DUMINICA SFÂNTULUI IOAN SCĂRARUL

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

DIN EPISTOLA CĂTRE EVREI A SFÂNTULUI APOSTOL PAVEL, CITIRE:
(6: 13-20)

"Fraților, Dumnezeu, când a dat făgăduință lui Avraam, de vreme ce n-avea pe nimeni mai mare, pe care să Se jure, S-a jurat pe Sine Însuși, zicând: «Cu adevărat, binecuvântând te voi binecuvânta, și înmulțind te voi înmulți». Și așa, având Avraam îndelungă-răbdare, a dobândit făgăduința. Pentru că oamenii se jură pe cel mai mare și jurământul ca chezășie este sfârșitul oricărei neînțelegeri. În aceasta, Dumnezeu voind să arate și mai mult, moștenitorilor făgăduinței, nestrămutarea hotărârii Sale, a pus la mijloc jurământul ca, prin două fapte nestrămutate – făgăduința și jurământul – în care e cu neputință ca Dumnezeu să fi mințit, noi, cei ce căutăm scăpare, să avem puternic îndemn ca să ținem nădejdea pusă înainte, pe care o avem ca o ancoră a sufletului, neclintită și tare, intrând dincolo de catapeteasmă, unde Iisus a intrat pentru noi ca înaintemergător, fiind făcut Arhiereu în veac, după rânduiala lui Melchisedec."

APOSTOLUL SFÂNTULUI CUVIOS IOAN SCĂRARUL:
DIN EPISTOLA CĂTRE EFESENI A SFÂNTULUI APOSTOL PAVEL, CITIRE:
(5: 8-19)

"Fraților, altădată erați întuneric, iar acum sunteți lumină întru Domnul; umblați ca fii ai luminii: Pentru că roada luminii e în orice bunătate, dreptate și adevăr, încercând ce este bineplăcut Domnului. Și nu fiți părtași la faptele cele fără roadă ale întunericului, ci mai degrabă osândiți-le pe față. Pentru că, cele ce se fac întru ascuns de ei, rușine este a le și grăi. Iar tot ce este pe față se descoperă prin lumină, căci tot ceea ce este descoperit lumină este. Pentru aceea, zice: «Deșteaptă-te cel ce dormi și te scoală din morți și te va lumina Hristos». Deci, luați seama cu grijă, cum umblați, nu ca niște neînțelepți, ci ca cei înțelepți, răscumpărând vremea, că zilele sunt rele. Drept aceea, nu fiți fără de minte, ci înțelegeți care este voia Domnului. Și nu vă îmbătați de vin, în care este pierzare, ci vă umpleți de Duhul. Vorbiți între voi în psalmi și în laude și în cântări duhovnicești, lăudând și cântând Domnului, în inimile voastre."
Aliluia,
glasul al 5-lea (Psalm 96: 12, 13)
Stih 1: Lumina a răsărit dreptului și celor drepți cu inima, veselie.
Stih 2: Veseliți-vă, drepților, în Domnul și lăudati pomenirea sfințeniei Lui.
Sursa textului Apostolilor - Platforma Doxologia aparținând Mitropoliei Moldovei și Bucovinei

SFÂNTA ȘI DUMNEZEIASCA EVANGHELIE
SFÂNTA EVANGHELIE A CUVIOSULUI IOAN SCĂRARUL:
DIN DIN SFÂNTA EVANGHELIE DUPĂ MATEI, CITIRE:

(4: 25; 5: 1-12) - Predica de pe munte - Fericirile

"În vremea aceea mulţimi multe mergeau după Iisus, din Galileea, din Decapole, din Ierusalim, din Iudeea şi de dincolo de Iordan. Văzând mulţimile, Iisus S-a suit pe munte şi, aşezându-Se, ucenicii Lui au venit lângă Dânsul; iar El, deschizându-Şi gura, Îi învăţa zicând: Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este Împărăţia Cerurilor. Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia. Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul. Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura. Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui. Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu. Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema. Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este Împărăţia Cerurilor. Fericiţi veţi fi când, din pricina Mea, vă vor ocări şi vă vor prigoni şi, minţind, vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră. Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri."
Bucurați-vă!... chiar și când sunteți vorbiți de rău
Tertulian, Despre răbdare, VIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1981), vol. 3, pp. 190-191
„Dacă va încerca mâna cuiva să ne provoace ne este la îndemână îndemnul Domnului, care zice: Celui ce te lovește peste un obraz, întoarce-i-l și pe celălalt (Matei 5, 39). Să se prăbușească necinstea în fața răbdării tale. Orice lovitură a ei să rămână fără vătămare și fără durere. Cu cât mai mult dezarmezi pe cel mai necinstit suportându-l, cu atât mai mult el va fi lovit de Domnul. Căci va fi lovit de Cel grație Căruia poți suporta. Dacă amărăciunea limbii va fi gata să izbucnească în fața ocărilor și insultelor, gândește-te la cuvintele: Când vă vor vorbi de rău, bucurați-vă (Matei 5, 12). Domnul Însuși în lege este vorbit de rău și totuși e singur binecuvântat. Așadar, dacă suntem servii Domnului, să-L urmăm și să răbdăm cuvintele de rău, ca să putem fi binecuvântați. Dacă voi asculta fără liniște sufletească vreun cuvânt jignitor sau nesocotit împotriva mea, prin forța lucrurilor voi face eu însumi loc amărăciunii și mă voi chinui într-o răbdare mută. Așadar, când voi răspunde urât la cuvinte urâte, cum voi dovedi că am urmat învățătura Domnului, care spune că omul nu este spurcat de murdăria vaselor, ci de ceea ce iese din gură, fiindcă ne așteaptă răspunderea pentru orice cuvânt deșert sau mai mult decât deșert? Urmează deci, că Domnul ne sfătuiește să suportăm cu liniște sufletească...”
(Pr. Narcis Stupcanu)

SFÂNTA EVANGHELIE A ZILEI
DIN DIN SFÂNTA EVANGHELIE DUPĂ MARCU, CITIRE:
(9: 17-32) - Vindecarea fiului lunatic

