Înţelepciune biblică: Limba, puţin foc ce aprinde întreg codrul

Ciprian Apintiliesei
 http://www.ziarullumina.ro/articole;1721;1;62397;0;Intelepciune-bib...

"Cel ce-şi păzeşte gura şi limba lui îşi păzeşte sufletul lui de primejdie." (Pilde 21, 23)

Între nevoinţele creştinului ocupă un loc foarte important şi nevoinţa înfrânării limbii. Deşi, de multe ori, se tinde spre o diminuare a gravităţii păcatelor pe care omul le poate săvârşi prin limba sa, totuşi cuvintele Mântuitorului rămân valabile şi pentru noi, cei de astăzi, atunci când zice: "Vă spun că pentru orice cuvânt deşert, pe care îl vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua judecăţii. Căci din cuvintele tale vei fi găsit drept, şi din cuvintele tale vei fi osândit" (Mt. 12, 36-37). Este un text foarte concis şi clar, care nu suportă nici un fel de răstălmăcire arbitrară. Limba, un organ atât de mic, poate pierde întreg trupul sau îl poate câştiga pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Ea este izvorul prin care ţâşneşte în afară ceea ce se află în inima omului şi dă chip celor bune sau celor rele ale sufletului. De aceea, cuvintele sunt numite "roade", pentru că ele materializează trăsăturile lăuntrice ale sufletului.

Sfântul Apostol Iacov acordă mare atenţie acestei învăţături a Mântuitorului şi numeşte limba "foc" ce poate aprinde întreg codrul, făcând două analogii pentru nevoinţa înfrânării sale: frâul pus în gura calului, pentru a ni-l supune, şi cârma care stăpâneşte întreaga corabie împresurată de valuri (Iac. 3, 3-4). Dar trebuie ştiut că aceasta nu este un fapt uşor de realizat, căci omul a fost şi este capabil să-şi supună toate vieţuitoarele acestei lumi, însă "limba, nimeni dintre oameni nu poate să o domolească" (Iac. 3, 8). De aceea, creştinul are datoria să-şi păstreze acea "trezvie" sau vigilenţă duhovnicească despre care vorbesc mult paginile filocalice, căci "dacă nu greşeşte cineva în cuvânt, acela este bărbat desăvârşit, în stare să înfrâneze şi tot trupul" (Iac. 3, 2).

Această învăţătură scripturistică este cu atât mai importantă cu cât insistă asupra ei şi Vechiul Testament, deşi e cunoscut ca cel care a punctat mult pe cele exterioare din relaţia om-Dumnezeu: "Păziţi-vă de vorbele cârtitoare şi deşarte şi feriţi limba voastră de la clevetire, fiindcă vorba cea mai tainică nu va trece fără pedeapsă şi gura mincinoasă aduce sufletului moarte" (Înţel. 1, 11), precum şi "Cine îşi păzeşte gura îşi păzeşte sufletul său; cel ce deschide prea tare buzele o face spre pieirea lui" (Pilde 13, 3).