Se afișează postările cu eticheta SARBATOAREA FLORIILOR. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta SARBATOAREA FLORIILOR. Afișați toate postările

marți, 11 aprilie 2023

Legenda Salciei

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


,,Se spune că în timp ce urca spre muntele răstignirii, ducând pe umeri greaua cruce, Iisus se prăbuși la pământ lângă trunchiul unei salcii.
Plin de sânge și fără putere încerca în zadar să se ridice pentru a-și continua drumul.
Cu ultimele puteri s-a agățat de trunchiul salciei. Plină de milă, aceasta și-a aplecat ramurile până la pământ ajutându-l să se ridice.
Iisus porni mai departe ducându-si crucea, dar salcia... îndurerată nu-și mai ridica niciodată ramurile de la pământ.
Salcia este nelipsita la sarbatoarea Floriilor. Traditional, salcia este dusa la biserica, este sfintita la biserica, apoi este utilizata in gospodarie.
Se pune salcie la ferestrele caselor si la icoane. In nici un caz nu se arunca.
Salcia de Florii este marturia vie a legaturii dintre oameni si divinitate.
Una din aceste legende spune ca, atunci cand Maica Domnului, cu sufletul sfasiat, a pornit la drum sa-si vada fiul rastignit, a trebuit sa treaca o apa curgatoare vijelioasa.
Acolo, ea s-a rugat la toate plantele din jur sa o ajute sa treaca apa.
Nici una insa nu s-a indurat la sufletul trist si lacrimile Maicii Domnului, cu exceptia unei salcii.
O salcie batrana si incovoiata si-a aplecat crengile deasupra apei si a ajutat-o pe Maica Domnului sa treaca pe malul celalalt.
In semn de multumire, aceasta a hotarat ca ramurile de salcie sa fie duse la biserica, in ziua de Florii, an de an.
De atunci, crengile de salcie nu lipsesc de la sarbatoarea de Florii.

sâmbătă, 24 aprilie 2021

Intrarea Domnului in Ierusalim sau Floriile

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".








duminică, 12 aprilie 2020

ASTĂZI AM VENIT LA TINE !

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".





Astăzi am venit la Tine
Crengi de salcie să-mi dai,
Am găsit poarta încuiată,
Tare supărat erai.

Si-am vărsat lacrimi amare,
Niciodată n-am crezut
Că asa de tare doare
Rana ce eu ti-am făcut.

Ce să-ti spun Doamne acuma
Cum mai pot să te privesc,
Degeaba mă rog întruna
Si te strig, Si te jelesc?

Inima în piept mă doare
Si îi ruptă în bucăti,
Oare va mai fi iar soare
Cum era în alte dăti?

Si-am să vin din nou la Tine
Chiar în noaptea de Înviere,
TU să îmi aduci lumină
Eu să mă rog în tăcere.

Niculina Simionescu

vineri, 10 aprilie 2020

SE-APROPIE FRUMOASELE FLORII!

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".



de Preot Sorin Croitoru

Se-apropie frumoasele Florii,
Când Domnul nostru iarăși o să vină
În strigăte voioase de copii,
Încălecând smerit pe o asină..

Din nou I-or pune ramuri de măslin
Și I-or așterne frunze la picioare,
Din nou va trece Domnul nostru prin
Tunel de flori frumos mirositoare..

Din nou Ierusalimul curios
Se va grăbi să-și laude Profetul,
Căci prin minuni, Mesia Cel milos
I-a cucerit încetul cu încetul..

Când mă gândesc la Sfintele Florii
Se veselește inima în mine,
Cuprinsă de acele bucurii
Ce se trăiesc la praznice creștine.

Va răsuna din nou, așa cum știm,
Ierusalimul sfânt de osanale,
Apoi același sfânt Ierusalim
Se va-mbrăca în hainele de jale,

Dar nu-i nimic, tristețea va-nceta
Duminică, în zorii dimineții,
Când, înviind, Hristos va arăta
Întregii lumi că este Domnul vieții!

Se-apropie Floriile din nou..
Mântuitorul la Calvar Se duce,
Întâmpinat cu slavă de erou
De cei ce Îl vor osândi la Cruce..

El, Domnul meu, iubitul Domn Iisus,
Ne-a învățat ce-nseamnă omenia:
De mila noastră sufletul Și-a pus,
Dorind să ne ofere veșnicia..

duminică, 24 aprilie 2016

Floriile!




Nu-i bucurie, sufletu-mi s-aline
Mai mult ca bucuria de-acum.
De-aceea eu m-aplec in rugaciune
Si-Ti multumesc! Atata pot sa-ti spun!

Nu-i biruinta sa ma-nvioreze
Mai mult ca biruinta de-acum
Truditu-mi suflet vrea sa-ngenuncheze
In adorari. Si asta vreau sa-Ti spun!