"În vremea aceea a venit un om la Iisus, zicându-I: Învățătorule, am adus la Tine pe fiul meu, care are duh mut. Și, oriunde-l apucă, îl aruncă la pământ și face spume la gură și scrâșnește din dinți și înțepenește. Și am zis ucenicilor Tăi să-l alunge, dar ei n-au putut. Atunci Iisus, răspunzând lor, a zis: O, neam necredincios, până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi? Aduceți-l la Mine. Și l-au adus la El. Dar duhul, văzându-L pe Iisus, îndată l-a zguduit pe copil, iar acesta, căzând la pământ, se tăvălea spumegând. Și l-a întrebat pe tatăl copilului: Câtă vreme este de când i-a venit aceasta? Iar el a răspuns: Din pruncie. Și de multe ori l-a aruncat și în foc și în apă ca să-l piardă. Dar, dacă poți să faci ceva, ajută-ne, fiindu-Ți milă de noi. Iar Iisus i-a zis: Dacă poți crede, toate sunt cu putință celui ce crede. Și îndată, strigând, tatăl copilului a zis cu lacrimi: Cred, Doamne! Ajută necredinței mele! Iar Iisus, văzând că mulțimea dă năvală, a certat duhul cel necurat, zicându-i: Duh mut și surd, Eu îți poruncesc: Ieși din el și să nu mai intri în el! Și, răcnind și zguduindu-l cu putere, duhul a ieșit; iar copilul a rămas ca mort, încât mulți ziceau că a murit. Dar Iisus, apucându-l de mână, l-a ridicat, iar el s-a sculat în picioare. După ce a intrat Iisus în casă, ucenicii Lui L-au întrebat, de o parte: Pentru ce noi n-am putut să-l izgonim? El le-a zis: Acest neam de diavoli cu nimic nu poate ieși, decât numai cu rugăciune și cu post. Și, ieșind ei de acolo, străbăteau Galileea, dar El nu voia să știe cineva. Căci învăța pe ucenicii Săi și le spunea că Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor și-L vor omorî, iar după ce-L vor omorî, a treia zi va învia. Ei însă nu înțelegeau cuvântul și se temeau să-L întrebe."
PRIN CREDINŢĂ, POSTUL ŞI RUGĂCIUNEA ADUC VINDECAREA NOASTRĂ
Cu fiecare zi a Postului Mare, într-un ritm pe care doar rugăciunea Bisericii îl poate împărtăși, adâncim taina vieții în Hristos, neuitând să alergăm spre țintă, spre „posibilitatea însăși a sărbătorii”, praznicul Învierii lui Hristos. Pentru că sfinții sunt rodul unei vieți răstignite, Biserica a rânduit ca în Duminica a patra a Postului ­Mare să fie pomenit Sfântul Ioan Scărarul. La începutul secolului al XIX-lea, traducând Scara, ­Mitropolitul Veniamim Costachi îndemna: „Citiți-o des și cu luare aminte; ea este ca toiagul lui ­Moise, care desparte marea vieții și a patimilor”.
Într-una din catehezele sale rostite în perioada Postului ­Mare, Sfântul Simeon Noul Teolog învăța: „Postul, acest medic al sufletelor noastre, obișnuiește să domolească unuia fierbințelile și mișcările trupului, altuia să-i îmblânzească irascibilitatea, altuia îi alungă somnul, altuia îi trezește râvna, altuia îi curăță mintea și o face din nou liberă de gândurile rele, altuia îi domolește limba nedomolită și o reține ca și cu un frâu prin frica lui Dumnezeu, nemailăsând-o să rostească cuvinte nefolositoare și putrede; altuia nu-i lasă ochii să se mai poarte cu curiozitate încolo și încoace, și îl învață să se privească pe sine însuși și să-și aducă aminte numai de păcatele și lipsurile sale. Postul ne face să vedem cu mintea văzduhul duhovnicesc, în ­care nu răsare, ci pururea strălu­cește Soarele cel neapus, Hristos Dumnezeul nostru”.
Oglindirea în cuvintele Scripturii, prin lumina Tradiției ­Bisericii, ne cheamă să coborâm ușor-ușor în viața noastră, ca ­într-o regăsire surprinzătoare în care, prin harul lui Dumnezeu și prin osteneala postirii, începem să privim altfel viața. Într-o omilie rostită chiar în Duminica a patra din Postul Mare, Sfântul Grigorie Palama amintește contextul vindecării fiului lunatic, punând în lumină experiența rugăciunii unite cu postul: „Căci zice Evanghelia că, luând pe ucenicii cei aleși, S-a suit în munte ca să Se roage și a strălucit ca soarele și, iată, s-au arătat, grăind cu El, Moise și Ilie, cei care s-au nevoit aproape mai mult decât toți oamenii cu rugăciunea și cu postul, arătând prin prezența lor în timpul ­rugăciunii armonia și deplina potrivire dintre rugăciune și post, astfel încât postul vorbește cu rugăciunea, care se află la rândul ei în convorbire cu Domnul”. Atunci când Hristos, străbătând satele din Galileea și mirându-Se de necredința oamenilor, îi trimite pe ucenici să propovăduiască pocăința și le dă „putere asupra duhurilor necurate”, ucenicii se întorc câști­gându-și reputația de exorciști. Iată că aici, la poalele Taborului, ei nu au reușit să fie suficient de puternici. Să fi îngăduit Dumnezeu acest eșec pentru ca ei să priceapă, pe de o parte, că nu scot demonii cu puterea lor, ci în numele și cu puterea lui Hristos, iar pe de altă parte că rugăciunea și postul sunt esențiale în lupta duhovnicească? Împreună cu ucenicii, și noi avem încă un prilej să înțelegem că a avea credință înseamnă a fi conștient de puterea dumnezeiască a lui Hristos, de purtarea Lui de grijă față de oameni și de lume, clipă de clipă.
