Sfintire de biserică

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

              Sâmbătă, 27 Iulie 2019, când Biserica Ortodoxă prăznuiește pe Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, Preasfințitul Părinte Nicodim, episcopul Severinului și Strehaiei s-a aflat în mijlocul comunității parohiale din satul Izvoru Aneștilor, comuna Livezile, Protopopiatul Drobeta, județul Mehedinți.

     Aici, ierarhul mehedințean a târnosit biserica parohială, după care, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie alături de un ales sobor de preoți și diaconi.

     La finalul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a hirotesit iconom stavrofor pe preacucernicul părinte Gabriel Pacioga, preot paroh al acestei parohii, acordându-i distincția “Crucea Mehedințeană”, în semn de prețuire pentru toată activitatea depusă pe altarul bisericii noastre strămoșești, iar enoriașilor implicați în efortul de restaurare a bisericii parohiale, chiriarhul mehedințean le-a oferit gramate de mulțumire.

    Răspunsurile liturgice au fost date de către o parte dintre membrii grupului psaltic “Sfântul Cuvios Nicodim de la Tismana” al Catedralei episcopale din Drobeta-Turnu Severin.

     În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Nicodim le-a vorbit celor prezenți despre rolul preotului în comunitatea pe care o are în păstorire, iar părintele paroh a mulțumit tuturor acelora care s-au implicat în realizarea acestui edificiu.

    Biserica ce poartă hramul Adormirii Maicii Domnului din această comunitate, care datează din anul 1902, a trecut printr-un incendiu devastator chiar în anul centenarului său, la 17 Martie 2002, din vechea construcție fiind salvați doar pereții exteriori. În această zi, la 17 ani după acest nefericit eveniment, prin grija părintelui paroh și cu sprijinul autorităților locale și al enoriașilor, lăcașul de cult a fost repus în demnitatea de spațiu liturgic al comunității.

sursa:
https://episcopiaseverinului.ro/stiri/biserica-parohiala-din-satul-izvorul-anestilor-a-fost-resfintita-2.html

CÂND TE DUCI SEARA LA CULCARE

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

de Preot Sorin Croitoru

Când te duci seara la culcare
Să-ți pui o mână sub obraz
Și să te întrebi cu-ngrijorare:
"Cum L-am iubit pe Domnul azi?.."

O zi trecută fără bine
Făcut spre slava lui Hristos?..
E cazul să suspini, creștine,
Că n-ai trăit-o cu folos!

Să-ți faci tu însuți cercetare,
Fiindu-ți nepărtinitor,
Ci cu sinceritate mare
Să-ți fii un drept judecător:

"I-am mulțumit cum se cuvine,
Rugându-mă în zori de zi,
Că noaptea a trecut cu bine,
Căci El prin îngeri mă păzi?..

Am dat vreo pâine de pomană,
Pe Domnul astfel săturând?..
(Căci El e Cel ce-ți cere hrană,
Când tu auzi săraci strigând..)

Sau I-am făcut o bucurie,
Călcând al casei Sale prag
În zi de Sfântă Liturghie,
Participând și eu cu drag?.."

Da, înainte de culcare
Se cade, dragul meu, să-ți pui
Măcar o astfel de-ntrebare,
Să vezi de-ai fost pe placul Lui,

Iar dacă ai făcut din toate
Măcar așa, câte puțin,
Ai șanse chiar adevărate
Să poți să te numești creștin,

Dar dacă n-ai avut lucrare,
E cazul să te-ngrijorezi:
La rece, mie mi se pare
Că tu în inimă nu crezi..

Încearcă deci, măcar de mâine
Să Îl iubești pe Dumnezeu:
O rugăciune sau o pâine..
Ce poate fi atât de greu?..

Minunile Sfintei Ana (I)

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!"

sursa:
.Dragomir Ioan

Harul făcător de minuni
al Icoanei Sfintei Ana de la Vori Prikonnisos




În frumosul oraș maritim Eghio, situat pe țărmul nordic al Peloponesului, s-a răsădit în anul 1922 un grup de greci dezrădăcinați, „cu judecățile pe care le știe numai Dumnezeu”, după cea înfricoșătoare catastrofă a Asiei Mici. Ei și-au reclădit de la zero, cu multe osteneli și strădanii, noua lor viață. Refugiații din Eghio sunt originari din Prikonnisos[1], în care atunci erau cinci sate: Aloni, Vori, Skoupia, Houhlia și Palatia. Evlavioșii creștini plecând din Prikonnisos, au luat împreună cu ei cele mai prețioase obiecte ale bisericilor lor, sfinte icoane, sfinte vase, etc. O deosebită evlavie arată și acum fiii lor față de aceste sfinte obiecte.
În Insula lor aveau un loc de pelerinaj, numit al Sfintei Ana. Faima acestui loc de pelerinaj s-a răspândit în toată regiunea din jur. O deosebită evlavie păstrau pentru acest loc și locuitorii de pe țărmul Asiei Mici, precum și cei din insulele din jur până la Constantinopol. Casele satului Vori erau împrăștiate nu numărau 130 creștine și 15 turcești. Turcii vorbeau grecește, Mergeau și la Sfânta Ana, însă preotul nu-i tămâia și nu le dădea anaforă, nici agheasmă. Aduceau acolo, însă, lumânări cât ei de înalți.
Pe țărmul mării, pe un loc întins cu platani înalți și cu o fântână, era zidită Biserica Sfintei Ana. Două părți ale ei erau bătute de valuri, atunci când era furtună. Era o biserică relativ mică, nu era biserică de parohie, ci loc de pelerinaj. Creștinilor le plăcea s-o numească Mănăstire. Avea administrație proprie deoarece, ca loc de pelerinaj, trecea multă lume și multe cheltuieli. Mai ales la praznicul Sfintei Ana (25 Iulie), se aduna multă mulțime de închinători de prin satele din Prikonnisos, de pe țărmul de vizavi al Asiei Mici (în jur de 20 de sate), din insulele din jur și din Constantinopol. Sărbătoarea ținea multe zile. Portul se umplea de caice, bărci de tot felul pline de închinători. Veneau să se închine la Icoana făcătoare de minuni a Sfintei Ana.
Icoana aceasta s-a arătat cu multă vreme în urmă pe locul unde era biserica, acolo pe țărm, într-un mărăciniș dens. Probabil o ascunseseră acolo creștinii într-o vreme de prigoană. Tradiția despre aflarea icoanei spune următoarele:
O fiică de rege din Persia suferea de lepră și orbise cu totul. Tânăra aceasta a văzut în vis o femeie modestă și impunătoare, care i-s spus: „Să mergi la Vori și să cauți în mărăciniș. Vei afla acolo icoana mea și te vei face bine. Apoi a văzut un loc, la malul mării, cu un mărăciniș dens”. A povestit apoi visul părinților ei, după care, fără șovăire, deznădăjduită cum era de medici, a hotărât să pornească, însoțită de suita ei, spre Vori, deși nu știa unde se află. După multe osteneli și chinuiri tânăra a ajuns în Constantinopol, cu nădejdea că acolo va afla unde este localitatea de care i-a spus în vis Sfânta Ana, necunoscută ei. Nădejdile ei au prins viață când în Constantinopol i s-a spus că Vori se află într-o insulă apropiată. Cu o dorință arzătoare, după cinci ceasuri de mers pe mare, a călcat pe țărmul satului Vori. Atunci s-a săvârșit minunea. S-au deschis ochii orbiți ai prințesei și a văzut lumina. După aceasta cu lesnire a recunoscut locul cu mărăcinișul, așa cum îl văzuse în vis. Au căutat acolo în mărăcinișul dens și, ascunsă în scobitura unei pietre, a aflat icoana. Cu multă emoție a luat icoana în brațele ei și din acea clipă a simțit că se depărtează de ea răutatea leprei. Și s-a făcut cu desăvârșire bine. A plecat spre patria ei, creștină deja, plină de recunoștință.
În locul acela s-a construit, probabil cu cheltuiala tinerei prințese care se vindecase, biserica, locul de pelerinaj al Sfintei Ana. Printre obiectele dăruite Icoanei un loc deosebit îl avea coroana tinerei prințese din Persia. Bătrânii din Vori își amintesc de această coroană.
Minunile săvârșite la acest loc de închinare al Sfintei Ana sunt nenumărate.
Un bătrân din Vori, care acum locuiește în Ierissos, Stelios Mihailidis, povestește următoarele:
„Eram tânăr pe atunci și mergeam și ajutam la biserică. Veneau acolo, la Sfânta Ana, tot felul de bolnavi, cu boli grave și trecătoare. Pe mulți demonizați îi legau în biserică. Fiecare bolnav era însoțit de oamenii lui, care rămâneau în biserică. Așteptarea aceasta dura multe zile. Obișnuiau să stea patruzeci de zile. În toată această perioadă atât bolnavul, cât și însoțitorii lui posteau și se rugau. Cu untdelemn mâncau numai Sâmbăta și Duminica.
Dacă bolnavul nu avea om care să-l însoțească, atunci un bărbat din Vori era obligat pentru o zi să-l însoțească, care pe lângă îngrijirea aceluia, trebuie să participe și la rugăciunea și la postul bolnavului. Iar aceasta o făceau cu rândul toate familiile din sat”.
Aici vom întrerupe povestirea lui Stelios Mihailidis, pentru a consemna următorul caz referitor la post.

MILOSTENIA

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

                  MILOSTENIA înseamnă a da cu bunăvoinţă şi cu bucurie.

Rugăciunea şi postul sunt lipsite de

putere, neînsoţite de milă. Fără

milostenie rugăciunile tale nu se ridică

la cer şi nu uita că mila biruieşte

judecata. Dacă nu dai cu tot sufletul,

mai bine nu mai da, fiindcă aceasta nu

este milostenie, ci pagubă. Mai mare

fericire este a da decât a lua. Nu dăm celorlalţi după cum merită, ci

după cum au nevoie. Cu adevărat milostiv este acela care-i

îmbrăţişează pe toţi şi nu lasă pe nimeni în afara inimii sale. Dăruind

vei dobândi.

De eşti drept teme-te de mânia lui Dumnezeu ca să nu cazi. Cine

crede că stă (în credinţă), să ia aminte să nu cadă. De eşti păcătos

încrede-te în mila Domnului ca să te poţi ridica. Trebuie să ţii capul

plecat pentru că în felul acesta în suflet coboară smerenia şi evlavia.

Astfel învăţăm să-i respectăm pe ceilalţi, să-i cinstim, să-i iubim ca

mai buni decât noi, ca pe prietenii noştri, ca pe icoanele lui

Dumnezeu. Dumnezeu nu ne-a spus: „Învăţaţi de la mine cum au fost

făcute cerul şi pământul, cum au fost create toate cele văzute şi

nevăzute, cum se fac minuni şi se înviază morţii“, dar ne-a spus:

„Învăţaţi-vă de la mine că sunt blând şi smerit cu inima“.

            FAMILIA este o mică biserică. Toţi suntem fiii unei mari familii.

Noi îl numim pe Dumnezeu Tată, dar El ne-ar putea răspunde: „Dacă

tu ai fi fiul meu, ar trebui ca viaţa ta să fie după însuşirile mele,

altfel, Eu nu recunosc în tine icoana Fiinţei Mele“.

           LUMINA este Dumnezeu. Fiţi mica reflexie a unei mari lumini.

Sufletul şi Hristos, doar acestea două să te intereseze. Lumea toată de

ar cădea, pe acestea două nimeni nu ţi le poate lua, afară numai dacă

nu le dai tu, cu voia ta. Fii împăcat cu sufletul tău şi atunci cerul şi

pământul se vor împăca cu tine. Dacă ajungem lângă Dumnezeu

suntem în cer. Să ne facem sufletul cer. Caută-l pretutindeni pe cel ce

este pretutindeni.

            BINELE nu-l găsim în cele trecătoare ci suntem chemaţi să ne

împărtăşim din bunurile cele veşnice şi adevărate. Ce sunt toate

lucrurile vieţii în comparaţie cu liniştea inimii?Orice om de rând care

L-a aflat pe Dumnezeu îl poate arăta prin felul lui de viaţă,

mărturisindu-L în toate. Totul este făcut spre binele nostru, pentru

mântuirea noastră. Să dorim binele fraţilor noştri şi mântuirea tuturor

oamenilor mai mult decât pe a noastră. Suferi de pe urma unui om

rău? Iartă-l ca să nu fie doi oameni răi.

             PREOŢIA se săvârşeşte aici pe pământ, dar ea are rang între

dregătoriile cereşti. Însuşi Hristos a întemeiat această slujire. El a

stabilit ca în timpce suntem încă în trup, să facem serviciu îngeresc.

Dacă cineva îl dispreţuieşte pe preot, imediat şi Dumnezeu îl va

dispreţui pe el. Cel care-l vorbeşte de rău pe preot, îl loveşte pe

Hristos în lumina ochilor.

             CĂLUGĂRUL este cel care, despărţindu-se de toţi, s-a unit cu

toţi. Admirăm pe sfinţi nu atât pentru înţelepciunea şi iubirea lor în

necazuri, ci mai mult, pentru că ei rămân la fel de râvnitori şi după ce

furtuna a trecut, lăsând loc liniştit.

Nu e nici o minune căinţa omului la necaz, ţinută în frâu prin

frică, ci după ce a trecut încercarea, aceasta să continue în a-şi arăta

înţelepciunea sufletului.

             SFINŢENIA vine din dragoste. Toţi cei ce cred şi iubesc cu

adevărat sunt sfinţi. Desăvârşirea omului este de a se socoti pe sine

nedesăvârşit. Îi cinstim pe sfinţi imitându-i. Cât poate Dumnezeu cu

puterea, poate şi Maica Domnului cu rugăciunea. Preasfânta Fecioară

Maria, ea singură şezând între Dumnezeu şi oameni, pe Dumnezeu La

făcut Fiul Omului, iar pe oameni i-a făcut fiii lui Dumnezeu.

              DEZNĂDEJDEA este mai cumplită decât păcatul. Cel care îşi

pierde nădejdea în Dumnezeu, acela face cel mai mare păcat,

tăgăduind astfel că Domnul este iubire, milă şi putere.Cel care şi-a

pierdut nădejdea a pierdut totul. Şi Iuda şi Petru au păcătuit. Cel dintâi

a căzut în deznădejde curmându-şi viaţa. Cel de-al doilea a căzut în

deznădejde, dar s-a ridicat prin căinţă, iar căinţa i-a adus iertarea lui

Dumnezeu.

               PĂCATUL este nedreptate. Degeaba tăiem crengile păcatului în

afara noastră, dacă în noi rămân rădăcinile care vor creşte din nou.

Cine păcătuieşte, fie se nedreptăţeşte pe sine, fie nedreptăţeşte pe altul.

Iubeşte-i pe păcătoşi, dar urăşte faptele lor. A greşi este omeneşte. A

deznădăjdui este diavolesc. Nu atacul gândului este păcat, ci

convorbirea prietenească a minţii cu păcatul.

Nu fi iubitor de sine şi vei fi iubitor de Dumnezeu. Egoismul este

rădăcina tuturor patimilor. Nu căuta plăcerea în tine şi o vei găsi în

ceilalţi. Indiferenţa şi lenea sunt mai vătămătoare decât toată lucrarea

diavolească.

Faptele săvârşite de oameni sunt de trei feluri : conform firii, mai

prejos de fire şi mai presus de fire. Firească este pacea. Împotriva firii

este duşmănia şi mai presus de fire sunt iertarea şi binele dezinteresat.

Dumnezeu te-a făcut pe tine judecător, dar numai pentru păcatele tale,

nu şi pentru ale altora. Dacă ierţi puţin, puţin ţi se va ierta. Dacă ierţi

mult, multe ţi se vor ierta. Dacă ierţi din inimă, la fel îţi va ierta şi

Dumnezeu ţie. ORI VEI FACE CE VREA DUMNEZEU, ORI VEI

PRIMI CE NU VREI TU.

            BOGĂŢIA nu este în sine ceva rău sau bun, ci o unealtă de care

te poţi folosi rău sau bine. Eşti bogat? Foarte bine. Eşti zgârcit? Foarte

rău. Nu bogaţii vor fi osândiţi, ci cei ce slujesc bogăţiei. În cele

trecătoare nu poţi deveni bogat decât sărăcind pe altul. În cele

duhovniceşti nu poţi deveni bogat decât îmbogăţind pe altul. Săracilor,

ce vă lipseşte dacă-L aveţi pe Dumnezeu? Bogaţilor, ce aveţi dacă vă

lipseşte Dumnezeu?

Nimic nu este mai mare decât omul cu Dumnezeu şi nimic mai

mic decât omul fără Dumnezeu. Fără Tine Doamne, nu sunt nimic în

această lume. Prin urmare, fără Tine, ce-aş putea fi în veşnicie? Orice

vei face, să faci după propriile tale puteri, cu ajutorul lui Dumnezeu,

pentru mântuirea oamenilor.

ORICE VEI VREA SĂ FACI ÎN VIAŢĂ, TOTDEAUNA SĂ-ŢI PUI

NĂDEJDEA ÎN DUMNEZEU ZICÂND: VREAU SĂ FAC...

CU AJUTORUL LUI DUNEZEU! ŞI ATUNCI VEI REUŞI!

AMIN !