Ai păcătuit? Nu-ţi cer nimic altceva decât aceasta: intră în biserică şi spune-I cu pocăinţă lui Dumnezeu: "Am păcătuit".
citat din Sfântul Ioan Gură de Aur
CUVÂNT
CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI
DESPRE
A V O
R T
Motto:
„Cine leagănă copilul, stăpâneşte lumea“.
Preot
Ioan
Dragă mamă,
Sunt fiul tău, alcătuit din suflet şi
trup, persoană vie, adăpostită
lângă inima ta. Sunt fiul tău şi-mi întreţin viaţa cu
sângele tău, deci, tu eşti
adevărata mea mamă.
Glasul meu nu se
aude, dar el există şi simt acest
lucru cum simt că am gură şi limbă, ochi şi
urechi, cap şi trup, mâini şi
picioare. Cu acest
glas vreau să-ţi vorbesc. Mă găsesc într-un
moment unic al
existenţei mele şi nu pot să nu-
ti strig în conştiinţă. Ştii mai bine ca mine, că sunt pe punctul de a
fi
ucis. Vai, ce crudă nefericire, ucis de propria
mamă! E prea târziu să vorbesc în cugetul
tău? Nu vreau decât un singur lucru: Vreau
să trăiesc! Sunt fiinţă şi
mi-e dragă viaţa. Te
implor scumpă mamă, lasă-mă să exist! Numi
lua lumina zilei şi bucuria existenţei!
În
sânul tău sunt în locul cel mai sigur şi
liniştit
din întreaga lume, de
ce nu vrei să mă
ocroteşti? Mă aflu în acest rai pământesc,
dintr-o rânduială divină, de
ce-mi iei dreptul la
viaţă?
Mă îndrept, mai întâi, spre inima ta. Îţi
cer înţelegere şi-ţi caut
decât acum când mă porţi în pântece. Niciodată făptura ta nu este mai
încărcată de o mai aleasă măreţie decât acum când mă aflu şi eu în ea.
Eşti sfântă prin prezenţa mea, eşti sfântă prin jertfa pe care o faci
pentru existenţa şi dezvoltarea mea, eşti
sfântă prin devotamentul pe
care-l arăţi fiind însărcinată cu mine. Nu renunţa la
numele sfânt de
mamă, care face ca sufletul tău să fie un rug de iubire. Nu renunţa la
acest titlu care te
onorează înaintea tuturor oamenilor cinstiţi şi
credincioşi. Nu te pierde şi nu
te teme de viaţa mea şi nu fi rece ca un
bloc de gheaţă. Dar mai ales, nu păta
cu sânge nevinovat ceea ce ai
mai de preţ, ceea ce ai mai nobil şi
imaculat, în adâncul fiinţei tale.
Nu pot să nu mă adresez şi conştiinţei tale. Am speranţa că
glasul meu va pătrunde în ea ca o rază de lumină. Eşti într-adevăr
conştientă de ceea ce te-ai hotărât
să săvârşeşti? Bănuiesc că îmi
răspunzi imediat: da, desigur! Oare vorbeşti dintr-o certitudine sau
siguranţă deplină? Oare chiar aşa îţi spune conştiinţa? Eu ştiu mai bine
decât tine, te
ascunzi în dosul conştiinţei altora, adică a celor care
şi-au
pierdut de fapt limpezimea conştiinţei, îndemnându-te împotriva
mea. Ce vor aceştia?
Unii dintre aceşti potrivnici ai mei îţi şoptesc, sau chiar strigă
spunându-ţi că eu nu aş fi om, că nu aş avea o viaţă proprie, deci pot fi
avortat. Nu, mamă, categoric nu! Nu te lăsa
înşelată. Eu sunt o parte
din tine în pântecele
tău, sunt viaţă şi sunt persoană, am
suflet şi am
trup, sunt făptură vie şi sunt izvor de existenţă de sine stătătoare. Nu ai
aflat că astăzi se fac însămânţări artificiale? Desigur, aceştia
sunt
independenţi de părinţii din care provin.
Alţi potrivnici mai spun că eu aş fi un simplu embrion, fără
suflet viu şi nemuritor, care poate fi suprimat oricând. În numele
acestei presupuneri,
mă poţi omorî pe mine, dar atunci poţi
omorî pe
oricine. Dacă nu există suflet, nu există nici crimă. Ai vrea să fii
omorâtă şi tu, poate în locul meu, pe baza faptului că omul nu ar avea
suflet? Mamă, omul are suflet. Eu nu vreau să mori niciodată! Tot aşa
potrivnicii mei îţi mai spun că nu aş fi om decât după ce m-ai naşte şi
aş fi conştient de mine însumi. Aşa,
ai avea negreşit dreptul să mă
arunci. Răspunde-mi: omul matur poate fi omorât în somn, pentru că
nu este conştient? Nu, desigur, nici alienaţii
nu pot fi omorâţi şi nici
eu nu pot fi ucis fără a săvârşi o crimă. Să fii convinsă: în apărarea
mea sunt toţi oamenii cu adevărat
de ştiinţă din zilele noastre. Te poţi
informa şi lămuri uşor despre acestea.
Dacă vei fi cu băgare de seamă, luând aminte la tine, vei constata
că propria ta conştiinţă te opreşte a săvârşi crima avortului. Ea nu-ţi
îngăduie să te atingi de sufletul meu, pentru că el nu este un obiect
în
proprietatea ta, nu
este un lucru de vânzare. Dimpotrivă, eu
sunt în
primul rând
proprietatea lui Dumnezeu şi,
din partea Lui am dreptul
absolut de a mă naşte. Şi pentru mine Dumnezeu a rostit cuvinte ca
acestea: „Înainte
de a fi ieşit din pântecele mamei
tale, te-am
sfinţit“ (Ieremia 1:5).
Deocamdată, spre încheiere, îţi
mai spun doar atât: când glasul
meu de acum va înceta
pentru că m-ai omorât, va apare un alt glas. El
îţi va aduce aminte necontenit de crima săvârşită. Simplul fapt că mai
trăieşti după aceea, te va apăsa
ca o vină de neiertat.
AVORTUL
Dacă ne-am întreba care este cel mai mare dar pe care ni l-a dat
Dumnezeu, am putea răspunde cu toată certitudinea: VIAŢA.
Şi
aceasta, nu numai pentru că
acum ne putem bucura
de frumuseţile
acestei lumi, ne
putem îndeplini
dorinţele, dar mai ales că după această
existenţă, ne aşteaptă viaţa veşnică.
Viaţa este o taină dumnezeiască.
În sufletul omului,
Dumnezeu a pus
această lege a iubirii între bărbat
şi
femeie, această dorinţă de unire, de contopire care se împlineşte prin
căsătorie, iar scopul ei este naşterea
de copii. Aceasta este şi prima
poruncă ce a dat-o Dumnezeu oamenilor: „Şi Dumnezeu i-a
binecuvântat,
zicând: creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul
şi-l
stăpâniţi...“
(Facerea 1:28). După cum se poate vedea, mai întâi
a binecuvântat
Dumnezeu, adică a consfinţit căsătoria, aşa cum a
făcut-o şi prin participarea Sa la nunta din Canna Galileii, şi numai
după aceea au dat naştere
la copii. Deci, o mamă trebuie
să dea
naştere la copii căci aşa se şi mântuieşte ea, „prin naştere de copii
şi
cu capul plecat în faţa bărbatului“, dar, mai întâi şi mai întâi să
fie
cununată religios cu soţul ei, altfel copiii se vor naşte
în
nelegiuire.
Dumnezeu l-a înălţat pe om la cinstea de a fi împreună
lucrător cu El la zămislirea
vieţii. Omul aduce trupul muritor, iar
Dumnezeu pune în el
scânteia divină, sufletul. Ca urmare, Dumnezeu
singur are puterea să dea viaţă şi numai el are dreptul să o ia. Oricine
îşi asumă dreptul asupra vieţii
lui sau a altuia, săvârşeşte cel mai mare
păcat, răpeşte stăpânirea de la Dumnezeu, care este Domn al vieţii şi
al morţii.
Ne întristăm când auzim de războaie,
de crime sau accidente, dar
nu ne gândim că, de-a lungul timpului, avortul a curmat mai multe
vieţi decât toate războaiele
şi bolile la un loc.
În
faţa lui Dumnezeu, avortul este cea mai
urâtă crimă,
ca
însăşi mama să-şi ucidă copilul, lucru care nu se întîmplă
niciodată în lumea animalelor.
Întreruperea
sarcinii, indiferent de modul cum este practicată, a
fost considerată dintotdeauna o crimă cutremurătoare; de aceea, şi în
Jurământul lui Hipocrate (+375
î.d.Hr.), care este acceptat până astăzi
drept jurământ medical, medicul, „slujitorul vieţii“ se angajează în
faţa lui Dumnezeu şi a
oamenilor: „... nu voi da femeii substanţe
avortive...“.
Deci, avortul îl putem considera crimă cu premeditare;
chiar dacă după legile omeneşti nu este sancţionat,
la judecata lui
Dumnezeu va fi
pedepsit chiar mai aspru decât uciderea unui om.
Avortul este o dublă crimă: în primul rând, împotriva lui
Dumnezeu care a creat
acea fiinţă, şi apoi, împotriva acelui suflet care,
nefiind unit cu
Hristos prin Taina Sfântului Botez, va fi lipsit de slava
lui Dumnezeu. Asupra
femeii însă, rămâne un păcat de moarte.
Până nu demult se vehiculau diferite păreri,
cum că trecerea
fătului la calitatea umană s-ar petrece numai la
începutul celui de-al
doilea trimestru al
sarcinii, dar adevărul nu este acesta. Mari
personalităţi din domeniul medicinei, din mai multe ţări (America,
Anglia,
Franţa, Grecia şi altele), punându-şi
problema în legătură cu
vinovăţia sau nevinovăţia
avortului, folosind cele mai moderne
mijloace tehnice, au
urmărit evoluţia fătului din momentul concepţiei
până la naştere, stabilind următoarele:
● la 18
zile, începe să se facă simţită bătaia inimii;
● la 5
săptămâni se
disting clar - nasul, obrajii şi
degetele;
● la 6
săptămâni este
format scheletul şi încep să funcţioneze
rinichii, stomacul,
ficatul şi sistemul nervos;
● iar
la 3 luni are toate organele interne şi
externe definitiv
conturate, chiar şi amprentele degetelor, şi
are atâta viaţă încât se
mişcă, îşi întoarce capul, îşi
schimbă expresia feţei, îşi suge degetele.
Deci, fătul este o fiinţă omenească chiar în momentul concepţiei
sale. Prin urmare, la
orice termen s-ar produce întreruperea sarcinii,
avem de-a face cu
întreruperea unei vieţi, chiar dacă aceasta se află în
stadiul ei de
început.
Mulţi cred că micuţa făptură, plămădită în trupul mamei, nu ştie
şi nu
simte nimic atunci când se hotărăşte să plece pe drumul
avortului, dar se înşală. Un mare medic american, director al unei
clinici în care se
efectuau 30.000 de avorturi pe an, a realizat filmarea,
cu ultrasunete, a
avortului unui făt de trei luni. Filmul dovedeşte,
fără
putinţă de tăgadă, că fătul simte apropierea şi
ameninţarea
instrumentului ucigaş al avortului. Ca urmare, el se mişcă agitat,
bătăile inimii cresc de la 140 la 200, şi
încercând parcă să se salveze,
deschide larg gura ca
într-un strigăt, un strigăt mut, pentru că nimeni
nu-l aude. Chiar aşa a fost intitulat filmul respectiv: „STRIGĂT
MUT“.
În multe ţări, femeilor care se prezintă pentru avort le sunt
prezentate secvenţe din acest film, şi ca
urmare, îngrozite de realitate,
renunţă la planul ucigaş.
Iubiţi creştini,
Avortul este unul
dintre păcatele mari care aduc mânia lui
Dumnezeu peste noi toţi, iar femeile care mor în timpul avortului este
ca şi cum s-ar omorî singure. După canoanele Sfinţilor Părinţi,
Biserica nu are voie
să facă rugăciuni pentru sufletele lor, sinuciderea
fiind un păcat împotriva Sfântului Duh (Marcu 3:28-29). Şi încă o
problemă: este totalmente greşit a
se scrie pe pomelnic la morţi:
„copii
din lume fără nume“. Avortul este un păcat strigător la cer şi
aduce pedeapsa lui
Dumnezeu şi în viaţa aceasta, dar mai ales după
moarte dacă femeia nu-şi mărturiseşte păcatul prin spovedanie.
Pedeapsa imediată este uneori chiar moartea, iar mai târziu, neputinţa
de a aduce pe lume alţi copii, boli asupra celorlalţi
copii şi a părinţilor,
neînţelegeri între soţi şi altele. Păcat au însă şi cei care îndeamnă la
săvârşirea avortului - soţi,
mame, prieteni, precum şi cei care
săvârşesc avorturi - medici, asistente ori farmacişti care dau
medicamente împotriva
concepţiei.
Iubite
femei creştine,
Păcatul uciderii de prunci îndepărtează femeia de la Sfânta
Împărtăşanie pentru o vreme, până îşi face canonul de pocăinţă. Dar
Harul şi Mila lui Dumnezeu, care nu voieşte
moartea păcătosului, ci să
se întoarcă şi să fie viu, a rânduit şi
pentru ucigaşii de prunci,
canonisiri şi leacuri sufleteşti
pentru mântuirea lor din prăpastia
pierzării în care s-au prăbuşit. Totul începe cu mărturisirea
în faţa
duhovnicului şi împlinirea canonului dat. Pentru a vă învrednici de
iertare, trebuie să vă plângeţi mult păcatul şi să faceţi o aspră pocăinţă
toată viaţa, precum David care
spunea: „şi păcatul meu înaintea
mea
este pururea“. Mântuitorul spune: „Fericiţi cei ce plâng că
aceia
se vor mângâia“ (Matei 5:4). Se referă tocmai la lacrimile
căinţei, la părerea de rău pentru că, prin păcat, L-am supărat
pe
Dumnezeu. Aşa au plâns fiul risipitor, femeia păcătoasă care a spălat
picioarele
Mântuitorului cu lacrimi, regele David care şi-a
pus toată
durerea sufletului în
strigătul de iertare: „Miluieşte-mă, Dumnezeule,
după mare mila Ta“ din Psalmul 50, lăsându-ne peste veacuri un
model de pocăinţă. Vremea de acum este vremea pocăinţei, este
timpul milei lui
Dumnezeu, să n-o pierdem!
Sfântul
Ioan Gură de
Aur spune: „Păcatele
tale sunt scrise în
cartea
vieţii, iar lacrimile tale sunt buretele ce
le şterge“; „Vărsaţi
şiroaie
de lacrimi din adâncul inimii, ca Domnul să se
milostivească spre voi şi să vă dea iertare“. Dacă tu îţi aduci aminte
de păcatul tău şi-l vei plânge „cu amar“ ca Sfântul
Apostol Petru,
bunul Dumnezeu te va
ierta, pentru că zice: „Eu sunt Acela Care
şterg
păcatele tale şi nu Îşi mai aduce aminte de
fărădelegile
tale“
(Isaia
43:25).
Pământul întinat cu sângele copiilor nenăscuţi nu poate fi curăţit
decât prin lacrimi de
păreri de rău, rugăciune, post, pocăinţa de fiecare
zi prin rugăciune, şi „roade vrednice de pocăinţă“, adică naşterea de
alţi copii, creşterea de copii orfani, milostenia faţă de văduve, orfani şi
săraci, sfătuirea altor femei să nu facă avort şi alte fapte ale milei
sufleteşti - toate acestea au putere curăţitoare
şi răscumpărătoare.
„Deci,
pocăiţi-vă şi vă întoarceţi, ca să se şteargă păcatele voastre“
(Faptele
Apostolilor 3:19). Nici un moment nu trebuie să ne uităm
păcatul, pentru că dacă noi nu-l vom uita, atunci Dumnezeu îl va uita;
dacă noi singuri ne vom pedepsi, Dumnezeu ne va ierta. Să ne smerim
mereu sufletele şi de vom avea întotdeauna în faţă fărădelegea noastră,
„inima
înfrântă şi smerită, Dumnezeu nu o va urgisi!“.
Iubiţi credincioşi,
Dacă nu vom părăsi acest păcat, ţara va merge tot mai rău,
familiile se vor
destrăma, pierzându-şi
scopul dat de Dumnezeu, iar
duşmanii şi străinii uşor ne vor putea lovi. Ţara
noastră a fost mulţi ani
sub stăpânire străină şi poporul a avut o viaţă foarte grea.
Familiile
credincioase însă aveau câte 6-10 copii, chiar dacă-i
creşteau cu multă
osteneală.
Copiii constituie
singura posibilitate de perpetuare a speciei
umane, a unei naţiuni şi a fiecăruia dintre noi, şi
reprezintă cel mai
important stimulent
în progresul omenirii. Odinioară,
copiii erau cea
mai mare fericire a
unei familii, însă azi se caută numai plăcerile şi
comodităţile. Familiile numeroase au dat ţării
oameni de mare valoare
- medici, savanţi, scriitori, compozitori şi
chiar genii - dacă ne gândim
numai la Iorga şi Eminescu.
Iubite
femei creştine,
Lăsaţi copii să se nască, nu-i omorâţi nici prin pază,
nici prin
medicamente şi mai ales prin avort. Când s-a născut
Sfântul Ioan
Botezătorul, rudele şi vecinii, văzând
minunile ce-au însoţit acea naştere se întrebau:
„Ce
va fi, oare, copilul acesta? Poate un
erou
al neamului! Sau toiagul bătrâneţelor
noastre!“.
Şi
mai ales, nu uitaţi că: „Fiii sunt
moştenirea Domnului, răsplata
rodului
pântecului.
Fericit este omul care-şi
va
umple
casa de copii“ (Psalm 136: 3-5).
Părinţii, prin naşterea şi creşterea copiilor, aduc lui Dumnezeu o jertfă
bine plăcută, se fac purtători
de cruce, iar crucea este „o cale“ ce duce
la mântuire. „Femeia
se va mântui prin naştere de copii“ (1
Timotei
2:15).
Iubite
femei creştine,
Jertfiţi-vă pe altarul familiei născând
şi crescând copii, pentru că
părinţii ce îşi omoară pruncii, îşi nimicesc singuri continuitatea vieţii
şi
pomenirea lor pe acest pământ.
Lăsaţi plăcerile trecătoare, răbdaţi
necazurile acestei
vieţi, luptaţi cu
nostru. Dumnezeu ne-a
făcut în acest
scop ca să umplem pământul şi să-l
stăpânim. Să căutăm a ne arăta vrednici
acestei meniri
dumnezeieşti, pentru ca
să nu auzim în ziua judecăţii:
„Depărtaţi-vă de la mine cei ce aţi
lucrat
fărădelegea!“
(Matei 7:23). Rugaţi-vă neîncetat Bunului
Dumnezeu să vă ierte acest mare păcat şi cereţi ajutorul Maicii
Domnului care este o
caldă rugătoare pentru mântuirea celor păcătoşi,
ca să fiţi izbăvite de chinul cel veşnic.
Bunul Dumnezeu să vă ajute!
Am
ucis un oraş ca Smerdevo
Interviu
cutremurător
cu medicul ginecolog Stojan ADAŞEVICI
Asociaţia creştin-ortodoxă „Pro-Vita“
De la domnul doctor
Antun Lisec, cunoscutul activist „Pro-Vita“
din Zagreb (Croaţia), primim un text cutremurător.
Este vorba de
copia unui interviu
luat doctorului Adaşevici din Belgrad (Serbia) şi
publicat în revista „Argument“
din 23 februarie 1996.
Interviul a apărut sub titlul: „În cabinetul meu am ucis un oraş
ca
Smeredvo, fără să ştiu
ce fac“. Iată o parte din acest interviu: -
Dr. Adaşevici, sunteţi un cunoscut specialist în obstetrică-ginecologie
în Belgrad, dar din
1988 nu mai faceţi avorturi. Ba chiar aţi
devenit un
mare adversar al lor.
Pregătiţi întemeierea „Asociaţiei
pentru protecţia
vieţii umane şi a familiilor“. Însă vreme de 6 ani aţi efectuat
aproximativ 60 de mii
de avorturi. O dată chiar aţi afirmat: „Am ucis
un
oraş ca Smeredvo“.
- Cred că oraşul Smeredvo are mai puţini
cetăţeni, aproximativ
45 de mii. „Am
ucis fără să ştiu
ce fac“. Dar am înţeles că nu am
dreptul
să ucid, nici ca soldat, nici
ca ginecolog, şi cu atât mai puţin
ca „ucigaş plătit“, care
aşteaptă după colţ. Am înţeles că este vorba
de o fiinţă umană ca şi mine. După „legea creştină“ n-am dreptul să
ucid fiinţă umană, născută sau nenăscută. În viaţa umană există
schimbări cantitative şi
calitative. Una dintre schimbările
calitative
este începutul vieţii umane, prin unirea a două celule, masculină şi
feminină, într-o singură fiinţă. Când vedeam aceasta înţelegeam
că din
momentul fertilizării, până la moarte, fiinţa
umană este aceeaşi.
- Aţi încetat avorturile. Vreun fapt concret a avut influenţă
asupra deciziilor
dumneavoastră?
- S-a întâmplat când
cineva dintre rudele mele a venit cu
logodnica lui. Când
am început să fac acest avort, la început am scos
„mâna“
care a căzut peste faţa de masă, care era plină de tinctură de
iod, şi mâna a început să se mişte, deoarece un nerv a căzut
în tinctură,
şi
astfel a dat comandă mâinii să se agite. Înainte de a-mi continua
lucrul am găsit ceva pe dibuite şi
mi-a trecut prin minte: nu mi-ar
plăcea să fie un „picior“. De
fapt era un „picior“.
Mi-am concentrat
toată atenţia să nu cadă în alcool. Dar în acel moment, ceva s-a
răsturnat şi câteva instrumente au căzut
cu zgomot. Am tresărit şi am
scăpat „piciorul“ care
a căzut pe masă şi nervul a atins alcoolul.
Acum şi piciorul se mişca.
Am continuat şi am prins din nou ceva. Era
„inima“
care zvâcnea.
Mi-aduc aminte că o soră m-a întrebat dacă mă simt rău. În faţa
mea zăcea „inima“ care mişca.
Vedeam mişcările „piciorului“ şi
„mâna“
care se contracta. Numai cu vreo zece minute înainte, pe
ecranul ecografului văzusem totul funcţionând...
Din acel moment
m-am cutremurat şi am înţeles că „AVORTUL ESTE ÎNTRADEVĂR
UCIDERE!!!“
(Traducere
din limba engleză de Preot Prof. Vasile Mihoc -
Pro-Vita Sibiu).