marți, 26 iulie 2011

”Cine dă, lui îşi dă, cine face, lui îşi face’’!


Cine dă, lui îşi dă...
Lângă un sătuc de munte, în hăţişuri nepătrunse,
Un bătrân, adus de spate, un bordei mic îşi făcuse
Sub un fag cu umbră deasă, din pământ şi din nuiele,
Petrecând în sărăcie, între flori şi păsărele.
Făr‘ de nici-o mângâiere, far‘ de nici-un ajutor,
Rezemat în nişte cârje, sprijinea al său picior.
Chinuit aşa, sărmanul, îşi ducea al vieţii fir,
Până când l-o duce lumea din bordei, la cimitir.

Uneori, pleca bătrânul către satu-n sărbătoare,
Gârbovit, cu tolba-n spate, să cerşească demâncare,
Arătându-şi trist durerea prin zicala lui de pace:
”Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face’’!

Îl ştia de mult tot satul şi, la orice sărbătoare,
Cei cu inima miloasă îi da-n tolbă demâncare.
El, atunci, cu voce slabă, mulţumea, zicând cu pace:
”Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face’’!

Ani în şir trecu de-a rândul, mulţi din vremea lui muriră,
Însă pe el îndurarea Domnului îl sprijiniră.
Şi din când în când bătrânul către sat pleca, sărmanul,
Far-aşi mai schimba cojocul, cârja, tolba şi sumanul.

Înaintea lui sătenii îi ieşeau cu darul lor,
Ori de câte ori bătrânul le cerea un ajutor.
După ce îşi lua darul, tuturor zicea cu pace:
”Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face’’!

De-al bătrânului des strigăt, deranjată mult, se pare,
Într-o zi, o gospodină, doamnă cu un nume mare,
Vru s-aducă la tăcere glasul ăstui cerşetor,
Ce bătea de multă vreme pe la poarta tuturor.

Repede făcu o pâine din faina cea mai albă,
Plămădită cu otravă, şi la copt a pus-o-n grabă.
Cum îi dete-această pâine, zise-n inima ei moartă:
- De acuma, ştiu eu bine, că n-o să mai vii la poartă!

Cerşetorul primi darul, îl privi cu bucurie,
Dar, frumoasă fiind pâinea, se gândeşte s-o mai ţie.
Şi-i repetă şi stăpânei vorba lui, cu multă pace:
”Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face’’!

După ce colindă satul, se întoarce la bordei
Şi,-obosit, se odihneşte pe un scăunel de tei.
Dar nu se-odihneşte bine, că se-arată pe cărare,
Un fecior voinic şi-un câine, venind de la vânătoare.
Obosit şi mort de foame, şi uitând că-i de neam mare,
Când sosiră la colibă, tânărul cu voce tare,
Nemâncat de-o zi întreagă, strigă-n culmea disperării:
- Moşule, de nu te superi, n-ai ceva de-ale mâncării?
Căci tot rătăcesc de-aseară prin zăvoi, cu al meu câine,
Şi nu am gustat nimica, nici măcar un colţ de pâine.
Ştiu că uneori, pe cale, oamenii, cu multă milă,
Îţi mai pun ceva în tolbă, ba şi cei ce-o fac în silă.
- Cum să nu? răspunde dânsul, chiar acum am fost în sat,
Şi chiar mama dumitale pâine asta, ea mi-a dat.
Ia-o toată şi-o mănâncă; potoleşte-ţi foamea-n pace;
”Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face’’!

După ce mâncară pâinea, mulţumindu-i, a plecat
Spre căsuţa boierească, ce sclipea la ei în sat.
Ajungând acasă fiul, maică-sa-l îmbrăţişează,
Dar deodată rău îi vine şi la faţă se-ntristează.

- Ce-i cu tine? Mama-ntreabă, spune iute ce-ai mâncat?
Însă el cu vocea slabă, îi răspunde înecat:
- Doar atât mâncat-am, maică, pâinea albă şi frumoasă
Ce mi-a dat-o cerşetorul, ce-a trecut pe-aici, pe-acasă!

Un fior de groază mare, mamei, inima-i cuprinde,
Care-şi vede fiul dulce, cum, murind, pe pat se-ntinde.
Ţipă, urlă de durere, conştiinţa nu-i dă pace,
Vrea să-l scoale iar la viaţă, dar nimic nu poate face.
În durere-şi vede fapta cea mârşavă şi debilă
Şi îşi ia acum răsplata pentru gestul fără milă.
În urechi îi sună glasul moşului, trecând în pace:
”Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face’’!

(Prelucrare după autor necunoscut)  

Neurofen duhovnicesc antidepresiv in 21 de tablete


Este lunga reteta dar ,este binefacatoare!


1. Parintele Arsenie Boca spunea: iubirea lui Dumnezeu fata de cel mai mare pacatos este mai mare decat iubirea celui mai mare sfant fata de Dumnezeu.

2. Un frate a mers la avva Sissoe si i-a spus: parinte, am cazut in pacat. Ridica-te!, i-a raspuns batranul simplu. M-am ridicat, dar am cazut din nou in cursa pacatului, a marturisit fratele cu tristete. Si ce te opreste sa te ridici din nou?, ii raspunse batranul. Pana cand?, intreba fratele. Pana te va gasi moartea, fie in picioare, fie cazut. Caci scris este: in ceea ce te voi gasi, in aceea te voi judeca. Roaga-te lui Dumnezeu sa te gaseasca, in ultimul moment, in picioare si in pocainta!

3. Parintele Ioan Negrutiu i-a spus unui tanar: sa ai grija sa nu cazi! Si daca ai sa cazi, sa ai grija sa cazi cu fata in sus!

4. Intrebat-au unii pe avva Sissoe: de va cadea vreun frate, n-are trebuinta sa se pocaiasca un an? Iar el a zis: aspru este cuvantul! Si iarasi au zis: dar sase luni? Si a raspuns batranul: mult este! Caci cred lui Dumnezeu, din tot sufletul, ca daca se va pocai unul ca acesta si in trei zile il primeste pe el Dumnezeu.

5. Cand dracii au vrut sa-l ispitesca pe Hierax (care avea deja 90 de ani) pentru ca acesta sa renunte la asceza, sub pretextul ca are inca destul timp inaintea lui, zicandu-i: batrane, ce-o sa te faci, ca mai inca 50 de ani de trait? Sfantul le raspunse: ma mahniti foarte tare, findca eu ma pregatisem sa mai traiesc inca 200 de ani.

6. La Skete, un batran luase la el un drac de care il slobozise pe un posedat. Pana la urma, la capatul a doisprezece ani, vazand ca dracul renunta si pleaca, i-a spus: de ce fugi? Mai ramai!

7. Povestesc unii despre un batran ca tragea sa moara si i-au inconjurat fratii patul si, iertandu-l, au inceput sa planga. Iar deschizandu-si ochii, a ras si iarasi a ras. A ras si a treia oara. Si l-au rugat fratii, graind: ce este parinte, ca plangem si tu razi? El le-a raspuns: radeam pentru ca va temeti toti de moarte si am mai ras pentru ca nu sunteti gata. A treia oara am ras ca de la osteneala merg la odihna. Si indata a adormit batranul.

8. Avva Olimpie cel al chiliilor, a fost luptat spre curvie si i-a zis lui cugetul du-te, i-a femeie! Si sculandu-se a framantat niste lut si a modelat o femeie. Apoi a zis: iata femeia ta! Trebuie dar sa lucrezi mult ca s-o hranesti! Si bietul lucra ostenindu-se mult. Si intr-o zi , iarasi framantand lut, si-a facut lui si o fiica si zicea gandului sau: a nascut femeia ta. Ai mai multa trebuinta sa lucrezi, ca sa poti sa-ti hranesti fiica si s-o imbraci. Si asa facand, sa topit pe sine. Si a zis cugetului: daca nu mai poti suferi osteneala, nici femeie sa nu cauti. Vazand Dumnezeu osteneala lui, a ridicat de la el razboiul si s-a odihnit.

9. In manastirea unde ar dori sa fie primit se prezinta un candidat la calugarie. Acesta ii marturiseste staretului: sa stiti, parinte, ca nu am nici credinta, nici lumina, nici curaj, nici incredere in mine si nici nu pot sa-mi fiu mie ajutor, iar altora cu atat mai putin. Nimic nu am. Firesc ar fi fost sa fie de indata respins. Nu a fost asa insa. Ci staretul ii raspunde: ce-are a face! Nu ai credinta, nu ai lumina; dandu-le altora, le vei avea si tu. Cautandu-le pentru altul, le vei dobandi si pentru tine. Pe fratele acesta, pe aproapele si pe semenul tau esti dator sa-l ajuti cu ce nu ai. Du-te! Chilia ta e pe coridorul acesta, usa a treia pe dreapta.

10. Parintele Sava de la Dragomirna, cand venea un frate la manastire il primea bucuros si ii spunea: bine ai venit frate! Prin venirea fratiei tale se va inmulti rugaciunea. Iar daca acelasi frate, dupa o vreme, isi exprima dorinta sa se retraga din manastire, parintele-i spunea cu blandete: bine frate. Prin plecarea ta se vor imputina ispitele.

11. Un parinte de la Sambata zicea: pe om daca-l iei de bun, bun il gasesti, si daca-l iei de rau, si rau il gasesti.

12. Doi monahi locuiau intr-un loc si s-a dus la ei un batran, ca sa-i cerce, si a luat un toiag si a inceput a sfarama verdeturile unuia. Fratele vazand s-a ascuns pana ce le-a sfaramat pe toate. Dupa ce a ramas o radacina neatinsa, i-a zis batranului: parinte, de voiesti, crut-o pe aceea, ca s-o fierb si s-o gustam impreuna. Atunci i-a facut batranul metanie fratelui, zicand: pentru nerautatea ta se odihneste Duhul Sfant peste tine, frate.

13. Un preot se plimba pe malul unui rau. La un loc, intalni pe o credincioasa de-a lui, spaland la rau. O intreba: ai inteles ceva din predica mea de Duminica trecuta? Femeia raspunse sincer: n-as putea spune… Preotul atunci se mahni si-i spuse: atunci am vorbit zadarnic pentru dumneata. Femeia, care era o buna credincioasa ii raspunse, aratand panza ce o spala: panza pe care apa o face asa de curata stie ea ceva despre apa? E de ajuns ca apa trece prin ea si o face alba. Asa si cu predica sfintiei tale, e deajuns ca trece prin sufletul meu si-l curata. Preotul atunci se veseli si-o lauda pe femeia credincioasa.

14. Intr-o zi, un om pacatos se jeluia unui credincios. Draga prietene, sunt un om pierdut! Cel credincios ii spuse atunci: bucura-te ca esti pierdut, dragul meu! Cum asa sa ma bucur? - ii raspunse mirat pacatosul. Da, fiinca este scris in Evanghelie: «Iisus a venit sa gaseasca pe cel pierdut…». Si ce trebuie sa fac pentru aceasta? Foarte lesne: sa te asezi in calea lui Iisus ca sa te gaseasca. Si care-i calea lui Iisus? Este calea pe care ne-o arata Evanghelia si Biserica Lui.

15. Un gospodar, fiind incercat de nevoi, fu silit sa-si mute familia intr-o casa mai mica. Sotia lui, auzind vestea aceasta, plangea. Unul dintre copii o intreaba: mama de ce plangi? De-acuma vom sta intr-o casa mica si urata, raspunse aceasta jeluindu-se. Dar copilul o intreba din nou: mama, in casa aceea mica si urata n-o sa mai vina Iisus? Rusinata de vorbele copilului, mama isi sterse lacrimile si nu se mai jelui de-atunci.

16. Despre Maica Tereza din Calcuta se spune ca era odata langa un bolnav si curata niste rani care miroseau urat. Ea vroia sa-l ajute pe omul acela care era in mare necaz si cineva care a trecut pe acolo i-a zis: eu n-as face asta nici pentru un million de dolari! Si Maica Tereza a raspuns: nici eu, pentru un million de dolari n-as face, dar pentru Dumnezeu fac!

17. Cei ce se necajesc din pricina banilor, sa stie si aceastea:
- Sa ai bani si prieteni este destul de usor;
- Sa ai prieteni si sa n-ai bani este o realizare;
- Prostii fac uneori bani, dar si banii fac destui prosti;
- Cu banii poti cumpara:
- o casa, dar niciodata un camin;
- un pat, dar nu somnul;
- carti, dar nu intelepciune;
- opere de arta, dar nu cultura;
- alimente, dar niciodata pofta de mancare;
- cosmetice, dar nu frumusete;
- medicamente, dar niciodata sanatate;
- un loc in biserica, dar nu in cer;
- un crucifix de aur, dar un Mantuitor niciodata

18. Sa nu se ingrijoreze nimeni: oricui ii este oricand dat a-L marturisi pe Domnul ---Nicolae Stainhardt---

Iata trei exemple care ne arata ca suntem imbiati cu posibilitatea de a ne recunoaste si vadi ucenici ai lui Iisus Hristos:
- Un om cumsecade ajunsese la batranete foarte cocosat de spate in asa fel incat nu mai putea saruta icoanele de pe iconostas. De aceea - povestea cu admiratie duhovnicul lui - de fiecare data batranul atingea cu varful toiagului icoanele la care nu ajungea, dupa care, cu evlavie, il saruta si se inchina.
- Parintele Teofil povestea odata despre cum Il slavea pe Hristos un cioban care nu stia nici o rugaciune. Si-anume cum: sarea ciobanul peste o bota si zicea: una mie Doamne, una Tie Doamne.
- Seara, dupa o zi de truda si tumbe, un mascarici intra intr-o biserica. Isi scoase din traista uneltele si incepu a inghiti foc si a face tot soiul de nazdravanii in fata icoanei Maicii Sfinte cu Pruncul in brate. Paraclisierul, indignat, tocmai se pregatea sa-l alunge cu aspra mustruluiala daca nu ar fi vazut, infiorandu-se, cum Prea Curata cobora din icoana spre a-i sterge sudoarea de pe frunte cu propria-i mahrama, in vreme ce Pruncul radea si batea din palme.

19. Un batran sedea in pustie, departe de apa ca la 12 mile. Si mergand intr-o zi sa aduca apa, s-a suparat si a zis: de ce este nevoie de osteneala aceasta? Voi veni si voi petrece mai aproape de apa. Aceasta zicand, a simtit pe cineva venind dupa dinsul. Si intorcadu-se, l-a vazut pe cel care venea dupa el, ca ii numara pasii. Si l-a intrebat batranul: cine esti? Iar el i-a zis: Ingerul Domnului sunt si sunt trimis sa numar pasii tai si sa-ti dau plata. Aceasta auzind batranul, intarindu-se cu sufletul, s-a facut mai osarduitor. Si a mai adaugat inca 5 mile, adica a locuit mai inauntrul pustiei.

20. Intr-o noapte, un om a visat ca strabate o plaja impreuna cu Dumnezeu. La fiecare pas, apareau pe cer imagini din viata lui. Si, cu fiecare imagine, pe nisip apareau doua randuri de urme: un rand lasat de urmele lui, iar celalat lasat de urmele Lui Dumnezeu. Omul privi pasii pe nisip. Vazu ca adeseori aparea un singur rand de urme. Si asta, chiar in cele mai grele momente din viata lui. Descoperirea l-a tulburat intr-atat incat il facu sa intrebe pe Dumnezeu: Doamne, mi-ai spus ca, de vreme ce m-am hotarat sa Te urmez, vei merge cu mine pana la capat. Dar uite, in clipele cele mai grele, vad doar o pereche de urme si nu inteleg de ce m-ai parasit tocmai atunci ?! Si Dumnezeu i-a raspuns: copilul meu drag, Eu te iubesc si nu te-am parasit niciodata! In clipele tale de incercari si de suferinta, exact acolo unde vezi un singur rand de urme, Eu te-am purtat in brate!

21. Se zice ca atunci cand Israel se afla la stramtorare, un mare rabin obisnuia sa se duca insotit de discipoli, intr-un loc anume dintr-o padure. Acolo, lovea o toba sacra, rostea un descantec, iar Dumnezeu il asculta si facea o minune. Urmasul marelui rabin nu mai avea toba sacra, dar se ducea si el in acelasi loc, rostea acelasi descantec si Dumnezeu il asculta. Urmasul lui nu mai cunostea nici vorbele magice ale descantecului, dar se ducea inca in locul cu pricina,iar Dumnezeu il asculta si pe el. In sfarsit, urmasul acestuia din urma nu mai stia nici locul unde se duceau predecesorii sai; inconjurat de discipoli, atunci cand poporul lui Israel era iarasi la stramtoare, el se multumea doar sa povesteasca ceea ce facea odinioara marele rabin; si iata - minune – Dumnezeu inca il asculta.

Neurofen duhovnicesc antidepresiv
Atentionari speciale:

Depresia este o boala a sufletului cu consecinte si asupra trupului! Nu uitati ca:

« Depresia se salasluieste in inima omului si-si mananca nascatoarea » (Cuviosul Antioh). Deci mare grija: acest « microb » duhovnicesc ataca inima, organul considerat cel mai important al omului!

« Cand depresia biruieste sufletul omului, paralizeaza voiciunea si rabdarea lui si-l intuneca. Depresia este o pedica in calea oricarei izbanzi » (Cuviosul Nil).

De depresie sufera cei lipsiti de credinta si nadejde.

Biserica, adevaratul Centru de diagnostic si tratament al depresiei, are leacuri din besug pentru a vindeca oameni deprimati. Ca este asa, Insusi Mantuitorul ne incredinteaza cand zice: «Veniti la Mine toti cei osteniti si impovarati si Eu va voi odihni pe voi » (Matei11,28)

Principalul raspunzator al acestei boli este diavolul si puterile lui!

Netratata depresia se agraveaza in timp.

Simptome:
Sentimente de plictiseala si dezamagire, descurajare, disperare, sentimente exagerate de vinovatie, sentimentul insingurarii, melancolie, frica.

Mod de administrare:
Doza optima si durata tratamentului trebuie individualizate in functie de severitatea
simptomelor si de raspunsul fiecarui pacient in parte. Tratamentul cu Neurofen nr. 3 este inutil daca nu este asociat cu postul si cu infranarea. «Nevointa impreuna cu cumpatarea, dragostea, rabdarea si linistea vindeca toate afectiunile sufletesti »(Cuviosul Talasie).

Iteractiuni:
A nu se amesteca « tabletele » acestui Neurofen cu bauturile imbatatoare!
A nu se consuma impreuna cu glumele desarte, nepotrivite sau nelalocul lor!

Contraindicatii :
Consumatorii acestui medicament nu vor dispretui pe cei care nu-l consuma, oricare ar fi motivele acestora din urma. In caz contrar, producatorii nu mai garanteaza eficacitatea medicamentului.

Conservare:
A se pastra cat mai la vedere, intr-un loc luminos, daca se poate in inima!  

Testamentul Parintelui Arsenie Papacioc: Aparam adevarul, orice ar fi. Daca e moarte, e sfintenie, daca nu e moarte, e lasitate


Mii de persoane, la înmormântarea părintelui Arsenie Papacioc

Parintele Arsenie Papacioc - marturie despre sine



V.: In ziua de astazi se spune ca e bine sa facem pace unii cu altii, sa fie intelegere intre confesiuni, intelegere intre religii. Ca Dumnezeu primeste rugaciunile oame­ni­lor, indiferent de religia in care se afla.

Pr. A.: Asta o spun oamenii, ca Dumnezeu vrea pace. Vrea pace mai mult decat oricine, dar nu cu dracul! Ce intalnire are adevarul cu neadevarul? Pentru care motiv, dupa 1054 de ani, s-au despartit? Si acuma vor sa ne impacam?! Mai mult decat ei, vrem noi pace – dar in adevar! Ii primim cu toata placerea.

Eram in preajma hramului. Si a sosit un preot din Paris, probabil cu gandul sa slujeasca a doua zi, ca era Sfanta Maria. Era si P.S. Serafim, in casa arhiereasca. Si a venit acolo, acest parinte, si s-a prezentat cand a intrat – ca era camera plina cu musafiri, vreo treizeci de persoane distinse din Constanta. Eram la o gustare, ca a doua zi era hramul, obiceiul locului. Si ala s-a prezentat, pana a ajuns la mine si la P.S. Serafim. Si: „Arsenie! Arsenie! Arsenie!…” Facea teatrul asta. Zic: „nu-mi place deloc”. Ce sa spuna el Apusului din partea parintelui Arsenie? Sa vina la rasarit, fara pretentii si smeriti. „Pai, (ei – n.n.) zic ca au dreptate”. Dreptate si dracu’ zice ca are. Asta nu e un argument. In sfarsit, nu ma lasa deloc.

D. V.: Era catolic?

Pr. A.: Era ortodox, draga, venea de la Paris, voia sa slujeasca a doua zi la noi, la… a venit un catolic sa slujeasca si nu i-am dat voie. Si i-am spus multe lucruri, si i-am spus si lucrul acesta: „Napoleon a omorat un demnitar. Si i-a spus cineva: «Sire, pe langa marele pacat pe care l‑ati facut ca l-ati omorat, ati facut si o nedreptate.»” Deci, aia era mai important decat moartea unui om. Si asa este! Nu putem sa sustinem un adevar dupa cum vrem noi. Biserica Ortodoxa n-a facut nicio greseala in manifestarea ei mistica, ca sa zica acum: „Hai sa ne impacam!” N-a facut nicio greseala. Sa vedem de unde au plecat ei, primii, chiar cu cafea, daca vor. Dar nu vrea! Si acum sa punem o intrebare: „daca vii sa ne impacam, renunti la filioque? Renunti la primatul papal? Renunti la indulgente? Renunti la imaculata conceptie?” Nu renunti la nimic. Deci, vizibil, vor sa puna mana… Dar ceea ce este important… Daca ai ochi de vazut, sa vezi ca ii roade ceva. Ii roade dorinta de hegemonie, ori un vierme care nu-i lasa in pace – pentru ca nu sunt in adevar. Pentru ca nu putem trece cu vederea. Dumnezeu nu vede toate aceste lucruri? Nu le suporta cu multa placere. Adevarul este singurul care odih­neste. Daca nu esti in adevar, nu esti in Dumnezeu. Si e numai unul adevarul. Eu sunt Adevarul si Viata. Ce putem ciunti din adevar? Nu ciuntim nimic. E vorba de cre­dinta, dragii mei, nu-i vorba de pacate de moarte, capitale si nu mai stiu cum. E vorba de cele mai grozave pacate. Pentru ca au fost anatemizati. Patriarhii Sinoadelor ecumenice, pe Nestorie l-au anatemizat si anatemizat a ramas. Pur si simplu nu i-a mai convenit, la 1054, cu acel Umberto, sa ne puna anatema pe sfanta masa. Si demonstrativ si indraz­net. Macar ca Roma era primus inter pares la sinoade, primul intre egali adica. Dar atata era, mai mult nu poti. Si in sfarsit, s-au dat de gol catolicii prin marturisirea papei (Ratzinger – n.n), prin care a fost declarata (Biserica Catolica drept – n.n) singura Biserica. De ce mai rezistam atata timp? Ma rog, ma rog! Dar noi cine suntem? Si cu cine vreti sa va impacati, daca voi sunteti singurii, singura Biserica? Si suntem obligati sa stam drepti la astfel de afirmatii si astfel de dorinte bolnave.

D. V.: Dar ce trebuie sa facem?

Pr. A.: Murim! Pentru adevar, asta facem. Nu se pune problema: aparam adevarul, orice ar fi. Daca e moarte, e sfintenie, daca nu e moarte, e lasitate.

D. V.: Si cum scapam de frica de moarte?

Pr. A.: Draga, viata inseamna moarte continua. Uite, a venit, il infruntam. Ma culc linistit, si asta nu e lucru putin, ca un crestin sa doarma linistit in privinta adevarului. Si noi suntem cei care trebuie sa marturisim adevarul. A anatemizat Biserica lumea de pe strada?Nu, ci pe cei care au sustinut un punct de vedere gresit? Nestorie, si ceilalti, nu-i luam pe toti. Pentru ca cuvantul asta (Filioque – n.n.), cu Sfantul Duh, ca vine de la Fiul,… s-a discutat in toate sinoadele, si nici unul n-a acceptat. Sfantul Vasile cel Mare a fost foarte activ in raspunsurile astea… Ca si cum Duhul Sfant ar fi nepotul lui Dumnezeu, stii, ca e tata, e fiul, si e si nepotul acuma. E de o fiinta Tatal, cu Fiul, cu Sfantul Duh. In trei chipuri, in trei fete, in trei persoane. Sigur ca lumea care crede intr‑un Dumnezeu o sa intrebe: „cum sunt trei?” Ei, Sfantul Spiridon – care e (praznuit – n.n.) chiar astazi – a dovedit (adevarul prin minunea – n.n.) cu caramida. Acest grozav Spiridon n-a facut nici un fel de teologie, n-a facut. Teolog e cine sustine adevarul. Ce teologie ceri? Avem teologi: Sfantul Ioan Evanghelistul, Grigorie de Nazianz si Ioan cel Nou (care a teologhisit aparand adevarul in fata celor prigonitorilor musulmani – n.n). Vrei sa faci pe teologul? Ce teologie? Adevarul poate sa-l apere oricine ar fi crestin.

D. V.: Dar mai sunt astazi oameni simpli, cum a fost Sfantul Spiridon? Inainte de a deveni episcop, el avea grija de oi, de animale. Mai sunt oameni simpli astazi, care au curatia credintei lui?

Pr. A.: Pai, fara discutie. E liber fiecare sa apere adevarul. Teologia randuieste lucrurile, dar nu e singura care are cuvant. Toti Sfintii Parinti, de la Sinoadele Ecumenice… Sfantul Atanasie era mai teologit, si era diacon. Si avea libertatea sa apere adevarul chiar daca nu era arhiereu. Ca la sinoade se alegeau, veneau arhierei. Dar adevarul il poate apara oricine. Ca acolo unde e adevarul, e Biserica. Nu unde e multime, unde e galagie, unde e „Hai, dom’ne, sa ne-mpacam!” Repet: „Biserica Ortodoxa n-a facut nicio greseala in manifestarea ei mistica, ca sa zica: «Sa ne-mpacam acum, hai! Am gresit si eu, si tu…»”

D. V.: Asa pun multi problema: au gresit catolicii, am gresit si noi, hai sa cadem la pace!”

Pr. A.: Adica, sa-mpartim pomana, stii? Sa-mpartim colacii. Nu-i asa, pozitia demna. Si acuma, i-as intreba chiar pe ei, sa spuna ei, teologi si papi si ce sunt: „unde e adevarul?” Dar hai sa ne-mpacam, nu? La un pahar de bere… sunt foarte siguri ca, mai da un rand, nu?

D. V.: Dar ne acuza ca suntem traditionalisti, ca suntem fanatici.

Pr. A.: Este o pozitie revoltatoare, chiar. Asa. A inceput sa miroase greu si ei singuri nu mai pot sa suporte propriul lor miros. Dragii mei, vreti sa fiti fericiti? Muriti pentru adevar! Pentru ca nu se poate chiar asa… Eu, cand eram in inchisoare, m-a chemat un colonel, cu santinele, cu pusti, si ma ducea la el – la Aiud era. Eu eram langa Aiud, acolo. Si m-a intrebat, sa-i spun daca exista Dumnezeu. Si i-am spus: „Domnule colonel, asta e o intrebare de scoala pri­mara. Si nu marturisesc ochii mei si ochii dumneavoastra? Marturisesc ca exista! Inima, sentimentele, comparatie intre valori, intre culori, intre… Dar dumneavoastra, ce motiv aveti de spuneti ca nu exista?” Dar pentru asta trebuia un mare curaj, ca acolo erai otreapa, nu erai… Zice: „Pai ce, razboiul din Rusia, care s-a dat in numele Crucii…” „Ce, in numele crucii? Nebunul ala de Hitler voia sa cucereasca lumea! Ce, in numele crucii?” Si el a fost biruit si am spus: „Si de ce nu credeti?” Si mi-a spus asa – si-a dat seama ca era infrant: „Si acuma, care e ultimul cuvant?” „Sunt gata sa mor pentru tot ce spun! Dumneavoastra incercati sa muriti pentru ce spuneti?” „Luati-l de aici!” – asta a fost iesirea tiranului: „Luati-l de aici!” Eu am fost bucuros ca nu m-a impuscat pe loc, stii? Ca asta era situatia la Aiud. Asta era una din marile probleme care framanta: nu erai sigur ca traiesti pana maine. Marturiseam prin morse, prin perete, si le spuneam: „Daca muriti pana maine, e valabila dezlegarea mea.” Le dadeam dezlegarea prin perete, asa. „Dar daca nu muriti si dati de un preot, marturisiti-va pacatele, ca …” – nu era cu mana pe cap, nu era… Intelegeti? Stare de spirit… Vreau sa spun, in ce stare de spirit traiam. Asta era. Asa ca moartea era foarte binevenita.

