SĂ CREDEM ÎN DESTIN (PREDESTINATIE)?

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!". 

  Învățătura Ortodoxă respinge predestinația, existența unui drum dinainte stabilit pentru fiecare dintre noi. Suntem liberi a ne construi viața așa cum ne dictează propria conștiință. Ce-i drept, Tatăl Ceresc ne previne că îndepărtarea de harul Său duce la haos și moarte. De aceea, cu dragoste părintească, ne înștiințează asupra pericolului ce ne paște atunci când refuzăm să-I urmăm sfaturile, complăcându-ne în însingurare și distanțare față de Dumnezeu. Cu toate acestea, ne naștem având de depășit anumite situații independente de voința noastră şi chiar pe parcursul vieții ne vedem nevoiți a înfrunta o serie de evenimente-limită ce nu țin de noi, de acțiunile sau inacțiunile noastre.
De multe ori am evidențiat însemnătatea vorbelor de duh, un tezaur inestimabil al gândirii și simţirii poporului credincios. În neasemuita şi originala sa bogăție s-au strecurat însă expresii nu întotdeauna ortodoxe. Adesea am auzit vorba din bătrâni: „ce ți-e scris în frunte ți-e pus” sau „așa i-a fost crucea” ori „asta i-a fost soarta”. Potrivit acestor ziceri, fiecare dintre noi avem „scrise” o soartă, un destin, un parcurs implacabil al vieții, față de care s-ar părea că nu putem face nimic, mărginindu-ne doar la urmarea drumului rânduit. Cine oare se ocupă cu împărțirea destinelor? Cel mai ușor răspuns ar fi: „Dumnezeu”. Bineînţeles că nu este așa! Dacă Cerescul Tată ar hotărî astfel, iar noi ne-am angaja pe o cale independentă de propriile decizii, atunci ne-am pierde libertatea şi nu am mai putea fi făcuți responsabili pentru nenumăratele neajunsuri ale viețuirii noastre, căci, în mod evident, ne vom disculpa foarte ușor: „Nu-i vina mea! Așa mi s-a dat de Sus!”. În plus, dacă ne-am supune unei căi existenţiale dinainte trasate, atunci ce rost ar avea Judecata de Apoi, de vreme ce noi am împlinit ceea ce au stabilit alții în ce ne privește? Problema pare limpede. Învățătura Ortodoxă respinge cu hotărâre predestinația, existența unui drum individual, personal gata jalonat. Suntem liberi să trăim după cum ne dictează propria conștiință. Ce-i drept, Tatăl Ceresc ne previne că îndepărtarea de harul Său duce la moarte, la haos. De aceea, cu dragoste părintească, ne avertizează asupra pericolului ce ne paște atunci când refuzăm să-I urmăm sfaturile, complăcându-ne în însingurare și distanţare faţă de Dumnezeu: „iată Eu astăzi ţi-am pus înainte viața şi moartea, binele şi răul…, binecuvântare şi blestem. Alege viața ca să trăiești tu şi urmașii tăi” (Deuteronom 30, 15-19). Carevasăzică, Domnul ne arată binele, ne îndeamnă să-l săvârșim, promiţându-ne și răsplata conlucrării cu harul, cu sfatul Său preaînțelept, dar nu ne obligă nicidecum să urmăm calea indicată. Alegerea ne revine nouă.
Bine, bine, vor zice unii, dar cum rămâne cu îndemnul Mântuitorului Hristos, pe care-l vom auzi duminică la Evanghelia zilei, referitor la asumarea Crucii și la urmarea Sa: „Cel ce voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea Sa și să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34)? Se observă lesne că Hristos face din nou apel la voința noastră, la liberul arbitru, la decizia personală de a urma sau nu Domnului. La ce se referă Mântuitorul atunci când ne îndeamnă să ne asumăm Crucea proprie? Mulți tâlcuitori au deslușit posibila dilemă: crucea, în acest sens, înseamnă viață, soartă. Or tocmai am afirmat că învățătura Sfintei noastre Biserici nu acceptă existența predestinării, a unui destin implacabil. Dumnezeu pe toate le știe, dar nu le predestinează. Le cunoaşte deplin, fiindcă la El nu există trecut, prezent și viitor. Domnul trăiește într-un alt timp, „timpul lui Dumnezeu”, iar oamenii, în cel creat de El pentru noi. Cele trei dimensiuni temporale, trecut, prezent și viitor sunt valabile doar pentru noi. Veșnicia, spunea fericitul Augustin, este un prezent continuu. Cam așa am explica, omeneşte vorbind, cum Dumnezeu le știe pe toate fără să le predestineze. Lucrurile depind de noi, de capacitatea fiecăruia de a accepta și de a conlucra cu harul divin, de a urma calea arătată de dumnezeieștile scripturi, admițând totuși că ne naștem având de depășit anumite situații independente de voința noastră şi chiar pe parcursul vieții ne vedem nevoiți a înfrunta o serie de evenimente-limită ce nu țin de noi, de acțiunile sau inacțiunile noastre. Bunăoară, câți dintre noi nu ar fi râvnit să se spovedească și să primească sfat de la Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, de la Părintele Paisie ori Cleopa? La fel, pe mulți i-ar fi încântat contemporaneitatea cu Eminescu, Enescu, Porumbescu ori Ion Creangă. Probabil majoritatea ne-am fi dorit să venim pe lume în familii de viță nobilă sau să ne pomenim înzestraţi cu felurite daruri ori deprinderi minunate. Pe cei născuţi cu anumite deficiențe fizice i-a întrebat cineva dacă acceptă acest lucru? Exemplele pot continua.
Referindu-se la această problemă, vrednicul de pomenire Mitropolit Antonie Plămădeală afirma că asemenea situații ar forma un „destin brut”, o soartă. Tocmai la ea se referă Mântuitorul Hristos atunci când ne îndeamnă să ne purtăm crucea, adică să ne asumăm vremelnica noastră existență cu bune și cu rele, fără a cârti, fără a ne victimiza, ci nutrind necurmata nădejde că Bunul Mântuitor ne va ajuta să ne ducem crucea, adică să luptăm pentru a împlini sau remedia toate neajunsurile individuale. Câteodată povara crucii ni se pare deosebit de apăsătoare, astfel că adesea ne plângem: „Doamne, mi-ai pus pe umeri o sarcină grea. N-o pot purta!”
În atare situație, să ne amintim de o zicere frumoasă a unui cuvios părinte: „înainte de a-ți trimite Crucea pe care o duci, Dumnezeu a privit-o cu ochii Săi cei preafrumoși, a examinat-o cu rațiunea Sa dumnezeiască, a cercetat-o cu dreptatea Sa necuprinsă, a încălzit-o cu inima Sa cea plină de iubire, a cântărit-o cu mâinile Sale protectoare, ca nu cumva să fie mai grea decât o poți duce. Deci să ai încredere că vei izbuti a o purta. Urcă cu ea de pe Golgota spre Înviere!”.
Isaia Berzunti

MIRENII SUNT OPRIȚI DE LA RUGĂCIUNEA LUI IISUS ~ Sfântul Ignatie Briancianinov.

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

     "Dacă monahii sunt opriți a năzui înainte de vreme la aducerea prinosului de rugăciune cu mintea în biserica inimii, cu atât mai mult sunt opriți de la aceasta mirenii. Au avut prea-adâncă rugăciune a inimii Sfântul Andrei, nebunul pentru Hristos, și alți câțiva mireni, foarte puțini la număr; aceasta este o excepție și un lucru cât se poate de rar, care nu poate sluji nicidecum drept regulă pentru toți. A te socoti pe tine însuți în rândul acestor personalități de excepție nu este altceva decât amăgire de sine prin părerea de sine, înșelare ascunsă înaintea înșelării vădite. Paisie Velicicovski, în scrisoare către starețul Teodosie, grăiește: Cărțile Părintești, mai ales cele care învață la adevărata ascultare, trezvia minții și liniștire, la luarea-aminte și rugăciunea minții, adică rugăciunea care se săvârșește cu mintea în inimă, se potrivesc numai cinului călugăresc, iar nu tuturor creștinilor dreptslăvitori îndeobște. Purtătorii de Dumnezeu Părinți, înfățișând învățătura despre această rugăciune, spun că, începutul și neclintita ei temelie este adevărata ascultare (de Dumnezeu), din care se naște adevărata smerenie, iar smerenia păzește pe cel ce se nevoiește întru rugăciune de toate înșelările ce urmăresc pe cei cu rânduială de sine (idioritmici). Adevărata ascultare călugărească și desăvârșita tăiere întru toate a voii și înțelegerii proprii, nu poate fi dobândită de mireni. Și cum să fie cu putință mirenilor, fără ascultare, întru rânduială de sine, căruia îi urmează înșelarea, a se sili la un lucru atât de grozav și înfricoșat, adică la rugăciunea minții, fără nici o povățuire? Cum să fugă ei (mirenii) de înșelările vrăjmășești cele de multe feluri și cu multe chipuri, pornite cu viclenie asupra acestei rugăciuni și a lucrătorilor ei? Atât de înfricoșat este acest lucru, adică rugăciunea, rugăciunea nu doar a minții, adică săvârșită cu mintea în chip nemăiestru (greșit), ci rugăciunea lucrată în chip măiestru (corect) cu mintea în inimă, că și adevărații ascultători , nu doar cei care și-au tăiat voia, ci și cei care și-au omorât desăvârșit voia și socotința lor înaintea părinților lor (duhovnicești), se află totdeauna în frică și cutremur, temându-se și tremurând ca nu cumva să pătimească în această rugăciune vreo înșelare, chiar dacă Dumnezei îi și păzește totdeauna de aceasta pentru smerenia lor cea adevărată, pe care au dobândit-o, cu Harul lui Dumnezeu, prin mijlocirea ascultării lor celei adevărate. Cu atât mai mult mirenii, care trăiesc fără ascultare, dacă se vor sili la rugăciunea minții doar din citirea unor asemenea cărți îi pândește primejdia de a cădea în vreo înșelare din cele care se întâmplă celor ce încep de capul lor nevoința acestei rugăciuni. Această rugăciune a fost numită de către sfinți, măiestrie a măiestriilor; cine, dar, poate să o învețe fără meșter, adică fără povățuitor încercat?"
~ Experiențe ascetice. p 668-669. Editura Sophia 2008.
"Poporului mirean, lucrarea acestei rugăciuni (a minții) îi era cu totul necunoscută. Acum însă, după tipărirea cărților Părintești, vor afla despre ea nu doar călugării, ci și creștinii toți. Din această pricină mă tem și mă cutremur ca nu cumva din pricina sus-zisă, adică a intrării de capul propriu, fără povățuitor, în nevoința acestei rugăciuni, unii ca aceștia să nu cadă în înșelare, de care Hristos Mântuitorul să izbăvească prin Harul Său pe toți cei ce vor să se mântuiască."
~ Experiențe ascetice. p 670. Editura Sophia 2008.

Preoții sunt niște hoți!”

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".„

         Cu aceste cuvinte a luat lumină în noaptea Învierii un bărbat ca la treizeci de ani, nemulțumit că a trebuit să scoată din buzunar câteva monede să își cumpere candela pe care voia să o ducă acasă. Preotul îl privi în ochii tulburați de mânie și cântă mai departe cu glas de bucurie Hristos a înviat. Nimic nu îi putea fura pacea și bucuria pe care i le dăruia Hristos în clipele acelea. Au trecut anii. Părul părintelui strălucea alb și frumos ca și sufletul său. Se pregătea de Sfânta Liturghie din noaptea Învierii, când la ușa din stânga a Altarului un om cu inima frântă de durere aștepta să ofere dar de jertfă pentru slujba care tocmai avea să înceapă. Oferi lumânarea, prescura și pomelnicul cu mâinile tremurând și dispăru din nou în mulțimea de oameni îmbrăcați în straie de sărbătoare.

Sfânta Liturghie începu și glasul de rugăciune al părintelui umplea nu doar Biserica ci și sufletele oamenilor. La finalul slujbei înălțătoare fiecare credincios se apropie să sărute Sfânta Evanghelie și să ia binecuvântarea părintelui. Printre aceștia se afla și omul căruia încă îi tremurau mâinile și ai cărui ochi umeziți de lacrimi păreau să se ferească de privirea părintelui.

Părintele îi strânse cu putere mâna și îi șopti: „Rămâneți să vorbim câteva clipe”. Omul îi mulțumi și se retrăsese într-un colț din Biserică. După ce terminase de salutat și binecuvântat oamenii strânși puhoi la rând să împărtășească cu el bucuria Învierii se apropie de om și-l întrebă cu blândețe: „Care îți este necazul, om drag?”.

Hohote de plâns izbucniră la auzul cuvintelor pe care omul le primi ca o lovitură într-o rană. Îl durea bunătatea cu care fusese întâmpinat, îl dureau imaginile pe care le avea atât de vii în minte din acea singură noapte a Învierii pe care o petrecuse în Biserică. Îngână cu glasul gâtuit de emoție: „Părinte, cu mulți ani în urmă am venit în această Biserică și am încercat să vă stric sărbătoarea. V-am jignit, v-am numit hoț, mincinos, viclean și în alte feluri. Acele clipe mi-au rămas în minte și inimă atâta vreme însă astăzi m-au durut mai mult decât oricând”.

„De ce astăzi?” întrebă părintele cu discreție.

„Pentru că astăzi, părinte, am venit să aprind o candelă nu pentru o aduce acasă, ci pentru a o duce la mormântul soției mele”.

Părintele îl îmbrățișă și îi șopti: „În noaptea aceasta nu există moarte și nici morți! Există doar lumină!” Apoi îi oferi omului un ou roșu și îl îndemnă să ciocnească împreună.

– Hristos a înviat!

– Adevărat a înviat! răspunse omul încercând să schițeze un zâmbet. Zâmbetul lui însă prindea contur. Pentru el începuse să se nască din nou speranța reîntâlnirii iubitei sale soții pe care acum o simțea bucurându-se de lumina Învierii cu mult mai mult decât de lumina candelei pe care o îngrija să nu se stingă.

Se despărți cu recunoștință de părintele și cu pași repezi ieși din Biserică. După treizeci de minute pătrunse în cimitirul plin de lumina lumânărilor și curând stătu în fața mormântului pe crucea căruia stătea înscripționat: „Aici odihnește roaba lui Dumnezeu Anastasia!” și aseză cu sfială candela pe care o adusese de la Biserică. Petru simțea cum inima îi bătea și dorul i se revărsa șuvoi peste piatra care parcă prindea viață. „Anastasia, abia acum am înțeles de ce preoții sunt hoți. În noaptea aceasta părintele mi-a furat inima și a ascuns-o în bucuria Învierii!”

Se ridică după îndelungată rugăciune și observă că în jur câteva morminte zăceau tăcute în întunericul nopții. Scoase din buzunar un mănunchi de lumânări și începu să le aprindă una câte una rostind de fiecare dată „Hristos a înviat!” și așteptând parcă un răspuns de la sufletele cărora tocmai le dăruia lumină din lumina lui.

Preot Iosif-Cristian Rădulescu

Sursa: http://iosifcristian.blogspot.com/

Ce sa cerem de la Dumnezeu?

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".



Sunt persoane care nu ii cer nimic lui Dumnezeu. Fie pentru ca nu se roaga, fie pentru ca unindu-se intru totul cu voia lui Dumnezeu, ei nu mai doresc ceva deosebit si de aceea nici nu-I mai cer nimic. Altii Ii cer nimicuri. Lucruri care trec si care nu le sunt de folos pentru mantuire. Dar sunt si persoane care Ii cer putere sa implineasca in toate voia Sa.

Acesti oameni nu pornesc la nicio lucrare fara rugaciune. Se roaga lui Dumnezeu ca orice stradanie a lor sa fie facuta in scopul implinirii voii dumnezeiesti. Dar oare orice actiune a noastra de dupa rugaciune duce cu adevarat la ceva placut lui Dumnezeu? Cum putem avea certitudinea ca nu suntem in inselare? Cum ne dam seama ca ceea ce facem este potrivit voii lui Dumnezeu?

De la bun inceput trebuie marturisit ca nu toata lumea e in stare sa deosebeasca gandurile care vin de la Duhul Sfant sau nu. Graitor in acest sens e sfatul avvei Varsanufie: "Frate, nu te avanta in deosebirea gandurilor care iti vin. Nu e pe masura ta. Ci spune parintelui tau gandul care zaboveste in tine si te razboieste, iar el te va tamadui cu ajutorul lui Dumnezeu". De aici reiese ca avem mare nevoie de duhovnic. Cu ajutorul povatuitorului duhovnicesc reusim sa ne cunoastem nu numai ca ceea ce suntem, ci si ca ceea ce putem fi si trebuie sa fim, dupa cum marturisea parintele Dumitru Staniloae. Din acest motiv, ucenicul ii cere duhovnicului sa se roage pentru el, iar cand ajunge la buna faptuire, nu uita niciodata ca lucrarea buna este posibila datorita rugaciunilor parintelui duhovnicesc.

Nu trebuie sa ne incredem niciodata in propriile puteri. Omul nu se poate elibera fara ajutorul lui Dumnezeu de puterile vrajmasului. De aceea, fara Dumnezeu, omul va ajunge sa creada ca supunandu-se ispitelor, face un lucru bine placut Domnului.



Daca nu avem parte de o calauza iscusita in a ne descoperi care sunt lucrurile care Ii plac sau nu lui Dumnezeu, o dovada clara a faptului ca ne-am daruit voii lui Dumnezeu este lipsa intristarii si a primirii oricarui necaz fara niciun gand rau. Spun Sfintii Parinti ca daca gandesti rau, inseamna ca un duh rau viaza in tine si acesta iti insufla ganduri rele. Asadar, indiferent ce se intampla, cel care s-a predat voii lui Dumnezeu isi spune ca asa a dorit Dumnezeu sau ca de vreme ce El a ingaduit ca anumite lucruri sa se intample inseamna ca ele au un rost. Si asa se pastreaza pacea in suflet si in trup. A nu mai gandi rau, este semnul prezentei lui Dumnezeu in om.



      Numai daca tinem seama de cuvintele "Nu tot cel ce-Mi va zice: Doamne, Doamne! va intra in Imparatia Cerurilor, ci acela care face voia Tatalui Meu Celui din ceruri", e de ajuns sa stim ca ceea ce trebuie sa cerem de la Dumnezeu este prefacerea voii noastre in voia lui Dumnezeu.

Să ne daruiasca Dumnezeu putere sa nu facem pe jumatate voia lui Dumnezeu, ci sa o implinim in intregime, dupa El cum doreste.

                                                                                                                          Adrian Cocosila

14 reguli pentru mergerea la biserică

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

1. Prima condiţie canonică pentru a merge la Sfânta Biserică este să te ierţi cu toţi. Dacă merge mama la biserică, sau tata, să zică: " Iertaţi-mă, măi băieţi ! Iartă-mă, soţie!"

2. A doua condiţie canonică. Când mergi la Biserică să duci un mic dar din casa ta. Măcar o lumânărică, măcar un bănuţ, o prescură, un pahar de vin, ce poţi. Că prin acel mic dar pe care-l duci tu la biserică se binecuvintează toată averea ta, căci îl dai jertfă lui Dumnezeu.

3. A treia condiţie canonică. La biserică este bine să mergi mai de dimineaţă, ca să poţi apuca Evanghelia Învierii de dimineaţă şi Slavoslovia. Şi totodată dacă te duci mai devreme, te poţi închina liniştit, nu-i lume multă la biserică, te duci la locul tău fără să deranjezi slujba.

4. A patra condiţie canonică. Totdeauna bărbaţii în biserică trebuie să stea în partea dreaptă, iar femeile în partea stângă. Şi în ordinea aceasta trebuie să stea în biserică: bărbaţii bătrâni în frunte, cei mai puţin cărunţi la spate, cei mai tineri în spatele lor, flăcăii şi băieţii tot aşa. La fel şi femeile. Iar între bărbaţi şi femei, să lăsaţi o cărare în biserică, ca să meargă cine vine să se închine şi să ducă darul la Sfântul Altar.

5. A cincea condiţie canonică este să nu vorbiţi în biserică, că este mare păcat. Dacă este mare nevoie să vorbeşti, vorbeşte în şoaptă sau prin semne.

6. A şasea condiţie canonică. Dacă mergi la biserică, să nu ieşi până nu se termină slujba. Numai, Doamne fereşte, dacă eşti bolnav, sau dacă păţeşti ceva. Dar altfel să nu ieşi, că, dacă ieşi înainte de terminarea Liturghiei, eşti asemenea cu Iuda, care a ieşit de la Cina de Taină, unde erau la masă Mântuitorul cu Apostolii şi s-a dus şi L-a vândut pe Hristos. Aşa arată Sfântul Ioan Gură de Aur.

7. A şaptea condiţie canonică pentru cei ce merg la biserică. Când vă închinaţi la sfintele icoane, să nu sărutaţi sfinţii pe faţă , că-i păcat. Nu-i voie. Dacă sfântul este pictat în picioare, îi săruţi picioarele, dacă este pictat pe jumătate, îl săruţi la partea de jos.

8. A opta condiţie canonică. Să ştiţi că după ce dă preotul binecuvântare de Sfânta Liturghie, nimeni nu mai are voie să se închine la icoane în biserică sau să mai ducă daruri la altar, că este mare păcat.

Când auzi că zice preotul : " Binecuvântată este Împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor ", este gata ! De atunci fiecare stă la locul lui liniştit, nu se mai duce să se închine. Chiar de-ai venit cu un dar în biserică, cu lumânare şi cu prescură, le dai la urmă.

Că din timpul acela preotul intră în Sfânta Liturghie şi nu mai are timp să ia darul. Că dacă te duci şi el se opreşte de la Liturghie, îi rămân o mulţime de rugăciuni şi are păcat. Deci darurile se dau la biserică până se dă binecuvântarea de Liturghie.

De atunci înainte nu mai este voie nici să te închini la icoane, pentru că îi tulburi pe cei care vor să asculte Sfânta Liturghie.

9. A noua condiţie canonică. Creştinii trebuie să stea în genunchi când se sfinţesc preacuratele daruri, când se cântă : " Pe Tine Te lăudăm, pe Tine bine Te cuvântăm... !" Alţii stau în genunchi şi la Evanghelie. Nu-i o greşeală. La Axionul Maicii Domnului şi la Tatăl nostru, atunci se stă. Şi după ce se cântă Tatăl nostru se face sărutarea păcii. Aşa se făcea înainte. Acum în unele biserici s-a uitat.

Cei ce au dezlegare şi vor să se împărtăşească cu Preacuratele Taine, trebuie să-şi ceară iertare de la toţi, de la cei mai bătrâni până la cei mai tineri. Dacă sunt bărbaţi, se duc la cei mai bătrâni oameni din frunte şi de la care au avut vreo supărare, Doamne fereşte, să ceară iertare : " Iartă-mă, frate ! Iartă-mă, cumetre sau vecine !"

La fel şi femeile să se ducă la cele mai bătrâne şi să ia iertare, să le sărute mâna, iar acelea să le sărute pe frunte. Această rânduială se face înainte de a merge la Sfânta Împărtăşanie. Şi apoi iei o lumânărică aprinsă şi la iconostas o dai în mâna paraclisierului; nu mergi cu ea înaintea preotului, în faţa Sfântului Potir.

Pentru că în faţa Sfântului Potir, când mergeţi, nu aveţi voie să fiţi cu lumânarea aprinsă, nici să mai faceţi Sfânta Cruce, că-i mare primejdie. Mulţi, făcând cruce, s-a întâmplat că au lovit Sfântul Potir, pe preot, şi au vărsat Sfintele. S-a întâmplat în multe biserici.

Eu am păţit-o. A venit unul de la Sasca Mare la împărtăşanie; eram stareţ la Mănăstirea Slatina, şi m-a lovit peste Sfântul Potir şi, dacă nu-l ţineam, îl zvârlea în mijlocul bisericii. Aveam Sfintele în el. Şi tot mi-a vărsat cele nouă cete îngereşti. Trei au căzut din acelea. Am avut de făcut canon şi rânduială.

Un băieţan când şi-a făcut cruce, a dat peste Sfântul Potir. Şi dacă nu-l ţineam strâns mi-l vărsa tot şi nu mai puteam să fiu preot din cauza asta . A încremenit şi el. Şi doar le-am spus, că erau sute de oameni cu lumânări aprinse : " Nu mai faceţi cruce când ajungeţi în faţa Sfântului Potir, şi lumânările lăsaţi-le colo la iconostas !"

Când mergi în faţa Sfântului Potir pui mâinile cruciş pe piept. Şi atunci preotul ia cu linguriţa Preasfintele şi Preacuratele Taine şi ţi le dă să le mănânci.

10. A zecea condiţie canonică. După ce-ai primit Preacuratele Taine ale lui Iisus Hristos, treci la uşa diaconească, ca acolo să-ţi dea anaforă şi un păhăruţ de vin. Apoi treceţi la strană sau în pridvor, să vă citiţi molitfele sau rugăciunea de mulţumire după Sfânta Împărtăşanie.

Trebuie să ştiţi că nimeni nu are voie să se împărtăşească dacă nu şi-a citit rugăciunile de împărtăşire ( molitfele ). Apoi, cele de mulţumire.

Cel ce s-a împărtăşit, nu mai are voie să sărute mâna preotului. Până nu stai la masă nu mai ai voie să săruţi nici sfintele icoane, nimic, că ai primit pe Hristos atunci. După masă poţi să săruţi mâna şi sfintele icoane.

După împărtăşanie n-ai voie să scuipi trei zile şi trei nopţi. Aşa-i după rânduială canonică. Dar măcar până a doua zi, măcar 24 de ore să ţineti minte. Dar, trei zile arată cartea. Aşa este după Sfânta Împărtăşanie.

Cei căsătoriţi, care vor să se împărtăşească cu Preacuratele Taine, trebuie să păzească curăţia în familie, măcar trei zile, iar după ce s-au împărtăşit să ţină măcar două zile. Iar în posturi, trebuie să trăiască toate zilele în curăţie.

11. A unsprezecea condiţie canonică. Cel ce a venit la biserică dintr-o familie, se cheamă apostolul familiei. El trebuie să ia sfânta anaforă pentru toţi cei de acasă.

Cei de acasă n-au voie, Doamne fereşte, în Duminici şi sărbători, să mănânce ceva, până nu vine cel de la sfânta biserică, să le aducă sfânta anaforă, să se împărtăşească cu sfânta anaforă în locul Preacuratelor Taine. Că sfânta anafora pe greceşte se cheamă antidoron, adică contra chip, ţine locul Preacuratelor Taine pentru cei ce nu pot să se împărtăşească.

Duminica şi în sărbători, în timpul Sfintei Liturghii, n-ai voie să faci mâncare, că este mare păcat. Fă mâncarea de sâmbătă seara şi pune-o undeva la rece, că aveţi acum frigidere, şi o încălzeşti când veniţi de la biserică. În caz de mare nevoie, după ce ieşi de la Sfânta Liturghie, ai voie să faci mâncare. Dar în timpul Sfintei Liturghii, când preotul leagă cerul cu pământul şi scoate părticele pentru milioane de suflete, tu să nu te apuci atunci să faci mâncare, că-i mare păcat !

Aşa a fost la strămoşii noştri. Întrebaţi bătrânii, că aşa ţineau înainte ! Nu se făcea mâncare Duminica. Este mare păcat. Nu-i voie să faci focul şi să faci mâncare când preotul face dumnezeiasca Liturghie pentru atâtea milioane de creştini, unde mijloceşte iertarea atâtor suflete, şi pentru cei din iad şi pentru cei din ceruri şi pentru cei de pe pământ.

12. A douăsprezecea condiţie canonică. Cel ce a fost la sfânta biserică, când a zis preotul : " Cu pace să ieşim ! Întru numele Domnului" şi a făcut otpustul, adică sfârşitul Liturghiei, face trei închinăciuni în mijlocul bisericii şi merge acasă.

De la biserică să nu se oprească până la uşa lui. Nu cumva să-l ducă diavolul de la biserică la crâşmă sau la joc, că atunci e vai de el. A început cu Dumnezeu şi termină cu diavolul. Că aşa face vrăjmaşul : " Da, oare să mă duc pe la cutare cumătru?; dar, să mă duc până la cutare?; dar, să merg oleacă la crâşmă? ".

Bucuria diavolului că te-a scos din raiul lui Dumnezeu şi te duce în iad, căci crâşma este gura iadului. Aşa o numesc toţi Sfinţii Părinţi.

Dracul, când ai intrat în crâşmă îţi bate trei cuie. Primul cui, când ai pus piciorul pe pragul crâşmii; al doilea, când ai stat pe scaun la masă, în crâşmă; şi al treilea, când ai luat primul pahar. Pe urmă eşti al lui; te ţine el acolo, nu scapi degrabă. Ţi-a bătut trei cuie.

Deci, de la uşa bisericii du-te direct acasă !

13. A treisprezecea condiţie canonică. Când mergi acasă, zi o rugăciune la sfintele icoane şi când toţi stau la masă, tu să le povesteşti ce ţi-a rămas şi ţie în cap de la biserică. " Uite, a fost Apostolul cutare, Evanghelia cutare; preotul a ţinut predica cutare; uite aşa a cântat dascălul, aşa frumos a fost !", ca să audă şi cei ce n-au putut merge la biserică, din motive binecuvântate.

14. A paisprezecea condiţie canonică. După ce ai stat şi tu la masă, să te odihneşti două ore. Apoi trebuie să te duci în Duminici şi sărbători să faci vizite şi să cercetezi pe cei bolnavi şi săraci.

Dacă ştii un bătrân bolnav sau o femeie bolnavă sau un copil, sau cineva care zace de mulţi ani, du-te şi-l cercetează, că auzi ce spune Hristos în ziua Judecăţii : "Bolnav am fost şi nu m-aţi cercetat" (Matei 25, 36).

Dacă nu poţi duce un dar cât de mic la cel bolnav, du-te şi-i spune un cuvânt de mângâiere : " Rabdă, frate ! Roagă-te lui Dumnezeu că te iubeşte ! Dumnezeu, pe care-L iubeşte, îl ceartă. Şi dacă ai să rabzi în lumea asta, n-ai să mai rabzi dincolo. Aşa a răbdat Iov, aşa a răbdat Lazăr !"

Deci regula a paisprezecea este să cercetăm pe bătrâni şi pe cei bolnavi în Duminici şi sărbători.

Acestea sunt pe scurt cele paisprezece reguli de bună cuviinţă pentru creştinii care merg la sfânta biserică în Duminici şi în sărbători

Parintele Cleopa

Ziua Duminicii

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

Am auzit pe mulţi întrebând ce e permis să faci duminica: Ai voie să speli? Să calci, să faci mâncare, să înveţi, să faci cumpărături, să munceşti, etc.
Nu scrie nicăieri în Sfânta Scriptură în mod clar ce ai voie şi ce nu, scrie doar astfel:
„Şase zile să lucraţi, iar ziua a şaptea este ziua odihnei, adunare sfântă a Domnului: nici o muncă să nu faceţi; aceasta este odihna Domnului în toate locuinţele voastre.” (Levitic 23, 3)
În general noi oamenii ne amintim de Dumnezeu doar când avem probleme, când nimeni nu ne mai poate ajuta. Aşa a fost din totdeauna, de mii de ani, de când am căzut în păcat, şi Dumnezeu ştie asta. Când totul merge bine uităm de Biserică, de rugăciune, de mărturisirea păcatelor, de iertare, spunem că n-avem timp, amânăm pe mâine, şi tot aşa. Facem păcate şi ne îndreptăţim, ne călcăm conştiinţa în picioare chiar daca ne mustră când urmează să facem un păcat cât de mic. Astfel, prin indiferenţa noastră facem păcate din ce în ce mai mari, ne depărtăm de Dumnezeu, şi ajungem să dăm de necazuri.
Pentru ca acest lucru să nu se întâmple Dumnezeu a hotărât în mod foarte înţelept să aşeze o zi din săptămână special pentru a întări această relaţie între El şi noi. Duminica este ziua în care omul se odihneşte, se gândeşte la Dumnezeu şi la viitorul lui. Această zi ne aduce aminte că avem un scop pentru care trăim aici pe pământ, că avem un Creator care ne iubeşte şi este oricând dispus să ne ajute dacă-i cerem ajutorul.

Duminica e zi de odihnă, ca să ne amintească nouă tuturor că va veni un moment când totul va lua sfârşit şi nu vom mai fi nevoiţi să muncim.
O zi din şapte ne aduce aminte că ne vom odihni veşnic. Nu cu viermii în pământ, ci în împărăţia lui Dumnezeu alături de milioane şi miloane de oameni. Nu în plictiseală şi monotonie, ci în lumină şi într-o continuă noutate.
Iată ce frumos spune psalmistul David:
„Întoarce-te, suflete al meu, la odihna ta, că Domnul ţi-a făcut ţie bine.” (Ps. 114, 7)
La a doua venire a lui Hristos pe pământ, cei care au ascultat de glasul lui Dumnezeu se vor întoarce întru odihna Lui, acolo unde totul este în dar, şi unde nu mai trebuie să muncim pentru a obţine ce vrem.
Duminica nu e ca o zi liberă dată de la servici, în care faci ce vrei, ci e o zi sfântă în care Iisus Hristos Mântuitorul lumii a înviat din morţi, ca împreună cu El să înviem şi noi (şi eu şi familia mea, şi prietenii, şi colegii, şi conaţionalii mei, şi toţi oamenii de pe pământ, şi cei vii şi cei adormiţi).
Duminica e ziua în care ne adunăm toţi în biserici, nu ca la teatru, sau ca la mall, ci ca-n locul cel mai sfânt de pe pământ, pentru a-i mulţumi lui Dumnezeu pentru toate şi a-i cere să ne mântuiască pe toţi, fiind foarte conştienţi că fără ajutorul Lui nu puteam face nimic.
Mergem duminica la Biserică pentru a ne reîntoarce acolo de unde am plecat: din raiul bucuriei, unde omul stătea faţă-n faţă cu Dumnezeu.
Dacă Dumnezeu a poruncit ca duminca să fie zi de odihnă, atunci ce putem face şi ce nu putem, ce e păcat şi ce nu?
Lucrurile sunt simple:
- să nu faci duminica ceea ce ai fi putut face în timpul săptămânii.
- să-ţi faci programul în aşa fel încât duminica să o ai liberă, fără stresul grijilor zilnice.
Duminica şi în sărbători să mergi la biserică, să faci fapte bune, să citeşti din cărţile sfinte, să te rogi mai mult, să te fereşti mai cu ardoare de păcat.
Conştiinţa vă va mustra ca să înţelegeţi ce e păcat şi ce e bine de făcut duminica şi în sărbători.
Dacă poţi să speli, să calci, să faci curăţenie de sâmbătă de ce să le laşi pentru duminică? De ce să nu ascult de Dumnezeu, doar pentru că mi-e lene.

De ce pedepseşte Dumnezeu necinstirea duminicii şi a zilelor de sărbătoare? Pentru că acela care uită de duminică, uită şi de Dumnezeu, şi cine uită de El trăieşte în suferinţă în vecii vecilor.
Poate vi se pare un detaliu nesemnificativ, dar cine este credincios în cele mici este şi în cele mari.
Cine cinsteşte duminica, ţine posturile de peste an, merge la Biserică, se roagă cum poate, acela va avea putere mai multă să iubească, să ierte şi să fie sprijin celor din jur.
sursa net

CEI CE SE DEPĂRTEAZĂ DE DUMNEZEU, NU-SI AFLĂ ODIHNĂ NICĂIERI! "

Ai păcătuit? Nu-ţi cer nimic altceva decât aceasta: intră în biserică şi spune-I cu pocăinţă lui Dumnezeu: "Am păcătuit". citat din Sfântul Ioan Gură de Aur

CEI CE SE DEPĂRTEAZĂ DE DUMNEZEU, NU-SI AFLĂ ODIHNĂ NICĂIERI! "

Cu cat oamenii se depărteaza mai mult de viata cea simplă, firească, de credinta in Dumnezeu si inaintează spre lux si bogătie, cu atat creste si tulburarea din sufletele lor: "Fără Mine (Iisus Hristos), nimic nu puteti face!" (Ioan 15:5). Cu cat se indepartează de Dumnezeu, nu-si află nicăieri odihna sufletească. Oamenii se grăbesc si aleargă mereu. Nici pe ei insisi nu se cunosc. Păi, cum să se cunoască ? Te poti oglindi in apa tulbure? Nuu! Oamenii nu se gandesc la viata vesnică, ci cer numai aici cat mai multe bucurii materiale (MULTĂ BUNĂSTARE MATERIALĂ = SĂRĂCIE SPIRITUALĂ). De aceea nu află linistea si aleargă mereu. Bine ca există viata de dincolo. Dacă oamenii ar fi trăit vesnic in viata aceasta, nu ar fi existat un iad mai mare, datorită felului in care au inteles ei sensul vietii (nestiind ca trăim să ne mantuim sufletele noastre)".
 Sfantul Paisie Aghioritul.
                                                                                                                                 Preot Ioan.

ATUNCI CAND SFATUL PARINTESC SI DUHUL BLANDETII NU ESTE....DEAJUNS!

Ai păcătuit? Nu-ţi cer nimic altceva decât aceasta: intră în biserică şi spune-I cu pocăinţă lui Dumnezeu: "Am păcătuit". citat din Sfântul Ioan Gură de Aur

       Indiferent daca intelege omul sau nu vrea sa inteleaga, preotul trebuie sa spuna cum este bine, trebuie sa explice fara a se teme ca suără pe cineva, să spuna cu curaj de ce nu este bine fără să se teamă că se va supăra cineva si chiar să mustre. 

       Dacă preotul nu foloseste cele 3 metode ce i le indică Sf Scriptura: "mustră, ceartă si invată" nu va reusi sa-l invete pe cel ce nu stie, sa-l oprească pe cel ce păcătuieste si să-l convingă pe cel indărătnic. 

       Vă dau un exemplu din experienta mea, o situatie intalnită si rezolvată. Am mers preot tanar in urma unui preot ce s-a pensionat. Parintele fiind bătran, nu auzea bine si era de o bunătate rară. Din cauza aceasta, la slujba oamenii vorbeau in Biserică mai rău ca intr-o sală de asteptare dintr-o gară sau autogară. La prima slujbă, neputand să mă mai rog din cauza gălăgiei, am iesit pe soleie, am stat pret de cateva secunde de i-am privit pe fiecare cum vorbeau. Nimeni nu s-a sinchisit c am iesit in fata lor si-i priveam. Nimeni nu a sesizat că s-a intrerupt rugăciunea si cantatul la strană. Cineva, văzand faza penibilă a strigat "liniste". Toti s-au potolit si se uitau la mine. Am inceput sa le explic pe un ton părintesc, bland si cu dragoste că este nevoie de liniste, de atentie la rugăciune si cantare, că ne aflam in fata lui Dumnezeu cel ce se Jertfeste pe Sf Masă, să le explic ce inseamnă Sf liturghie, ce păcat este ca cineva numai să se miste deranjand pe cel de langă el dar să mai si vorbească, am vorbit pret de vreo 20 de minute, am incheiat cu rugămintea fierbinte de a nu mai vorbi nimeni atat timp cat tine Sf liturghie. Am intrat in Sf Altar si am continuat Sf liturghie. 

       L-am intrebat pe preotul batran cum de se intamplă asa ceva, la care el ridica din umeri si spune cu lacrimi: "nu mă ascultă nimeni, m-au stropit cu noroi din cap pană in picioare dacă am vrut sa le zic ceva, asa ca i-am lăsat sa-i cumintească Dumnezeu". 

       N-au trecut 5 minute si au inceput iarăsi să vorbească care cu care, cu voce tare. Unii mai strigau liniste altii se sasaiau a liniste. Am iesit a doua oară in fata lor si le-am zis: v-am rugat sa faceti liniste si v-am explicat cat de păcat este să tulburam Sf liturghie, si văd că dvstră nu intelegeti. Am aflat ca pe părintele dvs nu ati vrut să-l ascultati, pe mine văd că nu vreti să mă ascultati, ce-i de făcut? Spuneti dvs? Vă rog din nou să nu mai vorbească nimeni pană ce terminăm  Sf liturghie. Si pe un ton mai serios, am continuat; Cel ce are de vorbit ceva sa iasă afară si să vorbească pană il doare gura, aici nu suntem pe maidan, nici in piată, nici pe stradă, nici in crasmă unde să vorbim, aici am venit cu totii să ne rugăm. Dacă o să mai continuati să intrerupeti Sf Liturghie, pe cel care-l voi observa că vorbeste , să nu se supere, eu personal am să ies din Sf Altar, am să merg direct la el, am să-l iau de mana si am să-l scot afară, fără supărare si poate să mă reclame la ce foruri doreste dumnealui, dacă de vorbă bună nu ne putem intelege, nu pot lăsa biserica si Sfintele slujbe de batjocura nimănui. Ati auzit din Evanghelie ce a făcut Mantuitorul cu cei ce se credeau la piată in Templu? A impletit un bici, a dat in stanga si in dreapta, a răsturnat tarabele schimbătorilor de bani si i-a fugărit din templu spunandu-le "Casa tatalui Meu este casa de Rugaciune, iar voi o faceti pestera de talhari?" Asa am sa fac si eu cu cel ce nu are bunacuviinta fata de Locasul cel Sfant.S-a facut o liniste ca de mormant, nimeni nu a zis nimic, isi faceau semne de mirare unii la altii. O bucata de timp s-a mentinut linistea. 

      O femeie limbuta, la un moment dat, a inceput sa vorbeasca spunandu-i alteia ce a mai auzit ea in sat. M-am uitat la ea. Cealalta careia ii spunea ii tot facea semn sa taca ca o vede parintele, insa pe ea o luase povestitul inainte si nu se putea opri. Am iesit ca o sageata din Sf Altar, m-am dus direct la ea si i-am zis ca sa auda toata lumea: "Matusa, ce-am vorbit eu cu dumneata si cu toata lumea asta? Hai , te rog, vii cu mine, fara discutie!" Am prins-o de mana si am iesit cu ea afara. Afara, i-am zis: "Sa nu mai vii niciodata la Biserica aceasta, daca n-o respecti. Cand te vei hotara sa nu mai vorbesti in Biserica si n-ai sa mai scoti nici un cuvant sa vii, dar pana atunci du-te pe maidan si vorbeste cat vrei. Am intrat in Biserica, direct in Sf Altar , fara sa mai zic nimic si am continuat Sf Liturghie. 

       Va spun, ca din acel moment, cat am slujit la acea Sf Biserica, nimeni nu a mai vorbit in timpul slujbei. Am avut liniste la orice slujba. A trebuit sa dau un exemplu pentru a fi ascultat. Am fost obligat sa fiu dur cu riscul de a se supara pe mine, altfel nu se putea rezolva situatia pe care am gasit-o la acea biserica. Matusa in cauza, Dumnezeu s-o ierte, a venit si-a cerut iertare, am iertat-o si am avut-o cea mai buna credincioasa. Ea tinea toata linistea si buna randuiala cu toti in biserica. De atunci, era o liniste deplina si toata lumea asculta Sf Liturghie. 

       A trebuit in cateva predici sa le explic Sf Liturghie, ca sa-si dea seama de importanta ei. Pentru a participa lumea din biserica efectiv la Sf Liturghie, am indemnat ca toata lumea sa cante omofon impreuna cu strana, toata biserica dadea raspunsurile la Sf.Liturghie, toata lumea rostea "Crezul" si toti cantau "Tatal nostru". In felul acesta tineam pe toata lumea concentrata asupra cantarilor si rugaciunilor Sf liturghii. 

       La predica, foloseam metoda interogativa, adica , puneam intrebari credinciosilor si asteptam sa raspunda, pentru a-i tine captivi, concentrati si ale testa cunostintele. Chiar daca m-au discutat atunci, important pentru mine era ca sa indrept raul ce se producea. Nimeni nu s-a suparat si toti au inteles ca au gresit fata de Sfinta Biserica, fata de Sf Liturghie si de toate slujbele la care participau. Si acum, dupa 20 de ani, ma tin minte si ma pomenesc cum am reusit sa le impun respect fata de un lucru sfant. 

       Deci , mai sunt situatii cand preotul trebuie sa indrepte pe drumul cel bun cu severitate si cu fermitate, mai ales cand bunatatea sau duhul blandetii nu dau rezultate. Asa a facut si Mantuitorul. 

       Cand preotul se dovedeste a fi nu numai parinte sau cand se comporta cu teama de a nu pierde el pe credinciosi tolerand neoranduiala sau permitand orice impotriva randuielilor bisericesti, si nu-i invata pe oameni cum trebuie, atunci pierde cu adevarat.  

        Cand preotul nu-i invata pe credinciosi bunele randuieli ci chiar el este cel ce le calca, facand chiar compromisuri sa fie sigur ca va pierde cu adevarat. Doar cand te confrunti cu realitatea sau cu diferite situatii neasteptate iti vei da seama ca nu tot ceea ce ai crezut ca este ideal de a pune in practica este si destul. 

       Cand esti tanar iti imaginezi cum ar trebui sa fie si cum ar fi ideal, insa trecand timpul, vei capata experienta in ceea ce este real.  

       Niciodata, preotul nu trebuie sa se straduiasca a castiga pe oameni ca pentru el ci, ca pentru Dumnezeu. Dumnezeu nu este numai Iubire si Indelungarabdare ci este si Dreptate si Drept Judecator.
Pr Argatu Ioan

Sfaturi pentru o viata buna si LINISTITA

Motto: "Cand te opresti sa alergi dupa lucrurile gresite, le dai lucrurilor bune sansa de a te gasi"

Nu mai petrece timp cu persoanele nepotrivite. Viata este prea scurta pentru a o petrece cu oameni care nu merita. Daca cineva te vrea in viata lui, iti va face loc in ea, nu trebuie sa te bati tu pentru un loc acolo. Niciodata, dar niciodata, nu incerca sa te bagi cu forta in sufletul cuiva care trece cu vederea valoarea pe care o ai. Aminteste-ti mereu ca prieteni adevarati nu-ti sunt cei ce sunt langa tine cand esti fericit, ci cei care iti sunt aproape cand ti-e cel mai greu.

Nu mai fugi de probleme. Infrunta-le cu capul sus. Nu, nu va fi usor. Nu este nicio persoana in lume care poate depasi fara greseala toate complicatiile cu care viata ne pune fata in fata. Nu suntem facuti sa rezolvam instant toate probleme aparute. Nu asa am fost creati. De fapt, am fost creati sa ne suparam, sa ne intristam, sa fim raniti, sa ne impiedicam si sa cadem. Pentru ca tocmai asta este intregul scop al vietii - sa ne infruntam problemele, sa invatam din ele, sa ne adaptam si sa le rezolvam in timp. Asta e, in cele din urma, modul in care devenim persoanele care suntem.

Nu te mai minti. Poti minti pe oricine din lumea intreaga, insa nu te poti pacali pe tine.Vietile ni se imbunatatesc numai cand acceptam provocarile care ne apar in cale. Iar cea mai dificila dintre provocari este aceea de a fi sinceri cu noi insine.

Nu-ti pune la nesfarsit nevoile la finalul propriei liste de prioritati. Cel mai dureros lucru este sa te pierzi, pe tine ca persoana, atunci cand iubesti pe cineva prea mult. Si sa uiti ca si tu esti special. Da, ajuta-i pe ceilalti, dar ajuta-te si pe tine. Daca exista vreodata vreun moment perfect pentru a-ti urma visul sau pentru a face ceva care conteaza pentru tine, acel moment e acum.

Nu mai incerca sa fii ceea ce nu esti. Una dintre cele mai mari provocari in viata este sa sa fii tu insuti intr-o lumea care incearca sa te faca precum toti ceilalti. Cineva va fi intotdeauna mai frumos ca tine, mai destept sau mai tanar, insa nimeni nu poate fi ca tine. Nu te schimba ca oamenii sa te placa. Fii tu insuti si oamenii potriviti te vor iubi pe tine, cel adevarat.

Nu mai tine cu dintii de trecut. Nu vei putea incepe urmatorul capitol din viata ta, daca vei continua sa il citesti pe ultimul.

Nu iti mai fie frica sa gresesti. Facand ceva si obtinand un rezultat gresit este mai productiv decat sa nu faci nimic. Orice reusita are o urma de esec in spatele ei si orice esec te conduce spre succes. Vei ajunge sa regreti mai mult lucrurile pe care nu le-ai facut decat pe cele pe care le-ai facut.

Nu te mai mustra pentru greselile vechi. Putem iubi persoanele nepotrivite si putem plange pentru lucrurile gresite, insa, indiferent ce intorsatura ia viata, un lucru este sigur: greselile ne ajuta sa gasim acele persoane si acele lucruri care sunt potrivite pentru noi. Toti gresim, toti ne zbatem si chiar toti regretam anumite lucruri din trecutul nostru. Orice lucru care ti se intampla, bun sau rau, te pregateste pentru un moment care urmeaza sa vina.

Nu mai incerca sa iti cumperi fericirea. Multe dintre lucrurile pe care ni le dorim sunt scumpe. Dar adevarul este ca lucrurile care ne aduc cu adevarat fericirea sunt gratuite – dragostea, rasul, prietenia... Completati voi lista mai departe.

Nu mai astepta fericirea de la ceilalti. Daca nu esti multumit cu tine, asa cum esti, nu vei fi fericit nici in relatii cu alte persoane. Trebuie sa-ti creezi stabilitate si fericire in propria viata inainte de a o impartasi cu altcineva.

Nu mai trai in gol, gandindu-te si razgandindu-te. Nu mai analiza asa de mult la fiecare situatie caci vei crea probleme care nu nici macar nu existau. Evalueaza situatia si actioneaza. Nu poti schimba lucrurile cu care refuzi sa te confrunti. Progresul implica riscuri. Punct! Ca sa marchezi un gol, trebuie ca intai sa dai drumul la minge.

Nu te mai gandi ca nu esti pregatit. Nimeni nu se simte niciodata 100% pregatit cand apare o noua sansa. Pentru ca cele mai multe oportunitati din viata ne forteaza sa trecem dincolo de zona noastra de confort. In orice situatie, ne vom simti intai insufiecient pregatiti. Dar asta tine de procesul de invatare, nu-i asa?

Nu te mai implica in relatii din motive gresite. Relatiile trebuie alese intelept. Este mai bine sa fii singur decat intr-o companie neplacuta. Nu trebuie sa te grabesti. Daca trebuie sa se intample, se va intampla – la timpul potrivit, cu persoane potrivita si din motivele corecte. Indragosteste-te pentru ca asa simti, nu pentru ca te simti singur.

Nu mai respinge relatii noi doar pentru ca cele vechi nu au mers. Vei invata ca in viata oamenii pe care-i intalnesti, ii intalnesti cu un scop. Unii te vor testa, unii se vor folosi de tine, unii te vor invata cate ceva. Dar, cel mai important, vor fi si cativa care vor scoate la iveala tot ce-i mai bun din tine.

Nu mai concura cu toti ceilalti din jurul tau. Nu te mai gandi la ce fac ceilalti mai bine decat tine. Concentreaza-te sa iti bati propriile recorduri zilnic. Succesul este pana la urma o lupta doar intre tine si propria-ti persoana.Nu mai fi invidios pe ceilalti. Invidia inseamna sa numeri toate harurile cu care au fost daruiti altii, in loc sa te uiti la tine si la ce ai primit tu. Intreaba-te urmatorul lucru: "Ce am eu si toata lumea isi doreste?".

Nu te mai plange si nu iti mai plange de mila. Surprizele neplacute cu care viata te pune fata in fata nu fac decat sa iti netezeasca calea in directia care era menita pentru tine. Poate nu intelegi si nu vezi asta in momentul in care lucrurile rele se petrec si poate iti va fi greu. Dar reflecta si la celelalte lucruri negative care ti s-au intamplat in trecut. Vei observa destul de des ca fiecare dintre ele te-a condus intr-un loc mai bun, catre o persoana mai buna, la o stare de spirit minunata sau o situatie fericita. Asa ca zambeste! Lasa-i pe toti sa vada ca astazi esti mult mai puternic decat erai ieri. Si astfel vei fi.

Nu mai tine suparari. Nu iti trai viata cu ura in suflet. Vei ajunge sa te ranesti mai mult pe tine decat pe oamenii pe care ii urasti. Iertarea nu inseamna "Ceea ce mi-ai facut este in regula", ci iertarea inseamna " Nu o sa te las sa imi strici fericirea pentru totdeauna". Iertarea este raspunsul… Renunta la ranchiuna, gaseste-ti pacea si elibereaza-te. Si, nu uita, iertarea nu este numai pentru alte persoane, este si pentru tine. Atunci cand este nevoie, iarta-te si pe tine, mergi mai departe si incearca sa te descurci mai bine data viitoare.

Nu ii mai lasa pe ceilalti sa te aduca la nivelul lor. Refuza sa iti cobori standardele doar pentru a-i multumi pe cei care refuza sa si le ridice pe ale lor.

Nu iti mai pierde timpul dand explicatii si scuzandu-te la nesfarsit pentru greseli. Prietenii tai nu au nevoie de asta, iar dusmanii tai oricum nu vor crede. Doar fa ceea ce simti ca este corect.

Nu mai trece cu vederea frumusetea bucuriilor marunte. Bucura-te de lucrurile marunte pentru ca intr-o zi te vei uita inapoi si vei descoperi ca ele erau de fapt lucrurile importante. Cele mai bune perioade din viata ta vor fi acele momente mici, aparent neimportante, pe care le-ai petrecut razand cu cei care conteaza pentru tine.

Nu mai incerca sa faci lucrurile perfect. Societatea nu premiaza perfectionistii, ci ii recompenseaza pe cei care duc lucrurile la bun sfarsit.

Nu mai alege calea usoara. Viata nu e usoara, mai ales atunci cand planuiesti sa obtii ceva care sa merite. Nu alege calea usoara care sa te duca acolo. Realizeaza ceva extraordinar.

Nu te mai purta ca si cum toate lucrurile sunt minunate, atunci cand nu sunt. Este in regula sa te impiedici din cand in cand . Nu trebuie sa te prefaci sau sa demonstrezi mereu ca esti puternic. Nu ar trebui sa fii preocupat nici de ceea ce cred ceilalti - plangi, daca simti nevoia - este sanatos sa iti versi lacrimile. Cu cat mai curand vei face asta, cu atat mai repede vei fi pregatit sa zambesti din nou.

Nu ii mai invinui pe altii pentru necazurile tale. Iti vei realiza visele in masura in care iti vei asuma responsabilitatea pentru viata ta. Cand ii invinuiesti pe altii pentru lucrurile prin care treci, le predai lor controlul asupra acelor parti din viata ta.

Nu iti mai face atatea griji. Grijile nu vor face ca ziua de maine sa fie mai putin grea, dar sigur vor face ca ziua de astazi sa fie mai putin vesela. Pentru a afla daca merita sa te ingrijorezi pentru o situatie intreba-te urmatorul lucru: "Va mai conta situatia asta peste un an? Peste trei? Peste cinci?" Daca raspunsul este nu, e clar ca iti faci griji inutil.

Nu te mai concentra pe ce NU vrei sa se intample. Concentreaza-te pe ce iti doresti sa se petreaca. Gandirea pozitiva este ingredientul de baza al oricarei povesti de succes. Daca te trezesti in fiecare dimineata gandindu-te ca ceva minunat ti se va intampla in ziua respectiva si esti putin atent, vei observa destul de des ca ai avut dreptate.

Nu mai fi nerecunoscator. Oricat de buna sau grea a fost pana in acel moment, trezeste-te dimineata si fii multumit ca traiesti. Cineva, undeva se lupta cu disperare sa traiasca. In loc sa te gandesti la ceea ce iti lipseste, gandeste-te la ceea ce ai tu si le lipseste altora.

Cei curaţi cu inima

 „Cei desăvârşiţi nu simt numai spinul păcatelor lor, ci găsesc într-înşii murmurând toate păcatele oamenilor. Căci prin cei desăvârşiţi se răsfrânge sfinţenia lui Dumnezeu, ca printr-o oglindă şi într-înşii iarăşi toată firea omenească-şi simte durerea şi păcatul. Abia lor le îngăduie Atotştiutorul Dumnezeu să bată război cu stricătorul firii omeneşti şi cu sabia Duhului neîntrerupt să-l ardă. Dar nu spre el le e privirea, ci având toată făptura lor absorbită de dar, s-au făcut ca un pârjol într-un rug nearzător şi, strămutaţi de dragostea lui Dumnezeu, chiar şi numai cu atâta, că sunt în lumea aceasta, ard pe „stăpânitorul” ei în inimă, ca o sabie de văpaie. Această nebănuită simţire a neputinţelor, întru care se desăvârşeşte darul lui Hristos, ne face înţeleasă mutarea din cele de aici a unui cuvios părinte: Venind el la vremea mutării din viaţa aceasta, şi în jurul lui şezând Părinţii, a strălucit faţa lui ca soarele. Şi le-a zis lor: „Iată Ava Antonie a venit”. Şi după puţin a zis: „Iată ceata Proorocilor a venit”. Şi iarăşi faţa lui mai mult a strălucit. Şi a zis: „Iată ceata Apostolilor a venit”. Şi s-a îndoit faţa lui în strălucire. Şi se părea ca şi cum ar vorbi cu cineva, şi i s-au rugat lui bătrânii zicând: „Cu cine vorbeşti, Părinte?” - Iată îngerii au venit să mă ia, şi mă rog ca să fiu lăsat să mă mai pocăiesc puţin”. Şi i-au zis lui bătrânii: „Nu ai trebuinţă să te pocăieşti, Părinte!” Şi le-a zis lor bătrânul: „Cu adevărat nu mă ştiu pe mine să fi pus început (pocăinţei) ”. Şi au cunoscut Părinţii că a ajuns desăvârşirea. Şi iarăşi de năpraznă s-a făcut faţa lui ca soarele, şi s-au temut toţi. Şi le-a zis lor: „Vedeţi, Domnul a venit, şi zice: „Aduceţi-Mi pe vasul pustiului!” Şi îndată şi-a dat duhul, şi s-a făcut ca un fulger şi s-a umplut tot locul de bună mireasmă”. Cu aceste graiuri trece pragul dincolo, în adâncul smereniei, nevoitorul ce a ajuns desăvârşirea (Patericul, ed. III, Râmnicul Vâlcea, 1930, p. 211-212). .

SFATURI DUHOVNICEŞTI

SFATURI  DUHOVNICEŞTI  ALE  UNUI STAREŢ  DE  LA  OPTINA

► Viaţa aceasta ni s-a dat numai şi numai pentru a-L slăvi pe Dumnezeu, pentru a face bine aproapelui şi pentru a ne nevoi să dobândim Împărăţia Cerurilor, păşind pe calea cea „strâmtă“ şi „îngustă“ pe care ne-o arată Evanghelia (Matei 7:14).

► Osteneala acestei vieţi este o povară nesuferită pentru cei care nu cred în

Dumnezeu. Însă pentru cei care îşi încredinţează viaţa lor Domnului nostru Iisus Hristos şi nădăjduiesc în purtarea Lui de grijă, viaţa aceasta devin „jug bun“ şi „povară uşoară“ (Matei 11:30).

► Fraţii mei, dacă vreţi să fiţi bineplăcuţi lui Dumnezeu, vă rog să nu dispreţuiţi nicio virtute. Căci în multe chipuri putem deveni plăcuţi lui Dumnezeu..

► Purtarea cu dragoste faţă de aproapele, cuvântul nostru plin de mângâiere pe care îl spunem celui întristat, apărarea celui nedreptăţit, împotrivirea faţă de gândurile rele, nevoinţa în rugăciune, răbdarea, milostivirea, dreptatea şi orice altă virtute, acestea Îl odihnesc pe Dumnezeu şi atrag în sufletele noastre harul Lui, care ne ajută să înfruntăm greutăţile vieţii.

► Să aveţi drept scop mântuirea voastră, bine plăcând lui Dumnezeu mai ales prin virtutea dragostei. Aceasta să fie singura voastră grijă: cum (aţi putea) să vă îmbogăţiţi în dragoste. Cel care are dragoste, are înlăuntrul său pe Însuşi Dumnezeu.

► Să trăiţi în dragostea lui Dumnezeu. Aceasta să vă fie povăţuitoare, aceasta răsuflare. „Dumnezeu este iubire şi cel ce rămâne în iubire, rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne întru el“ (1 Ioan 4:16). Cu dragostea lui Dumnezeu viaţa cea amară devine dulce şi frumoasă.

► Dacă trăiţi împreună cu alţii, slujiţi-le cu râvnă, ca şi cum I-aţi sluji lui Dumnezeu Însuşi. Şi să nu cereţi dragoste în schimbul dragostei voastre, nici recunoştinţă pentru jertfa pe care o faceţi, nici laudă pentru smerenia voastră.

► Nu fiţi morocănoşi şi distanţi, ci comportaţi-vă ca pruncii cei fără de răutate, şi, dacă e nevoie, ajutaţi cu bucurie pe aproapele vostru. Luaţi aminte să nu-l răniţi nici măcar cu privirea, ci să-l iubiţi din tot sufletul pentru că valoarea lui este nepreţuită. Este mădular al lui Hristos, pentru care El şi-a vărsat sângele.

► „Dragostea“ spune Apostolul „acoperă mulţime de păcate“ (1Petru 4:8). Când se face aceasta? Atunci când deveniţi mângâiere celor întristaţi, odihnă celor necăjiţi, ocrotitor săracilor, tată orfanilor, alinare bolnavilor, povăţuitor rătăciţilor, grabnic ajutător oricărui creştin. Pentru această dragostea voastră către fraţii mai mici ai lui Hristos, către cinstitele Lui mădulare, Domnul nostru va şterge păcatele voastre şi vă va învrednici să-L vedeţi „faţă către faţă“
(1 Corinteni 13:12) în Împărăţia Lui cea veşnică.

► Feriţi-vă de cuvintele şi faptele care pot să-i smintească şi să-i rănească pe fraţii voştri. Însă jignirile pe care vi le aduc alţii să le primiţi ca dar de la Dumnezeu. Este arma pe care v-o oferă Însuşi Domnul ca să omorâţi patimile care se cuibăresc în sufletul vostru.

► Nu vă răzbunaţi pentru jignirile şi suferinţele pe care vi le pricinuiesc alţii. Ci răbdaţi şi să nu doriţi niciodată să amărâţi pe cineva. Făcând astfel, să fiţi siguri că şi numele voastre vor fi numărate printre numele sfinţilor „care sunt scrise în Cartea Vieţii“ (Apocalipsa 21:27).

► Să nu vă amintiţi cu tristeţe de răul pe care vi l-a pricinuit fratele vostru, ca să nu-şi amintească şi Domnul de păcatele voastre pe care vi le-a iertat.

► Răul să-l biruiţi cu binele. Răul nu se îndreptează niciodată cu rău.

► Înainte de a spune ceva, gândiţi-vă dacă nu cumva, prin cuvintele voastre jigniţi pe Dumnezeu sau pe aproapele vostru.

► Înainte de a vizita pe fratele vostru îndemnaţi-vă sufletul să păstreze şi după vizită aceeaşi bună dispoziţie şi dragoste pe care o nutriţi acum faţă de el, indiferent de felul în care vă va primi acela.

► La fiecare neînţelegere cu aproapele vostru, cercetaţi-vă  mai întâi pe voi înşivă. Cultivând prihănirea de sine, vom vedea că pricina neînţelegerii suntem noi înşine.

► Nu aduceţi justificări. Evitaţi certurile. Comportaţi-vă cu îngăduinţă faţă de aproapele vostru, potrivit cu caracterul şi cu vârsta lui. Încercaţi cu orice chip să fiţi compătimitori faţă de toţi.

► Răbdaţi, fără să murmuraţi, comportarea urâtă a aproapelui vostru, indignarea lui, mânia lui, faptele lui necugetate.

► Când vedeţi că vreun sentiment de antipatie către aproapele vostru vă atinge sufletul, nevoiţi-vă să-l alungaţi.

► Siliţi-vă pe voi înşivă să ajutaţi şi să slujiţi în vreun fel acelui frate şi să spuneţi rugăciunea ce urmează: „Doamne, mântuieşte pe robul tău (cutare) şi cu sfintele lui rugăciuni linişteşte şi sufletul meu“. Văzând Domnul această bunăvoinţă a voastră, nu numai că se va dezrădăcina din voi antipatia, dar va şi sădi în voi sfânta Lui dragoste.

► Certurile tulbură sufletul şi îndepărtează pacea. Înfruntaţi orice gând ce vă îndeamnă la ceartă cu dulcea rugăciune a lui Iisus: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul“.

► Nu pătaţi cinstea aproapelui prin cuvintele voastre. Folosiţi limba numai pentru a-L slăvi pe Dumnezeu şi pentru a spune cuvinte folositoare de suflet fraţilor voştri. Dacă vreţi să clevetiţi pe cineva, aduceţi-vă aminte mai întâi, de păcatele voastre – toate cele pe care le-aţi făcut din anii tinereţii voastre până astăzi – osândiţi-vă pentru acestea şi astfel veţi evita clevetirea. Nu uitaţi niciodată că a te ocupa de greşeala altora constituie un păcat grav.

► Luptaţi în orice chip cu patima mâniei şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, aceasta va ceda. Dacă uneori vă supăraţi sau vă mâniaţi este bine să nu spuneţi nimic. Îndepărtaţi-vă sau , dacă aşa ceva nu este posibil, atunci strângeţi cu tărie buzele voastre ca să nu aruncaţi afară flacăra mâniei care arde în sufletul vostru şi să-i tulburaţi pe cei din jurul vostru. Tăcerea şi rugăciunea este cea mai bună soluţie în acele clipe. Când flacăra mâniei se va stinge şi inima  voastră se va linişti, numai atunci veţi putea spune cuvinte folositoare.

► Dacă v-aţi făcut pricină de a se amărî fratele vostru, folosiţi orice mijloc pentru a-l scăpa de mâhnirea pe care i-aţi pricinuit-o.

► Cercetaţi-vă pe voi înşivă şi veţi vedea că numai atunci veţi fi în pace cu toţi, când există înlăuntrul vostru răbdare, smerenie, ascultare şi dragoste.

► Mântuirea noastră nu se dobândeşte prin multa vorbire, ci prin tăcere şi prin neîncetata supraveghere de sine.

► Nu judecaţi niciodată pe aproapele vostru fie că trăieşte în virtute, fie că trăieşte în păcat. „Cine eşti tu, ca să judeci pe sluga altuia? Pentru stăpânul său stă sau cade. Dar va sta, căci Domnul are putere să-l facă să stea“ (Romani 14: 4).

► În orice împrejurare încredinţaţi-vă pe voi înşivă voii lui Dumnezeu. Acest lucru este mântuitor pentru voi.

► Luaţi aminte să nu vă mâhniţi atunci când întâmpinaţi vreo greutate. Suferinţele nu sunt întâmplătoare în viaţa noastră, ci sunt îngăduite de Pronia lui Dumnezeu, în scopul sfinţirii şi mântuirii noastre. Pentru aceasta Dumnezeu a îngăduit ca şi Apostolul Pavel să treacă prin mii de primejdii: „în primejdii de râuri, în primejdii de la tâlhari, în primejdii de la neamul meu, în primejdii de la păgâni, în primejdii în cetăţi, în primejdii în pustie, în primejdii pe mare, în primejdii între fraţii cei mincinoşi“ (2 Corinteni 11:26).

► Cunoscând acest adevăr nu vă îngrijiţi să aflaţi cine şi de ce v-a nedreptăţit. Gândiţi-vă numai că fără îngăduinţa lui Dumnezeu nimeni nu ar îndrăzni nici măcar să vă atingă. Aşadar, mai bine să fiţi recunoscători lui Dumnezeu, deoarece încercările pe care el le îngăduie dovedesc că sunteţi fiii Lui. Acesta se îngrijeşte de voi şi în tot chipul vă povăţuieşte către Împărăţia Cerurilor. „Răbdaţi spre înţelepţire, Dumnezeu se poartă cu voi ca faţă de fii. Căci care este fiul pe care tatăl său nu-l pedepseşte?“ (Evrei 12: 7).

► În clipele de deznădejde să vă gândiţi că nu Dumnezeu v-a părăsit, ci mai degrabă voi L-aţi uitat. Iată ce vă sfătuiesc să faceţi în clipele voastre de singurătate: să chemaţi neîncetat numele Domnului nostru Iisus Hristos. Siliţi-vă pe voi înşivă la această lucrare chiar dacă sinea voastră se împotriveşte.

► Bănuiala nu se potriveşte creştinilor, de aceea să nu o primiţi. Ci mai degrabă Dumnezeu cere de la noi discernământ, atenţie şi cumpătare. „Fiţi dar înţelepţi ca şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii“ (Matei 10:16).

► Să mergeţi întotdeauna pe calea de mijloc. Extremele nu folosesc în nici o împrejurare.

► „Nu este al vostru a şti anii sau vremile pe care Tatăl le-a pus în stăpânirea Sa“  (Faptele Apostolilor 1:7). Aceasta a spus-o Hristos Apostolilor. Aceasta doreşte şi de la fiecare rob adevărat al Său, adică să nu se preocupe prea mult de cele viitoare (sfârşitul lumii etc.).

► În toată viaţa voastră să nu uitaţi ca înainte de fiecare lucrare pe care vreţi să o săvârşiţi  să vă întrebaţi pe voi înşivă: „Nu cumva ceea ce vreau să fac este potrivnic voii lui Dumnezeu? Nu cumva este păgubitor pentru sufletul meu? Nu cumva îl nedreptăţesc pe fratele meu?“. Dacă după o amănunţită cercetare de sine, conştiinţa voastră nu se împotriveşte, puteţi împlini liniştiţi dorinţa voastră. Dacă însă conştiinţa vă mustră înfrânaţi-vă şi evitaţi împlinirea acelei voinţe.

► Să lucraţi cu atenţie şi fără grabă. Şi atunci toate lucrările voastre vor fi încununate de reuşită.

► Să vă consideraţi pe voi înşivă ca fiind cei mai păcătoşi şi „în urma tuturor“ (1 Corinteni 15:8).

► Podoaba şi frumuseţea tuturor virtuţilor este smerenia. Aceasta este pentru sufletul omenesc ceea ce este ploaia pentru pământul uscat. Adevărata smerenie îşi are începutul în smeritul Iisus Hristos. „Învăţaţi de la Mine“, ne îndeamnă Domnul, „că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi afla odihnă sufletelor voastre“ (Matei 11: 29).

► În această virtute (smerenia) Se odihneşte şi binevoieşte Dumnezeu. „Către cine voi căuta“, spune El, „dacă nu spre cel smerit şi liniştit şi care tremură de cuvintele mele“ (Isaia 66: 2).

► Dar ce este smerenia? Smerenia este să te socoteşti pe tine însuţi ca fiind cel mai mare păcătos, să nu jigneşti, să nu înjoseşti şi să nu judeci pe cineva, ci să-ţi vezi numai păcatele tale. Smerenia înseamnă să nu cauţi laude, bogăţie, slăviri şi cinstiri, ci să te consideri pe tine însuţi cu desăvârşire nevrednic de toate acestea.

► Omul smerit rabdă cu bărbăţie jignirile, defăimările şi clevetirile, crezând cu tărie că este vrednic de ele. În toate se comportă cu veselie. Este gata să slujească cu dragoste oricui. Nu dă nici o importanţă faptelor lui bune şi cu atât mai mult, nu vorbeşte despre ele dacă nu este nevoie.

► O astfel de smerenie mă rog să vă dăruiască Domnul şi vouă, pentru că aceasta vă va slobozi din legăturile păcatului şi vă va conduce la dragostea Aceluia Care  „S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-se până la moarte, şi încă moarte pe Cruce“ (Filip 2: 8).

► Câmpiile care se află la joasă înălţime sunt aproape întotdeauna fertile şi roditoare, în timp ce munţii înalţi rămân întotdeauna neroditori. Şi spicele care stau drepte sunt goale, pe când cele ce se apleacă jos sunt pline de rod. Sârguiţi-vă să câştigaţi inimă smerită şi vă veţi îmbogăţi cu roade duhovniceşti care vă vor ajuta să dobândiţi mântuirea.

► Câmpiile fertile sunt adăpate de ploile care cad din cer şi de apele care coboară de pe munţi. La fel şi oamenii smeriţi primesc din cer cu îmbelşugare harul Sfântului Duh şi se înalţă duhovniceşte ca munţii cei înalţi.

► Aşadar, dacă şi voi vă veţi încredinţa cu smerenie voii lui Dumnezeu şi vă veţi înstrăina de păcat, atunci vă va cerceta Duhul Sfânt, Mângâietorul, şi se va sălăşlui pentru totdeauna în sufletele voastre.

► Schimbaţi originea voastră nobilă cu cinstita robie a Domnului nostru Iisus Hristos. Depărtaţi-vă de bunăstare şi de lucrurile de prisos şi nu vă mândriţi în faţa fraţilor voştri, căci înaintea Domnului suntem toţi egali. De altfel Domnul ne cheamă pe toţi cu aceleaşi cuvinte la masa Lui cea duhovnicească: „Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu…Beţi dintru acesta toţi, acesta este sângele Meu, al Legământului celui nou care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor“ (Matei 26: 26-28).

► Părăsiţi calea cea largă, căci milostivul Dumnezeu vă îndeamnă să intraţi în Împărăţia Cerurilor prin poarta cea strâmtă. Calea cea largă vă va duce la pierzarea cea veşnică. De altfel nu este acum timpul pentru petreceri şi prăznuiri. Evanghelia ne spune că sunt „fericiţi cei ce plâng acum“ (Luca 6:21), nu cei ce chefuiesc şi petrec.

► Dacă cereţi de la cineva ceva, să o faceţi cu răbdarea cananeencei (Matei 15: 21-28).

► Păziţi-vă gura de cuvinte de prisos şi nefolositoare. Nevoiţi-vă cu rugăciunea lui Iisus, înfrânaţi-vă şi Domnul vă va hărăzi nepreţuitul dar al dragostei Lui.

► „Daţi cezarului cele ale cezarului şi lui Dumnezeu cele ale lui Dumnezeu“ (Marcu 12:17). În timp ce trupul se mişcă pentru împlinirea treburilor necesare, inima trebuie să rămână dăruită în întregime lui Dumnezeu. Numai astfel vom reuşi, în acest Babilon contemporan, să nu uităm adevărata noastră destinaţie, Ierusalimul cel de sus.

► Să-L iubiţi pe Dumnezeu şi să vă rugaţi Lui cu încredinţarea că El este Tatăl vostru.

► Smeriţi-vă înaintea tuturor fraţilor voştri, şi Dumnezeu, Bunul vostru Tată se va bucura de smerenia voastră şi vă va îmbrăţişa cu dragostea Sa.

► Dacă acum nu simţiţi nici o mângâiere în rugăciune, să fiţi încredinţaţi că Domnul vă pregăteşte mângâieri dumnezeieşti pentru mai târziu. Stăruiţi în rugăciune şi în scurt timp vă veţi desfăta de dulceaţa Lui. „Aşteptând am aşteptat pe Domnul şi S-a plecat spre mine. A auzit rugăciunea mea. M-a scos din groapa ticăloşiei şi din tina noroiului. Şi a pus pe piatră picioarele mele şi a îndreptat paşii mei. Şi a pus în gura mea cântare nouă, cântare Dumnezeului nostru“ (Psalm 39: 1-4).

► Când vedeţi că vă cuprinde descurajarea melancolia, trândăvia şi acedia, atunci siliţi-vă inima la lucrarea rugăciunii: „Doamne, mântuieşte-ne, că pierim“ (Matei 8:25). Gândiţi-vă ca aceste clipe de trândăvie pot fi ultimele clipe ale vieţii noastre…Peste puţin poate că va urma moartea…Şi după aceea, judecata lui Dumnezeu…Lăsaţi aşadar la o parte lenea şi moleşeala.

► Dacă nu va părăsi omul voia sa, nu va putea să pună început lucrării mântuirii sale şi, cu atât mai mult, să se mântuiască. De aceea fiii  mei, cereţi de la Domnul să vă ajute să vă tăiaţi voia.

► Pentru folosul vostru sufletesc, supuneţi-vă cu desăvârşire poruncilor Tatălui nostru cel ceresc, iubiţi tăcerea şi nevoiţi-vă cu neîncetata rugăciune a lui Iisus. Cu cât Domnul va rămâne mai mult în inima voastră, cu atât se vor înmulţi în voi răbdarea, dragostea şi smerenia.

► Singurul lucru pe care vi-l doresc vouă şi mie însumi în viaţa aceasta este curăţirea de patimi. Şi-l rog pe Dumnezeu să folosească orice mijloc ca să curăţească  fărădelegile noastre, chiar dacă aceasta se face prin dispreţuirile lumii, jigniri şi înjosiri, adică lucruri pe care cu greu le acceptă raţiunea omenească. În viaţa duhovnicească trebuie să păşim povăţuindu-ne după poruncile lui Hristos  şi nu după logica omenească.

► Chiar dacă faptele noastre bune se săvârşesc în numele lui Dumnezeu, nu sunt ele cele care ne mântuiesc , ci mila lui Dumnezeu. Această milă dumnezeiască să vă acopere şi pe voi, prietenii  mei, în toate zilele vieţii voastre. Voi toţi, drepţi şi păcătoşi să alergaţi la milostivul nostru Domn Iisus Hristos şi în El să vă puneţi nădejdea, pentru că această „nădejde nu ruşinează“ (Romani 5: 5).

► Nu dispreţuiţi cuvintele mele şi nu le consideraţi greu de împlinit. Pentru Domnul şi cu Domnul, cele grele devin uşoare şi cele neplăcute plăcute. „Căci jugul Meu este bun şi povara Mea este uşoară“ (Matei 11: 30).

Sfârşit şi lui Dumnezeu laudă!