Cândva a spus un înțelept: "Când regreți, nu o spui înainte de a o dovedi, ci o dovedești înainte de a o spune". Da, dragii mei, acum că am intrat în perioada pocăinței, mai întâi de toate trebuie să știm ce este pocăința.. Deci.. ce este pocăința?
Ei.. nu-i chiar atât de simplu răspunsul la această întrebare.. De ce? Pentru că sunt fel și fel de suflete de oameni și cred că n-aș greși deloc dacă aș afirma că sunt atâtea feluri de pocăință, câți oameni Îl caută cu sinceritate pe Dumnezeu..
Există pocăința omului care nu-L cunoaște pe Dumnezeu decât din ceea ce a citit despre El. Există pocăința omului care L-a iubit pe Dumnezeu "din toată inima și cu tot cugetul său", apoi a căzut în păcat. Și există pocăință care se apropie mai mult de unul sau de celălalt dintre cele două feluri enumerate mai sus..
Pocăință de om care plânge de frica iadului, pocăință de om care plânge din dorința dobândirii Raiului, pocăința omului care se plânge pe el însuși, pocăința celui care plânge după Dumnezeu.. Pocăință care se exprimă în multe metanii, pocăință care se exprimă în post aspru, pocăință care se exprimă prin plânsul lăuntric al inimii..
În rezumat, pocăința este o stare de mare tristețe a inimii ce și-a cunoscut starea jalnică de îndepărtare de la "fața lui Dumnezeu" (psalmul 50) datorită păcatelor făcute. Starea fiului risipitor care "își vine în fire" și se plânge pe el însuși că a ajuns să mănânce roșcovele porcilor.. Fiul risipitor care plânge după Tatăl său..
Așadar, ca să înțelegem bine noțiunea de pocăință, trebuie să cunoaștem noțiunea de păcat, să cunoaștem consecințele păcatelor, apoi să Îl cunoaștem pe Dumnezeu câtuși de puțin.. Pentru că pocăința este un tip de raportare a omului la Dumnezeu: este vorba despre omul care știe că L-a supărat pe milostivul Dumnezeu.
Nu poate fi vorba despre pocăință atunci când omul nu-și cunoaște propriile păcate. Și nu poate cineva să-și cunoască păcatele, dacă nu înțelege nici măcar ce sunt ele. Multă lume vine la spovedanie și nu spune nimic din proprie inițiativă, ci așteaptă ca preotul să o "tragă de limbă" în privința propriilor păcate. Sau sunt persoane care la spovedanie nu zic mare lucru despre păcate, ci profită că în sfârșit "părintele" este obligat să le asculte, și încep să-și depene problemele și necazurile vieții.. De ce oamenii trec păcatele pe locul doi? Pentru că nu au înțeles cu adevărat gravitatea lor și aceasta pentru că pur și simplu.. nu știu ce înseamnă păcatul, în general!
PĂCATUL ESTE CĂLCAREA LIBERĂ ȘI CONȘTIENTĂ A PORUNCII LUI DUMNEZEU.
Aceasta fiind definiția, ca să-ți cunoști păcatele trebuie să cunoști mai întâi poruncile lui Dumnezeu, ca să știi ce anume ai încălcat din ce ți-a interzis Dumnezeu. Iarăși am văzut o superficialitate nepermis de mare la credincioșii noștri ortodocși. Este un fel de comoditate la oameni, ceva de genul: "De ce-i preot? Asta-i meseria lui, să mă întrebe de păcate"! Adică mulți oameni consideră că acolo, la spovedanie, este obligația preotului de a pune întrebări, întrucât ei sunt.. "oameni simpli"! Ei bine, dragii mei, una este ca eu să te întreb despre păcate, stimulându-ți memoria, și cu totul alta este că tu nu ai habar ce anume este păcat și ce nu este păcat..
Imaginați-vă că acum, când în toată Europa s-a interzis prin lege vorbitul la telefon în timp ce se conduce automobilul, voi țineți celularul la ureche cu mâna stângă și volanul cu dreapta și vorbiți fără nici o grijă înaintea polițistului de la circulație! Pe cine o să-l usture atunci când va rămâne fără carnet, pe mine, sau pe voi?.. Bineînțeles că pe voi.. Se poate spune domnului polițist: "Iertați-mă, dar noi nu cunoaștem legea!"? Nu, pentru că UNDE-I LEGE, NU-I TOCMEALĂ și este interesul persoanei să cunoască legile, dacă nu dorește penalizări..
Ei bine, dragii mei cititori, cu mult mai serioasă este problema cunoașterii legilor dumnezeiești, deoarece aici nu riscăm să mergem în închisoare, ci în iad, și nu pe un număr oarecare de ani, ci pe veșnicie! Și în afară de acest motiv, poruncile lui Dumnezeu sunt adevăratele "reguli de funcționare" ale neamului omenesc: numai viețuirea noastră conformă cu poruncile lui Dumnezeu ne poate aduce fericire, pentru că Dumnezeu este Tatăl nostru Care știe ceea ce este mai bine pentru noi.. Oare dumneavoastră nu ați fixat anumite reguli propriilor copii, tocmai pentru că știți ce este bun și ce este rău pentru ei?.. Tot la fel Creatorul nostru știe cum trebuie să trăim noi în viață, ca să fim fericiți și pe pământ și în veșnicie..
Poruncile lui Dumnezeu sunt de două feluri: cele care interzic și cele care obligă. Adică sunt porunci negative, care împiedică săvârșirea unor fapte rele și porunci pozitive, care determină săvârșirea faptelor bune . Prin poruncile negative Dumnezeu ne ferește de căderea în sfera imoralității și a răutății, iar prin poruncile pozitive, El ne obligă să urcăm pe scara virtuților creștine.
Rețineți că nu este suficientă "conservarea" noastră, evitarea de a comite răul. Aceasta este numai prima treaptă către Cer. Este obligatorie acumularea faptelor bune, căci numai faptele bune păzite prin smerenie, mântuiesc. Însuși Domnul Hristos afirmă: "Așa se întâmplă (adică se merge în iad, ca bogatul căruia i-a rodit țarina).. CÂND OAMENII NU SE ÎMBOGĂȚESC ÎN DUMNEZEU"!
Ce înseamnă asta? Înseamnă că oamenii nu au săvârșit fapte bune..
Câte îndemnuri nu făcea Domnul Hristos ca lumea să-și adune "comori în cer".. Aceste comori sunt faptele de milostenie. Tot la fel, untdelemnul din candelele fecioarelor celor înțelepte reprezintă faptele bune poruncite de Dumnezeu..
Iată deci cum cunoașterea poruncilor dumnezeiești este datoria noastră personală față de.. noi înșine! Necunoscând ceea ce vrea Dumnezeu de la noi, vom ajunge în situația penibilă a unei teribile sărăcii duhovnicești . Fără virtuți nu se poate intra în Împărăția Cerurilor.
Să vă ajute Dumnezeu ca să cunoașteți măcar de acum înainte sfintele Sale porunci, spre a voastră mântuire, amin!
Dumnezeu să vă binecuvânteze cu marele dar al pocăinței!
Preotul Sorin Croitoru de la Mantova (Italia)
.jpg)
