Ai păcătuit? Nu-ţi cer nimic altceva decât aceasta: intră în biserică şi spune-I cu pocăinţă lui Dumnezeu: "Am păcătuit".
citat din Sfântul Ioan Gură de Aur
CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI
CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI
Motto: „Biserica
Ortodoxă este o corabie, iar creştinii
care merg la
Sfânta Biserică şi intră în ea sunt izbăviţi din furtuna păcatelor prin
Taina Sfintei
Spovedanii“ (Sfântul Nicodim).
Preot Ioan
Iubiţi credincioşi,
Denumirea de „Biserică“ vine de la grecescul „ekklesia“,
sinonimul său în limba latină fiind,
„ecclesia“ care se traduce prin
„comunitatea
celor chemaţi“.
Ce
ne învaţă Biserica?
Noi învăţăm că norma, sau mai bine
zis dreptarul credinţei, este
învăţătura predată de Biserică, iar această învăţătură se întemeiază pe
Sfânta Scriptură şi pe Sfânta Tradiţie.
Deci, ortodocşii, spre deosebire
de sectanţi, care se folosesc numai de Biblie, mai folosesc şi un al
doilea izvor, „Sfânta
Tradiţie“. Noi, ortodocşii, avem ca dovadă
pentru Sfânta Tradiţie mai multe versete biblice, spre exemplu: „Ţine
dreptarul
cuvintelor sănătoase pe care le-ai auzit de la mine, cu
credinţă şi cu iubirea ce este în Iisus Hristos“ (2Timotei
1:13).
„Deci,
dar, fraţilor, staţi neclintiţi şi ţineţi predaniile pe care le-aţi
învăţat, fie prin cuvânt, fie prin epistola noastră“ (2Tesaloniceni
2:15). În
timp ce LA CULTELE RELIGIOASE, care au ca
fundament numai
Sfânta Scriptură, aceasta le grăieşte fiecăruia,
individual şi în mod diferit, de unde şi
varietatea şi mulţimea cultelor
religioase, LA
ORTODOCŞI, norma
de credinţă o stabileşte
Biserica, înlăturându-se astfel individualismul şi părerile proprii
asupra credinţei, pentru că „BISERICA ESTE STÂLP ŞI
TEMELIE
AL ADEVĂRULUI“ (1Timotei
3:15).
Cuvântul
„Biserică“
are un singur înţeles?
Cuvântul Biserică are mai multe înţelesuri
şi, pentru că sectanţii îl
înţeleg greşit, vom enumera mai jos cele
trei înţelesuri adevărate:
1. Prin
„BISERICĂ“ se
înţelege IERARHIA SUPERIOARĂ ÎN
TOTALITATEA
EI (diaconi, preoţi şi episcopi).
2. Prin
„BISERICĂ“ se
mai înţelege şi TOTALITATEA
CREDINCIOŞILOR CARE SUNT BOTEZAŢI
ÎN HRISTOS.
3. Prin
„BISERICĂ“ se
înţelege în acelaşi
timp şi LOCAŞUL DE
ÎNCHINARE
SAU DE CULT DIVIN PUBLIC.
Se
poate înţelege prin Biserică ierarhia superioară?
Da, şi o dovadă în acest sens avem
cuvintele
MÂNTUITORULUI,
cu privire la pedepsele disciplinare şi cu
forurile competente
care aplică aceste pedepse: „De-ţi va greşi ţie
fratele
tău, mergi, mustră-l pe
el între tine şi el singur, şi de te va
asculta
ai câştigat pe fratele tău,
iar de nu te va asculta, ia cu tine
încă doi sau trei martori să se
statornicească tot cuvântul. Şi de
nu-i
va asculta pe ei, spune-l Bisericii; iar de nu va asculta nici de
Biserică, să-ţi fie ţie ca un păgân şi vameş“ (Matei 18:15-17). Deci,
este vorba de următoarele pedepse succesive:
1)
mustrarea între patru ochi;
2)
mustrarea în faţa a doi sau trei martori;
3)
mustrarea din partea Bisericii;
4)
excomunicarea sau scoaterea din Biserică.
