marți, 9 august 2011

Pelerinaj


,,Monologul lui Dumnezeu “



DRAGUL MEU


-M-am uitat la tine, cand te-ai trezit de dimineata. Asteptam sa-mi spui doua trei cuvinte, multumindu-mi pentru cele ce ti s-au intamplat, cerandu-mi parerea pentru cele ce urma sa le faci astazi. Am observat ca erai mult prea preocupat ca sa-ti cauti haine potrivite pentru a merge la serviciu..Speram sa gasesti cateva clipe ca sa-mi spui : Buna dimineata! sau Doamne ajuta-ma! Dar erai mult prea ocupat. Prea ocupat pentru a vedea ca-ti sunt alaturi, ca am surprins pentru tine cerul cu culori si cant de pasarele.  Pacat ca nu ai observat nici atunci prezenta mea.Te-am privit plecand grabit spre serviciu si iar am asteptat. Presupun ca fiind atat de ocupat, nu ai avut timp nici atunci sa-mi spui doua vorbe.
Cand te intorceai de la munca ti-am vazut oboseala si ti-am trimis o ploaie marunta care sa-ti alunge stresul acumulat. Am crezut ca facandu-ti aceasta placere iti vei aduce aminte de mine.
In schimb, suparat, m-ai injurat. Doream atat de mult sa-mi vorbesti.  Oricum ziua era, inca, lunga!
Ai pornit televizorul si in timp ce urmareai programul preferat, Eu am asteptat. Ai cinat apoi cu ai tai si tot nu ti-ai adus aminte de mine.
Vazandu-te atat de obosit, am inteles tacerea ta si am stins splendoarea cerului ca sa te poti odihni, dar nu te-am lasat in bezna. Am lasat veghetori pentru tine o multime de stele. Era asa de frumos, pacat ca n-ai observat… Dar nu conteaza! Poate chiar nu ti-ai dat seama ca Eu, sunt aici pentru tine. ca tatal meu m-a trimis ca sa te veghez pe tine... Am mai multa rabdare decat poti sa-ti imaginezi tu vreodata..Vreau sa ti-o arat...


A fi fariseu

Intr-un orasel, vietuia o batrana care, lipsita de putere si ajutor, nu-si mai putea creste cei trei nepoti orfani. Preotul din acel loc, a cerut ajutorul in biserica. Insa, fara un rezultat concret. Dupa cateva zile, a facut acelasi anunt, adaugand ca donatorii si sumele vor fi publicate. In scurt timp, s-a strans o suma destul de mare. Vazand acest lucru, preotul a spus in biserica: - Multi dintre donatori au fost milostivi numai ca sa ii stie lumea.

Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA