duminică, 21 ianuarie 2024

Câte nume se pun copiilor la Botez?

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".La Botez, copilul primeşte un singur nume, căci şi omul are o singură naştere şi un singur suflet



           La Botez, copilul primeşte un singur nume, căci şi omul are o singură naştere şi un singur suflet. Numele de Botez reprezintă sufletul omului unit cu Dumnezeu prin Botez, prin credinţă dreaptă şi fapte bune.
Este oprit a se pune copiilor două şi chiar trei nume la Botez, după moda de astăzi a lumii. Numele unui sfânt, care se dă copilului la Botez, îl face pe noul botezat ucenicul acelui sfânt al cărui nume îl poartă. Prin aceasta, sfântul devine rugător, ajutător şi protector al copilului creştin înaintea lui Dumnezeu, atât în această viaţă, cât şi după moarte şi la înfricoşătoarea Judecată de Apoi. Un creştin fără nume de sfânt în viaţă rămâne fără protector şi mijlocitor permanent la Dumnezeu. Şi ce este mai rău decât aceasta?
Numele cele mai potrivite pentru fetiţe este numele Maicii Domnului, al Sfintei Ana şi ale sfintelor muceniţe şi cuvioase din calendar. Iar pentru băieţi, numele cele mai frumoase este cel al Sfântului Ioan Botezătorul, ale Sfinţilor Apostoli, urmate de numele sfinţilor ierarhi, mucenici şi cuvioşi, dintre care unii s-au nevoit pe pământul ţării noastre şi se roagă pentru noi toţi.
Să li se pună copiilor nume de sfinţi din calendarul nostru ortodox, de obicei numele sfântului din ziua naşterii pruncului sau din zilele dinainte sau de după ziua naşterii, cum doresc părinţii, rudele şi preotul de parohie, care este şi duhovnicul familiei. Se mai poate pune numele al cărui hram îl are biserica de care aparţine copilul sau nume de sfinţi români, ierarhi, mucenici şi cuvioşi. Se mai obişnuieşte a se pune primilor copii şi numele părinţilor care i-au născut sau i-au botezat.
În nici un caz nu se pun nume de sfinţi catolici, nume de protestanţi, de sectanţi, de artişti sau nume păgâne, luate de la popoarele nebotezate, care nu cred în Hristos. Nu se pun nume de animale, de păsări, de eroi necreştini şi nume de zei, precum Afrodita, Venera etc.
Este păcat să dăm copiilor nume străine de Hristos, în loc să le punem nume de sfinţi care şi-au dat viaţa pentru credinţă şi se roagă neîncetat în ceruri pentru noi.
Numele copilului dat în clipa scufundării întreite în apa Botezului nu mai poate fi schimbat decât la tunderea în călugărie, care se mai numeşte şi al doilea botez.
,,Călăuză ortodoxă în familie şi societate "

..arhim. Ioanichie Bălan

grafica Aida Suster, terapeut prin artă la Spitalul de Psihiatrie Botoșani

Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA