristos; eu il primesc prin urechi, cand ascult cu evlavie Sfanta Liturghie, cantarile si predica preotului. Si ma impartasesc de mii de ori pe zi, fara sa stii tu.
Tu poate, daca nu te-ai pregatit bine, spre osanda primesti Sfanta Impartasanie. iar eu, daca stau cu credinta, ca vamesul, in Biserica si ascult cu evlavie slujba, ma impartasesc prin urechi. Acesta este al patrulea fel de impartasire.

Al cincilea fel de impartasire este pe calea miridelor, a particelelor ce se scot pentru noi la Sfanta Liturghie. De aceea nu putem pune la Sfanta Liturghie pe cei betivi, pe cei ce injura, pe cei ce traiesc necununati, pe sectari, pe cei ce se sinucid. Pentru ca acea particica care se scoate, reprezinta fata acelui suflet.

Aceste particele se sfintesc la Sfanta Epicleza, prin invocarea Duhului Sfant si, la sfarsitul slujbei, dupa ce s-a pus in potir partea cu Iisus, si se zic cuvintele : " Plinirea paharului credintei Duhului Sfant ", apoi se pun si particelele ce se scot pentru credinciosi. In dumnezeiescul Sange din Sfantul Potir este Trupul si Sangele lui Hristos viu.

Din prescura a patra se scot particele pentru vii, din a cincea pentru morti si le trage in Sfantul Potir. Din aceste particele ca faina, ce s-au adapat cu dumnezeiescul Sange in Potir, atatea mii si milioane de suflete au primit impartasirea si comuniunea direct cu Iisus Hristos, cu Trupul si Sangele Lui.
Acestea patru din urma sunt cai de impartasire, pe calea lucrarii faptelor bune, dar nu inlocuieste pe cea dintai. Numai o impartasire temporara si in caz de ceva, tot trebuie sa se impartaseasca cu Trupul si Sangele Domnului, cu Preacuratele Taine.

Iata asa ne putem impartasi in cinci feluri in Biserica Universala.

- Daca un neoprotestant se impartaseste pe cele patru cai, dar nu se impartaseste cu Trupul si Sangele Mantuitorului, poate avea nadejde de mantuire ?

- Nu ! Nu are nici o valoare, pentru ca este rupt de Biserica lui Hristos si nu are Darul preotiei. Acela ii sectar, om ratacit. Asa-i, mai baiete ! Nu putem noi schimba ceea ce a intemeiat Hristos pentru toata lumea. El a zis : Luati, mancati, acesta este Trupul Meu; beti dintru acesta toti, acesta este sangele Meu ... ( Ioan 6,53 )

De ce v-am spus despre Sfanta Impartasanie ? Este bine sa va pregatiti, mama. Fratiile voastre de la tara, macar in posturi si macar o data la patruzeci de zile sa va impartasiti.

sursa:

https://www.sfaturiortodoxe.ro/pcleopa/4simpartasanie.htm