Si acum, la fel. Apara adevarul. Moartea nu inseamna moarte, dragii mei. Ai trecut de la moarte la viata. Dar cel putin lucrurile se vad, pentru ca ai aparat adevarul. Ce ziceti? Vorbim de constiinta noastra, nu vorbim numaidecat de adevaruri istorice. Dar lumea nu sta de vorba cu constiinta proprie. Hai sa vedem de adevar. Ce-au hotarat Sfintii Parinti? Ce cauta filioque asta, cand s-a hotarat la doua sinoade – in primul si al doilea – (invatatura despre n.n.) Sfanta Treime: Tatal, Fiul si Sfantul Duh. Cat l-a costat pe Grigorie de Nazianz sa apere adevarul? Chiar la moarte a zis: „Ma duc la Treimea mea.”

D. V.: Pe cei care apara invatatura ortodoxa, ceilalti ii acuza ca sunt fundamentalisti: „Esti extremist, esti mandru!” Ii pun intr-o situatie delicata.

Pr. A.: Draga, asta nu e o mandrie. Dar daca e o mandrie à la Hristos, e binevenita. Apostolii au aparat adevarul, iar noi suntem mandri ca aparam adevarul. Poti sa-mi spui orisicum ai vrea! Dar nu noi ridicam problema. Ei o ridica. Ce aveti, dom’ne, ce v-a apucat? De la 1054, pana acuma? Mai ales noi, romanii, avem o dovada materiala de la 1700: ne-au pacalit, sa tinem administrativ de ei. Ei, uitati‑va acuma: sunt mai catolici decat… ma rog, catolicii! Greco-catolici…

D. V.: Sunt mai agresivi in manifestari.

Pr. A.: O maica m-a intrebat care drac e mai (rau – n.n)… Toti dracii sunt ai dracului, aia e!

D. V.: Ce sa facem cu lipsa de dorinta de a cunoaste invatatura Sfintilor Parinti? Se practica o Ortodoxie care nu are baze dogmatice. Unii vor sa traiasca virtutea, fara sa cunoasca…

Pr. A.: Asta sa ii spuneti patriarhului, nu mie.

I. L.: Adica, si-n facultatile de teologie, la ce se invata acolo…Stiti? Asta e problema.

Pr. A.: Eu o sa va spun, dupa 60 de ani de preotie: sunt si calugar, sunt si crestin. Sunt si puscarias. Sunt si pustnic. Am dreptul sa apar adevarul. Dar chiar daca as fi oaie, cu glas as apara adevarul. Zic oaie, pentru ca am vazut, cand eram mic, o oaie care a dat cu piciorul si s-a culcat. Si n-a fost pentru mine o intrebare s-o intreb pe mama, ca am vazut alta oaie ca a facut asa. Zic: „Mamica, de ce a facut asa?” „Se inchina, mama, se inchina!” A, zic eu, daca oaia aia ma invata pe mine, aia e facuta de Dumnezeu pentru Dumnezeu. Si oricine e creatia lui Dumnezeu. E prea frumoasa Ortodoxia sa nu fie gratuita! Asta e…

D. V.: Ati spus ca sunt calugar, puscarias,… Dar ce ne facem, ca mor batranii, care au trecut prin inchisori. Mor cei care L-au marturisit pe Hristos fara frica…

Pr. A.: Pomeniti-i la morti! Ce sa facem? Pai, e lucrarea lui Dumnezeu. O zi, cat mai avem de trait, o saptamana, un an, o mie de ani – sa sustinem adevarul! Puteti sa mancati orice, sa beti orice, dar sa fiti in adevar.

D. V.: Parinte, dar exista o ruptura a acestei continuitati duhovnic – ucenic, ucenic – ucenic si tot asa. S-a rupt, pur si simplu, linia marturisitoare. Parintele Cleopa a trecut la Domnul, n-a lasat un ucenic pe masura. Ce ne facem? Pentru ca generatia de azi e in criza. Are nevoie de modele si …

Pr. A.: Intrebarea matale inseamna ca esti ucenicul ala. Recunosti, zici: „Ce ne facem?” Ceea ce inseamna ca simti raul pe spinare.

I.L.: Cum?

Pr. A: Din momentul in care intrebi lucrul asta, iti dai seama ca e o neregula. Pune-te la punct. Raspunsul la astfel de intrebari este asta: „intai sa te pui la punct tu”. Tu, care vezi lucrurile astea, stai asa. Si propovaduieste adevarul mai departe. Dar pune-te la punct, ca nu te ajuta harul lui Dumnezeu daca marturisesti adevarul si nu crezi in el. (Asta –n.n.) e mai grozav decat ateismul, sa-L recunosti pe Dumnezeu si sa nu-L asculti. Sa-L recunosti (aparent – n.n.) in sinea ta si in realitate sa nu-L recunosti.

D. V.: In fapte, nu. E foarte important ce ziceti, pentru ca, pe de o parte, sunt unii care tin de valorile morale, dar se indeparteaza de invatatura dogmatica, si altii, in extrema cealalta, tin de invatatura dogmatica, dar nu traiesc cum trebuie ortodoxia.

Pr. A.: Se repeta lucrurile. Fiecare ins este obligat sa se puna la punct, si daca a facut un mare efort, a devenit o mare forta. Si acolo e biserica, la ala care e pus la punct. Unde eAdevarul, acolo e Biserica. Si daca un ins o sustine acolo, nu e un singur ins acolo, e Biserica intreaga acolo, in el. Pune-te la punct tu, pentru ca esti un microcosmos in care se oglindeste un macrocosmos.

D. V.: Care sunt primii pasi pentru a se pune cineva la punct? A inteles cum stau lucrurile, a inteles care e adevarul. Cum sa se puna la punct?

Pr. A.: Isi face o cruce ortodoxa in fata lor. „Dom’ne, eu sunt ortodox” – dar sa faci cruce! Nu cu toata mana (ca si catolicii – n.n.). Si chiar crucea in sine. Cand s-a facut aceasta cruce, s-a facut tot de catre Duhul Sfant (Tatal, Sfantul Duh – toata inaltimea, Tatal, Sfantul Duh – toata adancimea; Fiul – toata latimea, Sfantul Duh – invocarea Sfintei Treimi). De aceea si fuge dracul, asta e marturia cea mai buna ca e sfantul adevar, ca fuge dracul de cruce. Nu fuge numai de semn, fuge si de invocarea semnului.

D. V.: Numai ca oamenii sunt dezinformati. Li se spune, de exemplu, ca parintele Staniloae a fost ecumenist, cand parintele Staniloae, inainte de a muri, a spus intr-un interviu: „Ecumenismul este erezia vremurilor noastre. Eu, unul, il socotesc produsul masoneriei…” Interviul exista, e si pe internet, poate fi ascultat. Dar ecumenistii zic: „Nu, parintele Staniloae a fost ecumenist.”

Pr. A.: Pai, daca vrei sa interpretezi ca Tatal nu e Tatal si Fiul nu e Fiul, Sfantul Duh nu e Sfantul Duh, – esti liber! Insa, raspund: nu putea un Staniloae sa fie ecumenist. Eu am stat de vorba cu el, si chiar ne intalneam, si cu el, si cu parintele Cleopa, nu mai vorbesc! Am trait impreuna in pustii.

D. V.: Si de Parintele Cleopa se zice ca a fost ecumenist. E chiar un articol pe tema asta – Parintele Cleopa, model de ecumenism.

Pr. A.: Draga, daca se hotaraste asa, si Sfantul Nicolae este ecumenist.

I.L.: Parintele Staniloae a spus ca „ecumenismul e produ­sul masoneriei. Si a avut dreptate Parintele Iustin Po­po­vici, cand a spus ca e pan-erezia vremurilor noastre”. Si unii au spus ca i s-a luat un interviu fortat (interviul Parin­te­lui Staniloae este inregistrat). Ca, domne’, i-au luat un in­ter­viu fortat si l-au obligat sa zica treaba aceasta. Si nu este ceea ce credea Parintele Staniloae. Asta este problema.

Pr. A.: Nu putea (fi ecumenist – n.n.)! Era un mare traitor. Eu nu va pot spune niste lucruri si slabiciuni ale parintelui Staniloae… Dar nu denatura adevarul. Am fost intr-un proces, cu Rugul Aprins, in sfarsit; pe mine m-a condamnat la 40 de ani; Parintele Staniloae – sase ani, cinci ani. Voiculescu, Mironescu, astia toti, cate cinci-sase ani. Mie atunci mi-a dat 40 de ani. M-a miscat intr-o forma vesela, cand am auzit, dar m-a costat, acolo te trata ca pe un puscarias, ca pe o fiara mare. 40 de ani! Si chiar s-a intamplat, la Jilava, cand ma dezbraca si ma tundea acolo, m-a intrebat un capitan, care comanda operatia asta: „Ce ai facut, ma?” Eu, de colo, zic: „N-am facut nimic, ma!” zice: „Ma, daca nu faceai nimic, iti dadea 10-15 ani! Nu-ti dadea 40!” Si s-a dat de gol, stiti? Si el singur vedea, el conducea, cum ar zice, mascarada asta. Am spus, in camera acolo era si (parintele – n.n) Staniloae, si Voiculescu, si Mironescu, si (parintele – n.n) Benedict (Ghius)…

D. V.: Oamenii se tem ca, daca apara Ortodoxia, au ne­cazuri: sunt dati afara de la serviciu, sunt vazuti ca niste ciudati – le e frica ca pierd, pur si simplu, locul pe care-l au. Ce sa faca oamenii? Cum sa biruie aceasta teama?

Pr. A.: Draga, eu v-am spus: pentru adevar trebuie sa si mori, nu numai sa-ti pierzi serviciul. Dar, daca nu e vorba de adevar, si este vorba de o interventie oarecare, de un exa­men oarecare, atunci apara-te pentru locul ala. Dar daca nu se poate, in final, sa te astepti… si cu nici un chip… pentru ca te asteapta o vesnicie neagra, o vesnicie, ingrozitor, vor­ba lui Cosbuc: „Nu de moarte ma cutremur, ci de ves­ni­cia ei.” Pentru ca ai avut ocazia sa fii in fruntea unei ves­nicii albe, si ai renuntat. Nu ne jucam! Viata nu e asta, decat arvunim pe cealalta cu asta, adica cu viata de pe pa­mant. Si repet ce-a spus Mantuitorul: „si veti trece de la moarte la viata”. Viata atunci incepe. Va dati dumneavoastra seama? Nu cunoasteti bucuria care te cuprinde atunci cand aperi ade­varul – fata de alte bucurii: ca ti-a mers bine la serviciu, sau ti-a marit leafa. Asta e o bucurie care te renaste… Si pentru ce (sa ne fie teama – n.n.)? Dragii mei, teama de moarte este o mare greseala. Teama de moartea fizica, murim in cateva clipe. A murit cutare, a murit pe scaun. Ti s-a oprit rasuflarea, in niste secunde, si ai terminat. Dar ce urmeaza? Ce ganditi, ca moartea vine sa-i faci o cafea? Vine sa te ia, nu-i chiar gluma! Dar cum te ia? Cum te duce?

D. V.: Totusi, oamenii nu-si dau seama ca pretul compro­misului e riscul de a-ti asuma iadul. Adica, nu-si dau seama ca pot ajunge in iad.

Pr. A.: Pai, nu prelungim discutia. Sigur ca da, ce mai! Intre­barea se pune: „care este adevarul?” Sa stie (oamenii – n.n.) adevarul tot: Tatal, Fiul si Sfantul Duh. Cine n-a aparat adevarul? Sa-i cu­noasca (oamenii – n.n.) pe Parintii lor. Lumea nu cunoaste frumusetea Ortodoxiei, de aia tot discuta atat de mult, si o compara. Nu cunoaste frumusetea si adancurile ei. Nu au o credinta traitoare. E o credinta mazgalita. (Ei – n.n.) asteapta Pastele cu fripturi si cozonaci. Nu il asteapta cu frumusetea Invierii.

D.V.: Ce sa faca un calugar care e amenintat ca va fi dat afara din manastire daca apara Ortodoxia?

Pr. A.: Ei, ferice de el! Dar el e ca un ortodox acolo, nu s-a dus ca un catolic. Si aia care-l dau afara, ii asteapta si pe ei o raspundere, nu-i chiar gluma. Un singur cuvant… Cum zice Sfantul Grigorie de Nazianz: „De orice cuvant in plus vom da raspuns.” Cu atat mai mult si de orice cuvant rusinos. Si, zic eu, si cu atat mai mult de orice cuvant ucigator. Pai, a nu apara adevarul e groaznic! E o suferinta teribila! N-ati vazut cei patruzeci de mucenici? Unul care a iesit (din ceata lor – n.n.), s-a topit. Iar altul, care a vazut cununile – dar se pune intrebarea daca a vazut cununile! – s-a dus el in iezerul ala. Cati nu vad cununile! Cine indrazneste sa spuna, la judecata cea din urma, ca n-a stiut? N-ai stiut? Ce n-ai stiut? N-ai stiut de ce bat clopotele? N-ai stiut care e adevarul? De ce n-ai intrebat? Ce voiai sa mai fi spus Hristos? N-a spus tot? Eu sunt Cel Ce sunt. Tatal, Fiul, Sfantul Duh. Si Nu stii ca Tatal e intru Mine si Eu intru Tatal? Ce mai venim cu argumente, cu Evanghelia lui Iuda, cu nu stiu ce… nu vedeti ce lupta se da in respectivul moment istoric, pentru uciderea (adevarului –n.n.)… Pentru ca diavolul, in lupta lui finala, dorinta lui apriga este sa nu recunoastem ca suntem facuti dupa asemanare cu Dumnezeu. Nu‑i convine dracului ca noi suntem asemanarea lui Dumnezeu. Si suntem: chip si asemanare. Fiinta umana este dincolo de inchipuiri. Zice Sfantul Grigorie de Nyssa, fratele Sfantului Vasile (cel Mare – n.n.) ca Dumnezeu are inca multe taine ascunse despre fiinta umana, necunoscute nici de ingeri, de nimeni. Pentru ca (omul – n.n.) e facut chip si asemanare. Nu l-a facut dintr-un cuvant, cum a facut scaune, domnii, incepatorii, arhangheli, ingeri, nu! L-a cioplit, l-a facut dupa chip si asemanare. De ce nu dam mai multa atentie acestui cuvant scripturistic? Creatia lui Dumnezeu… chip si asemanare. Si atunci nu-i convine satanei sa fim noi chip si asemanare, sa avem asemanare cu Dumnezeu, pentru ca el si-a pierdut toate aceste drepturi. El n-a fost creat dupa chip si asemanare. A fost creat ca o creatie ascultatoare, si gata!

D. V.: Bun, calugarul sa marturiseasca!

Pr. A.: Orice crestin (sa marturiseasca – n.n.)…

D. V.: Dar daca exista preoti care sunt amenintati ca daca apara credinta ortodoxa in fata ereziilor contemporane, vor caterisiti. Ce sa faca preotul care e amenintat cu caterisirea? „Daca nu taci si daca mai vorbesti despre catolici sau despre ecumenism, vei fi caterisit!” Ce sa faca?

Pr. A.: Nu va suparati: cine, ce sa faca?

D. V.: Preotul care e amenintat cu caterisirea: „Daca nu taci, vei fi caterisit”. Ce atitudine sa aiba?

Pr. A.: V-am spus: sa stii sa mori, ca sigur vei invia in fiecare zi. Ca viata inseamna moarte continua, aparand adevarul. Nu aparam un cozonac frumos de Paste. Aparam adevarul, care reprezinta Biserica si vesnicia, Creatorul! Sfanta Treime: Tatal, Fiul si Sfantul Duh. Aparam adevarul. Pentru un cuvant, daca l-ai spus, ori anatemizat, ori… ce, ne jucam? Sa fim gata de jertfa! Care ostas se duce pe front si nu se gandeste: „Mai, poate ma loveste vreun glont!” Uite, eu am fost intepat cu baioneta la un centimetru de burta. Dar a scapat ala pusca din mana, eu am scos baioneta care era infipta in mine, cu pusca cu tot, si ala a cazut in sant. Puteam sa-l omor. I-am spus: „Prostule, ce faceai?” Il condamna ca l-am dezarmat. Va intreb: cine a biruit, ala ca a bagat baioneta in mine, sau eu, ca am suportat? Mi-a fost un frate impuscat. Si am ajuns pe urma eu in situatia de puteam sa-l omor pe acela (pe ucigas – n.n.) in piata, in fata tuturor, ca fratele nu era orice persoana, era insemnat, dar am zis asa: daca-l omor, sunt dator la fratele meu si la Dumnezeu. Daca nu-l omor, ei sunt datori la mine. Mai bine sa fie ei datori la mine. Si nu l-am omorat. I-am trimis vorba sa stea linistit, ca nu i se face nimic – ii pun si paza, daca vrea. A murit el la doi ani, de tortura… Dar va intreb: cine a biruit, ei sau fratele meu, care e mort? Si dupa aia si noi, ca sa urmam ce lege se cuvine.

D. V.: Parintele Iulian de la Prodromu, duhovnicul schitului Prodromu, zicea asa, ca in vremurile de astazi, e nevoie ca mirenii sa aiba curajul sa marturiseasca Ortodoxia, chiar daca vor fi amenintati cu afurisirea; preotii sa aiba curajul de a marturisi Ortodoxia, chiar daca vor fi caterisiti. Ca daca va fi caterisit azi un preot, maine un preot, pana la urma, un episcop o sa aiba si el curajul de a spune adevarul despre ecumenism.

Pr. A.: Ei, nu mergem pe sirul… sa facem un lant prea mare, cu zale multe, stiti? Domne’, aperi adevarul. Nnu stiu ce va fi, dar adevarul trebuie aparat cu orice chip. Pentru ca tu, aparandu-l, toate cerurile stiu, toata Imparatia de sus stie ca tu ai aparat adevarul, si nu te lasa. Da, Dumnezeu da harul, dar nu le da la milogi, le da la eroi. Pastreaza-ti mai departe pozitia, ca nu mai conteaza viata. Nu vezi cum se pune problema? „Domne’, ori te omor, ori te dau afara…” Da-ma afara! Ca tu ai iesit ca un prost din ordinea cereasca, nu eu! Ce mai conteaza viata? Pe vremea Sfantului Constantin cel Mare erau atatia mucenici. La anul 300 erau atatia mucenici. Si intreb: cine a biruit? A biruit Arie, care a barfit adevarul? Cine a biruit? Turcii sau Stefan cel Mare, cine a biruit?

D. V.: Da, dar ca sa aperi adevarul, trebuie sa-l cunosti. Insa, in ziua de azi in care se merge chiar si spre o cenzurare a cartilor bisericesti.

Pr. A.: Draga, il cunoaste! Cine nu e ortodox? Pot sa spun: eu sunt catolic? Uite, eram la Pascani… si am auzit nitica galagie in spatele garii. Si m-am dus acolo. Era un grup foarte mare de oameni, cu un predicator oarecare. Eu, cu chipul meu, cand m-am apropiat, nu i-a convenit aluia. Dar eu i-am spus: „Cine sunteti, domnule? Ce e aici?” Si am facut cruce, stiti? „Lume buna, zic, puneti-l sa-si faca cruce -mi-am dat seama ce e! (sectant, adica – n.n.) – sa-si faca cruce daca predica”. Ca nu stie multe romanul, dar stie sa faca cruce. Asta a fost si motivul la catolici, cand au intrat la 1700: n-au putut sa-si faca crucea altfel. Si atunci au zis: „faceti crucea cum fac grecii, si tineti administrativ de noi”. Iar ala, cand a auzit, a fugit, si-a dat seama. Dar eu i-am spus: „Dumneata ia, cauta in Testament, in locul cutare, unde spune de cruce, ca e nebunie pentru altii, iar pentru noi este salvare”. Dar el zice: „Cauta in Evanghelia matale!” – ca el stia ca noi (ortodocsii – n.n.) nu le avem (la noi – n.n.). Eu aveam Noul Testament printr-o intamplare. Cand a vazut ca scot Noul Testament, a fugit, si-a dat seama ca sunt „de meserie”! Adica, un fel de „uite, nu e”! Asa.

D. V.: Dar din Molitvelnic s-a scos slujba de primire a catolicilor in Biserica Ortodoxa. Ce sa facem cu aceasta lipsa reala?

Pr. A.: Dom’ne, sa te pui la punct tu, intai. Asta sa faci. Si mai departe, spui care-i adevarul. Cum ma intrebi mata pe mine, intrebi mata si pe altii, sau te intreaba pe mata altii, si tot asa. Apara adevarul! Ce poti sa faci acum? „Lume buna, eu sunt ortodox, si asta e foarte mare lucru”…

Solutia este moarte continua, moarte continua. Cand Mantuitorul s-a apropiat de Nazaret, a zis ca „Mergem pe tarmul celalalt”, si S-a culcat in corabie, stiti. In timpul asta, valuri acopereau corabia, si ceilalti: „Doamne, Doamne, scoala, ca pierim!” „Va si vedeati in fundul marii, cu Mine cu tot! N-am spus Eu ca e bine s-o luam pe aici, n-am spus?”… Dar vreti fara valuri, vreti fara apa? Vreti fara nitel rece pe spinarea ta calda? Nu se poate fara jertfa. Toata frumusetea Invierii. Grozava! Ca nu-i vorba ca… dar toata creatia a trait momentul Invierii. N‑ar fi fost asa de frumoasa Invierea, daca n-ar fi fost crucea mai intai. Sa stii sa mori si sa inviezi in fiecare zi… Amin!

I. L.: O intrebare, Sfintia voastra, in legatura cu cartea Singur Ortodoxia. Au spus unii ca v-au fost luate interviurile fortat.. Un mic cuvant despre acest lucru.

Pr. A.: Draga, in momentul in care am semnat, inseamna ca am stiut ce am spus. Ca au spus ca n-ar inceput si sfarsit – dar are continut. Ia uite! Sa judecam de forma lucrurile, nu fondul lucrurilor?… Si cine zice lucrul asta? Cine e impotriva si cine vrea sa-si piarda scaunul. Stii? Nu e… Asa e pe toate partile. Si lasa-te in voia lui Dumnezeu. Pentru ca, va repet: bucuria ca aperi adevarul n-o cunoasteti, cat de grozav e de odihnitoare si cat e de… Si ai un nume, o identitate, nu mergi pe inertie. Cum am fost ieri, mergem si astazi. Aoleu, sa nu ma lovesti… Stiti cum e? Se poate intampla sa nu pa­testi lucru mare. Dar pe un iepure il gonea ogarul, il urma­rea vanatorul, si s-a bagat in maracini si statea linistit acolo, ferit. Dar o furnica nu-l lasa deloc. El nu putea sa se miste, dar ea il tot pisca: „pisca-ma, nemernico, ca numai tu lipseai acum…” In felul acesta, stii, cate o furnica din asta te deranjeaza. Asigurati-va viata voi intai! Lasa fur­nica, te zgandareste acolo, dar nu mori! Iar daca mori, e fericirea ta, ai trecut de la moarte la viata ca un marturisitor, nu ca un puturos sau ca un las. Pentru ca, va spun: ati vazut ce a patit ala care a renuntat la cei 40 de mucenici? S-a topit! „Caldura ai vrut, caldura iti dau!” Nu ne jucam cu asta. Pentru adevar, in esenta, trebuie sa stii sa mori. Nu conteaza deloc ca .Mai stii momentul istoric cand Dumnezeu iti da tie, intr-o forma vizibila, castig de cauza? Dar e foarte mult la Imparatia Cerurilor (sa duci lupta – pana la biruinta – n.n.), te lasa pe tine, dar te ajuta nevazut. Puterile astea ascunse de noi nu se cunosc de oameni, nici de noi insine, dar va re­pet, iar va repet: bucuria aceasta e atat de insemnata, de odihnitoare, de cereasca, de vesnica… Dragii mei, e putin lucru? Mori pentru adevar. Nu e un adevar sustinut de doi, il sustine Biserica intreaga, Ortodoxia, chiar numele ei. De ce s-a dat asa? Or­todoxia? Dreapta credinta! Dar ii roade ceva (pe heterodocsi – n.n.)… ganduri de cucerire. Daca a venit papa la noi, in Romania, n-a venit sa vada ca bisericile sunt pline, si ca e credinta si e cre­din­ta, si ca e un popor traitor. A facut demonstrativ o Litur­ghie, sa vada. Lasa, ca au gresit pe toate fetele lucrurilor… pentru ca e obis­nuit, romanul nostru e un fel de sancta simplicitas, stiti? Sunt oameni simpli, dar ia uite cum se-nchina. Ia uite, aia n-o face” „Ia uite, aia n-o face!” „La cununie; va declar sot si sotie.” Si-atata tot!

D. V.: Legat de rugaciune… Sunt unii care zic: „hai sa practicam rugaciunea lui Iisus, si asa, prin rugaciunea lui Iisus ne vom infrati: ortodocsii cu catolicii cu protestantii, ca ne uneste mistica, ne uneste trairea lui Dumnezeu”. Poate sa-i uneasca rugaciunea lui Iisus pe ortodocsi si pe catolici?

Pr. A.: „Nu te supara…”, nu poti sa stai, sa te rogi, ei se roaga in limba lor… Ei se roaga demonstrativ… Ne rugam sa ne ajute Dumnezeu sa rascolim cerul? Sa-L punem in situatia, cum se zice: „Doamne, scoala-te si nu ma lasa! Nu dormi, Doamne!”

D. V.: Ca-n Psaltire!

Pr. A.: Cat traiti, nu se potriveste. Dar mai e un lucru, domne’! De ce nu ne desteptam si noi? Ei demonstrativ vor sa facem lucrul asta. Au un scop. Avem o marturie: la 1700. Uite, dom’ne, de ce a facut-o. Pentru ca sunt o singura biserica, zic ei. A gresit enorm papa asta, si a dat in cap tocmai ecumenismului. „A, sunteti o singura biserica? Dar noi ce suntem? De ce ma numesti sora? Si pana acuma, ce suntem? Si la 1054, cand ai trecut prin toate sinoadele ecumenice, pana la 787. Chiar la Sinodul VI, in problema monotelita, a fost ca mucenic papa Martin. Deci am trait aceste lucruri pana la 1054. Cine v-a format? Sinoadele ecumenice, nu putem trece peste ele cu nici un chip. Cand s-a hotarat la Sinodul II ecumenic, Simbolul credintei… si munca si stradania Sfantului Grigorie (de Nazianz – n.n.) … si s-a discutat si la Sinodul III, cu „Theotokos”, si la Sinodul IV, s-a discutat ca Sfantul Duh purcede de la Tatal… Si nu e in nici un chip altceva decat o singura putere in trei fete. O singura putere, nu Tatal cel mai tare, Fiul mai tare si Duhul mai mic. Nu exista! Cand ai zis Sfantul Duh, ai cuprins toata Sfanta Treime. Ca daca ti-a scos (cineva – n.n.) un ochi, sufera si celalalt, sufera tot. Asa ca nu permitem, chiar la sfarsitul veacurilor, la malul lucrurilor, cum am zice, sa ne pierdem Ortodoxia, sa ne pierdem credinta. Rusine mare-mare lasitatea asta, sa o faci (pierderea credintei – n.n.) de frica! Dragii mei, ce „frumoasa e moartea cuviosilor Lui!” De la Psalmi… Ei, daca puteti sa nu muriti, nu ziceti nimic. Dar (tacand – n.n.), moartea neadevarului (intra – n.n.) in tine… Ai aparat adevarul… N-ai aparat draga vreun porc mistret, n-ai aparat vreo caprioara ca era in bataia vanatorilor. Ai aparat cerurile cerurilor. Pe Stapanul cerurilor cerurilor. Nu stiati tot ce am vorbiti? Stiam… dar eu mi-am dat drumul (la cuvant – n.n.) ca stiam ca sunteti ortodocsi. Nu se poate fara jertfa, sa stiti. Cine fuge de cruce, fuge de Dumnezeu. Nu se poate fara cruce, dragii mei. Dar e corect vorbit: moartea inseamna viata. Moartea continua inseamna viata. Cruce. Si mai inseamna cruce sa duci ce nu-ti convine. Dar te stapaneste credinta, invatatura credintei. Credeti dumneavoastra ca te intreaba moartea cate diplome ai? Te intreaba cui ai slujit, sfinte sau prostule. Eu, peste cativa ani implinesc o suta. Ce-ar fi sa ma vand ca un prost, acuma, de frica unei sabii? Nu, domne’! Nu! Doamne, primeste-ma si pe mine in imparatia Ta! Doamne, am murit pentru Tine, daca suntem credinciosi… Va dati seama? Ce zice Hristos? Ca am aparat adevarul! O farama de adevar, macar! Ca dracul asta si vrea. Zice: „da-mi un deget”. Hot! Ca daca stapaneste un deget, stapaneste tot! Ce cauta in casa ta putoarea asta? Daca bagi acolo o farama de hoit, iti impute toata casa. Si asta vrea dracul. Si pe urma se serveste de fire. Ca daca firea ta nu … Pai, nu ne-a facut Dumnezeu, ne-a facut liberi? Ne-a dat inger pazitor. Nu i-am spus noi inger pazitor. Dumnezeu i-a spus inger pazitor. Pazitor: nu doarme in post. E pazitor! Si spune cum sa nu mori, daca Nu-i chiar gluma, dragii mei! Va rog sa tineti adevarul. Daca am reusit sa va intind aripile, sunt bucuros. Iar bucuria e mai mare, cand stii ca e si altul bucuros ca tine.
| Danion Vasile















CUVINTE DE FOLOS PENTRU RUGĂCIUNE

              

                                CULESE DE LA PĂRINTELE VISARION IUGULESCU

~ Rugăciunea este sufletul creştinătăţii. Sfinţii Părinţi spun că rugăciunea este maica tuturor virtuţilor şi din sânul ei se nasc toate celelalte virtuţi. Ea ridică mintea către Dumnezeu, este viaţa lumii, inima credinţei, cununa nădejdii şi sufletul Bisericii. Rugăciunea este pacea familiilor, bucuria soţilor, apărarea copiilor, alinarea bolnavilor, mângâierea văduvelor şi întărirea bătrânilor. Fără rugăciune nici un suflet nu se poate mântui.

~ Fiind mare darul şi puterea rugăciunii, ea are şi cei mai mulţi duşmani: satana, lumea, trupul, plăcerile şi grijile vieţii acesteia. Satana este cel mai mare duşman al rugăciunii, el face orice numai ca omul să nu se roage, să nu ajungă să vorbească cu Dumnezeu. Când omul vrea să se roage el caută să-i dea alte ocupaţii; îl îndeamnă să vorbească, să citească cărţi nefolositoare, să mănânce, să doarmă mult şi multe alte pofte numai să-l îndepărteze de la rugăciune, iar dacă creştinul biruieşte şi începe a se ruga, diavolul se străduieşte să facă tulburare şi ceartă în casă. Seara îi dă omului somn devreme, dimineaţa lenevire, peste zi nenumărate griji, iar în sărbători îi dă dureri de cap sau îi trimite pe cineva, prieteni sau cunoscuţi, ca să-l oprească şi să nu meargă la biserică să se roage.

~ ...rugăciunea este dăruită omului ca o călăuză pe pământ de Bunul Dumnezeu. Viaţa omului de la leagăn până la mormânt este o cale foarte scurtă, plină de o mulţime de dureri, necazuri şi primejdii, suferinţe şi lacrimi. Cum va putea străbate acest călător străin calea aceasta primejdioasă de nu va avea călăuză un toiag de sprijin pe acest drum spinos?! Acest toiag este sfânta rugăciune.

~ Mulţi creştini se roagă numai când dau de necazuri sau atunci când cer de la Dumnezeu să le dea şi iar să le dea. După ce au primit de la Dumnezeu împlinirea dorinţelor întorc spatele Domnului ca evreicele care atunci când nasc cu greu cer ajutor Maicii Domnului zicând: "Ajută-mă Marie, uşurează-mă Marie, nu mă lăsa Marie!" După ce nasc iau mătura şi, măturând prin casă zic: "Acum ieşi afară Marie, pleacă Marie!"

~ Rugăciunile celor care nu vor să se spovedească cu anii nu sunt primite, nici ale celor care vin în biserică îmbrăcaţi necuviincios, mai ales femeile care fac sminteală cu îmbrăcămintea tulburând mintea şi liniştea bărbaţilor. Rugăciunile femeilor, făcute cu capul descoperit, atât la biserică cât şi acasă, nu sunt primite.
~ Pentru ca să fie primită rugăciunea, trebuie să fie ajutată de celelalte fapte bune: de dragoste către săraci şi toţi oamenii necăjiţi, de milostenii, de post, de iubire către vrăjmaşi, de iertare pentru cei care au greşit.

~ La foarte mulţi creştini nu li se îndeplinesc rugăciunile din cauză că nu vin duminicile la biserică, la masa Împăratului ceresc, aici acasă la El, la Dumnezeu, pentru că Biserica e casa lui Dumnezeu. Aceştia parcă ar aştepta să vină Dumnezeu la ei acasă, să le dea după placul lor şi după poftele lor. Toţi cei ce se aşează şi se ridică de la masă fără rugăciune insultă bunătatea dumnezeiască şi rugăciunile lor ca şi ale celor ce se arată nemulţumiţi şi cârtesc ba de una, ba de alta, nu sunt primite.

~ Unul din motivele pentru care Dumnezeu nu vrea să împlinească rugăciunile noastre este şi acesta: Dumnezeu ştie că după ce am primit darurile Lui nu le folosim pentru mântuirea noastră şi cerem cu gând rău ca să le risipim în plăcerile noastre, aşa după cum spune apostolul Iacov în epistola sa la cap. IV, v. 3.

~ ...acolo sus la Dumnezeu, să ştiţi că nu se poate ajunge decât pe aripile rugăciunilor, prin Harul Său, pe norii învăţăturii Bisericii Ortodoxe adevărate, prin cunoaşterea temeinică a lui Dumnezeu din învăţăturile Fiului Său pe care le-a lăsat pe pământ în Biserica Sa.

~ ...în necazurile noastre, în rugăciunile noastre, când strigăm către Dumnezeu şi nu ni se împlinesc cererile, să nu ne pierdem credinţa, căci Dumnezeu nu doarme, e lângă noi şi ne aude. Să ridicăm glasul nostru cu multă încredere şi să simţim prezenţa dumnezeirii Lui lângă noi, şi printre noi păcătoşii, şi să avem răbdare, aşteptând, că ne mai pune câteodată credinţa la încercare. Apoi să ne mai gândim şi astfel: de câte ori a strigat şi el la noi ca să ne întoarcem şi n-am voit să-L auzim?! Pe atâtea căi ne strigă să ne întoarcem la El şi nu vrem să auzim.

~ Numai vremea petrecută în biserică, în rugăciune, în citirea cărţilor sfinte şi în fapte bune este de preţ înaintea lui Dumnezeu şi pentru mântuirea sufletului nostru. Celălalt timp pe care îl petrecem pentru trebuinţele noastre pământeşti rămâne aici. Ştim că toate le vom îngropa aici, odată cu acest trup muritor.

~ Creştinii, care se roagă sau fac fapte bune numai ca să le meargă bine pe aici, se poticnesc când văd că nu li se împlinesc rugăciunile şi, mai ales, atunci când văd că au parte de pagube şi supărări tocmai ei care vin la biserică, care se roagă şi postesc. Foarte puţini creştini ştiu că acestea sunt cu îngăduinţa lui Dumnezeu şi reprezintă diferite canoane de pe urma bunei spovedanii.

~ Mulţi cred că dacă-şi aduc aminte de-o rugăciune din când în când, merg la vreo liturghie sau aprind vreo lumânare, au făcut prea mult pentru Dumnezeu. E de plâns dragostea noastră, a creştinilor din veacul acesta.

~ Cea mai mare greşeală o fac unii părinţi care nu-i învaţă pe copii sfintele rugăciuni. Mulţi copii destul de mari nu ştiu nici rugăciunea "Tatăl nostru". Ştiu fel de fel de poezii, de povestiri destul de lungi, dar această rugăciune nu i-a învăţat nimeni. De multe ori am întrebat câte un copil dacă ştie "Tatăl nostru" şi mi-a răspuns că nu ştie. De unde să ştie bietul copil, dacă nici mama lui nu ştie. Nu mai cunoaşte lumea pe Tatăl nostru Cel Ceresc, nu mai cunoaşte lumea pe Tatăl care ne hrăneşte, ne îndulceşte, ne luminează şi ne încălzeşte încât avem atâtea bunătăţi şi atâtea daruri.

~ Avem pildă pe Mântuitorul care a fost prigonit, ocărât şi batjocorit, dar El s-a rugat zicând: "Tată, iartă-i că nu ştiu ce fac!"

~ În cultul divin, noi creştinii avem o mulţime de rugăciuni, mai lungi sau mai scurte prin care cerem mila şi ajutorul lui Dumnezeu: Doamne miluieşte-ne! Doamne ai milă de noi! Dumnezeule milostiveşte-Te spre noi! Uşa milostivirii deschide-o nouă! Toate aceste rugăciuni sunt strigăte din inimă îndurerată. Este chemat în ajutor Dumnezeu pentru că El e Dumnezeul îndurării, îndelung răbdător, bun şi adevărat, Dumnezeu a toată mângâierea, care miluieşte pe toţi.

~ Un mare înţelept creştin avea o rugăciune a lui care zicea aşa: "Să nu-mi dai Doamne nici bogăţie, nici sărăcie, ci dă-mi pâinea care-mi trebuie, ca nu cumva în belşug să mă lepăd de Tine, iar în sărăcie să fur şi să iau în deşert numele Dumnezeului meu".

~ Sunt unii cărora nu li se îndeplinesc rugăciunile, pentru că nu ascultă sfaturile bune pe care le dăm şi cad într-o mare necredinţă, căci ajung de nu le mai trebuie nici biserică, nici preot, nici sfinţenie; se leapădă de toate, zicând că dacă ar fi Dumnezeu le-ar ajuta şi lor. Şi pentru că le caută tocmai pe acestea pământeşti şi nu mântuirea sufletului, de aceea se îndepărtează Dumnezeu de ei.

~ ...atâţia sfinţi prooroci şi mărturisitori prin post şi rugăciune au dobândit mari binefaceri de la Dumnezeu.

~ Vai, câţi creştini sunt înşelaţi astăzi de diavol, câţi nu vor să se roage de ruşinea oamenilor, câţi nu se duc la biserică fiindcă râde lumea, câţi nu găsesc timp de rugăciune toată viaţa pentru că sunt robi ai acestei lumi trecătoare, iar satana îi ţine în braţe cu plăcerile lui.

~ ... Moise şi Aron l-au rugat [pe Faraon] să dea voie poporului să meargă în pustie, să aducă jertfe şi să se închine lui Dumnezeu. Faraon, văzând însă că evreii nu şi-au uitat credinţa şi că le arde să se mai închine Dumnezeului lor, a poruncit să li se mărească norma de muncă, aşa încât să nu se mai gândească la jertfe şi rugăciuni. La un astfel de rezultat ajung şi creştinii noştri, care, pentru trebuinţele vieţii trupeşti, se împovărează peste măsură cu grija mâncării, a îmbrăcămintei şi a zilei de mâine. Prin grijile cele multe care năpădesc mintea omului, se pierde sufletul, şi iată cum: când vrem să ne închinăm, atunci se îmbulzesc în mintea noastră mii de gânduri lumeşti şi rugăciunea, în loc să se înalţe la cer, cade la pământ, parcă ar fi un plumb.

~ Pentru ca Dumnezeu să ne asculte rugăciunile, trebuie şi noi să îndeplinim unele condiţii, şi anume:
Întâi, rugăciunea să izvorască din credinţă neclintită.
Al doilea, să fie făcută cu inimă smerită, nu cu mândrie ca fariseul.
Al treilea, să nu cerem lucruri nedrepte sau vătămătoare altora.
Al patrulea, rugăciunea să fie stăruitoare, ca a femeii din parabola judecătorului nedrept.
Al cincilea, rugăciunile şi darurile nu sunt primite, să se ştie, acelora care poartă supărare, duşmănie şi nu pot ierta.
Al şaselea, să se ştie că rugăciunile nu sunt primite celor necununaţi la biserică, cu binecuvântarea religioasă de către preot, fie chiar şi acasă. Cei ce nu au cununie religioasă trăiesc în desfrânare şi păcatul acesta este egal cu idolatria. Acestora nu le sunt primite nimic din ce fac până nu se cunună religios; nici postul, nici rugăciunea, nici ajunarea, nici lumânarea sau coliva.
Al şaptelea, nu sunt primite rugăciunile părinţilor pentru copiii care au murit în vreuna din religiile rătăcite şi nici copiii nu pot face ceva pentru părinţii care au murit rătăciţi în vreuna din secte, lepădându-se de Biserică, de preot, de Sfintele Taine, de sfintele icoane.
Al optulea, nu sunt primite rugăciunile femeilor care se roagă cu capul descoperit, vopsite, fardate, cu fustele scurte, cu pantaloni, parfumate, înzorzonate; toate acestea se roagă cu mândrie şi sunt o scârbă înaintea lui Dumnezeu. De asemenea, nu sunt primite rugăciunile acelor femei care vin cu îndrăzneală să se roage la icoanele din faţa Sfântului Altar, în faţa sfintelor uşi împărăteşti, fiindcă se fac o mare sminteală bărbaţilor.
Al nouălea, nu sunt primite rugăciunile femeilor care şi-au spurcat bărbaţii, punându-le în mâncare sau băutură fel de fel de spurcăciuni de la vrăjitoare şi descântătoare.

~ La rugăciunea pe care o adresează [demonii] Mântuitorului vedem cu ce obrăznicie spun: "Ce legătură este între noi şi Tine, ai venit aici să ne chinuieşti mai înainte de vreme?" Aşa se mai roagă şi unii oameni care se pretind creştini, cu mândrie şi obrăznicie, cerând de la Dumnezeu lucruri nefolositoare. Unii au ajuns chiar să insulte pe Dumnezeu zicând: "Dacă ar fi Dumnezeu m-ar auzi şi pe mine şi mi-ar împlini rugăciunile mele". Alţii zic: "Dacă există Dumnezeu de ce mă lasă să sufăr, de ce nu mă aude când îl rog să-mi dea şi mie ceea ce vreau?" Şi multe alte hule şi insulte pline de mândrie la adresa lui Dumnezeu.

~ Când auziţi pe cineva că nu poate suferi Biserica, pe preoţi, rugăciunea şi sfinţenia din Biserică, să ştiţi că acela este necurat, este legat în lanţuri şi obezi.

~ Dumnezeu întinde mâna omului ca să-l scoată din pierzare sufletească şi îi dă unuia boală, altuia pagubă, unuia îi trimite moarte în casă, altuia închisoare şi, tot aşa, îngăduie fel de fel de suferinţe, ca omul să se trezească, să se dezmeticească din vraja păcatului şi să întindă mâinile către Dumnezeu la rugăciune...

