Despre rugaciune, parintele Arsenie Boca

A ne ruga înseamnă un ne înălţa spiritul si Inima către Dumnezeu pentru ai aduce laudele noastre, ai expune grijile noastre si ai implora ajutorul.
A ne înălţa spiritul către dumnezeu înseamnă a ne smulge din vartejul , treburilor omeneşti al tuturor atracţiilor pamantului ,fie materiale, fie intelectuale, dupa gradul de cultură al fiecăruia, al trupului si spiritului trebuie înlăturată pentru a putea convorbi cu dumnezeu si a ne dărui lui la întregime. A aduce lauda lui dumnezeu înseamnă a recunoaşte ca toată fiinţa noastră este creată si-i aparţine lui. Decizia ascultarea noastră o datorăm numai lui, suntem opera lui  si trebuie sa ne îndeplinim misiunea pe care ne-a încredinţat-o el. Orice alt scop am vrea sa atingem in viata, în afara voinţei lui dumnezeu, nu ne va aduce decât dezastru trupesc si spiritual.

 Noi suntem creaţi cu un scop bine determinat  de creatorul nostru si el ne-a pus la dispoziţie toate mijloacele ca sa il atingem . 

Pentru mântuirea noastră el ne-a dăruit totul, chiar pe unicul sau fiu, pe Iisus Hristos, ca modelul de viata si descoperitor al voinţei sale. Sa nu fugim si sa ne eschivam de la cunoaşterea voinţei lui Dumnezeu, în ceea ce priveşte sensul si scopul nostru de viata si sa ne faurim unul personal. Dupa aprecierea noastră, înseamnă a ne condamna singuri la moarte veşnică. 

Astfel decizia, pe bună dreptate, suntem datori .... sa aducem cu laudele si mulţumirile noastre celui ce ne-a creat si nu ne-a lasat prada propriilor fantezii, conducându-ne în mod greşit, ci din  contra ne-a arătat clar si calea de urmat legilor  sale. 

Mai mult ne-a trimis si modelul unic, minunat, născut ca si noi carne si sange si având aceleaşi ca ale noastre cerinte , le-a demonstrat in mod palpabil cum trebuie sa le rezolvăm.

Cine il are pe Iisus de model în toate acţiunile vietii lui, acela si-a găsit sensul vietii si pacea sufletului lui. Recunoştinţa noastră fata de creator trebuie sa fie nesfârşită. toate popoarele lumii, chiar si cele barbare, simt necesitatea rugăciunii de adorare, de îngrijire fondului oricărui cult religios. 

A cere lui Dumnezeu cele ce  sunt necesare corpului nostru este alt obiectiv al rugăciunilor noastre, in urma neascultării fata de voinţa Stăpânului. Si-a pierdut starea de fericire veşnică care  a fost orânduita la început si pe altfel de fericire ar fi putut sa si-o păstreze. Uneltirile diavoului insa l-au determinat sa-si satisfacă dorinţele si poftele personale călcând voinţa si porunca creatorului, asa cum de altfel întreaga omenire fata acum, ca o moştenitoare credincioasă un primului si neascultătorului ei reprezentant. Astfel, de la primul act de neascultare al omului o intrat in lume si moartea si suferinţa .

Corpul nostru se zbuciumă în zadar, caci este destinul lui implacabil, dreptatea creatorului trebuie sa aiba loc. Ferice de cei ce isi descopera sufletul si spiritul, de cei ce au ajuns la concluzia evidentă ca în afară de corpul lor pieritor, ei posedă această  comoară ce v-a pieri odată cu trupul lor, ci din contra, întocmai ca un prizonier captat in lanţuri, e dornic de adevar si de lumina, suspină dupa revenirea lui la prima privirea de fericire si simte ca aceasta se va întâmpla numai cu ajutorul mijloacelor pe de îngrijire insusi Creatorul i le-a pus la dispozitie.

Rugaciunea neincetata catre cel ce se ingrijeste de noi, invocarea ajutorului sau, în lupta cu materia corupta din noi este singura nnoastră cale de urmat si singura consolare. 

Rugaciunea devine familiara si usor de zis atunci cand  este zilnica, puterea obisnuintei ii da usurinta. 

Trebuie sa-l consideram pe Dumnezeu prezent langa noi, sa vorbim cu el, în mod sincer, fara falsitate si sa ascultam in tacere ceea ce el  ne raspunde intotdeauna in constiinta noastră. El ne asculta intotdeauna cu rabdare si ia aminte la cererile noastre atunci cand venim la el sinceri si cu inima deschisa, asa cum o doreste El.