Dumnezeu Se apropie de sufletul omului
Dacă Vechiul Testament lăsase convingerea că suferința copiilor este cauzată de păcatele părinților, ca o pedeapsă dumnezeiască, Mântuitorul Hristos arată că boala este un semn de alienare a omului. Chiar și în cea mai adâncă suferință, ultimul cuvânt nu îl are răul, căci acolo unde este dragostea lui Dumnezeu, moartea nu are loc. De aceea, Dumnezeu nu scrutează sufletele de departe, ci Se apropie, Se face Emanuel, pentru că nu vrea să îl lase singur pe cel care suferă. Coborând din „muntele înalt” al Schimbării la Față, Hristos este întâmpinat de un om care I-l înfățișează pe fiul său lunatic, având un duh mut și necurat, pătimind cumplit. Nu uită să amintească faptul că a zis ucenicilor să-l vindece, dar ei nu au putut. Detaliul este grăitor: le-a spus, dar nu le-a adresat rugăminte, în chip smerit și încrezător. De altfel, nici pe Domnul nu Îl roagă. Cunoscând suferința tatălui pentru copilul său, Mântuitorul nu îl dojenește, ci mustră pe toți cei prezenți pentru necredință. Învățăm din grija cu care Domnul vorbește, fără să umilească, fără să judece, având numai dorința de a ajuta să se ridice, de a trezi conștiința fără a o răni, de a renaște credința din suflete împietrite. Zicând „dacă poţi ­ceva, ajută-ne, fiindu-Ţi milă de noi”, tatăl nu este deloc convins că Iisus ar putea să-i vindece fiul. Totuși, Îi cere ajutorul, nu numai pentru copil, ci pentru ei toți, gândind la întreaga familie. Domnul nu Se supără, ci îl călău­zește cu blândețe: „De poţi crede, toate sunt cu putinţă celui ce crede”. Deci, nu doar un lucru, ci toate! Înțelegând că vindecarea ține și de credința lui, tatăl strigă cu lacrimi: „Cred, Doamne! Ajută necredinței mele”. Prin mărturisirea lui, tatăl crede că Hristos poate să-i tămăduiască fiul, dar poate să vindece totodată și necredința sa, dacă și el vrea.
Hristos ne eliberează de tot ceea ce alienează și robește
Cât de minunată este lucrarea Domnului! Ea cuprinde totul și nu lasă nimic străin de lumină, de har și de sens: tămăduiește pe copil și alungă pe demon, îl vindecă pe tată de îndoială și incertitudine, iar pe ucenici de puținătatea credinței și „nepricepere duhovnicească”. Auzind cuvintele Evangheliei, în care ­Iisus învață „ca unul care are putere”, puterea adevărului, omul de astăzi poate să vadă, chiar și cu uimire, doar o vindecare și o eliberare de forțele răului, acum două mii de ani. Dacă însă ar fi sincer, el ar recunoaște că își pierde tot mai mult libertatea, robit de dorințe și griji, de proiecții exterioare și preocupări inutile, un întreg univers de la care așteaptă un sens. Întotdeauna vrem ceva de la Dumnezeu, dar nu pe El Însuși. Cu iubire milostivă, Hristos ne eliberează de tot ceea ce alienează și ro­bește, ne ia de mână, ne ridică, într-un gest care arată învierea și renașterea la un nou mod de viață. Pentru că omul este un drum care urcă mereu, perioada postului ne învață să murim față de egoismul nostru și de comoditate, să renunțăm la orice dependență. Hristos ne învață că nu în noi stă puterea, nu ­osteneala în sine este cheia, ci apropierea de Dumnezeu, intrarea într-o logică a iubirii Lui. Asumând jertfa conștientă a postirii, timpul rugăciunii este un timp câștigat, iar postul devine o stare de libertate. Să nu ne pierdem în mulțimea care, poate cu o oarecare sensibilitate, privea pătimirea Mântuitorului, ci, printr-o „nevoință a iubirii”, să luăm parte la taina răstignirii Sale, căci El vindecă firea omului prin Cruce și o înnoiește prin ­Înviere.
Viața lumii nu a fost niciodată ideală, însă avem conștiința că „acolo unde este Biserica, acolo este Duhul Sfânt și toată plinătatea harului” (Sfântul Irineu de Lyon). În Biserică suntem asemenea unei familii care, trecând prin încercări, rămâne unită, și totul este mai ușor. Trăim vremuri în care ajungem să ne tulburăm, îngrijorându-ne pentru semeni și familiile noastre. Suntem precum ucenicii care își pierdeau nădejdea în mijlocul furtunii, deși Hristos era cu ei în corabie. Fericitul Augustin ne încredințează că acea corabie în care doarme Hristos este „inima în care doarme credința. Apostolul Pavel spune astfel: Hristos să Se sălășluiască prin credință în inimile voastre (Efeseni 3, 17). Atunci când este prezentă cre­dința, este prezent Hristos; atunci când credința stă de ­veghe, stă de veghe Hristos; când credința este uitată, Hristos doarme. Trezește-te, omule, ­pune-te în mișcare, strigă: Doamne, pierim! Iubiți, așadar, legea lui Dumnezeu și nu vă tulburați! Vă rugăm, vă implorăm, vă îndemnăm: fiți blânzi, suferiți împreună cu cei suferinzi, ajutați-i pe cei bolnavi! Creștinii să facă ce le poruncește Hristos!”.

Preot Georgian Păunoiu

Sursa textelor Evangheliilor + foto: Ziarul Lumina - cotidianul oficial al Bisericii Ortodoxe Române

CERTIFICATUL DE NASTERE

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

   Cat de veche este credinta ortodoxă? Dacă sunteți romano catolic, este bine sa știți că, până în anul 1054, Catolicii au fost una cu cea Ortodocsii. În acel an, Papa de la Roma s-a desparțit de cele patru Patriarhate apostolice (Constantinopol, Alexandria, Antiohia si Ierusalim) și a început să facă schimbări dogmatice. Astfel, catolicii au o vechime de 1 000 de ani.
   Dacă sunteţi luteran, credinta dumneavoastră ratacita (falsa), a fost întemeiată de către Martin Luther, un fost călugăr catolic in anul 1517.
Luther (TATAL SECTANTILOR), pe patul de moarte, dandu-si seama cat de mult a gresit, s-a căit, spunand: VAI MIE, ACEASTA RATACIRE NU SE VA SFARSI IN VEAC! Se referea la nenumăratele secte.
   Dacă aparţineţi asa zisei (falsei) biserici Anglicane, credinta dumneavoastră ratacita (falsa), a fost întemeiată de către regele Henric al VIII în anul 1534, deoarece Papa nu i-a acordat dreptul de a divorța și a se recăsători.
   Dacă sunteţi prezbiterian, credinta dumneavoastră ratacita (falsa) a fost înființata de John Knox în Scoţia, în anul 1560.
   Dacă sunteţi congregaționist, credinta dumneavoastră ratacita (falsa), a fost iniţiată de către Robert Brown, în Olanda în anul 1582.
   Dacă sunteţi protestant episcopal, credinta dumneavoastră ratacita (falsa), a fost o ramură a asa zisei bisericii Anglicane, înfiinţată de către Samuel Senbury în coloniile americane, în secolul 17.
   Dacă sunteţi baptist, îi datorati principiile credintei dumneavoastră rătăcite (false), lui John Smyth, care a lansat-o la Amsterdam în anul 1606.
   Dacă apartineti asa zisei bisericii Daneze Reformate, îl recunoaşteţi ca fondator pe Michelis Jones, deoarece credinta dumneavoastră ratacita (falsa), își are originile în New York, în anul 1628.
   Dacă sunteţi metodist, credinta dumneavoastră ratacita (falsa), a fost fondată de către John şi Charles Wesley în Anglia, în anul 1774.
   Dacă sunteţi mormon, bazele credintei dumneavoastre rătăcite (false), au fost puse de catre Joseph Smith în Palmyra, New York, în anul 1829.
Dacă sunteti membru al asa zisei (falsei) bisericii Armata Salvării, secta dumneavoastră a fost inițiată de catre William Booth, în Londra, în anul 1865.
   Dacă sunteti membru al asa zisei (falsei) bisericii Scientologice, anul în care aceasta credinta ratacita (falsa), s-a născut este 1879, iar cea care a fondat-o este Mary Baker Eddy.
   Daca apartineti uneia dintre organizatiile religioase cunoscute sub numele „Biserica Nazarineanului”, „Evanghelia Penticostala,” „Biserica Sfânta” sau „Martorii lui Iehova”, credinta dumneavoastra ratacita (falsa), este una dintre sutele de noi secte fondate de oameni în ultima sută de ani.
   Dacă sunteti CRESTIN ORTODOX, religia dumneavoastră a fost fondată în anul 33 de către Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Nu s-a mai schimbat din acel moment. Sfanta Biserica noastră are acum 2 000 de ani vechime şi, din acest motiv, Ortodoxia, Biserica Sfintilor Apostoli şi a Sfinților Părinţi, este considerata cu adevărat „Una Sfânta Sobornicească şi Apostolească Biserică”. Aceasta este cea mai importanta moștenire pe care putem să o transmitem tinerilor acestui nou mileniu.
  Preot Dr. Mitiades Efthimi - Grecia.

Duminica Ortodoxiei - sarbatoarea icoanelor

                                                Duminica Ortodoxiei - sarbatoarea icoanelor



                               Duminica Ortodoxiei (sursa: CrestinOrtodox)

                                                  In Duminica Ortodoxiei, pictorii iconari sarbatoresc.

 Cu o bucurie tainica, pentru ca rodul muncii lor nu este unul oarecare. Icoana reprezinta in chip vazut taina intruparii lui Dumnezeu: ,,Si Cuvintul S-a facut Trup si S-a salasluit intre noi si am vazut slava Lui" (Ioan 1,14). Aceasta invatatura de credinta a fost formulata in Sinodul al VII-lea Ecumenic din anul 787.
Sfintul Vasile cel Mare spunea: ,,Ceea ce cuvintul comunica prin auz, pictura o arata in chip tacut, prin reprezentare." De aceea icoana este insasi inima ortodoxiei. In aceasta inima a incercat sa loveasca erezia iconoclasta. O lupta inversunata impotriva cinstirii icoanelor - aproape un secol dupa Sinodul VII. Potrivnicii sfintelor icoane nu intelegeau faptul ca in icoana lui Iisus Hristos este reprezentat Chipul Persoanei Fiului lui Dumnezeu care S-a facut Om, nu Dumnezeirea nevazuta. De aceea,respingind icoana, se respinge taina inomenirii Fiului lui Dumnezeu. Astfel este negata toata lucrarea de mintuire a neamului omenesc.

Anul 843 a marcat o victorie extrem de importanta impotriva ereziilor si mai ales impotriva iconoclasmului. La Constantinopol, dreptcredincioasa imparateasa Teodora impreuna cu patriarhul Metodie au convocat un mare Sinod Ecumenic. Acesta a reconfirmat hotaririle celor sapte Sinoade Ecumenice anterioare, inclusiv cea a dogmei cinstirii icoanelor.
Pentru ca erezia iconoclasta tintea sa distruga ideea unui Dumnezeu Intrupat, restaurarea cultului icoanelor a reprezentat chiar triumful ortodoxiei. Cintarea Sarbatorii Ortodoxiei a fost scrisa de Sfintul Teofan, care a participat in mod direct la lupta pentru icoane.



Condacul se adreseaza Maicii Domnului pentru ca Hristos Si-a luat trup si chip din ea. ,,Cuvintul Tatalui cel necuprins din tine, Nascatoare de Dumnezeu, S-a cuprins, intrupindu-Se; si chipul cel intinat intorcindu-l, cu dumnezeiasca podoaba l-a amestecat. Deci,marturisind mintuirea, il inchipuim cu fapta si cu cuvintul (Condac, glasul al 8-lea). Icoana devine astfel imaginea omului unit cu Dumnezeu, de aceea se deosebeste fundamental de tablou. Si asa, sfintenia devine vizibila cu ochii trupesti.

Sfânta Biserică Ortodoxă - scară spre cer

Ai păcătuit? Nu-ţi cer nimic altceva decât aceasta: intră în biserică şi spune-I cu pocăinţă lui Dumnezeu: "Am păcătuit". citat din Sfântul Ioan Gură de Aur

            Pe lângă maica trupească, noi credincioşii avem una duhovnicească. Sfânta noastră Biserică Ortodoxă ne este mamă cu adevărat, iar noi suntem copiii ei. Din sânul Bisericii ne-am născut, cu Sfintele Taine ne-am hrănit, de duhul ei am fost însufleţiţi.
 Aşadar Sfânta Biserică Ortodoxă este nu numai stâlp şi temelie a adevărului (1Timotei 3:15), cât şi mângâierea sufletelor noastre în care revarsă putere de luptă spirituală, curăţie şi sfinţenie. Copiilor le insuflă supunerea şi ascultarea de părinţi. Pe tineri îi învaţă respectarea legii fecioriei neprihănite până la cununia religioasă.
Pe credincioşi îi uneşte prin iubire ca pe nişte membri ai unei mari familii, mijlocind har şi milă de la Domnul nostru Iisus Hristos, pentru toţi şi pentru toate. Duminica şi în zi de sărbătoare (cruce roşie în calendar), să lăsăm lucrul şi să mergem să ne rugăm lui Dumnezeu împreună cu ceilalţi creştini, păzindu-ne ca nu cumva să necinstim aceste sfinte zile prin fapte netrebnice.
 Mergând la Biserică să ne dăm seama că mergem în casa lui Dumnezeu şi de aceea să stăm acolo cu frica lui Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste.
 În Biserică nu trebuie să ne uităm nici în stânga nici în dreapta, nici spre cei ce se roagă, nici să vorbim cu alţii, nici să umblăm de colo până colo, ci lepădând toată grija cea lumească să-I mulţumim şi să-L preamărim pe Dumnezeu.
Iată ce s-a întâmplat într-o vinere mare, într-o Biserică: O bătrânică s-a dus să aprindă candelele în Biserica din satul ei. Din curiozitate s-a uitat în Sfântul Altar şi ce-a văzut? Pe Sfânta Masă stătea un tânăr care avea în jur de 30 de ani, care avea răni în palme şi în picioare iar dintr-o coastă rănită curgea sânge. - Cine eşti tu care îndrăzneşti să stai pe Sfânta Masă? l-a întrebat uimit, femeia. - Eu întotdeauna stau aici, aici este locul Meu, a răspuns tânărul. - Cine te-a rănit într-atât? - Tu M-ai rănit prin păcatele tale! S-a învrednicit într-adevăr bătrânica şi L-a văzut pe Însuşi Domnul, pentru că se găsea atunci întru pocăinţă. În vârful muntelui Sinai, s-a făcut odată, în ziua Cincizecimii, Sfânta Liturghie. Mulţi monahi se adunaseră să prăznuiască sărbătoarea. În timp ce preotul a spus: Cântarea de biruinţă, cântând, strigând..., s-a auzit un vuiet la care au răspuns toţi munţii cu un sunet strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot... Vuietul şi sunetul acesta s-a menţinut pentru o jumătate de oră. Nu au auzit însă toţi, ci cei care aveau urechi de auzit să asculte imnul îngerilor. Răposatul părinte Porfirie, mort în 1991, cunoscuta personalitate cuvioasă contemporană, era însoţit de puteri cereşti când liturghisea, după cum arată şi următoarea întâmplare.
Odată, când slujea la Sfântul Nicolae din Callisia, zeci de credincioşi au văzut cum flăcări de foc ieşeau din acoperişul Sfintei Biserici şi urcau spre cer. Toţi au rămas fără grai. Nu puteau să-şi creadă ochilor. Fiecare dădea propria lui explicaţie întâmplării şi tocmai de aceea l-au întrebat  pe părintele Porfirie ce erau acele flăcări de foc. Şi părintele cu smerenie le-a spus: Acele flăcări erau marea credinţă a celor care au cântat în Biserică. Petre Ţuţea spune aşa: În afara slujbelor Sfintei Biserici Ortodoxe nu există scară spre cer. Ştii unde poţi căpăta definiţia omului? În Biserică. Acolo eşti comparat cu Dumnezeu, fiindcă exprimi chipul şi asemănarea Lui. Dacă Sfânta Biserică ar dispărea din istorie, istoria n-ar mai avea oameni. Ar dispărea şi omul.
    În Sfânta Biserică Creştin Ortodoxă afli că exişti. Ce pustiu ar fi spaţiul dacă n-ar fi punctat cu Biserici. Omul e liber şi eliberat numai în Biserică Ortodoxă, acolo, în ritual, când se comunică Sfintele Taine care îi învăluiesc deopotrivă şi pe preot şi pe credincioşi. Fără credinţă şi Biserică, omul rămâne pur şi simplu animal raţional şi muritor. Se spune din tradiţie că Zaheu, mai marele vameşilor din Ierihon, după ce l-a văzut pe Hristos în timp ce stătea în sicomor, până la sfârşitul vieţii sale a udat acest copac în fiecare zi. Pomul a îmbătrânit, ramurile i s-au uscat, însă el continua să-l ude zilnic. Într-o zi prietenii l-au întrebat: Omule, când era verde te-am înţeles când udai sicomorul, dar acum, dacă s-a uscat, de ce te osteneşti fără rost? Iar Zaheu a răspuns cu lacrimi în ochi: Iubesc acest sicomor şi-l îngrijesc deoarece în ramurile lui L-am aflat pe Hristos.
    Este o pildă frumoasă şi din ea învăţăm că tot la fel trebuie să iubim şi să îngrijim Sfânta Biserică Ortodoxă.
Când trecem pe lângă o Sfântă Biserică Ortodoxă, noi creştinii se cuvine să ne întoarcem cu faţa către ea şi să spunem din adâncul sufletului: (închinându-ne) Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Prea Curatei Maicii Tale şi ale tuturor Sfinţilor, mântuieşte-mă pe mine, păcătosul (păcătoasa). Dacă ştim hramul Bisericii respective zicem, spre exemplu: (închinându-ne din nou) Sfinte Nicolae, mare făcătorule de minuni, roagă-te lui Dumnezeu şi pentru mine, acum, în ceasul morţii şi în ceasul judecăţii mele. Amin! Şi în continuare îl rugăm tot pe Sfântul al cărui hram îl poartă Biserica să mijlocească pentru mântuirea tuturor celor dragi ai noştri ( închinăndu-ne iarăşi): Sfinte Nicolae roagă-te lui Dumnezeu şi pentru mântuirea robilor lui Dumnezeu: Daniel patriarhul, ... episcopul locului (numele), duhovnicul la care v-aţi spovedit(spre exemplu, Ioan preotul), numele părinţilor, al naşilor, copiilor, moşilor, fraţilor, cumnaţilor, verilor, cunoscuţilor şi neapărat al celor care v-au făcut rău. Iar dimineaţa când ieşim din casă şi păşim peste prag trebuie să ne închinăm şi bine ar fi să spunem o scurtă rugăciune: Mă lepăd de tine, Satana  şi de slujirea ta, de toată trufia ta şi de toată cinstirea ta şi mă împreun cu tine Hristoase, Stăpânul meu, Făcătorul meu, Purtătorul de grijă, Dătătorul a tot binele, nădejdea de la moartea mea şi nădejea de după moartea mea. Amin.
Foloasele participării la Sfânta Liturghie Întrucât Sfânta Liturghie este cununa tuturor slujbelor ce se săvârşesc în Sfânta Biserică Ortodoxă şi care formează cultul divin public, ea aduce creştinilor ortodocşi, vii şi adormiţi, numeroase daruri de mântuire dintre care amintim pe cele mai importante:
          ► Sfânta Liturghie repetă zilnic (în parohii, doar în zilele de duminică şi sărbători), în chip nesângeros şi mistic, Jertfa sângeroasă unică de pe Sfânta Cruce precum şi întrega viaţă a Mântuitorului pe pământ, de la naştere până la înviere şi înălţare la cer; 
          ► Prin Sfânta Liturghie se coboară nevăzut Fiul lui Dumnezeu pe pământ şi rămâne permanent între noi. Când va înceta Sfânta Liturghie pe pământ, atunci va fi sfârşitul tuturor veacurilor (vezi 2 Tesaloniceni 2:6) şi Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos va veni să judece lumea; 
         ► În timpul Sfintei Liturghii sunt de faţă nevăzute în Sfânta Biserică, nu numai Fiul, ci toate cele trei Persoane ale Prea Sfintei Treimi - Tatăl, Care ne binecuvântează; Fiul, Care Se jertfeşte pe Sfântul Altar pentru lume şi Duhul Sfânt, Care sfinţeşte Darurile şi le preface în Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos; 
          ► În timpul săvârşirii Sfintei Liturghii sunt de faţă toţi Sfinţii şi Îngerii din cer, în frunte cu Maica Domnului şi cu Sfântul care este ocrotitorul Bisericii;
         ► Sfânta Liturghie uneşte pe toţi Sfinţii cu puterile cereşti şi îi face mijlocitori şi fierbinţi rugători pentru mântuirea noastră; 
         ► Sfânta Liturghie adună în Biserică pe toţi creştinii iubitori de Dumnezeu, pentru a-L lăuda, a-I mulţumi şi a se ruga pentru mântuirea tuturor, împreună cu Sfinţii şi cu Îngerii din cer; 
         ► Prin Sfânta Liturghie se sfinţeşte Trupul şi Sângele Domnului şi se oferă creştinilor cel mai mare dar pe pământ, spre iertarea păcatelor şi mântuire; 
         ► Sfânta Liturghie, prin părticelele ce se scot la Proscomidie pentru vii şi morţi, uneşte pe cei din cer cu cei din iad şi de pe pământ, şi pe cei adormiţi fără pocăinţă îi învredniceşte de mila lui Hristos şi de iertare; 
        ► Prin Sfânta Liturghie se scot din iad sufletele celor ce au murit sub canon, adică nepregătiţi, şi, prin dumnezeiasca Jertfă săvârşită pentru ei, se fac vrednici de bucuria şi lumina Raiului; 
        ► În cadrul Sfintei Liturghii se hirotonesc diaconii, preoţii şi episcopii şi se sfinţeşte Sfântul şi Marele Mir, fără de care nu ne putem mântui; 
        ► În timpul Sfintei Liturghii se împărtăşesc creştinii vrednici cu Trupul şi Sângele lui Hristos, fără de care nu ne putem mântui; 
        ► În timpul Sfintei Liturghii se împărtăşesc nevăzut toţi cei vii şi cei adormiţi pentru care se scot părticele, mai ales când se ating de Trupul şi Sângele Domnului în Sfântul Potir;
        ► Sfânta Liturghie arde pe diavoli şi goleşte iadul de suflete, pe care le mută în Rai;
        ► Sfânta Liturghie aduce har, pace şi armonie divină în lume, în ţara noastră, în casa noastră, în şcoli, în mănăstiri şi în orice loc de muncă, dacă ne mărturisim păcatele şi mergem în fiecare duminică la Biserică.