~ Mulţi copii, tineri şi chiar bătrâni au obiceiul acesta de a da diavolului şi mai fac şi rugăciuni, iar apoi se miră de ce visează urât, de ce sar din pat, de ce se sperie! Păi, dacă vine urâtul în casă, pentru că tu l-ai chemat cu gura ta, de ce te mai miri că vin toate acestea!? Luptaţi-vă şi nu mai ziceţi, căci nu se poate şi cu rugăciunea şi cu blestemul.

~ Sunt mulţi care au îmbătrânit şi nu ştiu nici rugăciunea domnească pe care ne-a lăsat-o însuşi Domnul Hristos - Tatăl nostru. Un astfel de om, care nu ştie această rugăciune, este mut şi nu-şi poate deschide gura să-I cânte lui Dumnezeu şi să-I mulţumească pentru binefacerile Lui.

~ După cum, de vasul de aramă necurăţat şi neîncălzit bine, nu prinde spoială, aşa nu se lipeşte Sfânta Împărtăşanie de cel necurăţat de răutăţi şi care nu este bine încălzit în focul rugăciunilor Duhului Sfânt prin pocăinţă.

~ ...Domnul Hristos ne recomandă postul şi rugăciunea ca arme împotriva diavolului.

~ ...Domnul pune accent pe rugăciune, căci zice: "... ţi-am iertat toată datoria fiindcă M-ai rugat...". Fără rugăciune, deci, fără recunoaşterea greşalelor făcute şi fără a ne căi de cele făcute, nu primim iertare. Stăpânul s-a mâniat pe sluga vicleană şi a dat-o pe mâna chinuitorilor, aruncând-o în temniţă până va plăti tot.

~ Cel ce iubeşte pe vrăjmaşii lui are cel mai mare avantaj sufletesc pentru că rugăciunile lui sunt ascultate şi împlinite cât mai curând, fiindcă sunt ascultate direct de Tatăl de sus, fără nici o piedică. De asemenea, când merge la biserică şi oriunde, rugăciunea lui este primită şi are multă putere înaintea Tronului dumnezeiesc.

~ Am văzut că tânărul din Evanghelie trebuia să renunţe la avuţie ca să placă Domnului. Să ne întrebăm şi noi fiecare, dacă nu avem ceva la care trebuie să renunţăm; nu cumva trebuie să renunţăm şi noi la nişte zorzoane, parfumuri, ca să ne fie rugăciunea de folos?

~ Rugăciunile din biserică ne fac să uităm necazurile şi durerile din lumea aceasta, auzim parcă şoapte îngereşti; aceasta este Casa lui Dumnezeu şi poarta cerului. Şi într-adevăr ce este în cer şi nu este în biserică? În cer Dumnezeu, aşezat pe tronul măririi, aici Iisus Hristos - Dumnezeu şi Om şi în acelaşi timp Dumnezeu, aşezat pe masa Sfântului Altar. În cer îngerii cu arhanghelii înconjoară măreţia dumnezeiască, iar aici pe pământ chipurile sfinţilor pictaţi pe pereţii bisericii. Îngerii şi sfinţii în chip nevăzut iau parte cu noi la Sfânta Liturghie. Îngerii noştri păzitori, care ni s-au dat la Sfântul Botez, vin cu noi şi ne rugăm împreună.

~ După ce s-a născut fericita Fecioară Maria, până la etatea de trei ani a fost sub paza părinţilor care au învăţat-o aceleaşi frumoase virtuţi pe care şi ei le-au practicat. Parcă o vedem pe bătrâna Ana cum o învaţa rugăciuni şi nu ne putem opri să nu ne gândim că multe mame astăzi nu poartă de grijă copiilor lor. Astfel în primii anişori, nu-i aduc la biserică, nu le arată sfânta credinţă şi nu-i feresc de locurile periculoase care le strică creşterea sănătoasă.

~ Fiecare să înalţe mereu rugăciuni către Dumnezeu ca să-şi izbăvească sufletul de ispita şi veninul şarpelui diavol.

~ Deschideţi gura şi cântaţi, pentru că sfinţii din cer vin între noi şi cântă împreună cu noi! Sfinţiţi-vă limba cu cântece şi rugăciuni sfinte, căci cu limba noastră deschidem raiul şi tot cu limba, dacă nu vrem să ne rugăm şi să cântăm Domnului, deschidem iadul, căci limba se face prin cântec şi rugăciuni cheie a raiului, iar prin cântece lumeşti, glume proaste şi cuvinte de hulă împotriva credinţei şi a lui Dumnezeu, cheie pentru iad, aşa cum spune cântarea: "Evreii au ascuns Viaţa în mormânt, iar tâlharul cu limba a deschis raiul".

~ Rugăciunea şi credinţa femeii canaanence din Evanghelie a fost atât de mişcătoare, de stăruitoare şi plină de smerenie că vedem pe însuşi Mântuitorul Hristos mirându-se şi zicând: "O, femeie, mare este credinţa ta!" Pentru rugăciunea ei fierbinte şi pentru străduinţa ei, Dumnezeu face zadarnică puterea iadului şi vindecă pe fiica ei, alungând pe demonul care chinuia biata copilă.

~ O, ce fericită ar fi lumea dacă ar avea copii buni, cu frică de Dumnezeu, credincioşi şi respectuoşi. O, ce fericiţi ar fi şi copiii dacă ar avea părinţi cu frică de Dumnezeu, cu ascultare de El şi de Biserica Lui care să petreacă în rugăciuni şi cântece duhovniceşti.

~ Hrana, băutura şi îngrijirea sufletului le constituie Cuvântul lui Dumnezeu, rugăciunile, cântările, predicile şi citirea sfintelor cărţi religioase ortodoxe.

~ Zadarnic se roagă [cei din iad], rugăciunile lor nu mai sunt ascultate, pentru că o prăpastie mare este între cer şi iad. Numai noi, aceştia de pe pământ, cât suntem în viaţă mai putem face şi repara din trecutul acestor nefericiţi.

~ [Ioachim şi Ana] nu aveau copii, însă făceau multe milostenii, post şi rugăciuni cu lacrimi, ca să le dăruiască şi lor Dumnezeu un copil, făgăduind ei că pe acel copil îl vor dărui lui Dumnezeu. După ani de stăruinţă şi rugăciuni, Milostivul Dumnezeu le-a dat o copilă cu totul sfântă şi aleasă, pe care o numiră Maria.

~ Fecioara Maria, încredinţându-se unor fecioare mai în vârstă, petrecea cea mai mare parte din viaţa ei în rugăciune şi vorbire cu Dumnezeu, prin citirea Sfintelor Scripturi. Ducea o viaţă îngerească. Dimineaţa se ruga în Sfânta Sfintelor, până la ora nouă. Apoi până la ora trei, lucra cu celelalte fecioare lucru de mână torcea lână şi in, ţesea mătase pentru veşmintele preoţeşti şi altele.

~ În timpul mesei Fecioara Maria nu mânca cu celelalte fecioare, ci se ducea înăuntrul bisericii, unde se ruga până târziu. Acolo venea Sfântul Arhanghel Gavriil şi îi aducea pâine îngerească. Această mâncare fiind îngerească tot trupul şi sufletul ei se îndumnezeise, iar rugăciunile ei erau ca focul.

~ Acelora care nu iau parte la Sfânta Liturghie nu le sunt primite nici celelalte slujbe şi rugăciuni pe care le fac, fie în biserică, fie acasă.

~ Să fim atenţi căci dacă ura are putere să ne mânjească mâinile de sângele aproapelui nostru, apoi rugăciunile nu ne sunt primite.

~ [Orbul] mult striga: "Iisuse Fiul lui Dumnezeu miluieşte-mă, fie-ţi milă de mine!" Din aceste cuvinte să luăm şi noi pildă de stăruinţă în rugăciune, şi cu credinţă să strigăm către Domnul Hristos, să cerem să ne lumineze ochii sufletului nostru, să cunoaştem cât mai bine calea Lui cea dreaptă, calea care duce la ceruri, la lumină, la mântuire. Să n-ascultăm de cei ce ne ceartă, de lumea necredincioasă, de lumea cea orbită de duhul cel rău, care caută pe toate căile să ne facă să tăcem, care ne zic să nu ne mai rugăm, să nu mai cântăm, să nu mai citim, să nu mai venim la biserică. Pe această lume n-o iubeşte Dumnezeu.

~ Domnul Iisus Hristos s-a arătat pe Sine pildă de împlinire a pocăinţei, căci a postit patruzeci de zile, rugându-se Tatălui Ceresc să biruiască toate ispitele.

~ Bune sunt milosteniile, rugăciunile, mergerea regulată la biserică, postul, spovedania păcatelor, împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos, citirea Bibliei, propovăduirea învăţăturii Evangheliei, dar fără smerenie nu au nici o valoare.

~ Trupul are postul lui oprindu-l de la unele bucate, iar sufletul raţional, substanţa duhovnicească, are hrana potrivită cu natura sa. Această hrană este cuvântul lui Dumnezeu: rugăciunile, citirea psaltirii, cântarea sfântă religioasă. Omul nu trăieşte numai ca animalul, mâncând şi bând; el cugetă, iubeşte, se roagă, gândeşte. Ceea ce hrăneşte cugetul lui, iubirea lui, este Cuvântul lui Dumnezeu. De aceea şi Mântuitorul când a fost ispitit de satana în pustie şi i-a zis să facă pietrele pâini, Domnul Hristos i-a răspuns: ,,Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu!"

~ Să nu uităm că poate mâine va suna trâmbiţa să ne adune pentru judecată. Să nu uităm că Domnul Hristos ne-a răscumpărat cu Scump Sângele Său. Să ne întoarcem acasă, să ne întoarcem la biserica lui Hristos ca fiul rătăcit prin pocăinţă şi rugăciuni, căci aici pe pământ suntem doar în treacăt.

~ ...dacă ai vrajbă cu cineva, întâi să te împaci imediat, că altfel nici o rugăciune sau faptă bună, sau vreun prinos adus la altar nu e primit înaintea lui Dumnezeu; nu te poţi împărtăşi cu Sfintele Taine şi nici rugăciunea Tatăl nostru n-ai s-o poţi spune, căci atunci când zici ,,şi ne iartă nouă greşelile noastre precum şi noi iertăm greşiţilor noştri", îţi ceri singur osânda de la Dumnezeu...

~ Însuşi Mântuitorul s-a rugat pentru cei ce L-au pironit pe Cruce, zicând: "Părintele Meu, iartă-le lor că nu ştiu ce fac!". Dacă vom ţine seama de aceste cuvinte sfinte ale Mântuitorului, vom primi iertare de la Dumnezeu .

~ ...trebuie a ne mărturisi vina păcatelor noastre înaintea lui Dumnezeu, direct prin rugăciunile ce trebuie să ni le facem zilnic, prin psalmul 50, unde se aminteşte de păcat, psalmii 3 şi 87, precum şi alte rugăciuni.

~ Creştinii adevăraţi s-au trezit cu rugăciunea în braţele maicii lor, cu rugăciune au crescut în viaţă, cu rugăciunea în inimă au pornit la luptă pentru a câştiga pâinea cea de toate zilele. Cu rugăciunea se culcau creştinii, cu ea pe buze se sculau, cu ea mergeau pe drum, cu rugăciunea îmbătrâneau şi tot cu ea se duceau în mormânt. Cu rugăciunea omul se înalţă spre cer, prin ea se întâlneşte cu Dumnezeu şi se amestecă cu îngerii.

~ ...sunt mulţi creştini de-ai noştri, mulţi care se roagă dar nu li se împlinesc rugăciunile şi numai ce-i auzi zicând: "Am plătit slujbe pe la mănăstiri, pe la biserici şi nu ştiu ce se întâmplă că nu m-am folosit cu nimic". Aceşti creştini să fie siguri că sunt încurcaţi cu păcate grele nespovedite şi Dumnezeu nu vrea ca să asculte rugăciunile lor mai ales că de multe ori nu ştiu ce cer. Mulţi nu cer mai întâi cele de folos pentru mântuirea sufletului, pentru iertarea păcatelor, nu cer vreme de pocăinţă, nu cer tărie în credinţă, nu cer dragoste înflăcărată, nu cer răbdare în ispite. Cei mai mulţi cer mărire pământească, bani mulţi, spor în cele pământeşti, servicii bune, viaţă lungă, viitor fericit; cinste de la oameni, sau să fie bine văzuţi în serviciu.

~ Unii, împinşi de dorinţa de a li se împlini rugăciunea cât mai curând, nu mai ţin seama de nimic şi se duc orbiţi chiar la alte religii, apelează la rugăciunile sectanţilor, pe la vrăjitoare, pe la sinagogile evreilor şi astfel amestecă păcate peste păcate, iar rugăciunile lor se fac spre osândă. Alţii dau slujbe la biserici, dar cer pierderea duşmanilor, îi pun în pomelnicul de morţi ca să-i omoare Dumnezeu şi aşa mai departe.

~ Sfânta Fecioară Maria în Biserica Domnului s-a pregătit, s-a sfinţit şi s-a îndumnezeit cu trupul şi cu sufletul; căci acolo a petrecut de la etatea de trei ani până la cincisprezece ani, în rugăciune şi în meditaţii ale Sfintei Scripturi.

~ Părinţii să aibă grijă de copii, să-i înveţe rugăciuni şi cântări sfinte, să se roage împreună cu ei, să-i înveţe să facă Sfânta Cruce dreaptă pe feţele lor şi să fie o pildă de rugăciune şi fapte bune în faţa copiilor. Copiii, ce văd la părinţi, aceea fac şi ei.

~ ...diavolul le spune [oamenilor de astăzi], ca şi fariseilor şi cărturarilor din vremea Mântuitorului, ca să aducă hule lui Dumnezeu. Aceştia sunt surzi duhovniceşte, diavolul a băgat ghearele în urechile lor să nu mai audă. Sunt muţi ca să nu poată vorbi de bine, adică cuvinte frumoase, rugăciuni şi cântări de slavă lui Dumnezeu. Când e vorba de rugăciune sau să cânte lui Dumnezeu, au gura încleştată, înţepenită ca la copilul îndrăcit din Evanghelie, şi nu pot să zică nici un cuvânt plăcut lui Dumnezeu.

~ În ambiţia, mândria, intrigile şi toate dorinţele cele deşarte, lumeşti şi pământeşti sunt căzuţi toţi oamenii care au părăsit complet rugăciunea şi legătura strânsă cu Împărăţia cerească.

~ Omul are misiunea divină, să se înalţe neîncetat peste hotarele firii sale, peste nevoile cele pământeşti, ca să se facă un înger întrupat. Aceasta nu se va putea împlini aşa uşor dacă nu va întrebuinţa rugăciunile curate, virtuţile şi toate faptele bune. Rugăciunea s-a născut în mintea şi în inima lui Adam chiar din timpul când a fost izgonit afară din rai. Rugăciunea a devenit necesară pentru el după ce a fost înstrăinat, izgonit de la faţa Ziditorului său. A început a suspina şi a se ruga cu şiroaie de lacrimi, plângând după raiul cel pierdut.

~ [Omul] ştie că nu este pe pământ ţara lui, el simte că în altă parte este casa lui. Pentru aceasta nimic nu-l mulţumeşte în această viaţă, că aducându-şi aminte de raiul pierdut, de fericirea cea nemuritoare, începe a suspina şi a se ruga. Iată, aşa s-a născut rugăciunea în om, aşa a ajuns ea pe pământ împreună cu dânsul. S-a revărsat peste spinii pământului ca o necesitate, ca un dor dumnezeiesc. Ce este deci sfânta rugăciune? Mai întâi este o datorie. Când toate zidirile slăvesc pe Dumnezeu, cum ar putea omul să tacă, cum ar putea să asculte cântecul păsărilor, murmurul apelor, adierea vânturilor, freamătul mărilor şi să stea nepăsător?!

~ Să avem smerenie adâncă şi să cerem mai întâi cele de trebuinţă sufletului şi apoi cele pământeşti.

~ Preocuparea principală a creştinului adevărat trebuie să fie pentru cei ce s-au mutat din viaţa aceasta, pentru cei răposaţi, părinţi, fraţi, surori, rudenii, care au făcut vreun bine în viaţă, să le poarte de grijă făcându-le rugăciuni, sărindare şi parastase; căci mulţi din cei plecaţi stau în temniţele iadului şi aşteaptă să fie salvaţi de cineva, de rude, de cei apropiaţi, iar aceştia nici nu se gândesc, din contră sunt mulţi care se ţin numai de petreceri, de distracţii şi păcate. De aceea vin peste ei boli grele, pagube, neajunsuri, despărţiri ca să-şi aducă aminte de cei răposaţi, să le facă şi lor pomenire şi uşurare de greşeli.

~ Consumăm aerul, apa şi lumina Lui [Dumnezeu] şi toate bunătăţile pe care ni le pune înainte masa aceasta de pe faţa pământului; dacă le luăm şi nu-I mulţumim Lui, nu ne închinăm Lui, nu venim la biserică şi nu ne rugăm Lui, suntem nişte nătângi şi ticăloşi, nerecunoscători în faţa Împăratului ceresc.

~ ...un om bogat, roagă pe Dumnezeu să-i înmulţească averea ca să se poată desfăta şi să petreacă o viaţă de trândăvie; altul se roagă să capete sănătatea pierdută, să scape de boala ce-l necăjeşte ca să-şi poată lua iarăşi viaţa cea păcătoasă de mai înainte şi să trăiască în desfrânare; altul se roagă să câştige un proces ca să poată răpi moştenirea unor orfani sau văduve; alţii să reuşească în afaceri necinstite, alţii se roagă să câştige la jocuri de cărţi, loterie şi altele. Poate Dumnezeu să asculte astfel de rugăciuni? Desigur că nu!

~ Sfinţii Părinţi ne spun că atunci când citim o cartea sfântă, mai ales Biblia, să fim atenţi că în acel moment ne vorbeşte nouă Dumnezeu de acolo şi să facem ceea ce ne spune El nouă în carte, adică voia Lui. Când ne rugăm, vorbim cu Dumnezeu şi îi spunem noi Lui ce ne doare. Dacă noi ascultăm şi facem ce ne spune Dumnezeu din carte, şi El ne ascultă pe noi şi va face ce-i cerem noi, atunci când cererea este bună, când e cu nădejde, cu credinţă şi cu fapte bune şi când ştim ce să cerem. Rugăciunea trebuie să fie şi cu stăruinţă, să aşteptăm cu răbdare aşa cum ne învaţă Domnul Hristos.

~ Se vor ridica mulţi învăţători ai tineretului şi vor chema pe tineri să-i urmeze, vor promite tot ce gura le poate vorbi; tineretul creştin are însă un singur Învăţător de care trebuie să asculte şi după care să meargă, Hristos Lumina lumii. Fără El nu este mântuire, El a luminat întotdeauna sufletele tinerilor care L-au chemat şi L-au rugat cu credinţă şi cu dragoste.

~ De multe ori vedem în timpul slujbei când e cel mai înalt şi înfricoşat moment, atunci când se sfinţesc darurile, câte o femeie venind şi apucându-se să se închine şi să se plimbe cu lumânările în mână pe la icoanele din faţă ca să tulbure pe toţi. Vai de rugăciunea ei, vai de lumânarea ei! Să nu se mai întâmple aşa ceva.

~ Ai venit la biserică şi Sfânta Liturghie e începută, să stai într-un loc acolo unde te găseşti şi roagă-te cu smerenie şi credinţă, fără să-i sustragi pe ceilalţi de la rugăciune.

~ [In iad] merg toţi cei care s-au făcut pricină de sminteală altora, ca fariseii şi cărturarii cei făţarnici. Acolo se chinuiesc părinţii care nu-şi învaţă copiii rugăciuni, n-au grijă să-i spovedească, să-i împărtăşească, îi lasă să trăiască necununaţi, şi astfel cresc ca nişte buruieni otrăvitoare. De aceea copiii de astăzi otrăvesc sufletele părinţilor lor pe pământ, iar la sfârşitul vieţii vor moşteni cu toţii suferinţele iadului.

~ Chemaţi-L pe Mântuitorul Iisus Hristos şi rugaţi-L să intre în casele dumneavoastră, aşa cum L-au rugat samarinenii să rămână la ei, iar Iisus, ne spune Sfânta Evanghelie, a rămas în cetatea lor două zile, învăţându-i, miluindu-i şi săturându-i pe toţi cu Cuvântul lui Dumnezeu, Cuvântul adevărului.

~ ...rugaţi-vă pentru preoţi, fiindcă e grea sarcina şi mare e răspunderea înaintea lui Dumnezeu pentru oile pierdute. Rugaţi-vă să ne întărim în duh, în cuvânt şi în dragoste. Rugaţi-vă să fim faruri de călăuzire către ceruri, să fim stâlpi de temelie ai credinţei şi să aducem sufletele cele pierdute la picioarele Crucii lui Iisus, la mântuire.

~ ...să ne înfierbântăm cu toţii la rugăciune şi la cântare în biserică, mai ales în timpul Sfiintei Liturghii şi să nu dăm voie necuratului să se apropie.

~ Părinţi, aveţi milă de copilaşi că veţi răspunde de ei în faţa Dreptului Judecător. Daţi-le pilde bune de urmat, învăţaţi-i rugăciuni, cântări sfinte şi rugaţi-vă împreună cu ei, ca să le fie şi lor bine, şi aici şi dincolo.

~ Să avem toată "noaptea" candelele aprinse cu untdelemnul faptelor bune adică cu o viaţă cât mai curată, trăită în biserică, în rugăciuni şi în sfinţenie. Să nu fim ca fecioarele cele nebune care nu s-au îngrijit şi au pierdut dreptul de a intra cu Mirele la desfătarea nunţii.

~ Faceţi din casele voastre un colţ de biserică, împodobindu-le cu sfinte icoane şi rugaţi-vă cât mai mult cu credinţă şi cu dragoste. Aprindeţi înaintea sfintelor icoane, candela, tămâie şi lumânări şi se va aprinde şi candela sufletelor copiilor şi bărbaţilor voştri. Nu lăsaţi copiii să trăiască necununaţi, că sunt în ghearele necuratului şi a păcatului de moarte ce se cheamă desfrânare.

~ Să stăruim mereu în rugăciune, să îndemnăm pe cei ce sunt în jurul nostru să vină la Dumnezeu. Ajunge atâta necredinţă, atâta nepăsare de mântuire a sufletului, să le zicem: veniţi la picioarele Mântuitorului, veniţi la Doctorul Cel Mare, veniţi la această mare şi sfinţită taină, care este Biserica luptătoare de pe pământ, veniţi cu toată încrederea, cu toată povara cea grea a sufletului şi a trupului.

~ Rugaţi-vă pentru preoţi, rugaţi-vă unii pentru alţii, rugaţi-vă pentru cei adormiţi, aduceţi-vă aminte de cei în suferinţă, de toţi necăjiţii şi asupriţii. Făcând aşa ne vom asemăna magilor şi păstorilor care au adus daruri Pruncului Iisus.

~ Rugaţi-vă ca să nu cădeţi în ispită, căci ispititorul este pe pământ şi umblă printre noi în diferite chipuri. Să nu trăim în nepăsare, căci vremea este aproape; să nu dispreţuim ceea ce ne-a lăsat în Biserica noastră ortodoxă sfinţii apostoli, sfinţii părinţi, moşii şi strămoşii noştri care s-au născut creştini.

~ S-o avem pildă de urmat [pe Maica Domnului], să iubim curăţia trupului, rugăciunea minţii, smerenia inimii; căci cine îşi întinează trupul cu desfrânări, cine-şi omoară sufletul cu ucideri de prunci, cine-şi întunecă mintea cu griji pământeşti, cine-şi umple inima cu trufia vieţii ticăloase, acela nu poate fi un copil al darului dumnezeiesc, acela nu poate vedea faţa lui Hristos şi nu se va învrednici nici de mila rugăciunilor Maicii Domnului.

~ Veniţi la sfânta biserică, cu inima înfrântă şi smerită, cu candela credinţei înflăcăraţi, cu rugăciune şi cu post, cu putere de rugăciune şi bucuraţi-vă, bucuraţi-vă, cei ce aţi aflat calea cea luminată. Mulţumiţi lui Dumnezeu şi Sfântului Hristos că v-a adus la El, v-a luminat şi v-a deschis ochii şi nu vă luaţi după întunecaţii întunericului din lume.

~ Noi să-L rugăm pe Dumnezeu să ne asculte rugăciunile cele către mântuire.

~ ... [omul] aleargă în goană nebună după cele pământeşti şi uită, încetul cu încetul, de Împărăţia lui Dumnezeu. Aproape tot timpul îl cheltuieşte numai pentru cele trecătoare, iar de Dumnezeu, de legea Lui, de dreptatea Lui, nici nu vrea să mai audă sau să ştie. Nu mai are timp nici de cea mai mică rugăciune.
Creştinul trebuie să ia parte şi la masluri, să se spovedească şi să se împărtăşească, căci dacă nu face aceste fapte, nici celelalte rugăciuni nu-i sunt primite.

~ Iată de ce creştinilor noştri de astăzi nu le ascultă Dumnezeu rugăciunile. Pentru că, mai întâi, se târăsc în fel de fel de rătăciri şi n-au credinţă întemeiată în Dumnezeul minunilor, Dumnezeul creştinilor - Iisus Hristos - aşa cum a avut-o sutaşul din Evanghelie.

~ Să ne înălţăm o clipă cu gândul la cei nefericiţi care se află acum în osânda cea cumplită. Ce n-ar face ei dacă s-ar putea răscumpăra... Dar pentru dânşii e prea târziu, soarta lor e pecetluită în iad, zadarnic se roagă. Rugăciunile lor nu mai sunt ascultate pentru că o prăpastie mare este între cer şi iad.

~ ...dacă oamenii nesocotesc pe Dumnezeu şi nu le trebuie Biserică şi rugăciune, spovedanie şi împărtăşanie, se vor scufunda în valuri grele, căci toată civilizaţia, cultura şi progresul lor sunt numai vorbe goale, case zidite pe nisip ce se vor risipi, pentru că nu au temelia cea sfântă...

~ Ţinta de împuşcare a diavolului o formează cele două aripi ale creştinilor, care sunt mintea şi inima. Diavolul este un mare şi iscusit vânător de astfel de păsări care zboară sus. El pe acestea le urmăreşte ca să le arunce jos. El nu umblă după păsări moarte, sau după cele rănite de care este sigur, ci aleargă după creştinii cei vii care, folosind cele două aripi, se ridică sus, la înălţimi, prin rugăciuni, meditaţii şi fapte bune. De aceea, el caută mereu să vâneze pe adevăraţii creştini, când prin ispitele plăcerilor, când prin ispitele durerilor şi necazurilor.

~ Sfânta Fecioară Maria, mama noastră a creştinilor, este gata să nu ne refuze rugăciunile şi să nu ne părăsească în necazuri şi primejdii, dacă o chemăm în ajutor. Dar acum, maica noastră preabună este supărată şi mult întristată pe neamul omenesc care s-a pus în slujba satanei.

~ ...omul netrebnic şi nerecunoscător vine şi el o dată pe an la biserică, dă o liturghie, spune o mică rugăciune şi i se pare că a făcut foarte mult pentru Dumnezeu. Deşi a primit atâtea daruri, peste care Dumnezeu l-a pus stăpân, începe să hulească numele Celui Atotputernic şi să cârtească împotriva Lui.

~ Noi nu trebuie să ne răzbunăm pe vrăjmaşii noştri, ci să-i compătimim, să-i plângem, căci merg în chinurile iadului şi acolo vor plăti cu vârf şi îndesat toată vrajba şi răutatea lor. De ce să ne mai răzbunăm noi, căci oricum, dreptatea lui Dumnezeu nu-i va ierta dacă nu se vor pocăi. Prin rugăciunea domnească "Tatăl nostru" Mântuitorul ne-a legat şi mai strâns, aşa ca să nu ne putem nici ruga, dacă nu iertăm pe cei ce ne-au greşit.

~ Vameşul şi păgânul erau socotiţi la fel din cauza răutăţii şi nedreptăţilor pe care le făceau. "Spune-l Bisericii" înseamnă să-l spui preoţilor sau să-l pui la slujbe; să faci rugăciuni şi metanii, căci Dumnezeu le va descurca pe toate.

~ Unii [creştini] mai mult "latră" decât "muşcă". "Latră" împotriva altora minciuni şi calomnii. Alţii se "muşcă" între ei, în loc să-l "muşte" pe diavol prin rugăciuni, cântări şi fapte bune.

~ După ce a auzit cuvântul îngerului, Ioachim s-a dus acasă unde a aflat-o şi pe Ana veselă, iar după nouă luni aceasta a născut o fetiţă frumoasă, şi sfântă, prin împreunare firească, dar care era rodul postului, al lacrimilor, milosteniilor şi rugăciunilor.

~ Când mergem la Sfânta Biserică trebuie să spălăm şi trupul acesta, să-l îmbrăcăm cu hainele cele mai curate şi cuviincioase, mai ales partea femeiască să nu vină îmbrăcate ca la teatru, cu capul descoperit şi fardate. Nu au voie să vină la biserică cei care nu sunt cununaţi religios. Acestora nu le sunt primite rugăciunile, nici faptele bune, ci se osândesc. Când venim în casa Împăratului, la nunta Fiului Său, să stăm cu frică şi cu smerenie, să nu smintim pe alţii, să nu vorbim în timpul slujbei, ci să ne rugăm zicând ca vameşul: "Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosul!". Să caute fiecare să se spovedească cât mai grabnic, fiindcă aceste păcate mari stau în calea rugăciunii lor de a ajunge la Dumnezeu.

~ În Vechiul Testament găsim o seamă de oameni luminaţi, aprinşi de dragoste pentru Dumnezeu care se unesc cu El prin focul rugăciunilor. Moise şi Ilie, care cu post şi rugăciune s-au înălţat mai sus de lumina aceasta, toţi profeţii Vechiului Testament au prezis naşterea Mântuitorului şi au propovăduit cu înflăcărare pe Dumnezeu.

~ ...acela care nu păzeşte poruncile lui Dumnezeu, măcar că merge la biserică, măcar că face multe rugăciuni, plânge cu şiroaie de lacrimi în timpul rugăciunilor şi al predicilor, dacă nu păzeşte poruncile, tot nu dă semne că iubeşte pe Dumnezeu mai presus de orice.

~ [Creştinul] se plânge că nu are timp de biserică şi de rugăciune, dar în schimb nu-i ajunge timpul pe la filme, teatre, meciuri, stând ore întregi şi privind la televizor, iar pentru suflet nu găseşte timp nici zece minute de rugăciune.

~ Să lăsăm răutatea, să lăsăm păcatele, să ne stăpânim gurile, să vorbim mai puţin cu lumea şi să vorbim mai mult cu Dumnezeu în rugăciune ca să fim scutiţi de rele şi să nu ne pierdem sufletul.

~ O, câte griji nu-şi fac oamenii! Unii se vaită de unele, alţii de altele şi îngrijindu-se mereu de cele pământeşti ale trupului uită cu desăvârşire de cele ale sufletului. Iată de ce mulţi nu mai vin la biserică, nu se mai spovedesc, nu-şi mai fac timp nici de rugăciune, nu mai au frică de Dumnezeu, ci spaima lor este că vor muri de foame.

~ [Diavolul] pune pe anumiţi necredincioşi să spună în lume că nu există diavol şi nici iad. Cei cu credinţă puţină, cred această minciună. Astfel slăbesc în rugăciune, nu mai vin la biserică, nu le mai este frică de păcate, amână spovedania şi împărtăşania, se aşează pe petreceri şi trăiesc fără grijă de moarte.

~ Când auziţi pe cineva că nu poate suferi biserica, preotul, rugăciunea, icoana, să ştiţi că acela e necurat, e legat în lanţuri de demoni, e stăpânit de vrăjmaşul. Pentru asemenea suflet se cer rugăciuni puternice, cu jertfă, post şi milostenii, cu metanii şi ajunări.

~ Acum este timpul fraţi creştini, timpul cel mai potrivit să ne facem noi cu mâna noastră milostenia, să ne facem rugăciunea, privegherea şi venirea la biserică, căci doar auzim cu urechile noastre ce moarte periculoasă pândeşte întreaga omenire.

~ S-a umplut iadul cu suflete de creştini, nu de păgâni, creştini botezaţi, suflete care au plecat din moarte năprasnică, fără pregătire. De aceea ne zice Domnul Hristos: "Să vă rugaţi că nu ştiţi ziua nici ceasul".

~ Acum este timpul să strigăm cu stăruinţă şi cu credinţă la Dumnezeu. Să venim la sfânta biserică, să facem rugăciuni ca să dezlege Dumnezeu, ca la femeia gârbovă, legăturile necuratului făcute cu învoirea noastră. Să dezlege Mântuitorul păcatele când ne spovedim şi atunci se vor dezlega şi cununiile celor care nu se pot căsători, vor înceta supărările şi se vor curma suferinţele din sufletele şi trupurile noastre.

~ Vai de sufletul pe care-l apucă moartea nepregătit şi fără Dumnezeu! Vai de cei ce trăiesc necununaţi, de cei ce înjură, de cei ce dau diavolului, de toţi cei ce fug de biserică, de credinţă şi de rugăciune. Singura scăpare a păcătoşilor este Iisus Mântuitorul, învăţătura Lui şi morala Lui creştină.

~ Metanii, post, rugăciuni şi milostenii şi tot felul de fapte bune trebuie să facă fiecare, că moartea vine fără veste şi ne găseşte nepregătiţi. Ni se cere să ne curăţim păcatele prin pocăinţă, prin post şi rugăciuni, prin fapte bune către săraci, prin cunoaşterea legii lui Dumnezeu, prin aplicarea în viaţa noastră a poruncilor dumnezeieşti şi prin jertfa laudelor noastre pe care să le înălţăm bunătăţii dumnezeieşti.

~ Sfântul Macarie cel Mare, care trăia în pustie, plimbându-se, a găsit o căpăţână uscată a unui popă idolesc; când a atins-o cu bastonul, a început să vorbească, spunându-i că atunci când Sfântul Macarie face rugăciuni pentru cei morţi, şi păgânii din iad primesc puţină uşurare.

~ Să ştim că nu primim iertare fără o pocăinţă serioasă, căci una este să păcătuieşti şi alta este să greşeşti. Greşelile se iartă prin rugăciuni puternice cu lacrimi; de aceea zicem în Tatăl nostru, "şi iartă nouă greşalele noastre", nu păcatele noastre.

~ ...creştinii de la început nu s-ar fi mântuit, nu ar fi devenit sfinţi, dacă nu ar fi făcut pocăinţă, dacă nu s-ar fi smerit, dacă nu ar fi postit, dacă nu s-ar fi rugat, dacă nu ar fi venit la biserică.

~ Hotărârea temeinică de a nu mai sta nici o clipă în păcat, spovedania sinceră, canonul după spovedanie, faptele cele bune, mergerea la sfânta biserică, mai ales duminicile, şi hrănirea sufletului cu sfintele învăţături, cântări şi rugăciuni din biserică, toate acestea precum şi altele îl fac pe om, pe fiul rătăcit, să ajungă la Tatăl.

~ [Proorociţa Ana] petrecuse numai 7 ani cu bărbatul său, iar în văduvie 84 de ani şi nu lipsea din biserică niciodată. Postea şi se ruga, slujind lui Dumnezeu ziua şi noaptea.

~ La sunetul trâmbiţei cei drepţi, care n-au gustat moartea până-n acel moment, se vor transforma în oameni nemuritori şi vor zbura cu îngerii pe nori deasupra păcătoşilor până la dreapta Domnului. Atunci îi vor vedea cu ochii lor pe sfinţii pe care i-au chemat în rugăciuni, pe care i-au avut în icoane prin casă, pe care i-au cinstit şi sărbătorit cu dragoste.

~ Mirele ceresc a venit la miezul nopţii şi numai cinci [fecioare] a găsit veghind cu candelele aprinse, adică cu flacăra credinţei, a nădejdii şi a dragostei. Celelalte cinci fecioare, deşi erau şi ele fecioare cu trupul, erau cu sufletul întinate de valul lumii acesteia deşarte şi au adormit în păcate fără untdelemnul faptelor bune, adică fără biserică, fără rugăciune, fără osteneală duhovnicească.

~ Vrăjmaşul sufletelor noastre - diavolul - ne-a înstrăinat de Dumnezeu, ne-a îndepărtat de biserică şi rugăciune, de post şi spovedanie. De aceea suntem chinuiţi cu tot felul de boli sufleteşti şi trupeşti...

~ Nu se poate împărtăşi cu Trupul şi Sângele Scumpului nostru Iisus Hristos nici un om dacă nu a făcut pocăinţă adevărată, adică post, rugăciuni, metanii, osteneli, diferite fapte bune, chiar ajunări - cei care pot.

~ În toate zilele şi în toată clipa să căutăm să fim în strânsă legătură cu Dumnezeu prin rugăciune şi meditaţii sfinte şi să aşteptăm ca El să ne facă dreptate în necazurile şi suferinţele noastre, că El ne va face dreptate, dar atunci când va vrea El, căci poate merităm să ispăşim vreo pedeapsă, niscaiva păcate.

~ ... să ne rugăm lui Dumnezeu să ne întărească în răbdare, în smerenie şi ascultare de dreapta credinţă. Iată, lepădarea de credinţă e gata. Cartea sfântă spune că imediat după lepădare vine sfârşitul. Să luăm aminte, aşadar, că zadarnic e tot ce am făcut până acum, dacă ne lepădăm de credinţă.

~ La spovedanie, să luăm canon potrivit pentru a freca rugina şi cocleala, apoi, cu ajutorul focului ceresc - rugăciunea fierbinte - şi cu apă tare - lacrimile - să curăţim vasul ca să se poată lipi de el poleiala cea albă, sfinţenia cea curată şi frumoasă a Sf. Împărtăşanii.

~ ...să strigăm la El [la Dumnezeu], să-L căutăm pe El. Să ne rugăm Lui, cu foc şi cu credinţă arzătoare şi să strigăm ca şi Sf. Apostol Petru: "Doamne, scapă-ne, că pierim!"

~ Ţineţi drumul drept, drumul credinţei, al bisericii. Rugaţi-vă, căci puţin a mai rămas, şi nu ziceţi ca necredincioşii: "O, de când se spune că vine sfârşitul şi n-a mai venit!" Iată, e gata să vină. Semnele le vedem şi toate ne spun că Stăpânul e la uşă şi e gata să plătească fiecăruia după faptele lui.

~ Să ne rugăm lui Dumnezeu, să trimită creştinătăţii oameni plini de Duh Sfânt, care să înveţe şi să zidească cu amândouă mâinile. Cine învaţă zideşte cu o mână, iar cine învaţă şi întăreşte şi cu pildă bună, acela zideşte cu amândouă mâinile, iar cine învaţă şi se dă pildă rea, acela cu o mână zideşte şi cu cealaltă dărâmă.

~ Păziţi mai departe credinţa, nădejdea şi dragostea şi nimic să nu fie în stare să vă întoarcă de pe drumul cel adevărat care duce la viaţă. Acum este momentul să stăm mereu de veghe ca să nu pierdem truda şi agoniseala sufletească, uniţi cu toţii în rugăciunile din Biserică, cât şi cele de acasă.

~ ... zic unii: Ce atâta rugăciune? Ce atâta cântare religioasă? De ce atâta slujbă la biserică, că doar n-ai să te faci sfânt?! Dar tocmai acesta trebuie să fie idealul creştinismului adevărat - Sfinţenia.

~ ...noi facem o greşeală, căci aşteptăm cu braţele încrucişate şi zicem că Duhul suflă încotro vrea şi că nu stă în puterea nimănui să-l reţină. Ne lăsăm, prin urmare, în voia soartei şi aşteptăm să ne pice har fără să-l implorăm cu mâinile împreunate în rugăciune, aşa cum citim în Sfânta Scriptură că stăruiau apostolii în sfânta biserică. N-am citit şi noi niciodată că Tatăl va da Duhul Sfânt acelora care-L cer? N-am citit că biserica este un locaş al lui Dumnezeu? Deci cum să primim Duh Sfânt dacă nu ne îndeletnicim cu rugăciunea, cu meditarea Sfintelor Scripturi, mergerea la biserică şi primirea sfinţeniilor de la ea?!

~ Câtă trăire creştină observăm în timpul domnitorilor noştri creştini, mai ales al lui Ştefan cel Mare căruia i se zicea şi cel Sfânt, care înainte de orice bătălie postea, se ruga, se spovedea şi se împărtăşea, iar după izbândă înălţa o biserică sau o mănăstire drept mulţumire lui Dumnezeu.

~ Cele mai frumoase exemple de rugăciune ni le dau sfinţii mucenici, martirii creştini care răbdau cu fruntea senină cele mai cumplite chinuri în timpul cărora cântau imnuri de laudă lui Dumnezeu şi salutau fără nici o ură pe împăratul din porunca căruia erau prigoniţi şi omorâţi.

~ Mai sunt unii creştini care, dacă le merg treburile bine, mai vin şi ei pe la Biserică, mai aprind o lumânare, două, măcar la Paşti şi la Crăciun; mai fac o rugăciune acasă înaintea icoanelor; dar dacă dau de o pagubă, sunt în stare să hulească pe Dumnezeu în chipul cel mai barbar şi josnic revoltându-se împotriva lui Dumnezeu.

~ Să ne trezim cu toţii, până nu e prea târziu, şi să ne rugăm la Dumnezeu ca să ne dea înţelepciune şi să nu ne mai sfâşiem între noi, ci să ne iubim, să ne iertăm şi să ne unim, ca să biruim pe duşmanul cel mare, diavolul. O fierbinte rugăciune ne trebuie nouă.

~ Să ne aducem aminte de toate datoriile noastre pe care le avem la Marele Stăpân din ceruri şi să-L rugăm cu adâncă smerenie, tot timpul vieţii noastre, fiindcă suntem datori, încât niciodată nu vom putea plăti.

~ Unii consideră că e suficient să creadă că există Dumnezeu, dar nu vor să aibă de-a face cu El; nu le trebuie biserica Lui, nu le trebuie rugăciuni, iar pregătirea sufletească se grăbesc s-o facă abia pe patul morţii.

~ [Sămânţa căzută în loc pietros] închipuie pe oamenii aceia care auzind Cuvântul lui Dumnezeu îl primesc cu bucurie, dar aceştia nu au rădăcini, fiindcă sămânţa nu a fost udată mereu aşa cum ştim că trebuie udată orice sămânţă sau plantă dacă vrem să crească. În cazul nostru udarea înseamnă lacrimile vărsate la cântare şi rugăciune, la predică, fapte bune şi în diferite împrejurări duhovniceşti, amintindu-ne mereu de ziua plecării şi de ceasul judecăţii noastre.

~ Eu cred că omul stăpânit de patimă, devenit rob al acestei patimi, dacă are răbdare şi mai ales dacă se stăpâneşte de la acea patimă cu pocăinţă sinceră, cu lacrimi fierbinţi, cu rugăciuni şi cu post, dacă se înfrânează de la chefuri cu băuturi alcoolice, dacă strică prietenia cu tovarăşii care-l duc la aceste drumuri păcătoase, nu se poate să nu scape de acea patimă, mai ales dacă se împrieteneşte cu persoane care cunosc bine adevărata credinţă ortodoxă.


Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA