Se afișează postările cu eticheta Sfanta Cruce. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Sfanta Cruce. Afișați toate postările

joi, 15 septembrie 2022

Taina Crucii și a Învierii în Cetatea Ierusalimului

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".T


† Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor

Evenimentele petrecute la Ierusalim în timpul Pătimirilor Mântuitorului, când a suferit de bunăvoie moarte pe Cruce, sunt îndeobște cunoscute. Le rememorăm cu precădere în Săptămâna Mare, dar și la fiecare Sfântă Liturghie, la care participăm ­cu evlavie, înăl­țând lui Dumnezeu rugăciune de mulțumire: Răs­cum­pă­ra­tu-ne-ai pe noi din blestemul Legii cu scump Sângele Tău. Pe Cruce fiind răstignit şi cu suliţa împuns, nemurire ai izvorât oamenilor, Mântuitorul nostru, slavă Ţie.

Prin Cruce, Hristos ne-a oferit nemurirea. Este darul Său pentru umanitate, iar răspunsul nostru de mulțumire reprezintă conștien­tizarea, asumarea și viețuirea la umbra Sfintei Cruci. Cei care înțeleg Taina Crucii se vor bucura de ziua cea mare a răsplătirii celei drepte având credința în Mântuitorul Iisus Hristos, Cel Răstignit și Înviat.

Când a purtat pe umerii Săi Crucea pe ulițele strâmte ale Ierusalimului, cetatea s-a cutremurat. Unii locuitori au fost plini de ură, nerecunoscători față de binefacerile pe care le-a arătat tuturor celor pe care i-a întâlnit, alții au plâns cu amar. Chiar dacă se lepădaseră, Apostolii, abia atunci au început să priceapă că, din iubire de oameni, El a venit ca să ne mântuiască și să ne apropie de Dumnezeu.

În Cetatea Ierusalimului, drumul cel mai căutat este cel al Crucii. Nu pentru că cineva ar dori, în mod deosebit, să poarte cu mai multă râvnă Crucea Lui, ci pentru a rememora ce s-a întâmplat în vremea Mântuitoarelor Pătimiri ale Domnului. Este un pelerinaj duhovnicesc deosebit, prin care cele mai înalte simțiri se bucură de prezența pașilor Mântuitorului, iar călătoria în Cetatea Păcii rămâne pentru fiecare un moment deosebit, cu trăiri duhovnicești de neuitat.

Eu însumi am făcut acest drum de multe ori. L-am urmat în sensul în care L-a făcut Mântuitorul, cu opririle cunoscute, dar și în alt sens, coborând de la Biserica Sfântului Mormânt către Ghetsimani, ori către alte locuri ale cetății martore mântuirii noastre.

Am văzut mereu pelerini din diferite locuri ale lumii, oameni care purtau în mod simbolic crucea pe umerii lor, cruci de diferite dimensiuni, însoțind procesiunea pe Via Dolorosa, cu citiri din Sfintele Evanghelii și rugăciuni. Alții erau turiști obișnuiți din alte culturi și religii, care nu înțelegeau Taina Crucii. Mulți dintre ei erau fasci­nați, pătrunși de Taina Pătimirii Mântuitorului, făcând acest drum cu ­evlavie sfântă și, o parte dintre ei, cu lacrimi ce lăsau să se întrezărească profundele lor trăiri.

Înainte de a porni pe Drumul Crucii, de a înțelege ce s-a întâmplat în Ierusalimul acelor zile, ne oprim într-un loc al Cetății Ierusalimului, pe drumul către satul de obârșie al Sfântului Ioan, în Mănăstirea „Sfânta Cruce”, având aspect de cetate, de fortăreață medievală.

În valea unde se află mănăstirea se regăseau altădată viile regilor cruciați ai Ierusalimului, iar în vremea noastră, clădiri celebre ale statului Israel.

Mănăstirea a fost construită în a doua jumătate a veacului al 5-lea, de Tațian, regele Georgiei. Erau atunci mulți georgieni în Ierusalim, iar marele împărat Justinian a restaurat-o, asemenea și regele Bagrat al Georgiei, în veacul al 11-lea. Când nu au mai fost călugări georgieni și nici credincioși din această națiune, mănăstirea a fost preluată de Patriarhia Greacă a Ierusalimului.

Au funcționat acolo școli și s-a păstrat, în pofida dificultăților ­istoriei o tradiție deosebită pe care viețuitorii au făcut-o cunoscută ­tuturor celor care ajung între zidurile ei monumentale și bătrâne. Biserica principală a mănăstirii păstrează locul unde au fost plantate toiegele pe care le-au purtat îngerii care ­fuseseră oaspeți ai Patriarhului Avraam, la stejarul de la Mamvri.

O tradiție pioasă ne spune că, după ce fusese scos din Sodoma, Lot l-a întrebat pe Avraam, rudenia sa, dacă va fi potrivit ca cele trei toiege primite să fie plantate într-o vale, să le ude cu apă din Iordan și să ceară semn de la Dumnezeu. Dacă ele într-o zi vor înmuguri, va fi semnul că Dumnezeu l-a iertat.

O istorie tulburătoare ne spune că 40 de ani s-a chinuit Lot, zi de zi, să aducă apă din râul Iordanului, aflat la o anumită distanță, cerând îndrumare de la Dumnezeu și așteptând iertarea Sa.

Ni se spune că diavolul îi vărsa mereu vasul de lut și când ajungea în preajma toiegelor răsădite, în valea unde se află mănăstirea, nu mai era nici măcar un strop de apă. Cu toate acestea, văzând râvna și strădania lui, Dumnezeu a rânduit ca, după 40 de ani de trudă, când a ajuns cu apa din Iordan, toiegele dăruite de Avraam să odrăslească. Toate trei au crescut sub forma unui arbore, fiecare cu o tulpină diferită, una de pin, alta de cedru, alta de chiparos, iar în alte versiuni o tulpină era de măslin.

Când Solomon a dorit să construiască primul templu, copacul cu pricina a fost tăiat, dar bârna care a fost lucrată din el nu se potrivea nicăieri. Constructorii au hotărât să o lase într-un colț și se gândeau că este blestemată.

La momentul când Domnul a fost obligat să-Şi ducă Crucea, unii dintre cei care nu-L iubeau, știind de bârna cea blestemată, mare și grea, s-au gândit să i-o pună în spate.

Așa s-a izvodit istoria Crucii, a lemnului Sfintei și de Viață făcătoarei Cruci. După Răstignire, știm ce s-a întâmplat cu Lemnul Crucii Mântuitorului.

S-a dorit ca locul Răstignirii de la Golgota să fie acoperit de uitare. Crucea Mântuitorului și celelalte două cruci ale tâlharilor răstigniți de-o parte și de cealaltă a Lui au fost acoperite cu pietre și pământ, în apropiere ridicându-se un templu păgân.

Când Împărăteasa Elena a ajuns la Ierusalim, prin lucrare dumnezeiască, a descoperit Lemnul Sfintei Cruci, care a făcut, atunci și altădată, minuni. Istoria Ierusalimului ne spune că, deși Mănăstirea „Sfintei Cruci” a fost distrusă la începutul veacului al 7-lea de către perși, împăratul Heraclius a refăcut-o, tot atunci înapoind și Sfânta Cruce Cetății Ierusalimului.

La începutul veacului al 11-lea, un călugăr cu origini georgiene, care viețuia la Sfântul Munte, monahul Prohorus, a trudit și el cu un grup de georgieni pentru a reface mănăstirea și păstrarea istoriei sfinte.

Un celebru poet georgian, Rustaveli, la sfârșitul veacului al 12-lea, a restaurat mănăstirea, punând acolo bazele unei vestite școli medievale, în care o parte a călugărilor aveau îndeletniciri speciale, traduceau și copiau textele sfinte, în diverse limbi de circulație. Parte din manuscrisele istorice se păstrează până astăzi, constituind un veritabil tezaur.

În călătoriile mele, m-am închinat în locul unde au fost plantate toiegele și unde a odrăslit copacul minunat, cu cele trei esențe speciale, despre care s-ar putea vorbi mult, pentru că fiecare reprezintă un simbol, cu reverberații în istoriile sfinte.

Biserica centrală a Mănăstirii „Sfânta Cruce” din Ierusalim păstrează fragmente de pictură din perioada când georgienii au realizat construcția bisericii și împodobirea ei cu frescă. În picturile întâlnite acolo, am putut observa scene legate de odrăslirea minunată a copacului din care s-a făcut Sfânta Cruce și felul cum a ajuns ca, parte din ea, să fie purtată pe umerii Mântuitorului Hristos, pe Drumul Răstignirii Sale.

Culorile care predomină sunt ­albastru și roșu, această istorie a odrăs­lirii făcând parte din Tradiţia care învederează cuvintele Sfintei Scripturi despre Răstignirea Mântuitorului.

În apropierea Altarului se află paraclisul, cu locul în care a odrăslit copacul care a devenit mai târziu Lemnul Sfintei și de Viață făcătoarei Cruci. Multe icoane prezintă istoria creșterii și tăierii Lemnului Sfintei Cruci.

Mănăstirea păstrează diverse icoane din timpuri trecute, veș­minte, obiecte de cult, între care și o preafrumoasă cruce lucrată de ­georgieni, cu un specific aparte, care are deschizături în cele patru părți ale ei, asemenea unui pom, gândindu-ne la pomul răsădit în mijlocul Raiului, înțelegând că Sfânta Cruce nu este doar un lemn al jertfei, ci arborele vieții, Bucură-te pom, răsă­dit în mijlocul Raiului, după cum se arată în Acatistul Sfintei Cruci a Mântuitorului:

Bucură-te, Preacinstită Cruce a lui Hristos, că prin tine s-a mântuit lumea, ridicând asupra ta pe Iisus țintuit.

Bucură-te, pom preamărit, pentru că Tu ai ținut Rodul vieții Ce ne-a mântuit din moartea păcatului.

Bucură-te, cheia împărătească ce ai deschis ușa Raiului.

luni, 12 septembrie 2022

Înălţarea Sfintei Cruci

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

 
Creştinii ortodocşi  prăznuiesc, maine,, Înălţarea Sfintei Cruci, zi prin care se celebrează găsirea crucii de către împărăteasa Elena, mama lui Constantin cel Mare, şi înălţarea ei în timpul unei ceremonii solemne de către patriarhul Macarie de Ierusalim, la 14 septembrie 335.Sărbătoarea marchează şi readucerea Sfintei Cruci de la perşi, în 629, pe timpul împăratului bizantin Heraclius, care a depus-o în biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim. Cu 14 ani mai înainte, regele persan Cosroe Parviz, cucerind Cetatea Sfântă, luase ca pradă şi racla cu o bucată din lemnul Sfintei Cruci.Prima celebrare solemnă a Crucii a avut loc în anul 335, cu ocazia sfinţirii bisericii zidite de Constantin cel Mare, la propunerea mamei sale,
pe Golgota, locul în care a fost îngropat Iisus, numită Biserica Sfântului Mormânt sau "Martyrium", iar mai târziu "Ad Crucem". 
În această biserică a fost depusă spre păstrare, la 13 septembrie, cea mai mare parte a lemnului Sfintei Cruci, descoperit de Sfânta Elena. Sărbătoarea liturgică a Înălţării Sfintei Cruci s-a stabilit însă o zi mai târziu, pe 14 septembrie, şi aşa s-a transmis şi în Occident, cu începere din secolele VII - VIII, la evenimentul din 335 adăugându-se celebrarea momentului în care a fost redobândită relicva Sfintei Cruci, de către Heraclius, în anul 629.Urmele acestei părţi din Cruce s-au pierdut definitiv în anul 1187, când a fost luată de Episcopul de Betleem şi dusă în bătălia de la Hattin. Au rămas doar bucăţile trimise de Sfânta Elena la Constantinopol şi la Roma. Părţi din lemnul Sfintei Cruci se găsesc în prezent şi la Muntele Athos.Înălţarea Sfintei Cruci este una dintre cele două zile de post strict din an, alături de Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 august).
“Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, în vremea vieţii mele nu mă lăsa pe mine, ajutorului omenesc nu mă încredinţa, ci tu însăţi mă apără şi mă mântuieşte!”

joi, 5 martie 2020

Aflarea Sfintei Cruci...


Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".



       Dragilor, mâine 6 Martie este Aflarea Sfintei Cruci. Și care timp ar putea fi mai potrivit pentru pocăinta decât tocmai timpul acesta al începutului postului, în Duminica Înfricoșetoarei Judecați, când cinstim aflarea Crucii dătătoare de viată. ,,Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne, şi Sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o mărim. Că iată a venit prin Cruce bucurie la toată lumea ! ” Biserica Ortodoxa prăznuiește, ca pe o mare sarbatoare, Aflarea Cinstitei Cruci si a sfintelor piroane de catre Sfanta Elena mama Imparatului Constantin cel Mare, care reprezinta un eveniment istoric extrem de important, dar și un semn dumnezeiesc care a facut posibilă aceasta aflare pe care o descrie sinaxarul: Pe la inceputurile domniei Imparatului Sfantul Constantin cel Mare (306-337), imparatul cel dintai care a recunoscut credinta crestina alaturi de mama sa, Sfanta Elena planuiesc sa reconstruiasca orasul Ierusalim.Planuiesc sa ridice o biserica pe locul patimilor si al Invierii Mantuitorului nostru Iisus Hristos pentru a sfinti iarasi locurile strans legate de moartea si invierea lui Hristos si a sterge manjirea pagana din locurile sfinte. Sfanta Elena porneste spre Ierusalim cu o cantitate importanta de aur. Constantin cel Mare ii scrie o scrisoare Patriarhului Macarie (313-323), in care ii cerea sa o ajute pe Elena in fel si chip pentru restaurarea acelor locuri sfinte de o importanta nemaintalnita. Odata ajunsa la Ierusalim, Elena incepe sa darame templele pagane si sa sfinteasca toate locurile pe care acestia le-au murdarit. Cautand neincetat Sfanta Cruce, Elena cerceteaza pe la mai multi crestini si evrei fara a avea succes foarte mult timp. Totusi, in cele din urma un batran evreu pe numele sau, Iuda, ii spune Elenei faptul ca Sfanta Cruce este ingropata in spatele templului lui Venus. Sfanta Elena da ordin ca templul sa fie demolat si sa se faca sapaturi in acel loc. La putin timp distanta a fost gasit si Mormantul Domnului la Golgota. In apropierea acelui loc a fost gasita si o scandura cu inscriptia lui Pilat si cele patru piroane care au strapuns corpul Mantuitorului. Pasul urmator era sa determine cu exactitate care dintre cele trei cruci era d fapt crucea rastignirii Mantuitorului. Patriarhul Macarie a vazu un mort care era dus la groapa si a ordonat ca mortul sa fie asezat pe rand pe fiecare cruce. Odata asezat pe Sfanta Cruce, mortul a inviat imediat. La vazul acestora, toti oamenii care au luat parte la aceasta minune au fost convinsi ca au dat de Crucea Datatoare de Viata.
Dragilor, ”Ori de câte ori vedeți semnul Sfintei Cruci, să vă întrebați: „Eu dimineață m-am rugat? Sau nu m-am rugat?”. Când vedeți semnul Sfintei Cruci, să ziceți: „Eu Duminica trecută, la slujbă am fost? Sau nu am fost?”. Când vedeți semnul Sfintei Cruci și e zi de miercuri sau de vineri, să vă întrebați: „Dar eu postesc astăzi? Sau nu postesc?”. Cand vedem o cruce pe turla unei biserici, la o răspântie de drumuri, ne aduce aminte de un singur lucru: că suntem creștini ortodocși. Oricând vedeți o Sfântă Cruce, să vă aduceți aminte de faptul că ați fost botezați în această credință, că nașii dumneavoastră au rostit Crezul, că acel copil, care sunteți dumneavoastră acum, trebuie să aveți o viață cât mai aproape de ceea ce înseamnă creștinul ortodox. Oriunde vedeți această cruce, să spuneți: „Mama mea este Biserica Ortodoxă, tatăl meu este Iisus Hristos, sora mea este Maica Domnului!” – așa familie binecuvântată ne-a dăruit Dumnezeu! Ori de câte ori vedeți semnul Sfintei Cruci, să vă întrebați: „Eu de când milostenie n-am mai făcut? Când am dat eu ultima bucată de pâine unui sărac? Când am dat eu un caiet, toamna, la școală, pentru o familie cu mulți copii care nu are cu ce să-și cumpere un creion, un penar, o gumă, un caiet?,,
Aceasta este semnificația Sfintei Cruci! Noi o așezăm frumos, pe turla bisericii, tocmai ca ea să ne aducă aminte de acest lucru: că suntem creștini ortodocși! V-aș ruga mult, când mergeți la oraș, la sat, și vedeți semnul Sfintei Cruci, să vă opriți o clipă și să vă însemnați cu semnul Sfintei Cruci. Dacă sunteți parte bărbătească, să vă descoperiți capul și să ziceți „Mă, eu sunt creștin ortodox! Eu sunt creștin ortodox!”. Și, cu siguranță, gândindu-vă la acest lucru, se va strecura puțin câte puțin și în viața dumneavoastră, a celor care sunteți mai aproape sau mai departe de Sfânta Biserică, această voință: să mă rog, să postesc, să mă spovedesc, să merg la Liturghie, să fac milostenie și toate cele care sunt legate de viața noastră ortodoxă.
Ziua în care urma să fie răstignit apropiindu-se, Domnul spunea: «Părinte, a sosit ceasul, proslăveşte pe Fiul Tău» . Proslăvirea Sa era crucea. Că proslăvirea Sa era crucea, Evanghelistul ne-o arată prin aceste cuvinte : «Nu era dat Duhul Sfînt, pentru că Iisus nu Se proslăvise», cuvinte al căror sens este acesta: Harul nu fusese încă dat, pentru că vrăjmăşia la care oamenii erau hărăziţi nu fusese încă distrusă, fiindcă Hristos nu fusese încă ridicat pe cruce. Da, crucea a risipit mînia lui Dumnezeu faţă de oameni, i-a împăcat cu El, a făcut din pământ un cer, a reunit pe muritori cu îngerii, a răsturnat fortăreaţa morţii, a distrus puterea diavolului, a nimicit influenţa păcatului, a izbăvit pământul de greşeală, a readus adevărul, a alungat diavolul, a răsturnat templele lor, a minat altarele lor, a oprit jertfele lor, a împlîntat virtutea, a puls temeliile Bisericii. Crucea este voinţa Tatălui, slava Fiului, tresărirea Duhului Sfînt. Crucea este mîndria lui Pavel: «Să nu-mi fie a mă lăuda decît numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos» . Crucea depăşeşte soarele în strălucire, ca raze, ca splendoare, căci atunci cînd soarele se întunecă, atunci străluceşte crucea, şi soarele nu se întunecă, pentru că cel din urmă ceas al lui a sunat, ci pentru că este eclipsat de splendorile crucii. Crucea a rupt zăgazurile osîndei noastre şi a sfărîmat lanţurile morţii. Crucea, în sfîrşit, este monumentul iubirii lui Dumnezeu. «Aşa a iubit Dumnezeu lumea, încît şi pe unicul Său Fiu L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară» . «Fiind vrăjmaşi, scria Apostolul, ne-om împăcat cu Dumnezeu prin moartea Fiului Său». Crucea este parapet care nu poate fi străpuns, o armă nebiruită. Ea este siguranţa bogatului, comoara săracului, zidul care ne pune la adăpostul curselor duşmanului nostru, arma care ne apără contra atacurilor, biciul viciilor, gajul virtuţilor, un semn pe cît de nou pe atît de admirabil. «Neamul de acum cere un semn şi nu-i voi da alt semn decît acela al lui Iona» (Mat. XII, 39). «Iudeii cer semne, elinii înţelepciune, iar noi propovăduim pe Hristos Cel răstignit» «Crucea pentru noi este Hristos Cel răstignit pe care Îl predicăm». Crucea a deschis raiul, ea a introdus în el pe tâlharul de pe ea, şi neamul omenesc hărăzit a pieri şi nevrednic chiar de pămînt, ea l-a adus de mînă în cereasca împărăţie. Crucea ne-ar fi procurat şi ne-ar procura bunuri ca acestea — şi Domnul oare, ar fi refuzat să se sprijine de ea? Cine ar putea pretinde lucrul acesta ? ,,Fraţilor, cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu. Căci scris este: «Pierde-voi înţelepciunea înţelepţilor şi ştiinţa celor învăţaţi voi nimici-o». Unde este înţeleptul? Unde e cărturarul? Unde e cercetătorul acestui veac? Oare n-a dovedit Dumnezeu nebună înţelepciunea lumii acesteia? Căci de vreme ce întru înţelepciunea lui Dumnezeu lumea n-a cunoscut prin înţelepciune pe Dumnezeu, a binevoit Dumnezeu să mântuiască pe cei ce cred prin nebunia propovăduirii. Fiindcă şi iudeii cer semne iar elinii caută înţelepciune, însă noi propovăduim pe Hristos cel răstignit: pentru iudei, sminteală; pentru neamuri, nebunie; dar pentru cei chemaţi, şi iudei şi elini: pe Hristos, puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui Dumnezeu,,
Aflarea Sfintei Cruci si a Sfintelor Piroane este o sarbatoare extrem de importanta pentru toti crestinii din intreaga lume. Biserica Ortodoxa cinsteste aceasta sarbatoare in fiecare an la data de 6 martie. Aflarea cinstitei Cruci si a sfintelor piroane de catre Sfanta Elena, mama Imparatului Constantin cel Mare reprezinta un eveniment extrem de important. Crucea, altarul de Jertfă a lui Hristos pe care care a omorât păcatul lumii. ,,Si arhiereii si carturarii cautau cum sa-l prinda cu viclesug, ca sa-L omoare. Dar ziceau: Nu la sarbatoare, ca sa nu fie tulburare în popor.” Iisus se roaga în Ghetimani si roaga pe Petru, Iacov si Ioan sa stea si sa-l astepte, dar când termina în gaseste dormind, ei se trezesc dar nu mai era nevoie ca ei sa vegheze, sosise timpul pentru care Domnul Iisus i-a pregatit atâta. ,, Dormiti de acum si va odihniti! E gata! A sosit ceasul. Iata Fiul Omului este dat în mâinile pacatosilor. Sculati-va sa mergem. Iata, cel ce M-a vândut s-a apropiat.” Pacatul vine sa-l distruga pe Domnul Iisus Hristos, pacatul încearca sa-l distruga pe Mântuitorul lumii, pentru ca lumea sa ramâna robita pacatului. Toti asteupau o lupta, o capturare si o ucidere care sa puna capat luptei pentru stapânirea omului si prin el, înrobit, extinderea raului în lume. ,,Si îndata, înca vorbind El, a venit Iuda Iscarioteanul, unul din cei doisprezece, si cu el multime cu sabii si cu ciomege, de la arhierei, de la carturari si de la batrâni. Iar vânzatorul le daduse semn, zicând: Pe care-L voi saruta, Acela este. Prindeti-L si duceti-L cu paza. Si venind îndata si apropiindu-se de El, a zis Lui: Învatatorule! Si L-a sarutat. Iar ei au pus mâna pe El si L-au prins.” Iisus Hristos avea un plan, ei se credeau victoriosi. Domnul face un lucru deosebit, avea putere, avea forta, Dumnezeu care Înomenit a supus natura, boala, mizeria umana, foamea, moartea din dragoste si mila pentru om, face un lucru la care dusmanii sai, care l-au urmarit si cunosteau fiecare pas al sau de la intrerea în viata public, tematori ca nu-l vor putea prinde si nu-l puteau ucide nu se asteptau. El însa face un lucru deosebit, moare pe Cruce pentru pacat. ,,Omul care o va îndeplini va trai prin ea". Iar dreptatea din credinta graieste asa: "Sa nu zici în inima ta: Cine se va sui la cer?", ca adica sa coboare pe Hristos! Sau: "Cine se va coborî întru adânc?", ca sa ridice pe Hristos din morti!” Moare pentru pacat într-o modalitate pe care omenirea o falosea pentru cei mai mari pacatosi, ucigasi, tâlhari, imorali, cazuti, stigmatizati, asasini, criminali, homicizi. Cel neprihanit moare pentru pacatul nostru, ca sa ne mântuim, crucea devine locul mântuirii omenesti. Dumnezeu nu vrea mila pentru moartea Sa, ci credinta noastra. "Am fost aflat de cei ce nu Ma cautau si M-am facut aratat celor ce nu întrebau de Mine". Crucea, din instrument de tortura în antichitate, pe care osânditul îl purta adesea în spinare pâna la locul de execuție și pe care era apoi pironit cu cuie, dintr-un simplu obiect Obiect format din doua bucați de lemn, devine simbol al crestinisului, simbol al ritualului creștin, simbol al religiei crestine, simbol al credintei, fiindcă prin ea noi am fost mântuiti.
,,Obiect format din doua bucați de lemn Crucea lui se Sfințește ca de vei mărturisi cu gura ta ca Iisus este Domnul si vei crede în inima ta ca Dumnezeu L-a înviat pe El din morti, tu prin crucea Lui te vei mântui. Caci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se marturiseste spre mântuire. Caci zice Scriptura: "Tot cel ce crede în El nu se va rusina". Nu vă rușinați de Cruce, ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur, caci nu este deosebire între iudeu si elin, pentru ca Acelasi este Domnul și Crucea Sa tuturor, care îmbogateste pe toti cei ce-L cheama pe El. Caci: "Oricine va chema numele Domnului se va mântui". Rugați-vă lui Hristos și Sfintei lui Cruci. Aceasta este încununarea tuturor evenimentelor. Amin.
Ioan Monahul

vineri, 29 martie 2019

Istoria Lemnului Sfintei Cruci








Sfanta Cruce pe care Mantuitorul a fost rastignit a fost descoperita ca urmare a dorintei Sfantului Constantin cel Mare si a Sfintei Elena, mama sa. Potrivit Traditiei, soldatii romani au aruncat cele trei cruci, a Mantuitorului si a celor doi talhari rastigniti impreuna cu Hristos, intr-o cisterna sapata in piatra, din apropierea Golgotei, loc in care se colecta apa de ploaie necesara consumului orasului. Cu timpul, vechea cisterna devine locul in care erau aruncate gunoaiele din Ierusalim.

Exista si credinta ca Sfanta Cruce ar fi fost ingropata de ucenicii Domnului, dupa rastignirea Sa. Cert este ca dupa ce a fost descoperita, a fost inaltata de catre Episcopul Macarie al Ierusalimului pe 14 septembrie 335, ca toti crestinii sa vada Lemnul pe care Domnul a patimit. Crucea pe care a fost rastignit Domnul a fost identificata cu usurinta, pentru ca purta urmele piroanelor batute in ea. Amintim ca cei doi talhari rastigniti impreuna cu Hristos au fost legati cu funiile pe crucile lor, nu pironiti. Potrivit Traditiei, Crucea Domnului a fost pusa si peste un mort, care a inviat in momentul atingerii Sfintei Cruci de el.
mai multe cititi aici:
https://www.crestinortodox.ro/sarbatori/duminica-sfintei-cruci/istoria-lemnului-sfintei-cruci-158198.html

joi, 10 mai 2018

Locul Descoperirii Crucii lui Hristos la Ierusalim ,



"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata"....Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

joi, 14 septembrie 2017

Sfanta Liturghie ,la Inăltarea Sfintei CRUCI -2017









DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

duminică, 19 martie 2017

DUMINICA SFINTEI CRUCI

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".






sâmbătă, 18 martie 2017

Duminica a III-a din Post (a Sfintei Cruci)

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".



Ev. Marcu 8, 34-38; 9, 1
"Zis-a Domnul: cel ce voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi mântuiască sufletul său îl va pierde; iar cine-şi va pierde sufletul său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va mântui. Şi ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul său? Sau ce-ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său? Iar de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele în acest neam desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului se va ruşina de el când va veni în slava Tatălui Său, cu sfinţii îngeri.
Apoi a zis către ei: adevărat vă spun vouă că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moarte, până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu venind cu putere." 

sâmbătă, 4 februarie 2012

MAICA DOMNULUI: PUTEREA RUGĂCIUNII, A APEI SFINŢITE, SEMNUL SFINTEI CRUCI ŞI BĂTUTUL CLOPOTELOR

PUTEREA RUGĂCIUNII, A APEI SFINŢITE, SEMNUL SFINTEI CRUCI ŞI BĂTUTUL CLOPOTELOR


      Oamenii pot să se vindece într-adevăr în biserici atunci când ating sfintele moaşte sau sanctuarele. Oamenii de ştiinţă din Petersburg au dovedit-o şi au descoperit şi mecanismul „material” al acestui fenomen divin.
„O rugăciune este un remediu puternic”, spune Valeri Slezin, şeful Laboratorului de Neuropsihofiziologi e al Institutului de Cercetare şi Dezvoltare Psihoneurologică Bekhterev din Petersburg .
„Rugăciunea nu numai că reglează toate procesele din organismul uman, dar ea repară şi structura grav afectată a conştiinţei. ” 


Urmează lincul....

MAICA DOMNULUI: PUTEREA RUGĂCIUNII, A APEI SFINŢITE, SEMNUL SFINTEI CRUCI ŞI BĂTUTUL CLOPOTELOR


                                                                   DOAMNE AJUTA!

Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA