CINCI MERE PENTRU CINCI GALBENI

Într-o dimineaţă, stăpânitorul unei cetăţi fu trezit de nişte strigăte care se auzeau din piaţă: „Hai la mere! Mere dulci cum n-aţi mai gustat!”.

Ridicându-se indispus din pat şi privind pe fereastră, văzu un târgoveţ ce vindea, într-adevăr, mere, înconjurat de o mulţime de muşterii.

„Trebuie să fie tare bune merele alea”, îşi spuse mai-marele cetăţii şi, făcându-i-se poftă, îl chemă pe primul său sfetnic şi îi porunci: „Ia cinci galbeni şi mergi în piaţă să cumperi mere de la târgoveţul acela”.

Primul sfetnic îl chemă pe paharnic şi îi spuse: „Uite patru galbeni, du-te şi cumpără mere”.

Paharnicul se adresă, la rândul său, stolnicului: „Poftim trei galbeni, de care să cumperi mere de la târgoveţul acela”.

Stolnicul îl chemă pe primul străjer îi dădu doi galbeni şi îl trimise în piaţă.

Acesta dădu un galben unui străjer din subordine, iar acela se duse la târgoveţ şi îi luă la rost: „Hei, ce tot strigi aşa? Ai tulburat somnul mai-marelui cetăţii, iar drept pedeapsă mi-a poruncit să-ţi confisc căruţa asta cu mere”.

Zis şi făcut.

Întors la şeful său, străjerul se lăudă: „Am făcut un târg nemaipomenit. Cu un galben am cumpărat o jumătate din căruţa cu mere a tărgoveţului”.

Primul străjer merse la stolnic: „M-am târguit şi, cu cei doi galbeni pe care mi i-ai dat am reuşit să cumpăr un sac cu mere!”. Stolnicul – repede la paharnic: „Cu trei galbeni am luat o tolbă întreagă cu mere”.

Paharnicul dosi jumătate din cantitate şi apoi merse la primul sfetnic: „Iată, cei patru galbeni mi-au ajuns doar pentru o jumătate de tolbă cu mere”.

Iar primul sfetnic se înfăţişă dinaintea stăpînitorului cetăţii şi glăsui: „Măria ta, iată, am îndeplinit porunca. Numai că de acei cinci galbeni n-am reuşit să târguiesc decât cinci mere”.

Mai-marele cetăţii muşcă dintr-un măr şi cugetă:

„Hmmm… Cinci mere pentru cinci galbeni… scump, foarte scump!

Şi, cu toate astea, târgoveţul acela avea o mulţime de cumpărători.

Înseamnă că lumea o duce bine, are bani.

Ia să măresc eu birurile!”

PUSTNICUL ZAPEZILOR

      Ultimul sihastru autentic din Romania e si cel mai aproape de ceruri: la 1800 m altitudine, in inima padurii de la Lampa Mica, pe Masivul Postavaru, unde zapada zaboveste opt luni pe an. Totul e nemiscat in jur, peisajul e splendid, dar linistea pustietatii te infioara. E o liniste ingemanata cu vesnicia, unde zgomotele par ingaduite doar cu binecuvantarea divinitatii. Aerul inaltimilor e tare, prea tare. Iti rascoleste plamanii, iar in corp simti o rezonanta stranie, venita si din maruntaiele muntelui, dar si din cer. Doar zbarnaitul surd al cablului inghetat de la telecabina si rafalele de vant care spulbera neaua te fac constient ca nici aici timpul nu sta pe loc, desi ziua pare mult mai lunga. Asadar, in aceasta pustietate a ales un calugar sa se roage si sa se nevoiasca intru mantuire. Il cunosc toti salvamontistii si padurarii zonei, dar si cei ce lucreaza sezonier la telecabina. Cateodata, ei vad cum un punct negru suie culmile inzapezite, ca o furnica, sau ca o naluca a padurii. In cele mai ciudate si inaccesibile locuri, in care doar jivinele padurii sau pasarile pot ajunge, salvamontistii il vad pe omul lui Dumnezeu ingenuncheat, cu palmele inclestate a ruga. E duhovnicul muntilor, e poate ultimul pustnic al Romaniei...

Nebun intru Hristos?

Pe parintele Onufrie l-am intalnit intr-o dimineata geroasa pe Muntele Postavaru. E inalt, bine facut si are o barba mare, ca de canepa. Desi in putere, se sprijina intr-un bat lung, asemanator batelor ciobanesti. E imbracat in negru, peste rasa monahala avand o scurta de lana, iar in picioare bocanci grei, cu talpa groasa cat un strat de asfalt. Aspectul neingrijit, barba salbatica si batul din mana creioneaza o imagine parca nepotrivita pentru secolul 21. E chiar de inteles sperietura unor turisti, mai nedusi la biserica, atunci cand, la circa 2000 de metri altitudine, dau nas in nas cu monahul. Masiv, inalt de aproape 2 metri, parintele aduce cu Rasputin, iar neglijenta sa vestimentara ii sporeste aerul aparent fioros. Faptul ca turistii zgomotosi se tin departe il bucura pe parinte, care are nevoie de liniste, chiar daca uneori o plateste scump, simtind dispretul oamenilor. E calea urmata de acei „nebuni intru Hristos“ ramasi celebri in Rusia, care, spre a-si infrange mandria de sine, preferau sa sufere dispretul public, savarsind cele mai neobisnuite fapte. Parintele are ochi patrunzatori, cu o sticlire cumplita si aproape taioasa, dar dreapta, dureros de dreapta. Oricat ar parea de ciudat, cand se uita la tine, te simti mic si pacatos… „Sa mergem la chilie!“ – mi-a spus sec ieromonahul Onufrie. Onufrie, cu u si ie, nu Onofrei.

Coliba de langa Poiana Doamnei

Cu omul lui Dumnezeu inainte, am luat nametii si viscolul pieptis. „Nu aveti cum sa va rataciti la intoarcere, daca tineti drumul asta inapoi“, a incercat sa ma incurajeze parintele. Am trecut de Salvamont si de ce a ramas din cabana Cristianu Mare, dupa incendiul de anul trecut. Pe drum, care devenea din ce in ce mai dificil, mii de intrebari imi sfredeleau mintea, dar efortul ma impiedica sa vorbesc, abia tinand pasul dupa pustnic. Cand am ajuns la un indicator pe care scria Drumul Lupului-Ruia-Rosu, m-a incurajat din nou: „No, de aci mai avem putin“. Putinul asta a insemnat inca vreo 30 de minute de mers. Dupa ce am trecut de cele doua stanci din Poiana Doamnei, cam la 2 kilometri in inima padurii, ne-a intampinat o cruce mare din lemn, dupa care se putea observa o bisericuta ca din basmele cu pitici. Frant de oboseala, m-am trantit pe un scaun in refugiul pustnicului – o chilioara de dimensiuni liliputane. S-a lasat din nou o tacere adanca. Ochii masurau chilia: cateva icoane, un tablou al parintelui Cleopa, pe o scoarta taraneasca atarnata pe peretii din lemn. O sobita din teracota, doua scaune si un motan jucaus intregeau decorul saracacios. Doua lampi si cateva carti de rugaciuni… Pentru mine, linistea devenea apasatoare, drept care, cu vocea gatuita, m-am apucat sa-l descos pe pustnic…

Cararea calugariei

„Am 52 de ani si de vreo 7-8 ani, daca le-am tinut bine socoteala, stau aici. Sunt ieromonahul Onufrie Ioan, cu metania la Manastirea Cernica, unde am vietuit 25 de ani. Acolo, Prea Sfintitul Roman m-a calugarit intr-o noapte, si tot el mi-a dat preotia. De tanar mi-am dorit sa fiu calugar. M-am nascut la Cluj, dintr-un tata roman, Ion, si o mama rusoaica, Glicheria, care se cunoscusera in timpul razboiului. N-am decat 8 clase si o scoala profesionala de 2 ani. Am vrut sa iau calea manastirii mai de tanar, dar n-am apucat decat pe la 20 de ani, caci dupa moartea parintilor am avut grija de sora mea mai mica“, povesteste parintele cu greu, semn ca sihastria l-a invatat nu numai sa taca, dar chiar si sa uite sa vorbeasca. „Mi-a placut la Cernica, dar inainte de Revolutie veneau securisti, faceau chefuri la staretie, se taiau pe ascuns vitei, stiti cum era… Erau prea multe ispite, strandul – aproape, si scrie la carte ca poti sa pleci daca esti ispitit, ca sa iti gasesti locul. Dupa 20 si ceva de ani de manastire, am putut primi binecuvantarea sa plec“. Dupa lungi peregrinari, parintele Onufrie a stat un an la o stana, la Ruia, la poalele Muntelui Postavaru, de care s-a indragostit. A gasit un refugiu parasit, in care a stat 2 ani, dar acesta a luat foc de la o candela aprinsa. „Am ramas cu haina de pe mine, dar in 2 saptamani mi-am facut chilia asta. Locul l-am ales dupa izvorul de langa el, pentru ca spunea parintele Cleopa ca trebuie sa fie in apropierea unui izvor, ca fara mancare poti trai, dar fara apa, nu“.  Deasupra colibei, parintele a ridicat un mic paraclis, in care insa nu tine slujbe, ci doar se roaga pe timp de vara.

La taifas cu animalele

Desi peisajul este mirific, viata este grea, dar parintele nu se plange. „Cateodata, zapada e de 3 metri si trebuie sa fac tunel ca sa ies. Daca nu apar timp de vreo luna-doua, mai vin cei de la Salvamont, sa vada ce-i cu mine. Nici de animale nu mi-e frica. Vine o vulpe, dar o alunga cotoiul asta… Mai vin vreo doua ciute... Chiar langa chilie, mai incolo, e barlogul unui urs. Acum hiberneaza, dar vara ii mai dau cate un colt de paine si ii vorbesc, asa, ca unui om... Imi place mult padurea si o stiu mai bine decat padurarii... De plictisit, nu ma plictisesc niciodata. Am de facut cele 12 canoane, rugaciunile. Eram prin padure odata si m-am intalnit cu 3 vanatori. «Singur, parinte?», au zis ei. «Nu, taica». «Dar unde e fratele?», m-au intrebat ei, iar io am aratat in sus… Niciodata nu sunt singur, ci cu Dumnezeu“. E convins ca tot Dumnezeu i-a randuit si numele de calugarie, mai ales dupa ce a aflat ca si Sfantul Onufrie a trait tot in pustie si a avut o barba pana la pamant. Parintele coboara rar, poate doar de 3-4 ori pe an, in cazuri exceptionale, pentru a face dezlegari sau molitfe. In schimb, pe timp de vara, trec destui curiosi. Au venit de la Suceava, din toata tara, ba chiar si un preot din Chisinau, Vasile. Una din credincioase, Ana Buca, a venit pana acum de 5 ori sus, la parinte, desi are 87 de ani. Pe toti oaspetii el ii primeste cu dragoste, daca vin pentru un sfat.

„N-am ce cauta in lume“

Tot credinciosii ii mai aduc de mancare, ceva gaz si lumanari. Rar, pentru ca nu pot ajunge lesne la el. In rest, pustnicul se multumeste cu ceaiuri, ciuperci, zmeura, mure, macese, adunate din timpul verii. „Aici vreau sa-mi dau sufletul in mainile lui Dumnezeu, daca asa o randui. Nici nu stiti ce frumos e sa stai sa te rogi in apropierea prapastiei, sa-ti constientizezi pacatele, sa admiri creatia Lui, de aici, de sus. Jos e coruptie mare, care a intrat pana si in Biserica. Aud ca se fac hirotonii pe bani, ca la calugari le fac legitimatii, de parca Sfintii Apostoli au avut legitimatii, iar haina ti-o poate lua cineva dupa ce ai depus voturile! Calugarii au masini personale, calculatoare, se vinde mirul, se fac vrajitorii... Aici, daca e nevoie, fac liturghia pe butuc, cum a facut parintele Cleopa, sau ca Sfantul Serafim din Sarov, care punea o icoana intr-un copac, iar pentru el padurea era cea mai mare catedrala… N-am ce cauta jos, in lume...“ Cu modestia calugarului, parintele Onufrie nu vrea sa fie numit nici pustnic, nici schimnic, ci doar „un umil vietuitor“…

                                                                      Fotoreportaj de Florian BICHIR
                                                                     Lumea credintei, anul II, nr. 1(6)

Ne vorbeşte Părintele Porfirie

“Sa nu te indignezi, nici macar in tine, pentru nici o acuzatie nedreapta ce ti s-ar aduce. Este un lucru rau. Si raul incepe prin ganduri rele. Cand te amarasti si te indignezi, fie doar cu gandul, iti strici atmosfera duhovniceasca. Impiedici Sfantul Duh sa lucreze si ingadui diavolului sa mareasca raul.

Tu trebuie sa te rogi totdeauna, sa iubesti si sa ierti, alungand de la tine orice gand rau.”

 “Nu trebuie sa-ti duci lupta crestineasca cu predici si contestatii, ci cu o adevarata iubire ascunsa. Cand contestam, ceilalti reactioneaza. Cand ii iubim sunt miscati si-i castigam.
Cand iubim, credem ca noi le oferim ceva celorlalti pe cand, in realitate, intai ne oferim noua insine. Iubirea cere sacrificii. Sa sacrificam cu umilinta ceva de-al nostru, care in realitate este al lui Dumnezeu.”

“Cand te trezesti noaptea, sa nu te intorci pe partea cealalta pentru a adormi la loc. Sa te ridici, sa ingenunchezi in fata Celui Rastignit si a Sfintilor si sa te rogi smerit si cu iubire. O jumatate de ora, un sfert, zece minute, cinci, cat poti.” “Sa te rogi fara neliniste, in pace, cu incredere in grija si iubirea lui Dumnezeu. Nu te osteni cand te rogi.

[...] Sa-l rogi pe Dumnezeu sa te faca vrednic de iubirea Sa.[...] Sa faceti cate metanii puteti in rugaciune, chiar daca asta va oboseste. Cand rugaciunea este insotita de sacrificiul nesilit, se face mai placuta si mai roditoare in fata lui Dumnezeu.”
 “Omul lui Hristos trebuie sa-L iubeasca pe Hristos, si cand Il iubeste pe Hristos, scapa de diavol, iad si moarte.”
“Sa fim smeriti, insa sa nu vorbim de smerenie. Vorbirea despre smerenie este o capcana a diavolului, care aduce cu sine deznadejdea si delasarea, in vreme ce adevarata smerenie aduce cu sine nadejdea si lucrarea poruncilor lui Hristos.[...] Roaga-L pe Dumnezeu sa-ti trimita sfanta smerenie. Nu pe aceea care spune ‘sunt cel din urma, sunt nimic.’
 Aceasta e smerenie diavoleasca. Smerenia cea sfanta e dar de la Dumnezeu. Dar. Harisma. Nu provine din stradaniile noastre. Pregateste-te si cere-I lui Dumnezeu acest dar sfant.” “Deschide-ti inima cu simplitate, nesilit, spontan, inaintea Domnului nostru.[...]

Sa fii placut. Sa iubesti tacerea, pentru ca doar astfel inima ta va vorbi lui Hristos. Spune vorbe putine, dar cu miez. Sa iubesti osteneala trupului si oboseala, fiindca acestea intaresc trupul si sufletul deopotriva.[...] Tacerea sa-ti fie tainica, adanc in inima. Nu-ti vadi tacerea sa o priceapa toti. Spune doua-trei cuvinte, dar launtric nu conteni a te ruga Domnului pentru toti.” “Sa spui mereu adevarul. Sa faci totul cu calm. Sa te rogi pentru a deveni mai bun.”
 “Sa faceti mereu binele, fiindca altminteri e vai de voi!” “Si desi de mic copil faceam multe pacate, cand m-am reintors in lume am continuat a face pacate, care pana astazi s-au inmultit foarte mult. Lumea insa m-a luat de bun si toti striga ca sunt sfant. Eu insa simt ca sunt cel mai pacatos om din lume.” “Astazi oamenii cauta sa fie iubiti si de aceea esueaza. Corect e sa te intereseze nu daca ei te iubesc, ci daca tu Il iubesti pe Hristos si pe oameni. Doar astfel sufletul iti este implinit.”

“Sa-L rogi pe Dumnezeu sa te faca vrednic de iubirea Sa.[...] In rugaciunea ta sa-I ceri lui Dumnezeu sa se faca voia Sa pentru tine. Acest lucru iti este cel mai de folos.

“Cand te inhata satana si te apasa, sa nu ramai nemiscat, asa cum raman unii ce devin melancolici si cad pe ganduri ore intregi, ca si cand i-ar preocupa probleme importante, desi nu e vorba despre asa ceva, ci pur si simplu sunt robiti de satana.
 Sa fii pregatit sa reactionezi, sa te opui, sa respingi asediul satanei, asa cum pe un om pe care il prind raufacatorii si-l blocheaza, face o miscare brusca si, dand din maini il impinge, scapa din strangerea lor si se indreapta spre alta directie, spre Hristos, care il elibereaza.”

 “Zadarnicie e tot ce iei din egoism. Vesnicie este tot ce dai din iubire. Iar cea mai generoasa vesnicie este sa primesti cu iubire, pentru a darui bucuria reciprocitatii aceluia ce ti se ofera cu iubire.”

“Cand te rogi pentru un om pe care il muncesc patimi pacatoase, sa nu i-o spui, fiindca diavolul va afla si va ridica indarjire in sufletul tau si astfel rugaciunea ta nu va da rod. Sa te rogi pentru acel om in taina, si astfel rugaciunea ta il va ajuta.” “Sa nu te necajesti, mai, niciodata. Hristos a inviat ca sa ne dea multa iubire si bucurie, inca de pe acum. Asadar, de acum sa incepem sa participam tot mai intens la ziua luminata a Imparatiei iubirii lui Hristos, unde nu se insereaza niciodata.” “In taina imbratiseaza-ti in inima-ti intreaga obste si intreaga Biserica.
Nu te lupta cu ceilalti, nici nu incerca sa faci sa dispara sau sa corectezi cusururile celuilalt. Iubeste-l asa cum e, cu defectele sale. Domnul se va ingriji de acestea.
Sa-ti sfintesti tacerea, sa nu fie neroditoare.” “Nu mi-e frica de iad si nu ma gandesc la rai. Ii cer numai Domnului sa fie milostiv cu toata lumea si cu mine.” - Cuvioase, spuneti ceva despre viata duhovniceasca
. - Oricine nu se pocaieste, va fi pierdut. - Acesta e un cuvant greu, cuvioase.
 - Ti-l voi spune inca o data: oricine nu se pocaieste va fi pierdut.” “Mai intai iarta-i pe aceia care te intristeaza.
” “Fii atent, caci trebuie sa ne luptam pana cand ne vom da ultima suflare. Fii cu bagare de seama.” “Sa nu stai in spatii inchise, ci sa iesi in mijlocul naturii.” “Sa nu va preocupati de cele de pe urma, nici de antihrist, nici de semnele sale, fiindca sa stiti ca atata timp cat Il avem pe Hristos cu noi, antihristul nu ne poate vatama cu nimic.”
 “Iubiti-l pe Hristos … Hristos este totul, este izvorul vietii.

 Toate cele frumoase salasluiesc în Hristos. Iar departe de Hristos, tristetea, melancolia, mânia, supararea, amintirea ranilor ce le-am primit în viata, a greutatilor si a ceasurilor de agonie.
Iubiti-L pe Hristos si sa nu vreti nimic în locul iubirii Lui”.

 De nu va veti reveni si nu veti fi precum copiii, nu veti intra în împaratia cerurilor”.
 “Manastire poate fi si casa ta, numai sa vrei. Nu e cu nimic diferita de o manastire. Este de-ajuns sa faci ce-ti spun. Nu locul face manastirea, ci felul in care vietuiesti. Du-te acum, roaga-te si fii rabdator in toate”. “Sa nu incerci sa arunci relele din tine in exterior ci, mai bine, deschide-ti poarta sufletului spre a primi Lumina care este Hristos, si-atunci se vor risipi si negurile ce s-au instapanit in tine”.

“Fii atent cum te nevoiesti.

Nevoieste-te cu smerenie si nu asa cum faci tu, cu incrancenare. Incet-incet fiule, si cu smerenie. Altminteri pacatuiesti”, imi spunea Bunicutul. “Fiule, de Hristos trebuie sa ne apropiem nu de teama ca nu stim ce va fi dupa ce vom muri. Lui Hristos trebuie sa-I deschidem inimile noastre si, asa cum tragem perdeaua, lasand soarele sa intre in casa, trebuie sa-L lasam si pe Hristos sa vina la noi si sa-L iubim cu iubire adevarata. In felul acesta ne putem apropia cel mai bine de El”.

 “Ascultarea aduce smerenia; smerenia discernamantul; discernamantul aduce vederea cu duhul, iar aceasta din urma aduce inaintevederea”.
“Trebuie sa-ti spui mereu acestea: “Doamne, cei ce se indeparteaza de Tine se pierd.” Noteaza-ti aceste cuvinte, ca sa le tii minte, caci sunt pline de inteles.”
 “Sa fii bun si ascultator. Sa ai rabdare cu ceilalti, sa nu te necajesti, sa nu fii prea sensibil, sa fii destoinic in munca ta. Sa nu vorbesti la serviciu prea mult despre lucruri religioase, daca nu esti intrebat. Sa fii un exemplu demn de urmat, in drumul spre Hristos.”

 “Sa mergi la biserica in mod regulat, sa te spovedesti si sa te impartasesti des si-atunci vei scapa de toata frica si ti se vor tamadui toate ranile sufletesti.”
 “Te povatuiesc sa ai mereu dragoste pentru toti. In primul rand dragoste apoi toate celelalte.”
 “Trebuie sa iubim cu inima curata si tot astfel trebuie sa ne rugam.” “Nu vreau sa te apropii de Dumnezeu din pricina ca te temi de moarte. Vreau sa te apropii de El cu multa dragoste. Acesta este lucrul cel mai de seama, fiule.”

“Cand uneori incepe sa-ti fie frica, asa cum spui, aceasta se intampla din pricina ca nu Il iubesti indeajuns pe Hristos. Asta e totul.”
 “Sa te rogi si sa iubesti. Sa-L iubesti pe Dumnezeu si sa-i iubesti si pe semenii tai. Nu vezi cate poate face dragostea lui Hristos? Sa nu te intrebi in sinea ta daca te iubesc ceilalti. Daca-i iubesti tu primul, sa stii ca atunci si ei te vor iubi deopotriva.”

“Ca sa fii iubit de ceilalti, mai intai trebuie sa-i iubesti tu.” “Cand se revarsa asupra noastra Harul cel dumnezeiesc, rugaciunea noastra devine cu totul curata. Sa te rogi neincetat, zi si noapte, chiar si cand dormi in pat.”
 “Nu trebuie sa-i silim pe altii sa mearga la Biserica. Hristos a spus: Cine voieste, sa-Mi urmeze Mie.”

 “Oricat ai fi de obosit sa nu uiti niciodata, seara inainte de culcare, sa faci rugaciunile de seara.” “Sa nu te rogi lui Hristos sa-ti ia bolile, ci sa dobandesti pacea, lucrand rugaciunea mintii si fiind rabdator. Astfel vei avea mare folos”.

 “Roaga-te si nu te supara. Roaga-te si fii rabdator.” “Cand citesti Sfanta Scriptura, caci trebuie sa o citesti necontenit spre a te lumina, Vietile Sfintilor sau alte carti bisericesti, de gasesti o propozitie sau un cuvant ce te-a impresionat, zaboveste mai mult in acel loc si vei vedea ca mult te vei folosi.” Cand i-am spus ca nu tin minte tot ce citesc, Par.

 Porfirie mi-a spus acestea:
“Sa stii, fiule, ca toate ni se depoziteaza in memorie, iar cand Hristos socoteste ca a venit ceasul potrivit, le dezvaluie.”
 “Cand citesti sa incerci sa citesti limpede, astfel incat sa se auda si ultima litera a fiecarui cuvant. La fel sa procedezi si cand canti la biserica sau cand te rogi, fiindca astfel te obisnuiesti sa fii corect si smerit in toate, in cuget, in cuvinte si in fapte.”

 “Cand canti, sa canti smerit, fara sa faci grimase, fara sa faci miscari dezordonate si fara sa tot salti psaltirea. Sa privesti mereu spre analog si sa nu discuti cu cel de langa tine. Sa traiesti ceea ce canti, fiindca doar astfel cele cantate se transmit celor adunati in biserica la slujba.” “Cu cat se afla omul mai departe de Dumnezeu, cu atat mai mult este necajit si chinuit de felurite lucruri. Trebuie sa mergem la duhovnic de fiecare data cand ne chinuie ceva.”

 “Sa te spovedesti periodic si temeinic, fiindca, chiar de-ai fi Patriarh, daca nu te spovedesti, nu te mantuiesti.”
“Fii atent la mine. Si iadul si satana si Raiul, toate sunt adevarate. Eu insa nu vreau sa te temi de ele, sau sa te gandesti la ele asa cum faci tu. Vreau sa-L iubesti pe Hristos, Care este Totul. Atunci, oriunde te vei afla, nu te vei mai teme de nimic din toate acestea.

 Vei avea toate lucrurile bune, fie ca te afli aici, fie ca te afli altundeva. Da, Hristos ne asteapta si, indata ce ne vom deschide inima cat de putin, El va patrunde in ea de indata si vom avea parte de toate cele bune. Este intocmai ca soarele. Cand tragi fie si putin perdeaua, lumina patrunde imediat in odaie, iar razele sale ne incalzesc.”