Nu-i lacrima mai dulce ca aceasta
Din ziua de Florii. Acea de-acum.
Cu stropi de har imi lumineaza fata
Si Te iubesc !Si vesnic o sa-Ti spun!

Portita de-ndurare si iubire
Si mangaiere pentru tot imi esti!
De astazi, intristarea-n bucurie
Se va schimba. Fiindca ma iubesti!

De-acuma doar m-aplec in adorare
Si mult, imi strang al lacrimei izvor.
Iar inima de-atat alint tresare
Dupa Faptura-Ti, frematand de dor!

O, vino capul sa-mi aplec in pace,
Pe pieptul Tau. Si sa suspin de drag!

Autor: Maria Corb



duminică, 29 martie 2015

Sarbatoarea Floriilor - Intrarea Domnului in Ierusalim






                                               Textul evangheliei din Duminica Floriilor:

"Iar cand s-au apropiat de Ierusalim si au venit la Betfaghe, la Muntele Maslinilor, atunci Iisus a trimis pe doi ucenici, zicandu-le: Mergeti in satul care este inaintea voastra si indata veti gasi o asina legata si un manz cu ea; dezlegati-o si aduceti-o la Mine. Si daca va va zice cineva ceva, veti spune ca-I trebuie Domnului; si le va trimite indata. Iar acestea toate s-au facut, ca sa se implineasca ceea ce s-a spus prin proorocul, care zice: «Spuneti fiicei Sionului: Iata Imparatul tau vine la tine bland si sezand pe asina, pe manz, fiul celei de sub jug». Mergand deci ucenicii si facand dupa cum le-a poruncit Iisus, au adus asina si manzul si deasupra lor si-au pus vesmintele, iar El a sezut peste ele. Si cei mai multi din multime isi asterneau hainele pe cale, iar altii taiau ramuri din copaci si le asterneau pe cale, iar multimile care mergeau inaintea Lui si care veneau dupa El strigau zicand: Osana Fiului lui David; binecuvantat este Cel ce vine intru numele Domnului! Osana intru cei de sus!" (Matei 21, 1-9).

sâmbătă, 27 aprilie 2013

Simbolismul salciei de Florii

Dupa un obicei stravechi, mentionat chiar in sec. al IV lea de catre pelerina Egeria si generalizat in toata Biserica crestina, in Duminica Floriilor se aduc in biserici ramuri de salcie. Acestea sunt binecuvantate si impartite cre­dinciosilor, in amintirea ramurilor de finic si de maslin, cu care multi­mile au intampinat pe Hristos la intrarea Sa in Ierusalim. Noi le purtam in maini ca semn al biruintei impotriva mortii.

Avand in vedere ca noi mergem in Duminica Floriilor cu ramuri de salcie si nu de finic, exista credinta ca Biserica a adoptat anumite simboluri care nu au temei scripturistic. Astfel, cei care impartasesc aceasta credinta, sustin ca s-a diminuat semnificatia religioasa.

Daca analizam rolul salciei in istorie, vom putea observa ca i s-au atribuit diverse calitati magice. Prof. Dr. Remus Rus are un articol amanuntit despre interpretarile care apar atat in credinta pre-crestina, cat si in mitologiile antice sau in invataturile Bibliei. Voi reda cateva idei pe care le-am intalnit in acest articol.

Salcia - simbol al fecioriei

De Thesmophoria, o sarbatoare legata de cultul lui Demeter si Core, femeile isi faceau un pat din ramuri de salcie pe care stateau in tot timpul sarbatorii. Salcia fiind considerata un copac ce-si distruge rodul (ea isi leapada florile inainte ca rodul sa se lege), actul pe care il faceau femeile in acea zi putea fi tradus ca o daruire spre o viata de castitate. Au fost si persoane care au vazut in sederea femeilor pe acel pat o promovare a fertilitatii, de vreme ce patul era asezat pe pamant, iar pamantul era simbolul sacru al zeitelor mame.

Salcia - planta menita sa asigure steriliatea

Avand in vedere ca salcia este un copac distrugator de rod, era considerata ca fiind planta ce asigura sterilitatea. In textele antice intalnim in acest sens, afirmatii de genul: "luati flori de salcie, frecati-le in apa si beti amestecul. Acesta va suprima orice pofta amoroasa si va face pe femei sterile" .

Salcia in Vechiul Testament

In Vechiul Testament salcia este intalnita pentru prima data in timpul sarbatorii corturilor, sarbatoare care aminteste de eliberarea evreilor din Egipt: "In ziua intai sa luati ramuri de copaci frumosi, ramuri de finici, ramuri de copaci cu frunze late si salcii de rau si sa va veseliti inaintea Domnului Dumnezeului vostru..." (Levitic 23, 40). In cadrul acestei sarbatori salcia este un simbol al bucuriei si al vietii.

Insa, in Psalmul 136, in care este descrisa disperarea evreilor aflati in robia babilonica : "La raul Babilonului, acolo am sezut si am plans, cand ne-am adus aminte de Sion. In salcii, in mijlocul lor, am atarnat harpele noastre" (1-2), salcia devine aici simbolul neputintei si al disperarii. Astfel, si in Vechiul Testament salcia isi pastreaza dualismul ei simbolic : viata si moarte.

Salcia in crestinism (Floriile)

In gandirea crestina, simbolismul salciei este intalnit pentru prima data in scrierile Pastorului Hermas. Aici martirii sunt numiti "ramuri de salcie purtatoare de rod" ale copacului divin, care este Hristos. Cu alte cuvinte cei ce si-au daruit viata lui Hristos, nu au ramas in moarte, ci au biruit-o prin Hristos.

Salcia, in scrierile unor Sfinti Parinti, o reprezinta pe Fecioara Maria. Aceasta desi alege fecioria, deci viata fara rod, naste pe Hristos.

In concluzie, trebuie sa intelegem ca folosirea salciei in cult nu este expresia acomodarii Bisericii la mediu. Dimpotriva, folosirea salciei in cult isi are bogatia sa in viata rituala a Bisericii.

Salcia in credinta populara

In popor exista credinta ca cei care nu pot ajunge la biserica, in special din motive de sanatate, trebuie sa fie loviti cu aceste ramuri de salcie binecuvantate, strigandu-se in mod repetat:

"Iesi, boala, intoarce-te sanatate!". Apoi sa se cante: "Nu sunt eu cel ce te loveste/ Ramura de salcie te loveste / Nu tu esti in suferinta / Ramura este cea care sufera / In curând va fi Pastele".

Modul in care aceasta ramura de salcie se pastreaza in gospodarie, este diferit de la o zona la alta. In Moldova si in Bucovina exista credinta ca salcia nu trebuie adusa in casa. Ea se pune intotdeauna afara, la streasina casei. Dimpotriva, in Muntenia si Oltenia, ramurele de salcie se pun la icoane.

In literatura folclorica romaneasca exista multe legende despre salcie. In una din ele se spune ca Fecioara Maria, auzind de Rastignirea lui Hristos, a plecat sa-L caute. Ajungand la malul unui rau s-a rugat de broasca sa o treaca dincolo, dar aceasta nu a vrut spunandu-i ca si ea a avut trei copii care au fost omorati de roata unei carute si nu a mai plans dupa ei. Fecioara a blestemat-o sa se usuce, dar sa nu putrezeasca niciodata. Asa a ajuns la salcie, cea care si-a facut ramurile punte pentru a o ajuta pe Fecioara sa treaca raul. Fecioara a binecuvantat-o, ca niciodata sa nu arda, sa rodeasca si sa se inmulteasca oriunde s-ar aseza.

Adrian Cocosila




sâmbătă, 13 aprilie 2013

Legendele salciei plângătoare



Pentru că atâţia oameni iubesc sărbătoarea Floriilor, au apărut tot felul de poveşti şi legende despre salcie. Într-una se spune că salcia a fost cândva, un copac mândru, cu ramurile înălţate spre cer. Dar când Pilat L-a chemat pe Domnul Hristos, pentru a-L judeca, deşi era fără vină, L-a dat soldaţilor să-L bată. Oştenii au căutat nuiele cu care să-L lovească şi au rupt ramurile salciei. Salcia nu ştia de ce i-au rupt crengile. Dar când L-a văzut pe Domnul Hristos lovit fără milă, de durere şi de ruşine, şi-a aplecat şi şi-a chircit ramurile. De atunci salcia nu a mai îndrăznit să privească spre cer.
O altă poveste frumoasă spune că, aflând Maica Domnului că Fiul ei a fost răstignit, s-a încălţat cu opinci de fier, a luat un toiag de oţel şi a plecat, plângând, să-L caute. Pe drum, s-a întâlnit cu o broască. - De ce plângi ? , a întrebat-o. - Pentru că un singur Fiu am avut şi oameni răi mi L-au răstignit pe cruce, i-a răspuns. - Nu mai plânge, i-a spus. Tu ai pierdut unu, dar eu am avut nouă pui mititei şi frumuşei, cu ochi beşicaţi, şi mi i-a omorât o roată pe toţi odată şi tot nu plâng aşa de tare. Maica Domnului s-a simţit mai alinată şi a binecuvântat-o pe broască, dându-i darul de a nu mirosi urât după moarte. Mergând mai departe, a dat peste o apă, la marginea căreia creştea o salcie. I-a cerut copacului să-i facă o punte peste apă şi salcia s-a aplecat. După ce a trecut, Maica Domnului a binecuvântat-o : - Să nu te taie nimeni pentru cărbuni şi în ziua de Florii să te duci la biserică . ( poveste adaptată după S. F . Marian , "Sărbătorile la români" , Editura Fundaţiei Culturale Române, 1994 )

Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA