Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena
Liliana Ivan
An de an, la 21 mai, Biserica Ortodoxă îi preacinsteşte pe
Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, slăviţi „ întocmai cu Apostolii"
ca protectori ai credinţei creştine.
Istoricul sărbătorii
Constantin cel Mare a fost fiul lui Constantin Clor şi al Elenei.
Întinsa împărăţia a romanilor era cârmuită în acea vreme de crudul împărat Diocleţian, ajutat de împăratul Maximian Hercule, de fiul acestuia Maxenţiu şi de un alt guvernator, Constantin Clor, tatăl slăvitului împărat Constantin cel Mare.
Istoricii bisericeşti consemnează că în ţinuturile guvernate de Constantin Clor-Galia, Spania şi Britania-, creştinii erau ocrotiţi de cumplita prigoană care se dezlănţuia în restul imperiului.
Dimpotrivă, în acele ţinuturi, creştinii erau apreciaţi pentru hărnicia şi pentru corectitudinea lor şi de aceea erau folosiţi la îndeplinirea unor treburi administrative în împărăţie.
După moartea guvernatorului Constantin Clor, funcţia acestuia a fost atribuită fiului său, Constantin.
În acelaşi timp, atribuţiile împăratului Hercule au fost preluate de fiul acestuia, Maxenţiu, renumit în imperiu pentru pedepsele cumplite aplicate creştinilor şi pentru patima cu care le dărâma bisericile.
Din acest motiv, împăratul Constantin a pornit război împotriva celui mai aprig duşman al creştinilor din acea vreme, Maxenţiu, conducătorul unei armate numeroase.
Cu toate că armata împăratului Constantin era mai puţin numeroasă, în ajunul luptei, protectorul creştinilor s-a rugat lui Dumnezeu să-l învingă pe duşmanul său.
Din relatările episcopului Eusebiu, care a fost duhovnicul lui Constantin, aflăm că ruga fierbinte a împăratului a fost ascultată, iar în ajunul luptei, Constantin a văzut pe cer, ziua, în amiaza mare, o cruce luminoasă, pe care scria cu litere alcătuite din stele următorul mesaj:
„Prin acest semn vei învinge". Mai mult, în noaptea următoare, împăratului Constantin i s-a arătat în vis Iisus Hristos, care i-a cerut să pună semnul Sfintei Cruci pe steagurile de luptă.
Astfel, Constantin a însemnat hainele şi pe coifurile ostaşilor, dar şi steagurile de luptă cu semnul sfintei cruci.
În cumplita bătălie de la Pons Milvius, de lângă Roma, Constantin l-a înfrânt la 28 octombrie 312, pe Maxenţiu, prigonitorul creştinilor.
Tot atunci, căzând de pe cal, Maxenţiu s-a înecat în râul Tibru, lângă podul Milvius.
După acest eveniment tulburător, Constantin a fost primit cu mult entuziasm de cetăţenii Romei.
La scurt timp, în anul 313, Constantin a fost încoronat ca împărat al Imperiului Roman de Apus.
Pentru această izbândă, împăratul Constantin a vrut să-i mulţumească lui Dumnezeu şi, urmând sfatul mamei sale, în acelaşi an, 313, a semnat o hotărâre, cunoscută şi în zilele noastre sub numele de „Edictul de la Milano".
Istoricii bisericeşti consemnează că „Decretul de la Milano"punea capăt prigoanei creştinilor şi recunoştea creştinismul ca religie oficială.
Tot atunci au fost eliberaţi din închisori episcopii şi preoţii, s-au înălţat frumoase biserici creştine, în locul templelor idoleşti care au fost dărâmate, închizându-se cuptoarele în care au fost arşi de vii adepţii credinţei creştine.
Împăratul Constantin a înţeles că prin unitatea credinţei, Biserica lui Hristos este un sprijin important pentru unitatea imperiului.
În vremea domniei sale, Constantin a convocat primul Sinod ecumenic de la Niccea în anul 325, care a pus capăt ereziei lui Arie, cel care spunea că Hristos n-a fost Dumnezeu adevărat, îmbrăcat în fire de om, şi coborât în lume, aşa cum spune dreapta credinţă; Hristos era în opinia lui Arie doar „o creatură" trimisă să izbăvească omenirea.
Tot la Sinodul de la Niccea s-au conceput o bună parte dintre articolele care alcătuiesc Crezul (Simbolul Credinţei), pa care credincioşii îl rostesc la fiecare Sfântă Liturghie.
De asemenea, atunci s-a stabilit şi metoda de calcul a datei Paştelui- prima duminică după luna plină a echinocţiului de primăvară.
În lupta sa pentru unitatea statului şi pentru răspândirea creştinismului, împăratul Constantin a trimis-o la Ierusalim pe evlavioasa împărăteasă Elena, mama sa, însoţită de mai mulţi ostaşi, pentru a descoperi locul unde a fost îngropat Mântuitorul, unde se află lemnul Sfintei Cruci şi să se închine pe Golgota şi la Sfântul Mormânt al Mântuitorului.
Pentru împlinirea acestei misiuni, împărăteasa Elena s-a rugat lui Dumnezeu împreună cu Macarie, episcopul Cetăţii Ierusalim ; cu ajutorul rugăciunilor, împărăteasa Elena a descoperit crucea pe care a fost răstignit Hristos, a adus Sfânta Cruce în faţa credincioşilor din imperiu şi a înălţat cu evlavie mai multe lăcaşuri sfinte printre care: Biserica Sfântului Mormânt, Biserica din Betleem şi Biserica din Nazaret.
În anul 330, Împăratul Constantin a mutat capitala Împărăţiei de la Roma la Bizanţ. El şi-a dorit ca noua capitală, numită ulterior Constantinopol (după numele său), să fie împodobită cu palate impresionante, să strălucească precum vechea Romă.
Deşi a a făcut multe fapte de folos credinţei în Hristos, alături de maica sa Elena, pentru care au fost comparaţi cu apostolii, împăratul Constantin a primit sfântul botez creştin abia în anul 337, cu puţin timp înainte de moarte.
„Crucea care a apărut pe cer, în plină zi, ca urmare a rugăciunii marelui Constantin, l-a ajutat pe acesta să-l învingă pe prigonitorul creştinilor din acea vreme, pe Maxenţiu.
Crucea a însemnat simbolul Biruinţei şi, de atunci, pentru toţi creştinii, crucea este simbolul Biruinţei împotriva celui rău.
Împăratul Constantin a primit botezul în momentul convingerii substanţiale în credinţa lui Hristos", ne spune părintele Valentin Fotescu, preot la Biserica Sfânta Vineri Nouă din Bucureşti.
Datini pentru spor şi sănătate
Praznicul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena corespunde în calendarul popular cu sărbătoarea numită Constandinu Puilor sau Constantin Graur, o sărbătoare împodobită cu datini, adresată păsărilor de pădure.
Tradiţiile practicate în acestă zi aduc spor şi sănătate gospodarilor care le împlinesc.
Potrivit datinilor strămoşeşti, păsările îşi învaţă puii să zboare începând cu această zi şi o nouă generaţie ameninţă recoltele.
De aceea, tradiţia interzice gospodarilor să muncească la câmp pentru a evita pagubele aduse viitoarelor recolte de păsările cerului.
Tot acum, în unele zone, se mai păstrează datina ca Ziua de Constandinu Puilor să fie ultima dată când se mai fac unele semănături: de porumb, de ovăz şi de mei.
Dacă gospodarii continuă semănăturile de acest fel după această zi, răsadurile respective se vor usca.
Acum, este o zi importantă şi pentru păstori: ei îşi aleg baciul, stabilesc locul unde vor sta stânele pe timpul verii şi aleg paznicii care trebuie să le păzească turmele când sunt la păşune.
Femeile aprind boabe de tămâie cu care afumă întreaga gospodărie, camerele şi anexele pentru animale şi pentru păsări, cu excepţia băii.
După ce se împlineşte ritualul de afumare, gospodinele trebuie să stropească lucrurile şi încăperile gospodăriei cu agheasmă.
În schimb, bărbaţii aprind un foc, numit Focul Viu. Împreună cu oile, păstorii stau în preajma acestui foc ; în popor există convingerea că acest ritual, împlinit din generaţie în generaţie, are un rol protector împotriva pagubei şi bolilor în intervalul petrecut cu toţii la stână.
Pentru ca duhurile rele să nu fure sporul laptelui, se mai păstrează datina „Sperietoarea vrăjitoarelor". Membrii familiei se adună în mijlocul gospodăriei în jurul unui vas cu lapte.
Cu toţii, cu mic , cu mare, ei vor bate cu linguri noi de lemn în vasele în care fierb laptele de obicei, strigând să sperie vrăjitoarele care le-ar putea fura laptele.
În această zi, fiecare păstor măsoară cantitatea laptelui obţinut de la oile sale, notându-l pe un carneţel, pe „Răbojul sporului". Se crede că prin măsurarea laptelui, sporul casei nu se risipeşte , iar vrăjitoarele n-au puterea să-l fure.
Tot pentru ca sporul să se adune într-o gospodărie, gospodarul trebuie să noteze seria fiecărei bancnote cheltuite în fiecare zi. Se spune că astfel, banul rămâne în casă şi nu se întrăinează.
În ziua praznicului, pentru ca voia bună să se adune în familie, trebuie să aducem în casă măcar trei fire de bujori îmbobociţi.
De asemenea, pentru sănătate, unul dintre membrii familiei, este bine să ducă la biserică trei bujori, flori de lămâiţă, pâine şi dulciuri, preparate în casă.
Cumpăraţi o iconiţă, cât de modestă, care-i reprezintă pe Sfinţii prăznuiţi astăzi.
Aceasta vă apără de pagubă, de duşmanii neştiuţi şi vă împlineşte o grabnică dorinţă, oricând le cereţi ajutorul.
Constantin cel Mare a fost fiul lui Constantin Clor şi al Elenei.
Întinsa împărăţia a romanilor era cârmuită în acea vreme de crudul împărat Diocleţian, ajutat de împăratul Maximian Hercule, de fiul acestuia Maxenţiu şi de un alt guvernator, Constantin Clor, tatăl slăvitului împărat Constantin cel Mare.
Istoricii bisericeşti consemnează că în ţinuturile guvernate de Constantin Clor-Galia, Spania şi Britania-, creştinii erau ocrotiţi de cumplita prigoană care se dezlănţuia în restul imperiului.
Dimpotrivă, în acele ţinuturi, creştinii erau apreciaţi pentru hărnicia şi pentru corectitudinea lor şi de aceea erau folosiţi la îndeplinirea unor treburi administrative în împărăţie.
După moartea guvernatorului Constantin Clor, funcţia acestuia a fost atribuită fiului său, Constantin.
În acelaşi timp, atribuţiile împăratului Hercule au fost preluate de fiul acestuia, Maxenţiu, renumit în imperiu pentru pedepsele cumplite aplicate creştinilor şi pentru patima cu care le dărâma bisericile.
Din acest motiv, împăratul Constantin a pornit război împotriva celui mai aprig duşman al creştinilor din acea vreme, Maxenţiu, conducătorul unei armate numeroase.
Cu toate că armata împăratului Constantin era mai puţin numeroasă, în ajunul luptei, protectorul creştinilor s-a rugat lui Dumnezeu să-l învingă pe duşmanul său.
Din relatările episcopului Eusebiu, care a fost duhovnicul lui Constantin, aflăm că ruga fierbinte a împăratului a fost ascultată, iar în ajunul luptei, Constantin a văzut pe cer, ziua, în amiaza mare, o cruce luminoasă, pe care scria cu litere alcătuite din stele următorul mesaj:
„Prin acest semn vei învinge". Mai mult, în noaptea următoare, împăratului Constantin i s-a arătat în vis Iisus Hristos, care i-a cerut să pună semnul Sfintei Cruci pe steagurile de luptă.
Astfel, Constantin a însemnat hainele şi pe coifurile ostaşilor, dar şi steagurile de luptă cu semnul sfintei cruci.
În cumplita bătălie de la Pons Milvius, de lângă Roma, Constantin l-a înfrânt la 28 octombrie 312, pe Maxenţiu, prigonitorul creştinilor.
Tot atunci, căzând de pe cal, Maxenţiu s-a înecat în râul Tibru, lângă podul Milvius.
După acest eveniment tulburător, Constantin a fost primit cu mult entuziasm de cetăţenii Romei.
La scurt timp, în anul 313, Constantin a fost încoronat ca împărat al Imperiului Roman de Apus.
Pentru această izbândă, împăratul Constantin a vrut să-i mulţumească lui Dumnezeu şi, urmând sfatul mamei sale, în acelaşi an, 313, a semnat o hotărâre, cunoscută şi în zilele noastre sub numele de „Edictul de la Milano".
Istoricii bisericeşti consemnează că „Decretul de la Milano"punea capăt prigoanei creştinilor şi recunoştea creştinismul ca religie oficială.
Tot atunci au fost eliberaţi din închisori episcopii şi preoţii, s-au înălţat frumoase biserici creştine, în locul templelor idoleşti care au fost dărâmate, închizându-se cuptoarele în care au fost arşi de vii adepţii credinţei creştine.
Împăratul Constantin a înţeles că prin unitatea credinţei, Biserica lui Hristos este un sprijin important pentru unitatea imperiului.
În vremea domniei sale, Constantin a convocat primul Sinod ecumenic de la Niccea în anul 325, care a pus capăt ereziei lui Arie, cel care spunea că Hristos n-a fost Dumnezeu adevărat, îmbrăcat în fire de om, şi coborât în lume, aşa cum spune dreapta credinţă; Hristos era în opinia lui Arie doar „o creatură" trimisă să izbăvească omenirea.
Tot la Sinodul de la Niccea s-au conceput o bună parte dintre articolele care alcătuiesc Crezul (Simbolul Credinţei), pa care credincioşii îl rostesc la fiecare Sfântă Liturghie.
De asemenea, atunci s-a stabilit şi metoda de calcul a datei Paştelui- prima duminică după luna plină a echinocţiului de primăvară.
În lupta sa pentru unitatea statului şi pentru răspândirea creştinismului, împăratul Constantin a trimis-o la Ierusalim pe evlavioasa împărăteasă Elena, mama sa, însoţită de mai mulţi ostaşi, pentru a descoperi locul unde a fost îngropat Mântuitorul, unde se află lemnul Sfintei Cruci şi să se închine pe Golgota şi la Sfântul Mormânt al Mântuitorului.
Pentru împlinirea acestei misiuni, împărăteasa Elena s-a rugat lui Dumnezeu împreună cu Macarie, episcopul Cetăţii Ierusalim ; cu ajutorul rugăciunilor, împărăteasa Elena a descoperit crucea pe care a fost răstignit Hristos, a adus Sfânta Cruce în faţa credincioşilor din imperiu şi a înălţat cu evlavie mai multe lăcaşuri sfinte printre care: Biserica Sfântului Mormânt, Biserica din Betleem şi Biserica din Nazaret.
În anul 330, Împăratul Constantin a mutat capitala Împărăţiei de la Roma la Bizanţ. El şi-a dorit ca noua capitală, numită ulterior Constantinopol (după numele său), să fie împodobită cu palate impresionante, să strălucească precum vechea Romă.
Deşi a a făcut multe fapte de folos credinţei în Hristos, alături de maica sa Elena, pentru care au fost comparaţi cu apostolii, împăratul Constantin a primit sfântul botez creştin abia în anul 337, cu puţin timp înainte de moarte.
„Crucea care a apărut pe cer, în plină zi, ca urmare a rugăciunii marelui Constantin, l-a ajutat pe acesta să-l învingă pe prigonitorul creştinilor din acea vreme, pe Maxenţiu.
Crucea a însemnat simbolul Biruinţei şi, de atunci, pentru toţi creştinii, crucea este simbolul Biruinţei împotriva celui rău.
Împăratul Constantin a primit botezul în momentul convingerii substanţiale în credinţa lui Hristos", ne spune părintele Valentin Fotescu, preot la Biserica Sfânta Vineri Nouă din Bucureşti.
Datini pentru spor şi sănătate
Praznicul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena corespunde în calendarul popular cu sărbătoarea numită Constandinu Puilor sau Constantin Graur, o sărbătoare împodobită cu datini, adresată păsărilor de pădure.
Tradiţiile practicate în acestă zi aduc spor şi sănătate gospodarilor care le împlinesc.
Potrivit datinilor strămoşeşti, păsările îşi învaţă puii să zboare începând cu această zi şi o nouă generaţie ameninţă recoltele.
De aceea, tradiţia interzice gospodarilor să muncească la câmp pentru a evita pagubele aduse viitoarelor recolte de păsările cerului.
Tot acum, în unele zone, se mai păstrează datina ca Ziua de Constandinu Puilor să fie ultima dată când se mai fac unele semănături: de porumb, de ovăz şi de mei.
Dacă gospodarii continuă semănăturile de acest fel după această zi, răsadurile respective se vor usca.
Acum, este o zi importantă şi pentru păstori: ei îşi aleg baciul, stabilesc locul unde vor sta stânele pe timpul verii şi aleg paznicii care trebuie să le păzească turmele când sunt la păşune.
Femeile aprind boabe de tămâie cu care afumă întreaga gospodărie, camerele şi anexele pentru animale şi pentru păsări, cu excepţia băii.
După ce se împlineşte ritualul de afumare, gospodinele trebuie să stropească lucrurile şi încăperile gospodăriei cu agheasmă.
În schimb, bărbaţii aprind un foc, numit Focul Viu. Împreună cu oile, păstorii stau în preajma acestui foc ; în popor există convingerea că acest ritual, împlinit din generaţie în generaţie, are un rol protector împotriva pagubei şi bolilor în intervalul petrecut cu toţii la stână.
Pentru ca duhurile rele să nu fure sporul laptelui, se mai păstrează datina „Sperietoarea vrăjitoarelor". Membrii familiei se adună în mijlocul gospodăriei în jurul unui vas cu lapte.
Cu toţii, cu mic , cu mare, ei vor bate cu linguri noi de lemn în vasele în care fierb laptele de obicei, strigând să sperie vrăjitoarele care le-ar putea fura laptele.
În această zi, fiecare păstor măsoară cantitatea laptelui obţinut de la oile sale, notându-l pe un carneţel, pe „Răbojul sporului". Se crede că prin măsurarea laptelui, sporul casei nu se risipeşte , iar vrăjitoarele n-au puterea să-l fure.
Tot pentru ca sporul să se adune într-o gospodărie, gospodarul trebuie să noteze seria fiecărei bancnote cheltuite în fiecare zi. Se spune că astfel, banul rămâne în casă şi nu se întrăinează.
În ziua praznicului, pentru ca voia bună să se adune în familie, trebuie să aducem în casă măcar trei fire de bujori îmbobociţi.
De asemenea, pentru sănătate, unul dintre membrii familiei, este bine să ducă la biserică trei bujori, flori de lămâiţă, pâine şi dulciuri, preparate în casă.
Cumpăraţi o iconiţă, cât de modestă, care-i reprezintă pe Sfinţii prăznuiţi astăzi.
Aceasta vă apără de pagubă, de duşmanii neştiuţi şi vă împlineşte o grabnică dorinţă, oricând le cereţi ajutorul.
.jpg)
.jpg)