Prin urmare cuvântul „Biserică“ are şi acest înţeles, cel de
ierarhie superioară. În scripturile mai vechi, expresia „spune-l
Bisericii“
este tradusă cu „spune-l
soborului“. Rămâne lucru
neîndoielnic că Biserică înseamnă aici „păstorii
cei mai mari“, adică
Sfinţii Apostoli şi urmaşii lor episcopii.
Prin
„Biserică“ se poate înţelege totalitatea credincioşilor?
În Noul Testament,
cuvântul Biserică are uneori şi acest înţeles:
„Ci
precum într-un singur trup avem multe mădulare
şi mădularele nu
au toate aceeaşi lucrare, aşa şi noi, cei mulţi,
un trup suntem în Hristos
şi
fiecare suntem mădulare unii altora“ (Romani
12:4-5). Acest
„trup“
este BISERICA şi „EL
(HRISTOS)“ este „capul
trupului“,
adică al Bisericii (1Coloseni 1:18).
Există oare mai multe biserici
aşa cum spun azi cultele religioase?
Biserica este UNA, căci UNUL este Întemeietorul şi
Capul ei:
IISUS
HRISTOS, care a numit-o „BISERICA MEA“ (Matei
16:18)
şi
i-a pus temelie, ce rămâne aceeaşi pentru toate veacurile: „Nimeni
nu
poate pune altă temelie“ (1Corinteni
3:11). Biserica fiind numită
„TRUPUL
LUI HRISTOS“, nu poate fi decât una singură,
după cum
unul este şi Trupul Celui care a întemeiat-o. Şi
apoi chiar asta a fost
voinţa Întemeitorului ei: „Ca toţi să fie una“ (Ioan
17:21), iar
unitatea Bisericii
rezultă şi din unitatea de CREDINŢĂ, de
NĂDEJDE
şi de
DRAGOSTE, pe care se întemeiază în
lume: „ESTE UN
DOMN,
O CREDINŢĂ, UN BOTEZ“ (Efeseni
4:5).
În
concluzie, nu poate fi vorba de „Biserici“, ci
de
„BISERICĂ“, exceptând cazul când se au în vedere organizaţii
locale
mai restrânse sau parţiale ale Bisericii.
De
ce „Biserica“ este sfântă?
În primul rând
Biserica este sfântă, pentru că întemeietorul ei,
Hristos, este sfânt.
El este izovorul sfinţeniei noastre: „Pentru
că şi cel
ce sfinţeşte, şi cei ce se sfinţesc,
dintr-unul sunt toţi; de aceea nu se
ruşinează să-i numere pe ei fraţi“
(Evrei 2:11). Apoi Hristos, care este
Arhiereul „SFÂNT
FĂRĂ DE PATĂ“ (Evrei 7:26) a sfinţit
Biserica
prin sângele Lui,
potrivit cuvântului Sfântului Apostol Pavel: „Hristos
4
a iubit Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească prin
cuvânt, după ce a curăţit-o prin baia
botezului şi ca să o înfăţişeze
Sieşi, Biserică măreaţă, neavând întinăciune sau zbârcitură ori
altceva
de acest fel, ci ca să fie sfântă şi fără de
prihană“ (Efeseni
5:25-27)
„şi a făcut-o izvor de sfinţenie pentru cei ce se sfinţesc“
(Evrei 10:10-
14). Ba chiar Hristos
a înzestrat-o cu mijloace sfinţitoare
- adică
Sfintele Taine - alături de învăţătura cea sfântă (Cuvântul lui
Dumnezeu)
care, în ansamblu, sfinţesc
pe oameni.
Dar
în Biserică sunt numai oameni
sfinţi?
Biserica, înţeleasă ca instituţie sau aşezământ Dumnezeiesc, este
Sfântă. Dar asta nu înseamnă că din ea fac parte numai oameni sfinţi.
Mântuitorul a asemănat-o cu lanul ce cuprinde grâu şi
neghină şi
numai la sfârşitul lumii vor fi aleşi
cei buni din cei răi (Matei 13:24-
43).
Iar Sfântul Apostol Pavel a asemănat-o
cu o casă mare în care
sunt şi vase de cinste şi
vase de necinste (2Timotei 2:20). Deci, şi
oamenii păcătoşi, dacă sunt botezaţi în Hristos şi nu
s-au lepădat de
credinţa în El, sunt membri ai Bisericii. Sunt membre bolnave, dar
sunt membre ale
aceluiaşi „trup“ al Domnului.
De
unde rezultă faptul că Biserica este sobornicească?
Biserica este
sobornicească pentru că are menirea de a se întinde
peste toată lumea şi cuprinde în sânul ei pe toţi oamenii, din toate
neamurile, potrivit
poruncii Mântuitorului către Sfinţii Apostoli:
„Drept
aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în
numele
Tatălui, al Fiului şi al
Sfântului Duh“ (Matei 28:19). Am
putea spune că Biserica este „staulul“ menit să cuprindă, „toate
oile
de
pretutindeni“ (Ioan 10:16). Se numeşte sobornicească pentru
că
ea se conduce prin
soboare (sinoade) ecumenice din care fac parte
episcopii din toată lumea. Hotărârile acestor sinoade sunt
norme
sigure pentru credinţa şi viaţa Bisericii pentru că sunt
date de cei
cărora Hristos le-a dat toată puterea
şi cu care va rămâne
până la
sfârşitul veacurilor: „... iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la
sfârşitul veacului. Amin“ (Matei 28:20). Este
adevărat că în textul
biblic este vorba de
Sfinţii Apostoli, dar odată cu
ei trebuie să
înţelegem şi pe urmaşii lor legiuiţi,
care sunt episcopii, deoarece
numai prin aceştia va putea fi Hristos cu noi până la
sfârşitul
veacurilor.
De
ce spunem că Biserica este
apostolească?
Spunem aşa, pentru că este zidită pe temelia Apostolilor, piatra
din vârful unghiului
fiind Însuşi Iisus Hristos. „Zidiţi fiind pe temelia
Apostolilor
şi a proorocilor, piatra cea din capul unghiului fiind
Însuşi Iisus Hristos“ (Efeseni 2:20). Este
apostolească, pentru că este
răspândită în lume de Apostolii
Domnului, se conduce după normele
rânduite de ei şi în conformitate cu învăţăturile
sfinte, iar preoţia
ei
are
continuitate apostolică neîntreruptă.
Este
Biserica alcătuită din mai multe părţi?
Da, ea este alcătuită din două părţi: una văzută sau pământească, a
celor vii şi alta nevăzută. Amândouă alcătuiesc laolaltă o
unitate,
având acelaşi Cap, pe Iisus Hristos, după cuvântul
Apostolului: „Căci
nimeni
dintre noi nu trăieşte pentru sine şi
nimeni nu moare
pentru
sine, căci de trăim pentru Domnul trăim, şi de murim
pentru
Domnul murim, deci, fie că trăim, fie că murim, suntem ai
Domnului“
(Romani 14:7-9). Cei
ce trec din viaţa aceasta nu sunt
morţi cu totul. Sufletele lor sunt vii şi
sunt sub stăpânirea aceluiaşi
Stăpân.
Nu putem crede că ei, odată trecuţi din viaţa aceasta încetează a
mai face parte din
Biserica lui Hristos. Despre nemurirea sufletelor şi
stăpânirea lui Dumnezeu asupra lor Mântuitorul ne-a învăţat: „Eu
sunt
Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui
Isaac şi Dumnezeul
lui
Iacov. Nu este Dumnezeul morţilor,
ci al viilor“ (Matei 22:32).
Drept urmare, aceştia nu pot fi morţi şi cu sufletul, fiindcă Dumnezeu
nu este al morţilor, ci al viilor. Sfântul Apostol Pavel ne învaţă că lui
Iisus tot genunchiul
I se pleacă „al celor cereşti şi al celor
pământeşti şi al celor de dedesubt“ (Filipeni 2:10). Deci,
este vorba
de lumea cerească, lumea pământească şi de cea a sufletelor rele,
îndepărtate de Hristos.
Din
cine se compune Biserica celor vii, care mai este
numită şi luptătoare?
Biserica luptătoare se compune din păstori
sau conducători şi
popor sau turmă. Mântuitorul ne-a învăţat că El este Stăpânul şi că a
încredinţat conducerea unor iconomi, care vor da socoteală despre
buna conducere a lor.
Din următoarele cuvintele ale Sfântului Apostol
Pavel înţelegem că iconomii sau conducătorii, pe care i-a pus Hristos
în Biserica Sa, sunt
preoţii, cărora Apostolul le zice: „Luaţi aminte
de
voi şi de toată turma, întru care,
Duhul Sfânt v-a pus pe voi
episcopi
ca să păstoriţi Biserica Domnului, pe care a câştigat-o
cu
însuşi scump sângele Său“ (Fapte
20:28). „Aşa să ne socotească pe
noi
fiecare om, ca slujitori ai lui Hristos şi
iconomi ai tainelor lui
Dumnezeu“
(1Corinteni 4:1). Deci, în chip nevăzut, Biserica este
condusă de HRISTOS, Care este „CAPUL EI“, dar în chip văzut,
ca
organizaţie socială este condusă de
episcopi şi preoţi.
Cultele
religioase ne reproşează că Biserica lui Hristos
este
sfântă (Efeseni 2:26-27). Şi atunci din ea nu pot face
parte
decât cei sfinţi.
Denumirea de „SFINŢI“ se referă la cei care au primit
în ei pe
Duhul Sfânt prin
Botez şi care au menirea de a duce o viaţă sfântă
(1Corinteni
1:2). Cuvântul „SFÂNT“, în Vechiul Testament, însemna
ceva ce era pus
deoparte, ales, deosebit, închinat lui Dumnezeu. „Căci
al Meu este tot
întâi-născutul lui Israel, de la om până la
dobitoc
pentru că Mi l-am sfinţit Mie“ (Numerii
8:17). Cuvântul „SFÂNT“ în
Noul Testament numeşte pe creştinul botezat în Hristos,
care este
sfânt după menirea lui de a se sfinţi
tot mai mult, adică de a-şi închina
viaţa lui Dumnezeu. Sfânta Scriptură ne
spune că nu există om fără de
păcat sau sfânt în înţelesul
strict şi absolut al cuvântului. „Căci nu este
om drept pe pământ care să facă binele şi să nu păcătuiască“
(Eccleziast
7:2). Deci, Biserica lui Hristos este sfântă, dar nu prin
membrii este sfântă, după cum rezultă din versetul următor:
„Bisericii
lui
Dumnezeu celei care este în Corint, credincioşilor
sfinţiţi în
Iisus
Hristos, celor chemaţi să fie sfinţi“ (1Corinteni
1:2).
Cultele
religioase spun că sfinţii trebuie să se
separe de
cei
păcătoşi, potrivit celor spuse de Sfântul Apostol
Pavel:
„V-am
spus să nu aveţi
amestec cu vreunul, care frate fiind
cu
numele, este desfrânat sau zgârcit... cu unul ca acesta
nici
să nu şedeţi la masă: ,,smulgeţi pe cel viclean din
mijlocul
vostru (1 Corinteni 5:11-13). Deci, creştinii trebuie
să excludă din comunitatea lor
pe cei răi şi păcătoşi pentru
a
alcătui o biserică într-adevăr
sfântă.
Din aceste versete nu
rezultă faptul că, din Biserică fac parte
numai cei sfinţi şi nici nu se exclude
posibilitatea celor păcătoşi de a fi
membri ai Bisericii
deoarece, nu există oameni fără de păcat. În acest
caz, nimeni n-ar
putea face parte din Biserica lui Hristos. A exclude pe
cineva din Biserică, adică a-l da satanei,
înseamnă a lucra împotriva
voinţei lui Dumnezeu „CEL CE VOIEŞTE CA TOŢI SĂ SE
MÂNTUIASCĂ ŞI LA CUNOŞTINŢA ADEVĂRULUI SĂ
VINĂ“ (1 Timotei 2:4). Nici
chiar Mântuitorul nu S-a separat de
păcătoşi, S-a apropiat de ei, a stat chiar împreună cu ei la masă, ca
dovadă cuvintele: „N-au trebuinţă de doctori cei sănătoşi, ci cei
bolnavi,
căci n-am venit să chem pe drepţi, ci
pe cei păcătoşi la
pocăinţă“ (Luca
5:30-32).
Are
cuvântul „Biserică“ şi înţelesul de locaş sfânt
menit
cultului divin public?
Da, numele de „Biserică“ în înţelesul acesta de locaş de
închinare, îl
întâlnim în Faptele Apostolilor, acolo unde ni se spune că
Pavel şi Varnava, ajungând în Antiohia „au
stat acolo în Biserică,
învăţând mult popor“ (Faptele Apostolilor 11:26).
Sfântul Apostol
Pavel scrie creştinilor din Corint următorul
cuvânt de mustrare: „Aud
că la adunările
voastre din Biserici, între voi sunt dezbinări, şi în
parte
o şi cred“ (1
Corinteni 11:18). Aceloraşi
corinteni le dă porunca
aceasta: „ca
în toate Bisericile sfinţilor,
femeile să tacă în adunările
bisericeşti... Căci
rău şade unei femei să vorbească în Biserică“. În
textele de mai sus
este clar şi evident că înţelesul cuvântului
„Biserică“ este de locaş de adunare pentru
cultul public.
Îi
sunt plăcute lui Dumnezeu
locaşurile sfinte?
Desigur, căci aşa i-a zis lui Moise: „Să-Mi faci locaş sfânt
şi voi
locui
în mijlocul lor“ (Ieşirea
25:8). David, după ce a făcut
jertfelnicul la
porunca Îngerului, a zis: „Iată casa Domnului
Dumnezeu“
(1 Paralipomena 22:1). Deşi acestea se referă la
Vechiul
Testament, totuşi, acelaşi Dumnezeu este şi al nostru, al creştinilor,
iar
poruncile privitoare
la zidirea templului nu s-au schimbat.
Vor
exista Biserici până la sfârşitul lumii?
Chiar în pragul sfârşitului lumii, Biserici, în înţelesul
de locaşuri
de închinare, vor
exista. Despre Antihrist ni se spune că se
va trufi,
„înălţându-se
mai presus de tot ce se numeşte
Dumnezeu sau este
făcut pentru închinare, aşa
încât să se aşeze în templul lui
Dumnezeu
şi pe sine să se dea «dreptul Dumnezeu»“ (Apocalipsa
13:6).
Cultele
religioase ne reproşează că bisericile nu sunt
locaşuri
ale
lui Dumnezeu precum este scris: „Cel Preaînalt nu locuieşte în
temple
făcute de mâini, precum zice proorocul:
Cerul este tronul
Meu şi pământul aşternutul picioarelor Mele, ce casă îmi veţi zidi
Mie?
- zice Domnul - sau care este locul odihnei Mele? (Faptele
Apostolilor
7:49-49).
Sfântul Apostol
Pavel, ca şi odinioară Proorocul Isaia,
combate
mentalitatea iudeilor
respectiv a păgânilor, de a crede că Dumnezeu
poate fi închis între
zidurile unui templu oarecare şi că nu se găseşte
decât acolo. Dumnezeu
este bun şi este pretutindeni. Dacă am
admite
tâlcuirea cultelor
religioase, ar trebui să constatăm o contradicţie
între
vorbă şi faptă, atât la Mântuitorul, cât şi la Apostolul Pavel, care au
cercetat adeseori
templul din Ierusalim, cinstindu-l ca pe o casă sau
locaşul lui Dumnezeu.
Iubiţi credincioşi,
Să nu uităm cuvintele Sfântului
Ciprian: „Cine nu are Biserica de
mamă nu poate avea pe Dumnezeu de tată“. Aceste
cuvinte sunt
adevărate, pentru că în
Biserică este atmosferă de
sfinţenie, este
mângâierea, întărirea şi biruinţa sufletului. Te cutremură o
emoţie
sfântă , când, ca trecător,
o găseşti deschisă în cale şi intri în ea. Aici
este altarul de jertfă şi locul sfânt în care se aduce Jertfa Golgotei în
chip nesângeros, apoi
„jertfa buzelor“ şi jertfa cea bine plăcută lui
Dumnezeu, adică: duhul umilit, inima înfrântă şi
smerită. Amin!
Completare
la cateheza Sfânta Biserică Ortodoxă
Ce
trebuie să spunem când trecem pe
lângă o
Sfântă Biserică Ortodoxă
Trecând prin Bucureşti cu maşina am fost nevoit să opresc la
culoarea roşie a semaforului. Mi-am aruncat ochii şi am văzut o Sfântă
Biserică. Pe trotuarul de vis-a-vis în dreptul Sfintei Biserici s-a oprit
o
femeie ce venea de la
piaţă, având în ambele mâini câte o plasă. Şi-a
pus plasele jos, s-a
întors cu faţa către Sfânta Biserică, a
făcut trei
metanii mici (închinăciuni cu plecare până la pământ) închinându-se,
apoi şi-a luat plasele şi a
plecat liniştită către casă. Am fost profund
impresionat de credinţa acestei femei. În tramvai, în autobuz, în
maşina particulară sau
pe stradă puţini călători se mai închină când
trec prin dreptul
Sfintelor Biserici.
Când
trecem pe lângă o Sfântă Biserică, noi creştii ortodocşi
ar
trebui (dacă este bărbat să-şi scoată căciula sau pălăria din cap)
să ne întoarcem cu faţa către ea şi să zicem închinându-ne:
„Doamne
Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile
Maicii
Tale şi ale tuturor Sfinţilor, mântuieşte-mă pe mine,
păcătosul (păcătoasa)“.
Apoi
dacă ştim hramul Bisericii respective să zicem (spre
exemplu)
închinându-ne din nou: „Sfinte Nicolae, mare făcătorule
de
minuni, roagă-te la Dumnezeu şi pentru mine, acum, în ceasul
morţii şi în ceasul judecăţii mele. Amin!“
Şi în
continuare să-l rugăm tot pe Sfântul al cărui
hram îl
poartă Biserica să mijlocească pentru mântuirea tuturor celor
dragi
ai noştri, închinându-ne iar (spre
exemplu): Sfinte Nicolae,
roagă-te la Dumnezeu şi
pentru mântuirea robilor lui Dumnezeu:
Teoctist
Patriarhul, Episcopul locului (numele),
preotul duhovnic
la
care v-ati spovedit (numele),...
numele părinţilor, ai naşilor,
moşilor, ai copiilor, fraţilor,
cumnaţilor, verilor, cunoscuţilor şi al
celor
care v-au făcut sau v-au dorit rău în viaţă.
Când
trecem pe lângă un cimitir, de mare
folos ne-ar fi şi
nouă şi celor morţi
dacă am spune aşa: „Doamne, Iisuse
Hristoase,
Dumnezeul nostru, iartă păcatele tuturor celor care
sunt
adormiţi în cimitirul acesta şi când voi muri şi
eu să mă ierţi
şi
pe mine“.
La
fel să ne rugăm şi atunci când călătorim şi în drumul
nostru
vedem pe marginea drumului crucea cuiva care a murit
probabil
în accident de maşină (spovedit şi
împărtăşit
sau poate
nespovedit
şi neîmpărtăşit): „Doamne,
Iisuse Hristoase, Dumnezeul
nostru,
iartă-l pe acela care a adormit aici şi când voi muri şi
eu să
mă ierţi şi pe mine“.
Toate rugăciunile pe care le înălţăm cu tot sufletul pentru cei
adormiţi sunt primite acolo sus la cer şi
aduc uşurare celor pe care
i-am pomenit, chiar
dacă nu le ştim numele tuturor. Şi apoi, dacă ne
rugăm pentru cei morţi,
cândva când vom fi şi noi morţi, alţii se vor
ruga pentru sufletele
noastre, după zicala: Ce faci, ţi se va face, adică
te-ai rugat pentru alţii, atunci din rânduiala lui Dumnezeu şi alţii se
vor ruga pentru tine.
Amin!
Cei care spun „Eu
am credinţa mea, nu am nevoie să merg la
Biserică“ au „o credinţă goală“. Trebuie să spunem că numai
apropierea de credinţă şi de Sfânta Biserică poate
readuce liniştea
într-un suflet răvăşit, apropiindu-l de
armonia sa originară.
Sfânta
Biserică Ortodoxă, izvor al vieţii
Dorind să-l contrazică, un necredincios îi spuse
unui creştin: -Voi,
creştinii, spuneţi că Dumnezeu este oriunde. Dacă este
aşa, de ce te
mai
duci la Biserică, să asculţi Sfânta Liturghie şi predica, când
oricum
Îl vedem peste tot. -Aşa este, pe Dumnezeu,
cei cu credinţa
Îl
văd peste tot şi prin toate. Însă,
priveşte! Chiar dacă aerul este
încărcat pretutindeni cu vapori de apă, aceştia nu-ţi astâmpără
setea
şi, de aceea, mergi la fântână. La fel şi
noi, creştinii, mergem
la
Biserică aşa cum tu mergi la fântână.
Tu îţi astâmperi setea
trupului
cu apa proaspată şi
rece a fântânii, noi ne astâmpărăm
setea
sufletului cu apa datătoare de viaţă veşnică: Cuvântul lui
Dumnezeu.
Călătorule, opreşte-te, pleacă-ţi genunchii şi
înalţă o
rugăciune o rugăciune
cu Maica Domnului şi cu toţi Sfinţii către
Milostivul
Dumnezeu pentru iertarea păcatelor
şi mântuirea
sufletelui
tău.
Căci iată ce spune Mântuitorul
nostru Iisus Hristos: „Veniţi la
mine
cei osteniţi şi împovăraţi şi
Eu vă voi
odihni pe voi. Luaţi
jugul
Meu
asupra voastră şi
învăţaţi de la Mine, căci
Eu sunt blând şi
smerit
cu inima şi
veţi găsi odihnă sufletelor
voastre“ (Matei 11: 28-
29).
AI
MARE GRIJĂ:
1. Să fii împăcat cu toţi.
2. Să vii de la începutul slujbei.
3. Să te închini cu evlavie la Sfintele Icoane.
4. Să săruţi Sfinţii din icoane pe faţă, la icoana Maicii
Domnului
mâinile iar la icoana Mântuitorului numai picioarele.
5. Femeile
şi fetele să fie
îmbrăcate cuviincios şi cu
capul
acoperit.
6. Să aduci un mic dar la Sfântul Altar: prescură, lumânări,
tămâie, untdelemn, vin şi
un pomelnic pentru cei vii şi
cei morţi.
7. Să te aşezi la locul tău: bărbaţii în partea dreaptă iar
femeile
în partea stângă.
8. Să nu vorbeşti în timpul slujbei.
9. Să nu ieşti afară din Sfânta Biserică,
numai în caz de mare
nevoie.
10. Dacă a început slujba nu mai ai voie să te
închini pe la
Sfintele
icoane, nici să mai duci daruri la
Sfântul Altar pentru a
nu
tulbura slujba.
11. Să asculţi cu multă atenţie Sfânta Liturghie.
12. Cei
ce se împărtăşesc, după ce cântă la strană: Unul Sfânt,
Unul
Domn, Iisus Hristos, se închină la
chipul cel din icoana pusă
Iconostas,
apoi îşi cer iertare celor din jur, aprind lumânarea şi se
apropie
de Sfântul Altar.
13. Când
preotul iese cu Sfântul Potir, te aşezi
în genunchi şi
zici
în gând, o dată cu el rugăciunea: Cred Doamne şi mărturisesc
că Tu eşti cu adevărat... şi celelalte care
urmează şi apoi treci în
faţa Sfântului Potir pentru a primi Sfintele Taine.
14. Te
întorci prin partea stângă şi iei
Anafură.
15. Mergi
la locul tău şi când ajungi acasă să nu uiţi să citeşti
rugăciunile de mulţumire
de după Sfânta Împărtăşanie.
16. În
ziua în care te-ai împărtăşit nu ai voie să mai săruţi
icoanele,
să arunci ceva din gură.
17. După terminarea slujbei, mergi acasă,
faci trei
închinăciuni şi să zici rugăciunea: Cuvine-se
cu adevărat...
18. Să povesteşti şi la ce din casă (care
din motive
binecuvântate
n-au fost la Sfânta Biserică) tot
ce-ai auzit din Sfânta
Evanghelie,
din predica spusă de preot şi din Apostol.
19. Aşezându-te la masă să spui mai întâi rugăciunea
„Tatăl
nostru“.
20. Cugetă la viaţa veşnică.
Frate
creştine ortodox!
Stai
neclintit în credinţa şi dragostea ta pentru Sfânta
Biserică Ortodoxă în care ai fost
botezat, în care ai primit de mic
Sfânta
Împărtăşanie,
în care bunicii ori părinţii te-au dus de
mână când erai copil, spre a-ţi călăuzi paşii, pe calea Domnului.
Sfânta
Biserică Ortodoxă să fie în inima ta şi inima ta să fie
în
Sfânta
Biserică Ortodoxă.
Căci Sfintele Biserici Ortodoxe care sunt răspândite pe
plaiurile
ţarii tale sunt slova sfântă de aur şi de sânge din cartea
neamului
tău. În jurul lor se odihnesc de veacuri
oasele
strămoşilor tăi răposaţi. În preajma lor s-au înmormântat
durerile
neamului nostru şi în mireasma
Sfântului Altar s-au
înfiripat
şi păstrat
nădejdile lui.
Iar
atunci când trupul tău va fi un pumn de ţărână în fundul
unui
mormânt necunoscut, mama ta spirituală (Sfânta
Biserică
Ortodoxă) îţi va
păstra numele cu sfinţenie în pomelnicul ei. Căci
Sfânta
Biserică Ortodoxă singură în pomenirile şi rugăciunile ce
le
va înălţa către Bunul Dumnezeu, va mai pomeni un nume pe
care
lumea poate îl va fi uitat: numele tău!...
(Încă ne
rugăm
pentru
toţi cei adormiţi din nemul nostru, stămoşi, moşi, părinţi,
fraţi, surori, soţi,
soţii, fii şi fiice şi
pentru toţi
cei dintr-o rudenie cu
noi).
Îndeplineşte-ţi toate îndatoririle
faţă de Biserica ta, ca un fiu
credincios
al ei, pentru ca aici numele tău şi veşnica ta amintire să
fie
pomenite şi păstrate cu cinste şi
recunoştinţă,
iar acolo în
ceruri
Dumnezeu să te odihnească împreună cu Sfinţii Săi în
fericirea
cea veşnică a
Raiului.